Cartea genealogiei lui Isus Cristos, fiul lui David, fiul lui Avraam. Avraam l-a născut pe Isaac, Isaac l-a născut pe Iacov, Iacov i-a născut pe Iuda și pe frații lui, Iuda i-a născut pe Fares și pe Zara din Tamar, Fares l-a născut pe Esrom, Esrom l-a născut pe Aram, Aram l-a născut pe Aminadab, Aminadab l-a născut pe Naason, Naason l-a născut pe Salmon, Salmon l-a născut pe Boaz din Rahab, Boaz l-a născut pe Obed din Rut, Obed l-a născut pe Iese, Iese l-a născut pe regele David. David l-a născut pe Solomon din soția lui Urie, Solomon l-a născut pe Roboam, Roboam l-a născut pe Abia, Abia l-a născut pe Asa, Asa l-a născut pe Iosafat, Iosafat l-a născut pe Ioram, Ioram l-a născut pe Ozia, Ozia l-a născut pe Iotam, Iotam l-a născut pe Ahaz, Ahaz l-a născut pe Ezechia, Ezechia l-a născut pe Manase, Manase l-a născut pe Amos, Amos l-a născut pe Iosia, Iosia l-a născut pe Iehonia și pe frații acestuia, pe vremea deportării în Babilon. După deportarea în Babilon, Iehonia l-a născut pe Salatiel, Salatiel l-a născut pe Zorobabel, Zorobabel l-a născut pe Abiud, Abiud l-a născut pe Eliachim, Eliachim l-a născut pe Azor, Azor l-a născut pe Țadoc, Țadoc l-a născut pe Achim, Achim l-a născut pe Eliud, Eliud l-a născut pe Eleazar, Eleazar l-a născut pe Matan, Matan l-a născut pe Iacov, Iacov l-a născut pe Iosif, soțul Mariei din care S-a născut Isus, Cel care este numit Cristos. Așadar, în total, de la Avraam până la David sunt paisprezece generații, de la David până la deportarea în Babilon paisprezece generații, iar de la deportarea în Babilon până la Cristos paisprezece generații. Nașterea lui Isus Cristos s-a petrecut astfel: pe când Maria, mama Lui, era logodită cu Iosif, dar înainte de a fi ei împreună, ea s-a aflat însărcinată de la Duhul Sfânt. Iosif, soțul ei, fiind un om drept și nevoind s-o facă de rușine, a intenționat s-o părăsească în secret. Pe când medita la aceste lucruri, iată, un înger al Domnului i s-a arătat într-un vis și i-a zis: „Iosif, fiul lui David, nu te teme s-o iei pe Maria ca soție a ta, căci ce s-a conceput în ea este de la Duhul Sfânt. Ea va naște un Fiu și Îi vei pune numele Isus, căci El va mântui pe poporul Său de păcatele lui.” Toate acestea s-au întâmplat ca să se împlinească ceea ce fusese spus de către Domnul prin profetul care a zis: „Iată, fecioara va rămâne însărcinată, va naște un Fiu și-I vor pune numele Emanuel, care înseamnă «Dumnezeu cu noi»”. După ce Iosif s-a trezit din somn, a făcut cum i-a poruncit îngerul Domnului și a luat-o de soție, dar nu a cunoscut-o până când nu a născut un fiu. Și I-a pus numele Isus. După ce S-a născut Isus în Betleemul Iudeei, în zilele regelui Irod, iată că au ajuns la Ierusalim niște magi din Răsărit. Ei au zis: „Unde este Regele de curând născut al Iudeilor? Căci I-am văzut steaua în Răsărit și am venit să ne închinăm Lui”. Când a auzit lucrul acesta, regele Irod s-a tulburat și împreună cu el s-a tulburat tot Ierusalimul. Adunându-i pe toți mai-marii preoților și pe cărturarii poporului, el a căutat să afle de la ei unde trebuia să Se nască Cristosul. Ei i-au răspuns: „În Betleemul Iudeei, căci așa este scris prin profet: «Și tu, Betleeme, pământ al lui Iuda, nu ești nicidecum cel mai neînsemnat printre conducătorii lui Iuda, căci din tine va ieși un Conducător Care va păstori pe poporul Meu, Israel.»” Atunci Irod i-a chemat în secret pe magi și a aflat amănunțit de la ei timpul când se arătase steaua. Apoi i-a trimis la Betleem și le-a zis: „Când veți merge acolo, cercetați cu atenție despre copil. După ce îl veți fi găsit, dați-mi de știre ca să merg și eu să mă închin lui!” După ce l-au ascultat pe rege, ei au plecat. Și iată, steaua pe care o văzuseră în Răsărit mergea înaintea lor, până când a ajuns și s-a oprit deasupra locului unde era Copilul. Când au văzut steaua, s-au bucurat nespus de mult. Au intrat în casă, au văzut Copilul împreună cu Maria, mama Lui și, aruncându-se cu fața la pământ, I s-au închinat. Și-au deschis cuferele și I-au oferit daruri: aur, tămâie și smirnă. Apoi, fiind înștiințați în vis să nu se mai întoarcă pe la Irod, au plecat în țara lor pe un alt drum. După ce au plecat ei, iată, un înger al Domnului i s-a arătat lui Iosif în vis și i-a zis: „Ridică-te, ia Copilul și pe mama Lui, fugi în Egipt și rămâi acolo până când îți voi spune, căci Irod are de gând să caute Copilul ca să-L omoare!” El s-a ridicat, a luat Copilul și pe mama Lui, în timpul nopții, și a plecat în Egipt. A rămas acolo până la moartea lui Irod, ca să se împlinească ceea ce fusese spus de către Domnul prin profetul care zice: „Din Egipt L-am chemat pe Fiul Meu.” Atunci Irod, văzând că a fost înșelat de magi, s-a înfuriat și a trimis să fie uciși toți băieții care erau în Betleem și în toate împrejurimile lui, de la vârsta de doi ani în jos, potrivit cu timpul pe care îl aflase de la magi. Atunci s-a împlinit ceea ce a fost spus prin profetul Ieremia: „Un țipăt s-a auzit în Rama, plânset și bocet mare! Rahela își plânge copiii și nu vrea să fie mângâiată, pentru că nu mai sunt.” După ce a murit Irod, un înger al Domnului i s-a arătat în vis lui Iosif în Egipt și i-a zis: „Ridică-te, ia Copilul și pe mama Lui și du-te în țara lui Israel, căci cei care căutau să ia viața Copilului au murit.” El s-a sculat, a luat Copilul și pe mama Lui și a venit în țara lui Israel. Dar, când a auzit că în Iudeea domnea Arhelau în locul tatălui său Irod, Iosif s-a temut să meargă acolo. Fiind înștiințat într-un vis, el s-a retras în părțile Galileei. A venit acolo și a locuit în cetatea numită Nazaret, ca să se împlinească ceea ce a fost spus prin profeți, că va fi numit nazarinean. În zilele acelea a venit Ioan Botezătorul și predica în pustiul Iudeei. El zicea: „Pocăiți-vă, căci Împărăția cerurilor este aproape!” Acesta este cel despre care s-a spus prin profetul Isaia, care zice: „Glasul celui care strigă în pustiu: «Pregătiți calea Domnului, croiți -I drepte cărările!»” Ioan avea îmbrăcămintea din păr de cămilă și purta o curea de piele în jurul mijlocului, iar hrana lui erau lăcustele și mierea sălbatică. Atunci au început să iasă la el Ierusalimul, toată Iudeea și întreaga regiune a Iordanului și, mărturisindu-și păcatele, erau botezați de el în râul Iordan. Dar, văzând că mulți farisei și saduchei veneau la botezul lui, Ioan le-a zis: „Pui de vipere, cine v-a învățat să fugiți de mânia care se apropie? Faceți, deci, roade vrednice de pocăință. Și să nu vă gândiți să ziceți în voi înșivă: «Avem ca tată pe Avraam!», căci vă spun că Dumnezeu poate să-i ridice copii lui Avraam din pietrele acestea. Securea stă deja la rădăcina pomilor! Așadar, orice pom care nu aduce rod bun este tăiat și aruncat în foc. Eu unul vă botez cu apă spre pocăință, dar Cel care vine după mine este mai puternic decât mine; eu nu sunt vrednic să-I duc sandalele. El vă va boteza cu Duhul Sfânt și cu foc. El are lopata de vânturat în mână, Își va curăța în întregime aria de treierat, Își va strânge grâul în grânar, iar pleava o va arde într-un foc care nu se stinge.” Atunci a venit Isus din Galileea la Iordan, la Ioan, ca să fie botezat de el, dar Ioan a încercat să-L oprească zicând: „Eu am nevoie să fiu botezat de Tine, iar Tu vii la mine?” Isus i-a răspuns: „Lasă acum, pentru că așa ni se cuvine, să împlinim tot ce este drept!” Atunci L-a lăsat. După ce a fost botezat, Isus a ieșit imediat din apă. Și iată că [I] -au fost deschise cerurile și a văzut pe Duhul lui Dumnezeu coborând ca un porumbel și venind peste El. Și din cer s-a auzit un glas care zicea: „Acesta este Fiul Meu preaiubit în Care Îmi găsesc plăcerea!” Atunci Isus a fost dus de Duhul în pustiu, ca să fie ispitit de diavolul. După ce a postit patruzeci de zile și patruzeci de nopți, în cele din urmă a flămânzit. Ispititorul s-a apropiat de El și I-a zis: „Dacă ești Fiul lui Dumnezeu, poruncește ca pietrele acestea să devină pâini.” Dar El i-a răspuns: „Este scris: Omul nu va trăi numai cu pâine, ci și cu orice cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu.” Atunci diavolul L-a dus în sfânta cetate, L-a așezat pe streașina cea mai înaltă a Templului și I-a zis: „Dacă ești Fiul lui Dumnezeu, aruncă-Te jos, căci scris este: «El va porunci îngerilor Lui cu privire la Tine și Te vor ridica pe mâini, ca nu cumva să-Ți lovești piciorul de vreo piatră.»” Isus i-a zis: „Deopotrivă, este scris: «Să nu ispitești pe Domnul, Dumnezeul tău!»” Diavolul L-a dus apoi pe un munte foarte înalt și I-a arătat toate împărățiile lumii și măreția lor. Și I-a zis: „Pe acestea toate Ți le voi da Ție, dacă vei cădea înaintea mea și mi Te vei închina.” Atunci Isus i-a zis: „Pleacă, Satan! Căci este scris: «Domnului, Dumnezeului tău, să I te închini și numai Lui să-I slujești!»” Atunci diavolul a plecat. Și iată că niște îngeri au venit la El și au început să-I slujească. Când a auzit că Ioan a fost întemnițat, Isus S-a întors în Galileea. Părăsind Nazaretul, a venit și a locuit în Capernaum, care este lângă mare, în ținuturile lui Zabulon și Neftali, ca să se împlinească ceea ce a fost spus prin profetul Isaia: „Țară a lui Zabulon și țară a lui Neftali, drum spre mare, dincolo de Iordan, Galileea Neamurilor. Poporul care locuia în întuneric a văzut o lumină mare, iar celor ce locuiau în ținutul și umbra morții, le-a răsărit o lumină.” De atunci încolo, Isus a început să predice și să zică: „Pocăiți-vă, căci Împărăția cerurilor este aproape!” Umblând de-a lungul țărmului Mării Galileei, Isus a văzut doi frați: pe Simon, numit Petru, și pe Andrei, fratele său, aruncând un năvod în mare, căci erau pescari. Și le-a zis: „Veniți după Mine și vă voi face pescari de oameni!” Ei și-au lăsat îndată mrejele și L-au urmat. Plecând de acolo mai departe, a văzut alți doi frați: pe Iacov, fiul lui Zebedei, și pe Ioan, fratele său, în barcă împreună cu Zebedei, tatăl lor, pregătindu-și mrejele; și i-a chemat. Ei au lăsat îndată barca și pe tatăl lor și L-au urmat. Isus străbătea toată Galileea, învățând pe oameni în sinagogile lor, predicând Evanghelia Împărăției și vindecând orice boală și orice neputință din popor. S-a dus vestea de­spre El în toată Siria. Și-I aduceau pe toți cei ce sufereau de felurite boli și chinuri: pe cei demonizați, pe cei epileptici și pe cei paralizați; și El îi vindeca. Îl urmau mulțimi mari din Galileea și Decapolis, din Ierusalim și Iudeea și de dincolo de Iordan. Văzând mulțimile, Isus S-a urcat pe munte și, după ce S-a așezat, ucenicii Lui au venit la El. A început să le vorbească și să-i învețe astfel: Ferice de cei săraci în duh, căci a lor este Împărăția cerurilor! Ferice de cei ce plâng, căci ei vor fi mângâiați! Ferice de cei blânzi, căci ei vor moșteni pământul! Ferice de cei flămânzi și însetați după dreptate, căci ei vor fi săturați! Ferice de cei milostivi, căci ei vor avea parte de milă! Ferice de cei cu inima curată, căci ei Îl vor vedea pe Dumnezeu! Ferice de cei împăciuitori, căci ei vor fi numiți fii ai lui Dumnezeu! Ferice de cei persecutați din cauza dreptății, căci a lor este Împărăția cerurilor! Ferice de voi când, din cauza Mea, oamenii vă vor insulta, vă vor persecuta și, mințind, vor spune tot felul de lucruri rele împotriva voastră. Bucurați-vă și înveseliți-vă, căci mare este răsplata voastră în ceruri; pentru că așa i-au persecutat și pe profeții de dinaintea voastră. Voi sunteți sarea pământului. Dacă sarea își pierde gustul, cu ce se va săra iarăși? De nimic nu mai este bună, decât să fie aruncată afară pentru a fi călcată în picioare de oameni. Voi sunteți lumina lumii. O cetate așezată pe un munte nu poate fi ascunsă. Nici nu aprind oamenii o lampă și o pun sub obroc, ci o așază pe un suport și, astfel, ea dă lumină tuturor celor din casă. Tot așa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, încât ei să vadă faptele voastre bune și să-L slăvească pe Tatăl vostru care este în ceruri. Să nu gândiți că am venit să desființez Legea sau Profeții; nu am venit să le desființez, ci să le împlinesc. Adevărat vă spun că, înainte de a trece cerul și pământul, nicio iotă sau o frântură de literă din Lege nu va trece până când nu se vor împlini toate lucrurile. Dacă cineva va călca cea mai mică din aceste porunci și-i va învăța pe oameni să facă la fel, va fi numit cel mai mic în Împărăția cerurilor; dar cine le împlinește și-i învață pe alții să facă la fel, va fi numit mare în Împărăția cerurilor. Căci vă spun că, dacă dreptatea voastră nu o va întrece pe cea a cărturarilor și a fariseilor, nu veți intra nicidecum în Împărăția cerurilor. Ați auzit că li s-a spus celor din vechime: «Să nu ucizi!» Oricine ucide va fi vrednic de judecată. Dar Eu vă spun că oricine se mânie pe fratele său va fi vrednic de judecată. Cel ce-i va zice fratelui său: «Prostule! » va fi vrednic de judecata Sinedriului, iar cel ce-i va zice: «Nebunule!» va fi vrednic de gheena de foc. Deci, dacă îți aduci darul la altar și acolo îți amintești că fratele tău are ceva împotriva ta, lasă-ți darul acolo în fața altarului și du-te, împacă-te mai întâi cu fratele tău, iar apoi vino și adu-ți darul. Împacă-te cu acuzatorul tău cât mai degrabă, cât timp ești cu el pe drum, ca nu cumva acesta să te dea pe mâna judecătorului, iar judecătorul să te dea pe mâna gardianului și să fii aruncat în închisoare. Adevărat îți spun că nicidecum nu vei ieși de acolo până când nu vei plăti și ultimul bănuț. Ați auzit că s-a zis: «Să nu comiți adulter!» Dar Eu vă spun că oricine privește o femeie, ca s-o poftească, a și comis adulter cu ea în inima lui. Dacă ochiul tău cel drept te face să păcătuiești, scoate-l afară și aruncă-l, căci îți este mai de folos să-ți pierzi unul dintre mădulare, decât să-ți fie aruncat în gheenă tot trupul. Și dacă mâna ta cea dreaptă te face să păcătuiești, tai-o și arunc-o, pentru că îți este mai de folos să-ți pierzi unul dintre mădulare, decât să-ți meargă în gheenă tot trupul. S-a mai zis: «Cel ce-și va părăsi soția, să-i dea un înscris de despărțire.» Dar Eu vă spun că oricine își lasă soția, dintr-un alt motiv decât cel de curvie, o face să comită adulter, iar cel care se căsătorește cu femeia părăsită comite adulter. Ați mai auzit că s-a spus celor din vechime: «Să nu juri fals, ci să-ți împlinești față de Domnul jurămintele!» Dar Eu vă spun să nu jurați deloc: nici pe cer, pentru că este tronul lui Dumnezeu; nici pe pământ, pentru că este reazemul picioarelor Lui; nici pe Ierusalim, pentru că este cetatea Marelui Împărat. Nici pe capul tău să nu juri, pentru că tu nu poți un singur fir de păr să-l faci alb sau negru. Ci, cuvântul vostru să fie: da, da; nu, nu. Ceea ce este în plus față de acestea este de la Cel Rău. Ați auzit că s-a zis: «Ochi pentru ochi și dinte pentru dinte!» Dar Eu vă spun să nu vă împotriviți celui ce vă face rău. Dimpotrivă, celui care te lovește peste obrazul drept, întoarce-i-l și pe celălalt. Celui ce vrea să se judece cu tine și să-ți ia cămașa, lasă-i și haina. Dacă cineva te obligă să mergi cu el o milă, du-te cu el două. Celui care îți cere, dă-i, și nu întoarce spatele celui care vrea să împrumute de la tine. Ați auzit că s-a zis: «Să-l iubești pe aproapele tău și să-l urăști pe dușmanul tău!» Dar Eu vă spun: Iubiți-i pe dușmanii voștri și rugați-vă pentru cei ce vă persecută, ca să fiți, astfel, fii ai Tatălui vostru Care este în ceruri, căci El face să răsară soarele Său peste cei răi și peste cei buni și să plouă peste cei drepți și peste cei nedrepți. Căci dacă iubiți pe cei care vă iubesc, ce răsplată aveți? Oare vameșii nu fac la fel? Și dacă-i primiți bine numai pe frații voștri, ce lucru neobișnuit faceți? Oare neamurile nu fac la fel? Așadar, fiți desăvârșiți după cum Tatăl vostru Cel ceresc este desăvârșit! Luați aminte să nu îndepliniți dreptatea voastră înaintea oamenilor, ca să fiți văzuți de ei; altfel, nu veți primi nicio răsplată de la Tatăl vostru care este în ceruri. Deci, când faci milostenie, nu trâmbița înaintea ta, cum fac ipocriții în sinagogi și pe străzi ca să fie lăudați de oameni. Adevărat vă spun că își primesc din plin răsplata. Tu, însă, când faci milostenie, să nu știe stânga ta ce face dreapta ta, așa încât milostenia ta să fie făcută în ascuns. Și Tatăl tău, Care vede în ascuns, îți va răsplăti. Iar când vă rugați, să nu fiți ca ipocriții, căci lor le place să se roage stând în picioare, în sinagogi și la colțurile străzilor, ca să fie văzuți de oameni. Adevărat vă spun că își primesc din plin răsplata. Dar tu, când te rogi, intră în camera ta, închide-ți ușa și roagă-te Tatălui tău Care este în ascuns; și Tatăl tău, Care vede în ascuns, îți va răsplăti. Când vă rugați, să nu bolborosiți aceleași cuvinte, ca păgânii; căci ei cred că vor fi ascultați pentru vorba lor multă. Așadar, să nu vă asemănați cu ei; căci Tatăl vostru știe de ce aveți nevoie, înainte ca voi să-I cereți. Voi, deci, să vă rugați astfel: Tatăl nostru, Care ești în ceruri, sfințească-Se Numele Tău! Vie Împărăția Ta, facă-se voia Ta, precum în cer, așa și pe pământ! Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi și ne iartă nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri. Și nu ne duce pe noi în ispită, Ci ne izbăvește de Cel Rău! [Căci a Ta este Împărăția, și puterea și slava, în veci. Amin!] Căci, dacă le iertați oamenilor greșelile, și Tatăl vostru Cel ceresc vi le va ierta vouă. Dar, dacă nu-i iertați pe oameni, nici Tatăl vostru nu vă va ierta greșelile voastre. Când postiți, să nu fiți posomorâți, ca ipocriții, căci ei își sluțesc fețele ca să arate oamenilor că postesc. Adevărat vă spun că își primesc din plin răsplata. Dar tu, când postești, unge-ți capul și spală-ți fața, ca să nu te arăți oamenilor că postești, ci Tatălui tău care este în ascuns; și Tatăl tău, care vede în ascuns, îți va răsplăti. Nu vă adunați comori pe pământ, unde le distrug molia și rugina și unde hoții sparg și fură, ci adunați-vă comori în cer, unde nici molia, nici rugina nu le distrug și unde hoții nu sparg, nici nu fură. Căci unde este comoara ta, acolo va fi și inima ta. Ochiul este lumina trupului. Deci, dacă ochiul tău este sănătos, tot trupul tău va fi luminat, dar, dacă ochiul tău este rău, tot trupul tău va fi întunecos. Așadar, dacă lumina care este în tine este întuneric, cât de mare va fi întunericul! Nimeni nu poate sluji la doi stăpâni căci, sau va urî pe unul și-l va iubi pe celălalt, sau va fi devotat unuia, iar pe celălalt îl va disprețui. Nu puteți sluji și lui Dumnezeu și bogăției. De aceea vă spun: nu vă îngrijorați pentru viața voastră, gândindu-vă ce veți mânca [sau ce veți bea], nici pentru trupul vostru, gândindu-vă ce veți îmbrăca. Oare nu este viața mai mult decât hrana și trupul mai mult decât îmbrăcămintea? Priviți la păsările cerului că nu seamănă, nici nu seceră, nici nu adună în hambare și, totuși, Tatăl vostru Cel ceresc le hrănește. Oare nu sunteți voi cu mult mai de preț decât ele? Care dintre voi, îngrijorându-se, poate adăuga un cot la înălțimea lui? Și cu privire la îmbrăcăminte, de ce vă îngrijorați? Uitați-vă cu atenție la crinii câmpului cum cresc – ei nici nu trudesc, nici nu torc! Adevărat vă spun că nici Solomon în toată slava lui nu s-a îmbrăcat ca unul dintre ei. Dacă Dumnezeu astfel îmbracă iarba câmpului, care astăzi este și mâine va fi aruncată în cuptor, oare nu vă va îmbrăca El cu mult mai mult pe voi, puțin credincioșilor? De aceea, nu vă îngrijorați zicând: «Ce vom mânca?», sau «Ce vom bea?», sau «Ce vom îmbrăca?», pentru că neamurile caută toate aceste lucruri. Tatăl vostru Cel ceresc știe că aveți nevoie de toate acestea. Căutați mai întâi Împărăția [lui Dumnezeu] și dreptatea Lui și toate acestea vă vor fi adăugate. Deci, nu vă îngrijorați de ziua de mâine, căci ziua de mâine își va purta singură de grijă. Ajunge zilei necazul ei! Nu judecați, ca să nu fiți judecați! Căci, cu ce judecată judecați, cu aceea veți fi judecați, și cu ce măsură măsurați, cu aceea vă va fi măsurat și vouă. De ce vezi tu așchia din ochiul fratelui tău, dar nu iei în seamă bârna din ochiul tău? Sau, cum îi poți spune fratelui tău: «Lasă-mă să scot așchia din ochiul tău» când, iată, bârna este în ochiul tău? Ipocritule! Scoate mai întâi bârna din ochiul tău și, după aceea, vei vedea clar să scoți așchia din ochiul fratelui tău! Să nu dați câinilor lucrurile sfinte, nici să nu aruncați perlele voastre înaintea porcilor, ca nu cumva să le calce în picioare și, întorcându-se, să vă sfâșie. Cereți și vi se va da, căutați și veți găsi, bateți și vi se va deschide! Căci oricine cere primește, cine caută găsește și celui ce bate i se va deschide. Sau cine este omul acela dintre voi care, dacă fiul său îi va cere o pâine, el să îi dea o piatră? Sau, dacă-i va cere un pește, să-i dea un șarpe? Deci, dacă voi care sunteți răi știți să dați daruri bune copiilor voștri, cu cât mai mult va da Tatăl vostru care este în ceruri daruri bune celor care I le cer! Așadar, tot ce voiți să vă facă oamenii vouă, să le faceți și voi la fel. Căci în aceasta sunt cuprinse Legea și Profeții. Intrați pe poarta cea strâmtă, căci largă este poarta și lată este calea care duce la pieire și mulți sunt cei care intră pe ea. Dar strâmtă este poarta, îngustă este calea care duce la viață și puțini sunt cei care o găsesc. Feriți-vă de profeții falși! Ei vin la voi îmbrăcați ca niște oi, dar pe dinăuntru sunt lupi răpitori. Îi veți cunoaște după roadele lor. Oare culeg oamenii struguri din spini sau smochine din mărăcini? Tot așa, orice pom bun face roade bune, dar pomul stricat face roade stricate. Un pom bun nu poate face roade stricate; nici un pom stricat să facă roade bune. Orice pom care nu face roade bune este tăiat și aruncat în foc. Așadar, după roadele lor îi veți cunoaște. Nu oricine-Mi zice «Doamne!, Doamne!» va intra în Împărăția cerurilor, ci acela care face voia Tatălui Meu, Care este în ceruri. Mulți Îmi vor zice în ziua aceea: «Doamne, Doamne, n-am profețit noi în Numele Tău, n-am scos noi demoni în Numele Tău și n-am făcut noi multe minuni în Numele Tău?» Atunci le voi spune: «Niciodată nu v-am cunoscut! Plecați de la Mine, voi lucrători ai fărădelegii!» De aceea, oricine aude aceste cuvinte ale Mele și le împlinește se va asemăna cu un om înțelept, care și-a zidit casa pe stâncă. A căzut ploaia, au venit șuvoaiele, au bătut vânturile și au lovit toate în casa aceea, dar ea nu s-a prăbușit fiindcă avea temelia pusă pe stâncă. Însă, oricine ascultă aceste cuvinte ale Mele și nu le împlinește, va fi asemănat cu un om nebun care și-a zidit casa pe nisip. A căzut ploaia, au venit șuvoaiele, au bătut vânturile și au lovit toate în casa aceea; ea s-a prăbușit și prăbușirea i-a fost mare.” Când a sfârșit Isus aceste cuvinte, mulțimile erau uimite de învățătura Lui, căci El îi învăța ca unul Care avea autoritate, nu cum îi învățau cărturarii lor. Când a coborât Isus de pe munte, L-au urmat mulțimi numeroase. Și iată că s-a apropiat un lepros, I s-a închinat și I-a zis: „Doamne, dacă vrei, poți să mă curățești!” Întinzându-Și mâna, El l-a atins și i-a zis: „Vreau! Fii curățit!” Îndată lepra lui a fost curățită. Și Isus i-a zis: „Vezi să nu spui la nimeni, ci du-te, arată-te preotului și adu darul pe care l-a poruncit Moise, ca mărturie pentru ei.” După ce a intrat în Capernaum, a venit la El un centurion și L-a rugat: „Doamne, servitorul meu zace paralizat în casă, chinuindu-se cumplit”. Isus i-a zis: „Voi veni și-l voi vindeca!” Dar centurionul I-a răspuns: „Doamne, nu sunt vrednic să intri sub acoperișul meu, ci spune doar un cuvânt și servitorul meu va fi vindecat. Căci și eu sunt un om sub autoritate și, având în subordine soldați, îi zic unuia «Du-te!» și se duce, iar altuia «Vino!» și vine. Și robului meu îi zic «Fă asta!» și face.” Auzind, Isus S-a mirat și a zis celor care-L urmau: „Adevărat vă spun că n-am găsit la nimeni în Israel o credință așa de mare! Vă spun că vor veni mulți de la răsărit și de la apus și vor sta la masă în Împărăția cerurilor cu Avraam, cu Isaac și cu Iacov, dar fiii Împărăției vor fi aruncați în întunericul de afară. Acolo va fi plânset și scrâșnire a dinților!” Și Isus i-a zis centurionului: „Du-te! Facă-ți-se după credința ta!” Și servitorul [lui] a fost vindecat chiar în ceasul acela. Venind în casa lui Petru, Isus a văzut-o pe soacra acestuia zăcând la pat, cuprinsă de febră. El i-a atins mâna și febra a lăsat-o. Ea s-a ridicat și a început să-I slujească. Când s-a înserat, I-au adus mulți demonizați, iar El a alungat duhurile cu un cuvânt și i-a vindecat pe toți care erau bolnavi, ca să se împlinească ceea ce a fost spus prin profetul Isaia, care a zis: El a luat neputințele noastre și a purtat bolile noastre. Când a văzut Isus mulțimea din jurul Său, a poruncit ucenicilor să treacă pe țărmul celălalt. A venit la El un cărturar și i-a zis: „Învățătorule, te voi urma oriunde vei merge!” Și Isus i-a răspuns: „Vulpile au vizuini și păsările cerului au cuiburi, dar Fiul Omului nu are unde să-Și rezeme capul!” Un altul dintre ucenicii [Lui] I-a zis: „Doamne, lasă-mă să merg mai întâi să-l îngrop pe tatăl meu!” Și Isus i-a răspuns: „Urmează-Mă și lasă morții să-și îngroape morții!” După ce a urcat în barcă, ucenicii Săi L-au urmat. Și iată că s-a stârnit o furtună atât de puternică pe mare încât barca era acoperită de valuri. Însă Isus dormea. Ucenicii au venit la El, L-au trezit și I-au zis: „Doamne, scapă-ne că pierim!” El le-a zis: „De ce sunteți fricoși, puțin credincioșilor?” Atunci S-a ridicat, a mustrat vânturile și marea, și s-a făcut o liniște mare. Oamenii erau cuprinși de uimire și ziceau: „Ce fel de om este Acesta de Îl ascultă și vânturile și marea”? Când a ajuns pe țărmul celălalt, în regiunea gadarenilor, L-au întâmpinat doi demonizați care ieșiseră dintre morminte. Erau atât de violenți, încât nimeni nu putea trece pe drumul acela. Și iată că au început să strige: „Ce avem noi de-a face cu Tine, Fiule al lui Dumnezeu? Ai venit aici să ne chinuiești înainte de vreme?” La o oarecare depărtare de ei era o turmă mare de porci care păștea. Demonii L-au rugat: „Dacă ne scoți afară, trimite-ne în turma de porci!” El le-a zis: „Plecați!” Ei au ieșit afară din cei demonizați, au intrat în porci și iată că toată turma s-a repezit de pe malul povârnit în mare și a pierit în apă. Cei care îi pășteau au fugit, s-au dus în cetate și au povestit despre toate și despre cele întâmplate cu demonizații. Și iată că toată cetatea a ieșit să-L întâmpine pe Isus. Când L-au văzut, L-au rugat să plece din regiunea lor. Atunci, El S-a suit într-o barcă, a trecut pe țărmul celălalt și a venit în cetatea Sa. Și iată că I-au adus un paralitic care era întins pe un pat. Când a văzut Isus credința lor, i-a zis paraliticului: „Îndrăznește, fiule! Păcatele îți sunt iertate!” Atunci, unii dintre cărturari ziceau între ei: „Omul acesta rostește blasfemii!” Cunoscându-le gândurile, Isus a zis: „De ce gândiți rău în inimile voastre? Ce este mai ușor: a-i spune «Iertate îți sunt păcatele!» sau a-i zice: «Ridică-te și umblă!»? Dar, ca să știți că Fiul Omului are autoritate pe pământ să ierte păcatele, «Ridică-te!»”, îi zise El atunci paraliticului, «ia-ți patul și du-te acasă!»” Și el s-a ridicat și a plecat acasă. Când au văzut mulțimile lucrul acesta, s-au înfricoșat și-L slăveau pe Dumnezeu, Care a dat oamenilor o asemenea autoritate. Pe când pleca Isus de acolo, a văzut un om pe nume Matei șezând la vamă și i-a zis: „Urmează-Mă!” El s-a ridicat și L-a urmat. Și, pe când stătea la masă în casă, iată că au venit mulți vameși și păcătoși și au stat la masă cu Isus și cu ucenicii Săi. Când au văzut fariseii, le-au zis ucenicilor Lui: „De ce mănâncă învățătorul vostru împreună cu vameșii și păcătoșii?” Auzindu-i, El le-a răspuns: „Nu cei sănătoși au nevoie de doctor, ci cei bolnavi.” Mergeți, dar, și învățați ce înseamnă «Milă voiesc, nu jertfe!» Căci n-am venit să-i chem pe cei drepți, ci pe cei păcătoși. ” Atunci au venit la El ucenicii lui Ioan și I-au zis: „De ce noi și fariseii postim des, dar ucenicii Tăi nu postesc?” Isus le-a răspuns: „Oare se pot tângui nuntașii atâta vreme cât mirele este cu ei? Vor veni zile când mirele va fi luat de la ei și atunci vor posti. Nimeni nu pune un petic de stofă nouă pe o haină veche, căci peticul va rupe din haină și ruptura se va face și mai mare. Nici vin nou nu toarnă nimeni în burdufuri vechi; altfel, plesnesc burdufurile și se varsă și vinul, iar burdufurile se distrug. Ci vinul nou se pune în burdufuri noi și, astfel, se păstrează amândouă.” Pe când le spunea El aceste lucruri, a venit un conducător al sinagogii, I s-a închinat și I-a zis: „Fiica mea tocmai a murit. Dar vino, pune-Ți mâna peste ea și va trăi!” Isus S-a ridicat și a mers după el, împreună cu ucenicii Lui. Dar, iată că o femeie care de doisprezece ani suferea de o pierdere de sânge, a venit pe dinapoi și I-a atins poala hainei Lui. Căci își zisese: „Dacă I-aș atinge măcar haina, m-aș vindeca.” Isus S-a întors și, văzând-o, i-a zis: „Îndrăznește, fiică! Credința ta te-a vindecat!” Și femeia a fost vindecată, chiar din ceasul acela. Când a ajuns Isus la casa conducătorului sinagogii și a văzut pe cei care cântau la fluier și mulțimea tulburată, a zis: „Dați-vă la o parte, căci fetița n-a murit, ci doarme!” Ei râdeau de El. După ce mulțimea a fost scoasă afară, El a intrat în casă, a prins-o pe fetiță de mână și ea s-a ridicat. Vestea aceasta s-a răspândit în toată regiunea aceea. Când a plecat Isus de acolo, doi orbi au mers după El strigând: „Ai milă de noi, Fiul lui David!” După ce a intrat în casă, orbii au venit la El și Isus le-a zis: „Credeți voi că pot să fac acest lucru?” Ei I-au răspuns: „Da, Doamne!” Atunci El le-a atins ochii, zicând: „Facă-vi-se după credința voastră!” Și ochii lor au fost deschiși. Isus le-a poruncit cu asprime: „Aveți grijă să nu afle nimeni!” Dar ei, cum au ieșit, au răspândit vestea despre El în toată regiunea aceea. Pe când ieșeau din casă, iată că I-au adus un om mut, un demonizat. După ce demonul a fost scos din el, mutul a vorbit. Mulțimile se mirau și ziceau: „Niciodată nu s-a văzut așa ceva în Israel!” Dar fariseii ziceau: „Cu ajutorul căpeteniei demonilor scoate El demonii!” Isus străbătea toate cetățile și satele, învățându-i în sinagogile lor, predicând Evanghelia Împărăției și vindecând orice boală și orice neputință. Văzând mulțimile, I s-a făcut milă de ele, căci erau necăjite și risipite, ca niște oi care n-au păstor. Atunci le-a zis ucenicilor Săi: „Secerișul este mare, dar lucrătorii sunt puțini. Rugați, dar, pe Domnul secerișului să scoată lucrători la secerișul Său!” Chemându-i pe cei doisprezece ucenici ai Săi, le-a dat autoritate asupra duhurilor necurate, ca să le scoată afară și să vindece orice boală și orice neputință. Numele celor doisprezece sunt: cel dintâi Simon, numit Petru, și Andrei, fratele lui; Iacov, fiul lui Zebedei, și Ioan, fratele lui; Filip și Bartolomeu; Toma și Matei, vameșul; Iacov, fiul lui Alfeu, și Tadeu; Simon canaanitul, și Iuda Iscarioteanul, cel care L-a și trădat. Isus i-a trimis pe aceștia doisprezece, poruncindu-le: „Să nu mergeți pe drumul neamurilor și să nu intrați în vreo cetate a samaritenilor, ci mergeți mai degrabă la oile pierdute ale casei lui Israel! În timp ce mergeți, vestiți spunând: «Împărăția cerurilor este aproape!» Vindecați bolnavi, înviați morți, curățiți leproși, scoateți demoni! În dar ați primit, în dar să dați! Nu luați nici aur, nici argint, nici bani în brâiele voastre, nici traistă pe drum, nici două cămăși, nici sandale, nici toiag; căci vrednic este lucrătorul de hrana lui. În cetatea sau satul în care intrați, cercetați cine este vrednic și rămâneți acolo până când veți pleca. Când intrați în casă, să-i salutați! Și dacă acea casă este vrednică, pacea voastră să vină peste ea; dar dacă nu este vrednică, pacea voastră să se întoarcă la voi. Dacă se întâmplă ca cineva să nu vă primească și să nu asculte cuvintele voastre, ieșiți din casa sau din cetatea aceea și scuturați praful de pe picioarele voastre. Adevărat vă spun că mai ușor va fi în ziua judecății pentru ținutul Sodomei și al Gomorei, decât pentru cetatea aceea! Iată, vă trimit ca pe niște oi în mijlocul lupilor! De aceea, fiți iscusiți ca șerpii și nevinovați ca porumbeii. Păziți-vă de oameni, căci vă vor da pe mâna sinedriilor și vă vor biciui în sinagogile lor. Din cauza Mea veți fi duși înaintea procuratorilor și înaintea împăraților, ca o mărturie pentru ei și pentru neamuri. Când vă vor da în mâinile lor, să nu vă îngrijorați cum sau ce veți vorbi, fiindcă vă va fi dat chiar în ceasul acela ce să spuneți. Căci nu voi sunteți cei care vorbiți, ci Duhul Tatălui vostru care vorbește prin voi. Frate pe frate va da la moarte și tată pe fiu. Copiii se vor ridica împotriva părinților și-i vor ucide. Veți fi urâți de toți din cauza Numelui Meu, dar cel ce va răbda până la sfârșit va fi mântuit. Când vă vor persecuta într-o cetate, fugiți în alta! Adevărat vă spun că nu veți termina de străbătut cetățile lui Israel până când va veni Fiul Omului. Un ucenic nu este mai presus de învățătorul lui, nici un rob mai presus de stăpânul său. Îi este de ajuns ucenicului să devină ca învățătorul său și robului ca stăpânul său. Dacă pe stăpânul casei l-au numit «Beelzebul», cu cât mai mult îi vor numi așa pe cei din casa lui? Așadar, nu vă temeți de ei, căci nu este nimic acoperit care nu va fi descoperit, sau ascuns care nu va fi cunoscut! Ceea ce vă spun Eu la întuneric, voi vorbiți la lumină, și ceea ce auziți șoptit la ureche, vestiți de pe acoperișul caselor! Să nu vă temeți de cei care ucid trupul, dar nu pot ucide sufletul! Mai degrabă temeți-vă de Cel care poate să nimicească în gheenă și sufletul și trupul. Oare nu se vând două vrăbii pentru un assarion? Și nici măcar una din ele nu cade la pământ fără știrea Tatălui vostru! Chiar și vouă vă sunt numărate toate firele de păr de pe cap. Așadar, nu vă temeți! Voi sunteți mai de preț decât multe vrăbii! Pe oricine Mă va mărturisi înaintea oamenilor, îl voi mărturisi și Eu înaintea Tatălui Meu Care este în ceruri. Și de cel care se va lepăda de Mine înaintea oamenilor, și Eu Mă voi lepăda de el înaintea Tatălui Meu Care este în ceruri. Să nu gândiți că am venit să aduc pace pe pământ! Nu am venit să aduc pace, ci sabie. Căci am venit să întorc pe fiu împotriva tatălui său, pe fiică împotriva mamei sale, pe noră împotriva soacrei sale așa încât dușmani ai omului vor fi cei din casa lui. Cine își iubește tatăl sau mama mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine; și cine își iubește fiul sau fiica mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine. Și cine nu-și ia crucea și nu Mă urmează nu este vrednic de Mine. Cine ține la viața sa o va pierde, iar cine și-a pierdut viața de dragul Meu o va găsi. Cine vă primește pe voi, pe Mine Mă primește; și cine Mă primește pe Mine Îl primește pe Cel ce M-a trimis pe Mine. Cine primește un profet pentru că este profet, va primi răsplata unui profet; și cine primește un om drept pentru că este om drept, va primi răsplata unui om drept. Și oricine va da de băut, chiar și un pahar de apă rece, unuia dintre acești micuți, pentru că este ucenic, adevărat vă spun: Nu-și va pierde răsplata!” Când a terminat de dat învățături celor doisprezece ucenici ai Săi, Isus a plecat de acolo ca să-i învețe pe oameni și să predice în cetățile lor. Auzind în închisoare despre lucrările lui Cristos, Ioan a trimis vorbă prin ucenicii săi și I-a zis: „Tu ești Cel care trebuie să vină sau să așteptăm pe un altul?” Isus le-a răspuns: „Mergeți și spuneți-i lui Ioan ceea ce auziți și vedeți: orbii își capătă vederea și șchiopii umblă, leproșii sunt curățiți și surzii aud, morții sunt înviați și săracilor li se vestește Evanghelia. Ferice de cel care nu se poticnește în Mine.” În timp ce aceștia se duceau, Isus a început să vorbească mulțimilor despre Ioan: „Ce ați ieșit să vedeți în pustiu? O trestie clătinată de vânt? Atunci, ce ați ieșit să vedeți? Un om îmbrăcat în haine moi? Iată! Cei ce poartă haine moi sunt în casele regilor! Totuși, ce ați ieșit să vedeți? Un profet? Da, vă spun, chiar mai mult decât un profet! Acesta este cel despre care s-a scris: «Iată, îl trimit pe mesagerul Meu înaintea feței Tale. El îți va pregăti calea înaintea Ta.» Adevărat vă spun că, printre cei născuți din femeie, nu s-a ridicat niciunul mai mare decât Ioan Botezătorul. Totuși, cel mai mic în Împărăția cerurilor este mai mare decât el. Din zilele lui Ioan Botezătorul și până acum, Împărăția cerurilor se ia cu asalt și cei ce dau asaltul pun mâna pe ea. Căci toți profeții și Legea au profețit până la Ioan și, dacă vreți să acceptați, el este Ilie care trebuia să vină. Cine are urechi, să audă! Cu ce voi asemăna generația aceasta? Se aseamănă cu niște copii care stau în piețe și strigă către alții: «V-am cântat din fluier, dar nu ați dansat! V-am cântat de jale, dar nu v-ați bocit!» Căci Ioan nu a venit nici mâncând, nici bând, și ei spun: «Are demon!» A venit Fiul Omului mâncând și bând, iar ei zic: «Iată un om mâncăcios și băutor de vin, prieten al vameșilor și al păcătoșilor!» Totuși, înțelepciunea a fost îndreptățită din lucrările ei!” Atunci a început să mustre cetățile în care au fost făcute cele mai multe minuni ale Sale, pentru că nu s-au pocăit: „Vai de tine, Horazine! Vai de tine, Betsaido! Căci dacă în Tir și Sidon s-ar fi făcut minunile care s-au făcut în voi, de mult s-ar fi pocăit în sac și cenușă. Dar vă spun că în ziua judecății va fi mai ușor pentru Tir și Sidon decât pentru voi. Și tu, Capernaume, oare vei fi înălțat până la cer? Până în Locuința morților vei fi coborât! Căci, dacă ar fi fost făcute în Sodoma minunile care s-au făcut în tine, ea ar fi dăinuit până astăzi! Dar vă spun că în ziua judecății va fi mai ușor pentru ținutul Sodomei decât pentru tine.” În vremea aceea, Isus a zis: „Te laud, Tată, Doamne al cerului și al pământului, pentru că ai ascuns aceste lucruri de cei înțelepți și pricepuți și le-ai descoperit copilașilor. Da, Tată, fiindcă așa Ți-a plăcut Ție. Toate Mi-au fost date de Tatăl Meu. Nimeni nu-L cunoaște pe Fiul decât Tatăl. Nimeni nu-L cunoaște pe Tatăl decât Fiul și cel căruia vrea Fiul să i-L descopere. Veniți la Mine toți cei trudiți și împovărați și Eu vă voi da odihnă! Luați jugul Meu asupra voastră și învățați de la Mine, căci Eu sunt blând și smerit cu inima, și veți găsi odihnă pentru sufletele voastre. Căci jugul Meu este plăcut și povara Mea este ușoară.” În vremea aceea, într-o zi de sabat, Isus trecea prin lanurile de cereale. Ucenicii Lui erau flămânzi și au început să smulgă spice și să mănânce. Văzându-i, fariseii I-au zis: „Iată, ucenicii Tăi fac ceea ce nu este permis să se facă în zi de sabat.” El le-a răspuns: „Nu ați citit ce a făcut David, când a flămânzit, și cei care erau împreună cu el: cum a intrat în Casa lui Dumnezeu și a mâncat pâinile pentru înfățișare, pe care nu era permis să le mânânce nici el, nici cei care erau cu el, ci doar preoții? Sau nu ați citit în Lege că, în ziua sabatului, preoții încalcă sabatul în Templu și, totuși, sunt nevinovați? Vă spun că aici este Unul mai mare decât Templul! Dar, dacă ați fi cunoscut ce înseamnă «Milă voiesc, nu jertfe!», nu i-ați fi condamnat pe cei nevinovați! Căci Fiul Omului este Domn al sabatului.” Plecând de acolo, Isus S-a dus în sinagoga lor. Și iată că un om avea o mână paralizată. Ei, ca să-L poată acuza, L-au întrebat: „Este permis a vindeca în zi de sabat?” El, însă, le-a zis: „Cine este omul acela dintre voi care, dacă are o singură oaie și-i cade într-o groapă într-o zi de sabat, nu o apucă și o scoate afară? Cu cât mai de preț este atunci un om decât o oaie! Așadar, este permis să faci bine în zi de sabat!” Atunci a zis omului: „Întinde-ți mâna!” El și-a întins-o, iar aceasta i s-a însănătoșit, la fel ca cealaltă. După ce au ieșit afară, fariseii s-au sfătuit împotriva Lui, ca să-L omoare. Dar Isus, știind lucrul acesta, a plecat de acolo și L-au urmat [mulțimi] mari. El i-a vindecat pe toți și le-a poruncit să nu-L facă de cunoscut, ca să se împlinească ce a fost spus prin profetul Isaia, când a zis: „Iată Robul Meu pe Care L-am ales, Preaiubitul Meu în care sufletul Meu își găsește plăcerea. Voi pune Duhul Meu peste El și El va vesti neamurilor judecata. Nu se va certa, nici nu va striga, și nimeni nu-I va auzi glasul pe ulițe. Trestia frântă nu o va rupe, iar mucul care mai fumegă nu-l va stinge, până când nu va face să triumfe judecata. Și neamurile își vor pune nădejdea în Numele Lui.” Apoi a fost adus la El un om demonizat, orb și mut și El l-a vindecat, așa încât mutul putea să vorbească și să vadă. Toate mulțimile erau uimite și ziceau: „Nu este acesta fiul lui David?” Dar fariseii, când au auzit, au zis: „Omul acesta nu scoate demonii decât cu ajutorul lui Beelzebul, căpetenia demonilor!” Cunoscându-le gândurile, Isus le-a zis: „Orice împărăție dezbinată împotriva ei înseși se ruinează și orice cetate sau casă dezbinată împotriva ei înseși nu va dăinui. Și dacă Satan îl scoate afară pe Satan, el este dezbinat împotriva lui însuși. Cum va dăinui, atunci, împărăția lui? Și dacă Eu scot demonii cu ajutorul lui Beelzebul, atunci fiii voștri cu cine îi scot? De aceea, ei vor fi judecătorii voștri! Dar dacă Eu scot demonii cu ajutorul Duhului lui Dumnezeu, atunci Împărăția lui Dumnezeu a venit deja peste voi! Sau, cum poate cineva să intre în casa unui om puternic și să-i răpească bunurile, dacă nu a legat mai întâi pe omul puternic? Doar atunci îi poate prăda casa. Cine nu este cu Mine este împotriva Mea și cine nu adună cu Mine risipește! De aceea vă spun: orice păcat și orice blasfemie vor fi iertate oamenilor, dar blasfemia împotriva Duhului nu va fi iertată! Dacă cineva spune un cuvânt împotriva Fiului Omului, i se va ierta; dar dacă cineva vorbește împotriva Duhului Sfânt, nu i se va ierta nici în veacul acesta, nici în cel care vine. Ori ziceți că pomul este bun și roadele lui sunt bune, ori ziceți că pomul este stricat și roadele lui sunt stricate; căci pomul după roade se cunoaște! Pui de vipere, cum ați putea spune ceva bun când voi sunteți răi? Căci din preaplinul inimii vorbește gura! Omul bun scoate lucruri bune din vistieria sa bună, iar omul rău scoate lucruri rele din vistieria sa rea. Vă spun că, în ziua judecății, oamenii vor răspunde pentru orice cuvânt nefolositor pe care-l vor fi rostit. Căci din cuvintele tale vei fi îndreptățit și din cuvintele tale vei fi condamnat.” Atunci unii dintre cărturari și farisei I-au zis: „Învățătorule, am vrea să vedem un semn de la tine!” Isus le-a răspuns: „O generație rea și adulteră caută un semn, dar nu i se va da un alt semn, decât semnul profetului Iona. Căci, după cum Iona a stat trei zile și trei nopți în pântecele peștelui uriaș, tot așa va sta și Fiul Omului trei zile și trei nopți în inima pământului. Bărbații din Ninive se vor ridica la judecata acestei generații și o vor condamna, pentru că ei s-au pocăit la predica lui Iona. Și iată că aici este Unul mai mare decât Iona! Regina din sud se va ridica la judecata cu această generație și o va condamna, fiindcă ea a venit de la marginile pământului să audă înțelepciunea lui Solomon. Și iată că aici este Unul mai mare decât Solomon! Când duhul necurat a ieșit dintr-un om, el umblă prin locuri fără apă, căutând odihnă; dar n-o găsește. Atunci zice: «Trebuie să mă întorc în casa mea, de unde am ieșit!» Și, când vine, o găsește nelocuită, măturată și aranjată. Atunci merge și ia cu sine alte șapte duhuri, mai rele decât el și, după ce au intrat, locuiesc acolo. Și starea de pe urmă a acelui om va fi mai rea decât cea dintâi. Așa i se va întâmpla și acestei generații rele.” În timp ce vorbea mulțimilor, iată că mama și frații Lui stăteau afară, căutând să-I vorbească. [ Atunci cineva I-a spus: „Iată, mama și frații tăi stau afară și caută să-ți vorbească!”] El a răspuns celui care L-a înștiințat: „Cine este mama Mea? Și cine sunt frații Mei?” Și, întinzându-Și mâna către ucenicii Lui, a zis: „Iată-i pe mama Mea și pe frații Mei! Pentru că oricine face voia Tatălui Meu care este în ceruri, acela Îmi este frate, soră și mamă!” În ziua aceea, după ce a ieșit din casă, Isus S-a așezat pe țărmul mării. Mulțimi mari de oameni s-au adunat la El, așa încât El a urcat și a șezut într-o barcă, iar toată mulțimea stătea pe țărm. El le-a spus multe lucruri în parabole, zicând: „Iată, semănătorul a ieșit să semene. În timp ce semăna, unele semințe au căzut de-a lungul drumului. Au venit păsările și le-au mâncat. Altele au căzut în locuri pietroase unde nu aveau pământ mult și, pentru că nu aveau pământ adânc, au răsărit repede. Dar, când s-a ridicat soarele, s-au ofilit și, fiindcă n-aveau rădăcină, s-au uscat. Altele au căzut între spini și spinii au crescut și le-au înăbușit. Alte semințe, însă, au căzut în pământul cel bun și au dat rod: una o sută, alta șaizeci, alta treizeci. Cine are urechi să audă!” Ucenicii au venit la El și L-au întrebat: „De ce le vorbești în parabole?” Și El le-a răspuns: „Pentru că vouă vi s-a dat să cunoașteți tainele Împărăției cerurilor, dar lor nu li s-a dat. Căci celui ce are i se va da și va avea din belșug, dar de la cel ce nu are i se va lua și ceea ce are. De aceea le vorbesc în parabole: pentru că ei, măcar că văd, nu văd și, măcar că aud, nu aud, nici nu înțeleg. Cu ei se împlinește profeția lui Isaia, care zice: „De auzit, veți auzi, dar nu veți înțelege și de privit, veți privi, dar nu veți pricepe; căci inima poporului acestuia s-a împietrit, cu urechile de abia mai aud, iar ochii și i-au închis: ca nu cumva să vadă cu ochii, să audă cu urechile, să înțeleagă cu inima și să se întoarcă, iar Eu să-i vindec.” Dar, ferice de ochii voștri pentru că văd și de urechile voastre pentru că aud. Adevărat vă spun că mulți profeți și oameni drepți au dorit să vadă ce vedeți voi, dar nu au văzut, sau să audă ce auziți voi, dar nu au auzit. Așadar, ascultați parabola semănătorului: Când cineva aude Cuvântul Împărăției și nu-l înțelege, vine Cel Rău și răpește ceea ce a fost semănat în inima lui. Acesta este cel semănat cu sămânță de-a lungul drumului. Cel care a fost semănat cu sămânță în locuri pietroase este cel care aude Cuvântul și îl primește îndată cu bucurie. El nu are însă rădăcină în el, ci este vremelnic; când vine necazul sau persecuția din cauza Cuvântului, îndată se poticnește. Cel semănat cu sămânță între spini este cel care aude Cuvântul, dar îngrijorările veacului și înșelăciunea bogăției înăbușă Cuvântul și devine neroditor. Cel semănat cu sămânță în pământ bun este cel care aude și înțelege Cuvântul. El aduce într-adevăr rod și face – unul o sută, altul șaizeci și altul treizeci. Le-a pus înainte o altă parabolă, zicând: „Împărăția cerurilor se aseamănă unui om care a semănat sămânță bună în ogorul său. Dar, în timp ce oamenii dormeau, a venit dușmanul lui și a semănat zizanie prin grâu, apoi a plecat. Când a răsărit paiul și a făcut rod, a apărut și zizania. Slugile stăpânului casei au venit la el și i-au zis: «Stăpâne, oare n-ai semănat tu sămânță bună în ogorul tău? Cum, atunci, are zizanie în el?» El le-a răspuns: «Un om dușmănos a făcut lucrul acesta!» Și ei l-au întrebat: «Vrei să mergem s-o adunăm?» El a zis: «Nu, ca nu cumva adunând zizania să smulgeți cu ea și grâul. Lăsați să crească împreună până la seceriș și, la vremea secerișului, voi spune secerătorilor: Adunați mai întâi zizania și legați-o în snopi ca să fie arsă, iar grâul adunați-l în hambarul meu!»” Isus le-a pus înainte o altă parabolă și le-a zis: „Împărăția cerurilor este ca un grăunte de muștar pe care l-a luat un om și l-a semănat în ogorul său. Acesta este cel mai mic grăunte dintre toate semințele, dar, după ce a crescut, este mai mare decât legumele și devine copac, așa încât păsările cerului vin și se adăpostesc în ramurile lui.” Le-a mai spus o altă parabolă: „Împărăția cerurilor este ca drojdia pe care a luat-o o femeie și a amestecat-o cu trei măsuri de făină, până când a dospit totul.” Isus a spus mulțimilor toate acestea în parabole și nu le spunea nimic fără parabole, ca să se împlinească ceea ce a fost rostit prin profetul care a zis: „Îmi voi deschide gura în parabole, Voi rosti lucruri ascunse de la întemeierea [lumii].” Atunci, după ce a dat drumul mulțimilor, Isus a intrat în casă. Ucenicii Săi au venit la El și I-au zis: „Explică-ne parabola cu zizania din ogor.” Și El le-a răspuns: „Cel ce seamănă sămânța bună este Fiul Omului. Ogorul este lumea, sămânța bună sunt fiii Împărăției, iar zizania sunt fiii Celui Rău. Dușmanul care a semănat-o este diavolul. Secerișul este sfârșitul veacului, iar secerătorii sunt îngerii. Așa cum se adună zizania și se arde în foc, tot așa va fi la sfârșitul veacului. Fiul Omului îi va trimite pe îngerii Săi, iar ei vor aduna din Împărăția Lui toate pricinile de poticnire și pe toți cei ce trăiesc în nelegiuire și-i va arunca în cuptorul de foc. Acolo va fi plânset și scrâșnire a dinților. Atunci cei drepți vor străluci ca soarele în Împărăția Tatălui lor. Cine are urechi să audă!” „Împărăția cerurilor este asemenea unei comori ascunse într-un ogor, pe care un om a găsit-o și o ascunde din nou. De bucuria ei, el se duce, vinde tot ce are și apoi cumpără ogorul acela. Împărăția cerurilor se mai aseamănă cu un negustor în căutarea unor perle frumoase. Când a găsit o perlă de mare preț, s-a dus, a vândut tot ce avea și a cumpărat-o. Împărăția cerurilor mai este și ca un năvod care, aruncat în mare, a adunat de toate. Când s-a umplut, pescarii l-au scos la țărm și, șezând jos, au adunat ceea ce era bun în vase, iar ceea ce era nefolositor au aruncat afară. Tot așa va fi și la sfârșitul veacului: îngerii vor ieși, îi vor separa pe cei răi din mijlocul celor drepți, și-i vor arunca în cuptorul de foc. Acolo va fi plânset și scrâșnire a dinților. Ați înțeles toate acestea?” Ei I-au răspuns: „Da!” El le-a zis: „De aceea, orice cărturar care a fost învățat cu privire la Împărăția cerurilor se aseamănă cu stăpânul unei case care scoate din vistieria sa lucruri noi și lucruri vechi.” Când a terminat de spus aceste parabole, Isus a plecat de acolo. Venind în patria sa, îi învăța pe oameni în sinagoga lor, așa încât aceștia erau uluiți și ziceau: „De unde are acest om înțelepciunea aceasta și aceste puteri? Oare nu este acesta fiul tâmplarului? Nu se numește mama lui Maria și frații lui – Iacov, Iosif, Simon și Iuda? Și surorile lui nu sunt toate printre noi? Atunci, de unde are omul acesta toate aceste lucruri?” Și, astfel, se poticneau în El. Însă Isus le-a zis: „Un profet nu este lipsit de prețuire decât în patria lui și în casa lui!” Și nu a făcut multe minuni acolo, din cauza necredinței lor. În vremea aceea, tetrarhul Irod a auzit ce se vorbea despre Isus și a zis slujitorilor săi: „Acesta este Ioan Botezătorul! A înviat din morți și de aceea se fac minuni prin el”. Căci Irod pusese mâna pe Ioan, îl legase și-l aruncase în închisoare din cauza Irodiadei, soția lui Filip, fratele său, fiindcă Ioan îi zicea: „Nu-ți este permis s-o ai de soție!” Cu toate că voia să-l ucidă, s-a temut de mulțime, fiindcă oamenii îl considerau profet. Dar când s-a serbat ziua de naștere a lui Irod, fiica Irodiadei a dansat în mijloc, iar lui Irod i-a plăcut și astfel, i-a promis cu jurământ că-i va da orice i-ar cere. Dar ea, îndemnată de mama ei, i-a zis: „Dă-mi aici pe o tavă capul lui Ioan Botezătorul!” Regele s-a întristat dar, din cauza jurămintelor și a celor care stăteau la masă cu el, a poruncit să-i fie dat; și a trimis să-l decapiteze pe Ioan în închisoare. Și capul lui Ioan a fost adus pe o tavă și a fost dat fetei, iar ea l-a adus mamei sale. Ucenicii lui Ioan au venit, i-au ridicat trupul și l-au îngropat; apoi au venit și I-au dat de veste lui Isus. Când a auzit, Isus S-a retras de acolo într-o barcă, spre un loc izolat, ca să fie singur. Aflând, mulțimile au mers după El pe jos, din cetăți. Când a coborât din barcă, El a văzut o mare mulțime de oameni, I s-a făcut milă de ei și le-a vindecat bolnavii. Când s-a înserat, ucenicii au venit la El și I-au zis: „Locul acesta este pustiu și ora este deja târzie. Dă drumul mulțimilor să meargă prin sate ca să-și cumpere ceva de mâncare!” Dar [Isus] le-a zis: „Nu este nevoie să plece. Dați-le voi să mănânce!” Ei I-au răspuns: „Nu avem aici decât cinci pâini și doi pești.” Atunci le-a zis: „Aduceți-Mi-le aici!” După ce a poruncit mulțimilor să se așeze pe iarbă și a luat cele cinci pâini și cei doi pești, Isus a privit spre cer și a binecuvântat. Apoi a frânt pâinile și le-a dat ucenicilor, iar ucenicii le-au dat mulțimilor. Au mâncat toți și s-au săturat. Și au strâns bucățile rămase: douăsprezece coșuri pline. Cei care au mâncat erau în jur de cinci mii de bărbați, în afară de femei și copii. Îndată, Isus i-a obligat pe ucenicii Săi să urce în barcă și să treacă înaintea Lui pe malul celălalt, până ce El va da drumul mulțimii. După ce a dat drumul mulțimilor, El a urcat singur pe munte ca să Se roage. Când s-a înserat, era singur acolo. Barca era la o depărtare de mai multe stadii de țărm, fiind lovită de valuri, căci vântul era potrivnic. Pe la a patra strajă din noapte, Isus a venit la ei umblând pe mare. Văzându-L că umblă pe mare, ucenicii s-au înspăimântat, zicând că este o fantomă și, de frică, au țipat. Dar [Isus] le-a vorbit îndată: „Îndrăzniți! Eu sunt. Nu vă temeți!” Petru I-a răspuns: „Doamne, dacă ești Tu, poruncește-mi să vin la Tine pe ape!” El i-a zis: „Vino!” Atunci Petru a coborât din barcă, a umblat pe ape și a venit spre Isus. Dar, când a văzut vântul [puternic], s-a temut și, pentru că începea să se scufunde, a strigat: „Doamne, scapă-mă!” Îndată, Isus a întins mâna, l-a apucat și i-a zis: „Puțin credinciosule, de ce te-ai îndoit?” După ce au urcat în barcă, vântul s-a domolit. Cei care erau în barcă I s-au închinat și au zis: „Cu adevărat ești Fiul lui Dumnezeu!” După ce au trecut dincolo, au ajuns pe uscat spre Ghenezaret. Recunoscându-L, oamenii din locul acela au dat de veste în toată regiunea dimprejur și au adus la El pe toți cei care erau bolnavi. Îl rugau să-i lase să atingă măcar poala hainei Sale. Și toți cei care Îl atingeau, erau vindecați. Atunci, câțiva farisei și cărturari au venit de la Ierusalim la Isus și I-au zis: „De ce încalcă ucenicii tăi datinile bătrânilor? Căci nu-[și] spală mâinile când mănâncă!” El le-a răspuns: „Dar voi de ce încălcați porunca lui Dumnezeu de dragul datinii voastre? Căci Dumnezeu a poruncit: «Cinstește pe tatăl tău și pe mama ta!» și «Cine-și vorbește de rău tatăl sau mama trebuie pedepsit cu moartea!» Dar voi ziceți: «Dacă cineva spune tatălui său sau mamei sale: „Ceea ce ai putea primi de la mine este deja un dar închinat lui Dumnezeu ” – acela poate să nu-l cinstească pe tatăl său.» Astfel, ați anulat Cuvântul lui Dumnezeu de dragul datinii voastre. Ipocriților! Bine a profețit despre voi Isaia când a zis: «Poporul acesta Mă cinstește cu buzele, dar inima lui este departe de Mine. În zadar Mă cinstesc ei dând altora ca învățături niște porunci ale oamenilor.» A chemat mulțimea de oameni și le-a zis: „Ascultați și înțelegeți! Nu ceea ce intră în gură îl întinează pe om, ci ceea ce iese din gură, aceea îl întinează.” Atunci ucenicii au venit la El și I-au zis: „Știi că fariseii, auzind cuvântul acesta, s-au simțit ofensați?” El le-a răspuns: „Orice plantă pe care n-a sădit-o Tatăl Meu ceresc va fi dezrădăcinată. Lăsați-i! Ei sunt călăuze oarbe [pentru cei orbi]. Dacă un orb îl conduce pe un alt orb, amândoi vor cădea în groapă.” Petru I-a zis: „Explică-ne parabola [aceasta]!” Și El a zis: „Și voi tot fără pricepere sunteți? Nu înțelegeți că tot ceea ce intră în gură se duce în stomac, apoi este aruncat afară în latrină? Dar cele ce ies din gură pornesc din inimă și acestea îl întinează pe om. Căci din inimă ies gândurile rele, uciderile, adulterele, imoralitatea sexuală, furturile, mărturiile false, blasfemiile. Acestea sunt cele care îl întinează pe om! Însă a mânca cu mâinile nespălate nu-l întinează pe om.” Plecând de acolo, Isus S-a retras în părțile Tirului și ale Sidonului. Și iată că o femeie canaanită din regiunea aceea a venit și a strigat: „Ai milă de mine, Doamne, Fiul lui David! Fiica mea este chinuită rău de un demon.” El nu i-a răspus niciun cuvânt. Venind la El, ucenicii Lui Îl rugau: „Dă-i drumul, căci strigă după noi!” Dar El le-a răspuns: „Nu am fost trimis decât la oile pierdute ale casei lui Israel!” Apropiindu-se, ea I s-a închinat și I-a zis: „Doamne, ajută-mă!” Isus i-a răspuns: „Nu este bine să iei pâinea copiilor și s-o arunci la căței.” Dar ea a zis: „Da, Doamne, însă și cățeii mânâncă din firimiturile care cad de la masa stăpânilor lor!” Atunci Isus i-a răspuns: „O, femeie, mare este credința ta! Facă-ți-se după cum dorești!” Și din ceasul acela fiica ei a fost vindecată. Isus a plecat de acolo și a mers pe lângă Marea Galileei. Apoi a urcat pe un munte și S-a așezat acolo. Și au venit la El mari mulțimi de oameni, având cu ei șchiopi, orbi, ciungi, muți și mulți alții. I-au așezat la picioarele Lui, iar El i-a vindecat, astfel că mulțimea s-a mirat văzând că muții vorbesc, infirmii sunt sănătoși, șchiopii umblă și orbii văd. Și Îl slăveau pe Dumnezeul lui Israel. Isus i-a chemat pe ucenicii Săi și le-a zis: „Mi-e milă de mulțime, fiindcă sunt deja trei zile de când stau cu Mine și n-au ce să mănânce. Și nu vreau să le dau drumul flămânzi, ca nu cumva să leșine pe drum.” Ucenicii I-au zis: „De unde să luăm atâtea pâini în pustiu, ca să se sature o mulțime așa de mare?” Isus i-a întrebat: „Câte pâini aveți?” Ei I-au răspuns: „Șapte… și câțiva peștișori.” Atunci a poruncit mulțimii să se așeze pe pământ. A luat cele șapte pâini și peștii și a mulțumit. Apoi le-a frânt și le-a dat ucenicilor, iar ucenicii mulțimilor. Au mâncat toți și s-au săturat. Și au ridicat bucățile rămase: șapte coșuri pline. Cei care mâncaseră erau patru mii de bărbați, în afară de femei și copii. După ce a dat drumul mulțimilor, S-a urcat în barcă și a venit în regiunea Magadan. Fariseii și saducheii au venit la El și, ca să-L pună la încercare, I-au cerut să le arate un semn din cer. Dar El le-a răspuns: [„Când se înserează, voi ziceți: «Va fi vreme bună, pentru că cerul este roșiatic!», iar dimineața: «Astăzi va fi furtună, căci cerul este de un roșu închis!» Înfățișarea cerului știți s-o deosebiți, dar semnele vremurilor nu le puteți?] O generație rea și adulteră caută un semn și nu i se va da niciun alt semn decât semnul lui Iona.” Apoi i-a lăsat și a plecat. Când ucenicii trecuseră pe țărmul celălalt, au uitat să ia pâine. Isus le-a zis: „Fiți atenți și feriți-vă de aluatul fariseilor și al saducheilor!” Ei au început să discute între ei și ziceau: „Ne spune așa fiindcă n-am luat pâini!” Cunoscând lucrul acesta, Isus a zis: „De ce discutați între voi, puțin credincioșilor, că nu aveți pâini? Încă nu înțelegeți, nici nu vă amintiți de cele cinci pâini pentru cei cinci mii de oameni și câte coșuri ați adunat? Dar de cele șapte pâini pentru cei patru mii de oameni și câte coșuri ați adunat? Cum de nu înțelegeți că nu despre pâini v-am vorbit? Ci am zis: «Păziți-vă de aluatul fariseilor și al saducheilor!»” Atunci au înțeles că nu le spusese să se ferească de aluatul pâinii, ci de învățătura fariseilor și a saducheilor. Venind în părțile Cezareei lui Filip, Isus i-a întrebat pe ucenicii Săi: „Cine zic oamenii că este Fiul Omului? ” Ei au răspuns: „Unii spun «Ioan Botezătorul», alții «Ilie», alții «Ieremia sau unul dintre profeți».” „Dar voi cine ziceți că sunt?”, i-a întrebat El. Simon Petru a răspuns: „Tu ești Cristosul, Fiul Dumnezeului cel Viu!” Isus i-a zis: „Ferice de tine Simon, fiul lui Iona! Căci nu carnea și sângele ți-au descoperit lucrul acesta, ci Tatăl Meu care este în ceruri. Și eu îți spun: tu ești Petru și pe această piatră Îmi voi zidi Biserica, iar porțile Locuinței Morților n-o vor birui. Îți voi da cheile Împărăției cerurilor și ceea ce vei lega pe pământ va fi fost legat în ceruri; și ceea ce vei dezlega pe pământ va fi fost dezlegat în ceruri.” Atunci le-a poruncit ucenicilor să nu spună nimănui că El este Cristosul. De atunci, Isus a început să le facă de cunoscut ucenicilor Săi că trebuie ca El să meargă la Ierusalim să sufere multe din partea bătrânilor, a preoților de seamă și a cărturarilor, să fie omorât, iar a treia zi să fie înviat. Luându-L deoparte, Petru a început să-L mustre, zicând: „Să Te ferească Dumnezeu, Doamne! Nu cumva să Ți se întâmple așa ceva! ” Dar El, întorcându-Se, i-a zis lui Petru: „Treci înapoia Mea, Satan! Ești o piatră de poticnire pentru Mine. Căci nu te gândești la lucrurile lui Dumnezeu, ci la ale oamenilor!” Atunci Isus a zis ucenicilor Săi: „Dacă vrea cineva să vină după Mine, să renunțe la sine, să-și ia crucea și să Mă urmeze! Căci cine vrea să-și scape viața o va pierde, dar cine ar fi să-și piardă viața de dragul Meu o va găsi. Căci ce i-ar folosi unui om să câștige toată lumea, dacă și-ar pierde sufletul? Sau, ce va da un om la schimb pentru sufletul său? Căci Fiul Omului va veni în slava Tatălui Său, împreună cu îngerii Lui. Și atunci El va răsplăti fiecăruia după faptele lui. Adevărat vă spun că sunt unii care stau aici și care nu vor gusta moartea, înainte de a-L vedea pe Fiul Omului venind în Împărăția Sa.” După șase zile, Isus a luat cu El pe Petru, pe Iacov și pe Ioan, fratele lui, și i-a dus pe un munte înalt, doar ei între ei. Acolo a fost schimbat la față înaintea lor și fața Lui strălucea ca soarele, iar hai­nele Lui s-au făcut albe ca lumina. Și iată că li s-au arătat Moise și Ilie, vorbind cu El. Petru I-a zis lui Isus: „Doamne, ce bine este să fim aici! Dacă vrei, voi face aici trei corturi: unul pentru Tine, unul pentru Moise și unul pentru Ilie.” Pe când el încă vorbea, iată că un nor luminos i-a acoperit și un glas din nor zicea: „Acesta este Fiul Meu preaiubit, în Care Îmi găsesc plăcerea! De El să ascultați!” Când au auzit glasul, ucenicii au căzut cu fața la pământ și s-au înspăimântat foarte tare. Venind la ei, Isus i-a atins și le-a zis: „Ridicați-vă și nu vă temeți!” Când și-au ridicat privirea, n-au văzut pe nimeni decât pe Isus singur. În timp ce coborau de pe munte, Isus le-a poruncit: „Să nu spuneți nimănui ceea ce ați văzut, până ce nu va învia Fiul Omului dintre cei morți!” Și ucenicii L-au întrebat: „De ce spun cărturarii că mai întâi trebuie să vină Ilie?” El le-a răspuns: „Ilie va veni, într-adevăr, și va restaura toate lucrurile. Dar Eu vă spun că Ilie a și venit și ei nu l-au cunoscut, ci i-au făcut ceea ce au vrut. Tot așa trebuie să sufere din partea lor și Fiul Omului!” Atunci ucenicii au înțeles că le vorbea despre Ioan Botezătorul. Când au ajuns la mulțime, un om a venit la El, a îngenuncheat înaintea Lui și a zis: „Doamne, ai milă de fiul meu, fiindcă este epileptic și suferă cumplit. Deseori cade în foc și în apă. L-am adus la ucenicii Tăi, dar n-au putut să-l vindece.” Isus a răspuns: „Oh, generație necredincioasă și perversă! Până când voi mai fi cu voi? Până când vă voi mai răbda? Aduceți-l aici la Mine!” Isus a mustrat demonul, iar acesta a ieșit din el. Și, din ceasul acela, copilul a fost vindecat. Atunci, ucenicii au venit la Isus și L-au întrebat deoparte: „De ce noi n-am putut să-l scoatem?” El le-a răspuns: „Din cauza puținei voastre credințe! Adevărat vă spun că, dacă ați avea credință cât un grăunte de muștar, ați zice acestui munte «Mută-te de aici acolo!» și s-ar muta. Nimic nu v-ar fi imposibil! [Acest soi de demoni nu iese decât cu rugăciune și post.]” Pe când erau adunați în Galileea, Isus le-a zis ucenicilor: „Urmează ca Fiul Omului să fie dat în mâinile oamenilor. Ei Îl vor omorî, dar a treia zi va fi înviat.” Ei s-au întristat foarte mult. Când au ajuns la Capernaum, au venit la Petru colectorii taxei pentru Templu și i-au zis: „Învățătorul vostru nu plătește taxa?” El a răspuns: „Ba da!” și, când a intrat în casă, Isus i-a luat-o înainte zicând: „Ce crezi tu, Simone? De la cine primesc regii pământului taxele și tributul, de la fiii lor sau de la străini?” El a răspuns: „De la străini!” Și Isus i-a zis: „Așadar, fiii sunt scutiți! Dar, ca să nu-i ofensăm, du-te la mare, aruncă undița și trage afară primul pește care vine. Când îi vei deschide gura, vei găsi în ea un stater; ia-l și dă-li-l lor pentru Mine și pentru tine.” În ceasul acela, ucenicii au venit la Isus și L-au întrebat: „Cine este cel mai mare în Împărăția cerurilor?” El a chemat un copilaș, l-a așezat în mijlocul lor și le-a zis: „Adevărat vă spun că, dacă nu vă veți întoarce ca să deveniți asemenea copilașilor, nu veți intra nicidecum în Împărăția cerurilor. Așadar, cel care se va smeri ca acest copilaș, acela este cel mai mare în Împărăția cerurilor. Și cine primește un copilaș ca acesta în Numele Meu, pe Mine Mă primește! Dar, pentru cel care face pe unul dintre acești micuți care cred în Mine să păcătuiască ar fi mai bine să-i fie atârnată de gât o piatră de moară grea și să fie scufundat în adâncul mării. Vai de lume, din cauza prilejurilor de păcătuire! Căci prilejurile de păcătuire trebuie să vină, dar vai de omul prin care vine prilejul de păcătuire! Dacă mâna ta sau piciorul tău te face să păcătuiești, taie acel mădular și aruncă-l de la tine! Este mai bine să intri în viață fără o mână sau un picior, decât să ai două mâini sau două picioare și să fii aruncat în focul veșnic. Și dacă ochiul tău te face să păcătuiești, scoate-l și aruncă-l de la tine. Este mai bine pentru tine să intri cu un ochi în viață, decât să ai doi ochi și să fii aruncat în gheena de foc. Aveți grijă să nu disprețuiți pe unul din acești micuți! Adevărat vă spun că îngerii lor în ceruri privesc neîncetat fața Tatălui Meu care este în ceruri. [Căci Fiul Omului a venit să mântuiască ceea ce era pierdut.] Ce credeți? Dacă unui om care are o sută de oi i s-ar întâmpla ca una dintre ele să se rătăcească, nu va lăsa el oare pe cele nouăzeci și nouă pe munți și se va duce să o caute pe cea rătăcită? Adevărat vă spun că, dacă se întâmplă să o găsească, se va bucura mai mult de ea decât de cele nouăzeci și nouă care nu s-au rătăcit. Tot astfel, nu este voia Tatălui vostru care este în ceruri ca vreunul din acești micuți să piară. Dacă fratele tău păcătuiește [împotriva ta], du-te și dovedește-i vinovăția doar între tine și el. Dacă te va asculta, l-ai câștigat pe fratele tău. Dacă nu te ascultă, mai ia cu tine una sau două persoane pentru ca orice acuză să se întemeieze pe mărturia a doi sau trei martori. Dacă nu vrea să asculte de ei, spune-l bisericii. Dacă nici de biserică nu vrea să asculte, să fie pentru tine ca un păgân și ca un vameș. Adevărat vă spun că tot ce veți lega pe pământ va fi fost legat în cer; și tot ce veți dezlega pe pământ va fi fost dezlegat în cer. Iarăși, [adevărat] vă spun că, dacă doi dintre voi se vor înțelege pe pământ cu privire la vreun lucru pe care să-l ceară, le va fi dat de Tatăl Meu care este în ceruri. Căci, unde sunt doi sau trei adunați în Numele Meu, și Eu sunt acolo în mijlocul lor.” Atunci a venit la El Petru și L-a întrebat: „Doamne, de câte ori să-l iert pe fratele meu când va păcătui împotriva mea? Până la șapte ori?” Isus i-a răspuns: „Eu nu-ți zic să-l ierți până la șapte ori, ci până la șaptezeci de ori câte șapte! De aceea, Împărăția cerurilor a fost asemănată cu un rege care a vrut să se socotească cu robii săi. Când a început să facă socoteala, a fost adus la el unul care îi datora zece mii de talanți. Fiindcă nu avea cu ce să-i plătească, stăpânul a poruncit să fie vândut el, soția și copiii lui și tot ce avea, ca să fie plătită datoria. Atunci robul a căzut la pământ înaintea lui, a îngenuncheat și i-a zis: «Stăpâne, fii îngăduitor cu mine și-ți voi plăti tot!» Făcându-i-se milă, stăpânul acelui rob i-a dat drumul și i-a iertat datoria. Dar, când a ieșit afară, robul acela l-a găsit pe unul dintre cei ce erau robi împreună cu el care îi datora o sută de dinari. L-a apucat și l-a strâns de gât, zicându-i: «Plătește ceea ce îmi datorezi!» Atunci cel ce era rob împreună cu el a căzut la pământ și i-a zis: «Fii îngăduitor cu mine și-ți voi plăti!» Dar el n-a vrut, ci s-a dus și l-a aruncat în închisoare, până va plăti ceea ce datora. Când ceilalți robi au văzut cele întâmplate, au fost foarte întristați și s-au dus și au povestit stăpânului lor tot ce se întâmplase. Atunci, stăpânul său l-a chemat la sine și i-a zis: «Rob rău, eu ți-am iertat toată datoria aceea, pentru că m-ai rugat! Oare nu se cădea ca și tu să te înduri de cel care este rob împreună cu tine, așa cum și eu m-am îndurat de tine?» Mânios, stăpânul său l-a dat pe mâna călăilor, până va plăti tot ce-i datora. Tot așa vă va face și Tatăl Meu Cel ceresc dacă nu iertați, fiecare pe fratele său, din inimă. ” Când a terminat Isus de spus aceste cuvinte, a plecat din Galileea și a venit în regiunea Iudeei, dincolo de Iordan. După El au mers mari mulțimi de oameni și El i-a vindecat acolo. Niște farisei au venit la El și, ca să-L pună la încercare, L-au întrebat: „Oare îi este permis unui bărbat să divorțeze de soția sa din orice motiv?” El le-a răspuns: „Nu ați citit că de la început Creatorul i-a făcut bărbat și femeie și a spus: «De aceea, își va lăsa omul pe tatăl său și pe mama sa și se va alipi de soția sa; și cei doi vor fi un singur trup.» Așadar, nu mai sunt doi, ci un singur trup. Deci, ce a unit Dumnezeu, omul să nu despartă!” Ei L-au întrebat: „Atunci, de ce a poruncit Moise să-i dea un înscris de despărțire și s-o lase?” El le-a răspuns: „Din cauza împietririi inimii voastre v-a permis Moise să divorțați de soțiile voastre; dar n-a fost așa de la început! Vă spun că, dacă divorțează cineva de soția sa, în afara motivului de curvie, și se căsătorește cu alta, comite adulter.” Ucenicii [Săi] I-au zis: „Dacă așa stau lucrurile cu bărbatul și femeia, mai bine să nu se căsătorească!” El le-a răspuns: „Nu toți pot primi cuvântul [acesta], ci doar cei cărora le-a fost dat. Căci sunt eunuci care din pântecele mamei lor s-au născut așa, sunt eunuci care au fost făcuți eunuci de către oameni și sunt eunuci care s-au făcut pe ei înșiși eunuci de dragul Împărăției cerurilor. Cine poate primi acest cuvânt, să-l primească!” Atunci I-au fost aduși niște copilași ca să-Și pună mâinile peste ei și să Se roage. Dar ucenicii i-au mustrat pe cei care-i aduceau. Isus le-a zis: „Lăsați copilașii să vină la Mine și nu-i opriți, căci a unora ca ei este Împărăția cerurilor!” Și, după ce Și-a pus mâinile peste ei, a plecat de acolo. Și iată că a venit la El un om și I-a zis: „Învățătorule, ce lucru bun trebuie să fac, ca să am viață veșnică?” El i-a răspuns: „De ce mă întrebi despre «lucrul bun»? Unul Singur este bun! Iar dacă vrei să intri în viață, păzește poruncile!” El L-a întrebat: „Care?” Isus i-a răspuns: „Să nu ucizi, să nu comiți adulter, să nu furi, să nu depui mărturie falsă, să cinstești pe tatăl tău și pe mama ta și să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți!” Tânărul i-a zis: „Am păzit toate acestea! Ce-mi mai lipsește?” Isus i-a răspuns: „Dacă vrei să fii desăvârșit, du-te, vinde-ți averile și dă-le săracilor, și vei avea o comoară în ceruri! Apoi vino și urmează-Mă!” Când tânărul a auzit cuvântul acesta, a plecat foarte mâhnit; căci avea multe averi. Atunci Isus a zis ucenicilor Săi: „Adevărat vă spun: cu greu va intra un bogat în Împărăția cerurilor. Vă mai spun că este mai ușor pentru o cămilă să treacă prin urechea unui ac decât să intre un bogat în Împărăția lui Dumnezeu.” Când au auzit, ucenicii au rămas foarte uimiți și au zis: „Atunci cine poate fi mântuit?” Dar Isus, privindu-i insistent, le-a zis: „Pentru oameni este imposibil, dar pentru Dumnezeu toate sunt posibile.” Atunci Petru I-a zis: „Iată că noi am lăsat toate și Te-am urmat! Ce va fi cu noi?” Isus le-a zis: „Adevărat vă spun că, la reînnoirea tuturor lucrurilor, când Fiul Omului va sta pe tronul slavei Sale, voi, cei care M-ați urmat, veți sta și voi pe douăsprezece tronuri și veți judeca pe cele douăsprezece seminții ale lui Israel. Și oricine și-a lăsat case sau frați sau surori sau tată sau mamă sau copii sau ogoare pentru Numele Meu, va primi însutit și va moșteni viața veșnică. Dar mulți dintre cei dintâi vor fi cei din urmă și cei din urmă vor fi cei dintâi. Împărăția cerurilor este asemenea unui om gospodar care a ieșit dis-de-dimineață să angajeze lucrători în via sa. După ce s-a înțeles cu lucrătorii la un dinar pe zi, el i-a trimis în via lui. Când a ieșit pe la ceasul al treilea din zi, i-a văzut pe alții stând în piață fără lucru și le-a zis: «Mergeți și voi în vie și vă voi da ceea ce este drept!» Și ei s-au dus. A ieșit din nou pe la ceasul al șaselea și al nouălea și a făcut la fel. Ieșind și pe la ceasul al unsprezecelea, a găsit pe alții stând și le-a zis: «De ce stați aici toată ziua fără lucru?» Ei i-au răspuns: «Fiindcă nimeni nu ne-a angajat!» El le-a zis: «Mergeți și voi în vie!» Când s-a înserat, stăpânul viei i-a zis îngrijitorului: «Cheamă-i pe lucrători și dă-le plata, începând cu cei din urmă și până la cei dintâi.» Au venit cei de pe la ceasul al unsprezecelea și au primit fiecare câte un dinar. Când au venit primii, ei credeau că vor primi mai mult, dar au primit și ei câte un dinar fiecare. După ce l-au primit, ei au început să murmure împotriva stăpânului casei și să zică: «Aceștia din urmă au lucrat o oră și tu i-ai făcut egali cu noi, cei care am îndurat greul și arșița zilei!» Dar el i-a răspuns unuia dintre ei: «Amice, nu-ți fac nicio nedreptate! Oare nu pentru un dinar te-ai înțeles cu mine? Ia ce este al tău și du-te! Eu vreau să-i dau și acestuia din urmă ca și ție! Sau nu am dreptul să fac ce vreau cu ceea ce este al meu? Nu cumva ochiul tău este rău, pentru că eu sunt bun?» Astfel, cei din urmă vor fi cei dintâi, iar cei dintâi vor fi cei din urmă.” În timp ce Se suia la Ierusalim, Isus i-a luat deoparte pe cei doisprezece [ucenici] și le-a spus pe drum: „Iată că ne suim la Ierusalim și Fiul Omului va fi dat în mâinile preoților de seamă și ale cărturarilor. Ei Îl vor condamna la moarte, Îl vor da în mâinile neamurilor ca să-L batjocorească, să-L biciuiască și să-L răstignească; iar a treia zi va învia!” Atunci a venit la El mama fiilor lui Zebedei, împreună cu fiii ei, și a îngenuncheat ca să-I ceară ceva. El i-a zis: „Ce vrei?” Ea I-a răspuns: „Poruncește ca, în Împărăția Ta, acești doi fii ai mei să stea unul la dreapta și altul la stânga Ta!” Isus a zis: „Nu știți ce cereți! Puteți voi să beți paharul pe care Eu sunt gata să-l beau?” Ei I-au răspuns: „Putem!” El le-a zis: „Într-adevăr, veți bea paharul Meu, dar dreptul [acesta] de a ședea la dreapta și la stânga Mea nu ține de Mine să-l dau, ci este pentru cei cărora le-a fost pregătit de Tatăl Meu.” Când au auzit cei zece, s-au mâniat pe cei doi frați. Dar Isus, chemându-i, le-a zis: „Știți că domnitorii neamurilor stăpânesc peste ele și cei mari se poartă autoritar cu ele! Între voi să nu fie așa! Dimpotrivă, dacă vrea cineva să fie mare între voi, să fie slujitorul vostru, și cine vrea să fie primul între voi, să fie robul vostru, tot așa după cum Fiul Omului nu a venit ca să fie slujit, ci ca să slujească și să-Și dea viața ca răscumpărare pentru mulți.” În timp ce ieșeau din Ierihon, o mare mulțime L-a urmat. Și iată că doi orbi care ședeau pe marginea drumului au auzit că trece Isus și au strigat: „Fie-Ți milă de noi, [Doamne], Fiul lui David!” Mulțimea îi certa ca să tacă, dar ei și mai tare strigau: „Fie-Ți milă de noi, Doamne, Fiul lui David!” Isus S-a oprit, i-a chemat și le-a zis: „Ce vreți să vă fac?” Ei I-au răspuns: „Doamne, să ne fie deschiși ochii!” Cuprins de milă, Isus le-a atins ochii. Îndată și-au recăpătat vederea și L-au urmat. Când se apropiau de Ierusalim și au ajuns la Betfaghe, la Muntele Măslinilor, Isus a trimis doi ucenici zicându-le: „Mergeți în satul care este înaintea voastră și veți găsi îndată o măgăriță legată și, împreună cu ea, un măgăruș. Dezlegați-i și aduceți-i la Mine! Și, dacă vă va zice cineva ceva, să spuneți: «Domnul are nevoie de ei!» Și îi va trimite imediat.” Lucrul acesta s-a întâmplat ca să se împlinească ceea ce a fost spus prin profetul care zice: Spuneți fiicei Sionului: „Iată, Împăratul tău vine la tine, blând și călare pe un măgar, pe un măgăruș, pe mânzul unei măgărițe”! Ucenicii s-au dus și au făcut întocmai cum le-a poruncit Isus. Au adus măgărița și măgărușul, și-au așezat hainele peste ei și El S-a așezat deasupra. Cei mai mulți din mulțime și-au întins hainele pe drum. Alții tăiau ramuri din copaci și le așterneau pe drum. Mulțimile care mergeau înaintea Lui și cele care veneau după El strigau: Osana Fiului lui David! Binecuvântat este Cel ce vine în Numele Domnului! Osana în cerurile preaînalte! Când a intrat El în Ierusalim, toată cetatea fremăta și se întreba: „Cine este acesta?” Și mulțimile ziceau: „Acesta este Isus, profetul din Nazaretul Galileei.” Apoi Isus a intrat în Templu și i-a scos afară pe toți cei care vindeau și cumpărau în Templu. A răsturnat mesele schimbătorilor de bani și scaunele celor care vindeau porumbei. și le-a zis: „Este scris: Casa Mea va fi numită o casă de rugăciune, dar voi ați făcut din ea o peșteră de tâlhari.” Niște orbi și șchiopi au venit la El în Templu și El i-a vindecat. Când au văzut mai-marii preoților și cărturarii minunile pe care le-a făcut și pe copiii care strigau în Templu: „Osana Fiului lui David!”, s-au mâniat și I-au zis: „Auzi ce spun aceștia?” Isus le-a răspuns: „Da! N-ați citit niciodată unde scrie că din gura pruncilor și a sugarilor Ți-ai scos laudă!?” Și lăsându-i, a ieșit din cetate spre Betania și a înnoptat acolo. Dimineața, pe când se întorcea în cetate, I s-a făcut foame și, văzând un smochin la marginea drumului, a venit la el, dar nu a găsit nimic în el, decât frunze. Atunci i-a zis: „În veac să nu mai iasă rod din tine!” Și smochinul s-a uscat imediat. Când au văzut ucenicii, s-au mirat și au întrebat: „Cum s-a uscat smochinul așa deodată?” Isus le-a răspuns: „Adevărat vă spun că, dacă ați avea credință și nu v-ați îndoi, n-ați face doar ce s-a făcut smochinului, ci chiar dacă ați zice acestui munte: «Ridică-te și aruncă-te în mare!», se va întâmpla așa. Și tot ce veți cere în rugăciune, cu credință, veți primi.” Isus a intrat în Templu. În timp ce învăța poporul, au venit la El mai-marii preoților și bătrânii poporului și L-au întrebat: „Cu ce autoritate faci aceste lucruri și cine ți-a dat această autoritate?” Isus le-a răspuns: „Vă voi pune și Eu o întrebare și, dacă Îmi răspundeți la ea, vă voi spune și Eu cu ce autoritate fac aceste lucruri. Botezul lui Ioan de unde era? Din cer sau de la oameni?” Ei au început să vorbească între ei: „Dacă zicem: «Din cer!», ne va întreba: «Atunci de ce nu l-ați crezut?» Dacă zicem: «De la oameni!», ne temem de mulțime, fiindcă toți îl consideră pe Ioan profet.” Așa că I-au răspuns lui Isus: „Nu știm!” Atunci și El le-a spus: „Nici Eu nu vă spun cu ce autoritate fac aceste lucruri. Dar ce părere aveți? Un om avea doi fii. A venit la primul și i-a zis: «Fiule, du-te și lucrează astăzi în vie!» El a răspuns: «Nu vreau!», dar, mai târziu, i-a părut rău și s-a dus. Venind la al doilea fiu, i-a spus același lucru. Acesta i-a răspuns: «Eu mă duc, stăpâne!», dar nu s-a dus. Care dintre cei doi a făcut voia tatălui său?” Ei I-au răspuns: „Primul!” Isus le-a zis: „Adevărat vă spun că vameșii și femeile ușuratice merg înaintea voastră în Împărăția lui Dumnezeu! Căci Ioan a venit la voi pe calea dreptății și voi nu l-ați crezut, dar vameșii și femeile ușuratice l-au crezut. Voi, însă, cu toate că ați văzut acest lucru, nici măcar după aceea nu v-ați căit ca să-l credeți. Ascultați o altă parabolă: A fost un om, un proprietar de teren, care a plantat o vie. A împrejmuit-o cu un gard, a săpat în ea o groapă pentru teasc și a zidit un turn. Apoi a arendat-o unor lucrători și a plecat într-o călătorie. Când s-a apropiat vremea roadelor, a trimis pe slujitorii săi la lucrători, ca să-și primească roadele. Dar lucrătorii i-au apucat pe slujitorii acestuia și pe unul l-au bătut, pe altul l-au omorât, iar pe altul l-au ucis cu pietre. A trimis din nou alți slujitori, mai mulți decât cei dintâi, dar și cu aceștia au făcut la fel. În cele din urmă, le-a trimis pe fiul său, zicându-și: «Pe fiul meu îl vor respecta!» Când l-au văzut pe fiu, lucrătorii au zis între ei: «Acesta este moștenitorul. Haideți să-l ucidem și să punem mâna pe moștenirea lui!» Și l-au apucat, l-au scos afară din vie și l-au ucis. Așadar, când va veni stăpânul viei, ce va face acelor lucrători?” Ei au răspuns: „Pe acei ticăloși îi va nimici fără milă, iar via o va arenda altor lucrători care îi vor da roadele la vremea lor.” Isus le-a zis: „Nu ați citit niciodată în Scripturi: Piatra pe care au respins-o zidarii a ajuns să fie piatra din capul unghiului; de la Domnul s-a întâmplat lucrul acesta și este minunat în ochii noștri.? De aceea, vă spun că Împărăția lui Dumnezeu va fi luată de la voi și va fi dată unui neam care va da roadele ei. [ Cel care va cădea pe piatra aceasta va fi sfărâmat, iar pe cel peste care va cădea ea, îl va zdrobi.”] Auzind parabola Lui, mai-marii preoților și fariseii și-au dat seama că vorbește despre ei. Căutau să pună mâna pe El, dar le era frică de mulțimi, pentru că acestea Îl considerau profet. Isus le-a vorbit din nou în parabole și le-a zis: „Împărăția cerurilor se aseamănă cu un împărat care i-a făcut nuntă fiului său. A trimis pe slujitorii săi să-i cheme pe cei care fuseseră invitați la nuntă, dar ei nu voiau să vină. A trimis din nou alți slujitori, zicându-le: «Spuneți celor invitați: Iată, am pregătit masa, boii mei și vitele îngrășate au fost tăiate și toate sunt pregătite. Veniți la nuntă!» Dar ei, fără să le pese, s-au dus, unul la ogorul său, altul la negustoria sa; iar ceilalți i-au prins pe slujitori, i-au batjocorit și i-au ucis. Împăratul s-a mâniat foarte tare și, trimițându-și oștile, i-a nimicit pe ucigașii aceia și le-a ars cetatea. Atunci a spus slujitorilor lui: «Nunta este gata, dar cei chemați n-au fost vrednici. Așadar, mergeți la răspântiile drumurilor și chemați-i la nuntă pe toți cei pe care îi veți găsi!» Slujitorii aceia au ieșit la drumuri și i-au adunat pe toți cei pe care i-au găsit, răi și buni, și sala de nuntă s-a umplut de meseni. Când a intrat împăratul ca să privească pe cei ce ședeau la masă, a zărit acolo un om care nu se îmbrăcase în haină de nuntă și i-a zis: «Amice, cum de ai intrat aici fără să ai haină de nuntă?» El a amuțit. Atunci împăratul a zis servitorilor: «Legați-i picioarele și mâinile și aruncați-l în întunericul de afară! Acolo va fi plânset și scrâșnire a dinților.» Căci mulți sunt chemați, dar puțini sunt aleși!” Atunci fariseii s-au dus și s-au sfătuit cum să-L prindă în cursă cu vorba. I-au trimis la El pe ucenicii lor, împreună cu irodienii, care I-au zis: „Învățătorule, știm că ești demn de încredere, că-i înveți pe oameni calea lui Dumnezeu în adevăr, fără să-ți pese de nimeni, căci nu cauți la fața oamenilor. Așadar, spune-ne ce crezi: Se cuvine să plătim bir Cezarului sau nu?” Cunoscându-le răutatea, Isus le-a zis: „De ce Mă puneți la încercare, ipocriților? Arătați-Mi moneda tributului!” Și I-au adus un dinar. El i-a întrebat: „Chipul acesta și inscripția, ale cui sunt?” Ei I-au răspuns: „Ale Cezarului!” Atunci le-a zis: „Dați, deci, Cezarului ce este al Cezarului, și lui Dumnezeu, ce este al lui Dumnezeu!” Când au auzit, au rămas uimiți și, lăsându-L, au plecat. În ziua aceea, au venit la El saducheii, care zic că nu este înviere, și L-au întrebat: „Învățătorule, Moise a spus că dacă moare cineva fără să aibă copii, fratele lui să o ia în căsătorie pe soția acestuia și să-i ridice urmași fratelui său. La noi erau șapte frați și cel dintâi, după ce s-a căsătorit, a murit. Fiindcă nu avea urmași, a lăsat-o pe soția sa fratelui său. Tot așa a fost și cu al doilea și cu al treilea, până la al șaptelea. În urma tuturor, a murit și femeia. Așadar, la înviere, a căruia dintre cei șapte va fi femeia? Căci toți au avut-o de soție!” Isus le-a răspuns: „Vă rătăciți, pentru că nu cunoașteți nici Scripturile, nici puterea lui Dumnezeu! Căci la înviere nici nu se însoară, nici nu se mărită, ci sunt ca îngerii din cer. Cu privire la învierea celor morți, n-ați citit ceea ce vi s-a spus de către Dumnezeu care a zis: «Eu sunt Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac și Dumnezeul lui Iacov! »? El nu este Dumnezeul celor morți, ci al celor vii!” Când au auzit, mulțimile au rămas uimite de învățătura Lui. Când au auzit fariseii că Isus le-a închis gura saducheilor, s-au adunat la un loc, iar unul dintre ei, [cunoscător al Legii], L-a întrebat, punându-L la încercare: „Învățătorule, care este cea mai mare poruncă din Lege?” El i-a răspuns: „«Să-L iubești pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta, din tot sufletul tău și cu toată mintea ta! » Aceasta este cea mai mare și cea dintâi poruncă! Iar cea de-a doua, asemănătoare acesteia, este «Să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți! » De aceste două porunci atârnă toată Legea și Profeții.” Pe când erau fariseii adunați la un loc, Isus i-a întrebat: „Ce părere aveți despre Cristos? Al cui fiu este El?” Ei I-au răspuns: „Al lui David!” El le-a zis: „Atunci cum se face că David, prin Duhul, Îl numește Domn, când spune: Domnul a zis Domnului meu: «Șezi la dreapta Mea, până îi voi pune pe dușmanii Tăi sub picioarele Tale!» Deci, dacă David Îl numește Domn, cum este El fiul lui?” Și nimeni n-a putut să-I răspundă nici măcar un cuvânt și, din ziua aceea, nimeni nu a mai îndrăznit să-I pună întrebări. Atunci Isus le-a vorbit mulțimilor și ucenicilor Săi, zicând: „Cărturarii și fariseii s-au așezat pe scaunul lui Moise. De aceea, faceți și păziți tot ce vă spun ei. Dar faptele lor să nu le urmați, căci ei spun, dar nu fac. Ei leagă sarcini apăsătoare [și greu de purtat] și le pun pe umerii oamenilor, dar ei înșiși nici cu un deget nu vor să le miște. Toate faptele lor le fac pentru a fi văzuți de oameni: își lărgesc filacterele și își lungesc ciucurii, le plac locurile de cinste la mese și scaunele din față în sinagogi, să fie salutați prin piețe și să fie numiți de oameni «Rabbi». Dar voi să nu acceptați să fiți numiți «Rabbi», fiindcă Unul singur este Învățătorul vostru, iar voi toți sunteți frați. Și «Părinte» să nu numiți pe nimeni pe pământ, fiindcă Unul singur este Tatăl vostru, Cel care este în ceruri! Nici «îndrumători» să nu acceptați să fiți numiți, fiindcă Unul singur este Îndrumătorul vostru: Cristos! Cel mai mare între voi să fie slujitorul vostru. Căci cel ce se va înălța va fi smerit, iar cel ce se va smeri va fi înălțat! Vai de voi, cărturari și farisei ipocriți! Căci voi închideți Împărăția cerurilor în fața oamenilor: nici voi nu intrați, nici pe cei ce vor să intre nu-i lăsați să intre. [Vai de voi, cărturari și farisei ipocriți! Căci voi mâncați cu nesaț averea văduvelor și faceți rugăciuni lungi de ochii lumii. De aceea veți primi o și mai aspră pedeapsă.] Vai de voi, cărturari și farisei ipocriți! Căci voi străbateți marea și uscatul ca să faceți un prozelit și, când a devenit prozelit, îl faceți un fiu al gheenei, de două ori mai mult decât sunteți voi. Vai de voi, călăuze oarbe care ziceți: «Dacă cineva jură pe Templu, nu înseamnă nimic, dar dacă jură pe aurul din Templu, este dator să-și țină jurământul.» Nebuni și orbi! Ce este mai important, aurul, sau Templul care sfințește aurul? Și mai ziceți: «Dacă cineva jură pe altar, nu înseamnă nimic, dar dacă jură pe darul care este pe el, este dator să-și țină jurământul.» Orbilor! Ce este mai important, darul, sau altarul care sfințește darul? Așadar, cine jură pe altar jură pe el și pe tot ce se află pe el. Iar cine jură pe Templu jură pe el și pe Cel Care locuiește în el. Și cine jură pe cer jură pe tronul lui Dumnezeu și pe Cel Care stă pe el. Vai de voi, cărturari și farisei ipocriți! Căci voi dați zeciuială din mentă, din mărar și din chimen, dar ați neglijat părțile din Lege cu greutate mai mare: dreptatea, mila și credincioșia. Pe acestea trebuia să le faceți, iar pe celelalte să nu le neglijați! Călăuze oarbe! Voi strecurați țânțarul, dar înghițiți cămila! Vai de voi, cărturari și farisei ipocriți! Căci voi curățați pe dinafară paharul și farfuria, dar pe dinăuntru sunt pline de jaf și necumpătare. Fariseule orb! Curăță mai întâi partea dinăuntru a paharului, ca și partea de afară a lui să devină curată. Vai de voi, cărturari și farisei ipocriți! Căci vă asemănați unor morminte văruite care pe dinafară arată frumoase, dar înăuntru sunt pline de oase de morți și de toată necurăția. Tot așa arătați și voi pe dinafară în fața oamenilor, ca niște oameni drepți, dar pe dinăuntru sunteți plini de ipocrizie și nelegiuire. Vai de voi, cărturari și farisei ipocriți! Căci voi zidiți mormintele profeților, le împodobiți pe ale celor drepți și spuneți: «Dacă am fi trăit în zilele părinților noștri, n-am fi fost părtași împreună cu ei la vărsarea sângelui profeților!» Astfel, mărturisiți despre voi înșivă că sunteți fii ai celor care i-au ucis pe profeți. Umpleți, dar, măsura vinovăției părinților voștri! Șerpilor, pui de vipere! Cum veți scăpa de condamnarea la gheenă? De aceea, iată, vă trimit profeți, oameni înțelepți și cărturari. Pe unii dintre ei îi veți ucide și-i veți răstigni, iar pe alții îi veți biciui în sinagogile voastre și-i veți persecuta din cetate în cetate, așa încât să vină peste voi tot sângele nevinovat vărsat pe pământ, de la sângele lui Abel cel drept și până la sângele lui Zaharia, fiul lui Berechia, pe care l-ați ucis între Templu și altar. Adevărat vă spun că toate acestea vor veni peste generația aceasta. Ierusalime, Ierusalime, tu care-i omori pe profeți și-i ucizi cu pietre pe cei trimiși la tine! De câte ori am vrut să-ți adun copiii, așa cum o cloșcă își adună puii sub aripi, dar n-ai vrut! Iată, vi se lasă casa pustie! Căci vă spun că nu Mă veți mai vedea de acum încolo, până când veți zice «Binecuvântat este Cel ce vine în Numele Domnului!» ” Pe când ieșea Isus din Templu și pleca, ucenicii Lui s-au apropiat de El ca să-I arate clădirile Templului. Dar Isus le-a zis: „Vedeți voi toate acestea? Adevărat vă spun că nu va rămâne aici piatră pe piatră care să nu fie dărâmată.” Când a șezut jos pe Muntele Măslinilor, ucenicii au venit la El și L-au întrebat deoparte: „Spune-ne când se vor întâmpla toate acestea? Și care este semnul venirii Tale și al sfârșitului veacului?” Isus le-a răspuns: „Aveți grijă să nu vă înșele cineva! Căci vor veni mulți în Numele Meu și vor zice: «Eu sunt Cristosul!» Și pe mulți îi vor duce în rătăcire. Veți auzi de războaie și zvonuri despre războaie. Vedeți să nu vă înspăimântați, fiindcă acestea trebuie să aibă loc, dar nu va fi încă sfârșitul. Un neam se va ridica împotriva altui neam și o împărăție împotriva altei împărății și pe alocuri vor fi cutremure și foamete. Dar toate acestea sunt doar începutul durerilor. Atunci vă vor da să fiți chinuiți și vă vor ucide. Veți fi urâți de toate neamurile din cauza Numelui Meu. Mulți se vor poticni atunci, se vor trăda unii pe alții și se vor urî între ei. Se vor ridica mulți profeți falși și vor duce în rătăcire pe mulți. Din cauza înmulțirii fărădelegii, dragostea celor mulți se va răci. Dar cel ce va răbda până la sfârșit va fi mântuit. Și Evanghelia Împărăției va fi predicată în toată lumea, ca mărturie pentru toate neamurile. Atunci va veni sfârșitul. Când veți vedea urâciunea pustiirii, despre care a vorbit profetul Daniel, stând în locul sfânt – cel care citește să înțeleagă – atunci cei din Iudeea să fugă în munți, cel care este pe acoperișul casei să nu coboare să ia ceva din casă, iar cel care este la câmp să nu se întoarcă înapoi ca să-și ia haina. Vai de femeile însărcinate și de cele care alăptează în acele zile! Rugați-vă ca fuga voastră să nu fie iarna, nici într-o zi de sabat. Căci va fi un necaz mare atunci, cum n-a mai fost de la începutul lumii până acum, și nici nu va mai fi. Și, dacă n-ar fi fost scurtate zilele acelea, niciun om n-ar scăpa; dar, din cauza celor aleși, zilele acelea vor fi scurtate. Atunci, dacă vă va zice cineva «Iată, aici este Cristosul!» sau «Acolo!», să nu credeți! Căci se vor ridica cristoși falși și profeți falși care vor face semne și minuni ca să înșele, dacă se poate, chiar și pe cei aleși. Iată, v-am spus aceste lucruri mai dinainte. Așadar, dacă vă vor zice «Iată-L în pustiu!» să nu vă duceți; sau «Iată-L în încăperi! », să nu credeți! Căci, așa cum iese fulgerul de la răsărit și luminează până la apus, tot așa va fi și venirea Fiului Omului. Oriunde va fi hoitul, acolo se vor aduna și vulturii. Îndată după necazul acelor zile, soarele se va întuneca și luna nu-și va mai da lumina. Stelele vor cădea din cer și puterile cerurilor vor fi zguduite. Atunci se va arăta pe cer semnul Fiului Omului și toate semințiile pământului se vor tângui și-L vor vedea pe Fiul Omului venind pe norii cerului cu putere și mare slavă. Și El îi va trimite pe îngerii Săi cu un puternic sunet de trâmbiță, iar ei îi vor aduna pe aleșii Lui din cele patru vânturi, de la un capăt la altul al cerurilor. Învățați de la smochin lecția aceasta: când mlădița lui este deja fragedă și dă frunze, știți că vara este aproape. Tot așa și voi, când veți vedea toate acestea, să știți că este aproape, chiar la uși. Adevărat vă spun că nu va trece generația aceasta, până când nu se vor întâmpla toate aceste lucruri. Cerul și pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece. Despre ziua aceea sau ceasul acela nu știe nimeni, nici îngerii din ceruri, nici Fiul, ci numai Tatăl. Căci, așa cum a fost în zilele lui Noe, tot așa va fi și venirea Fiului Omului. Așa cum erau oamenii în zilele acelea dinaintea potopului când mâncau și beau, se însurau și se măritau, până în ziua în care a intrat Noe în arcă, și n-au știut nimic până când a venit potopul și i-a luat pe toți, tot așa va fi [și] venirea Fiului Omului. Atunci doi bărbați vor fi la câmp – unul va fi luat, iar celălalt lăsat. Două femei vor măcina la râșniță – una va fi luată, iar cealaltă lăsată. De aceea, vegheați fiindcă nu știți în ce zi vine Domnul vostru. Să știți că, dacă ar ști stăpânul casei la care strajă vine hoțul, ar veghea și nu ar lăsa să i se spargă casa. De aceea, fiți gata și voi, căci Fiul Omului va veni în ceasul în care nu vă așteptați! Cine este, deci, slujitorul credincios și înțelept pe care stăpânul l-a pus peste ceilalți slujitori ai săi, ca să le dea hrană la timpul potrivit? Ferice de slujitorul pe care stăpânul său, când vine, îl va găsi făcând așa. Adevărat vă spun că îl va pune peste toate averile sale. Dar, dacă acel slujitor este rău și zice în inima lui: «Stăpânul meu întârzie!» și începe să-i bată pe cei care sunt slujitori împreună cu el, să mănânce și să bea cu bețivii, atunci stăpânul acelui slujitor va veni în ziua în care el nu se va aștepta și la o oră pe care nu o cunoaște. Îl va tăia în două și-i va hotărî locul împreună cu cei ipocriți. Acolo va fi plânset și scrâșnire a dinților! Atunci Împărăția cerurilor va fi asemănată cu zece fecioare care și-au luat candelele și au ieșit în întâmpinarea mirelui. Cinci dintre ele erau nechibzuite și cinci înțelepte. Când și-au luat candelele, cele nechibzuite nu și-au luat cu ele și ulei, dar cele înțelepte, împreună cu candelele, și-au luat și ulei în vase. Fiindcă mirele întârzia, au ațipit toate și au adormit. Pe la miezul nopții, s-a auzit un strigăt: «Iată mirele! Ieșiți-i în întâmpinare!» Atunci toate acele fecioare s-au sculat și și-au pregătit candelele. Cele nechibzuite au zis celor înțelepte: «Dați-ne din uleiul vostru, căci ni se sting candelele!» Dar cele înțelepte au răspuns: «Nu, ca nu cumva să nu ne ajungă nici nouă, nici vouă! Mergeți mai degrabă la cei care vând și cumpărați-vă!» În timp ce ele plecau să cumpere, a venit mirele, iar cele care au fost gata au intrat cu el la nuntă și ușa a fost încuiată. Mai târziu, au ajuns și celelalte fecioare și au zis: «Doamne, doamne, deschide-ne!» El, însă, le-a răspuns: «Adevărat vă spun că nu vă cunosc.» De aceea, vegheați pentru că nu știți nici ziua, nici ceasul! Căci va fi asemenea unui om care, plecând într-o călătorie, i-a chemat pe slujitorii săi și le-a încredințat averile sale. Unuia i-a dat cinci talanți, altuia doi, altuia unu, fiecăruia după puterea lui, și a plecat. Îndată, cel care primise cinci talanți s-a dus, a lucrat cu ei și a câștigat alți cinci. La fel, cel care primise doi a câștigat alți doi. Dar cel care a primit un talant s-a dus, a săpat o groapă în pământ și a ascuns argintul stăpânului său. După mult timp, stăpânul acelor slujitori a venit și s-a socotit cu ei. Apropiindu-se, cel care primise cinci talanți i-a mai adus alți cinci talanți și i-a zis: «Stăpâne, mi-ai încredințat cinci talanți. Iată că am câștigat cu ei alți cinci talanți.» Stăpânul său i-a zis: «Bine, slujitor bun și credincios! Peste puține ai fost credincios, peste multe te voi pune. Intră în bucuria stăpânului tău! » S-a apropiat și cel cu doi talanți și a zis: «Stăpâne, doi talanți mi-ai încredințat. Iată că am câștigat cu ei alți doi talanți.» Stăpânul său i-a zis: «Bine, slujitor bun și credincios! Peste puține ai fost credincios, peste multe te voi pune. Intră în bucuria stăpânului tău!» S-a apropiat și cel care primise un talant și a zis: «Stăpâne, știam că ești un om aspru, care seceri de unde nu ai semănat și aduni de unde nu ai împrăștiat. Fiindu-mi frică, m-am dus și am ascuns talantul tău în pământ. Uite, ai aici ce este al tău!» Dar stăpânul său i-a răspuns: «Slujitor rău și leneș! Ai știut că secer de unde n-am semănat și că adun de unde n-am împrăștiat. Așadar, se cuvenea să-mi fi dat arginții la schimbătorii de bani, iar la întoarcerea mea să-mi fi primit cu dobândă ce este al meu. Așadar, luați de la el talantul și dați-l celui care are zece talanți. Fiindcă oricui are îi va mai fi dat și va avea din belșug, dar celui ce nu are i se va lua și ceea ce are. Iar pe slujitorul cel netrebnic, aruncați-l în întunericul de afară. Acolo va fi plânset și scrâșnire a dinților.» Când va veni Fiul Omului în slava Sa, împreună cu toți îngerii, atunci Se va așeza pe tronul slavei Sale. Toate neamurile vor fi adunate înaintea Lui, iar El îi va despărți pe unii de alții, după cum desparte un păstor oile de capre: va pune oile la dreapta Sa, iar caprele la stânga. Apoi Împăratul va spune celor din dreapta Lui: «Veniți, cei binecuvântați de Tatăl Meu, și moșteniți Împărăția care v-a fost pregătită de la întemeierea lumii! Căci am fost flămând și Mi-ați dat să mânânc, Mi-a fost sete și Mi-ați dat să beau, am fost străin și M-ați primit între voi, am fost gol și M-ați îmbrăcat, am fost bolnav și M-ați vizitat, am fost în închisoare și ați venit pe la Mine.» Atunci cei drepți Îi vor răspunde: «Doamne, când te-am văzut noi flămând și te-am hrănit sau însetat și Ți-am dat să bei? Când Te-am văzut noi străin și Te-am primit între noi, sau gol și Te-am îmbrăcat? Și când Te-am văzut bolnav sau în închisoare și am venit pe la Tine?» Iar Împăratul le va răspunde: «Adevărat vă spun că, atâta timp cât ați făcut așa unuia dintre acești neînsemnați frați ai Mei, Mie Mi-ați făcut.» Apoi le va zice celor de la stânga: «Plecați de la Mine, blestemaților, în focul cel veșnic care a fost pregătit diavolului și îngerilor lui! Căci am fost flămând și nu Mi-ați dat să mănânc, Mi-a fost sete și nu Mi-ați dat să beau, am fost străin și nu M-ați primit între voi, am fost gol și nu M-ați îmbrăcat, am fost bolnav și în închisoare și nu M-ați vizitat.» Atunci vor răspunde și ei: «Doamne, când Te-am văzut noi flămând sau setos sau străin sau gol sau bolnav sau în închisoare și nu Ți-am slujit?» Atunci El le va zice: «Adevărat vă spun că, atâta timp cât nu ați făcut așa unuia dintre acești neînsemnați, Mie nu Mi-ați făcut.» Și aceștia vor merge în pedeapsa veșnică, iar cei drepți în viața veșnică. Când a terminat Isus toate aceste cuvântări, a zis ucenicilor Săi: „Știți că peste două zile va fi Paștele și Fiul Omului va fi dat ca să fie răstignit.” Atunci mai-marii preoților și bătrânii poporului s-au adunat în curtea marelui preot care se numea Caiafa și s-au sfătuit să-L prindă pe Isus prin vicleșug și să-L omoare. Dar ziceau: „Nu în timpul sărbătorii, ca să nu se facă tulburare în popor!” În timp ce Isus era în Betania, în casa lui Simon leprosul, a venit la El o femeie care avea un vas de alabastru cu parfum foarte costisitor și I l-a turnat pe cap, în timp ce El stătea la masă. Când au văzut ucenicii lucrul acesta, s-au supărat și au zis: „Pentru ce risipa aceasta? Căci s-ar fi putut vinde scump și banii puteau fi dați săracilor!” Dar Isus, cunoscându-le gândul, le-a zis: „De ce faceți supărare femeii? Ea a făcut un lucru frumos față de Mine. Pe săraci îi aveți întotdeauna cu voi, dar pe Mine nu Mă aveți întotdeauna. Când a turnat parfumul acesta pe trupul Meu, ea a făcut-o ca să Mă pregătească pentru îngropare. Adevărat vă spun că, oriunde în lume va fi predicată Evanghelia aceasta, se va spune și ce a făcut această femeie, spre amintirea ei.” Atunci unul din cei doisprezece, numit Iuda Iscarioteanul, s-a dus la mai-marii preoților și i-a întrebat: „Ce vreți să-mi dați ca să-L dau în mâinile voastre?” Și ei i-au cântărit treizeci de arginți. Din momentul acela, Iuda a început să caute un prilej ca să-L dea în mâinile lor. În prima zi a Azimelor, ucenicii lui Isus au venit și L-au întrebat: „Unde vrei să-Ți pregătim să mânânci Paștele?” El a răspuns: „Mergeți în cetate la cutare om și spuneți-i: «Învățătorul zice: Timpul Meu este aproape! Voi ține Paștele la tine, împreună cu ucenicii Mei.»” Ucenicii au făcut cum le-a poruncit Isus și au pregătit Paștele. Când s-a înserat, stătea la masă împreună cu cei doisprezece și, în timp ce mâncau, El a zis: „Adevărat vă spun că unul dintre voi Mă va vinde.” Întristați peste măsură, ei au început să-L întrebe, unul după altul: „Nu cumva sunt eu, Doamne?” El a răspuns: „Cel ce a întins mâna în vas cu Mine, acela Mă va vinde! Fiul Omului Se duce după cum este scris despre El, dar vai de omul acela prin care Fiul Omului este vândut. Mai bine ar fi fost pentru omul acela dacă nu s-ar fi născut.” Atunci Iuda, cel care urma să-L vândă, a zis: „Nu cumva sunt eu, Învățătorule?” El i-a răspuns: „Tu ai zis!” În timp ce ei mâncau, Isus a luat o pâine și, după ce a binecuvântat, a frânt-o și le-a dat-o ucenicilor, zicând: „Luați, mâncați! Acesta este trupul Meu.” Apoi a luat un pahar și, după ce a mulțumit, li l-a dat zicând: „Beți toți din el, căci acesta este sângele Meu, sângele Legământului, care se varsă pentru mulți, spre iertarea păcatelor. Vă spun că de-acum încolo nu voi mai bea nicidecum din acest rod al viței până în ziua aceea când îl voi bea împreună cu voi, nou, în Împărăția Tatălui Meu.” Și, după ce au cântat psalmii, au ieșit spre Muntele Măslinilor. Atunci Isus le-a zis: „Toți vă veți poticni în Mine în această noapte, căci este scris: «Voi bate păstorul și oile turmei se vor risipi.» Dar, după ce voi învia, voi merge înaintea voastră în Galileea.” Petru I-a răspuns: „Chiar dacă toți se vor poticni în Tine, eu nu mă voi poticni niciodată!” Isus i-a zis: „Adevărat îți spun că în această noapte, înainte de a cânta cocoșul, te vei lepăda de Mine de trei ori!” Petru I-a răspuns: „Chiar dacă ar trebui să mor împreună cu Tine, tot nu mă voi lepăda de Tine!” Și toți ucenicii au spus la fel. Atunci Isus a venit cu ei într-un loc numit Ghetsimani și le-a zis ucenicilor: „Stați aici, până când Mă voi duce acolo ca să Mă rog!” Și, luându-i cu El pe Petru și pe cei doi fii ai lui Zebedei, a început să Se întristeze și să Se mâhnească foarte tare. Atunci le-a zis: „Sufletul Îmi este învăluit de o întristare de moarte! Rămâneți aici și vegheați împreună cu Mine!” Apoi S-a dus puțin mai departe, a căzut cu fața la pământ și S-a rugat: „Tată, dacă este posibil, treacă de la Mine paharul acesta! Totuși, nu cum vreau Eu, ci cum vrei Tu.” A venit apoi la ucenici și i-a găsit dormind. Atunci i-a zis lui Petru: „Atât, un ceas n-ați fost în stare să vegheați împreună cu Mine? Vegheați și rugați-vă, ca să nu cădeți în ispită! Duhul, într-adevăr, este plin de zel, dar trului este neputincios!” S-a îndepărtat a doua oară și S-a rugat, zicând: „Tată! Dacă nu se poate să treacă de la Mine paharul acesta, fără să-l beau, voia Ta să se facă!” Venind din nou la ucenici, i-a găsit dormind, căci ochii le erau îngreunați. Lăsându-i din nou, S-a dus și S-a rugat a treia oară, spunând aceleași cuvinte. Apoi a venit la ucenici și le-a zis: „Dormiți și odihniți-vă de aici încolo! … Iată că a sosit ceasul și Fiul Omului este dat în mâinile păcătoșilor. Sculați-vă, haideți să mergem! Iată că se apropie cel ce Mă vinde!” În timp ce El încă vorbea, iată că a venit Iuda, unul dintre cei doisprezece, și, împreună cu el, o mare mulțime de oameni cu săbii și ciomege, trimiși de mai-marii preoților și de bătrânii poporului. Cel care L-a vândut le dăduse un semn, spunând: „Cel pe care-L voi săruta, Acela este. Prindeți-L!” Apoi, venind îndată la Isus, I-a zis: „Salutare, Rabbi!” și L-a sărutat. Dar Isus i-a zis: „Amice, pentru aceasta ești aici?” Atunci ei s-au apropiat, au pus mâna pe Isus și L-au prins. Unul dintre cei care erau cu Isus a întins mâna, și-a scos sabia și, lovindu-l pe slujitorul marelui preot, i-a tăiat urechea. Atunci Isus i-a zis: „Pune sabia la locul ei, căci toți cei ce scot sabia, de sabie vor pieri! Sau crezi că n-aș putea să-L chem în ajutor pe Tatăl Meu și El Mi-ar pune la îndemână, chiar acum, mai mult de douăsprezece legiuni de îngeri? Dar cum s-ar împlini atunci Scripturile care spun că așa trebuie să se întâmple?” În ceasul acela, Isus a zis mulțimilor: „Ați ieșit ca după un tâlhar, cu săbii și ciomege, ca să mă prindeți? Zi de zi stăteam în Templu, învățându-vă, și n-ați pus mâna pe Mine! Dar toate acestea s-au întâmplat ca să se împlinească scrierile profeților.” Atunci toți ucenicii L-au părăsit și au fugit. Cei ce L-au prins pe Isus L-au dus la Caiafa, marele preot, unde erau adunați cărturarii și bătrânii. Petru Îl urma la o anumită distanță, până la curtea marelui preot. Intrând înăuntru, stătea împreună cu servitorii ca să vadă deznodământul. Mai-marii preoților și întreg Sinedriul căutau o mărturie falsă împotriva lui Isus, așa încât să-L poată condamna la moarte. Dar n-au găsit, deși s-au prezentat mulți martori mincinoși. În cele din urmă, au venit doi și au zis: „Omul acesta a spus: «Eu pot distruge Templul lui Dumnezeu și în trei zile să-l rezidesc!»” Ridicându-se, marele preot I-a zis: „Nu răspunzi nimic? Ce mărturisesc aceștia împotriva ta?” Dar Isus tăcea. Atunci marele preot I-a zis: „Te conjur pe Dumnezeul Cel Viu, să ne spui dacă tu ești Cristosul, Fiul lui Dumnezeu!” Isus i-a răspuns: „Tu ai zis! Dar vă spun: de acum încolo, veți vedea pe Fiul Omului șezând la dreapta Puterii și venind pe norii cerului.” Atunci marele preot și-a sfâșiat hainele și a zis: „A rostit o blasfemie! Ce nevoie mai avem de martori?! Iată, acum ați auzit blasfemia! Cum vi se pare?” Și ei au răspuns: „Este vrednic de moarte!” Atunci L-au scuipat în față și L-au lovit cu pumnii. Alții L-au pălmuit, zicându-I: „Profețește-ne, Cristoase, cine este cel care te-a lovit!?” Petru, însă, ședea afară în curte. O slujnică s-a apropiat de el și i-a zis: „Și tu erai cu Isus galileeanul!” Dar el a negat înaintea tuturor, zicând: „Nu știu ce spui!” Când a ieșit la poartă, l-a văzut o altă slujnică și a zis celor de acolo: „Acesta era cu Isus din Nazaret!” Și el a negat din nou, cu jurământ: „Nu-L cunosc pe Omul Acela!” La scurt timp, însă, s-au apropiat de Petru cei care stăteau acolo și i-au zis: „Sigur și tu ești unul dintre ei, fiindcă și vorbirea ta te dă de gol.” Atunci el a început să se blesteme și să jure: „Nu-L cunosc pe Omul Acela!” Și îndată a cântat cocoșul. Petru și-a adus aminte de cuvântul pe care i-l spusese Isus: „Înainte ca să cânte cocoșul, te vei lepăda de Mine de trei ori.” Și, ieșind afară, a plâns cu amar. Când s-a făcut dimineață, toți mai-marii preoților și bătrânii poporului s-au sfătuit împotriva lui Isus, ca să-L condamne la moarte. După ce L-au legat, L-au dus și L-au predat lui Pilat, procuratorul. Când a văzut Iuda, vânzătorul, că Isus fusese condamnat, a regretat și a dus înapoi cei treizeci de arginți la mai-marii preoților și la bătrâni, zicând: „Am păcătuit vânzând sânge nevinovat!” Ei au răspuns: „Ce ne privește pe noi? Treaba ta!” Aruncând arginții în Templu, el a plecat. Apoi s-a dus și s-a spânzurat. Mai-marii preoților au luat arginții și au zis: „Nu este voie să-i punem în vistieria Templului, întrucât sunt preț de sânge.” După ce s-au sfătuit, au cumpărat cu ei ogorul olarului, pentru înmormântarea străinilor. De aceea, ogorul acela este numit până astăzi „Ogorul sângelui”. Atunci s-a împlinit ce a fost spus prin profetul Ieremia, când a zis: „Au luat treizeci de arginți, prețul Celui prețuit, pe care l-au stabilit unii dintre fiii lui Israel, și i-au dat pentru ogorul olarului, după cum mi-a poruncit Domnul.” Isus a fost adus înaintea procuratorului și procuratorul L-a întrebat: „Ești tu «regele iudeilor»?” Isus i-a răspuns: „Tu o spui!” Dar, în timp ce era acuzat de mai-marii preoților și de bătrâni, n-a răspuns nimic. Atunci Pilat i-a zis: „Nu auzi câte mărturisesc împotriva ta?” El nu i-a răspuns nici măcar un cuvânt, lucru care l-a mirat mult pe procurator. La fiecare sărbătoare, procuratorul obișnuia să le elibereze mulțimilor un întemnițat, cel pe care îl doreau ei. Aveau pe atunci un întemnițat vestit, numit [Isus] Baraba. Așadar, după ce s-au adunat, Pilat i-a întrebat: „Pe cine doriți să vi-l eliberez, pe [Isus] Baraba sau pe Isus care se numește Cristos?” Căci știa că din invidie Îl dăduseră în mâinile lui. În timp ce ședea pe scaunul de judecată, soția lui i-a trimis vorbă: „Să nu ai nimic de a face cu acest om drept, căci astăzi am suferit multe în vis, din cauza Lui.” Dar mai-marii preoților și bătrânii au înduplecat mulțimile ca să-l ceară pe Baraba, iar pe Isus să-L omoare. Guvernatorul i-a întrebat din nou: „Pe care dintre cei doi doriți să vi-l eliberez?” Și ei au răspuns: „Pe Baraba!” Pilat le-a zis: „Atunci ce să fac cu Isus care se numește Cristos?” Și toți au răspuns: „Să fie răstignit!” El i-a întrebat: „Dar ce rău a făcut?” Ei, însă, strigau și mai tare: „Să fie răstignit!” Văzând Pilat că nimic nu ajută ci că, mai degrabă, se face zarvă, a luat apă, și-a spălat mâinile înaintea mulțimii și a zis: „Sunt nevinovat de sângele acesta. Vă privește!” Și tot poporul a răspuns: „Sângele lui să fie asupra noastră și asupra copiilor noștri!” Atunci le-a eliberat pe Baraba, iar pe Isus, după ce L-a biciuit, L-a dat ca să fie răstignit. Soldații procuratorului L-au luat pe Isus în pretoriu, au adunat în jurul Lui întreaga cohortă și, după ce L-au dezbrăcat, L-au îmbrăcat cu o mantie purpurie. Au împletit o cunună de spini și I-au pus-o pe cap, iar în mâna dreaptă I-au pus o trestie. Apoi, îngenunchind înaintea Lui, și-au bătut joc de El zicându-I: „Salutare, «rege al iudeilor»!” Îl scuipau și, luându-I trestia, Îl loveau peste cap. După ce și-au bătut joc de El, L-au dezbrăcat de mantie și L-au îmbrăcat cu haina Lui. Apoi L-au dus ca să-L răstignească. În timp ce ieșeau, au găsit un om din Cirene, numit Simon, și l-au obligat să-I poarte crucea. Au ajuns la un loc numit Golgota, care înseamnă «Locul craniului». I-au dat să bea vin amestecat cu fiere dar, după ce a gustat, nu a vrut să bea. După ce L-au răstignit, și-au împărțit hainele Lui, trăgând la sorți. Apoi s-au așezat și Îl păzeau acolo. Deasupra capului Său I-au pus în scris acuzația: „ACESTA ESTE ISUS, REGELE IUDEILOR!” Împreună cu El erau răstigniți doi tâlhari, unul la dreapta, iar altul la stânga. Trecătorii Îi aduceau injurii și dădeau din cap, zicând: „Tu, cel care dărâmi Templul și în trei zile îl zidești la loc, salvează-te pe tine însuți! Dacă ești Fiul lui Dumnezeu, [chiar] coboară de pe cruce!” În același fel, mai-marii preoților, împreună cu cărturarii și bătrânii, Îl luau în derâdere și ziceau: „Pe alții i-a salvat! Pe sine nu se poate salva! Este «Regele lui Israel»! Să se coboare acum de pe cruce și vom crede în el! S-a încrezut în Dumnezeu. Să-l scape acum dacă-l vrea, căci a zis: «Sunt Fiul lui Dumnezeu»!” Până și tâlharii care au fost răstigniți împreună cu El, Îl insultau în același fel. De la ceasul al șaselea și până la ceasul al nouălea, s-a făcut întuneric peste toată țara. Pe la ceasul al nouălea, Isus a strigat cu glas puternic: „Elí, Elí, léma sabactáni?” care înseamnă „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?” Când L-au auzit, unii dintre cei care stăteau acolo ziceau: „Omul acesta îl cheamă pe Ilie!” Îndată, unul dintre ei a alergat și a luat un burete și, după ce l-a îmbibat cu oțet, l-a pus într-o trestie și I-a dat să bea. Ceilalți ziceau: „Lasă să vedem dacă vine Ilie să-l scape!” Dar Isus, strigând din nou cu glas puternic, Și-a dat duhul. Și iată că perdeaua din Templu s-a despicat în două, de sus până jos. Pământul s-a cutremurat și stâncile s-au despicat. Mormintele s-au deschis și multe trupuri ale sfinților care adormiseră au înviat. Și, ieșind din morminte, după învierea Lui au intrat în Sfânta Cetate și s-au arătat multora. Centurionul și cei care împreună cu el Îl păzeau pe Isus, când au văzut cutremurul și cele întâmplate, s-au înfricoșat foarte tare și au zis: „Cu adevărat, Acesta a fost Fiul lui Dumnezeu!” Acolo erau multe femei care priveau de la distanță și care Îl urmaseră pe Isus din Galileea, slujindu-I. Printre ele erau Maria Magdalena, Maria mama lui Iacov și Iosif, și mama fiilor lui Zebedei. Când s-a înserat, a venit un om bogat din Arimateea, pe nume Iosif, care era și el un ucenic al lui Isus. Acesta s-a dus la Pilat și i-a cerut trupul lui Isus. Atunci Pilat a poruncit să i se dea. Luând trupul, Iosif l-a învelit într-o pânză curată de in, și l-a pus în mormântul său nou, pe care îl săpase în stâncă. Apoi, după ce a rostogolit o piatră mare la intrarea mormântului, a plecat. Maria Magdalena și cealaltă Marie erau acolo și stăteau în fața mormântului. În ziua următoare, cea care este după Ziua Pregătirii, mai-marii preoților și fariseii s-au adunat la Pilat și i-au zis: „Stăpâne, ne-am adus aminte că, pe când trăia, înșelătorul acela a spus: «După trei zile voi învia!» Poruncește, deci, ca mormântul să fie păzit până a treia zi, ca nu cumva să vină ucenicii lui să-l fure și apoi să spună poporului «A înviat din morți!» Înșelăciunea aceasta din urmă ar fi mai gravă decât cea dintâi.” Pilat le-a zis: „Aveți gardă! Mergeți și păziți-l cum știți.” Ei s-au dus de au asigurat paza mormântului și, împreună cu garda, au sigilat piatra. După ce a trecut sabatul, în zorii primei zile a săptămânii, Maria Magdalena și cealaltă Marie au venit să vadă mormântul. Și iată că a avut loc un cutremur mare, pentru că un înger al Domnului a coborât din cer și, venind, a rostogolit piatra; apoi a șezut deasupra ei. Înfățișarea lui era ca fulgerul, iar îmbrăcămintea lui albă ca zăpada. Gardienii tremurau de frica lui și au rămas ca morți. Dar îngerul a zis femeilor: „Nu vă temeți! Știu că-L căutați pe Isus care a fost răstignit. Nu este aici, căci a înviat după cum a spus! Veniți, vedeți locul unde zăcea, apoi mergeți îndată și spuneți ucenicilor Lui: «A înviat din morți! Iată că El merge înaintea voastră în Galileea și Îl veți vedea acolo.» Iată, v-am spus!” Ele au plecat repede de la mormânt cu frică și cu o bucurie mare și au alergat să dea de veste ucenicilor Lui. Și iată că Isus le-a întâmpinat și le-a zis: „Bucurați-vă!” Ele s-au apropiat de El, i-au cuprins picioarele și I s-au închinat. Atunci Isus le-a zis: „Nu vă temeți! Mergeți și dați de știre fraților Mei să meargă în Galileea și Mă vor vedea acolo.” În timp ce ele se duceau, iată că unii din gardă au venit în cetate și au povestit preoților de seamă toate cele întâmplate. Aceștia, adunându-se împreună cu bătrânii, s-au sfătuit și au dat soldaților mulți arginți, zicându-le: „Spuneți așa: «În timpul nopții, pe când noi dormeam, ucenicii lui au venit și l-au furat.» Dacă zvonul acesta va ajunge la urechile guvernatorului, noi [îl] vom convinge, iar pe voi vă vom scăpa de griji.” Ei au luat arginții și au făcut așa cum au fost învățați. Și zvonul acesta s-a răspândit printre iudei, până [în ziua de] azi. Cei unsprezece ucenici s-au dus în Galileea, la muntele unde le poruncise Isus să meargă. Când L-au văzut, ei I s-au închinat, dar unii s-au îndoit. Apropiindu-Se de ei, Isus le-a zis: „Mi s-a dat toată autoritatea în cer și pe pământ. Așadar, mergeți și faceți ucenici din toate neamurile, botezându-i în Numele Tatălui, și al Fiului, și al Sfântului Duh, și învățându-i să păzească tot ce v-am poruncit! Și iată că Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârșitul veacului.” Începutul Evangheliei lui Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu. După cum este scris în profetul Isaia: „Iată, Eu trimit pe mesagerul Meu înaintea feței Tale. El Îți va pregăti calea. Glasul celui care strigă în pustiu: «Pregătiți calea Domnului, croiți -I drepte cărările!»” A venit Ioan care boteza în pustiu și predica un botez al pocăinței spre iertarea păcatelor. Au început să vină la el toți cei din regiunea Iudeei și din Ierusalim și, mărturisindu-și păcatele, erau botezați de el în râul Iordan. Ioan era îmbrăcat într-o haină din păr de cămilă și purta un brâu de piele în jurul mijlocului său; mânca lăcuste și miere sălbatică. El predica, spunând: „După mine vine Cel care este mai puternic decât mine, Căruia nu sunt vednic să mă aplec să-I dezleg cureaua sandalelor. Eu v-am botezat cu apă, dar El vă va boteza cu Duhul Sfânt.” În acele zile, a venit Isus din Nazaretul Galileei și a fost botezat de către Ioan în Iordan. Îndată ce a ieșit din apă, a văzut cerurile deschizându-se și pe Duhul coborându-Se peste El ca un porumbel. Și un glas s-a auzit din ceruri: „Tu ești Fiul Meu Preaiubit, în Tine Îmi găsesc plăcerea!” Îndată, Duhul L-a dus în pustiu. A stat în pustiu patruzeci de zile, fiind ispitit de Satan. Era acolo cu animalele sălbatice și îngerii Îi slujeau. După arestarea lui Ioan, Isus a venit în Galileea predicând Evanghelia lui Dumnezeu. El zicea: „S-a împlinit vremea și Împărăția lui Dumnezeu s-a apropiat! Pocăiți-vă și credeți în Evanghelie!” Trecând pe lângă Marea Galileei, El i-a văzut pe Simon și pe Andrei, fratele lui Simon, aruncând năvoadele în mare, căci erau pescari. Și Isus le-a spus: „Veniți după Mine și vă voi face pescari de oameni!” Îndată, ei și-au lăsat mrejele și L-au urmat. Depărtându-Se puțin, i-a văzut pe Iacov, fiul lui Zebedei, și pe Ioan, fratele lui, pregătindu-și mrejele în barcă. El i-a chemat îndată. Cei doi L-au urmat, lăsându-l pe tatăl lor, Zebedei, în barcă împreună cu oamenii plătiți. Au venit la Capernaum. Îndată, El a intrat în sinagogă în ziua sabatului și a început să-i învețe. Ei erau uimiți de învățătura Lui, căci El îi învăța ca unul care avea autoritate, nu asemenea cărturarilor. Tocmai atunci, în sinagoga lor era un om cu un duh necurat, care striga: „Ce avem noi cu tine, Isuse din Nazaret? Ai venit să ne nimicești? Te știu cine ești: Sfântul lui Dumnezeu!” Isus l-a mustrat spunându-i: „Taci și ieși afară din el!” Și duhul cel necurat a ieșit din el, scuturându-l și scoțând un strigăt puternic. Toți erau uimiți și se întrebau între ei: „Ce este această învățătură nouă? El poruncește chiar și duhurilor necurate cu autoritate și ele îl ascultă!” Și îndată I s-a dus faima pretutindeni în regiunea din jurul Galileei. Îndată ce au ieșit din sinagogă, au intrat în casa lui Simon și Andrei, împreună cu Iacov și Ioan. Soacra lui Simon zăcea în pat, având febră, și ei I-au vorbit îndată despre ea. Apropiindu-Se de ea, El a ridicat-o, prinzând-o de mână. Febra a lăsat-o și ea a început să le slujească. Seara, după ce soarele a apus, au început să aducă la El pe toți cei care erau bolnavi și pe cei demonizați. Și toată cetatea era adunată la ușă. El a vindecat pe mulți care sufereau de felurite boli și a scos mulți demoni. Și nu-i lăsa pe demoni să vorbească, pentru că ei Îl cunoșteau. Sculându-se foarte devreme, pe când era încă întuneric, Isus S-a dus într-un loc retras și Se ruga. Simon și cei care erau cu el, L-au căutat. Când L-au găsit I-au zis: „Toți Te caută!” Dar El le-a spus: „Să mergem în altă parte, prin satele învecinate, ca să predic și acolo; căci pentru aceasta am ieșit!” Și S-a dus prin toată Galileea, predicând în sinagogile lor și scoțând demonii. A venit la El un lepros [și, îngenunchind] L-a rugat, zicând: „Dacă vrei, poți să mă curățești!” Făcându-I-se milă, Isus a întins mâna, l-a atins și i-a zis: „Vreau. Fii curățit!” Lepra l-a părăsit imediat și a fost curățit. Isus l-a trimis îndată, avertizându-l cu asprime și i-a zis: „Ai grijă să nu spui nimănui nimic! Ci du-te, arată-te preotului și adu ca dar pentru curățirea ta ceea ce a poruncit Moise ca mărturie pentru ei!” Însă el, după ce a ieșit, a început să spună în gura mare și să ducă vestea, așa încât Isus nu mai putea să intre pe față în cetate, ci stătea afară în locuri retrase; și continuau să vină la El de pretutindeni. După câteva zile, a intrat din nou în Capernaum și s-a auzit că este în casă. S-au adunat atât de mulți, încât nu mai era loc nici măcar în fața ușii. Și El le vestea Cuvântul. Au venit aducând la El un paralitic, purtat de patru bărbați. Și, fiindcă nu puteau să se apropie de El din cauza mulțimii, au desfăcut acoperișul unde se afla El și, făcând o spărtură, au coborât targa pe care stătea întins paraliticul. Când a văzut Isus credința lor, a zis paraliticului: „Fiule, păcatele-ți sunt iertate!” Stăteau așezați acolo și niște cărturari care gândeau în ei înșiși: „De ce vorbește omul acesta astfel? Rostește blasfemii! Cine altul poate ierta păcatele în afară de Dumnezeu?” Dar Isus, cunoscând îndată în duhul Său că ei gândesc astfel în sinea lor, le-a zis: „De ce gândiți astfel în inimile voastre? Ce este mai ușor: a spune paraliticului «Iertate-ți sunt păcatele» sau a-i spune «Ridică-te, ia-ți patul și umblă»? Dar, ca să știți că Fiul Omului are pe pământ autoritatea să ierte păcatele – și Se îndreptă către paralitic – ție îți spun: «Ridică-te, ia-ți patul și du-te acasă!»” El s-a ridicat, și-a luat îndată patul și a ieșit afară în fața tuturor, astfel încât toți erau uimiți și-L slăveau pe Dumnezeu, zicând: „Așa ceva n-am văzut niciodată!” A ieșit din nou lângă mare. Toată mulțimea venea la El, iar El îi învăța. Plecând mai departe, l-a văzut pe Levi, fiul lui Alfeu, șezând la vamă și i-a spus: „Urmează-mă!” Și ridicându-se, el L-a urmat. În timp ce Isus stătea la masă în casa lui Levi, mulți vameși și păcătoși au șezut la masă împreună cu El și cu ucenicii Lui; căci erau mulți și mergeau după El. Văzându-L că mănâncă împreună cu păcătoșii și vameșii, cărturarii din gruparea fariseilor i-au întrebat pe ucenicii Lui: „De ce mănâncă împreună cu vameșii și păcătoșii?” Când a auzit, Isus le-a zis: „Nu cei sănătoși au nevoie de doctor, ci cei bolnavi! Eu n-am venit să-i chem pe cei drepți, ci pe cei păcătoși!” Ucenicii lui Ioan și cei ai fariseilor obișnuiau să postească. Au venit la Isus și L-au întrebat: „De ce ucenicii lui Ioan și ucenicii fariseilor postesc, iar ucenicii Tăi nu postesc?” Isus le-a răspuns: „Oare pot posti nuntașii câtă vreme este mirele cu ei? Atâta vreme cât îl au pe mire cu ei, nu pot posti. Vor veni, însă, zile când Mirele va fi luat de la ei și atunci, în ziua aceea, vor posti. Nimeni nu coase un petic de material nou la un veșmânt vechi; altfel, peticul rupe din acesta, cel nou din cel vechi, iar ruptura se face și mai mare. Și nimeni nu pune vin nou în burdufuri vechi; altfel, vinul va sparge burdufurile și se vor pierde atât vinul, cât și burdufurile. Ci vinul nou se pune în burdufuri noi.” Într-o zi de sabat, Isus trecea prin lanurile de cereale. Ucenicii Săi au început să-și croiască drum, smulgând spice. Fariseii I-au zis: „Privește! De ce fac ei ceea ce nu este permis în ziua sabatului?” Și El le-a răspuns: „N-ați citit niciodată ce a făcut David când ducea lipsă și a flămânzit, el și cei care erau cu el? Cum a intrat în Casa lui Dumnezeu, în zilele marelui preot Abiatar, și a mâncat pâinile pentru înfățișare, pe care nu aveau voie să le mănânce decât preoții, și cum a dat și celor care erau împreună cu el?” Și le-a spus: „Sabatul a fost făcut pentru om, iar nu omul pentru sabat! Așadar, Fiul Omului este Domn chiar și al sabatului.” Isus a intrat din nou în sinagogă. Acolo era un om care avea mâna paralizată. Unii Îl pândeau să vadă dacă îl va vindeca în ziua sabatului, ca să-L poată învinui. Și El a spus omului care avea mâna paralizată: „Ridică-te și vino în mijloc!” Apoi le-a zis: „Este permis în ziua sabatului să faci bine sau să faci rău? Să salvezi o viață sau să ucizi?” Ei, însă, tăceau. Rotindu-Și privirea peste ei cu mânie, întristat fiind de împietrirea inimii lor, El a zis omului: „Întinde-ți mâna!” Și el și-a întins-o și mâna i-a fost vindecată. Fariseii au ieșit afară și s-au sfătuit îndată cu irodienii împotriva Lui, cum să-L omoare. Isus S-a retras împreună cu ucenicii Săi spre mare. Și o mare mulțime de oameni L-a urmat: din Galileea, din Iudeea, din Ierusalim, din Idumeea, de dincolo de Iordan și din jurul Tirului și al Sidonului. Auzind câte făcea, marea mulțime a venit la El. El le-a zis ucenicilor Săi ca o barcă să-i stea la îndemână datorită mulțimii, ca să nu-L îmbulzească. Căci i-a vindecat pe mulți, așa că toți cei care aveau boli se năpusteau asupra Lui ca să-L atingă. Și, când duhurile necurate Îl vedeau, cădeau înaintea Lui și strigau: „Tu ești Fiul lui Dumnezeu!” Dar El le poruncea cu asprime să nu-L facă de cunoscut. Isus a urcat pe munte și i-a chemat pe aceia pe care a voit El. Și ei au venit la El. A desemnat doisprezece, [pe care i-a și numit apostoli], ca să fie cu El, să-i trimită să predice și să aibă autoritate să scoată demoni. [I-a desemnat, deci, pe cei doisprezece]: pe Simon, căruia i-a pus numele Petru, pe Iacov, fiul lui Zebedei, și pe Ioan, fratele lui Iacov, cărora le-a pus numele de Boanerghés, adică „Fiii tunetului”, pe Andrei, pe Filip, pe Bartolomeu, pe Matei, pe Toma, pe Iacov, fiul lui Alfeu, pe Tadeu, pe Simon Zelotul și pe Iuda Iscarioteanul, cel care L-a și vândut. Apoi a venit în casă și mulțimea s-a adunat din nou, așa încât nu puteau nici să mănânce. Când au auzit ai Săi, au venit să-L ia cu forța, căci ziceau ei: „Și-a ieșit din minți!” Au venit și cărturarii din Ierusalim, spunând că are în El pe Beelzebul și că scoate demoni cu ajutorul căpeteniei demonilor. Chemându-i la Sine, El le-a vorbit în parabole: „Cum poate Satan să-l scoată afară pe Satan? Dacă o împărăție este dezbinată împotriva ei însăși, acea împărăție nu poate dăinui. Iar dacă o casă este dezbinată împotriva ei însăși, acea casă nu poate dăinui. Și, dacă Satan se ridică împotriva lui însuși și este dezbinat, nu poate dăinui, ci își găsește sfârșitul. Nimeni nu poate intra în casa unui om puternic ca să-i fure bunurile, dacă nu-l leagă mai întâi. Numai atunci îi va jefui casa! Adevărat vă spun că toate păcatele și blasfemiile se vor ierta fiilor oamenilor, oricâte ar fi rostit, dar oricine va rosti o blasfemie împotriva Duhului Sfânt, nu are iertare în veci, ci se face vinovat de un păcat veșnic.” Pentru că ei spuneau: „Are duh necurat!” Au venit mama și frații Lui și, stând afară, au trimis să-L cheme. Mulțimea ședea în jurul Lui. Și I-au zis: „Iată că mama Ta și frații Tăi [și surorile Tale] sunt afară și te caută.” El le-a răspuns: „Cine este mama Mea și cine sunt frații [Mei]?” Și rotindu-Și privirea peste cei care erau așezați în jurul Lui, a zis: „Iată mama Mea și frații Mei! [Căci] cel care face voia lui Dumnezeu, acela Îmi este și frate, și soră, și mamă.” Isus a început să-i învețe din nou lângă mare. Și s-a adunat o mare mulțime la El, așa încât a urcat și a șezut într-o barcă, pe mare, iar toată mulțimea era lângă mare, pe țărm. El îi învăța multe lucruri în parabole și, în învățătura pe care le-o dădea, le spunea: „Ascultați! Iată, semănătorul a ieșit să semene. Și, în timp ce semăna, o parte din sămânță a căzut lângă drum. Au venit păsările și au mâncat-o. O altă parte a căzut pe un loc pietros unde n-avea mult pământ. A răsărit îndată pentru că nu avea pământ adânc. Dar, când s-a ridicat soarele, s-a ofilit și, pentru că n-avea rădăcină, s-a uscat. O altă parte a căzut între spini. Spinii au crescut și au înăbușit-o, iar ea nu a dat rod. Alte semințe, însă, au căzut în pământ bun și au început să dea rod, crescând și înmulțindu-se: una a adus alte treizeci, alta – șaizeci, alta – o sută.” Apoi le-a zis: „Cine are urechi de auzit, să audă!” Când au rămas singuri, cei care erau în jurul Lui împreună cu cei doisprezece L-au întrebat cu privire la parabole. El le-a răspuns: „Vouă v-a fost dat să cunoașteți taina Împărăției lui Dumnezeu. Dar celor care sunt afară toate li se dau în parabole, pentru ca privind, să vadă și să nu înțeleagă și ascultând, să audă și să nu înțeleagă, ca nu cumva să se întoarcă și să fie iertați!” Și le-a zis: „Nu înțelegeți această parabolă? Atunci cum veți înțelege toate parabolele? Semănătorul seamănă Cuvântul. Cei de lângă drum, unde este semănat Cuvântul, sunt cei la care, atunci când îl aud, vine îndată Satan și le ia Cuvântul care a fost semănat în ei. Și cei semănați pe locuri pietroase sunt cei care, atunci când aud Cuvântul, îl primesc îndată cu bucurie, dar nu au rădăcină în ei înșiși, ci dăinuiesc numai până la o vreme. Apoi, când vine necazul sau persecuția din cauza Cuvântului, cad îndată. Și cei semănați între spini sunt cei care aud Cuvântul, dar îngrijorările veacului, înșelăciunea bogățiilor și pofta după alte lucruri intră în ei, înăbușe Cuvântul și-l fac neroditor. Iar cei semănați în pământul cel bun sunt aceia care aud Cuvântul și-l primesc și aduc rod: unul – treizeci, altul – șaizeci și altul – o sută.” Și le-a mai zis: „Oare se aduce o lampă ca să fie pusă sub un obroc sau sub un pat? Nu ca să fie pusă pe un suport? Căci nu este nimic ascuns care să nu fie descoperit și nimic tăinuit care să nu iasă la lumină. Dacă are cineva urechi de auzit, să audă!” Apoi le-a zis: „Luați seama la ce auziți: Cu ce măsură măsurați, cu aceea vi se va măsura și vi se va adăuga pe deasupra. Așadar, celui ce are i se va da și celui ce nu are i se va lua și ceea ce are!” Și le-a spus: „Iată cum este Împărăția lui Dumnezeu: ca un om care aruncă sămânța pe pământ și, zi și noapte, fie că este treaz, fie că doarme, sămânța încolțește și crește, fără ca el să știe cum. Pământul rodește de la sine: mai întâi un firicel, apoi un spic și apoi un bob plin în spic. Când rodul este copt, el pune îndată secera în el, căci a sosit secerișul.” Le-a mai spus: „Cu ce vom asemăna Împărăția lui Dumnezeu? Sau prin ce parabolă s-o prezentăm? Cu un grăunte de muștar care, atunci când a fost semănat în pământ, este mai mic decât toate semințele care sunt pe pământ, dar, după ce a fost semănat, crește și se face mai mare decât toate plantele de grădină și face ramuri mari, așa încât păsările cerului se pot adăposti la umbra lui.” Și prin multe parabole de felul acesta le vestea Cuvântul, după cum erau ei în stare să asculte. Nu le vorbea deloc fără parabole, însă, când erau doar ei singuri, ucenicilor Lui le explica toate. În ziua aceea, când s-a înserat, El le-a zis: „Să trecem pe partea cealaltă!” După ce au dat drumul mulțimii, L-au luat așa cum era, în barcă. Mai erau și alte bărci cu El. Și s-a stârnit o furtună puternică, iar valurile loveau în barcă așa încât aceasta aproape că s-a umplut. El era în partea din spate a bărcii și dormea pe căpătâi. L-au trezit și i-au zis: „Învățătorule, nu-Ți pasă că pierim?” Trezindu-Se, El a mustrat vântul și a spus mării: „Taci! Închide-ți gura! ” Vântul s-a oprit și s-a făcut o liniște mare. Apoi le-a zis ucenicilor: „De ce sunteți fricoși? Încă n-aveți credință?” Dar ei au fost cuprinși de o mare frică și ziceau unii către alții: „Cine este oare Acesta de Îl ascultă chiar și vântul și marea?” Au ajuns pe partea cealaltă a mării, în regiunea gherasenilor. Când a coborât din barcă, L-a întâmpinat îndată, din morminte, un om cu un duh necurat. Acesta își avea locuința în morminte. Și nimeni nu-l mai putea lega, nici măcar cu lanțuri, pentru că fusese adesea legat cu obezi și lanțuri, dar rupsese lanțurile și sfărâmase obezile. Nimeni nu era în stare să-l strunească. Tot timpul, zi și noapte, era prin morminte și prin munți, strigând și tăindu-se cu pietre. Văzându-L de departe pe Isus, a alergat, a îngenuncheat înaintea Lui și a strigat cu glas tare: „Ce am eu de-a face cu Tine, Isuse, Fiul Dumnezeului Celui Preaînalt? Te conjur, pentru Numele lui Dumnezeu, să nu mă chinuiești!” Căci Isus îi zicea: „Duh necurat, ieși afară din omul acesta!” Apoi l-a întrebat: „Care îți este numele?” Și el I-a răspuns: „«Legiune» este numele meu, fiindcă suntem mulți!” Și-L rugau mult să nu-i trimită afară din acea regiune. Acolo, lângă munte, era o turmă mare de porci care pășteau. Duhurile L-au rugat: „Trimite-ne la porci, ca să intrăm în ei!” Și El le-a dat voie. Ieșind din om, duhurile necurate au intrat în porci și turma s-a repezit de pe malul povârnit spre mare. Erau în jur de două mii și s-au înecat în mare. Cei care îi pășteau au fugit și au dat de veste în cetate și prin cătune. Și oamenii au venit să vadă ce se întâmplase. Ajungând la Isus și văzându-l pe cel ce fusese posedat, și care avusese legiunea, șezând îmbrăcat și întreg la minte, au fost cuprinși de frică. Cei ce văzuseră totul le-au povestit cum se întâmplase cu cel demonizat și cu porcii. Atunci ei au început să-L roage pe Isus să plece din regiunea lor. În timp ce urca El în barcă, cel care fusese demonizat Îl ruga să-l lase să rămână cu El. Dar El nu i-a dat voie, ci i-a zis: „Du-te acasă la ai tăi și spune-le tot ce ți-a făcut Domnul și cum S-a îndurat de tine.” Și el a plecat și a început să vestească în Decapolis cât de mult făcuse Isus pentru el. Și toți se minunau. După ce Isus a trecut din nou [cu barca] pe partea cealaltă a mării, o mare mulțime s-a adunat la El; era lângă mare. Și a venit unul din mai-marii sinagogii, cu numele Iair, și, când L-a văzut, s-a aruncat la picioarele Lui și L-a rugat stăruitor, zicând: „Fiica mea este pe moarte. Vino să-Ți pui mâinile peste ea, ca să fie vindecată și să trăiască!” Isus a plecat cu el. O mare mulțime Îl urma și-L îmbulzea. Era acolo și o femeie care de doisprezece ani avea pierdere de sânge. Ea suferise mult din partea multor doctori și cheltuise tot ce avea, fără să-i fi fost de folos; ba dimpotrivă, ajunsese tot mai rău. Când a auzit despre Isus, a venit prin mulțime pe dinapoi și I-a atins haina, căci își zicea: „Dacă aș putea să-I ating măcar hainele, m-aș vindeca.” Îndată izvorul sângelui ei a secat și a simțit în trup că fusese vindecată de boala ei. Isus, cunoscând în Sine că o putere ieșise din El, S-a întors îndată către mulțime și a întrebat: „Cine Mi-a atins hainele?” Ucenicii Lui I-au răspuns: „Tu vezi mulțimea care te îmbulzește și întrebi: «Cine M-a atins?»!” Și El privea de jur-împrejur s-o vadă pe cea care făcuse lucrul acesta. Femeia, cuprinsă de teamă și tremurând, știind ce se întâmplase cu ea, a venit, s-a aruncat la pământ înaintea Lui și I-a spus tot adevărul. El i-a zis: „Fiică, credința ta te-a scăpat! Du-te în pace și fii vindecată de boala ta!” În timp ce El încă vorbea, au venit câțiva de la casa mai-marelui sinagogii și au spus: „Fiica ta a murit. De ce-L mai necăjești pe Învățătorul?” Dar Isus, neținând seama de ce s-a spus, i-a zis mai-marelui sinagogii: „Nu te teme! Crede numai!” Și n-a dat voie nimănui să-L însoțească, decât lui Petru, Iacov și Ioan, fratele lui Iacov. Au ajuns la casa mai-marelui sinagogii, unde Isus a văzut agitație, plânset și mult bocet. Intrând în casă, El le-a zis: „De ce vă agitați și plângeți? Copila n-a murit, ci doarme!” Ei au început să râdă de El. Dar El, după ce i-a scos pe toți afară, i-a luat pe tatăl și pe mama copilei și pe cei care erau cu El și a intrat unde era fetița. Apucând mâna copilei, El i-a spus: „Talitha kumi!”, care tradus înseamnă „Fetițo, ție îți zic, scoală-te!” Fetița s-a ridicat [îndată] și a început să umble, căci avea doisprezece ani. Iar ei erau uimiți peste măsură. Și le-a poruncit cu tărie ca nimeni să nu afle despre lucrul acesta. Apoi le-a spus să-i dea să mănânce. Isus a plecat de acolo și a venit în patria Sa, iar ucenicii Săi L-au urmat. Când a venit sabatul, El a început să-i învețe pe oameni în sinagogă. Și mulți care-L ascultau erau uimiți și ziceau: „De unde are omul acesta toate acestea? Și ce înțelepciune i-a fost dată! Și ce minuni se fac prin mâinile lui! Nu este acesta tâmplarul, fiul Mariei și fratele lui Iacov, al lui Ioses, al lui Iuda și al lui Simon? Și nu sunt surorile lui aici cu noi?” Și se poticneau în El. Isus le-a spus: „Un profet nu este disprețuit decât în patria lui, printre rudele sale și în casa lui.” N-a putut să facă acolo nicio minune, decât că Și-a pus mânile peste câțiva bolnavi și i-a vindecat. Și se mira de necredința lor. Apoi, a început să străbată satele din jur, dând învățătură. A chemat pe cei doisprezece și a început să-i trimită doi câte doi, dându-le autoritate asupra duhurilor necurate. Le-a poruncit să nu ia nimic pe drum decât un toiag – nici pâine, nici traistă, nici bani la brâu – ci să se încalțe cu sandale și să nu îmbrace două cămăși. Și le-a spus: „În orice casă veți intra, să rămâneți acolo până veți pleca din locul acela. Și dacă s-ar întâmpla în vreun loc să nu vă primească și să nu vă asculte, să vă scuturați praful de pe picioare când plecați de acolo, ca mărturie împotriva lor.” Ei au plecat și au predicat oamenilor să se pocăiască. Scoteau mulți demoni, ungeau pe mulți bolnavi cu undelemn și-i vindecau. A auzit și regele Irod despre El – căci numele Lui devenise cunoscut. Unii ziceau: „Ioan Botezătorul a înviat și de aceea se fac minuni prin el.” Alții, însă, spuneau: „Este Ilie!”, iar alții: „Este un profet ca unul dintre vechii profeți.” Dar Irod, auzind despre El, zicea: „Ioan, cel pe care l-am decapitat, a înviat!” Căci Irod însuși trimisese să-l prindă pe Ioan și să-l lege în închisoare, din cauza Irodiadei, soția fratelui său Filip, pentru că Irod se căsătorise cu ea. Ioan îi zicea lui Irod: „Nu-ți este permis s-o ții pe soția fratelui tău!” Irodiada avea pică pe el și voia să-l ucidă, dar nu putea pentru că Irod se temea de Ioan, știindu-l un om drept și sfânt, și-l proteja. Când îl asculta, era foarte îngândurat, dar îl asculta cu plăcere. Dar a venit o zi potrivită când Irod, de ziua lui de naștere, a dat o petrecere pentru curtenii săi, pentru comandanții militari și pentru conducătorii Galileei. Când a intrat fiica Irodiadei și a dansat, lui Irod și celor care ședeau la masă cu el le-a plăcut. Regele i-a zis fetei: „Cere-mi orice dorești și-ți voi da!” Și i-a jurat: „Orice-mi vei cere îți voi da, până la jumătate din regatul meu!” Ea a ieșit afară și a întrebat-o pe mama sa: „Ce să cer?” Aceasta i-a zis: „Capul lui Ioan Botezătorul!” Îndată, a intrat în grabă la rege și i-a zis: „Doresc să-mi dai chiar acum, pe o tavă, capul lui Ioan Botezătorul!” Regele s-a întristat foarte mult, dar, din cauza jurămintelor și a celor care stăteau la masă cu el, n-a vrut s-o refuze. A trimis îndată un călău și a poruncit să fie adus capul lui Ioan. Acesta s-a dus, l-a decapitat pe Ioan în închisoare, i-a adus capul pe o tavă și l-a dat fetei, iar fata l-a dat mamei ei. Auzind ce s-a întâmplat, ucenicii lui Ioan au venit, i-au ridicat trupul și l-au pus într-un mormânt. Apostolii s-au adunat la Isus și I-au povestit tot ce făcuseră și ce învățaseră pe oameni. El le-a zis: „Haideți doar voi într-un loc retras și odihniți-vă puțin!” Căci erau mulți cei care veneau și plecau și ei n-aveau timp nici măcar să mănânce. Și au plecat cu barca, ei singuri, într-un loc retras. Mulți i-au văzut mergând și i-au recunoscut. Au alergat din toate cetățile și au ajuns acolo înaintea lor. Când a ieșit pe țărm, El a văzut o mare mulțime de oameni și I s-a făcut milă de ei, căci erau ca niște oi fără păstor. Și a început să-i învețe multe lucruri. Făcându-se târziu, ucenicii Lui au venit la El și I-au zis: „Locul acesta este pustiu și ora este deja târzie. Dă drumul mulțimilor să meargă prin cătunele și satele dimprejur să-și cumpere ceva de mâncare.” Dar El le-a răspuns: „Dați-le voi să mănânce!” Ei I-au zis: „Să mergem noi și să cumpărăm pâine de două sute de dinari ca să le dăm să mănânce?” Isus i-a întrebat: „Câte pâini aveți? Mergeți și vedeți!” După ce au aflat, I-au zis: „Cinci și doi pești.” El le-a poruncit să-i așeze pe toți pe iarba verde, în grupuri. S-au așezat în grupuri de câte o sută și de câte cincizeci. Și, luând cele cinci pâini și cei doi pești, Isus a privit spre cer, a binecuvântat și a frânt pâinile. Apoi le-a dat ucenicilor [Săi], ca ei să le împartă. Și a împărțit și cei doi pești tuturor. Au mâncat toți și s-au săturat. Și au ridicat douăsprezece coșuri pline cu bucăți de pâine și de pește. Cei care mâncaseră [pâinile] erau cinci mii de bărbați. Îndată, Isus i-a obligat pe ucenicii Săi să urce în barcă și să treacă înainte pe malul celălalt, la Betsaida, până când El va da drumul mulțimii. După ce Și-a luat rămas bun de la ei, El a plecat pe munte să Se roage. La venirea serii, barca era în mijlocul mării, iar El era singur pe uscat. Văzându-i cum se chinuiau să vâslească, căci vântul le era potrivnic, pe la a patra strajă a nopții, a venit la ei umblând pe mare. Voia să treacă pe lângă ei. Când L-au văzut ucenicii că umblă pe mare, au crezut că este o fantomă și au țipat. Căci toți L-au văzut și erau speriați. Îndată, El a intrat în vorbă cu ei și le-a zis: „Îndrăzniți! Eu sunt. Nu vă temeți!” A urcat la ei în barcă și vântul s-a domolit. Iar ei erau peste măsură de uimiți în sinea lor, pentru că nu înțeleseseră cum a fost cu pâinile, ci inima le era împietrită. Trecând marea, au ajuns la Ghenezaret și au tras la țărm. Când au coborât din barcă, oamenii L-au recunoscut îndată. Au alergat prin toată regiunea aceea și au început să-i aducă pe cei bolnavi pe tărgi, oriunde auzeau că se afla El. Și, oriunde intra El, în sate sau în cetăți sau în cătune, îi așezau pe cei bolnavi în piețe și-I cereau să-I atingă măcar poala hainei Sale. Și toți cei care-L atingeau erau vindecați. Fariseii și câțiva dintre cărturarii veniți din Ierusalim s-au adunat la El și i-au văzut pe unii dintre ucenicii Lui că mâncau cu mâinile necurate, adică nespălate. Căci fariseii și toți iudeii, păstrând datinile bătrânilor, nu mănâncă dacă nu-și spală mâinile cu grijă. Sau dacă nu se îmbăiază când se întorc de la piață, nu mănâncă. Și sunt multe alte datini pe care le-au primit ca să le țină: spălarea paharelor, a ulcioarelor și a vaselor și a paturilor. Deci, fariseii și cărturarii L-au întrebat: „De ce nu țin ucenicii Tăi tradițiile bătrânilor, ci mănâncă având mâinile necurate?” El le-a zis: „Bine a profețit Isaia despre voi, ipocriții, după cum stă scris: «Poporul acesta Mă cinstește cu buzele, dar inima lor este departe de Mine. În zadar Mă cinstesc ei, dând altora, ca învățături, niște porunci ale oamenilor.» Ați părăsit porunca lui Dumnezeu și păziți datina oamenilor.” Apoi le-a zis: „Frumos! Voi dați la o parte porunca lui Dumnezeu, ca să țineți datina voastră! Căci Moise a zis: «Cinstește pe tatăl tău și pe mama ta!» și «Cel care-și vorbește de rău tatăl sau mama să fie pedepsit cu moartea!» Voi, însă, spuneți: «Un om poate spune tatălui său sau mamei sale: „Orice s-ar cuveni să primești de la mine este deja korban – adică un dar închinat lui Dumnezeu”» – și nu-l mai lăsați pe acel om să facă nimic pentru tatăl său sau pentru mama sa. Astfel, voi anulați Cuvântul lui Dumnezeu prin datina voastră pe care ați transmis-o mai departe. Și multe lucruri de felul acesta faceți.” Și chemând din nou mulțimea la Sine, a început să le zică: „Ascultați-Mă toți și înțelegeți! Nimic din ceea ce este în afara omului și intră în el nu-l poate întina. Dar lucrurile care ies din om, acelea sunt cele care-l întinează. [Dacă are cineva urechi de auzit, să audă!]” Când a lăsat mulțimea și a intrat în casă, ucenicii au început să-L întrebe despre parabolă. Și El le-a spus: „Cum, nici voi nu pricepeți? Nu înțelegeți că tot ce intră în om de afară nu-l poate întina? Fiindcă nu intră în inima lui, ci în stomac, iar de acolo este dat afară.” A spus acestea declarând curate toate bucatele. Și le-a mai spus: „Ceea ce iese din om, aceea îl întinează! Căci dinăuntru, din inima omului, ies gândurile rele, desfrânările, furturile, uciderile, adulterele, lăcomiile, răutățile, viclenia, nerușinarea, ochiul rău, blasfemia, îngâmfarea, nebunia. Toate aceste rele ies dinăuntru și-l întinează pe om.” S-a ridicat și a plecat de acolo în regiunea Tirului. Și, intrând în casă, n-a vrut să știe nimeni unde este, dar nu a putut să rămână ascuns. Căci o femeie care avea o fiică cu un duh necurat, de îndată ce auzise despre El, a venit și s-a aruncat la picioarele Lui. Femeia era o grecoaică de origine siro-feniciană și L-a rugat să scoată demonul din fiica ei. El i-a zis: „Lasă mai întâi să se sature copiii, căci nu este bine să iei pâinea copiilor și s-o arunci la căței.” Dar ea i-a răspuns: „Da, Doamne, dar și cățeii de sub masă mânâncă din firimiturile copiilor!” Și El i-a zis: „Pentru răspunsul acesta, du-te! Demonul a ieșit din fiica ta.” Plecând acasă, ea a găsit-o pe copilă culcată pe pat și demonul ieșise din ea. Plecând din nou din ținuturile Tirului, a trecut prin Sidon spre Marea Galileei, în mijlocul regiunii Decapolis. I-au adus un surd care vorbea cu greu și L-au rugat să-Și pună mâna peste el. Luându-l deoparte din mulțime, i-a pus degetele în urechi apoi, scuipând, i-a atins limba. Apoi, privind spre cer, a suspinat și a zis: „Effata!”, care înseamnă „Deschide-te!” [Îndată] i s-au deschis urechile, i s-a dezlegat limba și a început să vorbească deslușit. Isus le-a poruncit să nu spună nimănui, dar, cu cât le poruncea, cu atât vesteau mai mult. Fiind uimiți peste măsură, ei ziceau: „Toate le-a făcut bine! Chiar și pe surzi îi face să audă și pe muți să vorbească.” În zilele acelea, s-a adunat din nou o mare mulțime de oameni și, neavând ce să mănânce, Isus i-a chemat pe ucenici la El și le-a zis: „Mi-e milă de mulțime, pentru că stau cu Mine deja de trei zile și nu au ce să mănânce. Și, dacă-i las să plece flămânzi acasă, vor leșina pe drum, căci unii dintre ei au venit de departe.” Ucenicii I-au răspuns: „De unde va putea cineva să-i sature pe aceștia cu pâine, aici în pustietate?” El i-a întrebat: „Câte pâini aveți?” Și ei au răspuns: „Șapte!” Atunci a cerut mulțimii să se așeze pe pământ. A luat cele șapte pâini, a mulțumit, le-a frânt și le-a dat ucenicilor Săi ca să le împartă. Și ei le-au împărțit mulțimii. Aveau și câțiva peștișori. După ce i-a binecuvântat, Isus a cerut ca și aceștia să fie împărțiți. Au mâncat și s-au săturat; și au ridicat șapte coșuri cu bucățile rămase. Erau în jur de patru mii de oameni. El le-a dat drumul, a urcat îndată în barcă cu ucenicii Săi și a venit în partea Dalmanutei. Au venit fariseii și au început o dispută cu El, cerându-I un semn din cer, ca să-L pună la încercare. Isus a suspinat adânc în duhul Lui și a zis: „Pentru ce cere generația aceasta un semn? Adevărat vă spun că acestei generații nu i se va da niciun semn.” Și, lăsându-i, S-a urcat din nou în barcă și a plecat spre celălalt țărm. Ucenicii uitaseră să ia pâini și nu aveau cu ei în barcă decât o pâine. Isus îi sfătuia, zicându-le: „Fiți atenți și păziți-vă de aluatul fariseilor și de aluatul lui Irod.” Ei au început să discute unii cu alții despre faptul că nu aveau pâini. Știind acestea, El le-a spus: „De ce ziceți între voi: «Pentru că n-avem pâini»? Tot nu pricepeți, nici nu înțelegeți? Aveți inima împietrită? Aveți ochi și nu vedeți? Aveți urechi și nu auziți? Și nu vă amintiți câte coșuri pline cu bucăți rămase ați adunat când am frânt cele cinci pâini la cei cinci mii?” Ei I-au răspuns: „Douăsprezece!” „Dar când am frânt cele șapte pâini la cei patru mii, câte coșuri pline cu bucăți rămase ați adunat?” „Șapte!” I-au răspuns ei. Atunci El le-a zis: „Tot nu înțelegeți?” Au venit la Betsaida. I-au adus un orb și L-au rugat să-L atingă. El l-a luat pe orb de mână, l-a dus în afara satului și, după ce a scuipat pe ochii lui și Și-a pus mâinile peste el, l-a întrebat: „Vezi ceva?” El s-a uitat și a zis: „Văd oamenii, dar îi văd ca pe niște copaci care umblă.” Isus Și-a pus din nou mâinile peste ochii lui. Omul a privit țintă, a fost vindecat și vedea clar toate lucrurile. Și El l-a trimis acasă, zicându-i: „Să nu intri în sat!” Isus și ucenicii Săi s-au dus spre satele Cezareei lui Filip. Pe drum, îi întreba pe ucenicii Săi: „Cine zic oamenii că sunt Eu?” Ei I-au răspuns: „Unii spun: «Ioan Botezătorul», alții «Ilie», iar alții «unul dintre profeți».” „Dar voi”, i-a întrebat El, „cine ziceți că sunt?” Petru I-a răspuns: „Tu ești Cristosul!” El, însă, le-a cerut insistent să nu spună nimănui cine este El. Atunci a început să-i învețe că Fiul Omului trebuie să sufere multe, să fie respins de bătrâni, de preoții cei mai de seamă și de cărturari, să fie omorât și, după trei zile, să învie. Discuta subiectul acesta deschis. Luându-L deoparte, Petru a început să-L dojenească. Dar El, întorcându-Se și privindu-i pe ucenicii Săi, l-a mustrat pe Petru, zicându-i: „Treci înapoia mea, Satan! Căci nu te gândești la ale lui Dumnezeu, ci la ale oamenilor!” Apoi a chemat la Sine mulțimea și pe ucenicii Săi și le-a zis: „Dacă vrea cineva să vină după Mine, să renunțe la sine, să-și ia crucea și să Mă urmeze! Căci cine vrea să-și scape viața o va pierde, dar cine își va pierde viața de dragul Meu și al Evangheliei o va scăpa. Și la ce i-ar folosi unui om să câștige întreaga lume dacă și-ar pierde sufletul? Sau ce ar putea să dea un om la schimb pentru sufletul său? Căci dacă cineva se va rușina de Mine și de cuvintele Mele, în această generație adulteră și păcătoasă, de acela și Fiului Omului se va rușina când va veni în slava Tatălui Său, cu îngerii cei sfinți.” Isus le-a zis: „Adevărat vă spun că sunt unii dintre cei ce stau aici care nicidecum nu vor gusta moartea, până nu vor fi văzut Împărăția lui Dumnezeu venind cu putere.” După șase zile, Isus i-a luat cu El pe Petru, pe Iacov și pe Ioan și i-a dus, doar pe ei, pe un munte înalt. Acolo a fost schimbat la față înaintea lor. Hainele Lui au devenit de un alb strălucitor, încât nimeni de pe pământ n-ar putea să le albească așa. Atunci li s-a arătat Ilie împreună cu Moise; și ei stăteau de vorbă cu Isus. Petru I-a zis lui Isus: „Rabbi, este bine să fim aici! Să facem trei corturi – unul pentru Tine, unul pentru Moise și unul pentru Ilie.” De fapt, el nu știa ce să spună, atât de înspăimântați erau. Un nor a venit și i-a umbrit, iar din nor s-a auzit un glas: „Acesta este Fiul Meu Preaiubit! De El să ascultați!” Și deodată, privind în jur, n-au mai văzut pe nimeni decât pe Isus singur cu ei. Pe când coborau de pe munte, El le-a poruncit să nu istorisească nimănui ceea ce văzuseră, până când nu va învia Fiul Omului din morți. Ei au păstrat acel subiect pentru ei înșiși și se întrebau ce înseamnă a învia din morți. Și L-au întrebat: „De ce spun cărturarii că mai întâi trebuie să vină Ilie?” El le-a răspuns: „Într-adevăr, mai întâi vine Ilie și restaurează toate lucrurile. Atunci, cum de este scris despre Fiul Omului că va suferi mult și va fi disprețuit? Însă Eu vă spun că Ilie a și venit și ei i-au făcut ce au vrut, după cum fusese scris despre el.” Când au ajuns la ceilalți ucenici, au văzut o mare mulțime în jurul lor și pe niște cărturari având o dispută cu ei. Văzându-L pe Isus, toată mulțimea a fremătat de bucurie și a alergat îndată la El să-L întâmpine. Și El i-a întrebat: „Despre ce discutați cu ei?” Unul din mulțime I-a răspuns: „Învățătorule, l-am adus la Tine pe fiul meu care are un duh de muțenie. Ori de câte ori îl apucă, îl trântește jos, iar el face spume la gură, scrâșnește din dinți și înțepenește. Am vorbit cu ucenicii Tăi să-l scoată ei, dar n-au putut.” El le-a răspuns: „O, generație necredincioasă! Până când voi mai fi cu voi? Până când vă voi mai răbda? Aduceți-l la Mine!” Și l-au adus la El. Când duhul L-a văzut pe Isus, i-a provocat îndată copilului convulsii și, căzând la pământ, se zvârcolea și făcea spume la gură. Isus l-a întrebat pe tatăl copilului: „De câtă vreme i se întâmplă asta?” Și el a răspuns: „Din copilărie. De multe ori l-a aruncat când în foc, când în apă, ca să-l omoare. Dar, dacă poți face ceva, ajută-ne! Fie-Ți milă de noi!” Isus i-a zis: „«Dacă poți?!» Toate lucrurile sunt posibile pentru cel ce crede!” Îndată, tatăl copilului a strigat: „Cred! Ajută necredinței mele!” Când a văzut Isus că mulțimea dă buzna, a mustrat duhul necurat, zicându-i: „Duh de muțenie și surzenie, îți poruncesc să ieși afară din el și să nu mai intri în el!” După ce a țipat și i-a provocat multe convulsii, a ieșit. Copilul a rămas ca mort, așa încât mulți ziceau că a murit. Dar Isus l-a apucat de mână, l-a ridicat și el a stat în picioare. După ce a intrat în casă, ucenicii Lui L-au întrebat doar între ei: „De ce noi n-am putut să-l scoatem?” Și El le-a zis: „Acest fel de demoni nu poate fi scos decât cu rugăciune [și post].” Plecând de acolo, au trecut prin Galileea, dar El nu voia ca cineva să știe lucrul acesta, pentru că-i învăța pe ucenicii Săi și le spunea: „Fiul Omului va fi dat în mâinile oamenilor și Îl vor omorî, iar după ce-L vor fi omorât, a treia zi va învia.” Ei, însă, nu înțelegeau cuvântul acesta și se temeau să-L întrebe. Au venit la Capernaum și, pe când erau în casă, El i-a întrebat: „Despre ce ați discutat pe drum?” Dar ei tăceau, pentru că pe drum discutaseră aprins unii cu alții de­spre cine este cel mai mare între ei. Așezându-Se, i-a chemat pe cei doisprezece și le-a zis: „Dacă cineva vrea să fie cel dintâi, va trebui să fie ultimul dintre toți și slujitorul tuturor.” Apoi a luat un copil, l-a așezat în mijlocul lor și, luându-l în brațe, le-a zis: „Oricine primește pe unul din acești copilași în Numele Meu, pe Mine mă primește; și oricine Mă primește pe Mine, nu pe Mine Mă primește, ci pe Acela care M-a trimis.” Ioan I-a zis: „Învățătorule, noi am văzut pe cineva scoțând demoni în Numele Tău și l-am oprit, pentru că nu ne urma.” Isus i-a zis: „Nu-l opriți, căci nu este nimeni care să facă minuni în Numele Meu și îndată să Mă poată vorbi de rău. Cel care nu este împotriva noastră este pentru noi. Și oricine vă va da să beți un pahar cu apă în Numele Meu, pentru că sunteți ai lui Cristos, adevărat vă spun că nu-și va pierde răsplata.” Și oricine îl face să păcătuiască pe unul din acești micuți care cred în Mine, este mai bine pentru el să i se pună o piatră mare de moară în jurul gâtului și să fie aruncat în mare. Și dacă mâna ta te face să păcătuiești, tai-o! Este mai bine pentru tine să intri în viață fără o mână, decât să ai două mâini și să mergi în gheenă, în focul care nu se stinge, [unde viermele lor nu moare și focul nu se stinge]. Și, dacă piciorul tău te face să păcătuiești, taie-l! Este mai bine pentru tine să intri în viață fără un picior, decât să ai două picioare și să fii aruncat în gheenă, [unde viermele lor nu moare și focul nu se stinge]. Și, dacă ochiul tău te face să păcătuiești, scoate-l! Este mai bine pentru tine să intri în Împărăția lui Dumnezeu cu un singur ochi, decât să ai doi ochi și să fii aruncat în gheenă, unde viermele lor nu moare și focul nu se stinge. Căci fiecare va fi sărat cu foc. Sarea este bună, dar dacă sarea își pierde gustul, cu ce i-l veți reda? Să aveți sare în voi și trăiți în pace unii cu alții!” Isus a plecat de acolo și a venit în regiunea Iudeei [și] dincolo de Iordan. Mulțimi de oameni s-au adunat din nou la El și, după cum Îi era obiceiul, a început să-i învețe. Niște farisei au venit la El și, ca să-L pună la încercare, L-au întrebat dacă-i este permis unui bărbat să divorțeze de soția sa. Dar El le-a răspuns: „Ce v-a poruncit Moise?” Ei au zis: „Moise i-a permis să-i dea un înscris de despărțire și s-o lase.” Dar Isus le-a răspuns: „Din cauza împietririi inimii voastre v-a scris el porunca aceasta, dar, de la începutul creației, Dumnezeu i-a făcut bărbat și femeie. De aceea, își va lăsa omul pe tatăl său și pe mama sa [și se va alipi de soția sa] și cei doi vor fi un singur trup. Așadar, nu mai sunt doi, ci un singur trup. Deci, ce a unit Dumnezeu, omul să nu despartă!” În casă, ucenicii au început iarăși să-L întrebe despre lucrul acesta. El le-a zis: „Dacă cineva divorțează de soția lui și se căsătorește cu alta, el comite adulter împotriva ei. Și dacă o femeie divorțează de soțul ei și se căsătorește cu altul, comite adulter.” Și aduceau copilași la El, ca să Se atingă de ei, dar ucenicii i-au mustrat pe cei care îi aduceau. Văzând aceasta, Isus, plin de indignare, le-a zis: „Lăsați copilașii să vină la Mine! Nu-i opriți, căci Împărăția lui Dumnezeu este a celor asemenea lor. Adevărat vă spun că oricine nu va primi Împărăția lui Dumnezeu ca un copilaș nu va intra în ea.” Apoi, luându-i în brațe, Își punea mâinile peste ei și îi binecuvânta. Când S-a pornit la drum, un om a alergat spre El și, îngenunchind înaintea Lui, L-a întrebat: „Bunule Învățător, ce să fac ca să moștenesc viața veșnică?” Isus i-a răspuns: „De ce Mă numești «bun»? Nimeni nu este bun decât Unul: Dumnezeu. Cunoști poruncile: «Să nu ucizi», «Să nu comiți adulter», «Să nu furi», «Să nu depui mărturie falsă», «Să nu înșeli », «Cinstește pe tatăl tău și pe mama ta!»” Dar el I-a zis: „Învățătorule, pe toate acestea le-am păzit din tinerețea mea.” Privindu-l atent, Isus l-a îndrăgit și i-a zis: „Un singur lucru îți lipsește: du-te, vinde tot ce ai și dă săracilor, și vei avea o comoară în cer. Apoi, vino și urmează-Mă!” Dar el, întristat de cuvântul acesta, a plecat foarte mâhnit; căci avea multe averi. Privind în jur, Isus le-a zis ucenicilor Săi: „Cât de greu vor intra în Împărăția lui Dumnezeu cei care au bogății!” Ucenicii erau uimiți de cuvintele Lui, dar Isus le-a zis iarăși: „Copii, cât de greu este a intra în Împărăția lui Dumnezeu! Este mai ușor să treacă o cămilă prin urechea acului decât să intre un bogat în Împărăția lui Dumnezeu.” Ei erau peste măsură de uimiți și își ziceau unii altora: „Atunci, cine poate fi mântuit?” Privindu-i, Isus le-a zis: „Pentru oameni este imposibil, dar nu și pentru Dumnezeu, căci toate sunt posibile pentru Dumnezeu.” Petru a început să-I zică: „Iată, noi am lăsat totul și Te-am urmat.” Isus a zis: „Adevărat vă spun că nu este nimeni care să fi lăsat case, sau frați, sau surori, sau mamă, sau tată, sau copii, sau ogoare de dragul Meu și de dragul Evangheliei și să nu primească însutit acum, în vremea aceasta, case și frați, și surori, și mame, și copii, și ogoare, împreună cu persecuții, iar în veacul ce vine, viață veșnică. Dar mulți dintre cei dintâi vor fi cei din urmă, iar cei din urmă, cei dintâi.” Erau pe drum, urcând spre Ierusalim, iar Isus mergea înaintea lor. Ucenicii erau uimiți, dar cei care Îl urmau erau cuprinși de teamă. Luându-i din nou pe cei doisprezece deoparte, Isus a început să le spună ce urma să se întâmple cu El: „Iată, ne suim la Ierusalim și Fiul Omului va fi dat în mâinile mai-marilor preoților și ale cărturarilor. Ei Îl vor condamna la moarte și-L vor da în mâinile neamurilor. Îl vor batjocori, Îl vor scuipa, Îl vor biciui și-L vor omorî, dar după trei zile va învia.” Iacov și Ioan, fiii lui Zebedei, au venit la El și I-au zis: „Învățătorule, vrem să faci pentru noi ceea ce-ți cerem.” El le-a zis: „Ce vreți să fac pentru voi?” Și ei I-au răspuns: „Dă-ne dreptul ca, în slava Ta, să ședem unul la dreapta și altul la stânga Ta.” Isus le-a zis: „Nu știți ce cereți. Puteți voi să beți paharul pe care-l beau Eu și să fiți botezați cu botezul cu care sunt botezat Eu?” Ei I-au răspuns: „Putem!” Dar Isus le-a zis: „Paharul pe care-l beau Eu îl veți bea și voi și cu botezul cu care sunt botezat Eu veți fi botezați și voi, dar dreptul de a ședea la dreapta sau la stânga Mea nu este al Meu să-l dau, ci este pentru cei cărora le-a fost pregătit.” Când au auzit, cei zece au început să se mânie pe Iacov și Ioan. Chemându-i la Sine, Isus le-a zis: „Voi știți că aceia care sunt priviți drept conducători ai neamurilor domnesc peste ele și mai-marii lor se poartă cu autoritate cu ei. Dar între voi să nu fie așa! Dimpotrivă, cel care vrea să fie mare între voi să fie slujitorul vostru. Iar cel care vrea să fie cel dintâi între voi să fie robul tuturor. Căci Fiul Omului n-a venit ca să I se slujească ci, dimpotrivă, ca El să slujească și să-Și dea viața ca preț de răscumpărare pentru mulți.” Au ajuns la Ierihon. Când a ieșit Isus din Ierihon, împreună cu ucenicii Lui și cu o mare mulțime, Bartimeu, fiul lui Timeu, un cerșetor orb, ședea la marginea drumului. Auzind că este Isus din Nazaret, el a început să strige: „Isuse, Fiul lui David, ai milă de mine!” Mulți îl mustrau ca să tacă, dar el striga și mai tare: „Fiul lui David, ai milă de mine!” Isus S-a oprit și a poruncit să-l cheme. Ei l-au chemat pe orb, zicându-i: „Îndrăznește! Ridică-te! Te cheamă!” El și-a aruncat haina deoparte, a sărit în picioare și a venit la Isus. Isus l-a întrebat: „Ce vrei să-ți fac?” Orbul I-a răspuns: „Rabbuni, să-mi capăt vederea!” Și Isus i-a zis: „Du-te! Credința ta te-a vindecat!” Îndată și-a căpătat vederea și Îl urma pe Isus pe drum. Când s-au apropiat de Ierusalim, la Betfaghe și Betania, lângă Muntele Măslinilor, i-a trimis pe doi dintre ucenicii Săi și le-a zis: „Mergeți în satul care este în fața voastră și, îndată ce veți intra în el, veți găsi un măgăruș legat, pe care n-a încălecat încă niciun om. Dezlegați-l și aduceți-l încoace! Iar dacă vă va zice cineva: «De ce faceți lucrul acesta?», să-i spuneți: «Domnul are nevoie de el și îndată îl va trimite înapoi aici.»” Ei au plecat, au găsit un măgăruș legat la o ușă afară în stradă și l-au dezlegat. Câțiva oameni dintre cei care stăteau acolo i-au întrebat: „Ce faceți de dezlegați măgărușul?” Ei le-au răspuns după cum le spusese Isus și i-au lăsat să plece. Au adus măgărușul la Isus, și-au aruncat hainele pe el și Isus S-a așezat deasupra. Și mulți își așterneau hainele pe drum, iar alții ramuri înfrunzite pe care le tăiaseră de pe câmpuri. Atât cei care mergeau înaintea Lui, cât și cei care-L urmau strigau: „Osana! Binecuvântat este Cel Ce vine în Numele Domnului! Binecuvântată este împărăția care vine, a părintelui nostru David! Osana în locurile preaînalte!” A intrat în Ierusalim, în Templu, și a privit toate lucrurile, de jur împrejur. Fiind deja o oră târzie, a ieșit spre Betania, împreună cu cei doisprezece. A doua zi, pe când ieșeau din Betania, Isus a flămânzit. Văzând de departe un smochin care avea frunze, S-a dus să vadă, poate va găsi ceva în el! Ajungând la el, nu a găsit nimic decât frunze, căci nu era vremea smochinelor. Atunci i-a zis: „În veci să nu mai mănânce nimeni rod din tine!” Ucenicii Săi L-au auzit. Au venit la Ierusalim și, intrând în Templu, El a început să-i scoată afară pe cei care vindeau și cumpărau în Templu. Apoi a răsturnat mesele schimbătorilor de bani și scaunele vânzătorilor de porumbei. Și nu permitea nimănui să care vreun obiect prin Templu. Îi învăța și le spunea: „Oare nu este scris: «Casa Mea se va numi o casă de rugăciune pentru toate popoarele»? Dar voi ați făcut din ea o peșteră de tâlhari!” Mai-marii preoților și cărturarii L-au auzit și căutau cum să-L omoare; căci se temeau de El, pentru că toată mulțimea era uimită de învățătura Lui. Când se însera, Isus și ucenicii ieșeau afară din cetate. Dimineața, când au trecut pe lângă smochin, l-au văzut uscat din rădăcini. Aducându-și aminte, Petru I-a zis: „Rabbi, privește smochinul pe care l-ai blestemat! Este uscat!” Isus le-a răspuns: „Aveți credință în Dumnezeu! Adevărat vă spun că dacă cineva ar spune acestui munte: «Ridică-te și aruncă-te în mare» și nu s-ar îndoi în inima lui, ci ar crede că ceea ce spune se întâmplă, i se va face după credință. De aceea vă spun: Tot ce veți cere când vă rugați, să credeți că ați și primit și vi se va da. Iar când stați în picioare și vă rugați, dacă aveți ceva împotriva cuiva, iertați, pentru ca și Tatăl vostru Care este în ceruri să vă ierte greșelile. [Dacă nu iertați, nici Tatăl vostru care este în ceruri nu va ierta greșelile voastre.] ” Au venit din nou la Ierusalim. În timp ce Isus umbla prin Templu, au venit la El mai-marii preoților, cărturarii și bătrânii poporului și I-au zis: „Cu ce autoritate faci aceste lucruri? Sau cine ți-a dat această autoritate ca să le faci?” Isus le-a zis: „Vă pun o singură întrebare. Răspundeți-Mi și vă voi spune și Eu cu ce autoritate fac aceste lucruri. Botezul lui Ioan era din cer sau de la oameni? Răspundeți-Mi!” Ei au început să vorbească între ei: „Dacă i-am zice: «Din cer!» ne va spune: «Atunci de ce nu l-ați crezut?» Dar dacă I-am zice: «De la oameni!»?” Se temeau însă de popor, fiindcă toți erau de părere că Ioan a fost, într-adevăr, un profet. Așadar, I-au răspuns lui Isus: „Nu știm!” Atunci Isus le-a zis: „Nici Eu nu vă spun cu ce autoritate fac aceste lucruri.” Și a început să le vorbească în parabole: „Un om a plantat o vie, a împrejmuit-o cu un gard, a săpat o groapă pentru teasc și a zidit un turn. Apoi a arendat-o unor lucrători și a plecat într-o călătorie. La timpul potrivit a trimis un slujitor la lucrători ca să primească de la ei din roadele viei. Aceștia l-au apucat, l-au bătut și l-au trimis înapoi cu mâinile goale. A trimis din nou la ei un alt slujitor; și pe acesta l-au rănit la cap și l-au tratat cu dispreț. A mai trimis pe un altul, iar pe acesta l-au omorât. Apoi, a trimis pe mulți alții: pe unii i-au bătut, iar pe alții i-au omorât. Mai avea încă unul, un fiu preaiubit. În cele din urmă, l-a trimis și pe el la ei, zicându-și: «Pe fiul meu îl vor respecta!» Dar lucrătorii aceia au vorbit între ei: «Acesta este moștenitorul! Haideți să-l omorâm și moștenirea va fi a noastră!» L-au apucat, l-au omorât și l-au scos afară din vie. Așadar, ce va face stăpânul viei? Va veni și-i va nimici pe lucrători, iar via o va da altora. Oare nici această Scriptură n-ați citit-o: Piatra pe care au respins-o zidarii a ajuns să fie piatra din capul unghiului; De la Domnul a fost lucrul acesta Și este minunat în ochii noștri?” Ei căutau să-L prindă, dar se temeau de mulțimea de oameni; căci știau că împotriva lor spusese El parabola. Așa că L-au lăsat și au plecat. Au trimis la El pe câțiva dintre farisei și irodieni ca să-L prindă cu vorba. Aceștia au venit și I-au zis: „Învățătorule, știm că ești demn de încredere și că nu cauți să fii pe placul nimănui; știm că nu cauți la fața oamenilor, ci îi înveți calea lui Dumnezeu în adevăr. Se cuvine să plătim tribut Cezarului sau nu? Să-l plătim sau să nu-l plătim?” Dar El, cunoscându-le ipocrizia, le-a zis: „De ce Mă puneți la încercare? Aduceți-Mi un dinar să-l văd!” Și ei I-au adus. Isus i-a întrebat: „Chipul acesta și inscripția, ale cui sunt?” Și ei au răspuns: „Ale Cezarului!” Atunci, Isus le-a zis: „Dați Cezarului ceea ce este al Cezarului și lui Dumnezeu ceea ce este al lui Dumnezeu!” Și se mirau foarte mult de El. Au venit la El saducheii, care spun că nu este înviere, și L-au întrebat: „Învățătorule, Moise ne-a scris că, dacă fratele cuiva moare și lasă în urma lui o soție fără copii, s-o ia fratele lui de soție și să-i ridice urmași fratelui său. Erau șapte frați. Primul și-a luat o soție, dar a murit fără să lase urmași. Apoi a luat-o al doilea, dar a murit și el fără să lase urmași. La fel a făcut și al treilea. Și cei șapte nu au lăsat urmași. În urma tuturor, a murit și femeia. La înviere, [când vor învia], a căruia dintre ei va fi femeia? Căci toți șapte au avut-o de soție!” Isus le-a zis: „Oare nu tocmai din cauza aceasta vă rătăciți pentru că nu cunoașteți nici Scripturile, nici puterea lui Dumnezeu? Fiindcă, atunci când vor învia din morți, nici nu se vor însura, nici nu se vor mărita, ci vor fi ca îngerii din ceruri. Iar cu privire la faptul că morții vor învia, n-ați citit în cartea lui Moise despre rug, cum Dumnezeu i-a vorbit zicându-i: «Eu sunt Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac și Dumnezeul lui Iacov! »? El nu este un Dumnezeu al celor morți, ci al celor vii. Rău vă rătăciți!” Unul dintre cărturari a venit la El și, auzindu-i discutând și văzând că le-a răspuns bine, L-a întrebat: „Care este cea dintâi dintre toate poruncile?” Isus i-a răspuns: „Cea dintâi este: «Ascultă Israele! Domnul Dumnezeul nostru este singurul Domn! Să-L iubești pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta, din tot sufletul tău, cu toată mintea ta și cu toată puterea ta!» Iar cea de-a doua este: «Să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți!» Altă poruncă mai mare decât acestea nu există!” Cărturarul i-a zis: „Bine ai vorbit, Învățătorule, după adevăr, că El este Unul Singur și că nu este altul în afară de El; și că a-L iubi pe El din toată inima, cu toată priceperea și cu toată puterea și a-l iubi pe aproapele ca pe tine însuți este mai presus decât toate arderile de tot și toate jertfele.” Văzând cât de înțelept a răspuns, Isus i-a zis: „Tu nu ești departe de Împărăția lui Dumnezeu!” Și nimeni n-a mai îndrăznit să-I pună vreo întrebare. În timp ce-i învăța pe oameni în Templu, Isus a zis: „Cum spun cărturarii că Cristos este fiul lui David? David însuși a spus prin Duhul Sfânt: Domnul a zis Domnului meu: «Șezi la dreapta Mea, până voi pune pe vrăjmașii Tăi sub picioarele Tale.» David însuși Îl numește Domn; atunci, cum este El fiul lui?” Și marea mulțime Îl asculta cu plăcere. În învățătura Lui, El mai spunea: „Feriți-vă de cărturarii cărora le place să umble în robe lungi și să fie salutați în piețe, să ocupe scaunele din față în sinagogi și locurile de cinste la mese. Cu nesaț mănâncă averea văduvelor și fac rugăciuni lungi de ochii lumii. Aceștia vor primi o și mai aspră pedeapsă.” Așezându-Se în fața vistieriei, Isus privea cum mulțimea punea bani în vistierie. Mulți bogați puneau mult. A venit și o văduvă săracă și a pus doi bănuți, care făceau cât un codrant. El i-a chemat pe ucenicii Săi și le-a zis: „Adevărat vă spun că această văduvă săracă a pus mai mult decât toți cei care au pus în vistierie. Căci toți au pus din îndestularea lor, dar ea a pus din sărăcia ei tot ce avea, tot ce-i mai rămăsese ca să trăiască.” Pe când ieșea El din Templu, unul dintre ucenicii Lui I-a zis: „Învățătorule, privește ce pietre și ce clădiri!” Dar Isus i-a răspuns: „Vezi tu aceste clădiri mari? Nu va rămâne aici piatră pe piatră care să nu fie dărâmată.” Apoi, pe când ședea pe Muntele Măslinilor, vizavi de Templu, Petru, Iacov, Ioan și Andrei L-au întrebat deoparte: „Spune-ne când se vor întâmpla toate acestea și care va fi semnul când toate acestea vor fi gata să se împlinească?” Atunci, Isus a început să le spună: „Vedeți să nu vă amăgească cineva! Vor veni mulți în Numele Meu și vor zice: «Eu sunt!» Și vor amăgi pe mulți. Dar când veți auzi de războaie și vești despre războaie, să nu vă tulburați! Acestea trebuie să se întâmple, dar încă nu va fi sfârșitul. Un neam se va ridica împotriva altui neam și o împărăție împotriva altei împărății. Pe alocuri vor fi cutremure și va fi foamete. Acestea vor fi începutul durerilor. Luați seama la voi înșivă! Vă vor da pe mâna sinedriilor, veți fi bătuți în sinagogi. Din cauza Mea și ca o mărturie pentru ei, veți fi duși înaintea procuratorilor și împăraților. Dar mai înainte, Evanghelia trebuie să fie vestită la toate neamurile. Când vă vor duce și vă vor da în mâinile lor, să nu vă îngrijorați dinainte ce veți spune, ci spuneți ceea ce vi se va da în ceasul acela! Căci nu voi sunteți cei care vorbiți, ci Duhul Sfânt! Frate pe frate se va da la moarte și tatăl pe fiul său. Copiii se vor răzvrăti împotriva părinților și-i vor da la moarte. Veți fi urâți de toți din cauza Numelui Meu, dar cel ce va răbda până la sfârșit va fi mântuit. Când veți vedea, însă, «urâciunea pustiirii» stând acolo unde nu ar trebui – cel care citește să înțeleagă – atunci cei care sunt în Iudeea să fugă în munți, iar cel care este pe acoperișul casei să nu coboare, nici să nu intre să-și ia ceva din casă. Cel care este la câmp să nu se întoarcă înapoi să-și ia haina. Vai de femeile însărcinate și de cele care alăptează în acele zile! Rugați-vă să nu se întâmple iarna, căci în zilele acelea va fi un necaz așa de mare cum n-a fost niciodată, de la începutul creației pe care a zidit-o Dumnezeu și până acum. Și nici nu va mai fi! Iar dacă n-ar fi scurtat Domnul zilele acelea, niciun om n-ar scăpa; dar le-a scurtat datorită celor aleși. Dacă cineva vă va zice atunci: «Iată, aici este Cristosul!» sau «Iată, acolo este!», să nu credeți! Căci se vor ridica cristoși falși și profeți falși care vor face semne și minuni ca să înșele, dacă se poate, pe cei aleși. Voi, însă, luați seama! Vi le-am spus toate mai dinainte. Dar în zilele acelea, după acel necaz, soarele se va întuneca și luna nu-și va mai da lumina. Stelele vor cădea din cer, iar puterile care sunt în ceruri vor fi zguduite. Atunci, Îl vor vedea pe Fiul O­mu­lui venind pe nori cu mare putere și slavă. Și El îi va trimite atunci pe îngeri și-i va aduna pe aleșii Săi din cele patru vânturi, de la marginea pământului până la marginea cerului. Învățați de la smochin pilda aceasta: Când mlădița lui este deja fragedă și începe să înfrunzească, știți că vara este aproape. Tot așa și voi, când veți vedea aceste lucruri întâmplându-se, să știți că este aproape, chiar la uși. Adevărat vă spun că nu va trece generația aceasta până când nu se vor fi întâmplat toate aceste lucruri. Cerul și pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece. Despre ziua aceea sau ceasul acela nu știe nimeni, nici îngerii din cer, nici Fiul, ci numai Tatăl. Luați seama! Vegheați, căci nu știți când va fi vremea. Este asemenea unui om plecat într-o călătorie care și-a lăsat casa, a dat autoritate robilor săi, fiecăruia lucrul său, iar paznicului i-a poruncit să vegheze. Vegheați dar, căci nu știți când va veni stăpânul casei: seara, sau la miezul nopții, sau la cântatul cocoșilor sau în zori; ca nu cumva, venind pe neașteptate, să vă găsească dormind. Ceea ce vă spun vouă, spun tuturor: Vegheați!” După două zile erau Paștele și Azimele, iar mai-marii preoților și cărturarii căutau să-L prindă printr-un vicleșug, ca să-L omoare. Căci ziceau: „Nu în timpul sărbătorii, ca nu cumva să se răzvrătească poporul.” Fiind în Betania, în casa lui Simon leprosul, pe când stătea la masă, a venit o femeie care avea un vas de alabastru cu parfum de nard pur, foarte scump. A spart vasul de alabastru și a turnat parfumul pe capul lui Isus. Unii erau indignați și își ziceau între ei: „Pentru ce s-a făcut risipa aceasta de parfum? Căci s-ar fi putut vinde cu peste trei sute de dinari și da săracilor.” Și o mustrau. Dar Isus a zis: „Lăsați-o în pace! De ce o necăjiți? Ea a făcut un lucru frumos față de Mine. Pe săraci îi aveți întotdeauna cu voi și oricând voiți puteți să le faceți bine. Pe Mine, însă, nu Mă aveți întotdeauna! Ea a făcut ce a putut! Mi-a uns trupul mai dinainte pentru îngropare. Adevărat vă spun că oriunde se va vesti Evanghelia, în toată lumea, se va spune și ce a făcut această femeie, în amintirea ei.” Iuda Iscarioteanul, unul dintre cei doisprezece, s-a dus la mai-marii preoților ca să-L dea în mâinile lor. Aceștia, când au auzit, s-au bucurat și i-au promis că-i vor da bani. Și el căuta momentul potrivit ca să-L dea în mâinile lor. În prima zi a Azimelor, când sacrificau mielul pascal, ucenicii Săi I-au zis: „Unde vrei să mergem să-Ți pregătim să mănânci Paștele?” Atunci i-a trimis pe doi dintre ucenicii Săi și le-a spus: „Mergeți în cetate și vă va întâmpina un om care duce un vas cu apă. Urmați-l! Și unde va intra el, să spuneți stăpânului casei că Învățătorul întreabă: «Unde este camera Mea unde să mănânc Paștele împreună cu ucenicii Mei?» Și vă va arăta sus o cameră mare, gata pregătită. Acolo să pregătiți Paștele pentru noi!” Ucenicii Lui au plecat, au ajuns în cetate, au găsit întocmai cum le spusese El, și au pregătit Paștele. Iar când s-a înserat, a venit El împreună cu cei doisprezece. În timp ce stăteau la masă și mâncau, Isus le-a zis: „Adevărat vă spun că unul dintre voi, care mănâncă împreună cu Mine, Mă va vinde.” Ei au început să se întristeze și să-I zică, unul după altul: „Nu cumva sunt eu?” Dar El le-a zis: „Este unul dintre cei doisprezece, care întinge în vas cu Mine! Fiindcă Fiul Omului se duce după cum este scris despre El, dar vai de acel om prin care este vândut Fiul Omului. Ar fi fost mai bine ca omul acela să nu se fi născut.” În timp ce ei mâncau, Isus a luat o pâine și, după ce a binecuvântat, a frânt-o și le-a dat-o zicând: „Luați! Acesta este trupul Meu.” Apoi a luat paharul și, după ce a mulțumit, l-a dat ucenicilor și au băut toți din el. El le-a zis: „Acesta este sângele Meu, sângele legământului, care se varsă pentru mulți. Adevărat vă spun că nu voi mai bea din rodul viței până în ziua aceea când îl voi bea nou, în Împărăția lui Dumnezeu.” Și, după ce au cântat psalmii, au ieșit spre Muntele Măslinilor. Isus le-a zis: „Toți vă veți poticni, căci este scris: «Voi bate păstorul și turma se va risipi.» Dar, după ce voi învia, voi merge înaintea voastră în Galileea.” Petru i-a zis: „Chiar dacă toți se vor poticni, eu nu mă voi poticni.” Atunci Isus i-a zis: „Adevărat îți spun că astăzi, în această noapte, înainte de a cânta cocoșul de două ori, te vei lepăda de Mine de trei ori!” Dar Petru i-a răspuns răspicat: „Chiar dacă ar trebui să mor, de Tine nicidecum nu mă voi lepăda!” Și toți spuneau la fel. Au venit apoi într-un loc numit Ghetsimani și El a zis ucenicilor Săi: „Așezați-vă aici, până când mă voi ruga.” I-a luat cu El pe Petru, pe Iacov și pe Ioan și a început să Se înfioare și să Se tulbure foarte tare. El le-a zis: „Sufletul Mi-e cuprins de o întristare de moarte. Rămâneți aici și vegheați!” S-a dus puțin mai departe, a căzut la pământ și S-a rugat să treacă de la El, dacă se poate, ceasul acela. Și zicea: „Abba, Tată, toate lucrurile Îți sunt posibile. Îndepărtează de la Mine paharul acesta! Totuși, nu ce voiesc Eu, ci ce voiești Tu!” Apoi a venit la ucenici și i-a găsit dormind. Atunci i-a zis lui Petru: „Simone, dormi? O oră n-ai putut să veghezi? Vegheați și rugați-vă, ca să nu cădeți în ispită! Duhul, într-adevăr, este plin de zel, dar trupul este neputincios!” Și îndepărtându-Se din nou, S-a rugat spunând aceleași cuvinte. Apoi, întorcându-se la ei, i-a găsit dormind, căci ochii le erau îngreunați și nu știau ce să-I răspundă. A venit a treia oară și le-a zis: „Dormiți și odihniți-vă de acum înainte! Destul! A sosit ceasul! Iată, Fiul Omului este dat în mâinile celor păcătoși. Ridicați-vă! Haideți să mergem! Iată că s-a apropiat cel care Mă vinde.” Pe când El încă vorbea, a venit îndată Iuda, unul din cei doisprezece, și împreună cu el o mulțime cu săbii și ciomege, trimiși de mai-marii preoților, de cărturari și de bătrâni. Vânzătorul le dăduse un semn, zicând: „Cel pe care-L voi săruta, Acela este! Prindeți-L și duceți-L sub pază.” Când a sosit, s-a îndreptat îndată spre El și I-a zis: „Rabbi!” Apoi L-a sărutat. Atunci, ei au pus mâna pe El și L-au prins. Însă unul din cei care stăteau lângă El și-a scos sabia, l-a lovit pe slujitorul marelui preot și i-a tăiat urechea. Isus le-a zis: „Ați ieșit să Mă înhățați ca pe un tâlhar, cu săbii și ciomege? Am fost cu voi în fiecare zi, învățându-vă în Templu, și n-ați pus mâna pe Mine. Dar aceasta-i ca să se împlinească Scripturile.” Atunci toți L-au părăsit și au fugit. După El mergea, însă, un anumit tânăr care-și învelise trupul gol cu o pânză de in. Au pus mâna pe el, dar acesta a fugit gol, lăsând în urmă pânza de in. L-au dus pe Isus la marele preot și au venit acolo mai-marii preoților, toți bătrânii și cărturarii. Petru L-a urmat la o anumită distanță, până în curtea marelui preot. Stătea împreună cu servitorii și se încălzea la foc. Mai-marii preoților și întreg Sinedriul căutau o mărturie împotriva lui Isus ca să-L condamne la moarte, dar nu găseau. Căci mulți depuneau mărturie mincinoasă împotriva Lui, dar mărturiile lor nu se potriveau. S-au ridicat unii care, depunând mărturie mincinoasă împotriva Lui, ziceau: „Noi L-am auzit zicând: «Voi nimici Templul acesta făcut de mâna omului și în trei zile voi zidi un altul care nu va fi făcut de mână omenească!»” Dar nici în privința aceasta nu se potrivea mărturia lor. Atunci marele preot s-a ridicat în mijlocul Sinedriului și L-a întrebat pe Isus: „Nu răspunzi nimic la ce mărturisesc aceștia împotriva Ta?” Dar El tăcea și nu răspundea nimic. Marele preot L-a întrebat din nou: „Ești tu Cristosul, Fiul Celui Binecuvântat?” Isus a răspuns: „Eu sunt! Și veți vedea pe Fiul Omului șezând la dreapta Puterii și venind pe norii cerului.” Atunci marele preot și-a sfâșiat hainele și a zis: „Ce nevoie mai avem de martori?” Ați auzit blasfemia. Cum vi se pare? Și toți L-au condamnat ca fiind vrednic de moarte. Unii au început să-L scuipe, să-I acopere fața și să-L lovească, zicându-I: „Profețește!” Iar gărzile L-au luat la palme. În timp ce Petru era jos în curte, a venit una dintre slujnicele marelui preot și, văzându-l că se încălzește, l-a privit și i-a zis: „Și tu erai cu nazarineanul, cu Isus!” El, însă, a negat, spunând: „Nici nu-L cunosc, nici nu pricep ce spui.” Apoi a ieșit în afara curții [și a cântat cocoșul]. Văzându-l, slujnica a început din nou să spună celor care ședeau acolo: „Acesta este unul dintre ei!” Dar el a negat din nou. După puțin timp, cei care ședeau acolo i-au zis din nou lui Petru: „Sigur ești unul dintre ei, căci ești galileean.” Dar el a început să se blesteme și să jure: „Nu-L cunosc pe omul acesta despre care vorbiți!” Și, îndată, cocoșul a cântat a doua oară. Petru și-a adus aminte de cuvântul pe care i-l spusese Isus: „Înainte ca să cânte cocoșul de două ori, te vei lepăda de Mine de trei ori!” Și a izbucnit în plâns. Dimineața, după ce mai-marii preoților au făcut sfat împreună cu bătrânii, cu cărturarii și cu întreg Sinedriul, L-au legat pe Isus, L-au dus și L-au predat lui Pilat. Pilat L-a întrebat: „Ești tu «regele iudeilor»?” Isus i-a răspuns: „Tu o spui!” Mai-marii preoților Îl acuzau de multe lucruri. Pilat, însă, L-a întrebat din nou: „Nu răspunzi nimic? Vezi de câte lucruri te acuză?” Dar, spre mirarea lui Pilat, Isus nu i-a răspuns nimic. La fiecare sărbătoare, Pilat le elibera un întemnițat pe care îl cereau ei. Era unul numit Baraba, întemnițat împreună cu niște răzvrătiți care, în timpul revoltei, comiseseră o crimă. Mulțimea a înaintat și a început să-i ceară să le facă așa cum făcea de obicei. Pilat i-a întrebat: „Vreți să vi-l eliberez pe «Regele Iudeilor»?” Căci știa că din invidie Îl dăduseră mai-marii preoților pe mâna lui. Dar mai-marii preoților au stârnit mulțimea să ceară să le elibereze mai degrabă pe Baraba. Pilat i-a întrebat din nou: „Atunci, ce [vreți] să fac cu [cel pe care-l numiți] «Regele Iudeilor»?” Ei au strigat din nou: „Răstignește-l!” Pilat le-a zis: „Dar ce rău a făcut?” Însă ei strigau și mai tare: „Răstignește-l!” Atunci Pilat, voind să facă pe placul mulțimii, le-a eliberat pe Baraba, iar pe Isus, după ce L-a biciuit, L-a dat ca să fie răstignit. Soldații L-au adus în curtea palatului, adică în pretoriu, și au chemat întreaga cohortă. L-au îmbrăcat cu o haină purpurie și, după ce au împletit o cunună de spini, I-au așezat-o pe cap și au început să-L salute: „Salutare, rege al iudeilor!” Și-L loveau peste cap cu o trestie și-L scuipau. Se puneau în genunchi și I se închinau. După ce și-au bătut joc de El, L-au dezbrăcat de haina purpurie, L-au îmbrăcat cu hainele Lui și L-au dus afară ca să-L răstignească. Au obligat pe un trecător care venea de la câmp, pe Simon din Cirena, tatăl lui Alexandru și al lui Rufus, să ducă crucea lui Isus. Iar pe Isus L-au dus la Golgota, loc care tradus înseamnă „Locul Craniului”. I-au dat vin amestecat cu smirnă, dar El n-a luat. Apoi L-au răstignit și și-au împărțit hainele Lui, trăgând la sorți pentru ele ca să știe cine ce să ia. Era ceasul al treilea din zi și L-au răstignit. Deasupra era inscripția cu acuzația împotriva Lui: „Regele Iudeilor”. Și împreună cu El au mai răstignit și doi tâlhari, unul la dreapta și altul la stânga Lui. [Și s-a împlinit Scriptura care spune: „A fost pus în rândul celor nelegiuiți.”] Trecătorii Îl batjocoreau, dădeau din cap și ziceau: „Hei! Tu care dărâmi Templul și-l zidești în trei zile, salvează-te pe tine însuți și dă-te jos de pe cruce!” Tot așa și mai-marii preoților, împreună cu cărturarii, Îl luau în derâdere între ei și ziceau: „Pe alții i-a salvat, dar pe sine nu este în stare să se salveze. «Cristosul, Regele lui Israel», să se dea acum jos de pe cruce ca să vedem și să credem!” Chiar și cei răstigniți împreună cu El Îl insultau. Pe la ceasul al șaselea, s-a făcut întuneric peste toată țara, până la ceasul al nouălea, iar la ceasul al nouălea, Isus a strigat cu voce tare: „Eloí, Eloí, lemá sabactáni?”, care tradus înseamnă „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?” Unii din cei care stăteau pe aproape ziceau: „Iată, îl cheamă pe Ilie!” Cineva a alergat și a îmbibat un burete cu oțet și, punându-l într-o trestie, I-a dat să bea zicând: „Lăsați să vedem dacă vine Ilie să-L dea jos!” Dar Isus, scoțând un strigăt puternic, Și-a dat suflarea. Atunci, perdeaua din Templu s-a despicat în două, de sus până jos. Văzând felul în care Și-a dat suflarea, centurionul care stătea în fața Lui a zis: „Cu adevărat, Omul acesta era Fiul lui Dumnezeu!” Acolo erau și niște femei care priveau de departe, printre ele fiind și Maria Magdalena, Maria – mama lui Iacov cel Mic și a lui Iose – și Salome, care Îl urmaseră și Îi slujiseră pe când Se afla în Galileea. Și mai erau multe altele care se suiseră împreună cu El la Ierusalim. Fiind deja seară, întrucât era ziua Pregătirii, adică ziua dinaintea sabatului, a venit Iosif din Arimateea, un membru influent al Sinedriului, care aștepta și el Împărăția lui Dumnezeu. El a îndrăznit, a intrat la Pilat și i-a cerut trupul lui Isus. Pilat s-a mirat că murise deja și, chemându-l pe centurion, l-a întrebat dacă murise de mult. Când a aflat de la centurion, i-a dăruit lui Iosif trupul mort. Iosif a cumpărat o pânză de in și, după ce a dat jos trupul de pe cruce, L-a înfășurat în pânza de in și L-a așezat într-un mormânt săpat în stâncă. Apoi a rostogolit o piatră la intrarea mormântului. Maria Magdalena și Maria, mama lui Iose, au urmărit unde fusese pus. După ce a trecut sabatul, Maria Magdalena, Maria – mama lui Iacov – și Salome au cumpărat miresme ca să meargă să-L ungă. Dis-de-dimineață, în prima zi a săptămânii, au ajuns la mormânt după ce răsărise soarele și ziceau una către alta: „Oare cine ne va rostogoli piatra de la intrarea mormântului?” Dar când au privit, au văzut că piatra, care era foarte mare, fusese rostogolită. Intrând în mormânt, au văzut un tânăr șezând în partea dreaptă, îmbrăcat cu o haină lungă și albă; și s-au înfiorat. Dar el le-a zis: „Nu vă temeți! Îl căutați pe Isus din Nazaret, pe Cel care fusese răstignit. A înviat, nu este aici! Iată locul unde Îl puseseră. Mergeți dar și spuneți ucenicilor Lui și lui Petru că El se duce înaintea voastră în Galileea. Acolo Îl veți vedea, așa cum v-a spus.” Ele au ieșit și au fugit de la mormânt, căci erau cuprinse de spaimă și uimire. Și n-au spus nimănui nimic, căci se temeau. [[După ce a înviat în dimineața primei zile a săptămânii, S-a arătat mai întâi Mariei Magdalena din care scosese șapte demoni. Ea s-a dus și a spus celor care fuseseră cu El, care acum se tânguiau și plângeau. Dar ei, când au auzit că El este viu și că fusese văzut de ea, n-au crezut. După acestea, S-a arătat sub o altă înfățișare la doi dintre ei, în timp ce mergeau pe jos la țară. Și ei au mers și au istorisit celorlalți, dar nici pe ei nu i-au crezut. În cele din urmă, S-a arătat și celor unsprezece în timp ce ședeau la masă și i-a mustrat pentru necredința și împietrirea inimii lor pentru că nu i-au crezut pe cei care-L văzuseră înviat. El le-a zis: „Mergeți în toată lumea și predicați Evanghelia la orice făptură! Cine crede și se botează va fi mântuit, dar cine nu crede va fi condamnat. Acestea sunt semnele care-i vor însoți pe cei care cred: în Numele Meu vor scoate demoni, vor vorbi în limbi noi, dacă vor lua [în mâini] șerpi și vor bea ceva de moarte, nu-i va vătăma; își vor pune mâinile peste bolnavi și se vor face bine.” După ce le-a vorbit, Domnul Isus a fost luat la cer și S-a așezat la dreapta lui Dumnezeu. Ei au plecat și au predicat pretutindeni, iar Domnul lucra împreună cu ei și confirma Cuvântul prin semnele care-l însoțeau.]] Întrucât mulți s-au apucat să alcătuiască o istorisire cu privire la lucrurile care s-au împlinit printre noi, așa cum ni le-au transmis cei care de la început au fost martori oculari și care au devenit slujitori ai Cuvântului, mi s-a părut și mie potrivit ca, după ce am cercetat cu atenție toate lucrurile de la începutul lor, să ți le scriu în ordine, preaalesule Teofile, ca să cunoști adevărul cu privire la lucrurile despre care ai fost învățat. În zilele lui Irod, regele Iudeei, era un preot pe nume Zaharia, din ceata preoțească a lui Abia. Soția lui era dintre fiicele lui Aaron și se numea Elisabeta. Amândoi erau drepți înaintea lui Dumnezeu, respectând fără abatere toate poruncile și rânduielile Domnului. Însă nu aveau niciun copil, fiindcă Elisabeta era stearpă și amândoi erau înaintați în vârstă. În timp ce Zaharia slujea înaintea lui Dumnezeu la Templu, la rândul cetei lui, i-a ieșit la sorți, după obiceiul preoției, să intre în Templul Domnului și să ardă tămâie. La ora arderii tămâiei, toată mulțimea poporului era afară și se ruga. Atunci i s-a arătat un înger al Domnului care stătea în partea dreaptă a altarului pentru arderea tămâiei. Când l-a văzut, Zaharia s-a înspăimântat și l-a apucat frica. Dar îngerul i-a zis: „Nu te teme Zaharia, fiindcă rugăciunea ta a fost ascultată. Soția ta Elisabeta îți va naște un fiu și-i vei pune numele Ioan. Va fi pentru tine o bucurie și o desfătare și mulți se vor bucura de nașterea lui, căci va fi mare înaintea Domnului. Nu va bea nici vin, nici băutură tare, ci va fi plin de Duhul Sfânt încă din pântecele mamei lui. Și pe mulți dintre fiii lui Israel îi va întoarce la Domnul Dumnezeul lor. El va merge înaintea Lui în duhul și puterea lui Ilie, ca să întoarcă inimile părinților spre copii și pe cei neascultători la înțelepciunea celor drepți, să-I pregătească Domnului un popor gata de a-L primi.” Și Zaharia a zis îngerului: „Prin ce voi cunoaște aceasta? Căci eu sunt un om bătrân și soția mea este înaintată în vârstă.” Îngerul i-a răspuns: „Eu sunt Gabriel, cel care stă înaintea lui Dumnezeu, și am fost trimis să-ți vorbesc și să-ți aduc aceste vești bune. Iată că vei fi mut și nu vei putea vorbi până în ziua când se vor întâmpla aceste lucruri, pentru că n-ai crezut cuvintele mele care se vor împlini la vremea lor.” Poporul îl aștepta pe Zaharia și se mira de faptul că el întârzia în Templu. Când a ieșit, n-a putut să le vorbească și ei au înțeles că avusese o vedenie în Templu. El, însă, le făcea semne și continua să rămână mut. Când s-au încheiat zilele slujirii sale, a plecat acasă. După aceste zile, Elisabeta, soția lui, a rămas însărcinată și s-a ascuns timp de cinci luni, zicând: „Iată ce mi-a făcut Domnul atunci când și-a îndreptat privirea spre mine ca să-mi ia rușinea dinaintea oamenilor!” În luna a șasea, îngerul Gabriel a fost trimis de Dumnezeu într-o cetate din Galileea, numită Nazaret, la o fecioară logodită cu un bărbat al cărui nume era Iosif, din casa lui David. Numele fecioarei era Maria. Venind la ea, îngerul i-a zis: „Bucură-te tu, căreia ți s-a arătat mare har! Domnul este cu tine! ” Ea a fost tulburată de aceste cuvinte și se gândea ce fel de salut poate fi acesta. Și îngerul i-a zis: „Nu te teme, Maria, căci ai găsit har la Dumnezeu! Iată că vei rămâne însărcinată, vei naște un Fiu și-I vei pune numele Isus. El va fi mare și va fi chemat Fiul Celui Preaînalt. Domnul Dumnezeu Îi va da tronul lui David, tatăl Său, și va domni peste casa lui Iacov în veci, iar domnia Lui nu va avea sfârșit.” Maria l-a întrebat pe înger: „Cum se va întâmpla lucrul acesta, de vreme ce eu nu știu de bărbat?” Îngerul i-a răspuns. „Duhul Sfânt va veni peste tine și puterea Celui Preaînalt te va umbri! De aceea, Sfântul care se va naște va fi numit Fiul lui Dumnezeu. Iată că și Elisabeta, rudenia ta, cea care era numită stearpă, a zămislit un fiu la bătrânețe și este în luna a șasea. Căci niciun cuvânt de la Dumnezeu nu este lipsit de putere.” Maria a zis: „Iată-mă, roaba Domnului! Facă-mi-se după cuvântul tău!” Și îngerul a plecat de la ea. În zilele acelea, Maria s-a ridicat și s-a dus în grabă spre ținutul muntos, într-o cetate a lui Iuda. A intrat în casa lui Zaharia și a salutat-o pe Elisabeta. De îndată ce Elisabeta a auzit salutul Mariei, i-a săltat copilul în pântece și Elisabeta a fost umplută de Duhul Sfânt. Ea a strigat cu glas tare: „Binecuvântată ești tu între femei și binecuvântat este rodul pântecelui tău! Cum de mi s-a dat să vină la mine mama Domnului meu? Căci, iată, de îndată ce a ajuns glasul salutului tău la urechile mele, a săltat copilul de bucurie în pântecele meu. Și ferice de cea care a crezut că se vor împlini cuvintele ce i-au fost spuse din partea Domnului.” Maria a zis: „Sufletul meu mărește pe Domnul și mi se bucură duhul în Dumnezeu, Mântuitorul meu, pentru că a privit la starea smerită a roabei Sale. Iată că, de acum încolo, toate generațiile mă vor ferici, pentru că Cel Puternic a făcut pentru mine lucruri mari și Sfânt este Numele Lui. Îndurarea Lui ține din generații în generații pentru cei care se tem de El. Și-a arătat puterea brațului Său, i-a spulberat pe cei mândri de gândul inimii lor. I-a dat jos pe cei puternici de pe tronuri și i-a înălțat pe cei smeriți. Pe cei flămânzi i-a săturat de bunătăți, iar pe cei bogați i-a scos afară cu mâinile goale. A venit în ajutorul lui Israel, slujitorul Său, aducându-Și aminte de îndurarea Sa față de Avraam și seminția lui, în veac, după cum le promisese părinților noștri.” Maria a rămas împreună cu Elisabeta cam trei luni, apoi s-a întors acasă. Elisabetei i s-a împlinit vremea să nască și a născut un fiu. Vecinii și rudeniile ei au auzit că Domnul Și-a sporit îndurarea față de ea și s-au bucurat împreună cu ea. În ziua a opta, au venit să circumcidă copilul și voiau să-l numească Zaharia, după numele tatălui său. Însă, mama lui a zis: „Nu, ci se va chema Ioan!” Și ei i-au răspuns: „Nu este nimeni printre rudeniile tale care poartă numele acesta!” Îi făceau semne tatălui său întrebându-l cum ar vrea să fie numit copilul. El a cerut o tăbliță și a scris, spunând: „Numele lui este Ioan!” Și s-au mirat toți. Deodată i s-a deschis gura și limba i-a fost dezlegată, iar el vorbea și-L binecuvânta pe Dumnezeu. Pe toți vecinii lor i-a cuprins frica și în tot ținutul muntos al Iudeei se vorbea despre toate aceste lucruri. Toți cei care le auzeau, le păstrau în inima lor și se întrebau: „Oare ce va fi copilul acesta?”, căci mâna Domnului era cu el. Zaharia, tatăl lui Ioan, a fost umplut de Duhul Sfânt și a profețit, zicând: „Binecuvântat să fie Domnul Dumnezeul lui Israel, pentru că Și-a cercetat poporul și l-a răscumpărat. El ne-a ridicat un corn al mântuirii în casa lui David, slujitorul Său, după cum a vorbit prin gura sfinților Săi profeți din vechime, o izbăvire de dușmanii noștri și din mâna tuturor celor care ne urăsc, ca să-Și arate îndurarea față de părinții noștri și să-Și aducă aminte de sfântul Său legământ, de jurământul pe care i l-a făcut lui Avraam, tatăl nostru, că ne va permite să-I slujim fără frică, după ce vom fi fost scăpați din mâna dușmanilor noștri, în sfințenie și dreptate înaintea Lui, în toate zilele vieții noastre. Iar tu, copile, vei fi numit profet al Celui Preaînalt, căci vei merge înaintea Domnului, ca să pregătești căile Sale, să dai poporului Său cunoștința mântuirii, prin iertarea păcatelor lui, datorită inimii pline de îndurare a Dumnezeului nostru, cu care ne va cerceta Cel ce răsare din înălțime, ca să-i lumineze pe cei ce zac în întuneric și umbra morții; ca să ne îndrepte pașii pe calea păcii.” Copilul, însă, creștea și se întărea în duh. El a rămas în locuri pustii până în ziua arătării lui înaintea lui Israel. În zilele acelea a ieșit un decret de la Cezar August să se înregistreze toată lumea. Acest prim recensământ a avut loc pe când Quirinius guverna în Siria. Și toți mergeau să fie înregistrați, fiecare în cetatea sa. Iosif s-a suit și el din Galileea, cetatea Nazaret, în Iudeea, în cetatea lui David numită Betleem – pentru că era din casa și din spița lui David – ca să se înregistreze împreună cu Maria, logodnica lui care era însărcinată. Dar, în timp ce erau acolo, s-au împlinit zilele ca ea să nască. Și a născut pe Fiul ei cel dintâi născut, L-a înfășat și L-a culcat într-o iesle, pentru că în han nu mai era loc pentru ei. În același ținut erau niște păstori care-și petreceau noaptea pe câmp, păzindu-și turmele. Un înger al Domnului li s-a arătat și slava Domnului a strălucit în jurul lor. Ei au fost cuprinși de o mare frică. Dar îngerul le-a zis: „Nu vă temeți, căci iată că vă aduc o veste bună, care va fi o mare bucurie pentru tot poporul: Astăzi, în cetatea lui David, vi s-a născut un Mântuitor, care este Cristos Domnul. Acesta este semnul pentru voi: veți găsi un copilaș înfășat și culcat într-o iesle.” Și deodată, împreună cu îngerul s-a ivit o mulțime de oaste cerească, lăudându-L pe Dumnezeu și zicând: „Slavă lui Dumnezeu printre cei de sus și pace pe pământ între oamenii plăcuți Lui! ” După ce îngerii s-au întors de la ei în cer, păstorii ziceau unii către alții: „Haideți să mergem până la Betleem și să vedem împlinirea acestui cuvânt pe care Domnul ni l-a făcut cunoscut. Au plecat în grabă și i-au găsit pe Maria, pe Iosif și pe copilașul care era culcat în iesle. După ce L-au văzut, ei au făcut de cunoscut cuvântul ce li se spusese despre acest Copil. Toți cei ce au auzit s-au mirat de cele ce le-au fost spuse de către păstori. Maria, însă, păstra toate aceste cuvinte și medita asupra lor în inima ei. Păstorii s-au întors slăvindu-L și lăudându-L pe Dumnezeu pentru tot ce au auzit și au văzut, întocmai cum li se spusese. Când s-au împlinit cele opt zile pentru a fi circumcis, i-au pus numele Isus, nume rostit de înger înainte ca El să fi fost zămislit în pântece. Iar când s-au împlinit zilele pentru curățirea lor, după Legea lui Moise, L-au adus la Ierusalim ca să-L prezinte înaintea Domnului, așa cum este scris în Legea Domnului: „Orice întâi născut de parte bărbătească va fi pus deoparte pentru Domnul ”; și ca să aducă jertfă o pereche de turturele sau doi pui de porumbei, după cum s-a spus în Legea Domnului. În Ierusalim era un om pe nume Simeon. Omul acesta era drept și e­vla­vios, aștepta mângâierea lui Israel și Duhul Sfânt era peste el. Îi fusese descoperit de către Duhul Sfânt că nu va vedea moartea înainte de a-L vedea pe Cristosul Domnului. El a venit la Templu călăuzit de Duhul; iar în timp ce părinții Îl aduceau înăuntru pe copilul Isus – lucru pe care-l făceau pentru El după obiceiul Legii – Simeon L-a luat în brațe, L-a binecuvântat pe Dumnezeu și a zis: „Eliberează acum în pace pe robul Tău, Doamne, după cuvântul Tău; căci au văzut ochii mei Mântuirea Ta, pe care ai pregătit-o în văzul tuturor popoarelor, o Lumină de descoperire pentru neamuri și Slava poporului Tău, Israel.” Tatăl și mama lui Isus se mirau de cele ce se spuneau despre El. Și Simeon i-a binecuvântat și i-a spus Mariei, mamei lui Isus: „Iată, Copilul acesta este rânduit pentru căderea și ridicarea multora în Israel și ca un semn care va stârni împotrivire, (chiar sufletul tău va fi străpuns de o sabie!) ca să fie descoperite gândurile multor inimi.” Mai era acolo și Ana, o profetesă, fiica lui Fanuel, din seminția lui Așer. Era foarte înaintată în vârstă și trăise cu soțul ei șapte ani după fecioria ei. Și, fiind văduvă până la vârsta aceasta de optzeci și patru de ani, ea nu se depărta de Templu, slujind zi și noapte prin posturi și rugăciuni. Venind și ea chiar în ceasul acela, a început să-I mulțumească lui Dumnezeu și să vorbească despre El tuturor celor ce așteptau răscumpărarea Ierusalimului. Când au împlinit toate după Legea Domnului, ei s-au întors în Galileea, în cetatea lor, Nazaret. Iar Copilul creștea și se întărea, fiind plin de înțelepciune, și harul lui Dumnezeu era peste El. Părinții Lui mergeau în fiecare an la Ierusalim, la sărbătoarea Paștelui. Când Isus a împlinit vârsta de doisprezece ani, s-au suit și ei, după obiceiul sărbătorii. După ce s-au încheiat zilele sărbătorii, la întoarcere, Copilul Isus a rămas în Ierusalim, dar părinții Lui nu știau. Crezând că este printre cei din grupul lor, au mers așa cale de o zi. Apoi au început să-L caute printre rudenii și cunoscuți. Negăsindu-L, s-au întors la Ierusalim ca să-L caute. După trei zile L-au găsit în Templu, stând în mijlocul învățătorilor, ascultându-i și punându-le întrebări. Toți cei care-L ascultau erau uimiți de priceperea și de răspunsurile Lui. Când L-au văzut părinții, au rămas înmărmuriți și mama Lui I-a zis: „Copile, de ce ne-ai făcut aceasta? Iată că tatăl Tău și cu mine Te-am căutat îngrijorați.” Și El le-a zis: „De ce M-ați căutat? Nu știați că trebuie să fiu în Casa Tatălui Meu?” Dar ei n-au înțeles cuvântul pe care li-l spusese. Apoi S-a coborât împreună cu ei, au venit la Nazaret și El le era supus. Mama Lui păstra toate cuvintele acestea în inima ei. Isus creștea în înțelepciune, în statură și în har, înaintea lui Dumnezeu și înaintea oamenilor. În anul al cincisprezecelea al domniei lui Tiberius Cezar, pe când Pontius Pilat era guvernator al Iudeei, Irod – tetrarh al Galileei, fratele său Filip – tetrarh al ținutului Ituriei și Trahonitis, Lisanias – te­trarh al Abilenei, pe timpul marilor preoți Ana și Caiafa, Cuvântul lui Dumnezeu a venit la Ioan, fiul lui Zaharia, în pustiu. Ioan s-a dus în toată regiunea din vecinătatea Iordanului, predicând un botez al pocăinței spre iertarea păcatelor, așa cum este scris în cartea cuvintelor lui Isa­ia, profetul: Glasul celui ce strigă în pustiu: „Pregătiți calea Domnului, îndreptați-I cărările! Orice vale va fi umplută și orice munte sau deal va fi coborât; căile strâmbe vor fi îndreptate, iar cele denivelate vor fi netezite. Și orice făptură va vedea mântuirea lui Dumnezeu.” Ioan le spunea, deci, mulțimilor care veneau să fie botezate de el: „Pui de vipere, cine v-a învățat să fugiți de mânia care este gata să vină? Faceți roade vrednice de pocăință! Să nu începeți să ziceți în voi înșivă: «Îl avem ca tată pe Avraam!», căci vă spun că Dumnezeu poate să ridice copii ai lui Avraam din pietrele acestea! Securea stă deja la rădăcina pomilor. Așadar, orice pom care nu aduce rod bun este tăiat și aruncat în foc.” Mulțimile l-au întrebat: „Ce să facem atunci?” El le-a răspuns: „Cel care are două cămăși să le împartă cu cel care n-are niciuna, iar cel care are de mâncare, să facă la fel!” Au venit și niște vameși să fie botezați și l-au întrebat: „Învățătorule, noi ce să facem?” El le-a răspuns: „Să nu strângeți nimic peste ceea ce a fost stabilit să luați!” Niște soldați îl întrebau și ei: „Dar noi, ce să facem?” Și el le-a zis: „Să nu luați cu forța de la nimeni, nici să nu acuzați pe nimeni pe nedrept, ci să fiți mulțumiți cu lefurile voastre!” Întrucât poporul era în așteptare și toți se întrebau în inimile lor cu privire la Ioan, dacă nu cumva este el Cristosul, Ioan le-a răspuns tuturor: „Cât despre mine, eu vă botez cu apă, dar vine Unul mai puternic decât mine, Căruia nu sunt vrednic să-I dezleg cureaua sandalelor. El vă va boteza cu Duhul Sfânt și cu foc. Lopata de vânturat este în mâna Lui ca să Își curețe în întregime aria de treierat și să strângă grâul în grânarul Său. Pleava, însă, o va arde într-un foc care nu se stinge.” Astfel, dând poporului multe alte îndemnuri, el predica vestea cea bună. Dar tetrarhul Irod, fiind mustrat de el pentru Irodiada, soția fratelui său, și pentru toate relele pe care le făcuse, a mai adăugat la toate și pe acela că l-a închis pe Ioan în temniță. În timp ce tot poporul era botezat și după ce a fost botezat și Isus, pe când El se ruga, s-a deschis cerul și Duhul Sfânt a coborât peste El în formă trupească, asemenea unui porumbel, și din cer s-a auzit un glas: „Tu ești Fiul Meu preaiubit, în Tine Îmi găsesc plăcerea!” Când Și-a început lucrarea, Isus avea în jur de treizeci de ani și era, așa cum se credea, fiul lui Iosif, fiul lui Eli, fiul lui Matat, fiul lui Levi, fiul lui Melhi, fiul lui Ianai, fiul lui Iosif, fiul lui Matatia, fiul lui Amos, fiul lui Naum, fiul lui Esli, fiul lui Nagai, fiul lui Maat, fiul lui Matatia, fiul lui Semein, fiul lui Ioseh, fiul lui Ioda, fiul lui Ioanan, fiul lui Resa, fiul lui Zorobabel, fiul lui Șealtiel, fiul lui Neri, fiul lui Melhi, fiul lui Addi, fiul lui Cosam, fiul lui Elmadam, fiul lui Er, fiul lui Iosua, fiul lui Eliezer, fiul lui Iorim, fiul lui Mattat, fiul lui Levi, fiul lui Simeon, fiul lui Iuda, fiul lui Iosif, fiul lui Ionam, fiul lui Eliachim, fiul lui Melea, fiul lui Menna, fiul lui Mattata, fiul lui Natan, fiul lui David, fiul lui Iese, fiul lui Iobed, fiul lui Boaz, fiul lui Sala, fiul lui Nahșon, fiul lui Aminadab, fiul lui Admin, fiul lui Arni, fiul lui Hețron, fiul lui Pereț, fiul lui Iuda, fiul lui Iacov, fiul lui Isaac, fiul lui Avraam, fiul lui Terah, fiul lui Nahor, fiul lui Serug, fiul lui Reu, fiul lui Peleg, fiul lui Eber, fiul lui Șelah, fiul lui Cainan, fiul lui Arfaxad, fiul lui Sem, fiul lui Noe, fiul lui Lameh, fiul lui Matusala, fiul lui Enoh, fiul lui Iared, fiul lui Maleleel, fiul lui Cainan, fiul lui Enos, fiul lui Set, fiul lui Adam, fiul lui Dumnezeu. Isus, plin de Duhul Sfânt, S-a întors de la Iordan și a fost dus de Duhul în pustiu, fiind ispitit acolo de diavolul timp de patruzeci de zile. Nu a mâncat nimic în zilele acelea și, când s-au încheiat, a flămânzit. Diavolul I-a zis: „Dacă ești Fiul lui Dumnezeu, spune acestei pietre să devină pâine.” Isus i-a răspuns: „Este scris: «Nu numai cu pâine va trăi omul!»” L-a dus undeva sus și I-a arătat, într-o clipă, toate împărățiile lumii. Și diavolul I-a zis: „Îți voi da Ție toată autoritatea aceasta și slava lor, pentru că mie mi-a fost dată și o dau cui vreau. Deci, dacă Te vei închina înaintea mea, va fi toată a Ta!” Isus i-a răspuns: „Este scris: «Domnului, Dumnezeului tău, să I te închini și numai Lui să-I slujești!»” Apoi L-a dus la Ierusalim, L-a așezat pe streașina cea mai înaltă a Templului și I-a zis: „Dacă ești Fiul lui Dumnezeu, aruncă-Te jos de aici, căci scris este: «El va porunci îngerilor Lui cu privire la Tine, ca să te păzească!» și «Te vor ridica pe mâini, ca nu cumva să-Ți lovești piciorul de vreo piatră.»” Isus i-a răspuns: „S-a spus: «Să nu ispitești pe Domnul, Dumnezeul tău!»” După ce și-a încheiat toată ispitirea, diavolul a plecat de la El până la o vreme. Isus S-a întors în puterea Duhului în Galileea și s-a dus vestea de­spre El prin toată regiunea dimprejur. El îi învăța în sinagogile lor și era cinstit de toți. A venit la Nazaret, unde fusese crescut, a intrat în ziua sabatului în sinagogă, după obiceiul Lui, și S-a ridicat să citească. I s-a dat cartea profetului Isaia și, desfășurând sulul, a dat de locul unde era scris: Duhul Domnului este peste Mine, pentru că El M-a uns ca să aduc vești bune celor săraci, El M-a trimis să vestesc celor captivi eliberarea și orbilor căpătarea vederii; să-i eliberez pe cei asupriți și să vestesc anul de îndurare al Domnului. După ce a înfășurat sulul, l-a dat slujitorului, apoi a șezut jos. Ochii tuturor celor care erau în sinagogă erau ațintiți asupra Lui. Atunci a început să le spună: „Astăzi s-au împlinit aceste cuvinte din Scriptură, în auzul urechilor voastre.” Toți Îl încuviințau, se mirau de cuvintele pline de har care ieșeau din gura Lui și ziceau: „Oare nu este acesta fiul lui Iosif?” El le-a zis: „Cu siguranță Îmi veți spune zicala aceea: «Doctore, vindecă-te pe tine însuți! Fă și aici, în patria ta, tot ce am auzit că ai făcut în Capernaum!» Dar adevărat vă spun, a mai zis El, că niciun profet nu este acceptat în patria lui. Vă spun adevărul: Erau multe văduve în Israel în zilele lui Ilie, când cerul a fost închis timp de trei ani și șase luni și a fost o foamete mare peste toată țara, dar Ilie n-a fost trimis la niciuna dintre ele, decât la o femeie văduvă din Sarepta Sidonului. Și mulți leproși erau în Israel în timpul profetului Elisei, și niciunul dintre ei n-a fost curățit decât Naaman Sirianul.” Când au auzit aceste cuvinte, toți cei care erau în sinagogă s-au umplut de mânie. S-au ridicat, L-au scos afară din cetate și L-au condus până la sprânceana muntelui pe care era construită cetatea lor, ca să-L arunce jos. Dar El, trecând prin mijlocul lor, a plecat de acolo. Apoi a coborât la Capernaum, o cetate a Galileei, și-i învăța în zilele de sabat. Ei erau uimiți de învățătura Lui, căci cuvântul Lui avea autoritate. În sinagogă era un om care avea un duh de demon necurat și striga în gura mare: „Ha! Ce avem noi de-a face cu Tine, Isuse din Nazaret? Ai venit să ne nimicești? Te știu cine ești: Sfântul lui Dumnezeu!” Isus l-a mustrat spunându-i: „Taci și ieși afară din el!” Și demonul, după ce l-a aruncat în mijloc, a ieșit din el fără să-i facă vreun rău. Toți au fost cuprinși de mirare și își ziceau unii altora: „Ce cuvânt este acesta?! Căci poruncește duhurilor necurate cu autoritate și putere și ele ies afară!” Și vestea despre El s-a răspândit în fiecare colț al regiunii dimprejur. După ce S-a ridicat și a ieșit din sinagogă, a intrat în casa lui Simon. Soacra lui Simon era cuprinsă de o febră mare și ei L-au rugat pentru ea. Aplecându-Se asupra ei, El a mustrat febra și aceasta a lăsat-o. Ea s-a ridicat îndată și le-a slujit. La apusul soarelui, toți cei care aveau bolnavi de diferite boli i-au adus la Isus. El a început să-i vindece, punându-Și mâinile peste fiecare dintre ei. Din mulți ieșeau demoni care strigau: „Tu ești Fiul lui Dumnezeu!” Dar El îi mustra și nu-i lăsa să vorbească, pentru că știau că El este Cristosul. Când s-a crăpat de ziuă, Isus a ieșit și s-a dus într-un loc retras. Mulțimile au început să-L caute și, ajungând la El, au încercat să-L rețină, ca să nu plece de la ei. Dar El le-a zis: „Trebuie să vestesc Evanghelia Împărăției lui Dumnezeu și în alte cetăți, fiindcă pentru aceasta am fost trimis.” Și predica în sinagogile din Iudeea. În timp ce stătea lângă Lacul Ghenezaret și mulțimea Îl îmbulzea ca să asculte Cuvântul lui Dumnezeu, Isus a văzut două bărci trase la mal. Pescarii coborâseră din ele și își spălau mrejele. După ce S-a suit într-una din bărci, care era a lui Simon, l-a rugat pe acesta să o îndepărteze puțin de la țărm. Apoi S-a așezat și a început să învețe mulțimile din barcă. După ce Și-a încheiat cuvântarea, i-a zis lui Simon: „Îndepărteaz-o în larg și aruncați-vă mrejele pentru pescuit!” Simon I-a răspuns: „Stăpâne, toată noaptea ne-am chinuit și nu am prins nimic dar, la cuvântul Tău, voi arunca mrejele ”. Și, făcând lucrul acesta, ei au prins o așa mare mulțime de pești, încât au început să li se rupă mrejele. Le-au făcut semn colegilor din cealaltă barcă să vină să-i ajute. Aceștia au venit și au umplut ambele bărci, încât erau gata să se scufunde. Când a văzut, Simon Petru a căzut la genunchii lui Isus și I-a zis: „Pleacă, Doamne, de la mine căci sunt un om păcătos!” Căci îi cuprinsese spaima, pe el și pe toți cei ce erau cu el, datorită mulțimii peștilor pe care-i prinseseră. La fel a fost și cu Iacov și Ioan, fiii lui Zebedei, care erau pescari împreună cu Simon. Însă Isus i-a zis lui Simon: „Nu te teme! De acum încolo vei fi pescar de oameni!” După ce au tras bărcile la mal, au lăsat totul și L-au urmat. Pe când Isus se afla într-una dintre cetăți, iată că un bărbat plin de lepră, când L-a văzut, a căzut cu fața la pământ și L-a rugat: „Doamne, dacă vrei, poți să mă curățești!” El Și-a întins mâna, l-a atins și i-a zis: „Vreau, fii curățit!” Și lepra l-a părăsit îndată. El i-a poruncit să nu spună nimănui, „Ci du-te, i-a zis, arată-te preotului și adu un dar pentru curățirea ta, așa cum a poruncit Moise, ca mărturie pentru ei.” Vestea despre El s-a răspândit tot mai mult și mari mulțimi se adunau să-L asculte și să fie vindecați de neputințele lor. Însă El Se retrăgea în locuri pustii și Se ruga. Într-una din zile, în timp ce El îi învăța, stăteau acolo și niște farisei și învățători ai Legii care veniseră din toate satele Galileei și ale Iudeei și din Ierusalim. Și puterea Domnului era cu El ca să vindece. Și iată că niște bărbați purtau pe un pat un om care era paralizat. Ei căutau să-l ducă înăuntru și să-l așeze înaintea lui Isus. Negăsind cum să-l ducă înăuntru, din cauza mulțimii, au urcat pe acoperișul casei și l-au coborât printre plăcile de argilă, cu pat cu tot, în mijloc, în fața lui Isus. Văzându-le credința, El i-a zis: „Omule, păcatele îți sunt iertate!” Cărturarii și fariseii au început să se întrebe: „Cine este acesta care rostește blasfemii? Cine poate ierta păcatele în afară de Dumnezeu?” Dar Isus, cunoscându-le gândurile, le-a zis: „De ce gândiți astfel în inimile voastre? Ce este mai ușor: a spune: «Păcatele îți sunt iertate! » sau a spune: «Ridică-te și umblă!»? Dar ca să știți că Fiul Omului are autoritate pe pământ să ierte păcatele – și Se îndreptă către paralitic – ție îți zic: Ridică-te, ia-ți patul și du-te acasă!” El s-a ridicat imediat înaintea lor, și-a luat patul pe care zăcuse și a plecat acasă, slăvindu-L pe Dumnezeu. Toți au fost cuprinși de uimire și Îl slăveau pe Dumnezeu. Erau plini de frică și ziceau: „Astăzi am văzut lucruri neobișnuite.” După acestea, El a ieșit, a văzut un vameș, pe nume Levi, șezând la vamă și i-a zis: „Urmează-Mă!” Lăsând totul, el s-a ridicat și L-a urmat. Apoi Levi a dat un ospăț mare, acasă la el, pentru Isus. O mare mulțime de vameși și alți oaspeți stăteau la masă cu ei. Fariseii și cărturarii lor murmurau și ziceau către ucenicii Lui: „De ce mâncați și beți împreună cu vameșii și păcătoșii?” Isus le-a răspuns: „Nu cei sănătoși au nevoie de doctor, ci cei bolnavi! Eu n-am venit să-i chem la pocăință pe cei drepți, ci pe cei păcătoși.” Ei I-au zis: „Ucenicii lui Ioan, ca și cei ai fariseilor, postesc des și fac rugăciuni, dar ai tăi mănâncă și beau! ” Isus le-a răspuns: „Puteți oare să-i faceți pe nuntași să postească atâta vreme cât mirele este cu ei? Vor veni, însă, zile când mirele va fi luat de la ei. În acele zile vor posti!” Le-a mai spus și o parabolă: „Nimeni nu rupe un petic dintr-o haină nouă și-l pune pe o haină veche. Altfel, o rupe și pe cea nouă și nici peticul de la cea nouă nu se potrivește la cea veche. Și nimeni nu pune vin nou în burdufuri vechi. Altfel, vinul cel nou va sparge burdufurile; el însuși se va vărsa, iar burdufurile se vor distruge. Ci vinul nou trebuie pus în burdufuri noi. Și nimeni, după ce a băut vin vechi, nu dorește vin nou, căci zice: «Cel vechi este mai bun!» ” Într-o zi de sabat, Isus trecea prin lanuri și ucenicii Lui au început să smulgă spice și să le mănânce, frecându-le în palme. Unii dintre farisei au zis: „De ce faceți ceea ce nu este permis în zilele de sabat?” Și Isus le-a răspuns: „Nici aceasta n-ați citit, ce a făcut David când a flămânzit, el și cei care erau împreună cu el? Cum a intrat în casa lui Dumnezeu și, luând pâinile pentru înfățișare, pe care nu era permis să le mănânce decât preoții, a mâncat și a dat și celor care erau cu el?” Și le-a mai spus: „Fiul Omului este Domn al sabatului!” Într-o altă zi de sabat, El a intrat în sinagogă și-i învăța. Acolo era un om a cărui mână dreaptă era paralizată. Cărturarii și fariseii Îl pândeau să vadă dacă vindecă în ziua sabatului, ca să găsească un motiv pentru a-L acuza. Dar El le cunoștea gândurile și i-a zis omului ce avea mâna paralizată: „Ridică-te și stai în mijloc!” Și el s-a ridicat și a stat în picioare. Atunci Isus le-a zis: „Vă întreb dacă este permis în ziua sabatului să faci bine sau să faci rău? Să salvezi o viață sau s-o distrugi?” Și privindu-i pe toți de jur împrejur, i-a zis omului: „Întinde-ți mâna!” El a făcut întocmai și mâna lui a fost vindecată. Ei, însă, s-au umplut de mânie și se sfătuiau între ei ce-ar trebui să-I facă lui Isus. În zilele acelea, El S-a dus pe munte să Se roage și a petrecut toată noaptea în rugăciune către Dumnezeu. Când s-a făcut ziuă, i-a chemat la Sine pe ucenicii Săi și a ales dintre ei doisprezece, pe care i-a numit apostoli: pe Simon, pe care l-a numit Petru, și pe Andrei, fratele său, pe Iacov și pe Ioan, pe Filip și pe Bartolomeu, pe Matei și pe Toma, pe Iacov, fiul lui Alfeu, și pe Simon care este numit Zelotul, pe Iuda, fiul lui Iacov, și pe Iuda Iscario­teanul, care a devenit trădător. După ce a coborât împreună cu ei, S-a oprit pe un loc neted, împreună cu un număr mare de ucenici ai Lui și o mare mulțime de oameni din toată Iudeea, din Ierusalim, și de pe coasta Tirului și a Sidonului, care veniseră să-L asculte și să fie vindecați de bolile lor. Și cei care erau chinuiți de duhuri necurate erau vindecați. Toată mulțimea căuta să-L atingă, pentru că din El ieșea o putere care-i vindeca pe toți. Ridicându-Și ochi spre ucenicii Săi, le-a zis: „Ferice de voi, cei săraci, căci a voastră este Împărăția lui Dumnezeu! Ferice de voi, care sunteți flămânzi acum, căci veți fi săturați! Ferice de voi, care plângeți acum, căci veți râde! Ferice de voi când oamenii vă vor urî, când vă vor alunga dintre ei, când vă vor insulta și când vor respinge numele vostru ca pe ceva rău din cauza Fiului Omului. Bucurați-vă în ziua aceea și săltați de veselie, căci iată, răsplata voastră va fi mare în ceruri. Căci tot așa făceau și părinții lor cu profeții! Dar vai de voi, cei bogați, căci vă primiți aici mângâierea! Vai de voi, cei care sunteți sătui acum, căci veți flămânzi! Vai de voi, cei care râdeți acum, căci vă veți tângui și veți plânge! Vai de voi când toți oameni vă vor vorbi de bine, căci tot așa au făcut și părinții lor cu profeții falși. Vouă, însă, celor care mă ascultați, vă spun: Iubiți-i pe dușmanii voștri și faceți bine celor ce vă urăsc, binecuvântați-i pe cei ce vă blestemă și rugați-vă pentru cei ce se poartă rău cu voi. Celui ce te lovește peste obraz, dă-i-l și pe celălalt, iar pe cel ce-ți ia haina, nu-l opri să-ți ia și cămașa. Oricui îți cere, dă-i și de la cel ce-ți ia bunurile tale, nu le cere înapoi. Și așa cum ați dori să vă facă vouă oamenii, faceți-le și voi la fel! Dacă-i iubiți pe cei care vă iubesc, ce mulțumire mai aveți? Căci și păcătoșii îi iubesc pe cei care-i iubesc pe ei. Și dacă faceți bine doar celor care vă fac bine, ce mulțumire mai aveți? Și păcătoșii fac la fel! Și dacă împrumutați pe cei de la care vă așteptați să primiți înapoi, ce mulțumire mai aveți? Și păcătoșii împrumută pe cei păcătoși, ca să primească înapoi la fel! Iubiți-i, dar, pe dușmanii voștri și faceți bine și împrumutați fără să așteptați ceva în schimb, iar răsplata voastră va fi mare și voi veți fi fii ai Celui Preaînalt. Căci El este bun și cu cei nemulțumitori și răi. Fiți milostivi, după cum [și] Tatăl vostru este milostiv! Nu judecați și nu veți fi judecați! Nu condamnați și nu veți fi condamnați! Iertați și vi se va ierta! Dați și vi se va da! Vă vor turna în poală o măsură bună, îndesată, scuturată, care se revarsă. Căci, cu ce măsură măsurați, cu aceea vi se va măsura!” Le-a spus și o parabolă: „Oare poate un orb să conducă pe un alt orb? Nu vor cădea amândoi în groapă? Un ucenic nu este mai presus decât învățătorul, dar orice ucenic bine pregătit va fi ca învățătorul său. De ce vezi tu așchia din ochiul fratelui tău, dar nu iei în seamă bârna din ochiul tău? Cum poți spune fratelui tău: «Frate, lasă-mă să scot așchia din ochiul tău!» și tu nu vezi bârna care este în ochiul tău? Ipocritule! Scoate mai întâi bârna din ochiul tău și, după aceea, vei vedea clar să scoți așchia din ochiul fratelui tău! Căci nu este pom bun care să facă roade rele, precum nici pom rău care să facă roade bune! Orice pom se cunoaște după roadele sale! Căci nimeni nu adună smochine din spini, nici nu culege struguri din mărăcini. Omul bun scoate ce este bun din vistieria bună a inimii, iar omul rău scoate ce este rău din vistieria lui cea rea. Căci din preaplinul inimii vorbește gura lui! De ce Mă numiți «Doamne, Doamne» și nu faceți ceea ce spun Eu? Vă voi arăta cu cine se aseamănă oricine vine la Mine, aude cuvintele Mele și le împlinește. Se aseamănă cu omul care, atunci când și-a zidit o casă, a săpat adânc și i-a pus temelia pe stâncă. Când a venit revărsarea de ape, șuvoiul a lovit în casa aceea, dar nu a fost în stare s-o clatine, pentru că fusese zidită bine. Dar cine ascultă și nu împlinește, se aseamănă cu un om care a zidit o casă pe pământ, fără temelie. Șuvoiul a lovit-o, ea s-a năruit îndată și prăbușirea acelei case a fost mare.” Când a încheiat toate aceste cuvinte în auzul poporului, Isus a intrat în Capernaum. Robul unui centurion, la care acesta ținea mult, era bolnav, gata să moară. Auzind despre Isus, el a trimis la El pe niște bătrâni ai iudeilor, cerându-I să vină să-l scape pe robul său. Aceștia, ajungând la Isus, L-au rugat insistent, zicându-I: „Este vrednic să faci aceasta pentru el, fiindcă iubește neamul nostru și sinagoga el ne-a zidit-o!” Isus a plecat împreună cu ei și nu era departe de casă când centurionul a trimis niște prieteni să-I spună: „Doamne, nu Te mai osteni, căci nu sunt vrednic să intri sub acoperișul meu! De aceea, nici să vin eu însumi la Tine nu m-am considerat vrednic! Ci spune doar un cuvânt și poruncește ca servitorul meu să fie vindecat! Căci și eu sunt un om așezat sub autoritate și, având și eu soldați în subordine, îi zic unuia: «Du-te!» și se duce, iar altuia: «Vino!» și vine. Și robului meu îi zic: «Fă asta!» și face.” Când a auzit acestea, Isus S-a mirat de el și, întorcându-Se către mulțimea ce-L urma, a zis: „Vă spun că nici în Israel n-am găsit o credință așa de mare!” Când trimișii s-au întors acasă, l-au găsit pe rob sănătos. Îndată după aceea, S-a dus într-o cetate numită Nain și împreună cu El au mers ucenicii Lui și o mare mulțime. Cum se apropia de poarta cetății, iată că era dus ca să fie înmormântat un mort, singurul fiu al mamei sale; și ea era văduvă. O mare mulțime din cetate era împreună cu ea. Când a văzut-o, Domnului I s-a făcut milă de ea și i-a zis: „Nu mai plânge!” Și apropiindu-Se, a atins sicriul. Cei care-l purtau s-au oprit și El a zis: „Tinere, ție îți zic, scoală-te!” Mortul s-a ridicat în șezut și a început să vorbească, iar El i l-a dat mamei lui. Pe toți i-a cuprins frica și-L slăveau pe Dumnezeu zicând: „Un mare profet s-a ridicat printre noi!” și „Dumnezeu a cercetat pe poporul Său!” Vestea aceasta despre El s-a răspândit în toată Iudeea și regiunea dimprejur. Ucenicii l-au înștiințat pe Ioan despre toate aceste lucruri. Chemând la sine pe doi dintre ucenicii săi, Ioan i-a trimis la Domnul, zicând: „Tu ești Cel care trebuie să vină sau să așteptăm pe un altul?” Venind la El, ei I-au spus: „Ioan Botezătorul ne-a trimis la Tine să Te întrebăm: «Tu ești Cel care trebuie să vină sau să așteptăm pe un altul?»” Chiar în ceasul acela Isus îi vindecase pe mulți de boli și suferințe, de duhuri rele, iar multor orbi le-a dăruit vederea. El le-a răspuns: „Mergeți și istorisiți-i lui Ioan ceea ce ați văzut și ați auzit: orbii văd, șchiopii umblă, leproșii sunt curățiți, surzii aud, morții învie, iar săracilor li se vestește Evanghelia. Ferice de cel ce nu se poticnește în Mine.” După ce trimișii lui Ioan au plecat, El a început să le vorbească mulțimilor despre Ioan: „Ce ați ieșit să vedeți în pustiu? O trestie clătinată de vânt? Atunci, ce ați ieșit să vedeți? Un om îmbrăcat în haine moi? Iată că cei ce poartă haine strălucitoare și trăiesc în desfătare sunt în palate! Totuși, ce ați ieșit să vedeți? Un profet? Da, vă spun, chiar mai mult decât un profet! Acesta este cel despre care s-a scris: «Iată, îl trimit pe mesagerul Meu înaintea feței Tale. El Îți va pregăti calea înaintea Ta.» Vă spun că, între cei născuți din femei, nimeni nu este mai mare decât Ioan. Totuși, cel mai mic în Împărăția lui Dumnezeu este mai mare decât el. Tot poporul, când l-a auzit, chiar și vameșii, au recunoscut dreptatea lui Dumnezeu prin faptul că au fost botezați cu botezul lui Ioan. Dar fariseii și învățătorii Legii au respins planul lui Dumnezeu cu privire la ei, prin faptul că nu s-au lăsat botezați de el. Așadar, cu ce-i voi asemăna pe oamenii acestei generații? Cu cine se aseamănă? Sunt asemenea unor copii care stau în piață și strigă unii către alții: «V-am cântat din fluier dar nu ați dansat! V-am cântat de jale, dar nu v-ați bocit!» Căci Ioan Botezătorul nu a venit nici mâncând pâine, nici bând vin și voi ziceți: «Are demon!» A venit Fiul Omului mâncând și bând, iar voi ziceți: «Iată un om mâncăcios și băutor de vin, prieten al vameșilor și al păcătoșilor!» Totuși, înțelepciunea a fost găsită dreaptă de toți fiii ei!” Unul dintre farisei L-a invitat pe Isus să ia masa împreună cu el. El a intrat în casa fariseului și S-a așezat la masă. Și iată că în cetate era o anumită femeie, o păcătoasă. Auzind că El stă la masă în casa fariseului, a adus un vas de alabastru cu parfum și, cum stătea înapoia Lui, la picioarele Lui și plângea, a început să-I ude picioarele cu lacrimi și să I le șteargă cu părul capului ei; și-I săruta picioarele și le ungea cu parfum. Când a văzut fariseul care L-a invitat, și-a zis în sinea lui: „Dacă acesta ar fi profet, ar ști cine și ce fel de femeie este cea care Îl atinge; ar ști că este o păcătoasă.” Isus i-a zis: „Simone, am să-ți spun ceva!” Și el I-a zis: „Spune, Învățătorule!” „Un cămătar avea doi datornici: unul îi datora cinci sute de dinari, iar celălalt cincizeci. Fiindcă nu aveau cu ce să plătească, el i-a iertat pe amândoi. Așadar, care dintre ei îl va iubi cel mai mult?” Simon i-a răspuns: „Consider că cel căruia i s-a iertat cel mai mult!” Isus i-a zis: „Corect ai judecat!” Și, întorcându-Se spre femeie, i-a zis lui Simon: „Vezi tu pe femeia aceasta? Am intrat în casa ta și nu mi-ai dat apă pentru picioare, dar ea mi-a udat picioarele cu lacrimile ei și Mi le-a șters cu părul ei. Tu o sărutare nu Mi-ai dat, dar ea, de când am intrat, nu a încetat să-Mi sărute picioarele. Capul nu Mi l-ai uns cu ulei, dar ea Mi-a uns picioarele cu parfum. De aceea îți spun: Păcatele ei cele multe sunt iertate; încât a iubit mult. Celui ce i se iartă puțin, iubește puțin!” Apoi i-a zis femeii: „Păcatele îți sunt iertate!” Cei care stăteau la masă au început să zică în sinea lor: „Cine este acesta care iartă și păcatele?” Dar El i-a zis femeii: „Credința ta te-a mântuit! Du-te în pace!” Îndată după aceea, El trecea prin fiecare cetate și sat, predicând și vestind Evanghelia Împărăției lui Dumnezeu. Cei doisprezece erau împreună cu El, precum și niște femei care au fost vindecate de duhuri rele și de neputințe: Maria, numită Magdalena, din care ieșiseră șapte demoni, Ioana – soția lui Cuza, administratorul lui Irod –, Suzana și multe altele, care le slujeau cu ceea ce aveau. Când s-a adunat o mare mulțime și oamenii veneau la El din fiecare cetate, El le-a vorbit printr-o parabolă: „Semănătorul a ieșit să-și semene sămânța și, în timp ce semăna, o parte a căzut de-a lungul drumului, a fost călcată în picioare, iar păsările cerului au mâncat-o. O altă parte a căzut pe stâncă și, cum a răsărit s-a și uscat, pentru că nu avea umezeală. Altă parte a căzut între spini și, răsărind deodată cu ea, spinii au înăbușit-o. O altă parte, însă, a căzut într-un pământ bun și, după ce a crescut, a adus rod însutit.” După ce a spus aceste cuvinte, El a început să strige: „Cine are urechi de auzit, să audă!” Ucenicii Lui Îl întrebau ce ar putea însemna această parabolă. El le-a răspuns: „Vouă v-a fost dat să cunoașteți tainele Împărăției lui Dumnezeu, dar celorlalți le vorbesc în parabole, pentru ca privind, să nu vadă și auzind, să nu înțeleagă. Iată ce înseamnă această parabolă: sămânța este Cuvântul lui Dumnezeu. Cei de lângă drum sunt cei care aud, apoi vine diavolul și răpește Cuvântul din inima lor, ca nu cumva să creadă și să fie mântuiți. Cei de pe stâncă sunt cei care, atunci când aud Cuvântul, îl primesc cu bucurie, dar, neavând rădăcină, ei cred până la o vreme, dar în ceasul încercării dau înapoi. Sămânța căzută între spini sunt cei care aud Cuvântul, dar, pe măsură ce înaintează, sunt înăbușiți de îngrijorările, bogățiile și plăcerile vieții și, astfel, nu aduc rod până la coacere. Sămânța din pământul bun sunt cei care, auzind Cuvântul, îl păstrează într-o inimă curată și bună și aduc rod cu răbdare. Nimeni, după ce aprinde o lampă, n-o acoperă cu un vas și nici nu o pune sub pat, ci o pune pe un suport, așa încât cei ce intră să vadă lumina. Căci nu este nimic ascuns care să nu fie descoperit și nimic tăinuit care să nu fie cunoscut și scos la lumină. Aveți grijă, deci, cum ascultați! Căci celui ce are i se va mai da, iar de la cel ce nu are se va lua și ceea ce i se pare că are.” Au venit la El mama și frații Lui și nu puteau să ajungă până la El din cauza mulțimii. I s-a spus: „Mama ta și frații tăi stau afară și vor să te vadă.” Dar El le-a răspuns: „Mama Mea și frații Mei sunt cei care ascultă Cuvântul lui Dumnezeu și-l împlinesc.” Într-una din zile, Isus a urcat într-o barcă împreună cu ucenicii Săi și le-a zis: „Să trecem pe partea cealaltă a lacului!” Și au ieșit în larg. În timp ce vâsleau, El a adormit. Pe lac s-a stârnit o furtună, barca se umplea cu apă, iar ei se aflau în pericol. Așa că au venit la El, L-au trezit și I-au zis: „Stăpâne, Stăpâne, pierim!” El S-a trezit și a mustrat vântul și valurile. Ele s-au potolit și s-a făcut liniște. Apoi le-a zis: „Unde vă este credința?” Erau plini de frică și se mirau, zicând unii către alții: „Cine este oare Acesta că poruncește chiar și vânturilor și apei și ele Îl ascultă?” Au tras la mal în regiunea gherasenilor, care este pe partea opusă Galileei. După ce a coborât pe uscat, I-a ieșit înainte un om din cetate care, având demoni, de multă vreme nu mai purta haine și nu locuia în casă, ci în morminte. Văzându-L pe Isus, a țipat, a căzut înaintea Lui și I-a zis cu glas puternic: „Ce am eu de-a face cu Tine, Isuse, Fiul Dumnezeului Celui Preaînalt? Te implor să nu mă chinuiești!” Căci El poruncise duhului necurat să iasă din om. De multe ori duhul îl apuca și, cu toate că era legat și ținut în lanțuri și obezi, rupea lanțurile și era dus de demon în locuri pustii. Isus l-a întrebat: „Care îți este numele?” El a răspuns: „Legiune!”, căci intraseră mulți demoni în el. Și Îl rugau să nu le poruncească să se ducă în Adânc. Acolo, pe munte, era o turmă mare de porci care pășteau. Demonii L-au rugat să le dea voie să intre în acei porci, iar El le-a dat voie. După ce au ieșit demonii din om și au intrat în porci, turma s-a repezit pe malul povârnit în lac și s-a înecat. Când au văzut cei care îi pășteau ce s-a întâmplat, au alergat și au dat de veste în cetate și prin cătune. Oamenii au ieșit să vadă ce s-a întâmplat și au venit la Isus. L-au găsit pe omul din care ieșiseră demonii șezând la picioarele lui Isus, îmbrăcat, întreg la minte și s-au înspăimântat. Cei ce văzuseră le-au povestit cum a fost eliberat cel care fusese demonizat. Și toată mulțimea din ținutul gherasenilor I-au cerut lui Isus să plece de la ei, căci erau cuprinși de o mare frică. Așadar, El S-a urcat în barcă și S-a întors. Bărbatul din care ieșiseră demonii Îl ruga să-l ia cu El, însă El l-a trimis înapoi zicând: „Întoarce-te acasă și povestește tot ceea ce ți-a făcut Dumnezeu!” Și el a plecat și a vestit prin toată cetatea ceea ce a făcut Isus pentru el. Când s-a întors Isus, mulțimea L-a primit cu bucurie, căci toți Îl așteptau. Și iată că a venit un bărbat pe nume Iair, care era conducătorul sinagogii, și, căzând la picioarele lui Isus, L-a rugat insistent să vină în casa lui, fiindcă avea o singură fiică, în jur de doisprezece ani, care era pe moarte. Pe când se ducea, mulțimile Îl îmbulzeau. Iar o femeie care avea pierdere de sânge de doisprezece ani [și care-și cheltuise tot ce avea cu doctorii], fără să fi putut fi vindecată de cineva, a venit pe dinapoi, s-a atins de poala hainei Lui și, îndată, pierderea ei de sânge s-a oprit. Atunci, Isus a zis: „Cine M-a atins?” Fiindcă toți negau, Petru a zis: „Stăpâne, mulțimile Te împresoară și Te îmbulzesc!” Dar Isus a răspuns: „Cineva M-a atins, pentru că am simțit ieșind din Mine o putere!” Când femeia a văzut că nu poate trece neobservată, a venit tremurând și, căzând înaintea Lui, a spus înaintea întregului popor de ce s-a atins de Isus și cum a fost vindecată deodată. Iar El i-a zis: „Fiică, credința ta te-a vindecat! Du-te în pace!” În timp ce El încă vorbea, a venit cineva de la casa mai-marelui sinagogii și a zis: „Fiica ta a murit! Nu-L mai necăji pe Învățător!” Dar Isus, auzind, i-a zis lui Iair: „Nu te teme! Crede numai și va fi salvată!” Când a intrat în casă, nu a lăsat pe nimeni să intre împreună cu El, în afară de Petru, Ioan și Iacov, și de tatăl și mama copilei. Toți plângeau și o boceau. Atunci Isus a zis: „Nu mai plângeți, căci nu este moartă, ci doarme!” Ei râdeau de El, știind că fetița murise. Dar El, luând-o de mână, a strigat: „Copilă, scoală-te!” Duhul ei s-a întors și ea s-a ridicat îndată. Isus a poruncit să i se dea să mănânce. Părinții ei au rămas uimiți, dar El le-a poruncit să nu spună nimănui ce s-a întâmplat. Isus i-a chemat pe cei doisprezece și le-a dat putere și autoritate peste toți demonii și să vindece boli. Apoi i-a trimis să proclame Împărăția lui Dumnezeu și să vindece [pe cei bolnavi]. El le-a zis: „Să nu luați nimic pe drum: nici toiag, nici traistă, nici pâine, nici bani, și nici să nu aveți câte două cămăși. În orice casă veți intra, acolo să rămâneți și de acolo să plecați. Cât despre cei ce nu vă vor primi, când ieșiți din cetatea aceea să vă scuturați praful de pe picioare, ca mărturie împotriva lor.” Atunci ei au plecat și străbăteau sat după sat, vestind Evanghelia și făcând vindecări pretutindeni. Tetrarhul Irod a auzit despre toate cele întâmplate și era nedumerit pentru că unii spuneau că Ioan a înviat din morți, alții că s-a arătat Ilie și alții că a înviat un profet dintre cei din vechime. Irod a zis: „Pe Ioan, eu l-am decapitat! Atunci cine este acesta despre care aud astfel de lucruri?” Și căuta să-L vadă. După ce s-au întors, apostolii I-au istorisit ceea ce au făcut. El i-a luat cu Sine și S-a retras deoparte, spre o cetate numită Betsaida. Dar mulțimile au aflat și au mers după El. Primindu-le, El a început să le vorbească despre Împărăția lui Dumnezeu, iar pe cei care aveau nevoie de vindecare, i-a vindecat. Când ziua a început să se lase spre seară, cei doisprezece au venit la El și I-au zis: „Dă drumul mulțimii să meargă prin satele și cătunele dimprejur să se adăpostească și să găsească de mâncare, pentru că aici suntem într-un loc pustiu.” El le-a zis: „Dați-le voi ceva de mâncare!” Dar ei au răspuns: „N-avem cu noi mai mult de cinci pâini și doi pești; doar dacă ne ducem noi să cumpărăm hrană pentru tot poporul acesta!” Căci erau în jur de cinci mii de bărbați. Atunci a zis ucenicilor Săi: „Puneți-i să se așeze în grupuri [cam] de câte cincizeci!” Ei au făcut întocmai și i-au pus pe toți să se așeze. După ce a luat cele cinci pâini și cei doi pești, Isus Și-a ridicat privirea spre cer, le-a binecuvântat, le-a frânt și le-a dat ucenicilor ca să le pună înaintea mulțimii. Au mâncat toți și s-au săturat. Apoi au strâns bucățile rămase: douăsprezece coșuri. În timp ce era deoparte și Se ruga, ucenicii erau cu El, iar El i-a întrebat: „Cine zic mulțimile că sunt Eu?” Ei au răspuns: „Unii zic «Ioan Botezătorul», alții «Ilie», iar alții zic că «a înviat un profet dintre cei din vechime»” „Dar voi”, i-a întrebat El, „cine ziceți că sunt?” Petru I-a răspuns: „Cristosul lui Dumnezeu!” Isus i-a avertizat și le-a poruncit să nu spună nimănui lucrul acesta, căci zicea: „Fiul Omului trebuie să sufere multe, să fie respins de bătrâni, de preoții cei mai de seamă și de cărturari, să fie omorât și, după trei zile, să învie.” Apoi a început să spună tuturor: „Dacă vrea cineva să vină după Mine, să renunțe la sine, să-și ia crucea în fiecare zi și să Mă urmeze! Căci oricine vrea să-și scape viața o va pierde, dar cine își va pierde viața de dragul Meu o va scăpa. Căci ce folos are un om care, după ce a câștigat întreaga lume, se distruge sau se pierde pe sine însuși. Căci, dacă cineva se va rușina de Mine și de cuvintele Mele, de acela și Fiul Omului se va rușina când va veni în slava Sa, a Tatălui și a sfinților îngeri. Adevărat vă spun că sunt unii dintre cei ce stau aici care nu vor gusta moartea, până nu vor fi văzut Împărăția lui Dumnezeu.” Cam la opt zile după cuvintele acestea, i-a luat cu Sine pe Petru, pe Ioan și pe Iacov și S-a urcat pe munte ca să Se roage. În timp ce Se ruga, înfățișarea feței Lui s-a schimbat, iar îmbrăcămintea Lui a devenit albă strălucitoare. Și iată că doi bărbați stăteau de vorbă cu El. Erau Moise și Ilie care, arătându-se în slavă, vorbeau despre plecarea Lui pe care urma să o împlinească la Ierusalim. Petru și cei care erau împreună cu el erau îngreunați de somn; când s-au trezit, au văzut slava Lui și pe cei doi bărbați care stăteau împreună cu El. În timp ce aceștia se îndepărtau de El, Petru I-a zis lui Isus: „Stăpâne, este așa de bine să fim aici! Să facem trei corturi: unul pentru Tine, unul pentru Moise și unul pentru Ilie!” Nu știa ce spune. În timp ce el spunea aceste cuvinte, a apărut un nor și i-a învăluit. Când au intrat în nor, ucenicii s-au înfricoșat. Și din nor s-a auzit un glas care zicea: „Acesta este Fiul Meu pe care L-am ales! De El să ascultați!” În timp ce se auzea glasul, Isus Se găsea singur. Ei au tăcut și în zilele acelea nu au istorisit nimănui nimic din ceea ce văzuseră. În ziua următoare, după ce au coborât de pe munte, I-a ieșit înainte o mulțime mare. Și iată că un bărbat din mulțime a strigat: „Învățătorule, Te rog privește cu bunăvoință spre fiul meu, căci este singurul meu copil. Un duh îl ia în stăpânire și deodată strigă și îi produce convulsii cu spume la gură, apoi cu greu pleacă de la el, după ce l-a zdrobit. I-am rugat pe ucenicii Tăi să-l scoată, dar n-au putut!” Isus a răspuns: „O, generație necredincioasă și perversă! Până când voi mai fi cu voi și vă voi mai răbda? Adu-l aici pe fiul tău!” În timp ce acesta se apropia, demonul l-a trântit jos și i-a produs convulsii. Dar Isus a certat duhul necurat, l-a vindecat pe băiat și l-a dat înapoi tatălui său. Toți erau uimiți de măreția lui Dumnezeu. În timp ce toți se mirau de tot ceea ce făcea Isus, El le-a zis ucenicilor Săi: „Ascultați cu atenție aceste cuvinte: Fiul Omului urmează să fie dat în mâinile oamenilor.” Dar ei nu înțelegeau mesajul acesta; le era acoperit, ca să nu-l priceapă, iar ei se temeau să-L întrebe cu privire la acest lucru. S-a iscat o discuție aprinsă între ei și anume despre cine este cel mai mare între ei. Cunoscând gândul inimii lor, Isus a luat un copilaș, l-a așezat lângă Sine și le-a zis: „Oricine primește pe acest copilaș în Numele Meu, pe Mine Mă primește! Și, oricine Mă primește pe Mine primește pe Cel ce M-a trimis! Căci cel care este cel mai mic dintre voi toți, acela este mare!” Ioan a răspuns: „Stăpâne, noi am văzut pe cineva scoțând demoni în Numele Tău și am încercat să-l oprim, pentru că nu Te urmează alături de noi.” Isus i-a zis: „Nu-l opriți, pentru că cel care nu este împotriva voastră este pentru voi!” Când s-a împlinit vremea să fie înălțat, El Și-a îndreptat cu hotărâre fața ca să meargă la Ierusalim și a trimis mesageri înaintea Sa. În drumul lor, aceștia au intrat într-un sat al samaritenilor ca să pregătească un loc pentru El. Dar nu L-au primit, pentru că se îndrepta hotărât spre Ierusalim. Văzând lucrul acesta, ucenicii Iacov și Ioan au zis: „Doamne, vrei să zicem să se coboare foc din cer și să-i mistuie? Însă El, întorcându-Se, i-a mustrat. Și ei s-au dus în alt sat. Pe când mergeau ei pe drum, cineva I-a zis: „Te voi urma oriunde vei merge! ” Și Isus i-a zis: „Vulpile au vizuini și păsările cerului cuiburi, dar Fiul Omului nu are unde să-Și rezeme capul!” Apoi i-a spus altuia: „Urmează-Mă!” Dar el I-a zis: „[Doamne], mai întâi lasă-mă să merg să-l îngrop pe tatăl meu! ” El i-a spus: „Lasă morții să-și îngroape morții! Tu, însă, du-te și vestește Împărăția lui Dumnezeu.” Un altul I-a zis: „Te voi urma, Doamne, dar mai întâi lasă-mă să-mi iau rămas bun de la cei din casa mea.” Și Isus i-a răspuns: „Oricine pune mâna pe plug și privește înapoi nu este vrednic de Împărăția lui Dumnezeu.” După acestea, Domnul a rânduit alți șaptezeci [și doi] și i-a trimis doi câte doi înaintea Sa, în fiecare cetate și loc pe unde urma să meargă. El le-a zis: „Secerișul este mare, dar lucrătorii sunt puțini. Rugați, deci, pe Domnul secerișului să scoată lucrători la secerișul Său! Mergeți! Iată că vă trimit ca pe niște miei în mijlocul lupilor. Să nu luați cu voi nici pungă, nici traistă, nici sandale și să nu salutați pe nimeni pe drum! În orice casă veți intra, să ziceți mai întâi: «Pace casei acesteia!» Și dacă va fi acolo un fiu al păcii, pacea voastră se va odihni peste el; iar de nu, se va întoarce la voi. Rămâneți în casa aceea, mâncați și beți ceea ce vă vor da, căci vrednic este lucrătorul de plata lui. Nu vă mutați din casă în casă! Și în orice cetate veți intra și vă vor primi, mâncați ceea ce vi se pune înainte. Vindecați pe bolnavii din ea și spuneți-le: «Împărăția lui Dumnezeu s-a apropiat de voi!» Dar, în orice cetate veți intra și-n care nu vă vor primi, ieșiți în piețele ei și spuneți: «Chiar și praful din cetatea voastră care ni s-a lipit de picioare îl scuturăm împotriva voastră. Totuși, să știți un lucru: Împărăția lui Dumnezeu este aproape!» Vă spun că, în ziua aceea, va fi mai ușor pentru Sodoma decât pentru cetatea aceea. Vai de tine, Horazine! Vai de tine, Betsaido! Căci dacă în Tir și Sidon s-ar fi făcut minunile care s-au făcut în voi, de mult s-ar fi pocăit stând în sac și cenușă. Dar la judecată va fi mai ușor pentru Tir și Sidon decât pentru voi. Iar tu, Capernaume, Oare vei fi înălțat până la cer? Până la iad vei fi coborât! Cel ce vă ascultă pe voi pe Mine Mă ascultă și cel ce vă respinge pe voi pe Mine Mă respinge, iar cel ce Mă respinge pe Mine Îl respinge pe Cel ce M-a trimis.” Cei șaptezeci [și doi] s-au întors cu bucurie și I-au spus: „Doamne, chiar și demonii ni se supun în Numele Tău.” El le-a zis: „L-am văzut pe Satan căzând din cer ca un fulger. Iată că v-am dat autoritate să călcați peste șerpi și scorpioni și peste toată puterea dușmanului și nimic nu vă va vătăma. Totuși, nu vă bucurați de faptul că duhurile vă sunt supuse, ci bucurați-vă că numele voastre sunt scrise în ceruri.” Chiar în ceasul acela, Isus S-a bucurat în Duhul Sfânt și a zis: „Te laud Tată, Domn al cerului și al pământului, pentru că ai ascuns aceste lucruri de cei înțelepți și pricepuți și le-ai descoperit pruncilor. Da, Tată, pentru că așa Ți-a plăcut Ție! Toate Mi-au fost date Mie de Tatăl Meu și nimeni nu știe cine este Fiul, afară de Tatăl, nici cine este Tatăl, afară de Fiul și acela căruia vrea Fiul să I-L descopere.” Apoi S-a întors către ucenici și le-a zis deoparte: „Ferice de ochii care văd ceea ce vedeți voi! Căci vă spun că mulți profeți și regi au dorit să vadă ceea ce vedeți voi și n-au văzut; și să audă ceea ce auziți voi și n-au auzit.” Un învățător al Legii s-a sculat ca să-L pună la încercare și I-a zis: „Învățătorule, ce să fac ca să moștenesc viața veșnică?” Isus i-a zis: „Ce scrie în Lege? Cum citești?” El I-a răspuns: „Să iubești pe Domnul, Dumnezeul tău, din toată inima ta, cu tot sufletul tău, cu toată puterea ta și cu toată mintea ta; iar pe aproapele tău ca pe tine însuți!” El i-a zis: „Drept ai răspuns! Fă aceasta și vei trăi!” Dar el, dorind să se justifice, L-a întrebat pe Isus: „Și cine este aproapele meu?” Isus i-a răspuns: „Un om cobora de la Ierusalim spre Ierihon. A căzut în mâinile unor tâlhari care, după ce l-au dezbrăcat și bătut crunt, au plecat lăsându-l aproape mort. Un preot a coborât din întâmplare pe drumul acela și, văzându-l, a trecut pe partea cealaltă. Tot la fel și un levit, când a ajuns la locul acela și l-a văzut, a trecut de partea cealaltă. Dar un samaritean care era în călătorie a venit la el și, când l-a văzut, i s-a făcut milă. S-a apropiat, i-a legat rănile și a turnat peste ele untdelemn și vin. Apoi, așezându-l pe animalul său de povară, l-a dus la un han și l-a îngrijit. A doua zi, a scos doi dinari și i-a dat hangiului, spunându-i: «Îngrijește-l, și, ceea ce vei cheltui în plus, îți voi plăti când mă voi întoarce.» Care dintre aceștia trei ți se pare că a fost aproapele celui căzut în mâinile tâlharilor?” Și el a răspuns: „Cel căruia i s-a făcut milă de el!” Isus i-a zis: „Du-te și fă și tu la fel!” În timp ce călătoreau, El a intrat într-un sat oarecare. O femeie numită Marta L-a primit în casă. Ea avea o soră, numită Maria, care, așezându-se la picioarele Domnului, asculta cuvintele Lui. Dar Marta, foarte ocupată cu multă slujire, a venit la El și I-a zis: „Doamne, nu-Ți pasă că sora mea m-a lăsat să slujesc singură? Spune-i, deci, să mă ajute!” Domnul i-a răspuns: „Marta, Marta, de multe lucruri te îngrijorezi tu și te necăjești, însă doar de unul este nevoie. Maria și-a ales partea cea bună, care nu i se va lua!” Isus era într-un loc oarecare și Se ruga. Când a încetat, unul dintre ucenicii Săi I-a zis: „Doamne, învață-ne să ne rugăm, așa cum și Ioan i-a învățat pe ucenicii lui!” El le-a zis: „Când vă rugați să ziceți: Tatăl [nostru care ești în ceruri], sfințească-Se Numele Tău! Vie Împărăția Ta, [facă-se voia Ta, precum în cer, așa și pe pământ]! Pâinea noastră cea de toate zilele, dă-ne-o nouă în fiecare zi; și ne iartă nouă păcatele noastre, căci și noi iertăm oricui ne este dator! Și nu ne duce pe noi în ispită, [ci ne izbăvește de Cel Rău]! Și le-a mai spus: „Să zicem că unul dintre voi are un prieten și merge la el în miez de noapte și-i zice: «Prietene, împrumută-mi trei pâini, pentru că un prieten de-al meu s-a abătut din drum pe la mine și nu am ce să-i pun înainte», iar acela, răspunzând dinăuntru, ar zice: «Nu mă deranja! Ușa este deja încuiată, iar copiii mei sunt cu mine în pat. Nu pot să mă scol să-ți dau!» Vă spun, chiar dacă nu s-ar scula să-i dea pentru că îi este prieten, pentru insistența lui, se va scula și-i va da tot ceea ce-i trebuie. Și vă spun: Cereți și vi se va da! Căutați și veți găsi! Bateți și vi se va deschide! Căci oricine cere primește, cel care caută găsește, iar celui ce bate i se va deschide! Care dintre voi este acel tată căruia fiul să-i ceară [pâine și el să-i dea o piatră sau] un pește și el să-i dea, în schimb, un șarpe? Sau să-i ceară un ou și el să-i dea un scorpion? Atunci, dacă voi, care sunteți răi, știți să dați daruri bune copiilor voștri, cu cât mai mult Tatăl din cer va da Duhul Sfânt celor ce I-L cer?” Isus a scos un demon care era mut. După ce demonul a ieșit, mutul a început să vorbească, iar mulțimile au rămas uimite. Însă unii dintre ei au spus: „Cu ajutorul lui Beelzebul, căpetenia demonilor, scoate el demonii!” Alții, ca să-L pună la încercare, Îi cereau un semn din cer. Dar El, cunoscându-le gândurile, le-a zis: „Orice împărăție care se dezbină pe sine se ruinează și o casă dezbinată împotriva ei înseși se prăbușește. Deci, dacă Satan este dezbinat împotriva lui însuși, cum să dăinuie împărăția lui? Căci voi ziceți că Eu scot demonii cu ajutorul lui Beelzebul! Și dacă Eu scot demonii cu ajutorul lui Beelzebul, fiii voștri cu ajutorul cui îi scot? De aceea, chiar ei vor fi judecătorii voștri! Dar dacă Eu scot demonii cu degetul lui Dumnezeu, atunci Împărăția lui Dumnezeu a venit peste voi! Când un om puternic, bine înarmat, își păzește palatul, bunurile lui sunt în siguranță. Dar când vine unul mai puternic peste el, îl biruie, îi ia întreaga armură pe care s-a bi­zuit și îi împarte prăzile. Cine nu este cu Mine este împotriva Mea și cine nu adună cu Mine risipește! Când duhul necurat iese dintr-un om, el umblă prin locuri fără apă, căutând odihnă. Negăsind-o, își zice: «Mă voi întoarce în casa mea, de unde am ieșit!» Când vine, o găsește măturată și aranjată. Atunci, merge și ia cu sine alte șapte duhuri, mai rele decât el însuși și, intrând, locuiesc acolo. Și starea de pe urmă a acelui om devine mai rea decât cea dintâi.” În timp ce El rostea aceste cuvinte, o femeie din mulțime și-a ridicat glasul și I-a zis: „Ferice de pântecele care Te-a purtat și de sânii la care ai supt!” Dar El a zis: „Mai degrabă, ferice de cei care aud Cuvântul lui Dumnezeu și-l păzesc!” În timp ce mulțimile se îngrămădeau în jurul Lui, El a început să spună: „Generația aceasta este o generație rea! Ea caută un semn, dar nu i se va da alt semn decât semnul lui Iona. Căci, așa cum Iona a fost un semn pentru cei din Ninive, tot așa va fi și Fiul Omului pentru generația aceasta. Regina de la sud se va ridica la judecata cu bărbații acestei generații și-i va condamna, pentru că ea a venit de la marginile pământului să audă înțelepciunea lui Solomon. Și iată că aici este Cineva mai mare decât Solomon. Bărbații din Ninive se vor scula la judecata cu această generație și o vor condamna, pentru că ei s-au pocăit la predica lui Iona. Și iată că aici este Cineva mai mare decât Iona. Nimeni, după ce aprinde o lampă, nu o pune într-un loc ascuns și nici sub un obroc, ci pe un suport, încât cei ce intră să vadă lumina. Lumina trupului este ochiul tău. Când ochiul tău este sănătos, tot trupul tău este luminat, dar când ochiul tău este rău, și trupul tău este întunecat. Așadar, ia seama ca lumina din tine să nu fie întuneric! Deci, dacă trupul tău este plin de lumină, neavând nicio parte întunecată, va fi luminat în întregime, ca atunci când lampa te-ar lumina cu strălucirea ei.” În timp ce vorbea, un fariseu L-a rugat să ia masa la el. El a intrat și S-a așezat la masă. Fariseul s-a mirat când a văzut că El nu Se spălase înainte de masă. Atunci Domnul i-a zis: „Voi, fariseii, curățați pe dinafară paharul și farfuria, dar pe dinăuntru sunteți plini de jaf și de răutate. Nebunilor! Oare nu cel care a făcut partea din afară a făcut-o și pe cea dinăuntru? Dați ca milostenie din cele ce sunt înăuntru și iată că toate vor fi curate pentru voi. Dar, vai de voi, fariseilor! Căci voi dați zeciuială din mentă, din rută și din orice legumă, dar treceți cu vederea dreptatea și dragostea de Dumnezeu. Pe acestea se cuvenea să le faceți, fără a le lăsa deoparte pe celelalte. Vai de voi, fariseilor! Căci voi iubiți scaunul din față în sinagogi și saluturile din piețe. Vai de voi, că sunteți ca mormintele care nu se văd și deasupra cărora oamenii umblă fără să știe.” Unul dintre învățătorii Legii I-a spus: „Învățătorule, spunând aceste lucruri, ne insulți și pe noi!” Și El a zis: „Vai și de voi, învățători ai Legii! Căci îi împovărați pe oameni cu poveri greu de purtat, iar voi nu le atingeți nici măcar cu unul dintre degetele voastre! Vai de voi, căci voi zidiți morminte profeților, dar părinții voștri i-au ucis! Deci, voi sunteți martori și încuviințați faptele părinților voștri; pentru că ei i-au ucis, iar voi le zidiți mormintele! Tocmai de aceea a zis înțelepciunea lui Dumnezeu: «Le voi trimite profeți și apostoli, dar pe unii dintre ei îi vor ucide și-i vor persecuta», pentru ca din mâinile acestei generații să fie cerut sângele tuturor profeților care a fost vărsat de la întemeierea lumii, de la sângele lui Abel până la sângele lui Zaharia, care a fost ucis între altar și Templu. Da, vă spun că de la generația aceasta va fi cerut! Vai de voi, cărturarilor! Căci ați pus mâna pe cheia cunoașterii; nici voi n-ați intrat, iar pe cei care încercau să intre i-ați împiedicat.” După ce El a ieșit de acolo, cărturarii și fariseii au început să-I poarte pică și să-L interogheze cu privire la multe lucruri, pândindu-L ca să-L prindă cu ceva ce ar putea spune. Între timp, mulțimea s-a adunat cu miile, încât se călcau unii pe alții. El a început să le spună mai întâi ucenicilor Săi: „Feriți-vă de aluatul fariseilor care este ipocrizia! Nu este nimic acoperit care să nu fie descoperit, nici ascuns care să nu fie cunoscut! Așadar, orice ați spus la întuneric va fi auzit la lumină și ce ați șoptit la ureche, în încăperi, va fi vestit de pe acoperișuri. Vă spun vouă, prietenilor Mei, să nu vă temeți de cei care ucid trupul și, după aceea, nu au ce să facă mai mult. Vă voi arăta de cine să vă temeți: Temeți-vă de Cel care, după ce a ucis, are autoritatea să arunce în gheenă! Da, vă spun, de Acela să vă temeți! Oare nu se vând cinci vrăbii pentru doi bani? Și niciuna dintre ele nu este uitată înaintea lui Dumnezeu! Vouă, însă, chiar și perii capului, toți, vă sunt numărați! Nu vă temeți! Sunteți mai de preț decât multe vrăbii! Vă spun că pe oricine Mă va mărturisi înaintea oamenilor, și Fiul Omului îl va mărturisi înaintea îngerilor lui Dumnezeu. Și cel care se leapădă de Mine înaintea oamenilor va fi și el lepădat înaintea îngerilor lui Dumnezeu. Oricine rostește un cuvânt împotriva Fiului Omului, va fi iertat, dar cel care rostește blasfemii împotriva Duhului Sfânt nu va fi iertat! Când vă vor duce înaintea sinagogilor, a dregătorilor și a autorităților, să nu vă îngrijorați cum vă veți apăra sau ce veți spune, pentru că Duhul Sfânt vă va învăța chiar în ceasul acela ce trebuie să spuneți.” Unul din mulțime I-a zis: „Învățătorule, spune-i fratelui meu să împartă moștenirea cu mine!” Însă El i-a răspuns: „Omule, cine M-a pus pe Mine judecător sau împărțitor peste voi?” Apoi le-a zis: „Fiți atenți și păziți-vă de orice lăcomie, căci viața cuiva nu stă în abundența avuțiilor sale.” Și le-a spus o parabolă: „Ogorul unui om bogat a rodit din belșug. Se gândea în sinea lui: «Ce să fac, pentru că nu mai am unde să-mi adun roadele?» Apoi și-a zis: «Iată ce voi face: Îmi voi dărâma hambarele, voi construi altele mai mari și voi aduna acolo tot grâul și toate bunurile mele. Și voi zice sufletului meu: Suflete, ai multe bunuri puse la păstrare pentru mulți ani! Odihnește de acum, mănâncă, bea și înveselește-te!» Însă Dumnezeu i-a zis: «Nebunule, în noaptea aceasta ți se va cere sufletul! Și bunurile pe care le-ai pregătit, ale cui vor fi?» Tot așa este și cu cel care își adună comori pentru sine și nu este bogat față de Dumnezeu!” Isus a zis către ucenicii Săi: „De aceea, vă spun: Nu vă îngrijorați cu privire la viață – ce veți mânca; nici cu privire la trup – ce veți îmbrăca! Căci viața este mai mult decât hrana, iar trupul mai mult decât îmbrăcămintea. Priviți atenți la corbi: ei nici nu seamănă, nici nu seceră; nu au cămară, nici hambar și, totuși, Dumnezeu îi hrănește. Cu cât mai de preț sunteți voi decât păsările! Care dintre voi, îngrijorându-se, poate adăuga un cot la statura lui? Deci, dacă nu puteți face nici cel mai mic lucru, atunci de ce vă îngrijorați cu privire la celelalte? Priviți atent la crini cum cresc! Ei nu trudesc, nici nu torc. Vă spun că nici Solomon în toată măreția lui, nu s-a înveșmântat ca unul dintre ei. Deci, dacă în felul acesta îmbracă Dumnezeu iarba de pe câmp, care astăzi este, iar mâine este aruncată în cuptor, cu cât mai mult vă va îmbrăca pe voi, puțin credincioșilor?! Să nu fiți preocupați peste măsură de ce veți mânca sau de ce veți bea și nici să nu vă îngrijorați! Căci neamurile lumii umblă după toate acestea. Tatăl vostru știe că aveți nevoie de ele! Căutați, mai degrabă, Împărăția Lui și toate acestea vi se vor da pe deasupra. Nu te teme, turmă mică, fiindcă I-a făcut plăcere Tatălui vostru să vă dea Împărăția! Vindeți-vă bunurile și dați milostenie! Faceți-vă rost de pungi care nu se învechesc, o comoară nepieritoare în ceruri, unde hoțul nu se apropie și nici molia nu o strică. Căci unde vă este comoara, acolo va fi și inima voastră! Mijlocul să vă fie încins și lămpile aprinse! Să fiți și voi asemenea oamenilor care îl așteaptă pe stăpânul lor, când se întoarce de la nuntă, ca să-i deschidă de îndată ce vine și bate la ușă. Ferice de acei slujitori pe care stăpânul, atunci când vine, îi va găsi veghind! Adevărat vă spun că el însuși se va încinge, îi va așeza la masă și, apropiindu-se, îi va servi. Fie că vine la a doua strajă de noapte, fie că vine la a treia, de-i va găsi astfel, ferice de acei robi! Să știți că dacă stăpânul casei ar ști la ce oră vine hoțul, n-ar lăsa să i se spargă casa. Și voi fiți gata, pentru că Fiul Omului va veni în ceasul în care nu vă așteptați!” Petru I-a zis: „Doamne, pentru noi spui parabola aceasta sau pentru toți?” Domnul i-a răspuns: „Cine este atunci administratorul credincios și chibzuit pe care stăpânul îl va pune peste slujitorii săi, ca să le dea porția de hrană la vremea potrivită? Ferice de robul acela care, la venirea lui, stăpânul său îl va găsi făcând așa! Adevărat vă spun că îl va pune peste toate averile sale. Însă, dacă acel rob va spune în inima lui: «Stăpânul meu întârzie să vină!» și va începe să-i bată pe slujitori și pe slujnice, să mănânce, să bea și să se îmbete, stăpânul acelui rob va veni în ziua în care nu se așteaptă și la ceasul pe care nu-l știe, îl va tăia în două și-i va hotărî partea la un loc cu cei necredincioși. Robul acela care a cunoscut voia stăpânului său, dar nu s-a pregătit sau nu a făcut după voia acestuia, va fi biciuit cu multe lovituri. Dar cel ce nu a cunoscut-o și face lucruri vrednice de lovituri, va fi biciuit cu puține lovituri. Oricui i s-a dat mult, mult i se va cere și de la cel căruia i s-a încredințat mult, și mai mult i se va cere. Foc am venit să arunc pe pământ și ce mult aș vrea să fie deja aprins! Am un botez cu care trebuie să fiu botezat și cât de nerăbdător sunt până va fi împlinit! Credeți că pace am venit să dau pe pământ? Nicidecum, vă spun, ci mai degrabă dezbinare! Căci, de acum încolo cinci dintr-o casă vor fi dezbinați: trei împotriva a doi și doi împotriva a trei. Vor fi dezbinați: tatăl împotriva fiului, și fiul împotriva tatălui; mama împotriva fiicei și fiica împotriva mamei; soacra împotriva nurorii sale și nora împotriva soacrei.” Apoi le-a vorbit și mulțimilor: „Când vedeți nor[ul] ridicându-se de la apus, ziceți îndată: «Vine furtuna!» Și așa se și întâmplă! Iar când bate vântul de la miazăzi, ziceți: «Va fi arșiță!» Și se întâmplă! Ipocriților! Înfățișarea pământului și a cerului știți s-o distingeți, dar vremea aceasta cum de nu știți s-o distingeți? De ce nu judecați voi înșivă ce este drept? Când mergi cu acuzatorul tău înaintea autorităților, dă-ți silința să te împaci cu el pe drum, ca nu cumva să te târască înaintea judecătorului, judecătorul să te dea pe mâna executorului, iar executorul să te arunce în închisoare. Îți spun că nu vei ieși de acolo până ce nu vei fi plătit și ultimul bănuț.” Tocmai atunci erau de față unii care I-au povestit despre galileenii al căror sânge îl amestecase Pilat cu jertfele lor. El le-a zis: „Credeți voi că acei galileeni au fost mai păcătoși decât toți ceilalți galileeni, pentru că au pățit aceasta? Vă spun: Nicidecum! Dar dacă nu vă veți pocăi, toți veți pieri la fel! Sau credeți că acei optsprezece, peste care a căzut turnul din Siloam și i-a ucis, au fost mai vinovați decât toți ceilalți oameni care locuiesc în Ierusalim? Vă spun: Nicidecum! Dar dacă nu vă veți pocăi, toți veți pieri la fel!” Apoi le-a spus această parabolă: „Un om avea plantat în via sa un smochin. A venit să caute rod în el, dar n-a găsit. Atunci i-a zis lucrătorului viei: «Iată, sunt trei ani de când vin să caut rod în acest smochin, dar nu găsesc. Taie-l [deci]! De ce să mai folosească pământul degeaba?!» Acesta i-a răspuns: «Domnule, mai lasă-l și anul acesta, până voi săpa în jurul lui și-i voi pune gunoi! Poate că la vremea potrivită va aduce rod! Dacă nu, îl vei tăia!»” În ziua sabatului, Isus îi învăța în una din sinagogi. Acolo era o femeie care de optsprezece ani avea un duh de neputință; era încovoiată și nu se putea îndrepta de tot. Văzând-o, Isus a chemat-o și i-a zis: „Femeie, ești dezlegată de neputința ta!” Și-a pus mâinile peste ea și îndată ea s-a îndreptat și-L slăvea pe Dumnezeu. Mai-marele sinagogii, indignat că Isus o vindecase în zi de sabat, a zis mulțimii: „Șase zile sunt în care omul trebuie să muncească. Veniți, deci, în aceste zile să fiți vindecați și nu în ziua sabatului!” Atunci, Domnul i-a răspuns: „Ipocriților! Nu-și dezleagă fiecare din voi boul sau măgarul de la iesle și-l duce să-l adape în zi de sabat?! Această femeie, care este fiica lui Avraam și pe care Satan a legat-o, iată, de optsprezece ani, oare nu trebuia să fie dezlegată de această legătură în ziua sabatului?” Când a spus aceste vorbe, toți cei care i se împotriveau au rămas rușinați, iar întreaga mulțime se bucura de toate lucrurile mărețe care erau făcute de El. Atunci Isus a zis: „Cu ce este asemănătoare Împărăția lui Dumnezeu și cu ce o voi asemăna? Este asemenea unui grăunte de muștar pe care l-a luat un om și l-a aruncat în grădina sa. El a crescut și s-a făcut copac, iar păsările cerului și-au făcut cuiburi în ramurile lui.” Și le-a mai zis: „Cu ce voi asemăna Împărăția lui Dumnezeu? Este asemenea drojdiei pe care a luat-o o femeie și a amestecat-o cu trei măsuri de făină, până când a dospit totul.” El trecea prin cetăți și prin sate, învățând pe oameni și înaintând spre Ierusalim. Cineva L-a întrebat: „Doamne, sunt oare puțini cei care sunt mântuiți?”, iar El le-a răspuns: „Dați-vă toată silința să intrați pe poarta cea strâmtă, căci, vă spun, mulți vor căuta să intre și nu vor putea. Odată ce stăpânul casei se va ridica și va încuia poarta, voi veți sta afară și veți începe să bateți la poartă, zicând: «Doamne, deschide-ne!» Și El vă va răspunde: «Nu vă știu de unde sunteți!» Atunci veți începe să spuneți: «Am mâncat și am băut în prezența ta și prin piețele noastre i-ai învățat pe oameni!” Și El vă va răspunde: «Nu [vă] cunosc de unde sunteți! Depărtați-vă de la Mine, voi toți, lucrători ai nedreptății!» Va fi plânset și scrâșnire a dinților când îi veți vedea pe Avraam, pe Isaac, pe Iacov și pe toți profeții în Împărăția lui Dumnezeu, iar pe voi scoși afară. Vor veni de la răsărit și de la apus, de la miazănoapte și de la miazăzi și vor fi așezați la masă în Împărăția lui Dumnezeu. Și, astfel, cei din urmă vor fi cei dintâi, iar cei dintâi vor fi cei de pe urmă!” Chiar atunci s-au apropiat de El niște farisei și I-au zis: „Ieși și du-Te de aici, fiindcă Irod vrea să Te ucidă!” Și El le-a zis: „Mergeți și spuneți acestei vulpi: Iată că Eu scot demoni și fac vindecări azi și mâine, iar a treia zi Îmi voi sfârși lucrarea. Dar trebuie ca azi, mâine și poimâine să-Mi continui drumul, căci nu se poate ca un profet să piară în afara Ierusalimului! Ierusalime, Ierusalime, care-i omori pe profeți și-i ucizi cu pietre pe cei trimiși la tine! De câte ori am vrut să-ți adun copiii, așa cum își adună cloșca puii sub aripi, dar n-ați vrut! Iată că vi se lasă casa pustie! Vă spun că nu Mă veți mai vedea până când va veni vremea când veți zice: «Binecuvântat este Cel ce vine în Numele Domnului!» ” Într-o zi de sabat, a intrat în casa unuia dintre conducătorii fariseilor ca să ia masa, iar ei Îl pândeau. Și iată că înaintea Lui se afla un om bolnav de hidropizie. Isus i-a întrebat pe învățătorii Legii și pe farisei: „Este permis să vindeci în ziua sabatului sau nu?” Dar ei tăceau. Atunci El l-a luat pe bolnav, l-a vindecat și i-a dat drumul. Apoi le-a zis: „Care dintre voi, dacă îi cade fiul sau boul într-o groapă în ziua sabatului, nu-l va scoate îndată?” Și n-au putut să-I răspundă la aceste cuvinte. Când a văzut cum invitații își alegeau locurile din față, le-a spus o parabolă: „Când ești invitat de cineva la nuntă, să nu te așezi pe locul de cinste, ca nu cumva altul mai distins decât tine să fi fost invitat de gazdă, și cel care te-a invitat și pe tine și pe el să vină și să-ți zică: «Dă-i acestuia locul!» Cu rușine te vei urni atunci ca să apuci ultimul loc! Ci, când ești invitat, așază-te pe ultimul loc, pentru ca atunci când va veni cel ce te-a invitat să-ți spună: «Prietene, mută-te mai în față!» Atunci, te vei bucura de cinste înaintea tuturor celor care stau la masă cu tine. Căci oricine se înalță pe sine va fi smerit, iar cel ce se smerește va fi înălțat.” Apoi a zis și celui care L-a invitat: „Când dai un prânz sau o cină, să nu-ți chemi prietenii, nici frații, nici rudele tale, nici vecinii bogați, ca nu cumva să te invite și ei la rândul lor și, astfel, să-ți fie ca o răsplată. Ci, când dai un ospăț, cheamă-i pe cei săraci, pe infirmi, pe șchiopi și pe orbi; și va fi ferice de tine, pentru că ei nu au nimic cu ce să-ți răsplătească. Dar vei fi răsplătit la învierea celor drepți!” Când a auzit acestea, unul dintre cei care stăteau la masă cu El I-a zis: „Ferice de cel care va sta la masă în Împărăția lui Dumnezeu!” Isus i-a zis: „Un om a dat o cină mare și i-a invitat pe mulți. La ora cinei, l-a trimis pe robul său să le spună celor ce fuseseră invitați: «Veniți, căci toate sunt gata!» Dar ei au început, toți ca unul, să se scuze. Primul i-a zis: «Am cumpărat un ogor și trebuie să mă duc să-l văd. Te rog, scuză-mă!» Un altul a spus: «Am cumpărat cinci perechi de boi și mă duc să-i încerc. Te rog, scuză-mă!» Iar un altul i-a zis: «Tocmai m-am însurat și de aceea nu pot veni.» Când s-a întors, robul a povestit stăpânului său aceste lucruri. Atunci stăpânul casei s-a mâniat și i-a zis robului său: «Ieși degrabă în piețele și pe străzile cetății și adu-i aici pe săraci, pe infirmi, pe orbi și pe șchiopi.» Robul i-a zis: «Stăpâne, s-a făcut ceea ce ai poruncit și tot mai este loc!» Și stăpânul i-a răspuns robului: «Ieși la drumuri și la garduri și constrânge -i să intre, ca să mi se umple casa. Căci vă spun că niciunul dintre cei care fuseseră invitați nu vor gusta din cina mea!»” Împreună cu Isus mergeau mari mulțimi de oameni. Întorcându-se, El le-a zis: „Dacă cineva vine la Mine și nu-și urăște tatăl, mama, soția, copiii, frații și surorile, ba chiar însăși viața sa, nu poate fi ucenicul Meu. Oricine nu-și ia crucea și nu vine după Mine, nu poate fi ucenicul Meu. Care dintre voi, voind să zidească un turn, nu se așază mai întâi să calculeze costul, dacă are cu ce să-l termine? Ca nu cumva, punându-i temelia și neputând să-l termine, toți cei care îl văd să înceapă să-și bată joc de el și să zică: «Omul acesta a început să zidească și n-a fost în stare să termine!» Sau, care rege, pornind la război ca să-l înfrunte pe un alt rege, nu se așază mai întâi să se sfătuiască dacă este în stare să-l întâmpine cu zece mii de soldați pe cel care vine împotriva lui cu douăzeci de mii? Dacă nu, pe când celălalt este încă departe, îi trimite o solie și-i cere pace. Tot astfel, oricare dintre voi care nu renunță la tot ce are, nu poate fi ucenicul Meu. Sarea este bună; dar, dacă și sarea își pierde gustul, cu ce i-l veți reda? Nu mai este bună nici pentru pământ, nici pentru gunoi; o vor arunca afară! Cine are urechi de auzit, să audă!” Toți vameșii și păcătoșii se apropiau de Isus ca să-L asculte. Fariseii și cărturarii murmurau zicând: „Omul acesta îi primește pe păcătoși și mănâncă împreună cu ei!” Așadar, El le-a spus următoarea parabolă: „Care om dintre voi, dacă are o sută de oi și a pierdut una dintre ele, nu le lasă pe cele nouăzeci și nouă în loc singuratic și merge după cea pierdută până o găsește? Și când o găsește, o pune pe umerii săi și se bucură. Ajungând acasă, el își cheamă prietenii și vecinii și le zice: «Bucurați-vă împreună cu mine, căci mi-am găsit oaia pierdută!» Tot așa, vă spun că va fi mai mare bucurie în cer pentru un păcătos care se pocăiește decât pentru nouăzeci și nouă de oameni drepți, care n-au nevoie de pocăință! Sau, care femeie, dacă are zece drahme și pierde o drahmă, nu aprinde o lampă, mătură casa și caută cu grijă până o găsește? Și, după ce a găsit-o, își cheamă prietenele și vecinele și le zice: «Bucurați-vă împreună cu mine, căci am găsit drah­ma pierdută!» Tot așa, vă spun că este bucurie înaintea îngerilor lui Dumnezeu pentru un păcătos care se pocăiește!” El a mai zis: „Un om avea doi fii. Cel mai tânăr dintre ei i-a zis tatălui său: «Tată, dă-mi partea de avere ce mi se cuvine!» Și el le-a împărțit averea. Nu după multe zile, fiul cel tânăr și-a adunat toate și a plecat într-o țară îndepărtată. Acolo și-a risipit averea, trăind în destrăbălare. După ce a cheltuit tot ce avea, a venit o foamete cumplită în toată țara aceea, iar el a început să ducă lipsă. S-a dus și s-a alipit de unul dintre cetățenii acelei țări, iar acesta l-a trimis la câmp să-i pască porcii. Dorea mult să se sature cu roșcovele pe care le mâncau porcii, dar nimeni nu i le dădea. Venindu-și în fire, a zis: «Câți argați ai tatălui meu au belșug de pâine, iar eu pier aici de foame! Mă voi ridica, voi merge la tatăl meu și-i voi zice: Tată, am păcătuit împotriva cerului și împotriva ta! Nu mai sunt vrednic să fiu numit fiul tău. Fă-mă ca pe unul dintre argații tăi!» Apoi s-a sculat și s-a dus la tatăl lui. Pe când era încă departe, tatăl său l-a văzut și i s-a făcut milă de el. A alergat spre el, l-a îmbrățișat și l-a sărutat mult. Și fiul i-a zis: «Tată, am păcătuit împotriva cerului și împotriva ta. Nu mai sunt vrednic să fiu numit fiu al tău!» Însă tatăl le-a zis robilor săi: «Aduceți repede cea mai bună haină și îmbrăcați-l, puneți-i un inel pe deget și sandale în picioare! Și aduceți vițelul cel îngrășat, tăiați-l și să mâncăm și să ne veselim! Căci acest fiu al meu era mort și a înviat, era pierdut și a fost găsit!» Și au început să se înveselească. Fiul lui cel mai în vârstă era la câmp și, pe când venea și se apropia de casă, a auzit muzică și dansuri. A chemat pe unul dintre slujitori și l-a întrebat ce ar putea fi acestea. Și el i-a răspuns: «Fratele tău a venit și tatăl tău a tăiat vițelul cel îngrășat, pentru că l-a primit sănătos și bine.» El s-a mâniat și nu voia să intre, dar tatăl său a ieșit și l-a rugat să intre. Însă el i-a răspuns tatălui său: «Iată, de atâția ani îți slujesc ca un rob și nu ți-am călcat niciodată porunca și nu mi-ai dat niciodată măcar un ied, ca să mă înveselesc cu prietenii mei! Dar, când a venit acest fiu al tău, care ți-a mâncat averea cu femeile ușuratice, i-ai tăiat vițelul cel îngrășat!» Tatăl i-a zis: «Fiule, tu ești totdeauna cu mine și tot ce este al meu este al tău! Trebuia, dar, să ne înveselim și să ne bucurăm că acest frate al tău era mort și a înviat, era pierdut și a fost găsit!»” Apoi le-a spus și ucenicilor: „Era un om bogat care avea un administrator, iar acesta a fost acuzat că i-ar risipi averile. L-a chemat și i-a zis: «Ce aud eu despre tine? Dă socoteală cu privire la modul de administrare, fiindcă administrator nu mai poți fi.» Administratorul și-a zis în sinea lui: «Ce să fac pentru că stăpânul meu ia administrarea de la mine? Să sap nu pot! Să cerșesc mi-e rușine! Știu ce voi face ca atunci când voi fi scos de la administrare, oamenii să mă primească în casele lor.» I-a chemat, unul câte unul, pe datornicii stăpânului său și a zis celui dintâi: «Cât datorezi stăpânului meu?» El a răspuns: «O sută de măsuri de untdelemn.» Administratorul i-a zis: «Ia-ți înscrisul, așază-te și scrie repede: cincizeci!» Apoi, i-a zis altuia: «Tu cât datorezi?» Acesta i-a răspuns: «O sută de măsuri de grâu.» El i-a zis: «Ia-ți înscrisul și scrie: optzeci!» Stăpânul l-a lăudat pe administratorul nedrept pentru că lucrase cu iscusință. Căci fiii acestui veac sunt mai iscusiți între ai lor, decât sunt fiii luminii. Și eu vă spun: «Faceți-vă prieteni cu ajutorul bogăției nedrepte, ca atunci când aceasta nu mai este, ei să vă primească în corturile veșnice!» Cel care este credincios peste foarte puțin este credincios și peste mult, iar cel care este nedrept peste foarte puțin, tot nedrept este și peste mult. Așadar, dacă nu ați fost credincioși cu bogăția nedreaptă, cine vă va încredința adevărata bogăție? Și dacă n-ați fost credincioși cu ceea ce este a altuia, cine vă va da ceea ce este al vostru?! Niciun slujitor nu poate sluji la doi stăpâni, fiindcă ori îl va urî pe unul și-l va iubi pe celălalt, ori va ține la unul și pe celălalt îl va disprețui. Nu puteți sluji și lui Dumnezeu și bogățiilor!” Toți fariseii, care erau iubitori de bani, auzeau toate aceste cuvinte și își băteau joc de El. Isus le-a zis: „Voi sunteți cei care vă îndreptățiți înaintea oamenilor, dar Dumnezeu cunoaște inimile voastre! Căci ceea ce este înălțat între oameni este o urâciune înaintea lui Dumnezeu. Legea și Profeții au ținut până la Ioan. De atunci se vestește Împărăția lui Dumnezeu și fiecare dă buzna să intre în ea. Mai ușor este să dispară cerul și pământul, decât să cadă un singur semn dintr-o literă a Legii. Oricine divorțează de soția lui și se căsătorește cu alta comite adulter. Și cel care se căsătorește cu cea divorțată de soț comite adulter. Era un om bogat care se îmbrăca în purpură și in subțire și se bucura în fiecare zi de o viață strălucită. La poarta lui zăcea un sărac, pe nume Lazăr, plin de bube. Dorea mult să se sature cu ceea ce cădea de la masa bogatului. Până și câinii veneau și-i lingeau bubele. S-a întâmplat că săracul a murit și a fost dus de îngeri în sânul lui Avraam. Apoi a murit și bogatul și a fost îngropat. Pe când era în Locuința Morților, în chinuri, și-a ridicat ochii, l-a văzut de departe pe Avraam și pe Lazăr în sânul lui și a strigat: «Părinte Avraam, fie-ți milă de mine și trimite-l pe Lazăr să-și înmoaie vârful degetului în apă și să-mi răcorească limba, căci cumplit mă chinuiesc în văpaia aceasta!» Avraam i-a zis: «Copile, adu-ți aminte că, în timpul vieții tale, ți-ai primit lucrurile bune, iar Lazăr, la fel, pe cele rele. Acum el este mângâiat aici, iar tu ești chinuit. Pe lângă toate acestea, între noi și voi a fost așezată o mare prăpastie, așa încât cei care doresc să meargă de aici la voi să nu poată și nici de acolo să nu treacă la noi.» El a zis: «Atunci, te rog, părinte, să-l trimiți în casa tatălui meu, căci am cinci frați, ca să-i prevină să nu ajungă și ei în locul acesta de chin.» Avraam i-a răspuns: «Îi au pe Moise și pe Profeți! Să asculte de ei!» Dar el a zis: «Nu, părinte Avraam, ci dacă se va duce la ei cineva dintre morți, se vor pocăi!» Și Avraam i-a răspuns: «Dacă nu ascultă de Moise și de Profeți, nu vor fi convinși nici dacă ar învia cineva din morți!»” Isus le-a zis ucenicilor Săi: „Este imposibil ca prilejurile de păcătuire să nu vină, dar vai de cel prin care vin! Ar fi mai bine pentru el dacă i s-ar lega o piatră de moară la gât și ar fi aruncat în mare, decât să-l facă pe unul dintre acești micuți să păcătuiască. Luați seama la voi înșivă! Dacă fratele tău păcătuiește, mustră-l! Și, dacă se pocăiește, iartă-l! Și, dacă păcătuiește împotriva ta de șapte ori pe zi și de șapte ori se întoarce la tine zicând: «Mă pocăiesc!», iartă-l!” Apostolii I-au zis Domnului: „Mărește-ne credința!” Domnul le-a răspuns: „Dacă ați avea credință cât un grăunte de muștar, ați zice acestui dud: «Dezrădăcinează-te și sădește-te în mare!» și v-ar asculta. Care dintre voi care are un rob ce ară sau paște oile, îi va zice când acesta vine de la câmp: «Vino îndată și așază-te la masă! »? Nu-i va zice, mai degrabă: «Pregătește-mi ceva să cinez și, după ce ți-ai încins mijlocul, servește-mă până când voi mânca și voi bea, iar după aceea vei mânca și vei bea și tu!»? Va mulțumi el oare robului pentru că a făcut ceea ce i se poruncise? Tot așa și voi, după ce ați făcut tot ceea ce v-a fost poruncit, să ziceți: «Suntem niște robi nemerituoși! Am făcut ceea ce eram datori să facem.»” În drum spre Ierusalim, El a trecut printre Samaria și Galileea. Intrând într-un sat oarecare, I-au ieșit înainte zece bărbați leproși care stăteau la distanță. Ei și-au ridicat glasul și au zis: „Isuse, Stăpâne, ai milă de noi!” Văzându-i, El le-a zis: „Mergeți și arătați-vă preoților!” Și, în timp ce mergeau, au fost curățiți. Unul dintre ei, văzând că a fost vindecat, s-a întors slăvindu-L pe Dumnezeu cu glas tare. A căzut la picioarele lui Isus, cu fața la pământ, și I-a mulțumit. Era samaritean. Atunci Isus a zis: „Oare nu zece au fost curățiți? Unde sunt ceilalți nouă? Nu s-a găsit să se întoarcă și să-I dea slavă lui Dumnezeu decât străinul acesta?” Apoi i-a zis: „Ridică-te și du-te! Credința ta te-a vindecat!” Fiind întrebat de către farisei când va veni Împărăția lui Dumnezeu, Isus le-a răspuns: „Împărăția lui Dumnezeu nu vine în mod vizibil! Nici nu vor spune: «Iat-o aici!» sau «Iat-o acolo!»; căci, iată, Împărăția lui Dumnezeu este printre voi.” Apoi a zis ucenicilor: „Vor veni zile când veți dori să vedeți una dintre zilele Fiului Omului, dar n-o veți vedea. Vă vor zice: «Iată-L aici!» sau «Iată-L acolo!» Să nu mergeți și să nu-i urmați! Căci așa cum fulgerul, când se ivește, luminează de la un capăt la celălalt al cerului, tot așa va fi și Fiul Omului [în ziua Sa]. Dar trebuie mai întâi ca El să sufere multe și să fie respins de această generație. Așa cum s-a întâmplat în zilele lui Noe, tot așa va fi și în zilele Fiului Omului. Mâncau, beau, se însurau, se măritau, până în ziua când a intrat Noe în arcă și a venit potopul de i-a nimicit pe toți. La fel va fi cum s-a întâmplat și în zilele lui Lot: mâncau, beau, cumpărau, vindeau, sădeau, construiau, dar, în ziua când Lot a ieșit din Sodoma, a plouat foc și pucioasă din cer și i-a nimicit pe toți. Tot așa va fi și în ziua când Fiul Omului Se va arăta. În ziua aceea, cel care va fi pe acoperișul casei, iar bunurile lui vor fi în casă, să nu coboare să le ia! Și cel care va fi la câmp, tot așa, să nu se întoarcă la lucrurile rămase în urmă! Amintiți-vă de soția lui Lot! Dacă cineva caută să-și scape viața, o va pierde, dar cel care și-o va pierde, o va păstra. Vă spun că în noaptea aceea vor fi doi într-un pat – unul va fi luat, iar celălalt lăsat. Vor fi două care vor măcina în același loc – una va fi luată, iar cealaltă lăsată. [Doi vor fi la câmp – unul va fi luat, iar celălalt lăsat.] ” Și ei L-au întrebat: „Unde, Doamne?” El le-a răspuns: „Unde este trupul, acolo se vor aduna și vulturii.” Apoi le-a spus o parabolă ca să le arate că trebuie să se roage totdeauna și să nu descurajeze. El le-a spus: „Într-o cetate era un judecător care de Dumnezeu nu se temea și de oameni nu se rușina. În cetatea aceea era și o văduvă care venea mereu la el și-i zicea: «Fă-mi dreptate față de acuzatorul meu!» Pentru o vreme, n-a vrut. După aceea, și-a zis: «Chiar dacă de Dumnezeu nu mă tem și nici de oameni nu mă rușinez, pentru că văduva aceasta mă necăjește, îi voi face dreptate, ca să nu tot vină și să mă bată la cap! »” Și Domnul a zis: „Auziți ce spune judecătorul nedrept! Oare Dumnezeu nu va face dreptate aleșilor Săi care strigă la El zi și noapte? Oare-i va face să aștepte? Vă spun că le va face dreptate în grabă. Dar, când va veni Fiul Omului, va găsi El oare credință pe pământ?” Pentru unii care se credeau drepți și-i disprețuiau pe ceilalți, a mai spus și această parabolă: „Doi oameni au urcat la Templu ca să se roage: unul era fariseu, iar celălalt vameș. Fariseul stătea în picioare și se ruga către sine: «Dumnezeule, Îți mulțumesc că nu sunt ca ceilalți oameni: hrăpăreți, nedrepți, adulteri, sau chiar ca vameșul acesta. Eu postesc de două ori pe săptămână și dau zeciuială din tot ceea ce câștig.» Dar vameșul stătea departe și nu voia nici ochii să și-i ridice spre cer, ci se bătea în piept și zicea: «Dumnezeule, ai milă de mine, păcătosul!» Vă spun că mai degrabă acesta a plecat acasă îndreptățit, decât celălalt. Pentru că oricine se înalță va fi smerit, dar cel ce se smerește va fi înălțat!” Aduceau la El chiar și copilași ca să Se atingă de ei. Când au văzut însă ucenicii, îi mustrau pe cei ce-i aduceau. Atunci Isus, chemându-i la Sine, a zis: „Lăsați copilașii să vină la Mine și nu-i opriți, căci a unora ca ei este Împărăția lui Dumnezeu. Adevărat vă spun: cine nu primește Împărăția lui Dumnezeu ca un copilaș cu niciun chip nu va intra în ea.” Un mai-mare L-a întrebat: „Bunule Învățător, ce să fac ca să moștenesc viața veșnică?” Isus i-a răspuns: „De ce Mă numești «bun»? Nimeni nu este bun decât Unul: Dumnezeu. Cunoști poruncile: să nu comiți adulter, să nu ucizi, să nu furi, să nu depui mărturie falsă, să cinstești pe tatăl tău și pe mama ta!” El I-a zis: „Am păzit toate acestea din tinerețe!” Când a auzit Isus aceasta, i-a zis: „Un singur lucru îți mai lipsește: Vinde tot ce ai, dă la săraci și vei avea o comoară în ceruri! Apoi, vino și urmează-Mă!” Când el a auzit aceste cuvinte s-a întristat, căci era foarte bogat. Privindu-l, Isus [S-a mâhnit și] a zis: „Cât de greu vor intra în Împărăția lui Dumnezeu cei care au bogății! Căci este mai ușor să treacă o cămilă prin urechea acului, decât să intre un bogat în Împărăția lui Dumnezeu!” Cei care L-au auzit s-au întrebat: „Atunci cine poate fi mântuit?” El a zis: „Ceea ce este imposibil pentru oameni este posibil pentru Dumnezeu.” Atunci Petru I-a zis: „Iată, noi am lăsat totul și Te-am urmat!” El le-a răspuns: „Adevărat vă spun că nu este nimeni care să-și fi lăsat casă sau soție sau frate sau părinți sau copii, de dragul Împărăției lui Dumnezeu, și să nu primească mult mai mult în vremea aceasta, iar în veacul care vine, viață veșnică.” Apoi i-a luat deoparte pe cei doisprezece și le-a zis: „Iată, ne suim la Ierusalim și acolo se vor împlini toate cele scrise de profeți despre Fiul Omului. Căci va fi dat în mâinile neamurilor, va fi batjocorit, insultat și scuipat. Și, după ce-L vor biciui, Îl vor omorî, însă a treia zi va învia.” Dar ei n-au înțeles nimic din toate acestea; cuvântul acesta le era ascuns și nu pricepeau cele spuse. În timp ce se apropia de Ierihon, un orb stătea pe marginea drumului și cerșea. Când a auzit mulțimea trecând, a întrebat ce ar putea fi aceasta. I-au spus că trece Isus din Nazaret. Atunci el a strigat: „Isuse, Fiul lui David, ai milă de mine!” Cei care mergeau înainte îl certau ca să tacă, dar el și mai tare striga: „Fiul lui David, ai milă de mine!” Isus S-a oprit și a poruncit să fie adus la El. Când orbul s-a apropiat, El l-a întrebat: „Ce vrei să-ți fac?” El a răspuns: „Doamne, să-mi capăt vederea!” Și Isus i-a zis: „Capătă-ți vederea! Credința ta te-a vindecat!” Îndată, el și-a căpătat vederea și a mers după Isus, slăvindu-L pe Dumnezeu. Și tot poporul, când a văzut, a dat laudă lui Dumnezeu. După ce a intrat în Ierihon, a început să străbată cetatea. Și iată că un bărbat numit Zacheu, care era mai-marele vameșilor și era bogat, căuta să vadă cine este Isus, dar nu putea din cauza mulțimii, pentru că era mic de statură. Atunci a alergat înainte și s-a urcat într-un sicomor ca să-L vadă, fiindcă urma să treacă pe drumul acela. Când a ajuns la locul acela, Isus S-a uitat în sus și i-a zis: „Zacheu, coboară repede, pentru că astăzi trebuie să rămân în casa ta!” El a coborât în grabă și L-a primit cu bucurie. Toți cei care au văzut lucrul acesta au început să murmure și să zică: „A intrat să găzduiască la un om păcătos!” Atunci Zacheu, stând în picioare, a zis către Domnul: „Iată, Doamne, jumătate din avuțiile mele le dau săracilor și, dacă am înșelat pe cineva cu ceva, îi dau înapoi împătrit!” Isus i-a zis: „Astăzi a avut loc mântuirea acestei case, pentru că și el este un fiu al lui Avraam! Căci Fiul Omului a venit să caute și să mântuiască ce era pierdut.” În timp ce ei ascultau aceste cuvinte, El le-a mai spus o parabolă, pentru că era aproape de Ierusalim și ei credeau că Împărăția lui Dumnezeu urma să se arate îndată. Așadar, le-a spus: „Un om de neam nobil a plecat într-o țară îndepărtată ca să-și preia domnia și apoi să se întoarcă. A chemat pe zece dintre robii săi, le-a dat zece mine și le-a zis: «Faceți negoț cu ele până ce mă întorc!» Dar cetățenii lui îl urau și au trimis în urma lui o solie să spună: «Nu vrem ca acest om să domnească peste noi!» Când s-a întors după ce fusese numit rege, a cerut să fie chemați la el robii aceia cărora le dăduse banii, ca să afle cât au câștigat din negustorie. S-a înfățișat primul și i-a zis: «Stăpâne, mina ta a câștigat alte zece mine!» Și el i-a zis: «Bine, rob bun! Fiindcă ai fost credincios peste foarte puțin, primește autoritate peste zece cetăți!» A venit al doilea și i-a zis: «Mina ta, stăpâne, a făcut alte cinci mine!» Stăpânul i-a zis și acestuia: «Și tu, fii peste cinci cetăți!» A venit un altul și i-a zis: «Stăpâne, iată-ți mina! Am păstrat-o învelită într-un ștergar, căci mă temeam de tine, fiindcă ești un om aspru: tu iei ce nu ai pus și seceri ce nu ai semănat!» Stăpânul i-a zis: «Din cuvintele tale te voi judeca, rob rău! Ai știut că sunt un om aspru, că iau ce nu am pus și secer ce nu am semănat! Atunci, de ce nu mi-ai dat argintul la schimbătorii de bani și la întoarcere l-aș fi luat cu dobândă?» Apoi a zis celor de față: «Luați mina de la el și dați-o celui care are zece mine!» Dar ei i-au zis: «Stăpâne, el are zece mine!» «Vă spun că oricui are i se va mai da, iar de la cel care nu are se va lua și ceea ce are. Iar pe acești dușmani ai mei care nu au vrut să domnesc peste ei, aduceți-i aici și ucideți-i în fața mea!»” După ce a spus acestea, El a pornit înainte, suindu-Se la Ierusalim. Când S-a apropiat de Betfage și Betania, spre muntele numit „al Măslinilor”, a trimis pe doi dintre ucenici, zicându-le: „Mergeți în satul dinaintea voastră în care, îndată ce intrați, veți găsi un măgăruș legat, pe care n-a încălecat nimeni niciodată. Dezlegați-l și aduceți-l! Și, dacă vă întreabă cineva: «De ce-l dezlegați?», să spuneți așa: «Pentru că Domnul are nevoie de el!»” După ce au plecat, cei ce fuseseră trimiși au găsit întocmai cum le spusese El. În timp ce dezlegau măgărușul, stăpânii lui i-au întrebat: „De ce dezlegați măgărușul?” Și ei au răspuns: „Domnul are nevoie de el!” Apoi au adus măgărușul la Isus și, după ce și-au aruncat hainele pe el, L-au așezat pe Isus deasupra. În timp ce El înainta, oamenii își așterneau hainele pe drum. Când S-a apropiat de panta de coborâre a Muntelui Măslinilor, toată mulțimea ucenicilor se bucura și a început să-L laude pe Dumnezeu cu glas tare pentru toate minunile pe care le văzuseră. Ei ziceau: „Binecuvântat este Regele care vine în Numele Domnului! Pace în cer și slavă în locurile preaînalte!” Atunci, unii dintre fariseii din mulțime I-au zis: „Învățătorule, ceartă-ți ucenicii!” El le-a răspuns: „Vă spun că, dacă aceștia vor tăcea, pietrele vor striga!” Când S-a apropiat de cetate și a văzut-o, a plâns pentru ea și a zis: „Dacă ai fi cunoscut și tu în ziua aceasta lucrurile care puteau să-ți aducă pacea, dar acum ele sunt ascunse de ochii tăi. Căci vor veni peste tine zile când dușmanii tăi vor ridica întărituri împotriva ta, te vor împresura și te vor asedia din toate părțile. Te vor face una cu pământul, pe tine și pe copiii tăi care sunt în tine, și nu vor lăsa piatră pe piatră în tine, pentru că n-ai cunoscut vremea cercetării tale.” Isus a intrat în Templu și a început să-i scoată afară pe cei ce vindeau, zicându-le: „Este scris: Casa Mea va fi o casă de rugăciune, dar voi ați făcut din ea o peșteră de tâlhari!” El îi învăța în fiecare zi în Templu. Mai-marii preoților și cărturarii, dar și fruntașii poporului, căutau să-L omoare, însă nu găseau ce să-I facă, pentru că tot poporul se ținea după El, ascultându-L. Într-una din zile, în timp ce învăța poporul în Templu și vestea Evanghelia, erau de față mai-marii preoților și cărturarii, împreună cu bătrânii poporului. Aceștia I-au zis: „Spune-ne cu ce autoritate faci aceste lucruri sau cine Ți-a dat această autoritate?” El le-a răspuns: „Vă voi pune și Eu o întrebare. Spuneți-mi: botezul lui Ioan era din cer sau de la oameni?” Ei însă au vorbit între ei: „Dacă zicem: «Din cer!», ne va întreba: «De ce nu l-ați crezut?» Iar dacă zicem: «De la oameni!», tot poporul ne va ucide cu pietre, pentru că ei sunt convinși că Ioan a fost un profet.” Așadar, au răspuns că nu știu de unde era. Atunci Isus le-a zis: „Nici Eu nu vă spun cu ce autoritate fac aceste lucruri!” Apoi a început să spună poporului această parabolă: „Un om a plantat o vie și a arendat-o unor lucrători, apoi a plecat într-o călătorie pentru un timp îndelungat. La vremea roadelor, a trimis un rob la lucrători ca să-i dea partea lui din rodul viei. Dar lucrătorii viei l-au bătut și l-au trimis înapoi cu mâinile goale. A trimis din nou un alt rob, dar și pe acesta l-au bătut, l-au tratat cu dispreț și l-au trimis înapoi cu mâinile goale. A mai trimis un al treilea rob, dar și pe acesta l-au rănit și l-au alungat. Atunci stăpânul viei a zis: «Ce să fac? Îl voi trimite pe fiul meu cel preaiubit! Poate că pe el îl vor respecta!» Când l-au văzut, lucrătorii viei au zis unii către alții: «Acesta este moștenitorul! Haideți să-l ucidem, ca moștenirea să fie a noastră!» Și, scoțându-l afară din vie, l-au ucis. Așadar, ce le va face acestora stăpânul viei? Va veni și-i va nimici pe acești lucrători, iar via o va da altora.” Auzind ei acestea, au zis: „Să nu se întâmple asta niciodată!” Dar El, privindu-i, a zis: „Ce înseamnă, atunci, acest cuvânt care a fost scris: Piatra pe care au respins-o zidarii a ajuns să fie piatra din capul unghiului.? Oricine cade pe piatra aceea va fi sfărâmat în bucăți, iar pe cel peste care s-ar întâmpla să cadă ea, îl va spulbera.” Cărturarii și mai-marii preoților au căutat să pună mâna pe El chiar în ceasul acela, căci au priceput că împotriva lor spusese El această parabolă, dar s-au temut de popor. Aceștia L-au urmărit îndeaproape și au trimis niște iscoditori care se prefăceau că sunt drepți, ca să-L prindă cu vorba și să-L dea pe mâna stăpânirii și a autorității guvernatorului. Ei L-au întrebat: „Învățătorule, știm că vorbești și-i înveți pe oameni corect, că nu cauți la fața omului, ci îi înveți calea lui Dumnezeu în adevăr. Se cuvine să plătim tribut Cezarului sau nu?” Dându-Și seama de viclenia lor, El le-a zis: „Arătați-Mi un dinar! Ale cui sunt chipul și inscripția?” „Ale Cezarului!”, au răspuns ei. Atunci le-a zis: „Dați, așadar, Cezarului ce este al Cezarului și lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu!” Astfel, n-au fost în stare să-L prindă cu vorba înaintea poporului și, mirându-se de răspunsul Lui, au tăcut. Câțiva dintre saduchei, care susțin că nu este înviere, au venit la El și L-au întrebat: „Învățătorule, Moise ne-a scris că, dacă se întâmplă să moară fratele cuiva, cel mort fiind însurat, dar fără copii, fratele lui să-i ia soția și să-i ridice fratelui său urmași. Erau, dar, șapte frați. Primul s-a însurat, dar a murit fără copii. Tot așa s-a întâmplat și cu al doilea, iar cel de-al treilea a luat-o de soție. La fel s-a întâmplat cu toți șapte: au murit și n-au lăsat în urmă copii. În cele din urmă a murit și femeia. Așadar, la înviere, a căruia dintre ei va fi ea soție? Căci toți șapte au avut-o de soție!” Isus le-a răspuns: „Copiii acestui veac se însoară și se mărită! Dar cei considerați vrednici să aibă parte de veacul acela și de învierea din morți nici nu se vor însura, nici nu se vor mărita, pentru că nu mai pot muri; de acum, ei sunt ca îngerii, sunt fii ai lui Dumnezeu, fiind fii ai învierii! Că morții învie a arătat chiar Moise în textul despre rug, când Îl numește pe Domnul Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac și Dumnezeul lui Iacov. Dumnezeu nu este Dumnezeul celor morți, ci al celor vii, căci pentru El toți sunt vii!” Unii dintre cărturari I-au zis: „Învățătorule, bine ai spus!” și nu îndrăzneau să-L mai întrebe nimic. Isus i-a întrebat: „Cum spun ei că Cristos este fiul lui David? Căci David însuși spune în Cartea Psalmilor: Domnul a zis Domnului Meu, «Șezi la dreapta Mea, până când voi pune pe dușmanii Tăi ca reazem al picioarelor Tale!» Așadar, David îl numește Domn; atunci, cum este El fiul lui? În timp ce tot poporul Îl asculta, le-a zis ucenicilor [Săi]: „Păziți-vă de cărturarii cărora le place să umble în robe lungi, care iubesc saluturile din piețe, scaunele din față în sinagogi și locurile de cinste la mese. Cu nesaț mănâncă averea văduvelor și fac rugăciuni lungi de ochii lumii. Aceștia vor primi o și mai aspră pedeapsă.” Ridicându-Și privirea, El a văzut pe cei bogați punându-și darurile în vistierie. A văzut-o și pe o văduvă săracă punând acolo doi bănuți. Atunci a zis: „Adevărat vă spun că această văduvă săracă a pus mai mult decât toți. Căci toți aceștia au pus darurile din surplusul lor, dar ea a pus din sărăcia ei tot ce mai avea ca să trăiască.” În timp ce unii vorbeau despre Templu, că este împodobit cu pietre frumoase și ofrande, El a zis: „Cât despre lucrurile acestea pe care le priviți, vor veni zile când nu va rămâne piatră pe piatră care să nu fie dărâmată.” Ei L-au întrebat: „Învățătorule, când se vor întâmpla aceste lucruri și care va fi semnul că acestea urmează să se întâmple?” El le-a zis: „Aveți grijă să nu fiți înșelați! Căci vor veni mulți în Numele Meu și vor spune: «Eu sunt Acela!» sau «Timpul este aproape!» Să nu mergeți după ei! Când veți auzi de războaie și tulburări, să nu vă îngroziți, fiindcă acestea trebuie să aibă loc mai întâi, dar sfârșitul nu va fi îndată.” Apoi le-a zis: „Un neam se va ridica împotriva altui neam și o împărăție împotriva altei împărății. Vor fi mari cutremure de pământ și, pe alocuri, foamete și molime. Vor fi, de asemenea, priveliști înfricoșătoare și semne mari din cer. Dar, înainte de toate acestea, vor pune mâna pe voi și vă vor persecuta, vă vor preda la sinagogi și închisori și veți fi duși înaintea regilor și guvernatorilor, din cauza Numelui Meu. Acestea vor fi pentru voi prilejuri de mărturie. De aceea, puneți-vă pe inimă gândul acesta: Să nu faceți planuri dinainte cum vă veți apăra, căci Eu vă voi da cuvinte și înțelepciune cărora nu li se vor putea împotrivi, nici nu vor putea răspunde toți potrivnicii voștri. Veți fi trădați chiar de părinți, de frați, de rude și de prieteni, iar pe unii dintre voi vă vor da la moarte. Și veți fi urâți de toți, din cauza Numelui Meu. Dar niciun fir de păr din cap nu vi se va pierde. Prin răbdarea voastră, câștigați-vă sufletele! Când veți vedea Ierusalimul încercuit de armate, să știți că pustiirea lui este aproape. Atunci, cei care vor fi în Iudeea să fugă în munți, iar cei ce vor fi în cetate s-o părăsească! Cei care vor fi la câmp să nu intre în ea, pentru că acestea sunt zile de răzbunare, ca să se împlinească toate cele scrise. Dar vai de femeile care vor fi însărcinate și de cele care vor alăpta în acele zile, căci va fi o mare strâmtorare în țară și urgie peste poporul acesta. Vor cădea prin ascuțișul sabiei și vor fi duși în captivitate la toate neamurile, iar Ierusalimul va fi călcat în picioare de către neamuri, până când se vor împlini vremurile neamurilor. Și vor fi semne în soare, în lună și în stele, iar pe pământ suferință printre neamuri și, înmărmuriți la urletul mării și al valurilor, oamenii își vor da suflarea de groază în așteptarea lucrurilor care se vor abate asupra lumii, fiindcă puterile cerurilor vor fi clătinate. Și atunci Îl vor vedea pe Fiul Omului venind pe nori, cu putere și multă slavă. Când vor începe să se întâmple aceste lucruri, fiți încrezători și ridicați-vă capetele, fiindcă se apropie răscumpărarea voastră.” Apoi le-a spus o parabolă: „Priviți smochinul și toți copacii: Când deja înmuguresc, doar privindu-i vă dați seama că de acum vara este aproape. Tot așa și voi, când veți vedea că aceste lucruri se întâmplă, să știți că Împărăția lui Dumnezeu este aproape. Adevărat vă spun că nu va trece generația aceasta până nu se vor fi întâmplat toate aceste lucruri. Cerul și pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece! Luați aminte la voi înșivă, ca nu cumva să vi se îngreuieze inimile de îmbuibare, de beție și de îngrijorările vieții și, astfel, ziua aceea să vină asupra voastră pe neașteptate ca un laț, căci va veni peste toți cei ce locuiesc pe fața întregului pământ. Vegheați, dar, în orice vreme, rugându-vă să aveți putere să scăpați de toate aceste lucruri care urmează să se întâmple și să stați în picioare înaintea Fiului Omului.” Ziua, Isus era în Templu învățându-i, iar seara ieșea și Își petrecea noaptea pe muntele numit „al Măslinilor”. Și tot poporul venea dis-de-dimineață la El în Templu ca să-L asculte. Se apropia sărbătoarea Azi­me­lor, numită Paștele. Mai-marii preoților și cărturarii căutau cum să-L omoare pe Isus, căci se temeau de popor. Atunci, Satan a intrat în Iuda, numit „Iscarioteanul”, care era din numărul celor doisprezece. El s-a dus și a vorbit cu mai-marii preoților și cu comandanții gărzii cum să-L dea pe mâna lor. Aceștia s-au bucurat și au căzut de acord să-i dea arginți. El s-a învoit și căuta un prilej ca să-L dea în mâinile lor, în absența mulțimii. Ziua Azimelor, în care trebuia jertfit mielul de Paște, a sosit. Isus i-a trimis pe Petru și pe Ioan, zicându-le: „Mergeți și pregătiți-ne mielul de Paște ca să mâncăm!” Ei L-au întrebat: „Unde vrei să-l pregătim?” Și El le-a răspuns: „Iată, când veți intra în cetate, vă va întâmpina un om care va purta un ulcior cu apă. Mergeți după el în casa în care va intra și spuneți-i stăpânului casei: «Învățătorul întreabă: „Unde este camera de oaspeți în care să mănânc Paștele împreună cu ucenicii mei?”» Și el vă va arăta o încăpere mare, la etaj, gata aranjată. Acolo să faceți pregătirile!” Ei s-au dus și au găsit întocmai cum le spusese El. Și au pregătit Paștele. Când a sosit ceasul, El S-a așezat la masă împreună cu apostolii. Apoi le-a zis: „Atât de mult am dorit să mănânc Paștele acesta împreună cu voi, înainte de a pătimi. Vă spun că nu voi mai mânca din el, până când nu se va împlini în Împărăția lui Dumnezeu.” Și, luând paharul, a mulțumit și a zis: „Luați paharul acesta și împărțiți-l între voi! Căci vă spun că de acum încolo nu voi mai bea din rodul viței, până ce nu va veni Împărăția lui Dumnezeu.” Apoi a luat pâine și, după ce a mulțumit, a frânt-o și le-a dat-o, zicând: „Acesta este trupul Meu care se dă pentru voi; să faceți lucrul acesta în amintirea Mea!” Tot așa, după ce au cinat, a luat paharul și a zis: „Acest pahar este legământul cel nou în sângele Meu, care se varsă pentru voi! Dar iată că mâna celui care Mă vinde este pe masă cu a Mea! Fără îndoială, Fiul Omului Se duce după cum a fost hotărât, dar vai de omul acela prin care este vândut!” Atunci, ei au început să se întrebe unii pe alții cine să fie oare acela dintre ei care ar urma să facă acest lucru. Între ei s-a ivit o neînțelegere: care dintre ei ar trebui privit ca fiind cel mai mare? El le-a zis: „Regii neamurilor domnesc peste ele și cei care-și exercită autoritatea asupra lor sunt numiți «binefăcători». Dar voi să nu fiți așa! Dimpotrivă, cel mai mare dintre voi să fie asemenea celui mai tânăr, iar cel care conduce asemenea celui care slujește! Căci, cine este mai mare: cel care stă la masă sau cel care servește? Oare nu cel care stă la masă? Dar Eu sunt în mijlocul vostru ca Acela care slujește. Voi sunteți cei care ați rămas cu Mine în încercările Mele. Și Eu vă dăruiesc o împărăție, după cum Tatăl Meu Mi-a dăruit-o Mie, ca să mâncați și să beți la masa Mea în Împărăția Mea și, așezați pe scaune de domnie, să judecați pe cele douăsprezece seminții ale lui Israel. Simone, Simone, iată că Satan v-a cerut să vă cearnă ca pe grâu, dar Eu M-am rugat pentru tine, ca să nu ți se piardă credința. Tu, însă, când te vei întoarce, să-i întărești pe frații tăi!” Și Petru I-a zis: „Doamne, sunt gata să merg cu Tine și în închisoare, și la moarte!” Dar Isus i-a spus: „Îți spun, Petre, că nu va cânta cocoșul astăzi până când vei nega de trei ori că Mă cunoști!” Apoi le-a zis: „Când v-am trimis fără pungă cu bani, fără traistă și sandale, ați dus lipsă de ceva?” Și ei au răspuns: „De nimic!” El le-a zis: „Acum, însă, cine are pungă să și-o ia! Tot așa și cu traista! Iar cel ce nu are sabie, să-și vândă haina și să-și cumpere una! Căci vă spun că trebuie să se împlinească în Mine ceea ce este scris: «El a fost numărat împreună cu cei nelegiuiți.» Și ceea ce s-a scris despre Mine este gata să se împlinească.” „Doamne”, i-au zis ei, „iată aici două săbii!” Și El le-a răspuns: „Este îndeajuns!” A ieșit afară și S-a dus, ca de obicei, pe Muntele Măslinilor. Ucenicii au mers și ei după El. Când au ajuns în acel loc, El le-a zis: „Rugați-vă să nu cădeți în ispită!” Apoi El S-a îndepărtat de ei cam la o aruncătură de piatră și, căzând pe genunchi, a început să Se roage, zicând: „Tată, dacă voiești, îndepărtează paharul acesta de la Mine! Totuși, nu voia Mea, ci voia Ta să se facă!” [[ Atunci, I s-a arătat un înger din cer care L-a întărit. Intrând în agonie, El Se ruga și mai stăruitor, iar sudoarea I s-a făcut ca niște picături de sânge, care cădeau pe pământ.]] Apoi S-a ridicat de la rugăciune și, venind la ucenici, i-a găsit adormiți de întristare și le-a zis: „De ce dormiți? Sculați-vă și rugați-vă, ca să nu cădeți în ispită!” Pe când vorbea încă, iată că s-a apropiat o mulțime de oameni, iar cel care este numit Iuda, unul dintre cei doisprezece, mergea înaintea lor. El s-a apropiat de Isus ca să-L sărute, dar Isus i-a zis: „Iuda, cu un sărut vinzi tu pe Fiul Omului?” Când au văzut cei din jurul Lui ce avea să se întâmple, au zis: „Doamne, să lovim cu sabia?” Unul dintre ei l-a și lovit pe slujitorul marelui preot și i-a tăiat urechea dreaptă. Isus a răspuns: „Lăsați-l! Până aici!” Și atingându-i urechea, l-a vindecat. Apoi Isus a zis către cei care au venit împotriva Lui – preoții de seamă, comandanții gărzii Templului și bătrânii: „Ați ieșit la Mine ca la un tâlhar, cu săbii și ciomege? Când zi de zi eram cu voi în Templu, n-ați întins mâna împotriva Mea! Dar acesta este ceasul vostru și puterea întunericului!” După ce L-au prins, L-au luat și L-au dus în casa marelui preot. Iar Petru Îl urma de departe. Au aprins un foc în mijlocul curții și au șezut jos împreună. Petru s-a așezat și el printre ei. Văzându-l așezat lângă foc, o slujnică s-a uitat țintă la el și a zis: „Și acesta era împreună cu el.” Dar el a negat, zicând: „Femeie, nu-L cunosc!” După puțin timp, un altul l-a văzut și a zis: „Și tu ești dintre ei!” Dar Petru a zis: „Omule, nu sunt!” După ce a trecut cam un ceas, un altul susținea cu tărie: „Într-adevăr, și acesta era cu el, căci este galileean!” Petru a zis: „Omule, nu știu despre ce vorbești!” Și îndată, pe când el încă vorbea, a cântat cocoșul. Domnul S-a întors și S-a uitat la Petru. Petru și-a adus aminte de vorba Domnului, cum îi zisese: „Înainte de a cânta cocoșul astăzi, te vei lepăda de Mine de trei ori!” Și, ieșind afară, a plâns cu amar. Bărbații care-L păzeau au început să-L batjocorească și să-L bată. După ce L-au legat la ochi, Îl întrebau: „Profețește, cine este cel care te-a lovit?” Și rosteau multe alte blasfemii împotriva Lui. Cum s-a făcut de ziuă, bătrânii poporului, mai-marii preoților și cărturarii s-au adunat și L-au dus în Sinedriul lor, zicându-I: „Dacă tu ești Cristosul, spune-ne!” El le-a zis: „Dacă v-aș spune, tot nu M-ați crede, și dacă aș pune întrebări, nu ați răspunde! De acum încolo, însă, Fiul Omului va sta la dreapta puterii lui Dumnezeu.” Atunci, L-au întrebat toți: „Deci, tu ești Fiul lui Dumnezeu?” El le-a zis: „Voi spuneți că Eu sunt!” Atunci ei au zis: „Ce nevoie mai avem de mărturie?! Căci noi înșine au auzit-o din gura lui!” Întreaga adunare s-a ridicat și L-au dus pe Isus la Pilat. Și au început să-L acuze, zicând: „L-am găsit pe omul acesta ducând în rătăcire neamul nostru, oprind plata tributului către Cezar și zicând despre sine că este Cristosul, un rege.” Pilat L-a întrebat: „Tu ești regele iudeilor?” Și El i-a răspuns: „Tu o spui!” Pilat a zis mai-marilor preoților și mulțimilor: „Eu nu găsesc nicio vină în omul acesta!” Dar ei insistau și ziceau: „Agită poporul, dând învățătură prin toată Iudeea, începând din Galileea și până aici.” Când a auzit, Pilat a întrebat dacă omul este galileean. Aflând că este sub jurisdicția lui Irod, L-a trimis la Irod care, în acele zile, era și el în Ierusalim. Când L-a văzut pe Isus, Irod s-a bucurat mult, pentru că de mult timp dorea să-L vadă, fiindcă auzise despre El. Spera să vadă și vreun semn făcut de El. I-a pus multe întrebări, dar El nu i-a răspuns nimic. Mai-marii preoților și cărturarii erau de față și-L acuzau cu înverșunare. Irod și soldații lui L-au tratat cu dispreț și, după ce și-au bătut joc de El, au pus pe El un veșmânt strălucitor și L-au trimis înapoi la Pilat. În ziua aceea, Irod și Pilat s-au împrietenit, căci mai înainte era dușmănie între ei. Pilat i-a chemat pe mai-marii preoților, pe conducători și poporul și le-a zis: „Mi l-ați adus pe omul acesta ca pe unul care agită poporul și iată că cercetându-l înaintea voastră, n-am găsit nimic în el care să-l facă vinovat de lucrurile de care-l acuzați. Și nici Irod n-a găsit, pentru că ni l-a trimis înapoi. Iată că n-a făcut nimic vrednic de moarte. Așadar, după ce-l voi pedepsi, îl voi elibera!” [La fiecare sărbătoare, el trebuia să le elibereze pe cineva.] Ei au strigat toți într-un glas: „La moarte cu acesta! Eliberează-ne pe Baraba!” Acesta fusese aruncat în închisoare din cauza unei răscoale în cetate și a unui omor. Pilat le-a vorbit din nou, vrând să-L elibereze pe Isus. Dar ei strigau: „Răstignește-l! Răstignește-l!” El le-a zis a treia oară: „Dar ce rău a făcut omul acesta? Eu n-am găsit în el nimic vrednic de moarte! Așadar, după ce-l voi pedepsi, îl voi elibera!” Dar ei insistau, cerând cu strigăte puternice să fie răstignit. Și strigătele lor au biruit. Atunci Pilat a hotărât să le îndeplinească cererea. L-a eliberat pe cel ce fusese aruncat în închisoare pentru răscoală și omor, pe care-l cereau ei, iar pe Isus L-a predat ca ei să-și împlinească voia. Și, cum Îl duceau, au pus mâna pe unul Simon, din Cirene, care venea de la câmp, și i-au pus lui crucea pe umeri, ca s-o poarte în urma lui Isus. Pe Isus Îl urma o mare mulțime de oameni și femei care se băteau în piept și-L jeleau. Întorcându-Se spre ele, Isus a zis: „Fiice ale Ierusalimului, nu Mă plângeți pe Mine, ci plângeți-vă pe voi și pe copiii voștri! Căci, iată, vin zile în care vor zice: «Ferice de cele sterpe, de pântecele care n-au născut și de sânii care n-au alăptat!» Atunci vor începe să zică munților: «Cădeți peste noi!» și dealurilor: «Acoperiți-ne!» Căci dacă ei fac aceste lucruri copacului verde, ce i s-ar putea întâmpla celui uscat?” Împreună cu El mai erau duși doi răufăcători, ca să fie omorâți. Când au ajuns la locul numit „Craniul”, i-au răstignit acolo, pe El și pe răufăcători; pe unul la dreapta, iar pe celălalt la stânga Lui. [[Isus zicea: „Tată, iartă-i, căci ei nu știu ce fac!”]] Apoi, au tras la sorți ca să-și împartă hainele Lui. Poporul stătea și privea. Conducătorii, însă, Îl luau în derâdere, zicând: „Pe alții i-a salvat! Să se salveze și pe sine dacă este Cristosul, Alesul lui Dumnezeu!” Soldații, de asemenea, și-au bătut joc de El. Au venit la El, aducându-I oțet și I-au zis: „Dacă tu ești regele iudeilor, salvează-te pe tine însuți!” Deasupra Lui era o inscripție: ACESTA ESTE REGELE IUDEILOR. Unul dintre răufăcătorii care fuseseră răstigniți a început să-L insulte, zicându-I: „Oare nu ești tu Cristosul? Salvează-te și pe tine, și pe noi!” Dar celălalt l-a mustrat, zicându-i: „Nu te temi tu de Dumnezeu, tu care ești sub aceeași pedeapsă? Căci noi pe drept primim ceea ce merităm pentru cele săvârșite, dar El n-a făcut nimic rău!” Apoi a zis: „Isuse, adu-Ți aminte de mine când vei veni în Împărăția Ta!” Și Isus i-a răspuns: „Adevărat îți spun, astăzi vei fi cu Mine în Paradis!” Era cam ceasul al șaselea și s-a făcut întuneric peste toată țara, până la ceasul al nouălea. Soarele s-a întunecat, iar perdeaua Templului s-a despicat la mijloc. Atunci Isus a strigat cu glas puternic: „Tată, în mâinile Tale Îmi încredințez duhul!” Zicând aceasta, Și-a dat ultima suflare. Când a văzut centurionul ceea ce s-a întâmplat, L-a slăvit pe Dumnezeu, zicând: „Cu adevărat, Omul acesta a fost un Om drept!” Toate mulțimile care s-au adunat la această priveliște, văzând cele întâmplate, s-au întors acasă bătându-se în piept. Toți cunoscuții Săi, chiar și femeile care Îl urmaseră din Galileea, stăteau deoparte și priveau la toate acestea. Și iată că un bărbat numit Iosif, un membru al Sinedriului, fiind un om bun și drept, nu fusese de acord cu planul și fapta lor. El era din Arimateea, o cetate a iudeilor, și aștepta și el Împărăția lui Dumnezeu. Acesta s-a dus la Pilat și i-a cerut trupul lui Isus. După ce L-a dat jos de pe cruce, L-a înfășurat într-o pânză de in și L-a așezat într-un mormânt săpat în stâncă, în care nu mai fusese pus nimeni. Era Ziua Pregătirii și Sabatul era gata să înceapă. Femeile care veniseră împreună cu El din Galileea au mers după Iosif, au văzut mormântul și felul în care a fost așezat trupul lui Isus. Ele s-au întors și au pregătit miresme și miruri, iar în ziua de sabat s-au odihnit, potrivit poruncii. În zorii primei zile a săptămânii, ele au venit la mormânt aducând miresmele pe care le-au pregătit. Au găsit piatra rostogolită de la mormânt. Au intrat și nu au găsit trupul Domnului Isus. Pe când erau încă nedumerite cu privire la acest lucru, iată că doi bărbați în haine strălucitoare stăteau în fața lor. Cuprinse de frică, ele și-au plecat fețele la pământ. Atunci ei le-au zis: „De ce-L căutați pe Cel viu printre cei morți? Nu este aici! A înviat! Aduceți-vă aminte cum v-a spus pe când era încă în Galileea: «Fiul Omului trebuie să fie dat în mâinile oamenilor păcătoși, să fie răstignit, iar a treia zi să învie.»” Și ele și-au adus aminte de cuvintele Lui. Întorcându-se de la mormânt, ele au povestit toate acestea celor unsprezece și tuturor celorlalți. Cele care le-au spus apostolilor aceste lucruri erau: Maria Magdalena, Ioana, Maria – mama lui Iacov – și celelalte femei care erau împreună cu ele. Însă cuvintele lor li s-au părut basme ucenicilor; și nu le-au crezut. Dar Petru s-a ridicat și a alergat la mormânt. Când s-a aplecat, n-a văzut decât fâșiile de pânză. Apoi a plecat mirându-se de ceea ce s-a întâmplat. În aceeași zi, doi dintre ei mergeau spre un sat numit Emaus, la o distanță de șaizeci de stadii de Ierusalim. Ei vorbeau între ei despre toate cele întâmplate. În timp ce vorbeau și se întrebau, Isus Însuși S-a apropiat și mergea alături de ei. Dar ochii lor erau împiedicați ca să-L recunoască. El le-a zis: „Ce vorbe sunt acestea pe care le schimbați între voi pe drum?” Ei s-au oprit și arătau foarte triști. Unul dintre ei, numit Cleopa, I-a răspuns: „Tu ești singurul care vizitează Ierusalimul de nu cunoști cele petrecute în el în aceste zile?” El i-a întrebat: „Ce anume?” Și ei I-au răspuns: „Cele întâmplate cu Isus din Nazaret, care era un profet puternic în faptă și-n cuvânt, înaintea lui Dumnezeu și înaintea întregului popor, cum mai-marii preoților și conducătorii noștri L-au dat să fie condamnat la moarte și L-au răstignit. Noi speram că El este Cel care trebuia să-l răscumpere pe Israel, dar, cu toate acestea, iată că aceasta este a treia zi de când s-au petrecut aceste lucruri. Ba, mai mult, niște femei de-ale noastre ne-au uimit. Ele au fost dis-de-dimineață la mormânt și, negăsindu-I trupul, au venit și au spus că au avut o vedenie cu îngeri care le-au spus că El este viu. Unii dintre cei ce erau cu noi s-au dus la mormânt și au găsit întocmai după cum spuseseră femeile, dar pe El nu L-au văzut.” Atunci El le-a zis: „O, nepricepuților și greoi la inimă când e vorba să credeți în toate cele rostite de profeți. Oare nu trebuia să sufere Cristos acestea și să intre în slava Sa?” Și, începând de la Moise și de la toți profeții, le-a explicat în toate Scripturile cele scrise cu privire la El. S-au apropiat de satul spre care mergeau și El S-a făcut că merge mai departe. Atunci ei L-au rugat stăruitor: „Rămâi cu noi, căci este pe înserate și ziua e deja trecută!” Și El a intrat ca să rămână cu ei. În timp ce stătea la masă cu ei, a luat pâinea și, după ce a rostit binecuvântarea, a frânt-o și le-a dat-o. Atunci li s-au deschis ochii și L-au recunoscut. Dar El S-a făcut nevăzut dinaintea lor. Și au zis unul către altul: „Oare nu ne ardea inima [în noi] când ne vorbea pe drum și ne deschidea Scripturile?” S-au ridicat chiar în ceasul acela, s-au întors la Ierusalim și i-au găsit adunați pe cei unsprezece și pe cei ce erau împreună cu ei. Aceștia ziceau că Domnul a înviat cu adevărat și i S-a arătat lui Simon. Apoi au început și ei să povestească ce s-a petrecut pe drum și cum li S-a făcut cunoscut la frângerea pâinii. Pe când vorbeau ei despre aceste lucruri, Isus Însuși a stat în mijlocul lor și le-a zis: „Pace vouă!” Înspăimântați și cuprinși de teamă, ei credeau că văd un duh. Și El le-a zis: „De ce sunteți tulburați și de ce vi se ridică îndoieli în inimă? Priviți mâinile și picioarele Mele, căci Eu Însumi sunt! Atingeți-Mă și vedeți, pentru că un duh nu are carne și oase, așa cum Mă vedeți pe Mine că am.” Și, spunând acestea, le-a arătat mâinile și picioarele. Fiindcă, de bucurie, ei tot nu credeau și se mirau, El i-a întrebat: „Aveți ceva de mâncare aici?” Și I-au dat o bucată de pește fript. El a luat-o și a mâncat-o în fața lor. Apoi le-a zis: „Acestea sunt cuvintele pe care vi le-am spus pe când eram încă împreună cu voi: că trebuie să se împlinească toate cele scrise despre Mine în Legea lui Moise, în Profeți și în Psalmi.” Atunci le-a deschis mintea ca să înțeleagă Scripturile și le-a zis: „Așa stă scris: Cristosul trebuia să sufere și a treia zi să învie din morți, iar pocăința spre iertarea păcatelor să fie vestită în Numele Lui, la toate neamurile, începând din Ierusalim. Voi sunteți martorii acestor lucruri! Iată, Eu trimit peste voi promisiunea Tatălui Meu! Dar voi rămâneți în cetate până când veți fi îmbrăcați cu putere de sus!” Apoi i-a condus afară spre Betania și, ridicându-Și mâinile, i-a binecuvântat. Și, în timp ce-i binecuvânta, S-a despărțit de ei și fost luat la cer. Iar ei, după ce I s-au închinat, s-au întors la Ierusalim cu mare bucurie. Erau tot timpul în Templu, binecuvântându-L pe Dumnezeu. La început era Cuvântul și Cuvântul era cu Dumnezeu și Cuvântul era Dumnezeu. El era la început cu Dumnezeu. Toate au fost create prin El și nimic din ceea ce a fost creat n-a fost creat fără El. În El era viața, iar viața era lumina oamenilor. Lumina luminează în întuneric și întunericul n-a biruit-o. A venit un om trimis de Dumnezeu. Numele lui era Ioan. El a venit ca martor, ca să depună mărturie despre Lumină, pentru ca toți să creadă prin el. Nu era el Lumina, ci a venit ca să depună mărturie despre Lumină. Lumina cea adevărată, care luminează pe orice om, venea în lume. El era în lume și lumea a fost creată prin El, dar lumea nu L-a cunoscut. A venit la ce era al Său, dar ai Săi nu L-au primit. Dar tuturor celor ce L-au primit, adică acelora care cred în Numele Lui, le-a dat dreptul de a deveni copii ai lui Dumnezeu, care n-au fost născuți din sânge, nici din voința trupului, nici din voința vreunui bărbat, ci din Dumnezeu. Și Cuvântul S-a făcut trup și a locuit printre noi. Noi am privit slava Lui ca slava Singurului Născut din Tatăl, plin de har și de adevăr. Ioan a depus mărturie despre El și a strigat: „Acesta este Cel despre care vă ziceam: «Cel ce vine după mine este, de fapt, înaintea mea, căci era înainte de mine!»” Din plinătatea Lui noi toți am primit, chiar har peste har, căci Legea a fost dată prin Moise, dar harul și adevărul au venit prin Isus Cristos. Nimeni nu L-a văzut vreodată pe Dumnezeu. Singurul Născut, El Însuși Dumnezeu, Cel care este în sânul Tatălui, Acela L-a făcut cunoscut. Aceasta este mărturia lui Ioan, când iudeii din Ierusalim au trimis [la el] preoți și leviți, ca să-l întrebe: „Tu cine ești?” El a mărturisit și nu a negat. A mărturisit: „Nu sunt eu Cristosul.” Și ei l-au întrebat: „Atunci cine ești? Ești Ilie?” El a răspuns: „Nu sunt.” „Ești Profetul? ” El a răspuns: „Nu.” Atunci i-au zis: „Cine ești? Ca să dăm un răspuns celor care ne-au trimis. Ce spui tu despre tine însuți?” El a început să spună: „Eu sunt glasul celui care strigă în pustiu: «Îndreptați calea Domnului!»”, după cum a spus profetul Isaia. Cei care au fost trimiși erau dintre farisei. Ei l-au întrebat: „Atunci de ce botezi dacă nu ești nici Cristosul, nici Ilie, nici Profetul?” Ioan le-a răspuns: „Eu botez cu apă, dar în mijlocul vostru stă Unul pe care voi nu-L cunoașteți, Cel care vine după mine, Căruia eu nu sunt vrednic să-i dezleg cureaua sandalei.” Acestea s-au petrecut în Betania, dincolo de Iordan, unde boteza Ioan. În ziua următoare, Ioan L-a văzut pe Isus venind spre el și a zis: „Iată Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatul lumii! El este Cel despre care ziceam: «După mine vine un Om care este înaintea mea, căci era înainte de mine! Nici eu nu-L cunoșteam, dar tocmai pentru aceasta am venit eu să botez cu apă, ca El să-i fie făcut cunoscut lui Israel.»” Și Ioan a depus mărturie spunând: „L-am văzut pe Duhul coborând din cer ca un porumbel și rămânând peste El. Eu nu-L cunoșteam, dar Cel care m-a trimis să botez cu apă, Acela mi-a zis: «Cel peste care vei vedea Duhul că Se coboară și rămâne peste El, Acela este Cel care botează cu Duhul Sfânt!» Și eu am văzut și am depus mărturie că El este Fiul lui Dumnezeu. ” În ziua următoare, Ioan stătea din nou împreună cu doi dintre ucenicii săi. Văzându-L pe Isus trecând, el a zis: „Iată Mielul lui Dumnezeu!” Cei doi ucenici ai săi l-au auzit vorbind astfel și L-au urmat pe Isus. Când S-a întors Isus și i-a văzut urmându-L, i-a întrebat: „Ce căutați?” Ei au răspuns: „Rabbi” – care, tradus, înseamnă „Învățătorule” – „unde locuiești?” El le-a zis: „Veniți și veți vedea!” Așadar, au mers și au văzut unde locuiește. Și, în acea zi, au rămas cu El. Era cam pe la ceasul al zecelea. Unul dintre cei doi care auziseră de la Ioan despre Isus și care L-au urmat era Andrei, fratele lui Simon Petru. Acesta l-a găsit mai întâi pe fratele său Simon și i-a zis: „Noi L-am găsit pe Mesia!” – care, tradus, înseamnă „Cristos”. Și l-a dus la Isus. Privindu-l, Isus i-a zis: „Tu ești Simon, fiul lui Ioan; te vei numi Chifa” – care, tradus, înseamnă Petru. A doua zi, El a vrut să se ducă în Galileea și l-a găsit pe Filip. Isus i-a zis: „Urmează-Mă!” Filip era din Betsaida, din cetatea lui Andrei și a lui Petru. Filip l-a găsit pe Natanael și i-a zis: „Noi L-am găsit pe Acela despre care au scris Moise în Lege și profeții: pe Isus din Nazaret, fiul lui Iosif.” Și Natanael i-a răspuns: „Poate ieși ceva bun din Nazaret?” Filip i-a zis: „Vino și vezi!” Isus l-a văzut pe Natanael venind spre El și a zis despre el: „Iată un adevărat israelit în care nu este viclenie!” Natanael L-a întrebat: „De unde mă cunoști?” Isus i-a răspuns: „Te-am văzut pe când erai sub smochin, înainte ca Filip să te cheme.” Natanael I-a zis: „Rabbi, Tu ești Fiul lui Dumnezeu! Tu ești Regele lui Israel!” Isus i-a răspuns: „Crezi pentru că ți-am zis că te-am văzut sub smochin? Vei vedea lucruri mai mari decât acestea!” Apoi le-a zis: „Adevărat, adevărat vă spun că veți vedea cerul deschis și pe îngerii lui Dumnezeu urcând și coborând deasupra Fiului Omului!” A treia zi, a avut loc o nuntă în Cana Galileei și mama lui Isus era acolo. La nuntă a fost invitat și Isus cu ucenicii Lui. Când s-a terminat vinul, mama lui Isus I-a zis: „Nu mai au vin!” Și Isus i-a răspuns: „Femeie, ce ne privește pe Mine și pe tine? Încă nu mi-a sosit ceasul!” Mama Lui a zis slujitorilor: „Faceți orice vă va spune!” Erau acolo șase vase de piatră, puse după obiceiul de curățire al iudeilor, în fiecare încăpând două sau trei măsuri. Isus le-a zis: „Umpleți vasele cu apă!” Și ei le-au umplut până sus. Apoi le-a zis: „Scoateți acum și duceți-i celui ce răspunde de masă!” Și ei i-au dus. Când cel ce răspundea de masă a gustat apa care se făcuse vin – el nu știa de unde este, dar slujitorii care au scos apa știau – el l-a chemat pe mire și i-a zis: „Orice om pune mai întâi vinul cel bun și, după ce oamenii au băut bine, pe cel mai slab! Tu, însă, ai ținut vinul cel bun până acum!” Isus a făcut acest dintâi semn în Cana Galileei. El Și-a arătat slava, iar ucenicii Lui au crezut în El. După aceea, a coborât la Capernaum, El împreună cu mama și frații Lui și ucenicii Lui, și au rămas acolo, dar nu multe zile. Paștele iudeilor era aproape și Isus S-a suit la Ierusalim. I-a găsit în Templu pe cei care vindeau boi, oi și porumbei, iar pe cei ce schimbau bani stând la mese. Făcând un bici din funii, i-a scos pe toți din Templu, precum și oile și boii, iar schimbătorilor de bani le-a împrăștiat monedele și le-a răsturnat mesele. Celor care vindeau porumbei le-a zis: „Luați acestea de aici! Nu faceți din Casa Tatălui Meu o casă de negustorie! ” Ucenicii Lui și-au adus aminte că este scris: „Râvna pentru Casa Ta mă mistuie!” Atunci iudeii I-au zis: „Prin ce semn ne arăți că ai dreptul să faci acestea?” Isus le-a răspuns: „Dărâmați templul acesta și-l voi ridica în trei zile!” Iudeii I-au zis: „Templul acesta a fost zidit în patruzeci și șase de ani, iar tu îl ridici în trei zile?” El, însă, vorbea despre templul trupului Său. De aceea, când El a înviat din morți, ucenicii Lui și-au adus aminte că le spusese aceasta și au dat crezare Scripturii și cuvântului pe care-l spusese Isus. Pe când era la Ierusalim la Sărbătoarea Paștelui, mulți au crezut în Numele Lui, văzând semnele pe care le făcea. Dar Isus nu avea încredere în ei pentru că El îi cunoștea pe toți și nu avea nevoie ca cineva să depună mărturie despre vreun om, fiindcă El Însuși cunoștea ce era în om. Era un om dintre farisei, pe nume Nicodim, un mai-mare al iudeilor. El a venit la Isus noaptea și I-a zis: „Rabbi, știm că ai venit de la Dumnezeu ca Învățător, fiindcă nimeni nu poate face aceste semne pe care le faci Tu, dacă Dumnezeu nu este cu el.” Isus i-a răspuns: „Adevărat, adevărat îți spun că, dacă cineva nu se naște din nou, nu poate vedea Împărăția lui Dumnezeu!” Nicodim i-a zis: „Cum se poate naște un om care este deja bătrân? Poate el intra a doua oară în pântecele mamei lui și apoi să fie născut?” Isus i-a răspuns: „Adevărat, adevărat îți spun că dacă cineva nu este născut din apă și Duh, nu poate intra în Împărăția lui Dumnezeu! Ce este născut din carne este carne, iar ce este născut din Duh este duh! Nu te mira că ți-am zis: «Trebuie să fiți născuți din nou!» Vântul suflă unde vrea și îi auzi vâjâitul, dar nu știi de unde vine și încotro se duce. Tot așa este cu oricine este născut din Duhul.” Nicodim L-a întrebat: „Cum se pot întâmpla toate acestea?” Și Isus i-a răspuns: „Tu ești învățătorul lui Israel și nu cunoști aceste lucruri? Adevărat, adevărat îți spun: Noi vorbim ceea ce știm și mărturisim ceea ce am văzut, dar voi nu primiți mărturia Noastră. Dacă v-am vorbit despre cele pământești și nu credeți, cum veți crede dacă vă voi vorbi despre cele cerești? Nimeni nu s-a suit în cer afară de Cel care a coborât din cer – Fiul Omului. Și după cum Moise a înălțat șarpele în pustiu, tot așa trebuie să fie înălțat Fiul Omului, pentru ca oricine crede în El să aibă viață veșnică. Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât L-a dat pe Singurul Său Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viață veșnică. Căci Dumnezeu nu L-a trimis pe Fiul în lume ca să judece lumea, ci pentru ca lumea să fie mântuită prin El. Cine crede în El nu este judecat, dar cel care nu crede a fost deja judecat, pentru că nu a crezut în Numele Singurului Fiu născut al lui Dumnezeu. Și judecata este aceasta: Lumina a venit în lume, dar oamenii au iubit mai mult întunericul decât lumina, pentru că faptele lor erau rele. Căci oricine face răul urăște lumina și nu vine la lumină, ca să nu i se descopere faptele. Dar cel ce trăiește adevărul vine la lumină, ca să i se vadă faptele, fiindcă sunt făcute în Dumnezeu.” După acestea, Isus a venit împreună cu ucenicii Săi în regiunea Iudeei și a rămas acolo cu ei și boteza. Ioan boteza și el în Ainon, aproape de Salim, pentru că erau multe ape acolo și oamenii veneau și erau botezați. Căci Ioan nu fusese încă aruncat în închisoare. Între ucenicii lui Ioan și un iudeu s-a iscat o neînțelegere cu privire la curățire. Au venit la Ioan și i-au zis: „Rabbi, iată că Acela care era cu tine dincolo de Iordan și despre care tu ai mărturisit, botează El Însuși acum și toți se duc la El!” Și Ioan le-a răspuns: „Un om nu poate primi decât ceea ce i-a fost dat din cer. Voi înșivă îmi sunteți martori că am zis: «Nu sunt eu Cristosul, ci eu sunt trimis înaintea Lui!» Cel ce are mireasă este mire. Dar prietenul mirelui, care stă și-l ascultă, se bucură mult de glasul mirelui. Așadar, această bucurie a mea este deplină. El trebuie să crească, iar eu să mă micșorez.” „Cel care vine de sus este mai presus de toți. Cel care este de pe pământ este pământesc și vorbește ca de pe pământ. Cel care vine din cer este deasupra tuturor. El mărturisește despre ceea ce a văzut și auzit, dar nimeni nu primește mărturia Lui. Cine a primit mărturia Lui a confirmat că Dumnezeu este vrednic de încredere. Căci Cel pe care L-a trimis Dumnezeu vorbește cuvintele lui Dumnezeu, pentru că El Îi dă Duhul fără măsură. Tatăl Îl iubește pe Fiul și I-a dat toate în mâna Lui. Cine crede în Fiul are viață veșnică, dar cine nu-L ascultă pe Fiul nu va vedea viața, ci mânia lui Dumnezeu rămâne peste el.” Când a aflat Isus că fariseii au auzit că El face și botează mai mulți ucenici decât Ioan – cu toate că nu Isus Însuși boteza, ci ucenicii Lui – a părăsit Iudeea și a plecat din nou în Galileea. Trebuia să treacă, însă, prin Samaria. Așadar, a venit într-o cetate a Samariei numită Sihar, lângă ogorul pe care i-l dăduse Iacov fiului său Iosif. Acolo se afla fântâna lui Iacov. Obosit de drum, Isus ședea lângă fântână. Era pe la ceasul al șaselea. O femeie din Samaria a venit ca să scoată apă. Isus i-a zis: „Dă-mi să beau!” Ucenicii Lui plecaseră în cetate să cumpere mâncare. Atunci femeia samariteană I-a zis: „Cum tu, un iudeu, ceri să bei de la mine, o femeie samariteană?” Căci iudeii, într-adevăr, n-au legături cu samaritenii. Isus i-a răspuns: „Dacă ai fi cunoscut tu darul lui Dumnezeu și Cine este Cel care-ți zice «Dă-mi să beau!», tu I-ai fi cerut Lui și El ți-ar fi dat apă vie.” [Femeia] i-a zis: „Domnule, nici găleată n-ai și fântâna este adâncă! Atunci de unde ai această apă vie? Ești tu oare mai mare decât părintele nostru Iacov care ne-a dat fântâna din care el însuși a băut și fiii lui și turmele lui?” Isus i-a răspuns: „Oricine bea din apa aceasta va înseta din nou! Dar cel care bea din apa pe care i-o dau Eu, nu va înseta în veac! Dimpotrivă, apa pe care i-o dau Eu va deveni în el un izvor de apă care va țâșni spre viață veșnică.” Atunci femeia i-a zis: „Domnule, dă-mi această apă, ca să nu mai însetez și să nu mai vin până aici ca să scot!” Isus i-a zis: „Du-te, cheamă-ți soțul și vino aici!” Femeia I-a răspuns: „Nu am soț!” Isus i-a zis: „Bine ai spus «Nu am soț», pentru că cinci soți ai avut și cel pe care îl ai acum nu este soțul tău! Ceea ce ai spus este adevărat!” Și femeia I-a zis: „Domnule, văd că ești un profet! Părinții noștri s-au închinat pe muntele acesta, iar voi spuneți că în Ierusalim este locul unde trebuie să se închine oamenii.” Isus i-a răspuns: „Femeie, crede-mă că vine ceasul când nu vă veți închina Tatălui nici pe muntele acesta, nici în Ierusalim. Voi vă închinați la ceea ce nu cunoașteți. Noi ne închinăm la ceea ce cunoaștem, căci mântuirea vine de la iudei. Dar vine ceasul și acum este acel ceas, când adevărații închinători I se vor închina Tatălui în duh și în adevăr; căci și Tatăl astfel de închinători caută. Dumnezeu este Duh și cei care I se închină trebuie să I se închine în duh și în adevăr!” Femeia I-a zis: „Știu că va veni Mesia, Cel care este numit Cristosul. Când va veni El, ne va spune toate lucrurile.” Isus i-a zis: „Eu sunt, Cel care-ți vorbește!” Chiar atunci au ajuns ucenicii Săi și se mirau că vorbește cu o femeie. Totuși, niciunul nu L-a întrebat: „Ce cauți?” sau „De ce vorbești cu ea?” Atunci femeia și-a lăsat vasul de apă, s-a dus în cetate și a spus oamenilor: „Veniți și vedeți un om care mi-a spus tot ce am făcut! Să fie oare acesta Cristosul?” Ei au ieșit din cetate și au început să vină la El. Între timp, ucenicii I-au zis: „Rabbi, mănâncă!” Dar El le-a zis: „Eu am de mâncat o mâncare de care voi nu știți!” Atunci ucenicii ziceau unii către alții: „Nu cumva I-a adus cineva să mănânce?” Isus le-a zis: „Mâncarea Mea este să fac voia Celui ce M-a trimis și să împlinesc lucrarea Lui! Nu ziceți voi că mai sunt patru luni și vine secerișul? Iată că Eu vă spun: Ridicați-vă ochii și priviți lanurile că sunt albe, gata de seceriș. Cine seceră primește o plată și adună rod pentru viața veșnică, pentru ca acela ce seamănă să se bucure împreună cu acela ce seceră. Căci în aceasta se adeverește cuvântul: «Unul este cel ce seamănă și altul este cel ce seceră.» Eu v-am trimis să secerați ceva pentru care nu voi ați trudit. Alții au trudit, iar voi ați intrat în osteneala lor.” Mulți samariteni din cetatea aceea au crezut în El datorită cuvintelor femeii care mărturisea: „Mi-a spus tot ce am făcut!” Așadar, când au venit samaritenii la El, Îl rugau să rămână la ei. Și a rămas acolo două zile. Mult mai mulți au crezut datorită cuvintelor Lui și-i ziceau femeii: „Nu mai credem datorită celor spuse de tine, căci noi înșine am auzit și știm că Acesta este cu adevărat Mântuitorul lumii.” După cele două zile, El a plecat de acolo spre Galileea. Isus Însuși a mărturisit că un profet nu este prețuit în propria patrie. Când a sosit în Galileea, galileenii L-au primit bine. Ei văzuseră tot ce făcuse la Ierusalim în timpul sărbătorii, căci și ei s-au dus la sărbătoare. A venit din nou în Cana Galileei unde transformase apa în vin. Era acolo un slujbaș al regelui al cărui fiu era bolnav în Capernaum. Acesta, auzind că Isus venise din Iudeea în Galileea, s-a dus la El și L-a rugat să vină să-i vindece fiul, căci era pe moarte. Atunci Isus i-a zis: „Dacă n-ați vedea semne și minuni, n-ați crede!” Slujbașul regelui I-a zis: „Doamne, coboară înainte de a-mi muri copilașul!” Isus i-a zis: „Du-te! Fiul tău trăiește!” Omul a crezut cuvântul pe care i-l spusese Isus și a plecat. Pe când cobora spre casă, slujitorii lui l-au întâmpinat și i-au spus că fiul lui trăiește. Atunci el i-a întrebat la ce oră a început să-i fie mai bine și ei i-au spus: „Ieri la ceasul al șaptelea l-a lăsat febra.” Tatăl și-a dat seama atunci că la ceasul acela Isus îi spusese: „Fiul tău trăiește!” Și a crezut el și toată casa lui. Acesta a fost al doilea semn pe care l-a făcut Isus, după ce venise din Iudeea în Galileea. După acestea, a avut loc o sărbătoare a iudeilor și Isus S-a suit la Ierusalim. În Ierusalim, la Poarta Oilor, se află o scăldătoare numită în evreiește Betezda, care are cinci porticuri. În acestea zăceau o mulțime de bolnavi, orbi, șchiopi și paralitici. [Căci un înger se cobora din când în când în scăldătoare și tulbura apa. Cel care intra primul după tulburarea apei se vindeca de orice boală ar fi avut.] Se afla acolo un om care era bolnav de treizeci și opt de ani. Văzându-l zăcând și știind că era așa de multă vreme, Isus i-a zis: „Vrei să te faci sănătos?” Bolnavul I-a răspuns: „Domnule, nu am pe nimeni ca să mă arunce în scăldătoare când este tulburată apa și, până să merg eu, coboară un altul înaintea mea”. Isus i-a zis: „Ridică-te, ia-ți patul și umblă!” Îndată omul s-a făcut sănătos, și-a luat patul și a început să umble. Ziua aceea era o zi de sabat. Iudeii îi ziceau celui care fusese vindecat: „Este sabat și nu-ți este permis să-ți duci patul!” Dar el le-a răspuns: „Cel care m-a făcut sănătos, acela mi-a zis: «Ia-ți patul și umblă!»” Ei l-au întrebat: „Cine este cel care ți-a spus «Ia-ți patul și umblă!»?” Cel ce fusese vindecat nu știa cine este, căci Isus S-a tras deoparte, fiind multă lume în acel loc. După aceea, Isus l-a găsit în Templu și i-a zis: „Iată că te-ai făcut sănătos! Să nu mai păcătuiești, ca să nu ți se întâmple ceva și mai rău!” Omul s-a dus și i-a înștiințat pe iudei că Isus este Cel care l-a făcut sănătos. De aceea iudeii Îl persecutau pe Isus, fiindcă făcea aceste lucruri în ziua de sabat. Dar [Isus] le-a răspuns: „Tatăl Meu lucrează până acum, deci lucrez și Eu!” De aceea, iudeii căutau și mai mult să-L ucidă, nu doar pentru că nu ținea sabatul, ci și pentru că Îl numea pe Dumnezeu Tatăl Lui, făcându-Se astfel egalul lui Dumnezeu. Așadar, Isus le-a răspuns: „Adevărat, adevărat vă spun că Fiul nu poate face de la Sine nimic, dacă nu L-ar vedea pe Tatăl făcând, căci tot ce face Tatăl, face și Fiul întocmai. Căci Tatăl Îl iubește pe Fiul și-I arată toate lucrurile pe care le face. Și-I va arăta lucrări mai mari decât acestea, ca voi să vă mirați. După cum Tatăl învie morții și dă viață, tot la fel dă și Fiul viață celor cărora vrea El. Căci Tatăl nu judecă pe nimeni, ci toată judecata a dat-o Fiului, ca toți să-L cinstească pe Fiul, după cum Îl cinstesc pe Tatăl. Cine nu-L cinstește pe Fiul nu-L cinstește pe Tatăl care L-a trimis. Adevărat, adevărat vă spun că cel ce ascultă cuvântul Meu și crede în Cel ce M-a trimis are viață veșnică și nu vine la judecată, ci a trecut din moarte la viață. Adevărat, adevărat vă spun că vine ceasul și acum este acel ceas, când morții vor auzi glasul Fiului lui Dumnezeu și cei ce-L vor auzi vor trăi. Căci, după cum Tatăl are viață în El Însuși, tot așa a dat și Fiului să aibă viață în Sine. Și I-a dat autoritate să facă judecată, pentru că este Fiu al Omului. Nu vă mirați de lucrul acesta, pentru că vine ceasul în care toți cei din morminte vor auzi glasul Lui și vor ieși afară la înviere: cei care au făcut binele, pentru viață, iar cei care au făcut răul, pentru judecată. Eu nu pot face nimic de la Mine Însumi. Eu judec după cum aud și judecata mea este dreaptă, pentru că nu caut voia Mea, ci voia Celui ce M-a trimis. Dacă eu depun mărturie despre Mine Însumi, mărturia Mea nu este adevărată. Este un Altul care depune mărturie despre Mine și știu că mărturia pe care o depune El despre Mine este adevărată. Voi ați trimis mesageri la Ioan și el a depus mărturie pentru adevăr. Dar nu de la un om primesc Eu mărturia, ci spun toate acestea ca voi să fiți mântuiți. Ioan era făclia care ardea și lumina și voi ați vrut să vă veseliți pentru scurtă vreme la lumina lui. Dar mărturia pe care o am Eu este mai mare decât cea a lui Ioan. Căci lucrările pe care Mi le-a dat Tatăl ca să le împlinesc, tocmai lucrările pe care le fac, mărturisesc despre Mine că Tatăl M-a trimis. Și Cel care M-a trimis, adică Tatăl, a mărturisit de­spre Mine. Voi n-ați auzit niciodată glasul Lui și nici înfățișarea nu I-ați văzut-o. Și cuvântul Lui nu rămâne în voi, fiindcă nu credeți în Acela pe care L-a trimis El. Voi cercetați Scripturile întrucât considerați că în ele aveți viață veșnică, dar tocmai ele mărturisesc despre Mine. Dar nu vreți să veniți la Mine ca să aveți viață! Slavă de la oameni nu primesc, dar vă cunosc: știu că n-aveți în voi dragoste pentru Dumnezeu. Eu am venit în Numele Tatălui Meu și nu Mă primiți! Dacă ar fi să vină altul în numele lui însuși, pe acela l-ați primi! Cum puteți crede voi, care vă dați slavă unii altora, iar slava ce vine de la Singurul Dumnezeu n-o căutați? Să nu credeți că Eu vă voi acuza înaintea Tatălui. Moise, în care v-ați pus nădejdea, este cel care vă acuză. Căci, dacă ați fi crezut în Moise, ați fi crezut și în Mine, fiindcă despre Mine a scris el! Dar, dacă nu credeți în cele scrise de el, cum veți crede în cuvintele Mele?” După aceea, Isus a trecut pe partea cealaltă a Mării Galileei, sau a Tiberiadei. O mare mulțime de oameni L-a urmat, fiindcă vedea semnele pe care le făcea cu cei bolnavi. Dar Isus S-a suit pe munte și stătea acolo cu ucenicii Săi. Era aproape de Paște, sărbătoarea iudeilor. Când Și-a ridicat ochii și a văzut că o mare mulțime vine spre El, Isus i-a zis lui Filip: „De unde am putea cumpăra pâine ca să mănânce aceștia?” Îi punea, însă, această întrebare ca să-l încerce, fiindcă El știa ce urma să facă. Filip I-a răspuns: „De două sute de dinari, pâinile nu le-ar ajunge ca fiecare să ia măcar câte puțin!” Unul dintre ucenicii Lui, Andrei, fratele lui Simon Petru, I-a zis: „Este aici un băiețel care are cinci pâini de orz și doi peștișori, dar ce sunt acestea pentru așa de mulți oameni?” Isus a zis: „Puneți-i pe oameni să se așeze!” Era multă iarbă în locul acela. Așadar, s-au așezat, bărbați fiind cam cinci mii la număr. Isus a luat pâinile și, după ce a adus mulțumire, le-a împărțit celor care erau așezați; la fel, le-a dat și din pești, cât dorea fiecare. După ce s-au săturat, El a spus ucenicilor Săi: „Adunați surplusul de frânturi, ca să nu se piardă nimic!” Ei l-au adunat și au umplut douăsprezece coșuri de frânturi care le rămăsese celor ce au mâncat din cele cinci pâini de orz. Când au văzut oamenii semnul pe care l-a făcut, ziceau: „Acesta este cu adevărat Profetul care urma să vină în lume!” Atunci Isus, fiindcă știa că aveau de gând să vină să-L ia cu forța ca să-L facă rege, S-a retras din nou pe munte, de unul singur. Când s-a înserat, ucenicii Lui au coborât spre mare și, după ce s-au urcat într-o barcă, au început să treacă de partea cealaltă a mării, spre Capernaum. Se făcuse deja întuneric și Isus nu venise încă la ei. Și, fiindcă sufla un vânt puternic, marea a început să se agite. După ce au vâslit între douăzeci și cinci și treizeci de stadii, L-au văzut pe Isus umblând pe mare și apropiindu-Se de barcă. Și erau înspăimântați. Dar El le-a zis: „Eu sunt! Nu vă temeți!” Atunci au fost bucuroși să-L ia în barcă și îndată barca a ajuns la țărmul spre care se îndreptau. În ziua următoare, mulțimea care rămăsese pe partea cealaltă a mării a văzut că nu era altă barcă acolo decât una singură. Știau și că Isus nu plecase în barcă împreună cu ucenicii Săi, ci că ucenicii Săi plecaseră singuri. Au sosit alte bărci din Tiberiada, aproape de locul unde mâncaseră pâinea după ce Domnul adusese mulțumire. Când a văzut mulțimea că Isus nu este acolo, nici ucenicii Lui, oamenii au urcat în bărci și au venit la Capernaum ca să-L caute pe Isus. După ce L-au găsit de partea cealaltă a mării, I-au zis: „Rabbi, când ai venit aici?” El le-a răspuns: „Adevărat, adevărat vă spun că Mă căutați nu pentru că ați văzut semne, ci pentru că ați mâncat din pâini și v-ați săturat. Lucrați nu pentru hrana pieritoare, ci pentru hrana care rămâne pentru viața veșnică și pe care v-o va da Fiul Omului; căci pe El Și-a pus pecetea Tatăl, adică Dumnezeu.” Atunci ei I-au zis: „Ce să facem ca să înfăptuim lucrările lui Dumnezeu?” Isus le-a răspuns: „Aceasta este lucrarea lui Dumnezeu: să credeți în Cel pe care L-a trimis El.” Atunci ei L-au întrebat: „Dar ce semn faci tu, ca noi să vedem și să credem în tine? Ce lucrezi? Părinții noștri au mâncat mană în pustiu, după cum este scris: «Le-a dat să mănânce pâine din cer!» ” Isus le-a răspuns: „Adevărat, adevărat vă spun că nu Moise v-a dat pâinea din cer, ci Tatăl Meu vă dă adevărata Pâine din cer! Căci Pâinea lui Dumnezeu este Cel care coboară din cer și dă lumii viață.” Atunci ei I-au zis: „Doamne, dă-ne întotdeauna pâinea aceasta!” Isus le-a răspuns: „Eu sunt Pâinea vieții! Cel ce vine la Mine nu va flămânzi niciodată și cel ce crede în Mine nu va înseta niciodată. Dar v-am spus că deși [M] -ați văzut, tot nu credeți. Tot ce Îmi dă Mie Tatăl vine la Mine și pe cel care vine la Mine, cu niciun chip nu-l voi scoate afară. Pentru că am coborât din cer nu ca să fac voia Mea, ci voia Celui care M-a trimis. Și aceasta este voia Celui care M-a trimis: să nu pierd pe niciunul din cei pe care Mi i-a dat El, ci să-l înviez în ziua de pe urmă. Căci voia Tatălui Meu este ca oricine Îl vede pe Fiul și crede în El să aibă viață veșnică; iar Eu îl voi învia în ziua de pe urmă.” Atunci iudeii au început să murmure cu privire la El, fiindcă spusese: „Eu sunt Pâinea Care S-a coborât din cer.” Și ziceau: „Oare nu este acesta Isus, fiul lui Iosif, pe ai cărui tată și mamă îi cunoaștem? Cum de spune acum: «Am coborât din cer!»?” Isus le-a răspuns: „Încetați de a mai murmura între voi! Nimeni nu poate veni la Mine dacă nu-l atrage Tatăl, Cel care M-a trimis. Și Eu îl voi învia în ziua de pe urmă. Este scris în Profeți: «Și toți vor fi învățați de Dumnezeu!» Oricine a auzit și a învățat de la Tatăl vine la Mine. Nu că L-ar fi văzut cineva pe Tatăl, afară de Cel care este de la Dumnezeu. El L-a văzut pe Tatăl. Adevărat, adevărat vă spun: cel ce crede are viață veșnică. Eu sunt Pâinea vieții. Părinții voștri au mâncat mană în pustiu, dar au murit. Aceasta este Pâinea care se coboară din cer, așa încât, cine mănâncă din ea, să nu moară. Eu sunt Pâinea cea vie care a coborât din cer. Dacă cineva mănâncă din Pâinea aceasta, va trăi în veac. Și Pâinea pe care o voi da Eu pentru viața lumii este trupul Meu.” Atunci iudeii au început să discute aprins unii cu alții și să zică: „Cum poate acesta să ne dea să mâncăm trupul lui?” Dar Isus le-a zis: „Adevărat, adevărat vă spun că, dacă nu mâncați trupul Fiului Omului și nu beți sângele Lui, nu aveți viață în voi. Cel ce mănâncă trupul Meu și bea sângele Meu are viață veșnică, iar Eu îl voi învia în ziua de pe urmă. Căci trupul Meu este o adevărată hrană, iar sângele Meu este o adevărată băutură. Cel ce mănâncă trupul Meu și bea sângele Meu rămâne în Mine și Eu în el. Așa cum M-a trimis pe Mine Tatăl cel Viu, și Eu trăiesc datorită Tatălui, tot astfel va trăi și cel ce Mă mănâncă, datorită Mie. Aceasta este Pâinea care a coborât din cer, nu ca mana pe care au mâncat-o părinții voștri și au murit. Cel ce mănâncă această Pâine va trăi în veac.” Isus a rostit aceste cuvinte pe când îi învăța în sinagoga din Capernaum. Mulți dintre ucenicii Lui, când L-au auzit, au zis: „Vorbirea aceasta este greu de suportat! Cine poate s-o asculte?” Dar Isus, știind în Sine că ucenicii Lui murmurau cu privire la aceasta, le-a zis: „Vorbirea aceasta vă face să vă poticniți? Dar dacă L-ați vedea pe Fiul Omului urcând acolo unde era mai înainte? Duhul este Acela care dă viață! Trupul nu folosește la nimic. Cuvintele pe care vi le-am spus sunt duh și viață! Dar sunt unii dintre voi care nu cred!” Căci El știa de la început care sunt cei care nu cred și cine este cel care Îl va trăda. Și a mai zis: „De aceea v-am spus că nimeni nu poate veni la Mine, decât dacă îi este dat de la Tatăl.” Din acel moment, mulți dintre ucenicii Lui au plecat înapoi și au încetat să mai umble cu El. Atunci Isus le-a zis celor doisprezece: „Nu vreți să vă duceți și voi?” Simon Petru I-a răspuns: „Doamne, la cine să ne ducem? Tu ai cuvintele vieții veșnice, iar noi am crezut și am ajuns să cunoaștem că Tu ești Sfântul lui Dumnezeu. ” Isus le-a răspuns: „Oare nu Eu v-am ales pe voi, cei doisprezece? Și, totuși, unul dintre voi este un diavol!” Vorbea de Iuda, fiul lui Simon Iscarioteanul, pentru că el – unul dintre cei doisprezece – urma să-L trădeze. După acestea, Isus umbla prin Galileea, căci nu voia să meargă în Iudeea, întrucât iudeii căutau să-L ucidă. Era aproape sărbătoarea iudeilor, numită a Corturilor. Așadar, frații Săi I-au zis: „Pleacă de aici și du-te în Iudeea, ca să vadă și ucenicii tăi lucrările pe care le faci, pentru că nimeni nu face nimic în ascuns, când caută să fie cunoscut. Dacă faci aceste lucrări, arată-te lumii!” Căci nici frații Lui nu credeau în El. Isus le-a răspuns: „Timpul Meu nu a sosit încă, dar timpul vostru este întotdeauna la îndemână. Pe voi lumea nu vă poate urî, dar pe Mine Mă urăște, fiindcă Eu mărturisesc despre ea că faptele ei sunt rele. Duceți-vă voi la sărbătoare! Eu nu Mă duc încă la sărbătoarea aceasta, fiindcă timpul Meu încă nu s-a împlinit.” Spunând acestea, El a rămas în Galileea. După ce frații Lui au plecat la sărbătoare, a plecat și El, dar nu pe față, ci oarecum pe ascuns. Iudeii Îl căutau în timpul sărbătorii și ziceau: „Unde este?” Și în mulțime era multă șușoteală despre El. Unii ziceau: „Este bun!”, dar alții răspundeau: „Nu, ci mai degrabă duce poporul în rătăcire!” Însă, de frica iudeilor, nimeni nu vorbea pe față despre El. Pe la mijlocul sărbătorii, S-a suit și Isus la Templu și a început să învețe poporul. Iudeii se mirau și ziceau: „Cum știe acesta carte, fără să fi învățat?” Atunci Isus le-a răspuns: „Învățătura Mea nu este a Mea, ci a Celui ce M-a trimis. Dacă vrea cineva să facă voia Lui, va cunoaște dacă învățătura este de la Dumnezeu sau dacă vorbesc de la Mine. Cine vorbește de la sine își caută propria slavă, dar cel ce caută slava celui care l-a trimis, acela este demn de crezare și în el nu este nedreptate. Oare nu Moise v-a dat Legea? Și, totuși, niciunul dintre voi nu ține Legea! De ce căutați să Mă ucideți?” Mulțimea I-a răspuns: „Ai demon! Cine caută să te ucidă?” Isus le-a zis: „O lucrare am făcut și toți vă mirați. Moise v-a dat circumcizia – nu că ar fi de la Moise, ci de la patriarhi – iar voi circumcideți omul și în zi de sabat! Dacă un om primește circumcizia într-o zi de sabat, ca să nu fie călcată Legea lui Moise, voi vă mâniați pe Mine pentru că am făcut un om pe deplin sănătos în zi de sabat? Nu judecați după înfățișare, ci judecați drept!” Unii dintre locuitorii Ierusalimului ziceau: „Nu este acesta cel pe care caută să-l ucidă? Iată că vorbește pe față și ei nu-i spun nimic! Oare chiar să fi aflat conducătorii că El este Cristosul? Dar noi știm de unde este omul acesta! Când va fi să vină Cristosul, nimeni nu va ști de unde este.” Pe când îi învăța în Templu, Isus a strigat și a zis: „Mă cunoașteți și știți de unde sunt! Eu n-am venit de la Mine Însumi, ci Cel ce M-a trimis este adevărat, dar voi nu-L cunoașteți. Eu Îl cunosc, căci de la El sunt și El M-a trimis.” De aceea, ei căutau să-L prindă, dar nimeni nu a pus mâna pe El, pentru că nu-I venise ceasul încă. Însă mulți oameni din mulțime au crezut în El și ziceau: „Când va veni Cristosul, va face oare mai multe semne decât a făcut acesta?” Fariseii au auzit mulțimea care șușotea aceste lucruri despre El. Atunci preoții de seamă și fariseii au trimis gărzi ca să-L prindă. Isus a zis: „Mai sunt puțină vreme cu voi și Mă duc la Cel care M-a trimis. Mă veți căuta și nu Mă veți găsi; și unde sunt Eu, voi nu puteți veni.” Iudeii ziceau între ei: „Unde are de gând acesta să meargă așa încât să nu-l găsim? Oare are de gând să meargă la cei împrăștiați printre greci și să-i învețe pe greci? Ce înseamnă acest cuvânt pe care l-a spus: «Mă veți căuta și nu Mă veți găsi; și unde sunt Eu, voi nu puteți veni!»?” În ultima zi a sărbătorii, ziua solemnă, Isus a stat în picioare și a strigat: „Dacă însetează cineva, să vină la Mine și să bea! Așa cum zice Scriptura despre cel ce crede în Mine, din inima lui vor curge râuri de apă vie.” Spunea aceasta despre Duhul pe care aveau să-L primească cei ce vor fi crezut în El. Căci Duhul încă nu fusese dat, fiindcă Isus nu fusese încă proslăvit. Când au auzit aceste cuvinte, unii din mulțime ziceau: „Cu adevărat, acesta este Profetul! ” Alții ziceau: „Acesta este Cristosul!” Însă unii spuneau: „Doar nu din Galileea vine Cristosul! Nu zice Scriptura că din sămânța lui David și din Betleem, satul de unde era David, se trage Cristosul?” Așadar, s-a făcut dezbinare în popor din cauza Lui. Unii dintre ei au vrut să-L prindă, dar niciunul n-a pus mâna pe El. Gărzile s-au întors la preoții de seamă și la farisei. Aceștia le-au întrebat: „De ce nu l-ați adus?” Gărzile au răspuns: „Niciodată n-a vorbit vreun om în felul acesta!” Atunci fariseii le-au zis: „Doar n-ați fost duși și voi în rătăcire? A crezut oare în El vreunul dintre conducători sau dintre farisei? Dar grămada aceasta care nu cunoaște Legea este blestemată.” Nicodim, cel care venise la Isus mai înainte și care era unul dintre ei, le-a zis: „Oare Legea noastră judecă pe un om fără să-l asculte mai întâi și să afle ce face?” Și ei i-au răspuns: „Nu cumva ești și tu din Galileea? Cercetează și vezi că din Galileea nu se ridică niciun profet! ” [[Și s-a întors fiecare acasă. Isus S-a dus spre Muntele Mă­slinilor. Dis-de-dimineață a venit din nou în Templu și tot poporul a început să vină la El. După ce S-a așezat jos, a început să-i învețe. Cărturarii și fariseii au adus o femeie prinsă în adulter și, după ce au pus-o în mijloc, I-au spus lui Isus: „Învățătorule, femeia aceasta a fost prinsă în timp ce săvârșea adulter. Moise ne-a poruncit în Lege să ucidem cu pietre pe astfel de femei. Tu, deci, ce zici?” Spuneau aceasta ca să-L pună la încercare și să aibă cu ce să-L acuze. Dar Isus S-a aplecat și scria cu degetul pe pământ. Cum ei continuau să-L întrebe, Isus S-a ridicat și le-a zis: „Acela dintre voi care este fără păcat să arunce primul cu piatra în ea!” Și, aplecându-Se din nou, scria pe pământ. Cei ce au auzit, au ieșit afară unul câte unul, începând cu cei bătrâni. El a fost lăsat singur cu femeia care stătea în mijloc. Isus S-a ridicat și i-a zis: „Femeie, unde sunt ei? Nimeni nu te-a condamnat?” Ea a răspuns: „Niciunul, Doamne!” Și Isus i-a zis: „Nici Eu nu te condamn. Du-te și să nu mai păcătuiești!”]] Isus le-a vorbit din nou și le-a zis: „Eu sunt Lumina lumii! Cel ce mă urmează nu va umbla nicidecum în întuneric, ci va avea lumina vieții.” Atunci fariseii I-au zis: „Tu mărturisești despre tine însuți: mărturia ta, deci, nu este vrednică de crezare!” Isus le-a răspuns: „Chiar dacă Eu mărturisesc despre Mine Însumi, mărturia Mea este adevărată, pentru că Eu știu de unde am venit și unde Mă duc. Dar voi nu știți de unde vin sau unde Mă duc. Voi judecați omenește; Eu nu judec pe nimeni. Și chiar dacă judec, judecata Mea este potrivită cu adevărul, pentru că nu sunt singur, ci suntem Eu și Tatăl care M-a trimis. Chiar în Legea voastră este scris că mărturia a doi oameni este vrednică de crezare. Eu sunt Cel ce mărturisesc despre Mine Însumi, dar și Tatăl, care M-a trimis, mărturisește despre Mine.” Atunci ei Îl întrebau: „Unde este tatăl tău?” Isus a răspuns: „Nu mă cunoașteți nici pe Mine, nici pe Tatăl Meu. Dacă M-ați fi cunoscut pe Mine, L-ați fi cunoscut și pe Tatăl Meu.” Isus a rostit aceste cuvinte în vistierie, pe când îi învăța în Templu. Și nimeni nu L-a prins, pentru că nu Îi venise încă ceasul. Apoi le-a zis iarăși: „Eu Mă duc și Mă veți căuta, dar voi veți muri în păcatul vostru. Unde Mă duc Eu, voi nu puteți veni.” Atunci iudeii au zis: „Doar nu se va omorî de zice: «Unde Mă duc Eu, voi nu puteți veni!»?” Și El le-a zis. „Voi sunteți de jos, iar Eu sunt de sus! Voi sunteți din lumea aceasta, dar Eu nu sunt din lumea aceasta. De aceea v-am spus că veți muri în păcatele voastre, căci, dacă nu veți crede că Eu sunt, veți muri în păcatele voastre.” Ei L-au întrebat: „Tu cine ești?” Isus le-a răspuns: „Ceea ce vă tot spun de la început. Multe am de zis și de judecat cu privire la voi, dar Cel ce M-a trimis este vrednic de crezare și Eu spun lumii ceea ce am auzit de la El.” Ei n-au înțeles că le vorbea despre Tatăl. Atunci Isus [le]-a zis: „Când Îl veți fi înălțat pe Fiul Omului, atunci veți cunoaște că Eu sunt și că nu fac nimic de la Mine Însumi, ci vorbesc după cum Tatăl M-a învățat pe Mine. Și Cel ce M-a trimis este cu Mine; nu M-a lăsat singur, pentru că fac totdeauna ce-I este plăcut Lui.” În timp ce spunea acestea, mulți au crezut în El. Atunci Isus a zis iudeilor care crezuseră în El: „Dacă rămâneți în cuvântul Meu, sunteți cu adevărat ucenici ai Mei. Veți cunoaște Adevărul și Adevărul vă va face liberi.” Ei I-au zis: „Noi suntem sămânța lui Avraam și nu am fost niciodată robii nimănui! Cum spui tu: «Veți fi liberi!»?” Isus le-a răspuns: „Adevărat, adevărat vă spun că oricine trăiește în păcat este rob al păcatului. Și robul nu rămâne pentru totdeauna în casă, dar fiul rămâne pentru totdeauna. Așadar, dacă Fiul vă va face liberi, veți fi într-adevăr liberi. Știu că sunteți sămânța lui Avraam, dar căutați să Mă omorâți, întrucât cuvântul Meu nu-și găsește loc în voi. Eu vorbesc ceea ce am văzut la Tatăl, iar voi faceți ceea ce ați auzit de la tatăl [vostru].” Ei I-au răspuns: „Tatăl nostru este Avraam!” „Dacă ați fi copii ai lui Avraam”, le-a zis Isus, „ați face faptele lui Avraam. Însă acum căutați să Mă omorâți pe Mine, un om care v-am spus adevărul pe care l-am auzit de la Dumnezeu. Așa ceva Avraam n-a făcut! Voi faceți faptele tatălui vostru.” Ei I-au zis: „Noi nu suntem născuți din adulter. Un singur Tată avem: pe Dumnezeu!” „Dacă Dumnezeu ar fi Tatăl vostru”, le-a zis Isus, „M-ați fi iubit, fiindcă am ieșit și vin de la Dumnezeu; căci n-am venit de la Mine Însumi, ci El M-a trimis! De ce nu înțelegeți vorbirea Mea? Pentru că nu puteți asculta cuvântul Meu! Voi sunteți de la tatăl vostru, diavolul, și vreți să împliniți poftele tatălui vostru. El de la început a fost un ucigaș de oameni și n-a stat în adevăr, fiindcă nu este adevăr în el. Când spune minciuna, el vorbește din ale lui, fiindcă este mincinos, chiar tatăl minciunii. Dar, pentru că Eu spun adevărul, pe Mine nu Mă credeți! Care dintre voi Mă poate dovedi vinovat de păcat? Dacă spun adevărul, de ce nu Mă credeți? Cel care este din Dumnezeu, ascultă cuvintele lui Dumnezeu! Voi de aceea nu ascultați, fiindcă nu sunteți din Dumnezeu!” Iudeii I-au zis: „Nu zicem noi bine că ești samaritean și că ai demon?” Isus le-a răspuns: „N-am demon, ci Eu Îl cinstesc pe Tatăl Meu, dar voi nu Mă cinstiți! Eu nu caut slava Mea! Este Unul care o caută și care judecă. Adevărat, adevărat vă spun: Dacă păzește cineva cuvântul Meu, în veac nu va vedea moartea.” [Atunci] iudeii I-au zis: „Acum știm că ai demon! Avraam a murit, profeții de asemenea, iar tu spui: «Dacă păzește cineva cuvântul Meu, în veci nu va gusta moartea!»? Doar nu ești tu mai mare decât părintele nostru Avraam care a murit? Și profeții au murit! Cine te crezi?” Isus a răspuns: „Dacă Eu Mă slăvesc pe Mine Însumi, slava Mea nu înseamnă nimic. Tatăl Meu este Cel ce Mă slăvește, El despre care voi ziceți: «Este Dumnezeul nostru!» Cu toate acestea, nu-L cunoașteți, dar Eu Îl cunosc. Dacă aș zice că nu-L cunosc, aș fi ca voi, un mincinos. Dar Îl cunosc și păzesc cuvântul Lui. Tatăl vostru Avraam a tresăltat de bucurie că are să vadă ziua Mea; a văzut-o și s-a bucurat.” Atunci iudeii I-au zis: „Nu ai nici cincizeci de ani și l-ai văzut pe Avraam? ” Isus le-a răspuns: „Adevărat, adevărat vă spun: mai înainte de a se fi născut Avraam, Eu sunt! ” Atunci au luat pietre ca arunce în El, dar Isus S-a ascuns și a ieșit din Templu. În timp ce trecea, Isus a văzut un om orb din naștere. Ucenicii Lui L-au întrebat: „Rabbi, cine a păcătuit, omul acesta sau părinții lui, de s-a născut orb?” Isus le-a răspuns: „N-a păcătuit nici el, nici părinții lui, ci este așa ca să se arate în el lucrările lui Dumnezeu. Cât este ziuă, trebuie să facem lucrările Celui ce M-a trimis. Vine noaptea, când nimeni nu mai poate lucra. Cât sunt în lume, sunt Lumina lumii.” După ce a spus aceste cuvinte, a scuipat pe pământ și a făcut tină din salivă, a întins tina pe ochii lui și i-a zis: „Du-te și spală-te în scăldătoarea Siloamului!” – care tradus înseamnă „Trimis”. Așadar, el s-a dus, s-a spălat și s-a întors văzând. Atunci vecinii și cei care-l văzuseră înainte ca cerșetor, ziceau: „Nu este acesta cel ce ședea și cerșea?” Unii ziceau: „El este!”, alții: „Nu, dar seamănă cu el!” El însuși zicea: „Eu sunt!” L-au întrebat, deci: „Cum ți s-au deschis ochii?” El a răspuns: „Un om cu numele Isus a făcut tină, mi-a uns ochii și mi-a zis: «Du-te la Siloam și spală-te!» Așadar, m-am dus, m-am spălat și mi-am căpătat vederea.” Ei l-au întrebat: „Unde este omul acela?” El a răspuns: „Nu știu!” L-au dus pe cel ce fusese orb la farisei. Ziua în care Isus făcuse tină și-i deschisese ochii era o zi de sabat. Deci l-au întrebat și fariseii din nou cum și-a căpătat vederea. Și el le-a spus: „A pus tină pe ochii mei, m-am spălat și acum văd!” Unii dintre farisei ziceau: „Omul acesta nu este de la Dumnezeu, pentru că nu ține sabatul.” Însă alții ziceau: „Cum poate un om păcătos să facă astfel de semne?” Și era dezbinare între ei. Deci i-au zis iarăși orbului: „Ce spui tu despre el? Doar ți-a deschis ochii!” „Este un profet!”, le-a răspuns el. Iudeii n-au crezut despre el că fusese orb și că și-a căpătat vederea, până când nu i-au chemat pe părinții lui și i-au întrebat: „Acesta este fiul vostru despre care spuneți că s-a născut orb? Atunci cum de vede acum?” Părinții lui au răspuns: „Știm că acesta este fiul nostru și că s-a născut orb. Însă cum de vede acum sau cine i-a deschis ochii, noi nu știm! Întrebați-l pe el! Este matur și va vorbi el însuși despre sine.” Părinții lui au zis aceste cuvinte fiindcă se temeau de iudei, căci iudeii se înțeleseseră deja ca, în cazul în care cineva mărturisește că Isus este Cristosul, să fie dat afară din sinagogă. De aceea au zis părinții lui: „Este matur; întrebați-l pe el!” Așadar, l-au chemat a doua oară pe omul care fusese orb și i-au zis: „Dă slavă lui Dumnezeu! Noi știm că omul acesta este un păcătos.” Atunci el a răspuns: „Dacă este păcătos, eu nu știu. Un singur lucru știu: am fost orb și acum văd!” Ei l-au întrebat: „Ce ți-a făcut? Cum ți-a deschis ochii?” El le-a răspuns: „V-am spus deja și n-ați ascultat. De ce vreți să mai auziți încă o dată? Doar nu vreți și voi să vă faceți ucenici ai Lui?” Ei l-au insultat și i-au zis: „Tu ești ucenicul lui! Noi suntem ucenicii lui Moise! Noi știm că lui Moise i-a vorbit Dumnezeu, dar acesta nu știm de unde este!” Omul le-a răspuns: „Tocmai aici este mirarea, că voi nu știți de unde este și, totuși, El mi-a deschis ochii! Știm că Dumnezeu n-ascultă pe păcătoși, dar, dacă cineva este temător de Dumnezeu și face voia Lui, pe acela îl ascultă. De când este lumea, nu s-a auzit ca cineva să fi deschis ochii unui orb din naștere. Dacă omul acesta n-ar fi de la Dumnezeu, n-ar fi putut face nimic.” Ei i-au răspuns: „Ești născut cu totul în păcat și tu ne înveți pe noi?” Și l-au dat afară. Isus a auzit că l-au dat afară și, când l-a găsit, l-a întrebat: „Crezi tu în Fiul Omului? ” El i-a răspuns: „Și cine este, Doamne, ca să cred în El?” „L-ai și văzut”, i-a zis Isus, „și Cel care-ți vorbește, Acela este!” „Cred, Doamne!”, i-a răspuns el și I s-a închinat. Isus a zis: „Pentru judecata lumii acesteia am venit Eu în lume, ca cei care nu văd să vadă, iar cei care văd să fie orbi.” Unii dintre fariseii care erau cu El au auzit aceste vorbe și I-au zis: „Nu cumva suntem și noi orbi?” „Dacă ați fi orbi”, le-a răspuns Isus, „n-ați avea păcat! Dar, pentru că ziceți «Vedem!», păcatul vostru rămâne.” „Adevărat, adevărat vă spun că cel care nu intră pe poartă în staulul oilor, ci sare prin altă parte, este un hoț și un tâlhar. Dar cel care intră pe poartă este păstorul oilor. Portarul îi deschide, iar oile îi aud glasul; el își cheamă oile pe nume și le duce afară. După ce și-a scos toate oile, merge înaintea lor; și oile îl urmează pentru că îi cunosc glasul. Pe un străin nu-l vor urma deloc, ci vor fugi de el, pentru că nu cunosc glasul străinilor.” Isus le-a spus această parabolă, dar ei n-au înțeles ce înseamnă ceea ce le spunea. De aceea, Isus le-a zis din nou: „Adevărat, adevărat vă spun că Eu sunt Poarta oilor. Toți cei care au venit înaintea Mea sunt hoți și tâlhari; dar oile nu i-au ascultat. Eu sunt Poarta. Dacă intră cineva prin Mine, va fi mântuit, va intra și va ieși și va găsi pășune. Hoțul nu vine decât să fure, să înjunghie și să nimicească. Eu am venit ca oile să aibă viață și s-o aibă din belșug. Eu sunt Păstorul cel bun. Păstorul cel bun Își dă viața pentru oi. Cel plătit, care nu este păstor și ale cărui oi nu sunt ale lui, vede lupul venind și lasă oile și fuge – iar lupul le înhață și le împrăștie – pentru că este plătit și nu-i pasă de oi. Eu sunt Păstorul cel bun și le cunosc pe cele ce sunt ale Mele, iar ele Mă cunosc pe Mine, tot așa cum Tatăl Mă cunoaște pe Mine și Eu Îl cunosc pe Tatăl. Și pentru oi Îmi dau viața! Mai am și alte oi, care nu sunt din staulul acesta; și pe acelea trebuie să le aduc. Ele vor asculta glasul Meu și vor fi o turmă și un singur Păstor. De aceea Mă iubește Tatăl, pentru că Îmi dau viața ca s-o iau din nou. Nimeni n-o ia de la Mine, ci Eu o dau de bună voie. Am autoritate s-o dau și am autoritate s-o iau înapoi. Această poruncă am primit-o de la Tatăl Meu.” Din cauza acestor cuvinte, s-a făcut din nou dezbinare între iudei. Mulți dintre ei ziceau: „Are demon și și-a pierdut mințile! De ce-l ascultați?” Alții ziceau: „Aceste cuvinte nu sunt cuvintele unui demonizat. Oare poate un demon să deschidă ochii orbilor?” În Ierusalim avea loc atunci Sărbătoarea Înnoirii Templului. Era iarnă. Isus Se plimba prin Templu, în Porticul lui Solomon. Atunci iudeii L-au înconjurat și I-au zis: „Până când ne mai ții sufletul în încordare? Dacă tu ești Cristosul, spune-ne deschis!” Isus le-a răspuns: „V-am spus și nu credeți. Lucrările pe care le fac Eu, în Numele Tatălui Meu, ele mărturisesc despre Mine. Dar voi nu credeți, pentru că nu sunteți dintre oile Mele. Oile Mele aud glasul Meu; Eu le cunosc și ele Mă urmează. Eu le dau viață veșnică, în veac nu vor pieri și nimeni nu le va smulge din mâna Mea. Tatăl Meu care Mi le-a dat este mai mare decât toți și nimeni nu le poate smulge din mâna Tatălui. Eu și Tatăl una suntem!” Atunci iudeii au luat iarăși pietre ca să-L ucidă. Isus le-a răspuns: „Multe lucrări bune v-am arătat de la Tatăl; pentru care din aceste lucrări aruncați cu pietre în Mine?” Iudeii I-au răspuns: „Nu pentru o lucrare bună aruncăm cu pietre în tine, ci pentru blasfemie și pentru că tu, care ești om, te faci pe tine însuți Dumnezeu.” Isus le-a răspuns: „Nu este scris în Legea voastră: «Eu am zis: Sunteți dumnezei!»? Dacă Legea i-a numit «dumnezei» pe aceia la care a venit Cuvântul lui Dumnezeu – și Scriptura nu poate fi desființată – cum spuneți voi: «Rostești blasfemii!» Celui pe care Tatăl L-a sfințit și L-a trimis în lume, doar pentru că am spus: «Sunt Fiul lui Dumnezeu!»? Dacă nu fac lucrările Tatălui Meu, să nu Mă credeți! Dar, dacă le fac, chiar dacă pe Mine nu Mă credeți, credeți lucrările, ca să știți și să înțelegeți că Tatăl este în Mine și Eu în Tatăl!” Atunci au căutat din nou să-L prindă, dar a scăpat din mâna lor. S-a dus iarăși dincolo de Iordan, în locul unde boteza mai înainte Ioan. Și a rămas acolo. Mulți veneau la El și ziceau: „Ioan nu a făcut niciun semn, dar tot ce a spus Ioan despre Acesta era adevărat.” Și mulți au crezut acolo în El. Un oarecare Lazăr din Betania, satul Mariei și al Martei, sora ei, era bolnav. Maria, al cărei frate Lazăr a fost bolnav, era cea care L-a uns pe Domnul cu parfum și I-a șters picioarele cu părul ei. Surorile au trimis la Isus să-I spună: „Doamne, iată că cel pe care-l iubești este bolnav.” Când a auzit, Isus a spus: „Boala aceasta nu este spre moarte, ci pentru slava lui Dumnezeu, ca, prin ea, Fiul lui Dumnezeu să fie slăvit.” Isus îi iubea pe Marta, pe sora ei și pe Lazăr. Așadar, când a auzit că Lazăr este bolnav, El a mai rămas două zile în locul în care era; apoi a zis ucenicilor: „Să mergem din nou în Iudeea!” Ucenicii I-au zis: „Rabbi, numai ce căutau iudeii să Te ucidă cu pietre și Tu te duci din nou acolo?” Isus le-a răspuns: „Nu sunt douăsprezece ceasuri într-o zi? Dacă cineva umblă ziua, nu se împiedică, pentru că vede lumina lumii acesteia; dar dacă cineva umblă noaptea, el se împiedică, pentru că lumina nu este în el.” După ce a spus acestea, le-a zis: „Lazăr, prietenul nostru, doarme, dar Mă duc să-l trezesc.” Atunci ucenicii I-au zis: „Doamne, dacă doarme, se va face bine! ” Isus le vorbise despre moartea lui Lazăr, dar ei au crezut că le vorbește despre somnul obișnuit. Atunci Isus le-a spus deschis: „Lazăr a murit! Și Mă bucur pentru voi că nu am fost acolo, ca voi să credeți. Dar haideți să mergem la el.” Atunci Toma, numit Geamănul, le-a zis celorlalți ucenici: „Haideți să mergem și noi ca să murim cu El!” Când a ajuns, Isus a aflat că Lazăr era deja de patru zile în mormânt. Betania era aproape de Ierusalim, cam la cincisprezece stadii, și mulți dintre iudei veniseră la Marta și Maria ca să le consoleze pentru pierderea fratelui lor. Când a auzit Marta că vine Isus, I-a ieșit în întâmpinare; Maria, însă, ședea în casă. Atunci Marta I-a zis lui Isus: „Doamne, dacă ai fi fost aici, n-ar fi murit fratele meu. Dar, și acum, știu că orice ai cere de la Dumnezeu, Dumnezeu Îți va da.” Isus i-a zis: „Fratele tău va învia!” „Știu”, I-a răspuns Marta, „că va învia la înviere, în ziua de pe urmă.” Isus i-a zis: „Eu sunt Învierea și Viața! Cine crede în Mine, chiar dacă ar fi să moară, va trăi. Și oricine trăiește și crede în Mine, în veac nu va muri. Crezi tu lucrul acesta?” „Da, Doamne!” I-a zis ea, „cred că Tu ești Cristosul, Fiul lui Dumnezeu, Cel care trebuia să vină în lume.” După ce a spus aceste cuvinte, ea s-a dus și a chemat-o în secret pe Maria, sora ei, zicându-i: „Învățătorul este aici și te cheamă!” Când a auzit, ea s-a ridicat repede și a venit la El. Isus nu ajunsese încă în sat, ci era tot în locul unde Îl întâmpinase Marta. Iudeii care erau cu Maria în casă și o consolau, când au văzut-o că se ridică repede și iese, au mers după ea, crezând că se duce la mormânt ca să plângă acolo. Când Maria a ajuns unde era Isus și L-a văzut, a căzut la picioarele Lui și I-a zis: „Doamne, dacă ai fi fost aici, n-ar fi murit fratele meu!” Când a văzut-o Isus plângând pe ea și pe iudeii care au venit împreună cu ea, S-a înfiorat în duhul Său, S-a tulburat și a zis: „Unde l-ați pus?” Ei au răspuns: „Doamne, vino și vezi!” Isus plângea. Atunci iudeii au început să zică: „Iată cât de mult îl iubea!” Dar unii dintre ei au spus: „Oare nu putea El, care a deschis ochii orbului, să facă ceva ca nici omul acesta să nu moară?” Atunci Isus S-a înfiorat din nou în Sine și S-a dus la mormânt; era o grotă pe intrarea căreia era așezată o piatră. Isus a zis: „Dați piatra la o parte!” Marta, sora celui mort, I-a zis: „Doamne, deja miroase urât, căci este mort de patru zile!” Isus i-a zis: „Nu ți-am spus că, dacă vei crede, vei vedea slava lui Dumnezeu?” Atunci au dat piatra la o parte. Isus Și-a ridicat ochii și a zis: „Tată, Îți mulțumesc pentru că M-ai ascultat! Am știut că întotdeauna Mă asculți, dar pentru mulțimea care stă în jur am zis așa, ca să creadă că Tu M-ai trimis.” După ce a spus aceste cuvinte, a strigat cu un glas puternic: „Lazăre, vino afară!” Cel ce fusese mort a ieșit, având picioarele și mâinile legate cu fâșii de pânză, iar fața-i era înfășurată într-un ștergar. Atunci mulți dintre iudeii care veniseră la Maria și văzuseră ce a făcut Isus, au crezut în El. Însă unii dintre ei s-au dus la farisei și le-au spus ce făcuse Isus. Atunci preoții de seamă și fariseii au adunat Sinedriul și au zis: „Ce facem, pentru că omul acesta face multe semne?! Dacă-l vom lăsa așa, toți vor crede în el și vor veni romanii și ne vor distruge și Locul acesta, și neamul.” Unul dintre ei, Caiafa, care era mare preot în acel an, le-a zis: „Voi nu știți nimic! Nici nu vă gândiți că este spre folosul vostru să moară un singur om pentru popor și să nu piară tot neamul!” Nu spusese de la sine lucrul acesta, ci, fiind mare preot în acel an, a profețit că Isus urma să moară pentru neam; și nu doar pentru neam, ci pentru ca să-i adune într-un singur loc și pe copiii lui Dumnezeu care sunt risipiți. Așadar, din ziua aceea au hotărât să-L omoare. De aceea, Isus nu mai umbla pe față printre iudei, ci S-a dus de acolo în ținutul de lângă pustiu într-o cetate numită Efraim și a rămas acolo împreună cu ucenicii. Paștele iudeilor era aproape și mulți din țară s-au urcat la Ierusalim înainte de Paște, ca să se curățească. Ei Îl căutau pe Isus și, stând în Templu, ziceau unii către alții: „Ce credeți? Să nu vină oare la sărbătoare?” Dar preoții de seamă și fariseii dăduseră porunci ca, dacă cineva știe unde este, să le facă de cunoscut, ca ei să-L prindă. Cu șase zile înainte de Paște, Isus a venit în Betania, unde era Lazăr pe care El îl înviase din morți. I-au pregătit, deci, o cină, iar Marta slujea. Lazăr era unul dintre cei care stăteau la masă cu El. Atunci Maria a luat o litră de parfum de nard pur, foarte costisitor, a uns picioarele lui Isus și I le-a șters cu părul ei. Și casa s-a umplut de mireasma parfumului. Iuda Iscarioteanul, unul dintre ucenicii Lui, cel care urma să-L trădeze, a zis: „De ce nu s-a vândut acest parfum cu trei sute de dinari, iar banii să fi fost dați săracilor?” Zicea lucrul acesta nu pentru că îi păsa lui de săraci, ci pentru că era un hoț și, având punga la el, fura din ce se punea în ea. Atunci Isus a zis: „Las-o să-l păstreze pentru ziua îngropării Mele! Căci pe săraci îi aveți întotdeauna cu voi, dar pe Mine nu Mă aveți întotdeauna.” O mare mulțime dintre iudei a aflat că este acolo și a venit, nu numai pentru Isus, ci ca să-l vadă și pe Lazăr, pe care îl înviase din morți. Dar preoții de seamă s-au sfătuit să-l omoare și pe Lazăr, pentru că, din cauza lui, mulți iudei îi părăseau și credeau în Isus. A doua zi, marea mulțime de oameni care a venit la sărbătoare, auzind că vine Isus la Ierusalim, a luat ramuri de palmier, I-a ieșit în întâmpinare și striga: „Osana! Binecuvântat este Cel ce vine în Numele Domnului, Regele lui Israel!” Isus a găsit un măgăruș și a șezut pe el, după cum este scris: „Nu te teme, fiică a Sionului! Iată, Regele tău vine, șezând pe mânzul unei măgărițe!” Ucenicii Lui n-au înțeles aceste lucruri de la început, dar când Isus a fost proslăvit, și-au adus aminte că despre El fuseseră scrise acestea și că ei le făcuseră pentru El. Așadar, mulțimea care era cu El când l-a chemat pe Lazăr din mormânt și l-a înviat din morți mărturisea de­spre El. De aceea L-a și întâmpinat mulțimea, fiindcă auzise că a făcut acest semn. Atunci fariseii au zis unii către alții: „Vedeți că nu câștigați nimic? Iată că lumea s-a dus după el!” Printre cei care s-au suit la sărbătoare ca să se închine erau și niște greci. Aceștia au venit la Filip, care era din Betsaida Galileei, și i-au zis: „Domnule, am vrea să-L vedem pe Isus!” Filip s-a dus și i-a spus lui Andrei, apoi Andrei și Filip s-au dus și I-au spus lui Isus. Isus le-a răspuns: „A sosit ceasul ca Fiul Omului să fie proslăvit. Adevărat, adevărat vă spun că, dacă bobul de grâu care a căzut în pământ nu moare, el rămâne singur; dar dacă moare, aduce mult rod. Cine își iubește viața o va pierde și cine își urăște viața în lumea aceasta o va păstra pentru viață veșnică. Dacă Îmi slujește cineva, să Mă urmeze! Și unde sunt Eu, acolo va fi și slujitorul Meu. Dacă Îmi slujește cineva, Tatăl îl va cinsti. Acum sufletul Meu este tulburat. Și ce voi zice: «Tată, scapă-Mă de ceasul acesta»? Dar tocmai de aceea am ajuns la ceasul acesta! Tată, proslăvește-Ți Numele! ” Atunci s-a auzit un glas din cer: „L-am proslăvit și-L voi mai proslăvi!” Mulțimea care stătea acolo și a auzit a zis: „A fost un tunet!” Alții au zis: „I-a vorbit un înger!” Isus a răspuns: „Nu pentru Mine a fost glasul acesta, ci pentru voi! Acum are loc judecata acestei lumi. Acum va fi aruncată afară căpetenia lumii acesteia. Iar Eu, când va fi să fiu înălțat de pe pământ, îi voi atrage pe toți la Mine.” Zicea aceasta arătând prin ce fel de moarte urma să moară. Atunci mulțimea I-a răspuns: „Noi am auzit din Lege că Cristosul rămâne în veci! Cum spui tu că Fiul Omului trebuie să fie înălțat? Cine este acest Fiu al Omului?” Isus le-a zis: „Lumina mai este printre voi încă puțină vreme. Umblați până mai aveți lumină, ca să nu vă prindă întunericul! Cine umblă în întuneric nu știe unde merge. Cât aveți Lumină, credeți în Lumină, ca să fiți fii ai Luminii!” Isus a spus aceste cuvinte și, după ce a plecat, S-a ascuns de ei. Cu toate că făcuse atâtea semne înaintea lor, ei tot nu credeau în El, pentru a se împlini cuvântul pe care l-a spus profetul Isaia: „Doamne, cine a crezut mesajul nostru? Și cui i s-a descoperit brațul Domnului?” De aceea nu puteau ei să creadă, pentru că Isaia a mai spus: „Le-a orbit ochii și le-a împietrit inima, ca nu cumva să vadă cu ochii, să înțeleagă cu inima, să se întoarcă la Mine și să-i vindec.” Isaia a spus acestea pentru că a văzut slava Lui și a vorbit despre El. Totuși, chiar și dintre mai-marii iudeilor, mulți au crezut în El dar, din cauza fariseilor, nu au mărturisit, ca nu cumva să fie dați afară din sinagogă. Căci au iubit mai mult slava de la oameni decât slava de la Dumnezeu. Isus a strigat: „Cine crede în Mine nu în Mine crede, ci în Cel ce M-a trimis. Și cel ce Mă vede pe Mine, Îl vede pe Cel ce M-a trimis. Eu am venit ca lumină în lume, pentru ca oricine crede în Mine să nu rămână în întuneric. Și, dacă cineva aude cuvintele Mele și nu le păzește, nu Eu îl judec, căci nu am venit să judec lumea, ci să mântuiesc lumea. Pe cel ce Mă respinge și nu primește cuvintele Mele, are cine să-l judece: cuvântul pe care l-am rostit, acela îl va judeca în ziua de pe urmă. Căci Eu n-am vorbit de la Mine, ci Însuși Tatăl, Cel ce M-a trimis, Mi-a dat poruncă ce să spun și ce să vorbesc. Și știu că porunca Lui este viață veșnică. Așadar, cuvintele pe care le spun Eu, le spun așa cum Mi le-a spus Tatăl.” Înainte de sărbătoarea Paștelui, Isus știa că I-a sosit ceasul să plece din lumea aceasta la Tatăl. Fiindcă i-a iubit pe ai Săi care erau în lume, i-a iubit până la capăt. În timpul cinei, după ce diavolul pusese deja în inima lui Iuda, fiul lui Simon Iscarioteanul, să-L trădeze, Isus, care știa că Tatăl I-a dat toate lucrurile în mâini și că de la Dumnezeu a venit și la Dumnezeu Se duce, S-a ridicat de la cină, Și-a pus deoparte hainele și, luând un ștergar, S-a încins cu el. Apoi a turnat apă într-un lighean și a început să le spele picioarele ucenicilor și să le șteargă cu ștergarul cu care era încins. Atunci a venit la Simon Petru și Petru I-a zis: „Doamne, Tu să-mi speli mie picioarele?” Isus i-a răspuns: „Ceea ce fac Eu tu nu înțelegi acum, dar vei înțelege după aceea.” Petru i-a zis: „Niciodată, în veac nu-mi vei spăla Tu picioarele!” Isus i-a răspuns: „Dacă nu te spăl, nu vei avea parte cu Mine!” „Doamne, nu doar picioarele, ci și mâinile și capul!”, I-a zis Simon Petru. Isus i-a răspuns: „Cel care s-a îmbăiat nu are nevoie decât picioarele să-și spele și este curat în întregime. Și voi sunteți curați, dar nu toți!” Căci îl cunoștea pe cel care urma să-L trădeze. De aceea a zis El: „Nu toți sunteți curați!” După ce le-a spălat picioarele, Și-a luat hainele, S-a așezat din nou la masă și le-a zis: „Înțelegeți voi ce v-am făcut Eu? Voi Mă numiți «Învățătorul» și «Domnul» și bine ziceți, căci sunt! Atunci, dacă Eu, Domnul și Învățătorul, v-am spălat picioarele, și voi trebuie să vă spălați picioarele unii altora. Căci v-am dat un exemplu, ca și voi să faceți cum am făcut Eu. Adevărat, adevărat vă spun că un rob nu este mai mare decât stăpânul său, nici apostolul mai mare decât cel ce l-a trimis. Dacă știți toate acestea, ferice de voi dacă le faceți! Nu vorbesc despre voi toți; știu pe cine am ales. Dar trebuie să se împlinească Scriptura: «Cel care mănâncă pâinea Mea și-a ridicat călcâiul împotriva Mea.» Vă spun lucrul acesta de pe acum, înainte de a se întâmpla, pentru ca, atunci când se va întâmpla, să credeți că Eu sunt. Adevărat, adevărat vă spun că cine primește pe cel pe care-l voi trimite Eu, pe Mine Mă primește; iar cine Mă primește pe Mine, Îl primește pe Cel care M-a trimis pe Mine.” După ce a spus aceste cuvinte, Isus S-a tulburat în duh și a mărturisit: „Adevărat, adevărat vă spun că unul dintre voi mă va trăda.” Ucenicii se uitau unii la alții, nefiind siguri despre cine vorbește. Unul dintre ucenicii lui Isus, cel pe care El îl iubea, stătea la masă rezemat pe pieptul lui Isus. Așadar, Simon Petru i-a făcut semn să-L întrebe cine ar putea să fie cel despre care vorbește. Atunci, rezemându-se pe pieptul lui Isus, ucenicul acela L-a întrebat: „Doamne, cine este?” Isus a răspuns: „Cel pentru care voi întinge bucățica și i-o voi da, acela este!” După ce a întins bucățica, a luat-o și i-a dat-o lui Iuda, fiul lui Simon Iscarioteanul. De îndată ce Iuda a luat bucățica, a intrat Satan în el. Atunci Isus i-a zis: „Ce vrei să faci, fă repede!” Niciunul din cei care stăteau la masă n-a înțeles de ce i-a spus aceasta. De vreme ce Iuda avea punga, unii credeau că Isus i-a zis: „Cumpără lucrurile de care avem nevoie pentru sărbătoare!” sau… să dea ceva săracilor. Așadar, după ce a luat bucățica, Iuda a ieșit îndată. Era noapte. Când el a ieșit, Isus a zis: „Acum Fiul Omului a fost proslăvit și Dumnezeu a fost proslăvit în El. Dacă Dumnezeu a fost proslăvit în El, și Dumnezeu Îl va proslăvi în Sine Însuși și-L va proslăvi îndată. Copilașilor, încă puțin mai sunt cu voi. Mă veți căuta și, așa cum le-am spus iudeilor că «Unde Mă duc Eu, voi nu puteți veni!», vă spun și vouă acum. Vă dau o poruncă nouă: Să vă iubiți unii pe alții! Cum v-am iubit Eu, așa să vă iubiți și voi unii pe alții. Prin aceasta vor cunoaște toți că Îmi sunteți ucenici: dacă aveți dragoste unii pentru alții.” Simon Petru I-a zis: „Doamne, unde Te duci?” Isus [i] -a răspuns: „Unde Mă duc Eu, tu nu Mă poți urma acum, dar mai târziu Mă vei urma.” „Doamne”, I-a zis Petru, „de ce nu Te pot urma acum? Îmi voi da viața pentru Tine!” Isus i-a răspuns: „Îți vei da viața pentru Mine? Adevărat, adevărat îți spun: Nu va cânta cocoșul până când nu te vei lepăda de Mine de trei ori.” Să nu vi se tulbure inima! Încredeți-vă în Dumnezeu și încredeți-vă în Mine! În casa Tatălui Meu sunt multe încăperi. Altfel, v-aș fi spus Eu oare că Mă duc să vă pregătesc un loc? Și dacă Mă voi duce și vă voi pregăti un loc, voi veni din nou și vă voi lua cu Mine ca acolo unde sunt Eu, să fiți și voi. Și calea spre locul unde Mă duc o știți. ” Toma I-a zis: „Doamne, nu știm unde Te duci. Cum putem ști calea?” Isus i-a răspuns: „Eu sunt Calea, Adevărul și Viața. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine. Dacă Mă cunoașteți pe Mine, Îl veți cunoaște și pe Tatăl. Și de acum Îl cunoașteți și L-ați și văzut.” Filip I-a zis: „Doamne, arată-ne pe Tatăl și ne este de ajuns!” Isus i-a răspuns: „De atâta vreme sunt cu voi, Filip, și nu M-ai cunoscut? Cel care M-a văzut pe Mine, L-a văzut pe Tatăl. Cum poți să spui: «Arată-ne pe Tatăl!»? Sau nu crezi că Eu sunt în Tatăl și Tatăl este în Mine? Cuvintele pe care vi le spun, nu de la Mine le spun, ci Tatăl, Care locuiește în Mine, El înfăptuiește lucrările Sale. Credeți-Mă că Eu sunt în Tatăl și Tatăl este în Mine. Dacă nu pentru altceva, credeți măcar pentru lucrările acestea. Adevărat, adevărat vă spun: Cel care crede în Mine va face și el lucrările pe care le fac Eu; și chiar și mai mari decât acestea va face, pentru că Eu Mă duc la Tatăl. Și orice veți cere în Numele Meu, aceea voi face, ca Tatăl să fie proslăvit în Fiul. Dacă Îmi veți cere ceva în Numele Meu, voi face. Dacă Mă iubiți, veți păzi poruncile Mele. Și Eu Îl voi ruga pe Tatăl și El vă va da un alt Mângâietor, ca să fie cu voi în veac, Duhul adevărului, pe care lumea nu-L poate primi, pentru că nu-L vede, nici nu-L cunoaște. Dar voi Îl cunoașteți, pentru că rămâne cu voi și va fi în voi. Nu vă voi lăsa orfani! Voi veni iarăși la voi! Încă puțin și lumea nu Mă va mai vedea. Voi, însă, Mă veți vedea, pentru că Eu trăiesc și voi veți trăi. În ziua aceea veți cunoaște că Eu sunt în Tatăl Meu, că voi sunteți în Mine și Eu în voi. Cine are poruncile Mele și le păzește, acela Mă iubește; și cel ce Mă iubește va fi iubit de Tatăl Meu. Îl voi iubi și Eu și Mă voi arăta lui.” Iuda, nu Iscarioteanul, I-a zis: „Doamne, cum se face că nouă ni Te vei arăta și nu lumii?” Isus i-a răspuns: „Dacă cineva Mă iubește, păzește Cuvântul Meu și Tatăl Meu îl va iubi, iar Noi vom veni la el și vom locui împreună cu el. Cel care nu Mă iubește, nu păzește cuvintele Mele; și cuvântul pe care-l auziți nu este al Meu, ci al Celui care M-a trimis – al Tatălui. V-am spus toate acestea până mai rămân cu voi. Dar Mângâietorul, Duhul cel Sfânt pe care Îl va trimite Tatăl în Numele Meu, El vă va învăța toate lucrurile și vă va aduce aminte de tot ceea ce v-am spus Eu. Vă las pacea, vă dau pacea Mea. Nu v-o dau cum o dă lumea. Să nu vi se tulbure inima, nici să nu se înspăimânte. Ați auzit că v-am spus: «Mă duc și voi veni iarăși la voi!» Dacă M-ați iubi, v-ați bucura că merg la Tatăl, căci Tatăl este mai mare decât Mine. Și v-am spus acum, înainte de a se întâmpla, ca atunci când se va întâmpla, să credeți. Nu voi mai vorbi mult cu voi; căci vine căpetenia acestei lumi, dar nu are nimic în Mine. Dimpotrivă, ca să cunoască lumea că Îl iubesc pe Tatăl, Eu fac întocmai după cum Tatăl Mi-a poruncit. Ridicați-vă, haideți să plecăm de aici! Eu sunt adevărata Viță, iar Tatăl Meu este Lucrătorul în vie. Pe orice mlădiță care este în Mine și nu aduce rod, El o taie și pe orice mlădiță care aduce rod, El o curăță ca să aducă și mai mult rod. Voi sunteți deja curați, datorită cuvântului pe care vi l-am spus. Rămâneți în Mine și Eu voi rămâne în voi! După cum mlădița nu poate aduce rod de la sine decât dacă rămâne în viță, tot așa nici voi nu puteți decât dacă rămâneți în Mine. Eu sunt Vița, iar voi sunteți mlădițele. Cine rămâne în Mine și în cine rămân Eu, acela aduce mult rod. Căci fără Mine nu puteți face nimic. Dacă cineva nu rămâne în Mine, este aruncat afară precum mlădița și se usucă; iar lucrătorii le adună, le aruncă în foc și ele ard. Dacă rămâneți în Mine și cuvintele Mele rămân în voi, cereți orice doriți și vi se va face! Tatăl Meu este proslăvit prin faptul că aduceți mult rod și că, astfel, veți fi ucenicii Mei. Așa cum Tatăl M-a iubit pe Mine, tot așa v-am iubit și Eu pe voi. Rămâneți în dragostea Mea! Dacă păziți poruncile Mele, veți rămâne în dragostea Mea, după cum și Eu am păzit poruncile Tatălui Meu și rămân în dragostea Lui. V-am spus toate acestea ca bucuria Mea să fie în voi și bucuria voastră să fie deplină. Aceasta este porunca Mea: să vă iubiți unii pe alții, așa cum v-am iubit Eu! Nimeni nu are o dragoste mai mare decât aceasta: să-și dea cineva viața pentru prietenii lui. Voi sunteți prietenii Mei, dacă faceți ce vă poruncesc Eu. Nu vă mai numesc robi, pentru că robul nu știe ce face stăpânul lui, ci v-am numit prieteni, pentru că v-am făcut de cunoscut toate lucrurile pe care le-am auzit de la Tatăl Meu. Nu voi M-ați ales pe Mine, ci Eu v-am ales pe voi și v-am desemnat să mergeți și să aduceți rod și rodul vostru să rămână, pentru ca orice veți cere de la Tatăl în Numele Meu, să vă dea. Aceasta vă poruncesc: să vă iubiți unii pe alții! Dacă vă urăște lumea, să știți că pe Mine M-a urât mai întâi. Dacă ați fi din lume, lumea ar iubi ce este al ei. Dar, pentru că nu sunteți din lume ci, dimpotrivă, din lume v-am ales, de aceea vă urăște lumea. Aduceți-vă aminte de vorba pe care v-am spus-o: «Robul nu este mai mare decât stăpânul său.» Dacă pe Mine M-au persecutat, și pe voi vă vor persecuta; dacă au păzit cuvântul Meu, îl vor păzi și pe al vostru. Dar vă vor face toate acestea din cauza Numelui Meu, pentru că nu-L cunosc pe Cel ce M-a trimis. Dacă n-aș fi venit și nu le-aș fi vorbit, n-ar avea păcat! Dar acum, n-au nicio scuză pentru păcatul lor. Cel care Mă urăște pe Mine Îl urăște și pe Tatăl. Dacă n-aș fi făcut printre ei lucrări pe care nimeni altul nu le-a făcut, n-ar avea păcat! Dar acum le-au și văzut și Ne-au și urât, atât pe Mine, cât și pe Tatăl Meu. Dar au făcut așa ca să se împlinească cuvântul care este scris în Legea lor: «M-au urât fără temei.» Când va veni Mângâietorul, pe care-L voi trimite de la Tatăl, Duhul adevărului, Care de la Tatăl purcede, El va mărturisi despre Mine. Dar și voi veți mărturisi, pentru că sunteți cu Mine de la început. V-am spus toate acestea ca să nu vă poticniți. Vă vor da afară din sinagogi; mai mult, va veni vremea când oricine vă va ucide va crede că-I aduce închinare lui Dumnezeu. Și vor face toate acestea pentru că nu L-au cunoscut nici pe Tatăl, nici pe Mine. V-am spus, însă, toate acestea pentru ca atunci când va veni ceasul lor să vă amintiți de ele că vi le-am spus. Nu vi le-am spus de la început, pentru că eram cu voi. Dar acum Mă duc la Cel ce M-a trimis și niciunul dintre voi nu Mă întreabă: «Unde Te duci?» Dar, pentru că v-am spus toate acestea, întristarea v-a umplut inima. Totuși, Eu vă spun adevărul: este spre folosul vostru ca Eu să Mă duc! Dacă nu M-aș duce, Mângâietorul nu ar veni la voi, dar dacă Mă duc, vi-L voi trimite. Și când va veni El, va dovedi lumea vinovată în ce privește păcatul, dreptatea și judecata: în ce privește păcatul, pentru că ei nu cred în Mine; în ce privește dreptatea, pentru că Mă duc la Tatăl și nu Mă veți mai vedea; în ce privește judecata, deoarece căpetenia acestei lumi a fost judecată. Mai am multe să vă spun, dar nu le puteți purta acum. Însă, când va veni Duhul adevărului, El vă va călăuzi în tot adevărul. Căci nu va vorbi de la Sine, ci va vorbi tot ce va fi auzit El și vă va vesti lucrurile vii­toa­re. El Mă va proslăvi, pentru că va lua din ceea ce este al Meu și vă va vesti vouă. Tot ce are Tatăl este al Meu. De aceea v-am spus că va lua din ce este al Meu și vă va vesti vouă. Încă puțin și nu Mă veți mai vedea; apoi, iarăși, încă puțin și Mă veți vedea, [pentru că Mă duc la Tatăl].” Atunci, unii dintre ucenicii Lui au zis unii către alții: „Ce înseamnă cuvintele acestea pe care ni le spune: «Încă puțin și nu Mă veți mai vedea; apoi, iarăși, încă puțin și Mă veți vedea» și «pentru că Mă duc la Tatăl»?” Ziceau așadar: „Ce înseamnă acel «puțin» de care vorbește? Nu știm ce spune!” Isus a știut că voiau să-L întrebe și le-a zis: „Vă întrebați între voi ce am spus prin «Încă puțin și nu Mă veți mai vedea; apoi, iarăși, încă puțin și Mă veți vedea»? Adevărat, adevărat vă spun că veți plânge și vă veți tângui, dar lumea se va bucura; voi veți fi întristați, dar întristarea voastră se va preface în bucurie. Femeia, când e să nască, se întristează pentru că i-a sosit ceasul, dar după ce a născut copilul, nu-și mai aduce aminte de suferință, datorită bucuriei că a venit pe lume un om. Și voi aveți acum parte de întristare, dar vă voi vedea din nou și inima voastră se va bucura; și nimeni nu va răpi bucuria voastră. În ziua aceea, nu Mă veți mai întreba nimic. Adevărat, adevărat vă spun: orice veți cere de la Tatăl în Numele Meu, vă va da. Până acum n-ați cerut nimic în Numele Meu. Cereți și veți primi, ca bucuria voastră să fie deplină! V-am spus toate acestea în parabole. Vine însă vremea când nu vă voi mai vorbi în parabole, ci vă voi vesti deschis despre Tatăl. În ziua aceea veți cere în Numele Meu și nu vă zic că-L voi ruga pe Tatăl pentru voi, căci Însuși Tatăl vă iubește pentru că și voi M-ați iubit pe Mine și ați crezut că de la Dumnezeu am ieșit. Eu am ieșit de la Tatăl și am venit în lume; acum las lumea și Mă duc din nou la Tatăl.” Ucenicii Lui au zis: „Iată, acum vorbești deschis și nu spui nicio parabolă! Acum știm că Tu cunoști toate lucrurile și că n-ai nevoie ca cineva să Te întrebe. De aceea credem că ai ieșit de la Dumnezeu!” Isus le-a răspuns: „Acum credeți? Iată, vine ceasul, și a și venit, să fiți risipiți fiecare la ale lui, și pe Mine Mă veți lăsa singur; însă nu sunt singur, pentru că Tatăl este cu Mine. V-am spus toate acestea ca să aveți pace în Mine. În lume veți avea necazuri, dar îndrăzniți! Eu am biruit lumea!” După ce a spus toate acestea, Isus Și-a ridicat ochii spre cer și a zis: „Tată, a sosit ceasul! Proslăvește pe Fiul Tău, ca și Fiul să Te proslăvească pe Tine, după cum I-ai dat autoritate peste orice făptură, ca să le dea viață veșnică tuturor acelora pe care I i-ai dat Tu! Și viața veșnică este aceasta: să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, și pe Isus Cristos, pe care L-ai trimis. Eu Te-am proslăvit pe pământ împlinind lucrarea pe care Mi-ai dat-o să o fac. Și acum proslăvește-Mă, Tu, Tată, lângă Tine Însuți, cu slava pe care o aveam la Tine, înainte de a fi lumea. Am făcut de cunoscut Numele Tău acelor oameni din lume pe care Mi i-ai dat. Ai Tăi erau, Tu Mi i-ai dat Mie, iar ei au păzit Cuvântul Tău. Acum au cunoscut că tot ce Mi-ai dat este de la Tine. Căci Eu le-am dat lor cuvintele pe care Mi le-ai dat Tu. Ei le-au primit și au cunoscut cu adevărat că de la Tine am ieșit și au crezut că Tu M-ai trimis. Pentru ei Mă rog. Nu Mă rog pentru lume, ci pentru cei pe care Mi i-ai dat, căci ei sunt ai Tăi. Tot ce este al Meu este al Tău și ce este al Tău este al Meu. Și Eu am fost proslăvit în ei. Eu nu mai sunt în lume, dar ei sunt încă în lume, iar Eu vin la Tine. Sfinte Tată, păzește-i în Numele Tău, pe care Mi L-ai dat, ca ei să fie una, așa cum suntem Noi! Când eram cu ei, îi păzeam Eu în Numele Tău, pe care Mi L-ai dat. I-am păzit și niciunul dintre ei nu a pierit, afară de fiul pierzării, ca să se împlinească Scriptura. Acum, însă, Eu vin la Tine și spun toate acestea în lume, pentru ca să aibă în ei bucuria Mea deplină. Le-am dat Cuvântul Tău și lumea i-a urât, pentru că ei nu sunt din lume, după cum nici Eu nu sunt din lume. Nu mă rog să-i iei din lume, ci să-i păzești de Cel Rău. Ei nu sunt din lume, după cum nici Eu nu sunt din lume. Sfințește-i prin adevăr; Cuvântul Tău este adevăr. După cum Tu M-ai trimis pe Mine în lume, și Eu i-am trimis pe ei în lume. Eu Însumi Mă sfințesc pentru ei, ca și ei să fie sfințiți prin adevăr. Dar nu numai pentru aceștia Mă rog, ci și pentru cei ce vor crede în Mine prin cuvântul lor, ca toți să fie una, așa cum Tu, Tată, ești în Mine și Eu, în Tine; ca și ei să fie una în Noi, pentru ca lumea să creadă că Tu M-ai trimis. Slava pe care Mi-ai dat-o Mie, Eu le-am dat-o lor, ca ei să fie una, după cum Noi suntem una – Eu în ei și Tu în Mine – ca să fie pe deplin una, ca să cunoască lumea că Tu M-ai trimis și că i-ai iubit așa cum M-ai iubit pe Mine. Tată, vreau ca acolo unde sunt Eu să fie cu Mine și cei pe care Mi i-ai dat, ca să vadă slava Mea, slavă pe care Mi-ai dat-o, pentru că M-ai iubit înainte de întemeierea lumii. Dreptule Tată, lumea nu Te-a cunoscut, dar Eu Te-am cunoscut și aceștia au cunoscut că Tu M-ai trimis. Eu le-am făcut de cunoscut Numele Tău și-L voi mai face cunoscut, ca dragostea cu care M-ai iubit să fie în ei și Eu să fiu în ei.” După ce a spus toate acestea, Isus a ieșit împreună cu ucenicii Săi dincolo de pârâul Chedron, unde era o grădină în care a intrat El și ucenicii Lui. Și Iuda, cel care-L trădase, a cunoscut locul, pentru că de multe ori Isus Se aduna acolo împreună cu ucenicii Lui. Așadar, Iuda, după ce luase cohorta de soldați și gărzile de la preoții de seamă și de la farisei, a venit acolo cu făclii, felinare și arme. Atunci Isus, cunoscând tot ce avea să se abată asupra Sa, le-a ieșit înainte și i-a întrebat: „Pe cine căutați?” Ei I-au răspuns: „Pe Isus din Nazaret!” El le-a zis: „Eu sunt! ” Împreună cu ei se afla și Iuda, cel care L-a trădat. Când Isus le-a zis „Eu sunt!”, ei s-au dat înapoi și au căzut la pământ. Atunci El i-a întrebat din nou: „Pe cine căutați?” Ei au răspuns: „Pe Isus din Nazaret!” Isus le-a zis: „V-am spus că Eu sunt! Așadar, dacă pe Mine Mă căutați, lăsați-i pe aceștia să plece!” Zicea așa ca să împlinească vorba pe care o spusese: „N-am pierdut pe niciunul dintre cei pe care Mi i-ai dat.” Atunci Simon Petru, care avea o sabie, a scos-o, l-a lovit pe slujitorul marelui preot și i-a tăiat urechea dreaptă. Numele slujitorului era Malhus. Isus i-a zis lui Petru: „Pune sabia în teacă! Oare nu voi bea paharul pe care Mi l-a dat Tatăl?” Atunci cohorta, comandantul ei și gărzile iudeilor au pus mâna pe Isus și L-au legat. L-au dus mai întâi la Anna, căci el era socrul lui Caiafa, care era mare preot în anul acela. Caiafa era cel care îi sfătuise pe iudei că este mai de folos să moară un singur om pentru popor. Simon Petru Îl urma pe Isus împreună cu celălalt ucenic. Fiindcă acel ucenic îi era cunoscut marelui preot, a intrat și el împreună cu Isus în curtea marelui preot. Dar Petru a stat afară la ușă. Atunci celălalt ucenic, care-i era cunoscut marelui preot, a ieșit afară, a vorbit cu portăreasa și l-a condus pe Petru înăuntru. Slujitoarea portăreasă i-a zis lui Petru: „Nu cumva ești și tu dintre ucenicii acestui om?” El i-a răspuns: „Nu sunt!” Slujitorii și gărzile făcuseră un foc de cărbuni și stăteau și se încălzeau, fiindcă era frig. Petru stătea și el împreună cu ei și se încălzea. Atunci marele preot l-a întrebat pe Isus despre ucenicii Lui și despre învățătura Lui. Isus i-a răspuns: „Eu am vorbit deschis lumii. Întotdeauna i-am învățat pe oameni în sinagogă și în Templu, unde se adună toți iudeii, și n-am vorbit nimic pe ascuns. De ce Mă întrebi? Întreabă-i pe cei care au auzit ce le-am vorbit! Iată că ei știu ce am spus.” Când a spus aceste cuvinte, unul dintre membrii gărzii care stătea pe aproape I-a dat o palmă lui Isus și I-a zis: „Așa răspunzi tu marelui preot?” Isus i-a răspuns: „Dacă am vorbit rău, arată-Mi ce am zis rău, dar dacă am vorbit bine, de ce Mă lovești?” Atunci Anna L-a trimis legat la Caiafa, marele preot. Simon Petru stătea și se încălzea. Așadar, l-au întrebat: „Nu cumva ești și tu dintre ucenicii lui?” El a negat și a zis: „Nu sunt!” Unul dintre slujitorii marelui preot, înrudit cu cel căruia îi tăiase Petru urechea, a zis: „Nu te-am văzut eu în grădină împreună cu el?” Petru a negat din nou și îndată a cântat cocoșul. Atunci L-au dus pe Isus de la Caiafa la pretoriu. Era dis-de-dimineață. Dar ei n-au intrat în pretoriu, ca să nu se întineze și să poată mânca Paștele. Atunci Pilat a ieșit afară la ei și i-a întrebat: „Ce acuzație aduceți împotriva acestui om?” Ei i-au răspuns: „Dacă n-ar fi fost acesta un răufăcător, nu l-am fi dat în mâinile tale.” Pilat le-a zis: „Luați-l voi și judecați-l după Legea voastră!” Iudeii i-au răspuns: „Nouă nu ne este permis să omorâm pe nimeni! ” Ziceau așa pentru a se împlini cuvântul lui Isus, pe care-l spusese, arătând cu ce fel de moarte avea să moară. Pilat a intrat din nou în pretoriu, L-a chemat pe Isus și I-a zis: „Ești tu «regele iudeilor»?” Isus a răspuns: „De la tine zici lucrul acesta, sau alții ți l-au spus despre Mine?” „Sunt eu oare iudeu?”, a răspuns Pilat. „Neamul tău și preoții de seamă te-au dat pe mâna mea! Ce-ai făcut?” Isus a răspuns: „Împărăția Mea nu este din lumea aceasta; dacă Împărăția Mea ar fi din lumea aceasta, slujitorii Mei ar fi luptat să nu fiu dat în mâinile iudeilor. Dar acum Împărăția Mea nu este de aici.” Atunci Pilat i-a zis: „Deci un rege tot ești!?” Isus a răspuns: „Tu zici că sunt rege! Pentru aceasta M-am născut și pentru aceasta am venit în lume, ca să mărturisesc adevărul. Oricine este din adevăr, ascultă glasul Meu.” Pilat L-a întrebat: „Ce este adevărul?” După ce a spus acestea, Pilat a ieșit din nou la iudei și le-a zis: „Eu nu găsesc nicio vină în el. Dar există un obicei la voi ca, la Paște, să vă eliberez pe cineva; vreți, așadar, să vi-l eliberez pe «regele iudeilor»?” Atunci au strigat din nou și au zis: „Nu pe acesta, ci pe Baraba! ” Baraba era, însă, un tâlhar. Atunci Pilat L-a luat pe Isus și L-a biciuit. Soldații au împletit o cunună de spini și I-au pus-o pe cap; apoi L-au îmbrăcat cu o mantie purpurie. Apoi veneau la El și-I ziceau: „Plecăciune, Regele Iudeilor!” Și-I dădeau palme. Pilat a ieșit iarăși afară și le-a zis: „Iată, vi-L aduc afară, ca să știți că nu găsesc nicio vină în el!” Atunci Isus a ieșit afară, purtând cununa de spini și mantia purpurie. Pilat le-a zis: „Iată omul!” Când L-au văzut, preoții de seamă și gărzile au strigat: „Răstignește-l! Răstignește-l!” Dar Pilat le-a zis: „Luați-l voi și răstigniți-l, căci eu nu găsesc vină în el!” Iudeii i-au răspuns: „Noi avem o Lege și, după Legea noastră, el trebuie să moară pentru că s-a făcut pe sine Fiul lui Dumnezeu.” Când a auzit Pilat aceste cuvinte, mai mult s-a temut. A intrat din nou în pretoriu și I-a zis lui Isus: „De unde ești tu?” Dar Isus nu i-a dat niciun răspuns. Atunci Pilat I-a zis: „Nu-mi vorbești? Nu știi că am autoritate să te eliberez, sau să te răstignesc?” Isus i-a răspuns: „Nu ai avea autoritate împotriva Mea, dacă nu ți-ar fi fost dată de sus. De aceea, cel care M-a dat în mâinile tale are un și mai mare păcat.” Din acest motiv, Pilat căuta să-L elibereze, dar iudeii au strigat: „Dacă-l eliberezi pe omul acesta, nu ești prieten cu Cezarul. Oricine se face pe sine rege, vorbește împotriva Cezarului.” Când a auzit Pilat aceste cuvinte, L-a adus pe Isus afară și s-a așezat pe scaunul de judecată, în locul numit „Pardosit de pietre”, iar în evreiește „Gabata”. Era ziua Pregătirii Paștelui, pe la ceasul al șaselea. Pilat le-a zis iudeilor: „Iată-l pe «regele» vostru!” Atunci ei au strigat: „Ia-l! Ia-l! Răstignește-l!” Pilat le-a zis: „Să-l răstignesc pe «regele» vostru?” Preoții de seamă au răspuns: „Noi n-avem alt rege decât pe Cezar!” Atunci L-a dat în mâinile lor ca să fie răstignit. Așadar, L-au luat pe Isus, iar El, purtându-Și crucea, a ieșit spre locul numit „al Craniului”, care în ebraică se numește Golgota. Acolo L-au răstignit pe El și, împreună cu El, pe alți doi, de-o parte și de alta, iar pe Isus la mijloc. Pilat a scris și o inscripție și a pus-o pe cruce. Pe ea era scris: ISUS DIN NAZARET, REGELE IUDEILOR. Așadar, mulți dintre iudei au citit această inscripție, pentru că locul unde a fost răstignit Isus era aproape de cetate și era scrisă în ebraică, în latină și în greacă. Preoții de seamă ai iudeilor i-au zis lui Pilat: „Nu scrie «Regele iudeilor», ci că el a zis: «Eu sunt regele iudeilor!»” Pilat a răspuns: „Ce-am scris, am scris!” Când L-au răstignit pe Isus, soldații I-au luat hainele și le-au împărțit în patru părți, câte o parte pentru fiecare soldat. I-au luat și tunica. Dar tunica era fără cusătură, țesută dintr-o bucată, de sus până jos. Așadar, au zis unii către alții: „Să n-o rupem, ci să tragem la sorți pentru ea a cui să fie.” S-a întâmplat așa ca să se împlinească Scriptura care zice: „Și-au împărțit hainele Mele între ei, iar pentru tunica Mea au tras la sorți.” Așadar, asta au făcut soldații. Lângă crucea lui Isus stăteau mama Lui și sora mamei Lui, Maria a lui Cleopa, și Maria Magdalena. Când a văzut-o Isus pe mama Sa și, lângă ea, pe ucenicul pe care-l iubea, a zis mamei Sale: „Femeie, iată fiul tău!” Apoi i-a zis ucenicului: „Iată mama ta!” Și, din ceasul acela, ucenicul a luat-o la el acasă. După aceea, știind că acum toate s-au sfârșit, ca să se împlinească Scriptura, Isus a zis: „Mi-e sete!” Acolo era un vas plin cu oțet. Au pus într-o ramură de isop un burete îmbibat cu oțet și I l-au dus la gură. Când a luat Isus oțetul, a zis: „S-a sfârșit!” Și, plecându-Și capul, Și-a dat duhul. Atunci iudeii, întrucât era ziua Pregătirii, ca să nu rămână trupurile pe cruce în ziua de sabat – căci ziua aceea de sabat era mare – l-au rugat pe Pilat să zdrobească fluierele picioarelor celor răstigniți și să fie luați de pe cruce. Așadar, au venit soldații au zdrobit fluierele picioarelor celui dintâi, apoi pe ale celuilalt care fusese răstignit împreună cu El. Dar când au venit la Isus și L-au găsit deja mort, nu I-au zdrobit fluierele picioarelor, ci unul dintre soldați I-a străpuns coasta cu o suliță; și îndată a ieșit sânge și apă. Cel care a văzut lucrul acesta a mărturisit și mărturia lui este potrivită cu adevărul. Și el știe că spune adevărul, ca și voi să credeți. Căci toate acestea au avut loc ca să se împlinească Scriptura: „Niciun os nu I se va zdrobi!” Și, iarăși, un alt pasaj din Scriptură zice: „Vor privi la Cel pe care L-au străpuns!” După toate acestea, Iosif din Arimateea, care era ucenic al lui Isus, dar pe ascuns, de frica iudeilor, l-a rugat pe Pilat să-l lase să ia trupul lui Isus de pe cruce; și Pilat i-a dat voie. A venit, deci, și a luat trupul lui Isus. A venit și Nicodim, cel care prima dată a venit la Isus noaptea, și a adus un amestec de smirnă și aloe, în jur de o sută de litre. Atunci au luat trupul lui Isus și l-au înfășurat cu fâșii de pânză, cu miresme, după cum este obiceiul de înmormântare la iudei. În locul în care fusese răstignit era o grădină, iar în grădină un mormânt nou în care nu fusese pus încă nimeni. Așadar, pentru că era ziua Pregătirii iudeilor și mormântul era aproape, L-au așezat pe Isus acolo. În prima zi a săptămânii, Maria Magdalena a venit dis-de-dimineață, pe când era încă întuneric, la mormânt și a văzut piatra luată de la intrarea mormântului. Atunci ea a alergat și a venit la Simon Petru și la celălalt ucenic pe care l-a iubit Isus și le-a zis: „L-au luat pe Domnul din mormânt și nu știm unde L-au pus!” Petru a ieșit împreună cu celălalt ucenic și au pornit spre mormânt. Cei doi au început să alerge împreună, dar celălalt ucenic a alergat mai repede decât Petru și a ajuns primul la mormânt. Aplecându-se, a văzut fâșiile de pânză așezate jos, dar n-a intrat. A sosit și Simon Petru, care-l urma, a intrat în mormânt și a văzut fâșiile de pânză așezate jos, dar ștergarul care era pe capul lui Isus nu era așezat împreună cu fâșiile de pânză, ci era deoparte, împăturit, într-un alt loc. Atunci a intrat și celălalt ucenic care ajunsese primul la mormânt; a văzut și a crezut. Căci ei n-au înțeles încă Scriptura care spune că El trebuie să învie din morți. Atunci ucenicii s-au întors la ai lor. Dar Maria stătea afară lângă mormânt și plângea. Cum plângea, s-a aplecat spre mormânt și a văzut doi îngeri în haine albe șezând, unul la cap și altul la picioare, unde fusese culcat trupul lui Isus. „Femeie, de ce plângi?”, au întrebat-o ei. Ea le-a răspuns: „Pentru că L-au luat pe Domnul meu și nu știu unde L-au pus!” După ce a spus aceste cuvinte, s-a întors și L-a văzut pe Isus stând în picioare, dar nu știa că este Isus. Isus i-a zis: „Femeie, de ce plângi? Pe cine cauți?” Crezând că este grădinarul, ea I-a zis: „Domnule, dacă tu L-ai luat, spune-mi unde L-ai pus și eu Îl voi lua!” „Maria!”, i-a zis Isus. Ea s-a întors și I-a zis în evreiește: „Rabbuni!”, (care înseamnă „Învățătorule!”). Isus i-a zis: „Nu Mă atinge, pentru că nu M-am suit încă la Tatăl! Dar du-te la frații Mei și spune-le: «Mă sui la Tatăl Meu și Tatăl vostru, la Dumnezeul Meu și Dumnezeul vostru.»” Maria Magdalena a venit și le-a dat de veste ucenicilor că L-a văzut pe Domnul și că El i-a spus aceste cuvinte. În seara aceleiași zile, prima zi a săptămânii, pe când ușile locului unde se aflau ucenicii erau încuiate de frica iudeilor, a venit Isus, a stat în mijlocul lor și le-a zis: „Pace vouă!” Și zicând aceasta, le-a arătat mâinile și coasta. Atunci ucenicii s-au bucurat când L-au văzut pe Domnul. Isus le-a zis din nou: „Pace vouă! Cum M-a trimis pe Mine Tatăl, așa vă trimit și Eu pe voi!” Și zicând aceasta, a suflat peste ei și le-a zis: „Luați Duh Sfânt! Celor cărora le veți ierta păcatele, le vor fi iertate; celor cărora le veți ține, le vor fi ținute.” Toma, numit „Geamănul”, unul dintre cei doisprezece, nu era cu ei când a venit Isus. Așadar, ceilalți ucenici i-au zis: „Am văzut pe Domnul!” Dar el le-a răspuns: „Dacă nu văd semnul cuielor în mâinile Lui, dacă nu pun degetul meu în semnul cuielor și mâna mea în coasta Lui, cu niciun chip nu voi crede!” După opt zile, ucenicii Lui erau din nou înăuntru, iar Toma era și el cu ei. Pe când ușile erau încuiate, a venit Isus, a stat în mijlocul lor și a zis: „Pace vouă!” Apoi i-a zis lui Toma: „Adu-ți degetul aici și privește mâinile Mele! Adu-ți mâna și pune-o în coasta Mea și nu fi necredincios, ci credincios!” Toma I-a răspuns: „Domnul meu și Dumnezeul Meu!” „Toma”, i-a zis Isus, „pentru că M-ai văzut, ai crezut. Ferice de cei ce nu au văzut și au crezut! ” Isus a făcut înaintea ucenicilor [Săi] multe alte semne, care nu sunt scrise în cartea aceasta. Dar acestea au fost scrise ca voi să credeți că Isus este Cristosul, Fiul lui Dumnezeu, și, crezând, să aveți viață în Numele Lui. După acestea, Isus S-a arătat din nou ucenicilor la Marea Tiberiadei. Așa S-a arătat: Simon Petru, Toma, numit Geamănul, Natanael, care era din Cana Galileei, fiii lui Zebedei și alți doi dintre ucenicii lui Isus erau împreună. Simon Petru le-a zis celorlalți: „Eu merg să pescuiesc.” Ei i-au zis: „Venim și noi cu tine.” Au ieșit, s-au suit în barcă, dar în noaptea aceea n-au prins nimic. Când se făcuse deja dimineață, Isus stătea pe țărm, însă ucenicii nu știau că este Isus. Isus i-a întrebat: „Copii, nu aveți ceva de mâncare?” Ei I-au răspuns: „Nu!” El le-a zis: „Aruncați mreaja în partea dreaptă a bărcii și veți găsi!” Au aruncat-o și n-o mai puteau trage de mulțimea peștilor. Ucenicul pe care-l iubea Isus i-a zis lui Petru: „Este Domnul!” Când a auzit că este Domnul, Simon Petru și-a pus haina și s-a încins, căci era dezbrăcat, și s-a aruncat în mare. Ceilalți ucenici au venit cu barca, trăgând mreaja cu pești – căci nu erau departe de țărm, ci la vreo două sute de coți. Când au coborât pe țărm, au văzut un foc de cărbuni cu jar, pește așezat deasupra și pâine. Isus le-a zis: „Aduceți câțiva din peștii pe care i-ați prins acum!” Atunci Simon Petru s-a suit în barcă și a tras mreaja la țărm, plină cu pești mari – o sută cincizeci și trei. Deși erau așa de mulți, mreaja nu s-a rupt. Isus le-a zis: „Veniți și prânziți!” Niciunul dintre ucenici nu îndrăznea să-L întrebe: „Tu cine ești?”, căci știau că este Domnul. Isus a venit, a luat pâinea și le-a dat-o, apoi tot la fel și peștele. Aceasta este a treia oară când Isus S-a arătat ucenicilor, după ce înviase din morți. După ce au prânzit, Isus l-a întrebat pe Simon Petru: „Simone, fiul lui Ioan, Mă iubești tu mai mult decât aceștia? ” „Da, Doamne!”, i-a răspuns el, „Tu știi că Te iubesc.” Isus i-a zis: „Paște mielușeii Mei!” L-a întrebat a doua oară: „Simone, fiul lui Ioan, Mă iubești?” El I-a răspuns: „Da, Doamne! Tu știi că Te iubesc.” Isus i-a zis: „Păstorește oile Mele!” L-a întrebat a treia oară: „Simone, fiul lui Ioan, Mă iubești?” Petru s-a întristat că îl întrebase a treia oară „Mă iubești?” și I-a răspuns: „Doamne, Tu toate le știi! Tu știi că Te iubesc.” Isus i-a zis: „Paște oile Mele! Adevărat, adevărat îți spun că atunci când erai tânăr, singur te încingeai și te duceai unde voiai; dar, când vei îmbătrâni, îți vei întinde mâinile și altul te va încinge și te va duce unde nu vei voi.” A spus lucrul acesta arătând cu ce fel de moarte Îl va proslăvi pe Dumnezeu. După ce a spus acest lucru, i-a zis: „Urmează-Mă!” Petru s-a întors și l-a văzut venind după ei pe ucenicul pe care-l iubea Isus, cel care la cină își rezemase capul de pieptul Lui și L-a întrebat: „Doamne, cine este cel care Te va trăda?” Văzându-L, Petru L-a întrebat pe Isus: „Doamne, dar cu acesta ce va fi?” Isus i-a răspuns: „Dacă Eu vreau ca el să rămână până când voi veni, ce te privește pe tine? Tu urmează-Mă!” Așadar, s-a dus vorba printre frați că acel ucenic nu va muri. Dar Isus nu-i spusese că nu va muri, ci: „Dacă Eu vreau ca el să rămână până voi veni, ce te privește pe tine?” Acesta este ucenicul care mărturisește despre toate acestea și care le-a scris. Și noi știm că mărturia lui este adevărată. Mai sunt multe alte lucruri pe care le-a făcut Isus, lucruri care, de s-ar scrie unul după altul, nici lumea însăși nu cred că ar cuprinde cărțile scrise. Teofile, cea dintâi relatare am făcut-o despre tot ce a început Isus să facă și să învețe, până în ziua în care a fost înălțat la cer, după ce, prin Duhul Sfânt, dăduse porunci apostolilor pe care-i alesese. După ce a pătimit, li S-a prezentat viu, cu multe dovezi de netăgăduit, arătându-li-Se timp de patruzeci de zile și vorbindu-le despre Împărăția lui Dumnezeu. Pe când se afla împreună cu ei, le-a poruncit să nu se depărteze de Ierusalim, ci să aștepte acolo promisiunea Tatălui „pe care ați auzit-o de la Mine” – le-a zis El – „căci Ioan a botezat cu apă, dar voi, nu după multe zile, veți fi botezați cu Duhul Sfânt.” Cei ce s-au adunat laolaltă L-au întrebat zicând: „Doamne, în vremea aceasta vei restaura împărăția lui Israel?” El le-a răspuns: „Nu este treaba voastră să cunoașteți timpurile sau vremurile pe care Tatăl le-a stabilit prin autoritatea Sa. Ci veți primi o putere când va veni Duhul Sfânt peste voi și-Mi veți fi martori în Ierusalim, în toată Iudeea, în Samaria și până la capătul pământului.” După ce a spus aceste cuvinte, în timp ce ei priveau, a fost înălțat și un nor L-a ascuns din fața ochilor lor. Și, pe când erau cu ochii ațintiți spre cer, în timp ce El Se îndepărta, iată că lângă ei au stat doi bărbați în haine albe care le-au spus: „Bărbați galileeni, de ce stați și priviți spre cer? Acest Isus care a fost luat la cer din mijlocul vostru va veni în același fel în care L-ați văzut plecând spre cer.” Atunci s-au întors în Ierusalim de la muntele numit „al Măslinilor”, care este aproape de Ierusalim, cât un drum de sabat. După ce au intrat, au urcat în camera de sus unde stăteau ei de obicei, și anume: Petru și Ioan, Iacov și Andrei, Filip și Toma, Bartolomeu și Matei, Iacov, fiul lui Alfeu, Simon Zelotul și Iuda, fiul lui Iacov. Toți aceștia perseverau într-un cuget în rugăciune, împreună cu câteva femei, cu Maria, mama lui Isus și cu frații Lui. În zilele acelea, Petru s-a ridicat în picioare în mijlocul fraților (numărul celor care erau împreună era cam de o sută douăzeci) și le-a zis: „Fraților, trebuia să se împlinească Scriptura rostită mai dinainte de Duhul Sfânt prin gura lui David despre Iuda, cel care a devenit călăuza celor care L-au arestat pe Isus, căci era din numărul nostru și fusese ales să ia parte la această slujire. Din plata pentru nelegiuirea sa, acesta a cumpărat mai apoi un teren și, căzând cu capul înainte, a plesnit pe la mijloc și i s-au vărsat toate măruntaiele. Faptul acesta a ajuns atât de cunoscut de toți locuitorii Ierusalimului, încât terenul acela a fost numit în propria lor limbă Hacheldamah, care înseamnă «Ogorul sângelui». Căci scris stă în Cartea Psalmilor: «Să-i ajungă locuința pustie și nimeni să n-o mai locuiască!» și «Slujba lui să o ia altul.» Așadar trebuie ca unul dintre băr­ba­ții care ne-au însoțit în toată vremea cât Domnul Isus a umblat printre noi, începând de la botezul lui Ioan până în ziua în care a fost înălțat din mijlocul nostru, să devină martor al învierii Lui împreună cu noi.” Și au pus înainte doi: pe Iosif numit Barsaba, zis și Iustus, și pe Matia. Apoi, rugându-se au zis: „Tu, Doamne, care cunoști inimile tuturor, arată-ne pe care dintre aceștia doi l-ai ales să ia locul în slujirea aceasta și în apostolatul de la care s-a abătut Iuda, ca să meargă la locul lui.” Au tras la sorți pentru ei și sorțul a căzut pe Matia, care a fost adăugat la numărul celor unsprezece apostoli. În ziua Cincizecimii, erau toți împreună în același loc. Și deodată, din cer s-a auzit un sunet ca vuietul unui vânt năpraznic și a umplut toată casa unde stăteau ei. Și li s-au arătat niște limbi ca de foc care, împărțindu-se, s-au așezat câte una pe fiecare dintre ei. Și toți au fost umpluți de Duh Sfânt și au început să vorbească în alte limbi, după cum le dădea Duhul să rostească. Se aflau atunci în Ierusalim iudei, bărbați evlavioși din fiecare națiune de sub cer. Când s-a auzit sunetul acesta, mulțimea s-a adunat și era uluită pentru că fiecare îi auzea vorbind în propria lui limbă. Erau uimiți și se mirau zicând: „Iată, oare nu sunt galileeni toți aceștia care vorbesc? Și atunci cum de auzim fiecare dintre noi propria limbă în care ne-am născut? Parți, mezi și elamiți; locuitori din Mesopotamia, Iudeea și Capadocia, Pont și Asia, Frigia și Pamfilia, Egipt și regiunile Libiei dinspre Cirene, vizitatori din Roma, iudei și prozeliți, cretani și arabi, îi auzim vorbind în limbile noastre despre lucrările mărețe ale lui Dumnezeu.” Erau, deci, toți uimiți și nedumeriți și ziceau unul către celălalt: „Ce înseamnă aceasta?” Alții, însă, ziceau batjocorindu-i: „Sunt plini de must!” Atunci Petru, ridicându-se în picioare împreună cu cei unsprezece, și-a înălțat glasul și le-a spus răspicat: „Bărbați iudei și voi toți care locuiți în Ierusalim, să vă fie cunoscut lucrul acesta și să vă plecați urechea la cuvintele mele. Oamenii aceștia nu sunt beți, cum vă imaginați voi, căci este doar ceasul al treilea din zi. Ci aceasta este ceea ce a fost spus prin profetul Ioel: «Și se va întâmpla în zilele de pe urmă, zice Dumnezeu, că voi turna din Duhul Meu peste toată omenirea, fiii voștri și fiicele voastre vor profeți, tinerii voștri vor avea vedenii, iar bătrânii voștri vor visa vise. Chiar și peste robii Mei și peste roabele Mele voi turna din Duhul Meu în zilele acelea și vor profeți. Voi face minuni sus în ceruri și semne jos pe pământ; sânge și foc și nori de fum. Soarele se va preschimba în întuneric și luna în sânge, înainte să vină ziua Domnului cea mare și strălucitoare. Și atunci oricine va chema Numele Domnului va fi mântuit.» Bărbați israeliți, ascultați cuvintele acestea: Pe Isus din Nazaret, bărbat adeverit de Dumnezeu înaintea voastră prin manifestări ale puterii, prin minuni și semne pe care le-a făcut Dumnezeu prin El în mijlocul vostru, după cum voi înșivă știți, pe Acesta, predat vouă potrivit planului dinainte hotărât și a preștiinței lui Dumnezeu, voi L-ați pironit și L-ați omorât prin mâinile celor fără de Lege. Dar Dumnezeu L-a înviat dezlegându-I legăturile morții, întrucât nu era posibil să fie ținut de ea. Căci David spune despre El: «Îl vedeam pe Domnul necurmat înaintea mea, căci este la dreapta mea, ca să nu mă clatin. De aceea mi s-a bucurat inima și limba mi s-a înveselit! Mai mult, și trupul mi se va odihni în nădejde, căci nu-mi vei părăsi sufletul în Locuința Morților, nici nu vei îngădui ca Sfântul Tău să vadă putrezirea. Mi-ai făcut cunoscute căile vieții; mă vei umple de bucurie cu prezența Ta.» Fraților, se cade să vă spun cu îndrăzneală despre patriarhul David că a murit, a fost îngropat, iar mormântul lui se află printre noi până în ziua aceasta. Așadar, el era profet și știa că Dumnezeu i-a promis cu jurământ că va așeza pe unul din urmașii lui pe scaunul Său de domnie. Văzând mai dinainte, despre învierea lui Cristos a vorbit el când a zis că nici nu va fi părăsit în Locuința Morților, nici carnea Lui nu va vedea putrezirea. Dumnezeu L-a înviat pe acest Isus și noi toți suntem martorii acestui fapt. După ce a fost înălțat la dreapta lui Dumnezeu și a primit de la Tatăl promisiunea Duhului Sfânt, a turnat ceea ce vedeți și auziți. Căci David nu s-a suit în ceruri, ci el însuși spune: Domnul a zis Domnului meu: «Stai la dreapta Mea până voi pune pe dușmanii Tăi reazem al picioarelor Tale!» Așadar, să știe cu siguranță toată casa lui Israel că Dumnezeu L-a făcut și Domn și Cristos pe Acest Isus pe Care voi L-ați răstignit.” Când au auzit, au fost străpunși în inimă și i-au întrebat pe Petru și pe ceilalți apostoli: „Fraților, ce să facem?” „Pocăiți-vă”, le-a zis Petru, „și fiecare dintre voi să fie botezat în Numele lui Isus Cristos, spre iertarea păcatelor voastre, și veți primi darul Sfântului Duh. Căci pentru voi este promisiunea și pentru copiii voștri și pentru toți cei ce sunt departe, oricât de mulți ar chema Domnul, Dumnezeul nostru.” Și cu multe alte cuvinte mărturisea și îi îndemna, zicând: „Mântuiți-vă din mijlocul acestei generații depravate!” Cei care au primit cuvântul lui au fost botezați, și în ziua aceea au fost adăugate cam trei mii de suflete. Ei perseverau în învățătura apostolilor și în părtășie, în frângerea pâinii și în rugăciuni. Fiecare suflet era cuprins de frică și prin apostoli se făceau multe minuni și semne. Toți cei care au crezut erau împreună și aveau toate în comun. Își vindeau proprietățile și bunurile și împărțeau veniturile tuturor, după cum avea nevoie fiecare. În fiecare zi perseverau venind într-un cuget la Templu și frângeau pâinea prin case. Luau hrana cu bucurie și curăție de inimă, lăudând pe Dumnezeu și având trecere înaintea întregului popor. Și Domnul adăuga în fiecare zi la numărul lor pe cei care erau mântuiți. Petru și Ioan urcau la Templu la ceasul rugăciunii, ceasul al nouălea. Un om oarecare, olog din naștere, era adus și așezat în fiecare zi la poarta Templului numită „Frumoasă” ca să ceară milostenie de la cei care intrau în Templu. Acesta, văzându-i pe Petru și pe Ioan gata să intre în Templu, a început să le ceară milostenie. Atunci Petru, dar și Ioan, fixându-l cu privirea, i-a zis: „Uită-te la noi!” El i-a privit cu atenție, așteptând să primească ceva de la ei. Atunci Petru i-a spus: „Argint și aur nu am, dar ceea ce am, aceea îți dau: în Numele lui Isus Cristos din Nazaret, ridică-te și umblă!” Și apucându-l de mâna dreaptă l-a ridicat. Îndată picioarele și gleznele i-au fost întărite. Sărind, a stat în picioare și a început să umble. A intrat împreună cu ei în Templu, umblând, sărind și lăudându-L pe Dumnezeu. Toată mulțimea l-a văzut umblând și lăudându-L pe Dumnezeu. L-au recunoscut ca fiind cel care stătea pentru milostenie la Poarta Frumoasă a Templului și au fost cuprinși de frică și uimire pentru ceea ce i se întâmplase. În timp ce el se ținea de Petru și de Ioan, toată mulțimea uimită a alergat spre ei în porticul numit „al lui Solomon”. Când a văzut lucrul acesta, Petru s-a adresat mulțimii: „Bărbați israeliți, de ce vă mirați de lucrul acesta? Sau de ce priviți la noi ca și cum prin propria noastră putere sau evlavie l-am fi făcut să umble? Dumnezeul lui Avraam, al lui Isaac și al lui Iacov, Dumnezeul părinților noștri, L-a slăvit pe Robul Său Isus pe care voi, de fapt, L-ați predat și v-ați lepădat de El în fața lui Pilat atunci când acesta hotărâse să-I dea drumul. Voi v-ați lepădat de Cel Sfânt și Drept și ați cerut să vi se dăruiască un ucigaș. L-ați omorât pe Inițiatorul vieții, pe care Dumnezeu L-a înviat din morți și ai Cărui martori suntem noi. Prin credința în Numele Lui, Însuși Numele Lui a întărit pe acest om pe care îl vedeți și îl cunoașteți. Credința care vine prin El i-a dat această vindecare deplină înaintea voastră, a tuturor. Și acum, fraților, știu că ați lucrat în necunoștință, ca și conducătorii voștri. Însă Dumnezeu tocmai în felul acesta a împlinit ceea ce vestise mai dinainte prin gura tuturor profeților, anume că Cristosul Său urma să sufere. De aceea pocăiți-vă și întoarceți-vă ca să vi se șteargă păcatele, așa încât să vină vremuri de înviorare din prezența Domnului și El să trimită pe Cel ce fusese hotărât mai dinainte pentru voi, pe Cristos Isus, pe Care cerul trebuie să-L primească până la vremea restaurării tuturor lucrurilor despre care Dumnezeu a vorbit prin gura sfinților Săi profeți din vechime. Moise, într-adevăr, a spus: «Un profet ca mine vă va ridica Domnul Dumnezeul vostru dintre frații voștri; de El să ascultați în tot ce vă va spune. Și oricine nu va asculta de Profetul Acela va fi stârpit din popor.» Și toți profeții, de la Samuel la toți cei care au vorbit după el, au vestit zilele acestea. Voi sunteți fiii profeților și ai legământului pe care l-a făcut Dumnezeu cu părinții voștri când i-a spus lui Avraam: «Și în sămânța ta vor fi binecuvântate toate familiile pământului.» După ce Dumnezeu L-a ridicat pe Robul Său, vi L-a trimis mai întâi vouă, ca să vă binecuvânteze prin întoarcerea fiecăruia de la nelegiuirile sale.” În timp ce vorbeau poporului, au venit peste ei preoții, comandantul gărzii Templului și saducheii, tulburați că învățau poporul și vesteau, în Isus, învierea din morți. Au pus mâna pe ei și i-au ținut sub pază până a doua zi, căci era deja seară. Însă mulți dintre cei care auziseră cuvântul au crezut și numărul bărbaților a ajuns cam la cinci mii. A doua zi, mai-marii lor, bătrânii și cărturarii erau adunați la Ierusalim împreună cu Anna, marele preot, cu Caiafa, Ioan, Alexandru și toți câți erau din neamul marilor preoți. După ce i-au pus să stea în mijloc, i-au întrebat: „Cu ce putere sau în numele cui ați făcut voi lucrul acesta?” Atunci Petru, umplut fiind de Duhul Sfânt, le-a spus: „Mai-mari ai poporului și bătrâni, dacă noi suntem astăzi cercetați pentru o faptă bună făcută unui om neputincios și asupra modului în care acesta a fost vindecat, să vă fie cunoscut vouă tuturor și întregului popor Israel că în Numele lui Isus Cristos din Nazaret, pe care voi L-ați crucificat, dar pe care Dumnezeu L-a înviat din morți, prin El stă omul acesta înaintea voastră sănătos. El este «piatra care a fost disprețuită de voi, zidarii, dar care a ajuns în capul unghiului». Și nu este în nimeni altul mântuire, căci nu este sub cer niciun alt nume dat oamenilor în care trebuie să fim mântuiți.” Când au văzut ei îndrăzneala lui Petru și a lui Ioan și au înțeles că sunt oameni de rând, fără carte, s-au mirat și au priceput că fuseseră cu Isus. Dar, văzându-l pe omul vindecat stând împreună cu ei, nu mai aveau nimic de spus împotrivă. După ce le-au poruncit să iasă în afara Sinedriului, s-au sfătuit între ei, spunând: „Ce să le facem acestor oameni? Căci este clar pentru toți locuitorii Ierusalimului că prin ei s-a făcut, într-adevăr, un semn vădit pe care nu-l putem nega. Dar, ca vestea să nu se răspândească mai departe în popor, să-i amenințăm poruncindu-le să nu mai vorbească niciunui om în Numele acesta.” Și, după ce i-au chemat, le-au poruncit să nu mai vorbească deloc și nici să mai învețe pe alții în Numele lui Isus. Dar Petru și Ioan le-au răspuns: „Judecați voi dacă este drept înaintea lui Dumnezeu să ascultăm mai degrabă de voi, decât de Dumnezeu. Căci nu putem să nu spunem ceea ce am văzut și am auzit.” După ce i-au amenințat din nou, i-au lăsat să plece. Nu au găsit cum să-i pedepsească din cauza poporului, căci toți Îl slăveau pe Dumnezeu pentru ceea ce se întâmplase. Căci omul cu care se făcuse acest semn de vindecare avea peste patruzeci de ani. După ce au fost lăsați să plece, au venit la ai lor și le-au povestit tot ce le spuseseră mai-marii preoților și bătrânii. Cei care ascultau și-au ridicat glasul ca unul singur către Dumnezeu și au spus: „Stăpâne, Tu, care ai creat cerul și pământul și marea și toate câte sunt în ele, Tu, care prin Duhul Sfânt ai spus, prin gura robului Tău David, tatăl nostru: «De ce s-au întărâtat neamurile și popoarele au cugetat lucruri deșarte? S-au ridicat regii pământului și domnitorii s-au adunat laolaltă împotriva Domnului și împotriva Unsului Său.» Într-adevăr, împotriva Robului Tău celui sfânt, Isus, pe care Tu L-ai uns, s-au adunat în cetatea aceasta Irod și Ponțiu Pilat, împreună cu neamurile și mulțimile lui Israel, ca să facă tot ceea ce mâna Ta și planul Tău hotărâseră mai dinainte să se întâmple. Și acum, Doamne, privește la amenințările lor și dă putere robilor Tăi să vestească Cuvântul Tău cu toată îndrăzneala, în timp ce Tu Îți întinzi mâna spre vindecare și se fac semne și minuni, prin Numele Robului Tău Celui sfânt, Isus.” După ce s-au rugat, s-a cutremurat locul în care erau adunați și toți au fost umpluți cu Duhul Sfânt și au început să vestească Cuvântul lui Dumnezeu cu îndrăzneală. Mulțimea celor care crezuseră era una în inimă și gând și nimeni nu zicea că vreunul din bunurile care erau în posesia lui este al lui, ci aveau toate în comun. Apostolii depuneau mărturie cu mare putere despre învierea Domnului Isus și un mare har era peste ei toți. Și nu era nimeni printre ei lipsit, căci toți cei care aveau pământuri sau case le vindeau, aduceau prețul averilor vândute și îl puneau la picioarele apostolilor. Era împărțit apoi fiecăruia după cum avea nevoie. Iosif, un levit născut în Cipru, numit de către apostoli Barnaba – care tradus înseamnă „Fiul încurajării” – avea un ogor și, după ce l-a vândut, a adus banii și i-a pus la picioarele apostolilor. Însă un om cu numele Anania, împreună cu Safira, soția lui, a vândut o proprietate. El și-a însușit o parte din preț, lucru cunoscut și de soția sa. Și, aducând cealaltă parte, a pus-o la picioarele apostolilor. Dar Petru i-a zis: „Anania, de ce ți-a umplut Satana inima ca să minți pe Duhul Sfânt și să-ți însușești din prețul terenului? Nu era el al tău dacă rămânea nevândut? Și, după ce a fost vândut, nu erau banii în stăpânirea ta? Cum de ai plănuit lucrul acesta în inima ta? Căci nu i-ai mințit pe oameni, ci pe Dumnezeu.” Auzind Anania cuvintele acestea, a căzut la pământ și și-a dat ultima suflare. O mare frică i-a cuprins pe toți cei care au auzit aceste lucruri. Cei tineri s-au ridicat, l-au înfășurat și, ducându-l afară, l-au îngropat. După un răstimp de vreo trei ore, a intrat și soția lui, fără să știe ce se întâmplase. Petru a întrebat-o: „Spune-mi, cu atât ați vândut terenul?” Și ea a răspuns: „Da, cu atât!” Atunci Petru i-a zis: „Cum de v-ați înțeles între voi să-L puneți la încercare pe Duhul Domnului? Iată că picioarele celor care l-au îngropat pe soțul tău sunt la ușă și te vor scoate afară și pe tine.” Îndată ea a căzut la picioarele lui și și-a dat ultima suflare. Cei tineri au intrat și au găsit-o moartă; și ducând-o afară, au îngropat-o lângă soțul ei. O mare frică a cuprins întreaga biserică și pe toți cei care au auzit aceste lucruri. Prin mâinile apostolilor se făceau multe semne și minuni în popor. Și erau toți, într-un gând, în Porticul lui Solomon, însă niciunul dintre ceilalți nu îndrăznea să li se alăture; pe de altă parte, poporul îi lăuda. Totuși, se adăugau tot mai mulți care credeau în Domnul, un mare număr de bărbați și femei, așa încât îi scoteau pe străzi pe cei bolnavi și îi așezau pe paturi și tărgi pentru ca, atunci când urma să vină Petru, măcar umbra lui să treacă peste vreunul dintre ei. Mulțimea se aduna chiar și din cetățile dimprejurul Ierusalimului, aducându-i pe cei bolnavi și pe cei chinuiți de duhuri necurate; și toți erau vindecați. Ridicându-se, marele preot și toți cei care erau împreună cu el, adică gruparea saducheilor, s-au umplut de mânie, au pus mâna pe apostoli și i-au închis în închisoarea publică. Însă, în timpul nopții, un înger al Domnului a deschis ușile închisorii și, conducându-i afară, le-a zis: „Mergeți, stați în Templu și spuneți poporului toate cuvintele Vieții acesteia!” Ascultându-l, au intrat dis-de-dimineață în Templu și au început să-i învețe. Când a sosit marele preot și cei care erau cu el, au adunat Sinedriul și întregul sfat al bătrânilor fiilor lui Israel și au trimis la închisoare ca să-i aducă. Dar, când au sosit gărzile, nu i-au găsit în închisoare. S-au întors și au anunțat spunând: „Am găsit închisoarea încuiată, în toată siguranța, iar gardienii stăteau în picioare în fața ușilor; dar, când le -am deschis, n-am găsit pe nimeni înăuntru.” Când au auzit cuvintele acestea, atât comandantul gărzii Templului cât și mai-marii preoților au rămas nedumeriți cu privire la ei și se întrebau ce ar putea să fie aceasta. Cineva a venit, însă, și le-a dat de veste: „Iată, bărbații pe care i-ați închis în închisoare stau în Templu și învață poporul.” Atunci comandantul s-a dus împreună cu gărzile și i-au adus, însă nu cu forța, căci se temeau ca să nu fie loviți cu pietre de popor. După ce i-au adus, i-au pus înaintea Sinedriului. Marele preot i-a întrebat: „Nu v-am poruncit noi cu strictețe să nu învățați pe alții în numele acesta? Și iată că voi ați umplut Ierusalimul cu învățătura voastră și vreți să atrageți asupra noastră sângele acestui om.” Petru și ceilalți apostoli i-au răspuns: „Trebuie să ascultăm de Dumnezeu mai mult decât de oameni! Dumnezeul părinților noștri L-a înviat pe Isus pe care voi L-ați omorât, atârnându-L pe lemn. Pe El, Dumnezeu L-a înălțat la dreapta Sa ca Domn și Mântuitor, ca să dea lui Israel pocăința și iertarea păcatelor. Noi suntem martori ai acestor cuvinte ca, de altfel, și Duhul Sfânt pe care L-a dat Dumnezeu celor care ascultă de El.” Cei care i-au auzit s-au înfuriat și voiau să-i omoare. Dar un fariseu pe nume Gamaliel, un învățător al Legii respectat de tot poporul, s-a ridicat în Sinedriu și a poruncit să-i scoată puțin afară pe apostoli. El le-a spus: „Bărbați israeliți, aveți grijă ce aveți de gând să faceți cu acești oameni! Căci nu de mult s-a ridicat Teuda, care spunea că este ceva și căruia i s-au alăturat cam patru sute de bărbați; acesta a fost ucis și toți cei care s-au încrezut în el s-au risipit și nu s-a ales nimic de ei. După acesta, în zilele recensământului s-a ridicat Iuda Galileeanul și a atras o mulțime după el. Și el a pierit, iar toți cei care au fost înduplecați de el s-au împrăștiat. Iar acum vă spun: stați departe de oamenii aceștia și lăsați-i în pace, căci, dacă planul sau lucrarea aceasta este de la oameni, se va nărui; dar, dacă este de la Dumnezeu, nu-i veți putea opri – ca nu cumva să fiți găsiți ca unii care luptă împotriva lui Dumnezeu.” Și au fost înduplecați de el. După ce i-au chemat pe apostoli și i-au bătut, le-au poruncit să nu mai vorbească în Numele lui Isus. Apoi le-au dat drumul. Astfel, ei au plecat dinaintea Sinedriului, bucurându-se că au fost socotiți vrednici să fie înjosiți pentru Numele lui Isus. Și, în fiecare zi, în Templu și prin case, nu încetau să-i învețe pe alții și să-L vestească pe Cristos Isus. În zilele acestea când numărul ucenicilor creștea, eleniștii au cârtit împotriva evreilor, întrucât văduvele lor erau trecute cu vederea în slujirea zilnică. După ce au chemat la ei mulțimea ucenicilor, cei doisprezece au spus: „Nu este potrivit ca noi, lăsând la o parte Cuvântul lui Dumnezeu, să slujim la mese. Așadar, fraților, căutați șapte bărbați dintre voi, cu o bună mărturie, plini de Duhul Sfânt și de înțelepciune, pe care îi vom pune peste lucrarea aceasta. Noi, însă, vom persevera în rugăciune și în slujirea Cuvântului.” Vorbirea aceasta a plăcut întregii adunări. Așadar i-au ales pe Ștefan, bărbat plin de credință și de Duhul Sfânt, pe Filip, pe Prohor, pe Nicanor, pe Timon, pe Parmena și pe Nicolae, un prozelit din Antiohia, pe care i-au așezat înaintea apostolilor și, rugându-se, și-au pus mâinile peste ei. Cuvântul lui Dumnezeu se vestea tot mai mult, numărul ucenicilor din Ierusalim creștea foarte mult și o mare mulțime de preoți se supuneau credinței. Ștefan, plin de har și de putere, făcea minuni și semne mari în popor. S-au ridicat, însă, unii din sinagoga numită a liberților, a cirenienilor și a alexandrinilor, cât și unii din Cilicia și Asia, care au avut o dispută cu Ștefan. Dar nu puteau să facă față înțelepciunii și Duhului cu care vorbea el. Atunci au tocmit niște bărbați care au zis: „Noi l-am auzit rostind cuvinte blasfemiatoare la adresa lui Moise și a lui Dumnezeu.” Aceștia au agitat poporul, pe bătrânii poporului și pe cărturari și, năpustindu-se asupra lui, l-au luat cu forța și l-au dus la Sinedriu. Au pus martori mincinoși care au zis: „Acest om nu încetează să rostească cuvinte împotriva [acestui] loc sfânt și împotriva Legii, căci l-am auzit spunând că acest Isus din Nazaret va distruge locul acesta și va schimba obiceiurile pe care ni le-a lăsat Moise.” Și, ațintindu-și privirea asupra lui, toți cei care ședeau în Sinedriu au văzut fața lui ca o față de înger. Marele preot l-a întrebat: „Așa stau lucrurile”? Ștefan, însă, a răspuns: „Fraților și părinților, ascultați! Dumnezeul slavei i S-a arătat părintelui nostru Avraam pe când se afla în Mesopotamia, mai înainte chiar de a locui în Haran, și i-a zis: «Ieși din țara ta și dintre rudeniile tale și du-te acum în țara pe care ți-o voi arăta.» Atunci, ieșind din țara caldeenilor, el s-a așezat în Haran. După moartea tatălui său, Dumnezeu l-a strămutat în țara aceasta în care locuiți voi acum. Și nu i-a dat în ea o moștenire, nici măcar o palmă de pământ, ci i-a promis, pe când nu avea niciun copil, că i-o va da în stăpânire lui și urmașilor lui după el. Așa a spus Dumnezeu, că sămânța lui va fi străină în țara altcuiva și că o vor înrobi și asupri patru sute de ani. «Dar pe neamul la care vor sluji ei ca robi, Eu îl voi judeca, a zis Dumnezeu; dar după aceea ei vor ieși de acolo și-Mi vor sluji Mie în locul acesta.» Și i-a dat legământul circumciziei; și astfel l-a născut pe Isaac și l-a circumcis când avea opt zile și Isaac pe Iacov și Iacov pe cei doisprezece patriarhi. Iar patriarhii, fiind invidioși pe Iosif, l-au vândut în Egipt. Dar Dumnezeu a fost cu el și l-a scăpat din toate necazurile lui. El i-a dat har și înțelepciune înaintea lui Faraon, regele Egiptului, care l-a pus conducător peste Egipt și peste toată casa lui. A venit, însă, o foamete peste întreg Egiptul și peste Canaan și un mare necaz; părinții noștri nu găseau hrană. Când a auzit Iacov că sunt grâne în Egipt, i-a trimis pe părinții noștri acolo prima dată. Când s-au dus a doua oară, Iosif s-a făcut cunoscut fraților săi, iar Faraon a ajuns să cunoască familia lui Iosif. Apoi Iosif a trimis să fie chemat tatăl său Iacov și întreaga familie, șaptezeci și cinci de suflete de tot. Și Iacov a coborât în Egipt și acolo au murit el și părinții noștri. Dar au fost strămutați la Sihem și așezați în mormântul pe care îl cumpărase Avraam cu preț de argint de la fiii lui Hemor, în Sihem. Dar, pe măsură ce se apropia vremea împlinirii promisiunii pe care i-o făcuse Dumnezeu lui Avraam, poporul creștea și se înmulțea în Egipt, până când s-a ridicat un alt rege care nu-l cunoscuse pe Iosif. Acesta, purtându-se cu viclenie față de neamul nostru, i-a asuprit pe părinții noștri, făcându-i să-și abandoneze nou-născuții, ca să nu mai trăiască. În vremea aceea, s-a născut Moise, care era frumos înaintea lui Dumnezeu. Trei luni a fost crescut în casa tatălui său dar, când a fost abandonat, l-a luat fiica lui Faraon și l-a crescut ca pe fiul ei. Moise a fost instruit în toată înțelepciunea egiptenilor și era puternic în cuvinte și în fapte. Dar, când a împlinit patruzeci de ani, i s-a născut în inimă dorința de a-și vizita frații, pe fiii lui Israel. Văzând pe unul dintre ei căruia i se făcea o nedreptate, l-a apărat și l-a răzbunat pe cel asuprit, ucigându-l pe egiptean. El socotea că frații săi vor fi înțeles că prin el le va da scăpare Dumnezeu, dar ei n-au înțeles. În ziua următoare s-a apropiat de doi care se certau și i-a îndemnat la pace, spunându-le: «Oameni buni, voi sunteți frați! De ce vă faceți rău unul altuia?» Dar cel care îl vătăma pe semenul său l-a împins pe Moise spunându-i: «Cine te-a pus pe tine conducător și judecător peste noi? Nu cumva vrei să mă omori și pe mine cum l-ai omorât ieri pe egiptean?» Auzind vorba aceasta, Moise a fugit și a locuit ca străin în țara Madian, unde i s-au născut doi fii. După ce au trecut alți patruzeci de ani, un înger i s-a arătat în deșertul Muntelui Sinai, în flacăra unui rug aprins. Văzând rugul, Moise s-a mirat de acea priveliște și, apropiindu-se ca s-o privească, a auzit glasul Domnului: «Eu sunt Dumnezeul părinților tăi, Dumnezeul lui Avraam, Isaac și Iacov.» Moise a început să tremure și nu îndrăznea să privească. Însă Domnul i-a zis: «Scoate-ți încălțămintea din picioare, căci locul pe care stai este pământ sfânt. Iată, am văzut asuprirea poporului Meu care este în Egipt, am auzit geamătul lui și M-am coborât ca să-l scot de acolo. Acum, vino să te trimit în Egipt.» Pe acest Moise pe care ei l-au respins spunându-i: «Cine te-a pus pe tine conducător și judecător?», pe acesta Dumnezeu l-a trimis conducător și eliberator, prin îngerul care i se arătase în rug. El i-a scos din Egipt, făcând minuni și semne în țara Egiptului, la Marea Roșie și în deșert, timp de patruzeci de ani. Acesta este Moise care a spus copiilor lui Israel: «Un profet ca mine va ridica Dumnezeu din mijlocul fraților tăi.» Acesta este cel care, fiind în adunarea din pustie cu îngerul care i-a vorbit pe Muntele Sinai și cu părinții noștri, a primit cuvinte vii pe care să ni le dea nouă. Părinții noștri n-au vrut să asculte de el, ci l-au respins și, în inimile lor, s-au întors în Egipt, spunându-i lui Aaron: «Fă-ne dumnezei care să meargă înaintea noastră, căci nu știm ce s-a întâmplat cu acest Moise care ne-a scos din țara Egiptului.» Și în acele zile au făcut chipul unui vițel, au adus jertfă idolului și s-au bucurat de lucrările mâinilor lor. Dar Dumnezeu s-a întors de la ei și i-a lăsat să se închine oștirii cerului, așa cum stă scris în Cartea Profeților: «Mi-ați adus voi Mie animale înjunghiate și jertfe, timp de patruzeci de ani în pustiu, o, casă a lui Israel? Ați purtat cortul lui Moloh și steaua zeului Refan, chipurile pe care le-ați făcut ca să vă închinați lor. Vă voi strămuta dincolo de Babilon.» Cortul mărturiei era cu părinții noștri în pustiu, după cum poruncise Cel care i-a vorbit lui Moise să-l facă după modelul pe care el îl văzuse. Părinții noștri, primindu-l de la cei de dinaintea lor, l-au adus cu Iosua când au intrat în stăpânirea teritoriului neamurilor pe care Dumnezeu le-a alungat dinaintea părinților noștri; și acolo a rămas până în zilele lui David. El a găsit trecere înaintea lui Dumnezeu și a cerut să găsească o locuință pentru Dumnezeul lui Iacov. Dar casa I-a zidit-o Solomon. Cel Preaînalt, însă, nu locuiește în case făcute de mâini omenești, după cum spune profetul: «Cerul Îmi este tron și pământul un reazem al picioarelor Mele. Ce casă Îmi veți zidi?, spune Domnul, sau, care este locul Meu de odihnă? Oare nu mâna Mea a făcut toate aceste lucruri?» Oameni încăpățânați, cu inima și urechile necircumcise, voi întotdeauna vă împotriviți Duhului Sfânt; așa cum au făcut părinții voștri, așa faceți și voi! Pe care dintre profeți nu i-au persecutat părinții voștri? I-au ucis pe cei care anunțau dinainte venirea Celui Drept, ai cărui trădători și ucigași v-ați făcut voi acum! Voi ați primit Legea prin porunci transmise de îngeri, dar n-ați păzit-o!” Auzind ei acestea, au început să fiarbă în inimile lor și să scrâșnească din dinți împotriva lui. Dar Ștefan, fiind plin de Duhul Sfânt, a privit țintă spre cer, a văzut slava lui Dumnezeu și pe Isus stând la dreapta lui Dumnezeu. El a spus: „Iată, văd cerurile deschise și pe Fiul Omului stând la dreapta lui Dumnezeu!” Atunci ei, strigând cu glas tare, și-au astupat urechile și s-au năpustit ca unul asupra lui. L-au scos afară din cetate și au început să-l lovească cu pietre. Martorii și-au pus hainele la picioarele unui tânăr numit Saul. Și, în timp ce-l loveau cu pietre, Ștefan s-a rugat zicând: „Doamne Isuse, primește duhul meu!” Apoi, căzând în genunchi, a strigat cu glas tare: „Doamne, nu le ține în seamă păcatul acesta.” După ce a spus acestea, a adormit. Și Saul era acolo, încuviințând uciderea lui. În ziua aceea a început o mare persecuție împotriva bisericii din Ierusalim și toți, în afară de apostoli, au fost împrăștiați prin ținuturile Iudeei și ale Samariei. Niște oameni evlavioși l-au îngropat pe Ștefan și au jelit mult după el. Dar Saul făcea ravagii în biserică: intra prin case, lua cu forța bărbați și femei și-i arunca în închisoare. Cei care fuseseră împrăștiați străbăteau ținutul vestind Cuvântul. Filip a coborât într-o cetate a Samariei și le-a predicat pe Cristos. Mulțimile luau aminte într-un cuget la cele spuse de Filip, în timp ce ascultau și vedeau semnele pe care le făcea. Căci din mulți care aveau duhuri necurate, acestea ieșeau strigând cu o voce puternică și mulți paralitici și șchiopi au fost vindecați. Și a fost mare bucurie în cetatea aceea. Un om cu numele Simon era în cetate mai dinainte. El făcea vrăji și îi uimea pe locuitorii Samariei, spunând despre sine că ar fi un om însemnat. Toți, de la mic la mare, îl ascultau cu atenție și spuneau: „El este puterea lui Dumnezeu numită «cea mare».” Îl ascultau cu atenție fiindcă de mult timp îi uimea cu vrăjile lui. Dar când i-au dat crezare lui Filip, care aducea vestea bună despre Împărăția lui Dumnezeu și despre Numele lui Isus Cristos, erau botezați, atât bărbați, cât și femei. Simon a crezut și el și, după ce a fost botezat, se ținea de Filip. Era uimit când vedea semnele și minunile mari care se făceau prin el. Apostolii care erau în Ierusalim, când au auzit că Samaria primise Cuvântul lui Dumnezeu, au trimis la ei pe Petru și pe Ioan care, coborând acolo, s-au rugat pentru ei să primească Duhul Sfânt. Căci nu Se coborâse încă peste niciunul dintre ei, ci fuseseră doar botezați în Numele Domnului Isus. Atunci și-au pus mâinile peste ei și au primit Duhul Sfânt. Dar Simon, când a văzut că Duhul era dat prin punerea mâinilor apostolilor, le-a oferit bani, spunând: „Dați-mi și mie puterea aceasta, pentru ca cei peste care îmi voi pune mâinile să primească Duhul Sfânt.” Dar Petru i-a spus: „Argintul tău să piară împreună cu tine, pentru că ai crezut că darul lui Dumnezeu s-ar putea cumpăra cu bani. Tu n-ai nici parte, nici sorți în lucrarea aceasta, căci inima ta nu este sinceră înaintea lui Dumnezeu. De aceea, pocăiește-te de această răutate a ta și roagă-te Domnului ca să ți se ierte, dacă este posibil, gândul inimii tale, căci văd că ești plin de fiere amară și în lațul nelegiuirii.” Simon a răspuns: „Rugați-vă voi Domnului pentru mine, ca să nu vină asupra mea nimic din cele ce ați spus!” După ce au depus mărturie și au vestit Cuvântul Domnului, apostolii s-au întors la Ierusalim vestind Evanghelia în multe sate ale samaritenilor. Un înger al Domnului i-a vorbit lui Filip, spunându-i: „Ridică-te și du-te spre sud, pe drumul care coboară de la Ierusalim spre Gaza.” (Acesta este pustiu. ) El s-a ridicat și a plecat. Și iată că un bărbat etiopian, un eunuc, mare demnitar al reginei Candace a etiopienilor, mai-mare peste toată vistieria ei, venise să se închine la Ierusalim. Se întorcea acum acasă și, șezând în carul lui, îl citea pe profetul Isa­ia. Și Duhul i-a vorbit lui Filip: „Apropie-te și alătură-te acelui car!” Filip a alergat, l-a auzit pe eunuc citindu-l pe profetul Isaia și l-a întrebat: „Înțelegi ce citești?” El a răspuns: „Cum aș putea să înțeleg dacă nu mă va îndruma cineva?” Și l-a invitat pe Filip să se urce și să se așeze lângă el. Fragmentul din Scriptură pe care îl citea era acesta: El a fost dus ca o oaie la înjunghiere și ca un miel tăcut înaintea celui ce îl tunde; așa nu Și-a deschis gura. În smerenia [Lui], dreptatea I-a fost luată. Cine va descrie neamul Lui? Căci viața Îi este luată de pe pământ. Eunucul i-a zis lui Filip: „Spune-mi, te rog, despre cine spune profetul aceste lucruri? Despre sine sau despre un altul?” Atunci Filip a luat cuvântul și, începând de la Scriptura aceasta, i-a vestit Evanghelia despre Isus. Cum mergeau ei pe drum, au ajuns la o apă și eunucul a zis: „Iată apă! Ce mă împiedică să fiu botezat?” [Și Filip a spus: „Dacă crezi din toată inima, se poate!” Eunucul a răspuns: „Cred că Isus Cristos este Fiul lui Dumnezeu.”] Atunci a poruncit să stea carul. Au coborât amândoi în apă, atât Filip, cât și eunucul, și Filip l-a botezat. Când au ieșit din apă, Duhul Domnului l-a răpit pe Filip și eunucul nu l-a mai văzut, ci își continua drumul bucurându-se. Filip, însă, a fost găsit la Azot și, străbătând ținutul, predica Evanghelia în toate cetățile, până a ajuns la Cezareea. Saul încă răspândea amenințare și ucidere împotriva ucenicilor Domnului. El s-a dus la marele preot și a cerut de la el scrisori către sinagogile din Damasc, așa încât, dacă va găsi pe cineva urmând Calea, atât bărbați, cât și femei, să-i poată aduce legați la Ierusalim. În timp ce călătorea și se apropia de Damasc, deodată a strălucit în jurul lui ca un fulger o lumină din cer. Căzând la pământ, el a auzit o voce spunându-i: „Saule, Saule, de ce Mă persecuți?” Și el a întrebat: „Cine ești Tu, Doamne?” Și Domnul i-a răspuns: „Eu sunt Isus pe care tu Îl persecuți! [Îți este greu să lovești cu piciorul în țepușe!” Tremurând și plin de frică, el a zis: „Doamne, ce vrei să fac?”] „Ridică-te, dar, și intră în cetate! Acolo ți se va spune ce trebuie să faci.” Bărbații care călătoreau împreună cu el au rămas fără grai; auzeau într-adevăr glasul, dar nu vedeau pe nimeni. Saul s-a ridicat de la pământ și, deschizându-și ochii, nu vedea nimic. Atunci, l-au luat de mână și l-au dus în Damasc. Trei zile a fost fără vedere și nu a mâncat, nici nu a băut. În Damasc era un ucenic oarecare pe nume Anania. Domnul i-a spus într-o vedenie: „Anania!” Și el a răspuns: „Iată-mă, Doamne!” Atunci Domnul i-a zis: „Ridică-te și du-te pe strada care se numește «Dreaptă» și caută în casa lui Iuda pe un om din Tars pe nume Saul; iată că el se roagă și a văzut într-o vedenie pe un bărbat pe nume Anania, intrând și punându-și mâinile peste el ca să-și recapete vederea.” Și Anania a răspuns: „Doamne, am auzit de la mulți despre acest om, câte rele a făcut sfinților Tăi în Ierusalim. Chiar și aici are autoritate de la mai-marii preoților să-i lege pe toți cei ce cheamă Numele Tău.” Domnul i-a spus: „Du-te, pentru că el Îmi este un vas ales ca să ducă Numele Meu înaintea neamurilor, înaintea regilor și a fiilor lui Israel. Căci Eu îi voi arăta cât trebuie să sufere pentru Numele Meu.” Anania a plecat și a intrat în casă. Punându-și mâinile peste el, i-a zis: „Frate Saul, Domnul Isus, Cel care ți S-a arătat pe drumul pe care veneai, m-a trimis ca să îți recapeți vederea și să fii umplut de Duhul Sfânt.” Și îndată un fel de solzi au căzut de pe ochii lui și și-a recăpătat vederea. Apoi s-a ridicat, a fost botezat și, după ce a mâncat, a prins puteri. Saul a rămas câteva zile cu ucenicii din Damasc. Și îndată a început să-L predice pe Isus în sinagogi, spunând că El este Fiul lui Dumnezeu. Toți cei care auzeau erau uimiți și ziceau: „Nu este acesta cel care făcea ravagii în Ierusalim printre cei care cheamă Numele acesta? Chiar și aici a venit tocmai pentru acest lucru – ca să-i ducă legați la preoții de seamă.” Saul se întărea tot mai mult și-i punea în încurcătură pe iudeii care locuiau în Damasc, dovedind că Isus este Cristosul. După ce au trecut mai multe zile, iudeii s-au sfătuit să-l omoare. Uneltirea lor, însă, i-a fost făcută de cunoscut lui Saul. Aceștia păzeau porțile zi și noapte ca să-l ucidă. Însă ucenicii l-au luat noaptea și l-au coborât prin zid, lăsându-l jos într-un coș. Când a ajuns în Ierusalim, a încercat să li se alăture ucenicilor, dar toți se temeau de el, căci nu credeau că este ucenic. Însă Barnaba l-a luat, l-a dus la apostoli și le-a povestit cum Îl văzuse pe Domnul pe drum și că El îi vorbise și cum în Damasc vorbise cu îndrăzneală în Numele lui Isus. Așadar, Saul era cu ei, mergând încoace și încolo în Ierusalim și vorbind cu îndrăzneală în Numele Domnului. Vorbea și discuta aprins și cu iudeii eleniști, dar aceștia căutau să-l ucidă. Când au aflat frații, l-au dus la Cezareea și de acolo l-au trimis la Tars. În toată Iudeea, Galileea și Samaria, biserica avea pace și se zidea sufletește. Ea se înmulțea umblând în frica de Domnul și în încurajarea Duhului Sfânt. În timp ce străbătea toate regiunile, Petru a coborât și la sfinții care locuiau în Lida. Acolo a găsit pe un om oarecare, cu numele de Enea, care era paralizat și de opt ani zăcea în pat. Și Petru i-a zis: „Enea, Isus Cristos te vindecă! Ridică-te și fă-ți patul!” Și el s-a ridicat imediat. Toți cei care locuiau în Lida și în Șaron l-au văzut și s-au întors la Domnul. În Iope, însă, era o ucenică având numele Tabita, nume care tradus înseamnă Dorca. Ea era bogată în fapte bune și în milosteniile pe care le făcea. Dar, îmbolnăvindu-se în acele zile, ea a murit. După ce au spălat-o, au pus-o în camera de sus. Cum Lida era aproape de Iope, auzind că Petru este în Lida, ucenicii au trimis la el doi bărbați care să-i ceară stăruitor: „Nu zăbovi să vii până la noi!” Petru s-a ridicat și a plecat împreună cu ei. Când a ajuns, l-au condus în camera de sus și toate văduvele s-au strâns în jurul lui, plângând și arătându-i tunicile și hainele pe care le făcea Dorca pe când era cu ele. După ce i-a scos pe toți afară, Petru a îngenuncheat, s-a rugat și, întorcându-se spre trup, a zis: „Tabita, scoală-te!” Ea și-a deschis ochii și, văzându-l pe Petru, s-a ridicat în șezut. El i-a dat mâna și a ridicat-o în picioare. Apoi, chemându-i pe sfinți și pe văduve, le-a pus-o înainte vie. Lucrul acesta a ajuns cunoscut peste tot în Iope și mulți au crezut în Domnul. Petru a rămas mai multe zile în Iope, la un oarecare Simon, un tăbăcar. În Cezareea era un om cu numele Corneliu, un centurion din cohorta numită „Italica”. El era evlavios și temător de Dumnezeu, împreună cu toată casa lui. Făcea multe milostenii oamenilor și se ruga totdeauna lui Dumnezeu. Într-o zi, cam pe la ceasul al nouălea, a văzut clar într-o vedenie un înger al lui Dumnezeu intrând la el și spunându-i: „Corneliu!” El, privindu-l cu atenție și înfricoșat fiind, a spus: „Ce este, Doamne?” Acesta i-a răspuns: „Rugăciunile și milosteniile tale s-au ridicat ca o jertfă de aducere aminte înaintea lui Dumnezeu. Și acum, trimite câțiva bărbați la Iope și cheamă pe un anume Simon care se numește și Petru. El este găzduit la Simon, un tăbăcar a cărui casă este lângă mare.” Când a plecat îngerul care îi vorbise, el a chemat doi dintre servitorii săi și un soldat evlavios, dintre cei care erau tot timpul la dispoziția lui. După ce le-a explicat totul, i-a trimis la Iope. A doua zi, pe când aceștia călătoreau și se apropiau de cetate, Petru a urcat pe acoperiș să se roage. Era pe la ceasul al șaselea. A flămânzit și voia să mănânce. În timp ce îi pregăteau masa, el a căzut într-o răpire sufletească. A văzut cerul deschis și din el un vas coborând, ca o pânză mare, lăsată spre pământ de cele patru colțuri. În el se aflau tot felul de patrupede, târâtoare ale pământului și păsări ale cerului. Și un glas i-a vorbit: „Ridică-te, Petre, înjunghie și mănâncă!” Dar Petru a spus: „Cu niciun chip, Doamne! Căci niciodată n-am mâncat nimic întinat sau necurat.” Și glasul i-a vorbit din nou, a doua oară: „Ceea ce Dumnezeu a curățit, tu să nu numești întinat!” Lucrul acesta s-a întâmplat de trei ori, apoi îndată vasul a fost ridicat la cer. În timp ce Petru, nedumerit, se întreba ce putea să însemne vedenia pe care a avut-o, iată că bărbații care au fost trimiși de către Corneliu, aflând casa lui Simon, stăteau la poartă și, strigând, au întrebat dacă Simon, care se numește Petru, este găzduit acolo. În timp ce Petru medita la vedenie, Duhul i-a spus: „Iată, te caută trei bărbați! Acum, ridică-te, coboară și mergi împreună cu ei fără ezitare, căci Eu i-am trimis.” După ce a coborât la acești bărbați, Petru a spus: „Iată, eu sunt cel pe care îl căutați. Care este motivul pentru care veniți?” Ei au răspuns: „Centurionul Corneliu, un om drept și temător de Dumnezeu și cu o bună mărturie din partea întregului neam al iudeilor, a fost înștiințat de un înger sfânt să trimită după tine, să vii în casa lui și să audă ce ai de spus.” Atunci el i-a chemat înăuntru și i-a găzduit. A doua zi, Petru s-a sculat și a plecat împreună cu ei, iar câțiva dintre frații din Iope l-au însoțit. În ziua următoare au intrat în Cezareea. Corneliu, care își adunase rudeniile și prietenii apropiați, îi aștepta. În timp ce Petru dădea să intre în casă, Corneliu, ieșindu-i în întâmpinare, a căzut la picioarele lui și i s-a închinat. Dar Petru l-a ridicat, spunând: „Ridică-te, căci și eu sunt doar un om!” Vorbind cu el, a intrat înăuntru, unde i-a găsit pe mulți adunați. Și le-a zis: „Voi știți că unui bărbat iudeu nu îi este permis să se alăture cuiva de alt neam sau să se apropie de el, dar mie Dumnezeu mi-a arătat să nu numesc pe niciun om întinat sau necurat. De aceea, când ai trimis după mine, am venit fără a obiecta. Întreb, deci: Cu ce scop ați trimis după mine?” Și Corneliu a spus: „Cu patru zile în urmă, chiar la ceasul acesta, [la ceasul al nouălea], mă rugam în casa mea. Și iată că un bărbat a stat înaintea mea într-o haină strălucitoare și a zis: «Corneliu, rugăciunea ta a fost ascultată și milosteniile tale au fost amintite înaintea lui Dumnezeu. De aceea, trimite la Iope și cheamă-l pe Simon, care se numește Petru. El este găzduit în casa lui Simon, un tăbăcar, lângă mare. » Am trimis, deci, imediat la tine și bine ai făcut că ai venit. Acum noi toți suntem de față înaintea lui Dumnezeu, ca să ascultăm tot ce ți-a fost poruncit de către Domnul.” Atunci Petru și-a deschis gura și a zis: „Înțeleg, într-adevăr, că Dumnezeu nu este părtinitor, ci în orice neam, cine se teme de El și lucrează dreptate este primit de El. Cuvântul pe care El l-a trimis fiilor lui Israel, vestind pacea prin Isus Cristos, care este Domnul tuturor, acel cuvânt voi înșivă îl cunoașteți, mesajul răspândit prin toată Iudeea, începând din Galileea, după botezul pe care l-a predicat Ioan: cum Dumnezeu L-a uns cu Duhul Sfânt și cu putere pe Isus din Nazaret, care mergea din loc în loc, făcând bine și vindecând pe toți cei apăsați de diavolul, căci Dumnezeu era cu El. Și noi înșine suntem martori ai tuturor lucrurilor pe care le-a făcut El în țara iudeilor și în Ierusalim. El este Cel pe care ei L-au și omorât, atârnându-L pe lemn. Pe El Dumnezeu L-a înviat a treia zi și a îngăduit să Se arate, nu întregului popor, ci martorilor mai dinainte aleși de către Dumnezeu, adică nouă celor care, după învierea Lui din morți, am mâncat și am băut împreună cu El. Și ne-a poruncit să predicăm poporului și să mărturisim că El este Cel rânduit de Dumnezeu ca Judecător al celor vii și al celor morți. Despre El mărturisesc toți profeții că, prin Numele Lui, oricine crede în El primește iertarea păcatelor.” Pe când Petru rostea aceste cuvinte, Duhul Sfânt S-a coborât peste toți cei care ascultau Cuvântul. Și credincioșii circumciși care veniseră cu Petru s-au mirat că darul Sfântului Duh a fost turnat și peste neamuri. Căci îi auzeau vorbind în limbi și mărind pe Dumnezeu. Atunci Petru a spus: „Oare poate cineva opri apa ca să nu fie botezați aceștia care au primit Duhul Sfânt ca și noi?” Și a poruncit să fie botezați în Numele lui Isus Cristos. Apoi ei i-au cerut să mai rămână câteva zile. Apostolii și frații care erau în Iudeea au auzit că și neamurile au primit Cuvântul lui Dumnezeu. Când s-a suit Petru la Ierusalim, cei circumciși l-au certat, spunând: „Ai intrat la oameni necircumciși și ai mâncat împreună cu ei.” Atunci Petru a început să le explice pe rând: „Mă aflam în cetatea Iope și mă rugam. În timpul unei răpiri sufletești, într-o vedenie, am văzut coborându-se din cer un fel de vas ca o pânză mare, fiind lăsat în jos de cele patru colțuri și a venit până la mine. Privind cu atenție în el, am văzut patrupede de pe pământ, fiare sălbatice, târâtoare și păsări ale cerului. Și am auzit un glas vorbindu-mi: «Ridică-te, Petre, înjunghie și mănâncă!» Însă eu am spus: «Cu niciun chip, Doamne, căci nimic întinat sau necurat nu a intrat vreodată în gura mea.» Glasul din cer mi-a vorbit pentru a doua oară: «Ceea ce Dumnezeu a curățit, tu să nu numești întinat!» Lucrul acesta s-a întâmplat de trei ori. Apoi toate au fost ridicate din nou la cer. Și iată că îndată trei bărbați, care au fost trimiși din Cezareea la mine, au stat în fața casei unde mă aflam. Iar Duhul mi-a spus să merg împreună cu ei fără ezitare. Împreună cu mine au mers și acești șase frați și am intrat în casa omului. El ne-a povestit cum a văzut în casa lui un înger care a stat în picioare și i-a spus: «Trimite la Iope și cheamă-l pe Simon, care se mai numește și Petru. El va vorbi cuvinte prin care vei fi mântuit tu și toată casa ta.» Când am început eu să vorbesc, Duhul Sfânt a coborât peste ei întocmai ca și peste noi la început. Atunci mi-am amintit de vorba Domnului, cum zicea El: «Ioan a botezat cu apă, dar voi veți fi botezați cu Duhul Sfânt.» Deci, dacă Dumnezeu le-a dat același dar ca și nouă, când au crezut în Domnul Isus Cristos, cine eram eu, ca să-L pot împiedica pe Dumnezeu?” Auzind acestea s-au liniștit și L-au slăvit pe Dumnezeu, zicând: „Așadar, Dumnezeu a dat și neamurilor pocăința care duce la viață!” Cei care fuseseră împrăștiați după persecuția care avusese loc împotriva lui Ștefan au ajuns până în Fenicia, în Cipru și în Antiohia, predicând Cuvântul nimănui altcuiva decât iudeilor. Au fost, însă, câțiva bărbați dintre ei, ciprioți și cirenieni, care, venind în Antiohia, vorbeau și eleniștilor, vestindu-le Evanghelia Domnului Isus. Mâna Domnului era cu ei și un mare număr de oameni a crezut și s-a întors la Domnul. Vestea despre ei a ajuns la urechile bisericii din Ierusalim și l-au trimis pe Barnaba la Antiohia. Când a ajuns și a văzut harul lui Dumnezeu, s-a bucurat și îi îndemna pe toți să rămână în Domnul, cu o inimă hotărâtă. Căci era un om bun, plin de Duhul Sfânt și de credință. Și o mare mulțime s-a alipit de Domnul. Apoi a plecat la Tars ca să-l caute pe Saul și, când l-a găsit, l-a adus în Antiohia. Un an întreg au luat parte la adunările bisericii și au dat învățătură la o mare mulțime de oameni. În Antiohia au fost ucenicii numiți pentru prima dată „creștini”. În zilele acelea, au coborât niște profeți de la Ierusalim la Antiohia. Unul dintre ei, pe nume Agab, s-a ridicat și, prin Duhul, a arătat că o foamete mare urmează să vină peste întreaga lume – ceea ce s-a și întâmplat în timpul lui Claudiu. Atunci ucenicii au hotărât ca fiecare dintre ei, după posibilitățile lui, să trimită ajutoare fraților care locuiau în Iudeea. Și așa au și făcut, trimițându-le prezbiterilor prin Barnaba și Saul. În vremea aceea, regele Irod a pus mâna pe unii din biserică pentru a le face rău. L-a ucis cu sabia pe Iacov, fratele lui Ioan. Văzând că este pe placul iudeilor, a hotărât să-l aresteze și pe Petru. Era în zilele Azimelor. După ce l-au prins, l-au aruncat în închisoare, dându-l în paza a patru grupe de câte patru soldați fiecare, cu intenția ca după Paște să-l aducă înaintea poporului. Așadar, Petru era ținut în închisoare. Biserica, însă, se ruga cu ardoare lui Dumnezeu pentru el. În noaptea de dinaintea zilei în care Irod urma să-l scoată înaintea poporului, Petru dormea între doi soldați, legat cu două lanțuri, iar în fața ușii, niște gardieni păzeau închisoarea. Și iată că un înger al Domnului a stat în picioare și o lumină a strălucit în celulă. Lovindu-l pe Petru în coastă, el l-a trezit și i-a zis: „Ridică-te în grabă!” Și lanțurile i-au căzut de la mâini. Îngerul i-a zis: „Încinge-te și încalță-ți sandalele!” El a făcut întocmai. Și i-a mai zis: „Pune-ți mantaua pe tine și urmează-mă!” Ieșind, Petru îl urma fără să știe dacă ceea ce se întâmpla prin înger era real; credea că are o vedenie. După ce au trecut de prima și de a doua strajă, au ajuns la poarta de fier care dădea spre cetate și ea li s-a deschis singură. Ieșind, au luat-o pe o stradă și imediat îngerul a plecat de la el. Petru, venindu-și în fire, a zis: „Știu acum cu adevărat că Domnul a trimis pe îngerul Său și m-a scăpat din mâna lui Irod și de la tot ce se aștepta poporul iudeilor.” Înțelegând cele întâmplate, a venit la casa Mariei, mama lui Ioan, numit și Marcu, unde erau adunați mulți și se rugau. După ce a bătut la ușa porții, a venit o servitoare cu numele Roda ca să răspundă. Cunoscând glasul lui Petru, de bucurie nu i-a deschis poarta, ci, alergând înăuntru, a anunțat că Petru stă în fața porții. „Ți-ai pierdut mințile! ” i-au zis ei. Dar ea insista că așa este. Ei, însă, ziceau: „Este îngerul lui!” Petru continua să bată. Când i-au deschis, l-au văzut și au rămas uimiți. Făcându-le semn cu mâna să tacă, le-a povestit cum l-a scos Domnul din închisoare. Apoi le-a zis: „Faceți de cunoscut aceste lucruri lui Iacov și fraților!” Și, ieșind, a plecat într-un alt loc. Când s-a făcut ziuă, nu mică a fost agitația printre soldați: „Oare ce s-a întâmplat cu Petru?” Irod, după ce l-a căutat și nu l-a găsit și după ce i-a interogat și pe gardieni, a poruncit ca aceștia să fie uciși. Apoi a coborât din Iudeea în Cezareea și a rămas acolo. Irod era foarte supărat pe locuitorii Tirului și ai Sidonului. Toți au venit la el într-un gând și, după ce l-au câștigat de partea lor pe Blastus, care răspundea de dormitorul regelui, au cerut pace, pentru că țara lor se aproviziona din cea a regelui. În ziua stabilită, Irod, după ce s-a îmbrăcat în veșmânt regesc și s-a așezat pe tron, le-a ținut o cuvântare. Poporul a început să strige: „Este glasul lui Dumnezeu, nu al unui om!” Îndată l-a lovit un înger al Domnului pentru că nu dăduse slava lui Dumnezeu. Și și-a dat suflarea, fiind mâncat de viermi. Dar Cuvântul Domnului creștea și se înmulțea. Barnaba și Saul, după ce și-au îndeplinit misiunea, s-au întors din Ierusalim luându-l cu ei pe Ioan, numit și Marcu. În Biserica din Antiohia erau câțiva profeți și învățători: Barnaba, Simeon – numit și Niger, Luciu din Cirena, Manaen, care fusese crescut împreună cu tetrarhul Irod, și Saul. În timp ce slujeau Domnului și posteau, Duhul Sfânt a zis: „Puneți-Mi deoparte pe Barnaba și pe Saul pentru lucrarea la care i-am chemat!” Atunci, după ce au postit și s-au rugat, și-au pus mâinile peste ei și i-au lăsat să plece. Așadar, fiind trimiși de Duhul Sfânt, ei au coborât la Seleucia, iar de acolo au călătorit pe mare spre Cipru. Când au ajuns în Salamina, au vestit Cuvântul lui Dumnezeu în sinagogile iudeilor. Îl aveau pe Ioan ca slujitor. Străbătând toată insula până la Pafos, au găsit un iudeu pe nume Bar-Isus – magician și profet mincinos – care era împreună cu proconsulul Sergius Paulus, un bărbat înțelept. Acesta, chemându-i pe Barnaba și pe Saul, dorea să audă Cuvântul lui Dumnezeu. Dar Elima, vrăjitorul – căci așa se traduce numele lui – li se împotrivea, căutând să-l întoarcă pe proconsul de la credință. Însă Saul, numit și Pavel, fiind plin de Duhul Sfânt, s-a uitat țintă la el și i-a zis: „O, fiu al diavolului, dușman a tot ce este drept, plin de toată viclenia și de toată înșelăciunea, nu vei înceta oare să strâmbi căile drepte ale Domnului? Acum iată că mâna Domnului este împotriva ta; vei fi orb și nu vei mai vedea soarele pentru o vreme!” Îndată ceață și întuneric au căzut peste el și, bâjbâind primprejur, căuta pe cineva să-l ducă de mână. Atunci, văzând ce s-a întâmplat, proconsulul a crezut, fiind uimit de învățătura Domnului. Plecând din Pafos pe mare, Pavel și cei care erau cu el au ajuns la Perga Pamfiliei. Dar Ioan, părăsindu-i, s-a întors la Ierusalim. Ei, însă, au plecat din Perga și au ajuns la Antiohia Pisidiei. În ziua sabatului au intrat în sinagogă și s-au așezat. După citirea Legii și a Profeților, conducătorii sinagogii au trimis să le spună: „Fraților, dacă aveți vreun cuvânt de încurajare pentru popor, vorbiți!” Ridicându-se și făcând un semn cu mâna, Pavel a zis: „Bărbați israeliți și voi care vă temeți de Dumnezeu, ascultați! Dum­ne­zeul acestui popor Israel i-a ales pe părinții noștri. El a înălțat poporul acesta în timpul șederii lor în țara Egiptului și l-a scos din ea cu braț puternic. Timp de aproape patruzeci de ani le-a răbdat purtarea în pustiu și, după ce a nimicit șapte popoare în țara Canaan, le-a dat lor ca moștenire țara acestora. Totul a durat cam patru sute și cincizeci de ani. Și, după acestea, El le-a dat judecători până la profetul Samuel. De aici încolo, au cerut un rege și Dumnezeu le-a dat timp de patruzeci de ani pe Saul, fiul lui Chiș, un bărbat din seminția lui Beniamin. După ce l-a înlăturat, le-a ridicat ca rege pe David, despre care El Însuși a mărturisit: «L-am găsit pe David, fiul lui Iese, om după inima Mea, care va face în totul voia Mea.» Din sămânța acestuia, Dumnezeu i-a ridicat lui Israel, conform promisiunii, un Mântuitor – pe Isus. Înainte de arătarea publică a lui Isus, Ioan a predicat întregului popor Israel un botez al pocăinței. Pe când își încheia alergarea, Ioan spunea: «Cine credeți voi că sunt eu? Nu sunt eu Acela, ci iată că după mine vine Cel căruia nu sunt vrednic să-I dezleg sandalele din picioare.» Fraților, fii ai neamului lui Avraam și aceia dintre voi care sunteți temători de Dumnezeu, să știți că nouă ne-a fost trimis Cuvântul acestei mântuiri. Căci cei care locuiesc în Ierusalim și mai-marii lor, nu L-au recunoscut și, condamnându-L, au împlinit, de fapt, scrierile profeților care sunt citite în fiecare zi de sabat. Și, măcar că nu i-au găsit nicio vină de moarte, i-au cerut lui Pilat să-L omoare. După ce au împlinit tot ce fusese scris cu privire la El, L-au dat jos de pe lemn și L-au așezat într-un mormânt, dar Dumnezeu L-a înviat din morți. Timp de mai multe zile, El S-a arătat celor care veniseră împreună cu El din Galileea în Ierusalim și care acum sunt martorii Lui înaintea poporului. Și noi vă aducem vestea bună că promisiunea făcută părinților noștri a fost împlinită de Dumnezeu pentru noi, copiii lor, prin învierea lui Isus, după cum stă scris și în al doilea psalm: «Tu ești Fiul Meu, astăzi Te-am născut!» Dar, despre faptul că L-a înviat din morți fără să se mai întoarcă la putrezire, El spusese în felul următor: «Vă voi da promisiunile sfinte și vrednice de crezare, făcute lui David.» De aceea mai zice în alt psalm: «Nu vei lăsa pe Sfântul Tău să vadă putrezirea.» David, într-adevăr, după ce a slujit propriei generații după planul lui Dumnezeu a adormit, a fost așezat lângă părinții săi și a văzut putrezirea. Dar Cel pe care L-a înviat Dumnezeu n-a văzut putrezirea. Așadar, fraților, să știți că în El vi se vestește iertarea de păcate; iar de tot ce nu ați putut fi îndreptățiți prin Legea lui Moise, prin El oricine crede este îndreptățit. Vedeți, așadar, să nu se întâmple ceea ce fusese spus în Profeți: «Priviți, disprețuitorilor! Mirați-vă și ascundeți-vă! Căci Eu fac o lucrare în zilele voastre, o lucrare pe care n-o veți crede chiar dacă v-ar povesti-o cineva!»” Pe când ieșeau ei, cei adunați îi rugau să le vorbească aceste cuvinte și în sabatul următor. După ce s-a eliberat sinagoga, mulți iudei și prozeliți devotați au mers după Pavel și Barnaba care, adresându-li-se, îi îndemnau să rămână statornici în harul lui Dumnezeu. În sabatul următor, aproape toată cetatea era adunată să asculte Cuvântul Domnului. Dar iudeii, văzând mulțimile, s-au umplut de invidie și vorbeau împotriva celor spuse de Pavel, defăimându-l. Pavel și Barnaba au vorbit cu îndrăzneală, zicând: „Vouă trebuia să vă fie vestit mai întâi Cuvântul lui Dumnezeu, dar, întrucât îl respingeți și singuri vă judecați nevrednici de viața veșnică, iată că ne întoarcem spre neamuri. Căci așa ne-a poruncit Domnul: «Te-am rânduit ca o lumină neamurilor, să duci mântuirea până la marginile pământului.» ” Auzind acestea, neamurile se bucurau și dădeau cinste Cuvântului Domnului. Și toți câți au fost desemnați pentru viață veșnică au crezut. Cuvântul Domnului se răspândea prin tot ținutul. Iudeii, însă, au întărâtat femeile religioase și cu influență și oamenii de frunte ai cetății, au stârnit o persecuție împotriva lui Pavel și Barnaba și i-au alungat din hotarele lor. Ei, însă, au scuturat praful de pe picioare împotriva lor și au plecat în Iconia. Iar ucenicii erau plini de bucurie și de Duhul Sfânt. În Iconia s-a întâmplat același lucru: ei au intrat în sinagoga iudeilor și au vorbit în așa fel încât o mare mulțime a crezut, atât iudei, cât și greci. Însă iudeii care nu s-au lăsat înduplecați au stârnit neamurile și le-au înveninat sufletele împotriva fraților. Așa că au rămas acolo un timp mai îndelungat și vorbeau cu îndrăzneală despre Domnul care adeverea Cuvântul harului Său, îngăduind să se facă semne și minuni prin mâinile lor. Dar mulțimea din cetate era împărțită; unii erau de partea iudeilor, iar alții de partea apostolilor. Când s-au pus în mișcare neamurile și iudeii, alături de conducătorii lor, ca să-i insulte și să-i ucidă cu pietre, apostolii, dându-și seama, au fugit în cetățile Licaoniei – Listra și Derbe – și în ținuturile dimprejur. Și au continuat să predice Evanghelia și acolo. În Listra locuia un bărbat fără putere în picioare, olog din naștere, care nu umblase niciodată. Acesta îl asculta pe Pavel când vorbea. Pavel, uitându-se țintă la el și văzând că are credință să fie vindecat, a zis cu glas tare: „Ridică-te pe picioarele tale și stai drept!” Și el a sărit și a început să umble. Când au văzut mulțimile ce a făcut Pavel, au strigat în limba licaoniană: „Zeii au coborât la noi în chip de oameni!” Pe Barnaba l-au numit Zeus, iar pe Pavel, Hermes, pentru că el era cel ce mânuia Cuvântul. Preotul lui Zeus, al cărui templu era în fața cetății, a adus boi și ghirlande la porți și, împreună cu mulțimile, voia să le aducă jertfe. Auzind acestea, apostolii Barnaba și Pavel și-au rupt veșmintele, au ieșit în grabă afară la mulțime și au strigat: „Oameni buni, de ce faceți acestea? Căci și noi suntem oameni de aceeași natură ca voi! Noi vă aducem vestea bună ca să vă întoarceți de la aceste lucruri deșarte la Dumnezeul cel Viu, care a făcut cerul și pământul, marea și tot ce este în ele și care în generațiile trecute a lăsat toate neamurile să meargă pe căile lor. Și totuși, nu S-a lăsat pe Sine fără mărturie, căci v-a făcut bine dându-vă ploi din cer și anotimpuri roditoare, săturându-vă cu hrană și umplându-vă inimile cu bucurie.” Spunând aceste lucruri, cu greu au împiedicat mulțimile să le aducă jertfă. Au venit, însă, din Antiohia și Iconia niște iudei care au câștigat mulțimile de partea lor. După ce au aruncat cu pietre în Pavel, l-au târât afară din cetate, crezând că a murit. Când l-au înconjurat, însă, ucenicii, el s-a ridicat și a intrat în cetate. A doua zi, a plecat împreună cu Barnaba la Derbe. După ce au predicat Evanghelia în cetatea aceea și au făcut mulți ucenici, s-au întors la Listra, la Iconia și la Antiohia, întărind sufletele ucenicilor, îndemnându-i să rămână statornici în credință și spunându-le că în Împărăția lui Dumnezeu trebuie să intrăm prin multe necazuri. Au așezat prezbiteri în fiecare biserică și, după ce s-au rugat și au postit, i-au încredințat Domnului, în care crezuseră. Trecând prin Pisidia, au venit în Pamfilia. După ce au vestit Cuvântul în Perga, au coborât în Atalia, și de acolo au plecat pe mare la Antiohia, de unde fuseseră încredințați harului lui Dumnezeu pentru lucrarea pe care o îndepliniseră. Când au ajuns și au adunat biserica, au istorisit tot ceea ce făcuse Dumnezeu prin ei și cum deschisese El neamurilor ușa credinței. Și au rămas acolo mai mult timp, alături de ucenici. Unii dintre cei care veniseră din Iudeea îi învățau pe frați astfel: „Dacă nu sunteți circumciși după obiceiul lui Moise, nu puteți fi mântuiți.” Astfel, după ce a avut loc o neînțelegere și o discuție aprinsă a lui Pavel și Barnaba cu aceștia, frații i-au desemnat pe Pavel și pe Barnaba și pe alți câțiva dintre ei să urce la Ierusalim, la apostoli și la prezbiteri, ca să discute cu privire la această neînțelegere. Așadar, fiind trimiși de biserică, ei au străbătut Fenicia și Samaria, istorisind pe îndelete de­spre convertirea neamurilor. Și le-au făcut o mare bucurie tuturor fraților. Ajungând în Ierusalim, au fost primiți de biserică, de apostoli și de prezbiteri. Ei le-au istorisit tot ce făcuse Dumnezeu prin ei. S-au ridicat, însă, câțiva din gruparea fariseilor care crezuseră și au zis: „Trebuie să-i circumcideți și să le porunciți să țină Legea lui Moise!” Apostolii și prezbiterii s-au adunat laolaltă ca să discute acest subiect. După o dezbatere îndelungată, s-a ridicat Petru și le-a spus: „Fraților, voi știți că din primele zile Dumnezeu a făcut o alegere între voi, ca prin gura mea neamurile să audă Cuvântul Evangheliei și să creadă. Și Dumnezeu, care cunoaște inima, a depus mărturie în favoarea lor, dându-le Duhul Sfânt, întocmai ca și nouă. Și nu a făcut nicio deosebire între noi și ei, ci le-a curățat inimile prin credință. Acum dar, de ce-L ispitiți pe Dumnezeu, punând pe gâtul ucenicilor un jug pe care nici părinții noștri, nici noi, n-am fost în stare să-l purtăm? Ci noi credem că suntem mântuiți în același fel ca și ei – prin harul Domnului Isus.” Atunci toată mulțimea a tăcut și-i asculta pe Barnaba și pe Pavel istorisind câte semne și minuni a făcut Dumnezeu prin ei printre neamuri. Când și-au încheiat vorbirea, Iacov a luat cuvântul, zicând: „Fraților, ascultați-mă! Simeon ne-a explicat felul în care de la bun început Dumnezeu S-a aplecat spre neamuri, ca să-Și scoată din ele un popor pentru Numele Său. Acestui mesaj i se potrivesc cuvintele profeților, după cum este scris: «După acestea, Mă voi întoarce și voi rezidi cortul căzut al lui David; ruinele lui le voi rezidi și îl voi face din nou să stea drept, așa încât rămășița de oameni să-L caute pe Domnul împreună cu toate neamurile peste care a fost chemat Numele Meu, zice Domnul Care face aceste lucruri cunoscute din veșnicie.» De aceea, eu sunt de părere să nu le mai facem greutăți celor dintre neamuri care se întorc la Dumnezeu, ci să li se scrie: să se ferească de întinările idolilor, de desfrânare, de animale sugrumate și de sânge. Căci, încă din generațiile din vechime, Moise are în fiecare cetate oameni care-l propovăduiesc, fiind citit în sinagogi în fiecare zi de sabat.” Atunci apostolii și prezbiterii, împreună cu întreaga biserică, au găsit cu cale să trimită la Antiohia câțiva bărbați aleși dintre ei, împreună cu Pavel și Barnaba: pe Iuda numit și Barsaba și pe Sila, bărbați de frunte între frați. Au trimis prin ei această scrisoare: „Apostolii și prezbiterii, frații voștri, către frații dintre neamuri, care sunt în Antiohia, Siria și Cilicia – Salutare! Întrucât am auzit că unii dintre noi care au plecat fără vreo însărcinare din partea noastră v-au tulburat prin cuvintele lor, răscolindu-vă sufletele, noi, într-un gând, am găsit cu cale să alegem câțiva bărbați și să-i trimitem la voi, împreună cu preaiubiții noștri Barnaba și Pavel, oameni care și-au riscat viața pentru Numele Domnului nostru, Isus Cristos. Așadar, i-am trimis pe Iuda și Sila, ca și ei, prin viu grai, să vă spună aceleași lucruri. Căci ni s-a părut potrivit Duhului Sfânt și nouă să nu mai punem nicio altă povară asupra voastră decât cele ce sunt necesare: să vă feriți de ceea ce este jertfit idolilor, de sânge, de animale sugrumate și de desfrânare; căci ferindu-vă de acestea, bine veți face! Fiți sănătoși!” Așadar, după ce li s-a dat drumul, ei au coborât la Antiohia și, adunând mulțimea ucenicilor, le-au înmânat scrisoarea. Citind-o, s-au bucurat de încurajare. Iuda și Sila, fiind și ei profeți, i-au mângâiat pe frați și i-au întărit prin multe cuvinte. După ce au petrecut câtva timp acolo, au fost lăsați să plece cu urări de pace de la frați, la cei care îi trimiseseră. [Totuși, Sila a găsit cu cale să rămână acolo.] Pavel și Barnaba au rămas în Antiohia, învățând și vestind Cuvântul Domnului împreună cu mulți alții. După câteva zile, Pavel i-a zis lui Barnaba: „Să ne întoarcem și să-i vizităm pe frații din fiecare cetate în care am vestit Cuvântul Domnului, ca să vedem cum sunt.” Barnaba voia să-l ia cu ei și pe Ioan, numit și Marcu. Pavel, însă, considera că nu este bine să-l ia cu ei pe cel care îi părăsise în Pamfilia și care nu îi mai însoțise în lucrare. S-a iscat o dispută atât de aprinsă, încât s-au despărțit unul de altul. Barnaba a plecat cu corabia spre Cipru, luându-l cu el pe Marcu. Pavel, alegându-l pe Sila, a plecat după ce fusese încredințat harului Domnului de către frați. El a străbătut Siria și Cilicia, întărind bisericile. Pavel a ajuns la Derbe și apoi la Listra. Și iată că acolo era un ucenic pe nume Timotei, fiul unei iudeice credincioase, dar al cărui tată era grec. El era vorbit de bine de toți frații din Listra și Iconia. Pavel a vrut ca Timotei să plece împreună cu el și, după ce l-a luat, l-a circumcis din cauza iudeilor care erau în acele locuri; căci toți știau că tatăl lui era grec. În timp ce treceau prin cetăți, le transmiteau fraților hotărârile luate de apostolii și prezbiterii din Ierusalim, ca să le păzească. Bisericile erau întărite în credință și creșteau la număr în fiecare zi. Fiind opriți de Duhul Sfânt să vestească Cuvântul în Asia, au trecut prin ținutul Frigiei și al Galatiei. Coborând spre Misia, au încercat să treacă în Bitinia, dar Duhul lui Isus nu le-a dat voie. Trecând prin Misia, au coborât la Troa. În timpul nopții, Pavel a avut o vedenie: un bărbat macedonean stând în picioare și implorându-l: „Treci în Macedonia și ajută-ne!” De îndată ce el a avut vedenia, am căutat să mergem în Macedonia, dându-ne seama că Dumnezeu ne chemase să le vestim Evanghelia. Pornind pe mare de la Troa, ne-am dus direct la Samotracia, a doua zi la Neapolis și de acolo la Filipi – o colonie care este cea dintâi cetate a unei regiuni a Macedoniei. În cetatea aceasta am stat câteva zile. În ziua sabatului, am ieșit în afara porții cetății, lângă un râu, unde ne gândeam că ar putea fi un loc de rugăciune și, așezându-ne, am vorbit femeilor care se adunaseră acolo. O femeie cu numele Lidia, o vânzătoare de purpură din cetatea Tiatira, o femeie devotată lui Dumnezeu, asculta. Domnul i-a deschis inima ca să ia aminte la cele spuse de Pavel. După ce a fost botezată ea și casa ei, ne-a implorat, zicând: „Dacă ați socotit că sunt credincioasă Domnului, intrați și rămâneți în casa mea.” Și ne-a înduplecat să rămânem. În timp ce mergeam spre locul de rugăciune, ne-a întâlnit o tânără sclavă care avea un duh de ghicire și care, ghicind, aducea mult câștig stăpânilor ei. Ținându-se după Pavel și după noi, ea striga: „Acești oameni sunt slujitori ai Dumnezeului Preaînalt care vă vestesc calea mântuirii!” Făcea lucrul acesta de mai multe zile. Tulburat peste măsură, Pavel s-a întors și i-a zis duhului: „Îți poruncesc în Numele lui Isus Cristos să ieși din ea!” Și duhul a ieșit chiar în ceasul acela. Văzând stăpânii ei că speranța câștigului lor s-a dus, au pus mâna pe Pavel și pe Sila și i-au târât în piață, înaintea conducătorilor. Apoi, ducându-i înaintea pretorilor au spus: „Oamenii aceștia tulbură cetatea noastră, fiind iudei, și vestesc obiceiuri pe care nouă, romani fiind, nu ne este permis nici să le primim, nici să le practicăm.” Mulțimea s-a ridicat împotriva lor, iar pretorii, rupându-le hainele, au poruncit să-i bată cu nuiele. Și, după ce le-au dat multe lovituri, i-au aruncat în închisoare și au poruncit gardianului să-i păzească cu strictețe. Primind o asemenea poruncă, el i-a pus în cea mai dinăuntru parte a închisorii și le-a strâns picioarele în butuci. Către miezul nopții, Pavel și Sila se rugau și lăudau pe Dumnezeu prin cântări. Cei întemnițați îi ascultau. Deodată, a avut loc un cutremur atât de mare încât s-au zguduit temeliile închisorii. Și îndată, toate ușile s-au deschis și lanțurile tuturor s-au desfăcut. Trezindu-se și văzând ușile închisorii deschise, gardianul și-a scos sabia și era gata să se omoare, crezând că cei ce fuseseră în lanțuri au scăpat. Dar Pavel a strigat cu glas tare, zicând: „Să nu-ți faci niciun rău, căci toți suntem aici!” El a cerut niște făclii, s-a repezit înăuntru și a căzut tremurând înaintea lui Pavel și Sila. I-a condus afară și le-a zis: „Domnilor, ce trebuie să fac pentru a fi mântuit?” Ei i-au spus: „Crede în Domnul Isus și vei fi mântuit, tu și casa ta!” Apoi, i-au vestit Cuvântul Domnului lui și tuturor celor din casa lui. Luându-i chiar în acel ceas de noapte, el le-a spălat rănile și a fost botezat îndată, el și toți ai lui. Apoi i-a dus în casă, a pus masa și s-a bucurat cu toată casa lui pentru că a crezut în Dumnezeu. Când s-a făcut ziuă, magistrații au trimis lictori ca să spună: „Eliberați-i pe oamenii aceia!” Gardianul i-a spus lui Pavel cuvintele acestea: „Magistrații au trimis poruncă să fiți eliberați. Așadar, ieșiți acum și mergeți în pace!” Dar Pavel le-a zis: „După ce ne-au bătut în public fără să fim judecați, cu toate că suntem cetățeni romani, și ne-au aruncat în închisoare, acum ne scot afară pe ascuns? Nu, ci să vină ei să ne scoată!” Lictorii au spus aceste cuvinte magistraților. Aceștia s-au temut când au auzit că sunt romani și au venit, încercând să-i liniștească. După ce i-au scos din temniță, le cereau să plece din cetate. Când au ieșit din închisoare s-au dus la casa Lidiei și, după ce i-au văzut și încurajat pe frați, au plecat. După ce au trecut prin Amfipolis și Apolonia, au ajuns la Tesalonic unde era o sinagogă a iudeilor. După obiceiul său, Pavel a intrat la ei și, trei sabate la rând, le-a vorbit din Scripturi, explicând și arătând că Cristosul trebuia să sufere și să învie din morți: „Acest Isus pe care vi-L vestesc eu”, zicea el, „este Cristosul.” Câțiva dintre ei au fost convinși și li s-au alăturat lui Pavel și lui Sila, dar și o mare mulțime de greci pioși și nu puține dintre femeile de seamă. Iudeii s-au umplut de invidie și, strângând de prin piețe câțiva oameni răi, au adunat o mulțime și au tulburat cetatea. Luând cu asalt casa lui Iason, îi căutau pe Pavel și pe Sila ca să-i aducă înaintea poporului. Negăsindu-i, i-au târât pe Iason și pe câțiva dintre frați înaintea conducătorilor cetății, strigând: „Cei care au răscolit lumea au venit acum aici și au fost găzduiți de Iason! Și toți aceștia uneltesc împotriva decretelor Cezarului, spunând că este un alt rege – Isus.” Iudeii au tulburat mulțimea și pe conducătorii cetății care au auzit aceste cuvinte. Apoi, luând de la Iason și de la ceilalți o garanție, i-au lăsat să plece. Frații i-au trimis îndată, în timpul nopții, pe Pavel și pe Sila la Bereea. Când au ajuns, ei s-au dus la sinagoga iudeilor. Aceștia aveau un suflet mai nobil decât cei din Tesalonic. Ei au primit Cuvântul cu toată râvna și cercetau Scripturile în fiecare zi, ca să vadă dacă cele spuse erau întocmai. Astfel, mulți dintre ei au crezut; la fel și dintre greci: multe femei de seamă și nu puțini bărbați. Când au aflat iudeii din Tesalonic că și în Bereea a fost vestit Cuvântul lui Dumnezeu de către Pavel, au venit și acolo, agitând și tulburând mulțimile. Atunci frații l-au trimis îndată pe Pavel spre mare, dar Sila și Timotei au rămas acolo. Cei care îl însoțeau pe Pavel l-au condus până la Atena și s-au întors, după ce primiseră pentru Sila și Timotei porunca să vină cât mai curând la el. În timp ce Pavel îi aștepta în Atena, i se întărâta duhul văzând cetatea ticsită de idoli. De aceea în sinagogă purta discuții cu iudeii și cu cei devotați dintre neamuri, iar în piață, în fiecare zi, cu cei pe care îi întâlnea. Unii dintre filozofii epicurieni și stoici au intrat în vorbă cu el și ziceau: „Ce vrea să spună palavragiul acesta?” Alții, însă, ziceau: „Pare să fie un propovăduitor al unor dumnezei străini!” Căci le aducea vestea bună despre Isus și înviere. Luându-l cu ei, l-au dus la Areopag și i-au zis: „Putem să știm ce învățătură nouă este aceasta despre care vorbești? Căci aduci lucruri ciudate pentru urechile noastre. Vrem, deci, să știm ce vor să însemne lucrurile acestea.” Toți atenienii și străinii care locuiau acolo nu-și petreceau timpul cu nimic altceva decât să spună sau să audă ceva nou. Stând în mijlocul Areopagului, Pavel a zis: „Bărbați atenieni, văd că în toate privințele sunteți foarte religioși. Căci, străbătând cetatea și privind cu atenție obiectele voastre de închinare, am găsit și un altar pe care era scris: «Unui Dumnezeu Necunoscut». Tocmai pe Acesta, căruia vă închinați fără să-L cunoașteți, vi-L vestesc eu: Dumnezeul care a făcut lumea și tot ce este în ea, El care este Domnul cerului și al pământului, nu locuiește în temple făcute de mâini, nici nu este slujit de mâini omenești ca și cum ar avea nevoie de ceva, El Însuși fiind Cel care dă tuturor viață, suflare și toate lucrurile. El a făcut dintr-un singur om întreaga rasă umană, ca să locuiască pe toată suprafața pământului, le-a rânduit mai dinainte vremurile și hotarele locuinței lor, ca ei să-L caute pe Dumnezeu, chiar dacă L-ar căuta bâjbâind, și să-L găsească, măcar că nu este departe de fiecare dintre noi. «Căci prin El trăim, ne mișcăm și existăm!»; după cum au spus chiar unii din poeții voștri. «Căci vlăstare ale Lui suntem și noi!» Deci vlăstare ale lui Dumnezeu fiind, nu trebuie să gândim că dumnezeirea este asemănătoare aurului sau argintului sau pietrei – unui chip cioplit de iscusința și gândirea unui om. Dumnezeu, trecând cu vederea vremurile de neștiință, poruncește acum tuturor oamenilor de pretutindeni să se pocăiască, pentru că a hotărât o zi în care va judeca lumea cu dreptate, prin Omul pe care L-a hotărât pentru aceasta, dând o asigurare tuturor prin faptul că L-a înviat din morți.” Când au auzit de învierea din morți, unii și-au bătut joc, alții au zis: „Cu privire la acest lucru te vom asculta altă dată!” Astfel Pavel a ieșit din mijlocul lor. Câțiva bărbați, însă, i s-au alăturat și au crezut, printre ei fiind și Dionisie Areopagitul, precum și o femeie pe nume Damaris și alții împreună cu ei. După aceea, Pavel a plecat din Atena și s-a dus la Corint. Și, găsind pe un iudeu oarecare pe nume Aquila, de origine din Pont, venit de curând din Italia, și pe Priscila, soția lui – deoarece Claudiu poruncise ca toți iudeii să plece din Roma – a venit la ei. Și, fiindcă aveau aceeași meserie, a rămas la ei și a început să lucreze; căci de meserie erau făcători de corturi. În fiecare zi de sabat purta discuții în sinagogă și-i convingea atât pe iudei, cât și pe greci. Când Sila și Timotei au venit din Macedonia, Pavel s-a dedicat în întregime vestirii Cuvântului, mărturisindu-le iudeilor că Isus este Cristosul. Dar, când aceștia i s-au împotrivit și l-au defăimat, și-a scuturat hainele și le-a zis: „Sângele vostru să cadă asupra capului vostru! Eu sunt curat. De acum mă voi duce la neamuri.” Și, după ce a plecat de acolo, a venit la casa unuia pe nume Titus Iustus, un om devotat lui Dumnezeu, a cărui casă era chiar lângă sinagogă. Crispus, mai-marele sinagogii, a crezut în Domnul împreună cu toată casa lui și mulți dintre corinteni, auzind Cuvântul, credeau și erau botezați. Într-o noapte, Domnul i-a spus lui Pavel într-o vedenie: „Nu te teme, ci vorbește și nu tăcea, căci Eu Însumi sunt cu tine și nimeni nu va pune mâna pe tine ca să-ți facă rău, fiindcă am mult popor în cetatea aceasta.” A rămas acolo un an și șase luni învățându-i Cuvântul lui Dumnezeu. În timp ce Galion era proconsul al Ahaiei, iudeii s-au ridicat într-un gând împotriva lui Pavel și l-au dus înaintea scaunului de judecată, spunând: „Omul acesta îi convinge pe oameni să se închine lui Dumnezeu într-un mod contrar Legii!” Pe când Pavel era gata să-și deschidă gura, Galion a zis iudeilor: „Dacă, într-adevăr, ar fi vorba de vreo nedreptate sau de vreo faptă rea, o, iudeilor, v-aș admite pe drept plângerea; dar, întrucât este o dispută cu privire la un cuvânt, la niște nume și la legea voastră, vă privește. Eu nu vreau să fiu judecător al acestor lucruri!” Și i-a alungat de la scaunul de judecată. Atunci, apucându-l toți pe Sosten, mai marele sinagogii, l-au bătut în fața scaunului de judecată. Lui Galion, însă, nu-i păsa nimic de toate acestea. Pavel a mai rămas multe zile acolo. Apoi și-a luat rămas bun de la frați și a plecat pe mare spre Siria, împreună cu Priscila și Aquila, după ce și-a tuns capul în Chencreea, căci făcuse un jurământ. Au ajuns la Efes și i-a lăsat acolo. El, însă, intrând în sinagogă, a purtat discuții cu iudeii. Aceștia i-au cerut să rămână mai mult timp cu ei, dar el n-a vrut, ci, luându-și rămas bun de la ei, a zis: „Cu voia lui Dumnezeu, mă voi întoarce iarăși la voi.” Apoi a plecat din Efes pe mare. Debarcând la Cezareea, s-a suit la Ierusalim și a salutat biserica, apoi a coborât la Antiohia. Și, după ce a stat ceva timp acolo, a plecat și a trecut pe rând prin regiunile Galatiei și ale Frigiei, întărindu-i pe toți ucenicii. La Efes, a venit un iudeu pe nume Apollo, de loc din Alexandria, un orator iscusit și un bun cunoscător al Scripturilor. Fusese instruit în ce privește Calea Domnului, vorbea cu un duh înfocat și-i învăța cu acuratețe pe alții lucrurile privitoare la Isus. Nu cunoștea, însă, decât botezul lui Ioan. El a început să vorbească în sinagogă cu îndrăzneală, dar, când Priscila și Aquila l-au auzit, l-au luat la ei și i-au explicat și mai amănunțit Calea lui Dumnezeu. Având de gând să treacă în Ahaia, frații l-au încurajat și au scris ucenicilor să-l primească bine. Ajungând acolo, el le-a fost de mare ajutor celor care prin har crezuseră. Căci îi înfrunta cu tărie pe iudei, în public dovedind din Scripturi că Isus este Cristosul. În timp ce Apollo era în Corint, Pavel, străbătând ținuturile înalte, a ajuns la Efes. Acolo a găsit câțiva ucenici și i-a întrebat: „Ați primit voi Duhul Sfânt când ați crezut?” Aceștia i-au răspuns: „Nici măcar nu am auzit că este un Duh Sfânt!” El i-a întrebat: „Dar cu ce botez ați fost botezați?” Și ei au răspuns: „Cu botezul lui Ioan!” Pavel le-a spus: „Ioan a botezat cu un botez al pocăinței, spunând poporului să creadă în Cel care vine după el, adică în Isus.” Când au auzit, au fost botezați în Numele Domnului Isus. Și, când Pavel și-a pus mâinile peste ei, Duhul Sfânt a venit peste ei și au început să vorbească în limbi și să profețească. Erau cam doisprezece bărbați de toți. A intrat apoi în sinagogă și timp de trei luni a vorbit cu îndrăzneală, purtând discuții cu iudeii și căutând să-i convingă cu privire la Împărăția lui Dumnezeu. Cum unii erau împietriți și neînduplecați și vorbeau de rău Calea înaintea mulțimii, a plecat de la ei și i-a separat pe ucenici de ei. Și în fiecare zi îi învăța în școala lui Tiran. Lucrul acesta a continuat timp de doi ani, așa încât toți locuitorii Asiei au auzit Cuvântul Domnului, atât iudei, cât și greci. Dumnezeu făcea minuni neobișnuite prin mâinile lui Pavel, așa încât peste bolnavi erau aduse chiar batiste și șorțuri care atinseseră trupul lui, iar bolile îi părăseau și duhurile rele ieșeau din ei. Dar și niște exorciști iudei care umblau din loc în loc au încercat să cheme Numele Domnului peste cei ce aveau duhuri rele. Ei ziceau: „Vă conjur pe Isus, pe care îl predică Pavel!” Cei care făceau lucrul acesta erau șapte fii ai unui iudeu numit Sceva, unul dintre mai-marii preoților. Duhul cel rău le-a răspuns: „Pe Isus Îl cunosc și pe Pavel îl știu; voi, însă, cine sunteți?” Și omul în care era duhul cel rău s-a aruncat asupra lor și, biruindu-i pe amândoi, i-a bătut în așa fel încât au fugit goi și răniți din casa aceea. Lucrul acesta a ajuns să fie cunoscut tuturor iudeilor și grecilor care locuiau în Efes. Pe toți i-a cuprins frica și Numele Domnului Isus era preamărit. Mulți dintre cei care crezuseră veneau, se mărturiseau și își făceau cunoscute faptele. Mulți dintre cei care practicaseră magia și-au adus cărțile și le-au ars înaintea tuturor. Au socotit prețul lor și au găsit că se ridica la cincizeci de mii de arginți. Astfel Cuvântul Domnului se răspândea cu putere și se întărea. După ce s-au petrecut aceste lucruri, Pavel a hotărât în Duhul să meargă la Ierusalim, trecând prin Macedonia și Ahaia. Își zicea: „După ce voi merge acolo, trebuie să văd și Roma.” A trimis în Macedonia pe doi dintre cei care îi slujeau, pe Timotei și pe Erast, iar el a mai rămas un timp în Asia. În timpul acela, s-a iscat o mare zarvă cu privire la Calea Domnului. Un om pe nume Dimitrie, un argintar care făcea temple de argint ale zeiței Artemis, aducea venituri mari meșteșugarilor. El i-a adunat pe meșteșugari și pe alții care lucrau în meserii asemănătoare, spunându-le: „Bărbați, voi știți că bunăstarea voastră vine din această meserie. Și vedeți și auziți că acest Pavel, nu doar în Efes, ci aproape în toată Asia, a convins și a dus în rătăcire mult popor, spunând că dumnezeii făcuți de mâini nu sunt, de fapt, dumnezei. Nu numai meseria noastră este în primejdie să-și piardă respectul, ci și templul marii zeițe Artemis să fie socotit o nimica toată, ba chiar ea, căreia i se închină toată Asia și lumea întreagă, este gata să fie dezbrăcată de măreția ei.” Auzind acestea, s-au umplut de mânie și au început să strige: „Mare este Artemis a Efesenilor!” Și cetatea a fost cuprinsă de tulburare; au năvălit toți ca unul în teatru, târându-i împreună cu ei pe macedonienii Gaius și pe Aristarh, însoțitori ai lui Pavel în călătorie. Pavel voia să intre printre oameni, dar ucenicii nu l-au lăsat. Chiar unii dintre conducătorii Asiei, care îi erau prieteni, au trimis la el și-l rugau să nu se înfățișeze la teatru. Unii strigau una, alții alta; căci adunarea era încurcată și cei mai mulți nu știau pentru ce s-au adunat. Când iudeii l-au împins în față pe Alexandru, unii din mulțime l-au sfătuit ce să spună. Atunci Alexandru, făcând semn cu mâna, a voit să aibă un cuvânt de apărare înaintea poporului. Când l-au recunoscut că este iudeu, au strigat toți într-un glas în jur de două ore: „Mare este Artemis a Efesenilor.” După ce a potolit mulțimea, funcționarul cetății a zis: „Bărbați efeseni, cine este omul care să nu știe că cetatea efesenilor este păzitoarea templului marii Artemis și a chipului ei căzut din cer? Așadar, fiindcă aceste lucruri sunt de netăgăduit, trebuie să vă liniștiți și să nu faceți nimic nesăbuit. Căci i-ați adus pe acești oameni care nu sunt nici profanatori ai templului, nici defăimători ai zeiței noastre. Dacă, într-adevăr, Dimitrie și meșteșugarii care sunt împreună cu ei au o plângere împotriva cuiva, sunt curți de judecată deschise și proconsuli; acolo să se acuze unii pe alții. Dacă, însă, căutați ceva mai mult decât atât, se va lămuri în adunarea legală. Căci, într-adevăr, suntem astăzi în pericol de a fi acuzați de revoltă, fără să existe vreo cauză pentru aceasta, și nu vom putea motiva cu nimic această agitație.” Și spunând aceste cuvinte, a dat drumul adunării. După ce a încetat zarva, Pavel i-a chemat pe ucenici la sine și i-a încurajat. Apoi, luându-și rămas bun, a plecat spre Macedonia. După ce a trecut prin acele regiuni și i-a încurajat pe ucenici cu multe cuvinte, a ajuns în Grecia. Acolo a rămas trei luni. Întrucât iudeii au pus la cale un complot împotriva lui tocmai când era gata să plece pe mare spre Siria, s-a hotărât să se întoarcă prin Macedonia. L-au însoțit Sopater fiul lui Pirus din Bereea, Aristarh și Secundus din Tesalonic, Gaius din Derbe și Timotei; iar din Asia, Tihic și Trofim. Aceștia, mergând înainte, ne-au așteptat în Troa. Noi, însă, după zilele Azimelor, am pornit din Filipi pe mare și, în cinci zile, am ajuns la ei în Troa, unde am stat șapte zile. În prima zi a săptămânii, fiind adunați ca să frângem pâinea, Pavel a început să le vorbească. Fiind gata să plece a doua zi, și-a prelungit cuvântarea până la miezul nopții. În camera de sus unde eram adunați, erau multe lămpi aprinse. În timp ce Pavel continua să vorbească, un tânăr pe nume Eutih, care stătea pe fereastră, a adormit de-a binelea. Copleșit de somn, el a căzut de la etajul al treilea și a fost ridicat mort. Atunci Pavel a coborât, s-a aplecat peste el și, luându-l în brațe, a zis: „Nu vă agitați, căci sufletul lui este în el!” A urcat din nou și, după ce a frânt pâinea și a mâncat, a vorbit îndelung până la revărsatul zorilor. Apoi a plecat. Pe băiat l-au adus viu și au fost tare mângâiați. Noi, însă, mergând la corabie, am pornit pe mare spre Assos cu intenția să-l luăm de acolo și pe Pavel; căci, după cum hotărâse, el urma să meargă pe uscat. Când ne-a întâlnit în Asos, l-am luat în corabie și ne-am dus la Mitilene. De acolo, plecând mai departe pe mare, am ajuns în ziua următoare în dreptul insulei Chios. Peste încă o zi am sosit la Samos și, [după ce ne-am oprit în Troghilion] în ziua următoare, am ajuns la Milet. Pavel hotărâse să treacă pe lângă Efes, așa încât să nu mai zăbovească în Asia; căci se grăbea, dacă se putea, să fie la Ierusalim de Ziua Cincizecimii. De la Milet, el a trimis la Efes și i-a chemat pe prezbiterii bisericii. Când aceștia au venit la el, le-a zis: „Voi știți cum m-am purtat cu voi tot timpul, din prima zi în care am pus piciorul în Asia, slujindu-L pe Domnul cu toată smerenia, cu lacrimi și cu încercările care au venit peste mine prin uneltirile iudeilor. Știți cum nu m-am dat înapoi de la nimic, ca să vă vestesc lucrurile care vă erau de folos și să vă învăț în public și prin case, mărturisind atât iudeilor, cât și grecilor pocăința față de Dumnezeu și credința în Domnul nostru Isus. Și acum, iată, împins de Duhul, merg la Ierusalim, fără să știu ce se va întâmpla cu mine acolo, decât că Duhul Sfânt mă anunță din cetate în cetate că mă așteaptă lanțuri și necazuri. Dar eu nu pun niciun preț pe viața mea, numai să-mi sfârșesc alergarea și lucrarea pe care am primit-o de la Domnul Isus, aceea de a mărturisi Evanghelia harului lui Dumnezeu. Și acum, iată, știu că voi toți, cei printre care am umblat proclamând Împărăția, nu îmi veți mai vedea fața. De aceea vă mărturisesc astăzi că sunt curat de sângele tuturor. Căci nu m-am dat înapoi de la a vă vesti tot planul lui Dumnezeu. Luați aminte la voi înșivă și la toată turma peste care Duhul Sfânt v-a așezat ca episcopi, ca să păstoriți Biserica lui Dumnezeu, pe care El Și-a câștigat-o cu propriul Său sânge. Eu știu că după plecarea mea vor intra printre voi lupi înverșunați care nu vor cruța turma și dintre voi se vor ridica oameni care vor perverti adevărul, ca să-i atragă pe ucenici de partea lor. De aceea vegheați și aduceți-vă aminte că timp de trei ani, zi și noapte, nu am încetat să vă sfătuiesc cu lacrimi pe fiecare dintre voi. Iar acum vă încredințez lui Dumnezeu și Cuvântului harului Său, Cuvânt care poate să vă zidească și să vă dea o moștenire împreună cu toți cei care au fost sfințiți. N-am lăcomit nici la argintul, nici la aurul și nici la haina cuiva. Voi înșivă știți că aceste mâini au slujit pentru nevoile mele și ale celor care erau cu mine. V-am arătat în toate privințele că, astfel trudind, trebuie să-i ajutăm pe cei slabi și, de asemenea, să ne aducem aminte de cuvintele Domnului Isus; că El Însuși a spus: «Mai ferice este să dai decât să primești.» ” După ce a spus aceste cuvinte, a îngenuncheat și s-a rugat împreună cu ei toți. Au plâns mult cu toții și, căzând pe gâtul lui Pavel, îl sărutau. Erau îndurerați mai ales de vorba pe care le-o spusese că nu-i vor mai vedea fața. Și l-au însoțit până la corabie. După ce ne-am smuls din brațele lor, am pornit pe mare și am venit drept la Cos, apoi în ziua următoare la Rodos și de acolo la Patara. După ce am găsit o corabie care trecea în Fenicia, ne-am îmbarcat și am pornit. Am zărit Ciprul, l-am lăsat în partea stângă, am plutit spre Siria și am coborât la Tir, căci acolo avea corabia să-și descarce marfa. Găsindu-i pe ucenici, am rămas acolo șapte zile. Aceștia îi spuneau lui Pavel prin Duhul să nu se suie la Ierusalim. Când ni s-au împlinit zilele, am ieșit și am plecat, fiind însoțiți până afară din cetate de toți frații, împreună cu soțiile și copiii lor. După ce am îngenuncheat pe țărm și ne-am rugat, ne-am luat rămas bun unii de la alții. Apoi am urcat în corabie, iar ei s-au întors la ale lor. Noi, sfârșind călătoria pe mare începută la Tir, am ajuns la Ptolemais și, după ce i-am salutat pe frați, am rămas cu ei o zi. A doua zi am plecat și am ajuns la Cezareea. Și, intrând în casa lui Filip evanghelistul, care era unul dintre cei șapte, am rămas la el. El avea patru fete fecioare care profețeau. Cum am rămas acolo mai multe zile, un profet pe nume Agab a coborât din Iudeea și, venind la noi, a luat brâul lui Pavel, și-a legat picioarele și mâinile și a spus: „Așa spune Duhul Sfânt: «Așa îl vor lega în Ierusalim iudeii pe bărbatul al căruia este brâul acesta și-l vor da în mâinile neamurilor.»” Când am auzit aceste cuvinte, atât noi, cât și cei din loc, l-am rugat insistent să nu se suie la Ierusalim. Atunci Pavel a răspuns: „Ce faceți de plângeți așa și-mi frângeți inima? Căci pentru Numele Domnului Isus eu sunt gata nu numai să fiu legat, ci și să mor în Ierusalim!” Pentru că era de neînduplecat, noi am tăcut, spunând doar: „Facă-se voia Domnului!” După zilele acestea ne-am pregătit de plecare și am început să ne suim la Ierusalim. Au venit împreună cu noi și câțiva ucenici din Cezareea, care ne-au condus la un oarecare Mnason din Cipru, un vechi ucenic, la care urma să găzduim. Când am ajuns la Ierusalim, frații ne-au primit cu bucurie. A doua zi Pavel a mers împreună cu noi la Iacov și toți prezbiterii au venit acolo. După ce i-a salutat, a început să le explice în detaliu lucrurile pe care le făcuse Dumnezeu între neamuri prin slujirea lui. Cei care îl ascultau Îl slăveau pe Dumnezeu. Ei i-au zis: „Vezi, frate, câte mii de iudei au crezut și toți sunt plini de râvnă pentru Lege! Ei au aflat de­spre tine că îi înveți pe toți iudeii care trăiesc printre neamuri să se lepede de Moise, spunându-le să nu-și circumcidă copiii și să nu mai țină datinile. Ce este atunci de făcut? Cu siguranță vor auzi că ai sosit. De aceea fă ce îți spunem noi. Sunt cu noi patru bărbați care au făcut un jurământ. Ia-i cu tine, curățește-te împreună cu ei și plătește pentru ei ca să-și radă și ei capul. Astfel, vor ști toți că nimic din cele ce s-au auzit despre tine nu este adevărat, ci că, dimpotrivă, și tu urmezi Legea, respectând-o. Cu privire la cei care au crezut dintre neamuri, noi le-am scris, după ce hotărâsem, ca ei să se ferească de ceea ce este jertfit idolilor, de sânge, de animale sugrumate și de desfrâu.” Atunci Pavel i-a luat pe acești bărbați și, a doua zi, după ce s-a curățit împreună cu ei, a intrat în Templu anunțând când se vor împlini zilele de curățire și când urma să fie adusă jertfa pentru fiecare din ei. Când cele șapte zile erau pe sfârșite, iudeii din Asia l-au zărit pe Pavel în Templu. Au agitat toată mulțimea și au pus mâinile pe el, strigând: „Bărbați israeliți, dați ajutor! Acesta este omul care îi învață pe toți pretutindeni împotriva poporului, a Legii și acestui loc; în plus, a mai și adus niște greci în Templu și a pângărit acest loc sfânt.” Căci văzuseră mai înainte cu el în cetate pe Trofim din Efes și își închipuiau că Pavel l-a adus în Templu. Întreaga cetate a fost pusă în mișcare și poporul s-a adunat alergând din toate părțile. Prinzându-l pe Pavel, l-au târât afară din Templu și îndată ușile au fost încuiate. Pe când căutau să-l omoare, la tribunul cohortei a ajuns vestea că întreg Ierusalimul era tulburat. Acesta a luat îndată niște soldați și niște centurioni și s-a dus în grabă peste ei. Când i-au văzut pe tribun și pe soldați, au încetat să-l mai bată pe Pavel. Atunci tribunul s-a apropiat, l-a arestat și a poruncit să fie legat cu două lanțuri. Apoi a întrebat cine este și ce a făcut. Dar unii din mulțime au strigat un lucru, alții altul. Neputând să afle adevărul din cauza zarvei, a poruncit să-l ducă în garnizoană. Dar, când a ajuns pe trepte, Pavel a trebuit să fie purtat de soldați, din cauza violenței mulțimii, căci puhoiul de oameni se ținea după el, strigând: „La moarte cu el!” Chiar când era gata să intre în garnizoană, Pavel a spus tribunului: „Îmi este permis să-ți spun ceva?” Acesta l-a întrebat: „Știi grecește? Deci nu ești tu egipteanul care acum câteva zile a condus o revoltă și a scos în pustiu patru mii de ucigași?” Pavel a răspuns: „Eu sunt un iudeu din Tarsul Ciliciei, cetățean al unei cetăți deloc neînsemnate. Te rog dă-mi voie să vorbesc poporului.” După ce l-a lăsat, Pavel a stat pe trepte și a făcut poporului un semn cu mâna. După ce s-a făcut o mare liniște, el le-a vorbit în limba ebraică. „Frați și părinți, ascultați-mi acum apărarea față de voi!” Auzind ei că le vorbește în limba ebraică, au făcut și mai multă liniște. Și el a zis: „Eu sunt iudeu, născut în Tarsul Ciliciei, dar crescut în cetatea acesta și educat cu strictețe la picioarele lui Gamaliel, după Legea părinților noștri. Fiind tot atât de plin de râvnă pentru Dumnezeu cum sunteți și voi astăzi, am persecutat până la moarte această Cale, legând și trimițând în închisori atât bărbați, cât și femei, după cum pot mărturisi și marele preot și tot sfatul bătrânilor. Primind de la ei chiar scrisori către frații din Damasc, mergeam să-i aduc legați la Ierusalim chiar și pe cei care erau acolo, ca să fie pedepsiți. În timp ce călătoream și mă apropiam de Damasc, pe la amiază, deodată a strălucit în jurul meu o lumină mare din cer. Am căzut la pământ și am auzit un glas spunându-mi: «Saule, Saule, de ce mă persecuți?» Eu am răspuns: «Cine ești tu, Doamne?» Și El mi-a zis: «Eu sunt Isus din Nazaret pe care tu Îl persecuți!» Cei care erau cu mine au văzut lumina, dar nu înțelegeau glasul care-mi vorbea. Eu am întrebat: «Ce să fac, Doamne?» Și Domnul mi-a zis: «Ridică-te și du-te la Damasc, iar acolo ți se va spune despre tot ce a fost hotărât să faci.» Fiindcă n-am mai putut vedea din cauza strălucirii acelei lumini, am ajuns în Damasc fiind dus de mână de către cei care erau cu mine. Anania, bărbat evlavios după cerința Legii și vorbit de bine de toți iudeii care locuiau acolo, a venit la mine și, stând lângă mine, mi-a zis: «Frate Saul, recapătă-ți vederea! » Și chiar în ceasul acela mi-am recăpătat vederea și m-am uitat la el. El a spus: «Dumnezeul părinților noștri te-a ales ca să cunoști voia Lui, să-L vezi pe Cel Drept și să auzi cuvinte din gura Lui, pentru că Îi vei fi martor înaintea tuturor oamenilor cu privire la ceea ce ai văzut și auzit. Și acum ce mai aștepți? Ridică-te, primește botezul și fii spălat de păcatele tale, chemând Numele Lui.» După ce m-am întors la Ierusalim și mă rugam în Templu, am căzut într-o răpire sufletească și L-am văzut pe Domnul care mi-a spus: «Grăbește și ieși îndată din Ierusalim, fiindcă nu vor primi mărturia ta despre Mine.» Și eu I-am zis: «Doamne, ei știu că eu îi aruncam în închisoare și-i băteam prin sinagogi pe cei care credeau în Tine. Și când se vărsa sângele lui Ștefan, martorul Tău, eram și eu de față, dându-mi acordul și păzind hai­ne­le celor care-l omorau.» Însă Domnul mi-a zis: «Du-te, căci te voi trimite departe la neamuri.»” L-au ascultat până la cuvântul acesta. Apoi și-au ridicat glasul, strigând: „Ia de pe pământ un astfel de om, căci nu se cade să mai trăiască!” În timp ce ei strigau, își rupeau hainele și aruncau cu țărână în aer, tribunul a dat ordin să-l ducă pe Pavel în garnizoană. Le-a cerut să fie interogat prin biciuire, așa încât să poată afla care era motivul pentru care strigau ei așa împotriva lui. În timp ce-l legau cu niște curele, Pavel a spus centurionului care stătea lângă el: „Vă este permis să biciuiți un om care este cetățean roman și care nu a fost condamnat?” Când a auzit lucrul acesta, centurionul s-a dus la tribun și l-a anunțat, spunând: „Ce ai de gând să faci? Omul acesta este cetățean roman!” Venind la Pavel, tribunul l-a întrebat: „Spune-mi, ești roman?” Și el a răspuns: „Da!” Atunci tribunul i-a spus: „Eu mi-am cumpărat cetățenia aceasta cu o mare sumă de bani!” Și Pavel i-a zis: „Eu chiar m-am născut roman.” Îndată cei care erau gata să-l interogheze s-au îndepărtat de el, iar tribunul, când a aflat că este roman, s-a temut, pentru că-l legase. A doua zi, dorind să știe exact de ce este acuzat de iudei, l-a dezlegat și a poruncit să se adune mai-marii preoți și întreg Sinedriul. Și, aducându-l pe Pavel jos, l-a pus înaintea lor. Pavel, îndreptându-și privirea către Sinedriu, a spus: „Fraților, până în ziua de azi, am trăit înaintea lui Dumnezeu cu o conștiință curată.” Marele preot Anania a poruncit celor care stăteau pe lângă el să-l lovească peste gură. Atunci Pavel i-a zis: „Te va bate Dumnezeu, perete văruit! Tu stai și mă judeci pe mine după Lege și poruncești, împotriva Legii, să fiu lovit?” Cei care stăteau lângă el au spus: „Pe marele preot al lui Dumnezeu îl insulți tu?” Însă Pavel a zis: „Nu mi-am dat seama, fraților, că este mare preot; căci este scris: «Pe un conducător al poporului tău să nu-l vorbești de rău.»” Pavel, știind că o parte a Sinedriului era formată din saduchei și cealaltă din farisei, a strigat în Sinedriu: „Fraților, eu sunt fariseu, fiu de fariseu; pentru nădejdea în învierea morților sunt eu judecat.” Când a spus aceasta, s-a iscat o ceartă între farisei și saduchei și adunarea s-a dezbinat. Căci saducheii spun că nu este înviere, nici înger, nici duh; fariseii, însă, le mărturisesc pe toate. Și s-a auzit un strigăt mare și câțiva dintre cărturarii din gruparea fariseilor s-au ridicat și au obiectat, zicând: „Noi nu găsim nimic rău în omul acesta. Dar dacă i-a vorbit un duh sau un înger?” Fiindcă cearta se încingea, tribunul, temându-se ca Pavel să nu fie rupt în bucăți de către ei, a poruncit trupei de soldați să coboare, să-l ia cu forța din mijlocul lor și să-l ducă în garnizoană. În noaptea următoare Domnul a stat lângă el și i-a spus: „Îndrăznește căci, așa cum ai mărturisit despre Mine în Ierusalim, tot așa trebuie să mărturisești și la Roma.” Când s-a făcut ziuă, iudeii au uneltit și s-au legat cu jurământ, spunând că nu vor mânca și nici nu vor bea până nu-l vor fi ucis pe Pavel. Cei care au pus la cale acest complot erau mai mult de patruzeci. Aceștia au venit la marii preoți și la bătrâni, spunând: „Noi ne-am legat cu un jurământ să nu mâncăm nimic până nu-l vom fi ucis pe Pavel. De aceea, împreună cu Sinedriul, cereți tribunului să-l aducă jos la voi, ca și cum ați avea de gând să cercetați mai amănunțit lucrurile privitoare la el. Noi suntem gata să-l ucidem înainte ca el să se apropie.” Auzind de această cursă, fiul surorii lui Pavel a venit la garnizoană, a intrat și l-a anunțat pe Pavel. Pavel l-a chemat pe unul dintre centurioni, zicând: „Du-l pe acest tânăr la tribun, căci are să-i spună ceva.” Așadar, centurionul l-a luat, l-a dus la tribun și a zis: „Întemnițatul Pavel m-a chemat și m-a rugat să-l aduc la tine pe acest tânăr, întrucât are să-ți spună ceva.” Tribunul l-a luat de mână și, trăgându-l deoparte, l-a întrebat: „Ce ai să-mi dai de știre?” El a zis: „Iudeii s-au înțeles să te roage ca mâine să-l duci pe Pavel jos la Sinedriu, ca și cum ar fi ceva de cercetat mai amănunțit cu privire la el. Dar tu să nu te lași convins de ei. Căci mai mult de patruzeci de bărbați dintre ei îl pândesc. Aceștia s-au jurat că nu vor mânca și nici nu vor bea, până când nu-l vor fi ucis. Chiar acum ei sunt gata și așteaptă aprobare de la tine.” Atunci tribunul a dat drumul tânărului, poruncindu-i: „Să nu spui nimănui că mi-ai făcut de cunoscut aceste lucruri!” Și, chemând la sine pe doi dintre centurioni, le-a spus: „Pregătiți două sute de soldați, șaptezeci de călăreți și două sute de sulițași, care să meargă până la Cezareea la al treilea ceas din noapte. Să aibă pregătiți și niște cai pe care să-l așeze pe Pavel și, astfel, să-l ducă în siguranță la guvernatorul Felix.” A scris și o scrisoare, cu următorul conținut: „Claudius Lysias, către preaalesul guvernator Felix: Salutare! Pe omul acesta care a fost prins de iudei și care era gata să fie ucis de ei, după ce am aflat că este cetățean roman, l-am scăpat venind cu o trupă de soldați. Voind să aflu motivul pentru care îl acuzau, l-am dus la Sinedriul lor. Am găsit că era acuzat cu privire la anumite dispute privitoare la legea lor, dar nu avea nicio acuzație pentru care să fie vrednic de moarte sau de lanțuri. După ce mi s-a făcut de cunoscut că un complot se punea la cale împotriva acestui om, îndată l-am trimis la tine, anunțându-i, de asemenea, pe acuzatori să prezinte înaintea ta ce au împotriva lui.” Așadar, soldații, potrivit cu ceea ce li s-a poruncit, l-au luat pe Pavel și l-au dus în timpul nopții în Antipatris. A doua zi, ei s-au întors în garnizoană, lăsându-i pe călăreți să plece împreună cu el. Aceștia au intrat în Cezareea, i-au înmânat guvernatorului scrisoarea și i l-au prezentat pe Pavel. După ce a citit scrisoarea, l-a întrebat din ce provincie este. Când a aflat că este din Cilicia, i-a zis: „Te voi audia când vor sosi și acuzatorii tăi.” Și a poruncit să fie ținut sub pază în pretoriul lui Irod. După cinci zile, a venit marele preot Anania împreună cu câțiva bătrâni ai poporului și cu un anume orator, Tertulus. Aceștia au adus acuzații împotriva lui Pavel, înaintea guvernatorului. Când Pavel a fost chemat, Tertulus a început să-l acuze, spunând: „Datorită ție, preaalesul Felix, avem parte de multă pace și îmbunătățiri sunt aduse națiunii prin purtarea ta de grijă. Întotdeauna și pretutindeni, noi le primim cu toată mulțumirea. Dar, ca să nu te rețin prea mult, în bunăvoința ta, te rog să ne asculți puțin. Căci l-am găsit pe omul acesta ca pe o molimă, stârnind răzvrătire printre toți iudeii din toată lumea, o căpetenie a sectei nazarinenilor. A încercat să profaneze chiar și Templul, dar noi l-am prins [și am vrut să-l judecăm după Legea noastră, dar a venit tribunul Lysias, l-a smuls cu mare forță din mâinile noastre și a poruncit acuzatorilor lui să vină la tine.] După ce-l vei fi cercetat, tu însuți vei putea afla de la el despre toate aceste lucruri de care îl acuzăm noi.” I s-au alăturat și iudeii, afirmând că așa stau lucrurile. Când guvernatorul i-a făcut un semn, Pavel a răspuns: „Știind că de mulți ani ești judecătorul acestui neam, îmi voi apăra cauza cu încredere. După cum poți afla, nu sunt mai mult de douăsprezece zile de când m-am suit să mă închin la Ierusalim. Nu m-au găsit stând de vorbă cu cineva sau făcând tulburare în mulțime, nici în Templu, nici în sinagogă și nici în cetate. Și nici nu pot dovedi înaintea ta temeinicia învinuirilor pe care acum mi le aduc. Îți mărturisesc, însă, faptul că mă închin Dumnezeului părinților noștri, potrivit cu Calea pe care ei o numesc o sectă și crezând toate lucrurile care au fost scrise în Lege și în Profeți. Am o nădejde în Dumnezeu pe care ei înșiși o au, anume că va fi o înviere a morților, atât a celor drepți, cât și a celor nedrepți. De aceea și eu mă străduiesc să am întotdeauna o conștiință neîntinată înaintea lui Dumnezeu și înaintea oamenilor. După mulți ani, am venit să aduc milostenii neamului meu și ofrande. În timp ce făceam acestea, m-au găsit curățit în Templu, nu în mijlocul mulțimii, nici făcând tulburare. Erau niște iudei din Asia, care ar trebui să se prezinte înaintea ta și să-mi aducă învinuiri, dacă ar fi avut ceva împotriva mea. Sau oamenii aceștia să spună ei înșiși ce nelegiuire au găsit în mine când am stat înaintea Sinedriului, afară de strigătul acesta pe care l-am scos atunci când am stat în mijlocul lor, spunând: «Pentru învierea morților sunt eu judecat astăzi de voi!»” Felix, care cunoștea mai amănunțit lucrurile privitoare la Cale, i-a amânat spunând: „Voi hotărî în privința voastră când va veni tribunul Lysias.” A poruncit centurionului să-l țină sub pază pe Pavel, dar să-l lase mai liber și să nu-l împiedice pe niciunul dintre ai lui să-i slujească. După câteva zile, când a sosit Felix împreună cu soția sa Drusila, care era iudeică, a trimis după Pavel și l-a ascultat cu privire la credința în Cristos Isus. În timp ce Pavel discuta despre dreptate, stăpânire de sine și judecată, Felix, îngrozit, i-a zis: „Du-te acum! Când voi mai avea timp, te voi chema.” El spera, totodată, că Pavel îi va da bani și, de aceea, trimițând des după el, stătea de vorbă cu el. Dar când s-au împlinit doi ani, în locul lui Felix a venit Porcius Festus. Dorind să câștige favoarea iudeilor, Felix l-a lăsat pe Pavel în închisoare. La trei zile după ce Festus a sosit în provincie, el a plecat de la Cezareea la Ierusalim. Mai-marii preoților și fruntașii iudeilor i-au făcut de cunoscut acuzațiile împotriva lui Pavel și i-au cerut să le facă o favoare, anume să-l trimită pe Pavel la Ierusalim. Ei îi întindeau, însă, o cursă ca să-l ucidă pe drum. Atunci Festus le-a răspuns că Pavel va fi ținut în Cezareea, el însuși urmând să se întoarcă în curând. „De aceea, le-a zis el, cei mai de seamă dintre voi să coboare la Cezareea împreună cu mine și, dacă este ceva rău în acest om, să-i aducă acuzații!” După ce a petrecut în mijlocul lor nu mai mult de opt sau zece zile, a coborât la Cezareea. A doua zi, stând pe scaunul de judecată, a poruncit să fie adus Pavel. Când a venit, l-au înconjurat iudeii care coborâseră din Ierusalim, aducându-i multe și grave învinuiri pe care, însă, nu erau în stare să le dovedească. Pavel s-a apărat spunând: „N-am păcătuit cu nimic, nici față de Legea iudeilor, nici față de Templu, nici față de Cezar!” Festus, însă, voind să câștige favoarea iudeilor, l-a întrebat pe Pavel: „Vrei să te urci la Ierusalim și să fii judecat acolo pentru aceste lucruri în fața mea?” Pavel i-a răspuns: „Eu stau înaintea scaunului de judecată al Cezarului, unde trebuie să fiu judecat! Iudeilor nu le-am greșit cu nimic, după cum și tu știi foarte bine. Dacă, totuși, greșesc și am făcut ceva vrednic de moarte, nu mă feresc să mor; însă, dacă nu este nimic adevărat din lucrurile de care mă acuză, nimeni nu mă poate da în mâinile lor. Fac apel la Cezar! ” Atunci Festus, după ce s-a sfătuit cu consiliul său, a răspuns: „La Cezar ai făcut apel, la Cezar te vei duce!” După câteva zile, regele Agripa și Berenice au venit la Cezareea ca să-i ureze bun venit lui Festus. Petrecând acolo mai multe zile, Festus i-a prezentat regelui cazul lui Pavel, spunând: „Este un bărbat aici, lăsat de Felix ca întemnițat și împotriva căruia mi s-au plâns pe când mă aflam la Ierusalim mai-marii preoților și bătrânii iudeilor, cerându-mi o sentință împotriva lui. Eu le-am răspuns că nu este obiceiul romanilor să predea pe un om înainte ca el, acuzatul, să aibă prilejul de a sta față în față cu acuzatorii lui și să se apere împotriva acuzației. Așadar, fiindcă au venit aici împreună cu mine, a doua zi, fără să mai amân, m-am așezat pe scaunul de judecată și am poruncit să fie adus omul. Stând în jurul lui, acuzatorii nu l-au învinuit de niciuna din faptele rele la care mă gândeam eu. Ce aveau împotriva lui erau niște dispute cu privire la religia lor și cu privire la un oarecare Isus care a murit și despre care Pavel spunea că este viu. Eu, nedumerit cu privire la cercetarea acestor controverse, l-am întrebat dacă nu ar vrea să meargă la Ierusalim, ca acolo să fie judecat cu privire la aceste lucruri. Însă Pavel a făcut apel să fie ținut sub pază pentru hotărârea Majestății Sale. Am poruncit, așadar, să fie păzit până când îl voi trimite la Cezar.” Agripa i-a zis lui Festus: „Îmi doream și eu să-l ascult pe acest om.” El i-a zis: „Mâine îl vei auzi.” A doua zi, Agripa și Berenice au venit cu mare alai și au intrat în sala de audieri împreună cu tribunii și cu oamenii influenți din cetate. Festus a poruncit ca Pavel să fie adus înăuntru. Și Festus a zis: „Rege Agripa și voi toți care sunteți împreună cu noi, îl vedeți pe omul acesta cu privire la care toată mulțimea iudeilor, din Ierusalim și de aici mi-a cerut insistent și strigând că nu trebuie să mai trăiască. Dar eu, înțelegând că nu a făcut nimic vrednic de moarte, și el însuși făcând apel la Majestatea Sa – Împăratul, am hotărât să-l trimit. Dar n-am nimic temeinic să-i scriu stăpânului meu cu privire la el. De aceea l-am adus înaintea voastră și mai cu seamă înaintea ta, rege Agripa, ca în urma cercetării care va fi avut loc să am ce să scriu. Căci mi se pare lipsit de sens să-i trimit un om legat, fără să arăt care sunt învinuirile împotriva lui.” Agripa i-a zis lui Pavel: „Ți se permite să te aperi!” Atunci Pavel a întins mâna și a început să se apere: „Rege Agripa, mă consider fericit că urmează să mă apăr astăzi înaintea ta de toate acuzațiile pe care mi le aduc iudeii, mai ales că tu ești un bun cunoscător al tuturor obiceiurilor, dar și al neînțelegerilor care sunt printre iudei. De aceea te rog să mă asculți cu răbdare. Toți iudeii cunosc felul meu de a trăi încă din tinerețe, căci de la început am trăit în mijlocul neamului meu, chiar în Ierusalim. Ei mă cunosc de multă vreme și, dacă vor, pot mărturisi că am trăit ca fariseu, după cea mai strictă grupare a religiei noastre. Și acum sunt judecat pentru nădejdea în promisiunea făcută de Dumnezeu părinților noștri, promisiune pe care cele douăsprezece seminții ale noastre speră să o primească slujindu-I cu sârguință zi și noapte. Pentru nădejdea aceasta sunt acuzat de iudei, rege Agripa! De ce vi se pare de necrezut că Dumnezeu învie morții? Într-adevăr, eu m-am gândit că ar trebui să fac multe lucruri împotriva Numelui lui Isus din Nazaret. Ceea ce am și făcut în Ierusalim! Cu autoritatea primită de la mai-marii preoților, pe mulți dintre sfinți i-am închis în închisori și, când au fost condamnați la moarte, mi-am dat și eu votul. Prin toate sinagogile, deseori pedepsindu-i, căutam să-i fac să rostească blasfemii și, fiind peste măsură de furios pe ei, i-am persecutat până și în cetățile din afară. Mergând în acest scop la Damasc, cu autoritate și mandat de la mai-marii preoților, pe la amiază, rege Agripa, am văzut pe drum o lumină din cer, mai puternică decât cea a soarelui, care strălucea în jurul meu și al celor ce mergeau împreună cu mine. Noi toți am căzut la pământ, iar eu am auzit un glas care-mi vorbea în limba ebraică: «Saule, Saule, de ce Mă persecuți? Îți este greu să lovești cu piciorul în țepușe!» Și eu am spus: «Cine ești Tu, Doamne?» Domnul mi-a răspuns: «Eu sunt Isus pe care tu Îl persecuți. Dar ridică-te și stai în picioare, căci pentru aceasta M-am arătat ție ca să te rânduiesc slujitor și martor al lucrurilor în care M-ai văzut și al celor în care Mă voi arăta ție. Te voi izbăvi de poporul tău și de neamurile la care te trimit, ca să le deschizi ochii și să se întoarcă din întuneric la lumină și de sub autoritatea Satanei la Dumnezeu, ca să primească iertarea păcatelor și moștenire alături de cei care sunt sfințiți prin credința în Mine.» De aceea, rege Agripa, nu am fost neascultător față de viziunea cerească, ci le-am vestit mai întâi celor din Damasc, apoi celor din Ierusalim și din toată regiunea Iudeei și neamurilor să se pocăiască și să se întoarcă la Dumnezeu, făcând fapte vrednice de pocăință. Pentru aceste lucruri m-au prins iudeii pe când mă aflam în Templu și au încercat să mă ucidă. Dar, primind ajutor de la Dumnezeu, am rămas în picioare până în ziua aceasta, mărturisind la mic și mare, fără să spun altceva decât ceea ce profeții și Moise au spus că urmează să se întâmple: anume, că Cristosul trebuia să sufere și că, fiind primul care va învia din morți, este gata să vestească lumina atât poporului nostru, cât și neamurilor.” În timp ce el rostea aceste cuvinte în apărarea sa, Festus a spus cu voce tare: „Ți-ai ieșit din minți, Pavele! Multa ta învățătură te duce la nebunie!” Dar Pavel i-a răspuns: „Nu sunt nebun, preaalesule Festus, ci rostesc cuvinte pline de adevăr și bine cumpănite. Căci regele, căruia îi vorbesc cu îndrăzneală, știe aceste lucruri. Sunt convins că nici­unul din aceste lucruri nu-i este ascuns, căci nimic nu s-a petrecut într-un colț. Crezi tu, rege Agripa, în profeți? Știu că crezi!” Atunci Agripa i-a zis lui Pavel: „Mai e puțin și mă convingi să mă fac creștin!” Și Pavel a zis: „Mă rog lui Dumnezeu ca, mai devreme sau mai târziu, nu doar tu, ci toți cei care mă ascultă astăzi să devină așa cum sunt eu, în afară de lanțurile acestea.” Atunci regele s-a ridicat, apoi, guvernatorul, Berenice și cei care stăteau împreună cu ei. După ce s-au retras, vorbeau unii cu alții spunând: „Omul acesta n-a făcut nimic vrednic de moarte sau de lanțuri!” Și Agripa i-a spus lui Festus: „Omul acesta putea fi eliberat dacă n-ar fi făcut apel la Cezar.” Când s-a hotărât că vom călători pe mare spre Italia, l-au predat pe Pavel și pe alți câțiva deținuți în grija unui centurion pe nume Iulius, din cohorta Augusta. După ce ne-am îmbarcat într-o corabie din Adramit care era gata să plece spre câteva porturi din Asia, am ridicat ancora. Împreună cu noi era și Aristarh, un macedonean din Tesalonic. A doua zi am ajuns la Sidon. Iulius s-a purtat prietenos cu Pavel și l-a lăsat să meargă la prietenii lui pentru a primi îngrijire. Am plecat de acolo și am navigat la adăpostul Ciprului, din cauza vânturilor care ne erau potrivnice. Străbătând largul mării de-a lungul coastei Ciliciei și Pamfiliei, am ajuns la Mira în Licia. Acolo centurionul a găsit o corabie din Alexandria care se îndrepta spre Italia și ne-a îmbarcat pe ea. Timp de mai multe zile am înaintat încet și cu greutate și am ajuns față în față cu Cnidus. Pentru că vântul nu ne-a lăsat să ne apropiem de țărm, am plutit de-a lungul coastei insulei Creta, pe lângă Capul Salmona. Trecând cu greu de el, am ajuns la un loc numit Limanuri Bune, de care era aproape cetatea Lasea. Trecuse multă vreme și, întrucât călătoria a devenit periculoasă fiindcă trecuse deja și postul, Pavel i-a îndemnat: „Oamenilor, văd că această călătorie se anunță a fi cu primejdii și cu multă pierdere, nu numai pentru marfă și corabie, ci și pentru viețile noastre.” Dar centurionul a fost mai degrabă convins de cârmaciul corabiei și de proprietarul ei, decât de spusele lui Pavel. Întrucât portul nu era potrivit pentru iernat, cei mai mulți au hotărât să plecăm de acolo și, dacă s-ar putea, să ajungem și să iernăm la Fenix, un port al Cretei cu deschidere spre vânturile Libos și Chorus. Bătând un vânt ușor dinspre sud, ei au crezut că-și pot atinge scopul și, ridicând ancora, pluteau foarte aproape de țărm, de-a lungul Cretei. Dar nu după mult timp, a început să bată dinspre insulă un vânt năpraznic, numit Eurachilon. Corabia a fost smulsă și, neputând să se împotrivească vântului, ne-am lăsat purtați de el. Trecând repede, la adăpostul unei insule numită Cauda, am reușit cu greu să ținem sub control barca. După ce au ridicat-o, au folosit niște frânghii pentru a încinge corabia pe dedesubt. Temându-se să nu naufragieze în Sirte, au coborât pânzele și astfel au fost purtați de vânt. Fiind puternic izbiți de furtună, în ziua următoare au început să arunce încărcătura, iar în a treia zi, cu mâinile lor au aruncat uneltele corabiei. După ce timp de mai multe zile nu s-a arătat nici soarele nici stelele, iar o furtună deloc mică ne presa din greu, am început să pierdem orice speranță că vom fi salvați. Trecuse mult timp de când oamenii nu mai mâncaseră. Atunci Pavel a stat în mijlocul lor și a spus: „Bărbaților, trebuia să mă fi ascultat pe mine și să nu fi plecat din Creta; am fi fost scutiți de această primejdie și pierdere. Acum, însă, vă îndemn să prindeți curaj, căci niciunul din voi nu-și va pierde viața, doar corabia se va pierde. Căci un înger al Dumnezeului Căruia Îi aparțin și pe Care Îl slujesc a stat lângă mine azi-noapte, spunându-mi: «Nu te teme, Pavel! Tu trebuie să stai înaintea Cezarului. Iată că Dumnezeu ți-a dat în dar pe toți cei care călătoresc împreună cu tine.» De aceea, bărbaților, prindeți curaj căci am încredere în Dumnezeu că va fi întocmai cum mi s-a spus. Dar trebuie să naufragiem pe o insulă!” În cea de-a paisprezecea noapte, pe când eram purtați de vânt prin Adriatica, către miezul nopții, corăbierii credeau că se apropie de un țărm. Măsurând adâncimea apei, au găsit că era de douăzeci de stânjeni. Mergând puțin mai departe, au măsurat-o din nou și au găsit cincisprezece stânjeni. Temându-se să nu dăm peste locuri stâncoase, au aruncat patru ancore de la pupă și se rugau să se facă ziuă. Întrucât corăbierii au căutat să fugă de pe corabie și au coborât barca de salvare în mare, pretinzând că vor să arunce niște ancore de la proră, Pavel a spus centurionului și soldaților: „Dacă aceștia nu rămân în corabie, nu veți putea să vă salvați!” Atunci soldații au tăiat frânghiile bărcii și au lăsat-o să cadă. Chiar înainte de a se face ziuă, Pavel i-a îndemnat pe toți să mănânce, spunând: „Este a paisprezecea zi astăzi de când stați în așteptare flămânzi, fără să fi pus ceva în gură. De aceea vă îndemn să mâncați, pentru că lucrul acesta este spre salvarea voastră. Căci niciun fir de păr de pe capul vostru nu se va pierde.” După ce a spus aceste cuvinte, a luat pâine, a mulțumit lui Dumnezeu în prezența tuturor și, frângând-o, a început să mănânce. Toți au prins curaj și au mâncat și ei. Eram de toți două sute șaptezeci și șase de suflete în corabie. După ce s-au săturat, au ușurat corabia, aruncând grâul în mare. Când s-a făcut ziuă, n-au recunoscut uscatul. Au zărit, însă, un mic golf având țărmul nisipos, spre care aveau de gând, dacă ar fi putut, să îndrepte corabia. Au tăiat frânghiile ancorelor și le-au lăsat în mare. Totodată, dezlegând frânghiile cârmei și ridicând pânza cea mică în bătaia vântului, au început să se îndrepte spre țărm. Dând peste un banc de nisip, ei au împotmolit corabia. Prora s-a înfipt și a rămas înțepenită, iar pupa a fost sfărâmată de forța valurilor. Sfatul soldaților a fost să-i ucidă pe deținuți, ca nu cumva să scape vreunul înotând. Însă centurionul, dorind să-l scape pe Pavel, le-a împiedicat planul și a poruncit celor care pot să înoate să se arunce primii în apă și să se îndrepte spre țărm, iar ceilalți să-i urmeze, unii pe scânduri, alții pe câte ceva din corabie. Și așa s-a făcut că toți au ajuns în siguranță pe uscat. După ce am fost salvați, am aflat că insula se numește Malta. Barbarii ne-au arătat o bunăvoință neobișnuită. Aprinzând un foc din cauza ploii care a început să cadă și a frigului, ne-au primit pe toți alături de ei. Pavel a adunat mai multe vreascuri și, în timp ce le punea pe foc, o viperă a ieșit din cauza căldurii și i s-a prins de mână. Când au văzut barbarii sălbăticiunea atârnând de mâna lui, și-au zis unii altora: „Fără îndoială că omul acesta este un ucigaș pe care, după ce a scăpat din mare, Dreptatea nu-l lasă să trăiască.” Dar Pavel, scuturând vipera în foc, n-a suferit niciun rău. Ei, însă, se așteptau ca el să se umfle sau să cadă dintr-o dată mort. După ce au așteptat mai mult timp și au văzut că nu se întâmplă nimic neobișnuit cu el, și-au schimbat părerea și spuneau că este un zeu. În ținuturile din jurul acelui loc erau pământuri ale fruntașului insulei, numit Publius. El ne-a primit și ne-a găzduit cu multă bunăvoință, timp de trei zile. S-a întâmplat că tatăl lui Publius zăcea, cuprins de friguri și dizenterie. Pavel s-a dus la el și, rugându-se și punându-și mâinile peste el, l-a vindecat. În urma acestui fapt, și ceilalți locuitori de pe insulă care aveau boli veneau și erau vindecați. Și ne-au dat multă cinste, iar când am fost gata de plecare, ne-au pus la dispoziție cele necesare. După trei luni, am plecat pe mare cu o corabie din Alexandria care iernase pe insulă și care avea pe ea semnul Dioscurilor. Am ajuns la Siracuza și am rămas acolo trei zile. De acolo am ridicat ancora și am ajuns la Regium. După o zi, s-a pornit un vânt dinspre sud și în ziua următoare am ajuns la Puteoli. Găsind acolo frați, am fost rugați să rămânem cu ei șapte zile. Și așa am ajuns la Roma. Auzind despre noi, frații de acolo au venit în întâmpinarea noastră până la Forul lui Appius și la Trei Taverne. Când i-a văzut Pavel, I-a mulțumit lui Dumnezeu și a prins curaj. Când am ajuns în Roma, [centurionul i-a predat pe deținuți comandantului gărzii pretoriene, iar] lui Pavel i s-a permis să locuiască singur, cu un soldat care-l păzea. După trei zile, el i-a chemat pe fruntașii iudeilor. Când aceștia au venit, el le-a zis: „Fraților, cu toate că nu am făcut nimic împotriva poporului sau obiceiurilor părinților noștri, la Ierusalim am fost predat ca deținut în mâinile romanilor, care, după ce m-au cercetat, au vrut să-mi dea drumul pentru că nu era în mine nicio vină vrednică de moarte. Dar pentru că iudeii s-au împotrivit, am fost nevoit să fac apel la Cezar, dar nu pentru că aș avea să-mi acuz neamul de ceva. Din acest motiv v-am chemat, ca să vă văd și să vă vorbesc, căci din cauza nădejdii lui Israel port eu lanțul acesta.” Ei i-au spus: „Noi nici n-am primit scrisori despre tine de la iudei și nici n-a venit vreunul dintre frați să ne dea de veste sau să spună ceva rău despre tine. Socotim că merită să auzim de la tine ce gândești, căci, în ce privește gruparea aceasta, ne este cunoscut faptul că pretutindeni se vorbește împotriva ei.” I-au stabilit o zi de vizite și mulți au venit la locuința lui. De dimineața până seara le explica depunând mărturie despre Împărăția lui Dumnezeu și căutând să-i convingă cu privire la Isus, atât din Legea lui Moise, cât și din Profeți. Unii erau convinși de cele spuse, dar alții nu credeau. Neînțelegându-se unii cu alții, ei au plecat după ce Pavel le-a mai spus un cuvânt: „Bine a vorbit Duhul Sfânt prin profetul Isaia către părinții noștri, când a zis: «Du-te la poporul acesta și spune-i: De auzit veți auzi și nu veți înțelege; de privit veți privi, dar nu veți vedea. Căci inima acestui popor s-a împietrit și cu urechile de abia că mai aud, iar ochii și i-au închis ca nu cumva să vadă cu ochii, să audă cu urechile, să înțeleagă cu inima, să se întoarcă la Mine și să-i vindec.» Să știți, deci, că această mântuire de la Dumnezeu a fost trimisă neamurilor și ele o vor asculta!” [Când el a spus aceste cuvinte, iudeii au plecat, având o mare dispută între ei.] Pavel a locuit doi ani întregi într-o casă închiriată și-i primea pe toți care veneau la el, predicându-le Împărăția lui Dumnezeu și învățându-i despre Domnul Isus Cristos, cu toată îndrăzneala și fără nicio piedică. Pavel, rob al lui Cristos Isus, chemat să fie apostol, pus deoparte pentru Evanghelia lui Dumnezeu, pe care a promis-o mai dinainte prin profeții Săi în Sfintele Scripturi. Ea Îl prezintă pe Fiul Său, născut din sămânța lui David în ce privește trupul, iar în ce privește Duhul sfințeniei, declarat Fiul lui Dumnezeu în putere, prin învierea din morți, anume pe Isus Cristos, Domnul nostru. Prin El am primit noi har și chemare apostolică, așa încât pentru Numele Lui să aducem la ascultarea credinței toate neamurile, între care sunteți și voi, cei chemați să fiți ai lui Isus Cristos. Tuturor celor ce sunteți în Roma, preaiubiți de Dumnezeu, chemați să fiți sfinți: Har și pace vouă, de la Dumnezeu, Tatăl nostru, și de la Domnul Isus Cristos! Mai întâi, mulțumesc Dumnezeului meu, prin Isus Cristos, pentru voi toți, căci vestea despre credința voastră este răspândită în toată lumea. Fiindcă martor îmi este Dumnezeu, Căruia Îi slujesc în duhul meu prin Evanghelia Fiului Său, că îmi aduc aminte de voi neîncetat și întotdeauna cer în rugăciunile mele ca, prin voia lui Dumnezeu, să am în sfârșit prilejul de a veni la voi. Căci doresc mult să vă văd ca să vă împart vreun dar duhovnicesc spre întărirea voastră; și aceasta pentru a ne îmbărbăta unii pe alții, în mijlocul vostru, atât prin credința voastră, cât și a mea. Nu vreau să nu știți, fraților, că de multe ori mi-am propus să vin la voi ca să am și printre voi vreun rod, cum am și printre celelalte neamuri, dar până în prezent am fost împiedicat. Le sunt dator atât grecilor, cât și barbarilor, atât celor înțelepți, cât și celor neînțelepți. Așadar, în ce mă privește, sunt dornic să vă vestesc Evanghelia și vouă, celor din Roma. Fiindcă nu mi-e rușine de Evanghelie, căci ea este puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea fiecăruia care crede – întâi a iudeului, apoi a grecului – căci în ea se descoperă dreptatea lui Dumnezeu, din credință spre credință, după cum este scris: „Cel drept va trăi prin credință.” Căci mânia lui Dumnezeu se descoperă din cer împotriva oricărei impietăți și nedreptăți a oamenilor care înăbușă adevărul în nelegiuire, fiindcă ce se poate cunoaște despre Dumnezeu este descoperit în ei înșiși, căci Dumnezeu le-a descoperit. Într-adevăr, însușirile nevăzute ale Lui – puterea Lui veșnică și dumnezeirea Lui – se văd clar de la crearea lumii, fiind înțelese prin lucrurile create, pentru ca ei să nu aibă nicio scuză. Căci, deși L-au cunoscut pe Dumnezeu, nu L-au slăvit ca Dumnezeu, nici nu I-au fost recunoscători, ci au ajuns pervertiți în gândurile lor, iar inima lor nechibzuită s-a întunecat. Au pretins că sunt înțelepți, dar au ajuns nebuni și au înlocuit slava Dumnezeului nemuritor cu o imagine asemănătoare omului muritor, cu păsări, patrupede și reptile. De aceea i-a lăsat Dumnezeu pradă poftelor inimilor lor, spre necurăție, ca să-și necinstească trupurile între ei. Aceștia au schimbat adevărul lui Dumnezeu cu minciuna, s-au închinat și au slujit creaturii, în locul Creatorului, Care este binecuvântat în veci! Amin. De aceea Dumnezeu i-a lăsat pradă unor patimi rușinoase, căci femeile lor au înlocuit relațiile intime naturale cu unele împotriva naturii. Tot așa și bărbații, renunțând la relația naturală cu femeia, s-au aprins în poftele lor unii pentru alții, au săvârșit bărbați cu bărbați fapte rușinoase și au primit în ei înșiși răsplata cuvenită pentru rătăcirea lor. Și, pentru că n-au găsit de cuviință să-L păstreze pe Dumnezeu în cunoașterea lor, Dumnezeu i-a lăsat pradă unei minți lipsite de judecată, ca să facă lucruri ce nu se cuvin. Astfel, sunt plini de orice nedreptate, răutate, lăcomie, ticăloșie; plini de invidie, ucidere, ceartă, înșelăciune, dușmănie; sunt bârfitori, defăimători, urâtori de Dumnezeu, obraznici, îngâmfați, lăudăroși, iscusiți în cele rele, neascultători de părinți, fără minte, fără cuvânt, fără dragoste firească, fără milă. Aceștia, cu toate că au cunoscut hotărârea dreaptă a lui Dumnezeu, că aceia care fac astfel de lucruri sunt vrednici de moarte, nu numai că le fac, ci îi și aprobă pe cei care le fac. De aceea, omule, oricine ai fi tu care judeci, nu te poți dezvinovăți pentru că, în ceea ce îl judeci pe altul, te condamni pe tine însuți, fiindcă tu, care judeci, faci aceleași lucruri. Știm că judecata lui Dumnezeu asupra celor care fac astfel de lucruri este conform adevărului. Crezi tu, omule, care judeci pe cei care fac astfel de lucruri și pe care le faci și tu, că vei scăpa de judecata lui Dumnezeu? Sau disprețuiești tu bogățiile bunătății, ale îngăduinței și ale îndelungii Lui răbdări, neștiind că bunătatea lui Dumnezeu te îndeamnă la pocăință? Din cauza împietririi tale și a unei inimi nepocăite, tu îți aduni mânie pentru ziua mâniei și a descoperirii dreptei judecăți a lui Dumnezeu, care va răsplăti fiecăruia după faptele lui: viață veșnică celor care prin stăruința în fapte bune caută slava, cinstea și nemurirea; iar mânie și urgie celor care, din ambiție egoistă, nu ascultă de adevăr, ci se lasă înduplecați de nelegiuire. Va da necaz și strâmtorare peste orice suflet omenesc care face răul: mai întâi peste iudeu, apoi peste grec, iar slavă, cinste și pace oricui face binele: mai întâi iudeului, apoi grecului. Căci la Dumnezeu nu există părtinire! Toți cei care au păcătuit fără Lege vor și pieri fără Lege, iar toți cei care au păcătuit având Legea vor fi judecați după Lege, căci nu cei ce aud Legea sunt drepți înaintea lui Dumnezeu, ci cei ce împlinesc Legea vor fi îndreptățiți. Când neamurile, care nu au Legea, prin înclinație naturală îndeplinesc cerințele Legii, ele, care nu au Lege, își sunt singure lege și arată că lucrarea Legii este scrisă în inimile lor. Despre aceasta mărturisește conștiința lor, iar gândurile lor contradictorii ori îi vor acuza, ori îi vor apăra în ziua când Dumnezeu va judeca lucrurile ascunse ale oamenilor, după Evanghelia mea, prin Cristos Isus. Dacă tu te numești iudeu și te bazezi pe Lege și te lauzi cu Dumnezeu și cunoști voia Lui și, fiind învățat de Lege, deosebești lucrurile de valoare și te crezi a fi o călăuză pentru cei orbi, lumină pentru cei ce sunt în întuneric, îndrumător al celor fără minte, învățător al celor imaturi, tu care ai în Lege întruchiparea cunoștinței și a adevărului – tu, deci, care înveți pe altul, pe tine însuți nu te înveți? Tu, care predici „Să nu furi!”, furi? Tu, care le spui „Să nu comiți adulter!”, comiți adulter? Tu, care nu poți suferi idolii, le jefuiești templele? Tu, care te lauzi cu Legea, Îl dezonorezi pe Dumnezeu prin călcarea Legii? Căci, așa cum este scris: „din cauza voastră este hulit Numele lui Dumnezeu printre neamuri”. Negreșit, circumcizia îți este de folos dacă păzești Legea, dar dacă ești călcător de Lege, circumcizia ta devine necircumcizie. Așadar, dacă cel necircumcis păzește cerințele Legii, necircumcizia lui nu i se va considera oare circumcizie? Așadar, cel necircumcis din naștere, care împlinește Legea, te va judeca pe tine, care, cu toate că ai litera Legii și circumcizia, ești călcător de Lege. Căci nu este iudeu cel care se arată pe dinafară, nici circumcizie nu este cea pe dinafară, în carne. Ci iudeu este cineva pe dinăuntru, iar circumcizia este cea a inimii, prin Duhul, nu după litera Legii. Lauda lui vine nu de la oameni, ci de la Dumnezeu. Atunci care este privilegiul iudeului sau care este beneficiul circumciziei? Este mare în toate privințele. Mai întâi, pentru că lor le-au fost încredințate cuvintele lui Dumnezeu. Și ce dacă unii n-au crezut? Oare va anula necredința lor credincioșia lui Dumnezeu? Nicidecum! Dimpotrivă, fie Dumnezeu găsit adevărat și tot omul mincinos, după cum este scris: „Ca să fii îndreptățit prin cuvintele Tale și să ieși biruitor când vei fi judecat.” Dar, dacă nedreptatea noastră scoate în evidență dreptatea lui Dumnezeu, ce vom zice? Este oare nedrept Dumnezeu, care Își revarsă mânia? (Vorbesc din perspectivă omenească.) Nicidecum! Altfel, cum va judeca Dumnezeu lumea? Dar, dacă prin minciuna mea adevărul lui Dumnezeu a fost scos și mai mult în evidență, spre slava Lui, de ce mai sunt judecat ca păcătos? Oare „să facem răul ca din el să vină binele”, așa cum suntem vorbiți de rău și cum spun unii că zicem noi? Condamnarea lor este dreaptă! Așadar, ce? Suntem noi mai buni? Nicidecum! Pentru că i-am acuzat deja atât pe iudei, cât și pe greci, că toți sunt sub păcat, după cum este scris: Nu este nimeni drept, nici măcar unul! Nu este nimeni înțelept, nu este nimeni care să-L caute pe Dumnezeu. Toți s-au abătut și împreună au ajuns netrebnici. Nu este nimeni care să facă binele, niciunul măcar! Un mormânt deschis le este gâtlejul; cu limbile lor întruna înșală, iar sub buzele lor este venin de viperă; gura le este plină de blesteme și amărăciune, picioarele le sunt iuți să verse sânge, prăpăd și nenorocire este pe căile lor, iar calea păcii n-au cunoscut-o. Nu este frică de Dumnezeu înaintea ochilor lor. Știm că tot ce spune Legea celor de sub Lege le spune, ca orice gură să fie închisă și întreaga lume să fie găsită vinovată înaintea lui Dumnezeu. De aceea, niciun om nu va fi îndreptățit înaintea Lui prin faptele Legii, căci prin Lege vine cunoștința deplină a păcatului. Acum însă, separat de Lege, s-a arătat dreptatea lui Dumnezeu – despre care mărturisesc Legea și Profeții – adică, dreptatea lui Dumnezeu prin credința în Isus Cristos pentru toți cei care cred. Nu este nicio deosebire, căci toți au păcătuit și sunt lipsiți de slava lui Dumnezeu, fiind îndreptățiți, fără plată, prin harul Său, prin răscumpărarea care este în Cristos Isus. Pe El Dumnezeu L-a înfățișat drept loc al ispășirii, prin credință, în sângele Lui, ca să-Și arate dreptatea – pentru că, în îndelunga Sa răbdare, Dumnezeu trecuse cu vederea păcatele săvârșite mai înainte, în vremea îngăduinței lui Dumnezeu – ca să-Și arate drep­tatea în vremea de acum, așa încât El să fie drept și totuși să-l îndreptățească pe cel ce crede în Isus. Atunci unde este lauda? A fost înlăturată! Prin care lege? A faptelor? Nu, ci prin legea credinței! Căci noi considerăm că un om este îndreptățit prin credință, separat de faptele Legii. Oare Dumnezeu este numai al iudeilor, nu și al neamurilor? Da, El este și al neamurilor, întrucât este un singur Dumnezeu care îi va îndreptăți prin credință pe cei circumciși și, tot prin credință, și pe cei necircumciși. Atunci desființăm noi Legea prin credință? Nicidecum! Dimpotrivă, întărim Legea. Atunci ce vom zice că a dobândit Avraam, strămoșul nostru după trup? Căci, dacă Avraam a fost îndreptățit prin fapte, el are motive de laudă, dar nu înaintea lui Dumnezeu! De fapt, ce zice Scriptura? „Avraam L-a crezut pe Dumnezeu și lucrul acesta i s-a considerat ca dreptate.” Celui care lucrează, plata nu i se consideră ca o favoare, ci ca o datorie; pe când, celui care nu lucrează, dar crede în Cel care îndreptățește pe cel nelegiuit, credința i se consideră ca dreptate. După cum și David afirmă fericirea omului căruia Dumnezeu îi ia în considerare drep­tatea, fără fapte: Ferice de cei cu fărădelegile iertate și ale căror păcate sunt acoperite! Ferice de omul căruia nu îi ține în seamă Domnul păcatul! Atunci această fericire este numai peste cei circumciși sau și peste cei necircumciși? Căci zicem: Lui Avraam credința i-a fost considerată ca dreptate! Dar cum i-a fost considerată? Pe când era circumcis, sau pe când era necircumcis? Nu când era circumcis, ci când era necircumcis. Iar semnul circumciziei l-a primit ca o pecete a dreptății primite prin credință, pe care o avea pe când era necircumcis, ca să fie atât tatăl tuturor celor care cred fără a fi circumciși – ca să fie și ei îndreptățiți – cât și tatăl celor circumciși, adică al celor care nu doar că sunt circumciși, dar care și umblă pe urmele credinței avute de tatăl nostru Avraam pe când era necircumcis. Într-adevăr, nu prin Lege i s-a făcut lui Avram sau urmașilor lui promisiunea că va fi moștenitorul lumii, ci prin dreptatea primită prin credință. Căci, dacă cei ce au Legea sunt moștenitori, atunci credința ar fi zădărnicită, iar promisiunea ar fi anulată, pentru că Legea aduce mânie; iar unde nu este lege, nu este nici călcare de lege. De aceea, promisiunea este primită prin credință, ca să fie prin har, ca să fie sigură pentru toată sămânța, nu doar pentru cei care au Legea, ci și pentru cei care au credința lui Avraam, tatăl nostru al tuturor, după cum este scris: „Te-am pus tată al multor neamuri”, înaintea lui Dumnezeu în care a crezut, Cel care învie morții și cheamă lucrurile care nu există ca și cum ar exista. El, împotriva oricărei nădejdi, a crezut plin de nădejde că va deveni tată al multor neamuri, după cum i se spusese: „Așa va fi sămânța ta.” El nu a slăbit în credință când și-a văzut trupul [de acum] aproape mort – având în jur de o sută de ani – și lipsa de viață a pântecelui Sarei. El nu s-a îndoit, prin necredință, de promisiunea lui Dumnezeu, ci a fost întărit în credință, dându-I slavă lui Dumnezeu și fiind pe deplin încredințat că El este în stare să și împlinească ceea ce a promis. De aceea i-a [și] fost considerată credința ca dreptate. Nu numai pentru el a fost scris că „i-a fost considerată”, ci și pentru noi, cei cărora urmează să ni se considere, nouă, celor care credem în Cel ce L-a înviat din morți pe Isus, Domnul nostru, Care a fost dat pentru fărădelegile noastre și a fost înviat pentru îndreptățirea noastră. Așadar, îndreptățiți fiind prin credință, avem pace cu Dumnezeu, prin Domnul nostru Isus Cristos, prin Care avem și intrarea, [prin credință], în harul acesta în care ne aflăm; și ne lăudăm în nădejdea slavei lui Dumnezeu. Dar nu numai atât, ci ne lăudăm și în necazuri, știind că necazul rodește răbdare; răbdarea caracter, iar caracterul nădejde. Nădejdea aceasta nu ne face de rușine, pentru că dragostea lui Dumnezeu a fost turnată în inimile noastre, prin Duhul Sfânt care ne-a fost dat. Căci, pe când eram noi încă neputincioși, Cristos, la vremea potrivită, a murit pentru cei lipsiți de evlavie. Într-adevăr, cu greu ar muri cineva pentru un om drept, cu toate că pentru un om bun poate că ar îndrăzni cineva să moară. Dumnezeu Își dovedește dragostea față de noi, căci, pe când eram noi încă păcătoși, Cristos a murit pentru noi. Așadar, cu atât mai mult, fiind îndreptățiți acum prin sângele Lui, vom fi mântuiți prin El de mânia lui Dumnezeu. Căci, dacă atunci când eram dușmani, am fost împăcați cu Dumnezeu prin moartea Fiului Său, cu atât mai mult acum, când suntem împăcați cu El, vom fi mântuiți prin viața Lui. Dar nu numai atât, ci ne și lăudăm în Dumnezeu, prin Domnul nostru Isus Cristos, prin Care am primit acum împăcarea. De aceea, după cum printr-un singur om a intrat păcatul în lume, iar prin păcat a intrat moartea – și astfel moartea s-a răsfrânt asupra tuturor oamenilor, fiindcă toți au păcătuit… (Căci până la Lege păcatul era în lume, dar păcatul nu este imputat cuiva câtă vreme nu este Lege. Totuși, moartea a domnit de la Adam până la Moise chiar și peste cei ce nu păcătuiseră printr-o abatere asemănătoare cu cea a lui Adam, care este o prefigurare a Celui ce avea să vină. Însă darul fără plată nu este ca și abaterea, căci, dacă prin abaterea unuia singur cei mulți au murit, cu atât mai mult, harul lui Dumnezeu și darul care este în harul unui singur Om, Isus Cristos, au venit din belșug pentru cei mulți. Și darul nu este precum ceea ce a venit prin acel unul care a păcătuit. Căci judecata unei singure abateri a dus la condamnare, pe când darul fără plată venit în urma multor abateri a dus la îndreptățire. Într-adevăr, dacă prin abaterea unuia moartea a domnit prin acel unul, cu cât mai mult cei ce primesc belșugul de har și darul dreptății vor domni în viață prin Acel Unul, Isus Cristos!) … Prin urmare, după cum printr-o singură abatere a venit o condamnare pentru toți oamenii, tot așa, printr-un singur act de dreptate a venit pentru toți oamenii o îndreptățire care dă viață. Căci, după cum prin neascultarea unui singur om, cei mulți au fost făcuți păcătoși, tot astfel, prin ascultarea Unuia singur, cei mulți vor fi făcuți drepți. Legea a intervenit ca să se înmulțească abaterea; dar unde s-a înmulțit păcatul, a fost mai mult belșug de har, pentru ca, după cum păcatul a domnit prin moarte, tot astfel să domnească și harul prin dreptate, spre viață veșnică, prin Isus Cristos, Domnul nostru. Ce vom spune atunci? Să persistăm în păcat ca să se înmulțească harul? Nicidecum! Noi, care am murit față de păcat, cum să mai trăim în el? Sau nu știți că noi toți care am fost botezați în Cristos Isus, în moartea Lui am fost botezați? Așadar, prin botez, am fost îngropați împreună cu El în moarte, pentru ca, după cum Cristos a fost înviat din morți prin slava Tatălui, tot așa și noi să trăim o viață nouă. Căci, dacă am devenit una cu El printr-o moarte asemănătoare cu a Lui, vom fi una cu El și printr-o înviere asemănătoare. Știm că omul nostru cel vechi a fost răstignit împreună cu El, pentru ca trupul păcatului să fie nimicit, ca să nu mai fim robi ai păcatului; căci acela care a murit a fost eliberat de păcat. Dacă am murit împreună cu Cristos, credem că vom și trăi împreună cu El, știind că Cristos, odată înviat din morți, nu mai moare; moartea nu mai domnește asupra Lui. Fiindcă ce a murit, a murit față de păcat o dată pentru totdeauna, iar ce trăiește, trăiește pentru Dumnezeu. Tot astfel și voi considerați-vă morți față de păcat, dar vii față de Dumnezeu, în Cristos Isus. De aceea păcatul să nu mai domnească în trupul vostru muritor așa încât să ascultați de poftele lui. Și nici mădularele voastre să nu le mai dați păcatului ca instrumente ale nedreptății, ci dați-vă pe voi înșivă lui Dumnezeu ca înviați din morți, iar mădularele voastre lui Dumnezeu ca instrumente ale dreptății. Căci păcatul nu va mai domni asupra voastră, pentru că nu sunteți sub Lege, ci sub har. Atunci ce? Să păcătuim pentru că nu suntem sub Lege, ci sub har? Nicidecum! Nu știți că, dacă vă dați robi cuiva ca să-l ascultați, sunteți robi ai aceluia de care ascultați, fie ai păcatului, înspre moarte, fie ai ascultării, înspre dreptate? Mulțumire fie adusă lui Dumnezeu că voi, cei care erați robi ai păcatului, v-ați supus din inimă tiparului de învățătură căruia i-ați fost încredințați și, fiind eliberați de păcat, ați devenit robi ai dreptății. – Vorbesc omenește din cauza slăbiciunii naturii voastre păcătoase. – După cum în trecut v-ați făcut mădularele roabe necurăției și fărădelegii, spre fărădelege, tot astfel acum, faceți-vă mădularele roabe dreptății, spre sfințire. Căci atunci când erați robi ai păcatului, erați liberi față de dreptate. Și ce roade aveați atunci de care acum vă este rușine, pentru că sfârșitul lor este moartea! Acum, însă, fiind eliberați de păcat și devenind robi ai lui Dumnezeu, aveți ca rod sfințirea, iar ca sfârșit, viață veșnică. Fiindcă plata păcatului este moartea, însă darul fără plată al lui Dumnezeu este viață veșnică în Cristos Isus, Domnul nostru. Sau nu știți, fraților, (căci vorbesc unora care cunosc Legea) că Legea domnește peste un om atâta timp cât el trăiește? Femeia căsătorită este legată prin Lege de soțul ei care trăiește; dacă-i moare soțul, ea este dezlegată de legea căsătoriei. Dacă devine soția altui bărbat în timp ce îi trăiește soțul, ea se va numi adulteră; însă, dacă se întâmplă să-i moară soțul, după Lege, ea este liberă și nu mai este adulteră dacă devine soția altui bărbat. La fel și voi, frații mei, ați murit față de Lege, prin trupul lui Cristos, ca să fiți ai Altuia, ai Celui înviat din morți, ca să aducem rod pentru Dumnezeu. Căci, pe când trăiam potrivit pornirilor trupului, patimile păcatelor, stârnite de Lege, lucrau în mădularele noastre ca să aducă rod pentru moarte. Dar acum, murind față de ceea ce ne ținea legați, am fost eliberați de Lege ca să slujim în înnoirea adusă de Duhul, nu după caracterul învechit al literei. Ce vom spune atunci? Este Legea păcat? Nicidecum! Dimpotrivă, eu n-am cunoscut păcatul decât prin Lege; căci n-aș fi fost conștient de poftă dacă Legea nu mi-ar fi spus: „Să nu poftești!” Dar păcatul a prins prilejul și a stârnit în mine, prin poruncă, tot felul de pofte; căci, în lipsa Legii, păcatul este mort! Odinioară, fiind fără Lege, eu trăiam; dar când a venit porunca, păcatul a prins viață, iar eu am murit. Astfel, porunca ce era spre viață mi s-a dovedit, tocmai ea, a fi spre moarte. Căci păcatul, prinzând prilejul prin poruncă, m-a amăgit și prin ea mi-a adus moartea. Așadar, Legea este sfântă, iar porunca este sfântă, dreaptă și bună. Atunci ceva ce este bun mi-a adus moartea? Nicidecum! Ci păcatul, ca să fie arătat ca păcat, mi-a cauzat moartea prin ceva ce este bun, pentru ca, prin poruncă, păcatul să devină peste măsură de păcătos. Știm că Legea este duhovnicească, dar eu sunt din carne, vândut rob păcatului. Căci nu înțeleg ce fac, întrucât nu fac ceea ce vreau, ci ceea ce urăsc. Deci, dacă fac ceea ce nu vreau, recunosc că Legea este bună. Acum, însă, nu mai sunt eu cel care face lucrul acesta, ci păcatul care locuiește în mine. Căci știu că nimic bun nu locuiește în mine, adică în trupul meu, întrucât am voința de a face binele, dar nu și puterea de a-l face. Căci nu fac binele pe care-l vreau, ci tocmai răul pe care nu-l vreau, pe acela îl fac. Deci, dacă fac ceea ce nu vreau, nu mai sunt eu cel care face lucrul acesta, ci păcatul care locuiește în mine. Așadar, găsesc legea aceasta: când doresc să fac binele, răul se ține de mine. Căci, după omul lăuntric, îmi găsesc plăcerea în Legea lui Dumnezeu, dar văd în mădularele mele o altă lege care se luptă cu Legea din mintea mea și mă face rob legii păcatului, care este în mădularele mele. Om nenorocit ce sunt! Cine mă va elibera din acest trup de moarte? Mulțumire lui Dumnezeu, prin Isus Cristos, Domnul nostru! Așadar, cu mintea eu slujesc Legii lui Dumnezeu, dar cu trupul legii păcatului. Acum dar nu este nicio condamnare pentru cei care sunt în Cristos Isus, [care nu trăiesc potrivit pornirilor păcătoase, ci potrivit Duhului]. Căci legea Duhului vieții, în Cristos Isus, te-a eliberat de legea păcatului și a morții. Fiindcă ceea ce era cu neputință Legii, întrucât era slăbită de trup, a făcut Dumnezeu. Trimițând, din cauza păcatului, pe Însuși Fiul Său, într-un trup asemănător cu cel al păcatului, El a condamnat păcatul în trup, astfel încât cerința dreaptă a Legii să fie împlinită în noi, cei care nu trăim potrivit pornirilor trupului, ci potrivit Duhului. Într-adevăr, cei ce trăiesc potrivit pornirilor trupului se gândesc la lucrurile trupului, pe când cei ce trăiesc potrivit Duhului se gândesc la lucrurile Duhului. Căci felul de gândire al trupului este moarte, pe când felul de gândire al Duhului este viață și pace. Felul de gândire al trupului înseamnă dușmănie față de Dumnezeu, căci el nu este supus Legii lui Dumnezeu și nici nu se poate supune. Așadar, cei care trăiesc potrivit pornirilor trupului nu pot să-I fie plăcuți lui Dumnezeu. Voi, însă, nu mai trăiți potrivit pornirilor trupului, ci potrivit Duhului, dacă, într-adevăr, Duhul lui Dumnezeu locuiește în voi. Dacă cineva nu are Duhul lui Cristos, acela nu este al Lui. Dar, dacă Cristos este în voi, trupul este, într-adevăr, muritor din cauza păcatului, dar Duhul este viață datorită dreptății. Și dacă Duhul Celui care L-a înviat pe Isus din morți locuiește în voi, Cel ce L-a înviat pe Cristos din morți va aduce la viață și trupurile voastre muritoare prin Duhul Său, care locuiește în voi. Așadar, fraților, noi nu suntem datori trupului, ca să mai trăim potrivit pornirilor trupului. Căci, dacă trăiți potrivit pornirilor trupului, veți muri, dar, dacă prin Duhul faceți să moară faptele trupului, veți trăi! Toți cei care sunt călăuziți de Duhul lui Dumnezeu sunt fii ai lui Dumnezeu. Căci nu ați primit un duh de robie, ca din nou să vă fie frică, ci ați primit Duhul înfierii, prin care strigăm „Abba!”, adică „Tată!” Duhul Însuși mărturisește împreună cu duhul nostru că suntem copii ai lui Dumnezeu. Iar dacă suntem copii, suntem și moștenitori: moștenitori ai lui Dumnezeu și moștenitori împreună cu Cristos, dacă, într-adevăr, suferim împreună cu El, ca să fim și proslăviți împreună cu El. Căci eu consider că suferințele din vremea de acum nu se compară cu slava ce urmează a ne fi descoperită. Căci și creația așteaptă cu ardoare descoperirea fiilor lui Dumnezeu. Însăși creația a fost supusă deșertăciunii, nu de bunăvoie, ci din cauza aceluia care a supus-o – în nădejdea că însăși creația va fi eliberată de robia stricăciunii pentru libertatea slavei copiilor lui Dumnezeu. Căci știm că până acum întreaga creație suspină împreună și suferă durerile nașterii. Dar nu numai ea, ci și noi, cei care avem cel dintâi rod al Duhului, suspinăm și noi în sinea noastră, așteptând cu ardoare înfierea, răscumpărarea trupului nostru. Căci în nădejdea aceasta am fost mântuiți. Dar nădejdea care se vede nu este nădejde, fiindcă cine nădăjduiește în ceea ce vede? Dar, dacă nădăjduim în ceea ce nu vedem, atunci așteptăm cu răbdare. Tot astfel și Duhul ne ajută în slăbiciunea noastră, căci nu știm cum trebuie să ne rugăm. Dar Însuși Duhul mijlocește [pentru noi] cu suspine nerostite. Însă, Cel care cercetează inimile cunoaște năzuința Duhului, pentru că El mijlocește pentru sfinți potrivit voii lui Dumnezeu. Știm, însă, că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce-L iubesc pe Dumnezeu, al celor ce sunt chemați potrivit planului Său. Căci pe aceia pe care i-a cunoscut mai dinainte i-a și hotărât mai dinainte să fie asemenea chipului Fiului Său, așa încât Acesta să fie întâiul născut dintre mai mulți frați. Și pe aceia pe care i-a hotărât mai dinainte i-a și chemat; iar pe aceia pe care i-a chemat i-a și îndreptățit, iar pe aceia pe care i-a îndreptățit i-a și proslăvit. Deci ce vom spune cu privire la aceste lucruri? Dacă Dumnezeu este pentru noi, cine poate fi împotriva noastră? El, Care nu Și-a cruțat propriul Fiu, ci L-a dat pentru noi toți, cum nu ne va dărui toate, împreună cu El?! Va aduce cineva vreo acuzație împotriva aleșilor lui Dumnezeu? Dumnezeu este Cel ce-i îndreptățește! Cine îi va condamna? Cristos [Isus], Cel care a murit, dar, mai mult, a și înviat, este la dreapta lui Dumnezeu și mijlocește pentru noi! Cine ne va despărți de dragostea lui Cristos? Necazul sau strâmtorarea sau persecuția sau foametea sau lipsa de îmbrăcăminte sau primejdia sau sabia? După cum este scris: Din cauza Ta suntem dați morții toată ziua; suntem priviți ca niște oi de tăiat. Și totuși, în toate acestea suntem mai mult decât biruitori prin Acela care ne-a iubit. Căci sunt convins că nici moartea, nici viața, nici îngerii, nici stăpânirile, nici lucrurile prezente, nici cele ce vor urma, nici puterile, nici înălțimea, nici adâncimea, nici vreo altă făptură nu vor putea să ne despartă de dragostea lui Dumnezeu, care este în Cristos Isus, Domnul nostru. Spun adevărul în Cristos, nu mint. Conștiința mărturisește împreună cu mine, prin Duhul Sfânt, că întristarea îmi este mare și că am o nesfârșită durere în inimă. Căci îmi doream să fiu eu însumi anatema, despărțit de Cristos, pentru frații mei, rudele mele după trup, care sunt israeliți și ale cărora sunt înfierea, slava, legămintele, darea Legii, închinarea și promisiunile. Ai lor sunt patriarhii și din ei este, după trup, Cristosul, care este, mai presus de toți, Dumnezeu binecuvântat în veci! Amin. Dar nu este ca și cum ar fi dat greș Cuvântul lui Dumnezeu, căci nu toți cei care sunt din Israel sunt Israel și nici nu sunt toți copiii lui Avraam doar pentru că sunt sămânța lui, ci, după cum este scris: „În Isaac va primi sămânța ta un nume!” Aceasta înseamnă că nu copiii trupești sunt copiii lui Dumnezeu, ci copiii promisiunii sunt considerați ca sămânță. Căci acesta este cuvântul promisiunii: „La anul pe vremea aceasta mă voi întoarce, iar Sara va avea un fiu!” Mai mult chiar, la fel a fost și cu Rebeca, atunci când a rămas însărcinată de la unul singur, tatăl nostru Isaac. Căci, deși gemenii nu fuseseră încă născuți și nici nu făcuseră ceva bun sau rău – ca să rămână în picioare planul lui Dumnezeu, potrivit alegerii, nu în baza faptelor, ci prin voința Celui care cheamă – ei i s-a spus: „Cel mai mare îi va sluji celui mai mic!”, după cum este scris: „Pe Iacov l-am iubit, dar pe Esau l-am urât!” Deci ce vom spune? Există oare nedreptate la Dumnezeu? Nicidecum! Căci lui Moise i-a zis: „Voi avea milă de cine vreau să am milă și Mă voi îndura de cine vreau să Mă îndur!” Așadar, nu depinde de cel ce vrea, nici de cel ce aleargă, ci de Dumnezeu care are milă. Fiindcă Scriptura îi zice lui Faraon: „Tocmai pentru aceasta te-am ridicat: ca să-Mi arat în tine puterea și ca Numele Meu să fie vestit pe întreg pământul.” Așadar, El are milă de cine vrea și împietrește pe cine vrea. Dar îmi vei zice: „Atunci de ce mai găsește vină? Cine se poate împotrivi planului Său?” Mai degrabă cine ești tu, omule, să răspunzi împotriva lui Dumnezeu? Oare va spune lucrul creat celui care l-a creat: „De ce m-ai făcut așa?” Oare nu are olarul autoritate peste lut ca să facă din aceeași frământătură un vas spre cinste și altul spre necinste? Dar dacă Dumnezeu, voind să-Și arate mânia și să-Și facă de cunoscut puterea, a suportat cu multă răbdare niște vase ale mâniei, pregătite pentru distrugere, ca să-Și facă de cunoscut bogăția slavei Sale față de niște vase ale îndurării, pe care le pregătise mai dinainte pentru slavă? Pe acestea, adică pe noi, El ne-a chemat nu numai dintre iudei, ci și dintre neamuri! Așa cum zice și în Osea: „Îl voi numi «popor al Meu» pe cel ce nu era poporul Meu și «Preaiubită» pe cea care nu era iubită! Și în locul unde li se zicea: «Nu sunteți poporul Meu!» vor fi numiți «fii ai Dumnezeului Celui viu».” Și Isaia strigă cu privire la Israel: Chiar dacă numărul fiilor lui Israel ar fi ca nisipul mării, numai rămășița va fi mântuită. căci Domnul Își va duce la îndeplinire pe deplin și grabnic sentința rostită asupra pământului. Și așa cum spusese Isaia: De nu ne-ar fi lăsat Domnul oștirilor o sămânță, am fi ajuns ca Sodoma și ne-am fi asemănat cu Gomora! Deci ce vom spune? Neamurile care nu au urmărit îndreptățirea au obținut îndreptățirea – o dreptate care se primește prin credință. Însă Israel, care urmărea o lege a dreptății, n-a ajuns la acea lege. De ce? Pentru că nu o căutau prin credință, ci prin fapte. Ei s-au lovit de Piatra de poticnire, după cum este scris: „Iată, Eu pun în Sion o Piatră de poticnire și o Stâncă de cădere, iar cel care crede în El nu va fi dat de rușine!” Fraților, dorința inimii mele și rugăciunea mea către Dumnezeu pentru Israel este ca ei să fie mântuiți. Mărturisesc despre ei că au râvnă pentru Dumnezeu, dar nu potrivit unei cunoașteri. Fiindcă, necunoscând dreptatea lui Dumnezeu și căutând să-și întemeieze propria lor [dreptate], nu s-au supus dreptății date de Dumnezeu. Căci ținta Legii este Cristos, spre îndreptățirea fiecăruia care crede. Într-adevăr, Moise scrie despre dreptatea care vine din Lege astfel: „Omul care le împlinește va trăi prin ele!” Dar dreptatea care vine din credință spune astfel: „Să nu spui în inima ta: «Cine se va înălța la cer?» – adică pentru a-L coborî pe Cristos – sau «Cine se va coborî în adânc?»” – adică pentru a-L aduce pe Cristos dintre cei morți. Dar ce spune ea? „Cuvântul este aproape de tine: în gura ta și în inima ta.” Acesta este cuvântul credinței pe care noi îl predicăm: Dacă-L mărturisești cu gura ta pe Isus ca Domn și crezi în inima ta că Dumnezeu L-a înviat din morți, vei fi mântuit; căci cu inima se crede în vederea îndreptățirii, iar cu gura se mărturisește în vederea mântuirii. Căci Scriptura zice: „Oricine crede în El nu va fi dat de rușine!” Într-adevăr, nu este nicio deosebire între iudeu și grec; căci același Domn al tuturor este bogat față de toți cei ce-L cheamă. Fiindcă oricine va chema Numele Domnului va fi mântuit. Dar cum să Îl cheme pe Acela în care n-au crezut? Și cum să creadă în Acela despre care n-au auzit? Cum să audă despre El fără să li se predice? Și cum să predice dacă nu sunt trimiși? După cum este scris: „Cât de frumoase sunt picioarele [celor ce vestesc pacea, ale] celor ce aduc vești bune!” Dar nu toți au ascultat de Evanghelie, fiindcă Isaia zice: „Doamne, cine a dat crezare celor auzite de la noi?” Așadar, credința vine în urma auzirii, iar auzirea prin Cuvântul lui Cristos. Dar eu zic: „Oare n-au auzit?” Ba, dimpotrivă, pe tot pământul a răsunat glasul lor și până la marginile lumii, cuvintele lor! Dar iarăși zic: „Poate că Israel n-a înțeles!” Mai întâi Moise spune: „Vă voi provoca la gelozie prin cei care nu sunt un neam și vă voi mânia printr-un neam fără pricepere!” Isaia îndrăznește și spune: „Am fost găsit de cei ce nu mă căutau și M-am făcut de cunoscut celor ce nu întrebau de Mine.” Dar despre Israel zice: „Toată ziua Mi-am întins mâinile spre un popor neascultător și împotrivitor.” Atunci întreb: oare Și-a abandonat Dumnezeu poporul? Nicidecum! Căci și eu sunt un israelit, din sămânța lui Avraam, din seminția lui Beniamin. Dumnezeu nu Și-a abandonat poporul pe care l-a cunoscut mai dinainte. Sau nu știți ce spune Scriptura despre Ilie? Cum se plânge el lui Dumnezeu cu privire la Israel: „Doamne, pe profeții Tăi i-au ucis, altarele Tale le-au dărâmat, am rămas doar eu și caută să-mi ia viața!” Dar ce i-a răspuns Dumnezeu? „Mi-am păstrat șapte mii de bărbați, care nu și-au plecat genunchiul înaintea lui Baal.” Și tot așa în vremea de acum există o rămășiță potrivit unei alegeri prin har. Dacă este prin har, nu mai este prin fapte; altfel, harul n-ar mai fi har! [Dar dacă este prin fapte, nu mai este prin har; altfel, fapta n-ar mai fi faptă!] Și atunci? Israel n-a dobândit ceea ce căuta, dar cei aleși au dobândit, pe când ceilalți au fost împietriți, după cum este scris: Dumnezeu le-a dat un duh de adormire, ochi ca să nu vadă și urechi ca să nu audă, până în ziua de astăzi. și David zice: Să li se prefacă masa într-o cursă, într-un laț, într-o capcană și o răsplătire! Să li se întunece ochii ca să nu vadă, iar spinarea să le-o ’ncovoi fără ’ncetare. Întreb atunci: Oare s-au împiedicat ei ca să cadă? Nicidecum! Ci, prin abaterea lor, mântuirea a ajuns la neamuri, ca să-i provoace la gelozie. Și dacă abaterea lor a fost o bogăție pentru lume, iar eșecul lor o bogăție pentru neamuri, cu cât mai mult va fi plinătatea întoarcerii lor!? Vă spun vouă, neamurilor: În măsura în care eu sunt într-adevăr apostol al neamurilor, îmi slăvesc slujba, în speranța că voi provoca la gelozie pe cei din neamul meu și-i voi mântui pe unii dintre ei. Căci dacă respingerea lor a însemnat împăcarea lumii, ce va însemna primirea lor, dacă nu viață din morți?! Dacă pârga este sfântă, și aluatul este sfânt; și dacă rădăcina este sfântă, și ramurile sunt sfinte. Și dacă unele dintre ramuri au fost rupte, iar tu, care ești un mă­slin sălbatic, ai fost altoit printre celelalte și ai devenit părtaș rădăcinii rodnice a măslinului, nu te mândri față de ramuri. Chiar dacă te mândrești, nu tu ții rădăcina, ci rădăcina pe tine. Vei zice atunci: „Ramurile au fost rupte ca să fiu altoit eu!” Bine! Au fost rupte din cauza necredinței, iar tu stai datorită credinței. Nu te îngâmfa, ci teme-te! Căci, dacă Dumnezeu n-a cruțat ramurile naturale, nu te va cruța nici pe tine! Vezi deci bunătatea și asprimea lui Dumnezeu: asprime față de cei care au căzut, iar bunătatea lui Dumnezeu față de tine, dacă vei persevera în această bunătate; altfel, vei fi tăiat și tu! Și ei, de asemenea, dacă nu vor persevera în necredință, vor fi altoiți, căci Dumnezeu este în stare să-i altoiască din nou. Căci, dacă tu ai fost tăiat din măslinul care, potrivit naturii sale, era sălbatic și, împotriva naturii, ai fost altoit într-un măslin bun, cu cât mai mult vor fi altoiți aceștia, ramurile naturale, înapoi în propriul lor măslin? Căci nu vreau să nu cunoașteți taina aceasta, fraților, ca să nu vă credeți înțelepți: o împietrire a venit peste o parte din Israel până vor intra toate neamurile și astfel întregul Israel va fi mântuit, după cum este scris: „Izbăvitorul va veni din Sion, va îndepărta nelegiuirile de la Iacov și acesta va fi legământul Meu cu ei, când le voi îndepărta păcatele.” În ceea ce privește Evanghelia, ei sunt dușmani spre binele vostru; în ce privește alegerea, sunt iubiți de dragul patriarhilor. Căci darurile și chemarea lui Dumnezeu nu se pot lua înapoi. Așa cum voi ați fost cândva neascultători față de Dumnezeu, dar acum ați primit îndurare prin neascultarea acestora, tot astfel sunt și ei acum neascultători, pentru ca prin îndurarea arătată vouă să aibă și ei parte [acum] de îndurare. Căci Dumnezeu i-a închis pe toți în neascultare, ca să Se îndure de toți. O, adâncul bogăției, înțelepciunii și cunoașterii lui Dumnezeu! Cât de nepătrunse sunt judecățile Lui și cât de neînțelese sunt căile Sale! Cine a cunoscut gândul Domnului sau cine a fost sfătuitorul Lui? Sau cine I-a dat Lui ceva mai întâi, Ca să-i poată fi dat înapoi? Căci din El, prin El și pentru El sunt toate. Lui să Îi fie adusă slava în veci! Amin. De aceea vă îndemn, fraților, prin îndurarea lui Dumnezeu, să aduceți trupurile voastre ca jertfă vie, sfântă și plăcută lui Dumnezeu, o adevărată închinare din partea voastră. Nu vă conformați acestui veac, ci transformați-vă prin înnoirea minții, pentru a distinge care este voia lui Dumnezeu – cea bună, plăcută și desăvârșită. Prin harul care mi-a fost dat, spun fiecăruia dintre voi să nu se creadă mai mult decât se cuvine. Dimpotrivă, să aibă gânduri cumpătate, așa cum a împărțit Dumnezeu fiecăruia o măsură a credinței. Fiindcă, după cum într-un trup avem multe mădulare, dar nu toate mădularele au același rol, tot așa și noi, cei mulți, în Cristos suntem un singur trup, dar fiecare în parte ne suntem mădulare unii altora. Întrucât avem daruri diferite, după harul care ne-a fost dat, să le folosim astfel: dacă este profeția, după mărimea credinței; dacă este slujirea, în slujire; dacă cineva învață pe alții, în învățătură; dacă cineva îmbărbătează, în îmbărbătare; cel ce dă, să dea cu sinceritate; cine conduce, s-o facă în sârguință; cine face milostenie, s-o facă din toată inima. Dragostea să fie fără ipocrizie. Urâți răul și alipiți-vă de bine! Iubiți-vă unii pe alții cu o dragoste frățească! Dați-vă întâietate unii altora în ce privește cinstea! Nu fiți leneși în ce privește sârguința! Fiți înflăcărați cu duhul! Slujiți Domnului! Bucurați-vă în nădejde! Fiți răbdători în necaz! Perseverați în rugăciune! Luați parte la nevoile sfinților! Fiți ospitalieri! Binecuvântați pe cei care vă persecută! Binecuvântați și nu blestemați! Bucurați-vă cu cei ce se bucură! Plângeți cu cei ce plâng! Aveți aceleași gânduri unii față de alții! Să n-aveți gânduri de mărire, ci însoțiți-vă cu cei de jos! Nu vă considerați singuri înțelepți! Nu întoarceți nimănui rău pentru rău! Urmăriți ce este bine înaintea tuturor oamenilor! Dacă este posibil, cât depinde de voi, trăiți în pace cu toți oamenii! Nu vă răzbunați singuri, preaiubiților, ci faceți loc mâniei lui Dumnezeu, căci este scris: „Răzbunarea este a Mea! Eu voi răsplăti!”, zice Domnul. Dimpotrivă, dacă dușmanului tău îi este foame, dă-i să mănânce! Dacă-i este sete, dă-i să bea! Fiindcă, dacă vei face astfel, vei îngrămădi cărbuni aprinși pe capul lui. Nu te lăsa biruit de rău, ci biruiește răul prin bine! Orice om să se supună înaltelor autorități, căci nu există autoritate decât de la Dumnezeu. Și cele care există, de Dumnezeu sunt învestite. Așadar, cine se împotrivește autorității, se împotrivește ordinii lăsate de Dumnezeu, iar cei ce se împotrivesc își vor primi condamnarea. Căci conducătorii nu sunt de temut pentru o faptă bună, ci pentru una rea. Vrei să nu te temi de autoritate? Fă binele și vei avea laudă de la ea! Fiindcă ea este slujitorul lui Dumnezeu pentru binele tău. Dacă faci răul, teme-te, căci nu degeaba poartă sabia! Ea este un slujitor al lui Dumnezeu, un executor, care aduce mânie asupra celui care face răul. De aceea, a te supune este o necesitate: nu doar din cauza mâniei, ci și din conștiință. Din acest motiv, plătiți și taxele! Căci autoritățile sunt slujitori ai lui Dumnezeu care cu aceasta se ocupă tot timpul. Dați tuturor ceea ce datorați: taxele, cui datorați taxele; vama, cui datorați vama; teama, cui datorați teama; cinstea, cui datorați cinstea. Să nu datorați nimănui nimic, decât să vă iubiți unii pe alții, pentru că cine își iubește semenul a și împlinit Legea. Căci Să nu comiți adulter!, Să nu ucizi!, Să nu furi!, Să nu poftești! și orice altă poruncă sunt cuprinse în cuvântul aceasta: „Să-l iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți!” Dragostea nu face rău aproapelui, așadar, dragostea este împlinirea Legii. Și aceasta, întrucât cunoașteți vremea; știți că deja este ceasul să vă treziți din somn, căci mântuirea este mai aproape de noi decât era atunci când am crezut. Noaptea este pe sfârșite, iar ziua se apropie. De aceea, să ne dezbrăcăm de faptele întunericului și să ne îmbrăcăm cu armele luminii. Să trăim cuviincios, ca în timpul zilei: nu în chefuri și beții, nu în desfrâuri și destrăbălări, nu în certuri și invidie. Dimpotrivă, îmbrăcați-vă cu Domnul Isus Cristos și nu purtați de grijă trupului, ca să-i faceți poftele! Primiți-l pe cel slab în credință, dar nu pentru dispute asupra unor păreri. Unul crede că poate să mănânce de toate, dar cel slab mănâncă doar legume. Cel ce mănâncă să nu-l disprețuiască pe cel ce nu mănâncă, iar cel ce nu mănâncă să nu-l judece pe cel ce mănâncă, fiindcă Dumnezeu l-a acceptat. Cine ești tu, care judeci pe slujitorul altuia? Pentru stăpânul său stă sau cade! Totuși, va sta în picioare, pentru că Domnul îl poate face să stea. Unul prețuiește o zi mai presus decât alta, iar altul prețuiește fiecare zi. Fiecare să fie pe deplin convins în mintea lui! Cel care ține ziua, pentru Domnul o ține! Cel ce mănâncă, pentru Domnul mănâncă, fiindcă el Îi mulțumește lui Dumnezeu; iar cel ce nu mănâncă, pentru Domnul nu mănâncă și Îi mulțumește și el lui Dumnezeu. Fiindcă niciunul dintre noi nu trăiește pentru sine și niciunul nu moare pentru sine. Dacă trăim, pentru Domnul trăim și dacă murim, pentru Domnul murim. Deci, fie că trăim, fie că murim, suntem ai Domnului. Căci pentru aceasta a murit și a înviat Cristos: ca să domnească atât peste cei morți, cât și peste cei vii. Dar tu, de ce îl judeci pe fratele tău? Sau tu, de ce-l disprețuiești pe fratele tău? Căci toți ne vom prezenta înaintea scaunului de judecată al lui Dumnezeu. Fiindcă este scris: „Viu sunt Eu!, zice Domnul, că orice genunchi se va apleca înaintea Mea și orice limbă Îi va da slavă lui Dumnezeu!” Așadar, fiecare dintre noi va da socoteală [lui Dumnezeu] despre sine însuși. Să nu ne mai judecăm deci unii pe alții, ci, mai degrabă, hotărâți să nu puneți înaintea unui frate vreo piatră de poticnire sau vreo piedică. Știu și sunt convins în Domnul Isus că niciun lucru nu este întinat în sine, decât pentru cel care consideră ceva a fi întinat; pentru acesta este întinat. Căci, dacă din cauza unei mâncări este mâhnit fratele tău, tu nu mai trăiești potrivit dragostei. Nu nimici prin mâncarea ta pe acela pentru care a murit Cristos! Nu lăsați, deci, ca binele vostru să fie vorbit de rău! Căci Împărăția lui Dumnezeu nu este mâncare sau băutură, ci dreptate, pace și bucurie în Duhul Sfânt. Cel care-I slujește lui Cristos în felul acesta este plăcut lui Dumnezeu și apreciat de oameni. Să urmărim, așadar, lucrurile care duc la pace și ne zidesc unii pe alții. Nu nimici lucrarea lui Dumnezeu pentru o mâncare. Într-adevăr, toate lucrurile sunt curate, dar este rău pentru omul care, mâncând, devine un prilej de cădere. Bine este să nu mănânci carne, să nu bei vin și să nu faci ceva în care fratele tău se poticnește. Convingerea [pe care] o ai, păstreaz-o pentru tine înaintea lui Dumnezeu. Ferice de cel ce nu se condamnă singur prin ceea ce el însuși aprobă! Dar cel ce are îndoieli și totuși mănâncă, este condamnat, pentru că nu mănâncă din convingere. Tot ce nu este din convingere este păcat! Noi, care suntem tari, suntem datori să purtăm slăbiciunile celor slabi și să nu ne facem pe plac nouă înșine. Fiecare din noi să placă aproapelui în ceea ce este bine, spre zidirea lui. Fiindcă nici Cristos nu Și-a plăcut Lui Însuși, ci, după cum este scris: „Ocările celor ce Te ocărăsc au căzut asupra Mea.” Căci tot ce a fost scris în trecut, a fost scris pentru învățătura noastră, ca prin răbdare și prin mângâierea Scripturilor, să avem nădejde. Dumnezeul răbdării și al mângâierii să vă dea același fel de gândire unii față de alții, potrivit gândirii lui Cristos Isus, pentru ca, într-un gând și într-un singur glas, să-L slăviți pe Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Cristos. Așadar, acceptați-vă unii pe alții, după cum și Cristos v-a acceptat pe voi, spre slava lui Dumnezeu. Căci vă spun că pentru adevărul lui Dumnezeu S-a făcut Cristos un slujitor al celor circumciși, ca să confirme promisiunile făcute patriarhilor, iar neamurile să-L slăvească pe Dumnezeu pentru îndurarea Lui, după cum este scris: „De aceea, Te voi lăuda printre neamuri și Numelui Tău Îi voi cânta!” și, iarăși, zice: „Bucurați-vă, neamuri, împreună cu poporul Său!” și iarăși: „Lăudați-L pe Domnul toate neamurile! Lăudați-L toate popoarele!” Isaia zice și el: Se va arăta Rădăcina lui Ișai, Cel care Se ridică să domnească peste neamuri; în El își vor pune neamurile nădejdea. Dumnezeul nădejdii să vă umple de toată bucuria și pacea în viața de credință, ca să aveți nădejde din belșug, prin puterea Duhului Sfânt. Eu însumi sunt convins cu privire la voi, frații mei, că și voi sunteți plini de bunătate, plini de toată cunoașterea și în stare să vă îndrumați unii pe alții. Totuși, v-am scris pe alocuri cu mai multă îndrăzneală, ca să vă aduc aminte, datorită harului ce mi-a fost dat de Dumnezeu să fiu un slujitor al lui Cristos Isus la neamuri, slujind ca preot Evanghelia lui Dumnezeu, așa încât jertfa neamurilor să fie bine primită, sfințită de Duhul Sfânt. Așadar, mă laud în Cristos Isus cu lucrurile care-L privesc pe Dumnezeu. Căci n-aș îndrăzni să vorbesc altceva decât ceea ce a lucrat Cristos prin mine, pentru aducerea neamurilor la ascultare, prin cuvânt și faptă, prin puterea semnelor și a minunilor, prin puterea Duhului [lui Dumnezeu]. Așadar, din Ierusalim și împrejurimi până în Iliria, am vestit peste tot Evanghelia lui Cristos. M-am silit, astfel, să predic Evanghelia acolo unde Cristos nu fusese făcut de cunoscut, ca să nu zidesc pe temelia pusă de altul; ci, după cum este scris: Aceia cărora nu le fusese vestit despre El vor vedea și cei ce nu auziseră vor înțelege. De aceea am și fost de multe ori împiedicat să vin la voi. Acum, însă, nemaiavând de lucru pe aceste meleaguri și având de mulți ani o dorință aprinsă de a veni la voi, nădăjduiesc să vă văd în trecere, când va fi să merg în Spania; ba chiar să fiu ajutat de voi într-acolo, după ce mai întâi îmi voi fi împlinit măcar în parte dorința de a fi cu voi. Dar acum mă duc la Ierusalim ca să slujesc sfinților, fiindcă Macedonia și Ahaia au avut plăcerea de a face o strângere de ajutoare pentru săracii care sunt printre sfinții din Ierusalim. Au avut plăcerea, dar sunt și datori față de ei; căci, dacă neamurile au avut parte de binecuvântările lor duhovnicești, au și ele datoria să le slujească în cele trupești. Așadar, după ce voi încheia misiunea aceasta și le voi fi încredințat darul acesta, voi pleca spre Spania trecând pe la voi. Știu că, atunci când voi veni la voi, voi veni cu plinătatea binecuvântării lui Cristos. Vă îndemn, dar, fraților, prin Domnul nostru Isus Cristos și prin dragostea Duhului, să vă luptați împreună cu mine în rugăciuni către Dumnezeu, pentru mine. Rugați-vă să scap de necredincioșii din Iudeea, iar slujba mea de la Ierusalim să fie bine primită de sfinți, ca să pot veni la voi cu bucurie și, prin voia lui Dumnezeu, să-mi găsesc liniștea în mijlocul vostru. Dumnezeul păcii să fie cu voi toți! Amin. V-o recomand pe Fibia, sora noastră, care este [de asemenea] diaconiță a bisericii din Chencreea. S-o primiți în Domnul, cum se cuvine unor sfinți, și s-o ajutați în orice ar avea nevoie din partea voastră, fiindcă și ea a fost un ajutor multora, chiar și mie însumi. Salutați-i pe Prisca și Aquila, lucrători împreună cu mine în Cristos Isus – cei care pentru viața mea și-au riscat propria viață și cărora le mulțumesc, nu numai eu, ci și toate bisericile dintre neamuri – Salutați și biserica din casa lor! Salutați-l pe Epenet, preaiubitul meu, care este cel dintâi rod al Asiei pentru Cristos! Salutați-o pe Maria, care s-a ostenit mult pentru voi! Salutați-i pe Andronic și pe Iunia, rudele mele și colegii mei de temniță, care au un nume bun între apostoli și care L-au cunoscut pe Cristos înaintea mea! Salutați-l pe Ampliat, preaiubitul meu în Domnul! Salutați-l pe Urban, lucrător împreună cu noi în Cristos, și pe Stahis, preaiubitul meu! Salutați-l pe Apeles, cel încercat în Cristos! Salutați-i pe cei din casa lui Aristobul! Salutați-l pe Irodion, ruda mea! Salutați-i pe cei din casa lui Narcis, pe cei care sunt în Domnul! Salutați-le pe Trifena și Trifosa, care se ostenesc pentru Domnul! Salutați-o pe Persida, cea preaiubită, care s-a ostenit mult pentru Domnul! Salutați-l pe Rufus, cel ales în Domnul, și pe mama lui și a mea! Salutați-i pe Asincrit, pe Flegon, pe Hermes, pe Patrobas, pe Hermas și pe frații care sunt împreună cu ei! Salutați-i pe Filologus și pe Iulia, pe Nereus și pe sora lui, pe Olimpas și pe toți sfinții care sunt împreună cu ei! Salutați-vă unii pe alții cu o sărutare sfântă! Toate bisericile lui Cristos vă salută. Vă îndemn, dar, fraților, să fiți cu ochii pe cei ce fac dezbinări și pun piedici împotriva învățăturii pe care ați primit-o. Depărtați-vă de ei! Astfel de oameni nu slujesc lui Cristos, Domnului nostru, ci pântecelui lor. Printr-o vorbire mieroasă și măgulitoare, ei amăgesc inimile celor creduli. Într-adevăr, ascultarea voastră este cunoscută de toți. De aceea mă bucur de voi, dar doresc să fiți înțelepți în ce privește binele și nevinovați în ce privește răul. În scurt timp, Dumnezeul păcii îl va zdrobi pe Satan sub picioarele voastre. Harul Domnului nostru Isus Cristos să fie cu voi. Vă salută Timotei, cel care este lucrător împreună cu mine, și Lucius și Iason și Sosipater, rudele mele. Vă salut în Domnul și eu, Terțius, cel care am scris epistola. Vă salută și Gaius, gazda mea și a întregii biserici. Vă salută Erast, vistiernicul cetății, și Quartus, fratele nostru. [Harul Domnului nostru Isus Cristos să fie cu voi toți! Amin] [Iar Aceluia care poate să vă întărească, potrivit Evangheliei mele și predicării lui Isus Cristos – potrivit cu descoperirea tainei care a fost ținută ascunsă timp de mai multe veacuri, dar care a fost arătată acum prin scrierile profetice, după porunca Veșnicului Dumnezeu, fiind făcută de cunoscut tuturor neamurilor, spre o ascultare a credinței – a singurului, înțeleptului Dumnezeu să-I fie slava, prin Isus Cristos, în veci! Amin.] Pavel, chemat să fie apostol al lui Cristos Isus prin voia lui Dumnezeu, și fratele Sosten, către biserica lui Dumnezeu care este în Corint, către cei care au fost sfințiți în Cristos Isus, chemați să fie sfinți împreună cu toți cei ce cheamă în orice loc Numele lui Isus Cristos, Domnul lor și al nostru: Har vouă și pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru, și de la Domnul Isus Cristos! Mulțumesc întotdeauna Dumnezeului meu cu privire la voi, pentru harul lui Dumnezeu care v-a fost dat în Cristos Isus. Căci în El ați fost îmbogățiți în toate – în toată vorbirea și în toată cunoașterea – după cum mărturia despre Cristos a fost confirmată în mijlocul vostru, așa încât nu duceți lipsă de niciun dar duhovnicesc în timp ce așteptați arătarea Domnului nostru Isus Cristos. El vă va și întări până la sfârșit, ca să fiți de neînvinuit în Ziua Domnului nostru Isus [Cristos]. Vrednic de crezare este Dumnezeu, prin care ați fost chemați la părtășie cu Fiul Său, Isus Cristos, Domnul nostru. Vă îndemn, fraților, în Numele Domnului nostru Isus Cristos, ca toți să vorbiți la fel și să nu fie între voi dezbinări, ci să fiți pe deplin uniți în același fel de gândire și în același fel de judecată. Căci mi s-a spus de­spre voi, frații mei, de către ai Cloei, că între voi sunt certuri. Spun aceasta pentru că fiecare din voi zice: „Eu sunt al lui Pavel!”, „Eu al lui Apollo!”, „Eu al lui Chifa!”, „Eu al lui Cristos!”. Este Cristos împărțit? A fost cumva Pavel răstignit pentru voi? Sau în numele lui Pavel ați fost voi botezați? Mulțumesc [lui Dumnezeu] că n-am botezat pe niciunul dintre voi, în afară de Crispus și Gaius, ca nimeni să nu spună că ați fost botezați în numele meu. Da, am botezat și casa lui Stefanas! Dar, în afară de aceștia, nu știu să fi botezat pe altcineva. Căci Cristos nu m-a trimis să botez, ci să vestesc Evanghelia; nu cu înțelepciunea vorbirii, așa încât să nu fie zădărnicită crucea lui Cristos. Într-adevăr, mesajul crucii este nebunie pentru cei care pier, dar pentru noi, cei care suntem mântuiți, este puterea lui Dumnezeu. Căci este scris: „Voi nimici înțelepciunea celor înțelepți și voi desființa priceperea celor pricepuți!” Unde este înțeleptul? Unde este cărturarul? Unde este filozoful acestui veac? N-a făcut Dumnezeu nebună înțelepciunea lumii? Dar, pentru că lumea nu L-a cunoscut pe Dumnezeu prin înțelepciune, Dumnezeu a binevoit, în înțelepciunea Lui, să-i mântuiască pe cei ce cred prin „nebunia” mesajului proclamat. Și, în timp ce iudeii cer semne, iar grecii caută înțelepciune, noi Îl predicăm pe Cristos Cel răstignit, Care pentru iudei este o piatră de poticnire, iar pentru neamuri o nebunie. Totuși, pentru cei chemați, atât iudei, cât și greci, Cristos este puterea și înțelepciunea lui Dumnezeu. Căci „nebunia” lui Dumnezeu este mai înțeleaptă decât oamenii, iar „slăbiciunea” lui Dumnezeu este mai puternică decât oamenii. Fiindcă uitați-vă la chemarea voastră, fraților: nu mulți sunteți înțelepți din perspectivă omenească, nici mulți puternici, nici mulți de viță nobilă. Dar Dumnezeu a ales lucrurile „nebune” ale lumii ca să-i facă de rușine pe cei înțelepți. Și Dumnezeu a ales lucrurile „slabe” ale lumii ca să le facă de rușine pe cele tari. Dumnezeu a ales lucrurile neînsemnate ale lumii și pe cele disprețuite, [chiar și] lucrurile care nu sunt, ca să le desființeze pe cele ce sunt, așa încât niciun om să nu se laude înaintea lui Dumnezeu. Datorită Lui sunteți voi în Cristos Isus, Cel care a fost făcut pentru noi înțelepciune de la Dumnezeu, dar și dreptate, sfințire și răscumpărare, pentru ca, după cum este scris: „Cine se laudă, să se laude în Domnul!” Cât despre mine, fraților, când am venit la voi, n-am venit vestindu-vă taina lui Dumnezeu printr-o vorbire sau înțelepciune distinsă. Căci am hotărât să nu știu nimic altceva între voi decât pe Isus Cristos și pe El răstignit. Eu însumi am venit la voi în slăbiciune, cu frică și cu multă groază. Iar mesajul meu și predicarea mea n-au stat în cuvintele convingătoare ale înțelepciunii, ci într-o manifestare a Duhului și a puterii, așa încât credința voastră să nu fie întemeiată pe înțelepciunea oamenilor, ci pe puterea lui Dumnezeu. Totuși, noi vestim o înțelepciune printre cei desăvârșiți, dar nu o înțelepciune a veacului acestuia, nici a conducătorilor acestui veac, care vor fi îndepărtați, ci vestim înțelepciunea lui Dumnezeu, cea ținută ascunsă într-o taină pe care a hotărât-o Dumnezeu mai înainte de veacuri, spre slava noastră, și pe care n-a înțeles-o niciunul dintre conducătorii acestui veac căci, dacă ar fi înțeles-o, n-ar fi răstignit pe Domnul slavei. Dar, așa cum este scris: Lucruri pe care ochiul nu le-a văzut, urechea nu le-a auzit și la inima omului nu s-au suit, sunt cele pe care le-a pregătit Dumnezeu pentru cei ce-L iubesc. Dar nouă, Dumnezeu ni le-a descoperit prin Duhul, fiindcă Duhul cercetează toate lucrurile, chiar și lucrurile adânci ale lui Dumnezeu. Căci cine dintre oameni cunoaște lucrurile omului, afară de duhul omului, care este în el? Tot așa, nimeni nu cunoaște lucrurile lui Dumnezeu, în afară de Duhul lui Dumnezeu. Dar noi n-am primit duhul lumii, ci Duhul care este de la Dumnezeu, ca să cunoaștem lucrurile care ne-au fost dăruite de Dumnezeu, lucruri despre care și vorbim, dar nu în cuvinte învățate din înțelepciunea omenească, ci în cuvinte învățate de la Duhul, explicând lucruri duhovnicești unor oameni duhovnicești. Omul neduhovnicesc nu primește lucrurile Duhului lui Dumnezeu, fiindcă pentru el sunt „o nebunie” și nu este în stare să le înțeleagă, întrucât ele se judecă duhovnicește. Omul duhovnicesc, însă, judecă toate lucrurile, dar el nu este judecat de nimeni. Căci cine a cunoscut gândul Domnului ca să-I poată da învățătură? Noi, însă, avem gândul lui Cristos. Eu, fraților, nu v-am putut vorbi ca unor oameni duhovnicești, ci ca unor oameni carnali – ca unor copilași în Cristos. V-am hrănit cu lapte, nu cu hrană tare, căci încă nu puteați s-o primiți. De fapt, nici acum nu puteți, pentru că încă sunteți carnali. Atâta vreme cât între voi există invidie și ceartă, oare nu sunteți voi carnali și nu trăiți voi ca orice alt om? Când unul zice „Eu sunt al lui Pavel!”, altul „Eu sunt al lui Apollo!”, nu sunteți voi ca și ceilalți oameni? Dar ce este Apollo? Și ce este Pavel? Suntem niște slujitori prin care ați crezut și slujim după cum a dat Domnul fiecăruia: eu am sădit, Apollo a udat, dar Dumnezeu a făcut să crească! Așa că, nici cel ce sădește, nici cel ce udă nu sunt nimic, ci Dumnezeu, care face să crească. Și cel ce sădește, și cel ce udă sunt una, dar fiecare își va primi răsplata potrivit cu osteneala sa. Căci noi suntem împreună lucrători ai lui Dumnezeu, iar voi sunteți ogorul lui Dumnezeu, clădirea lui Dumnezeu. Potrivit cu harul lui Dumnezeu care mi-a fost dat, ca un meșter constructor înțelept, eu am pus temelia, iar altul zidește pe ea. Fiecare, dar, să aibă grijă cum zidește pe ea. Căci nimeni nu poate pune o altă temelie în afară de Cea care este așezată și Care este Isus Cristos. Dacă cineva zidește pe această temelie aur, argint, pietre prețioase, lemn, fân, sau paie, lucrarea fiecăruia va deveni vizibilă, căci ziua Domnului o va face cunoscută, fiindcă va fi descoperită în foc. Și focul [însuși] va dovedi cum este lucrarea fiecăruia. Dacă lucrarea pe care a zidit-o cineva rămâne, el va primi o răsplată. Dacă lucrarea cuiva va fi arsă, el va suferi pierderea; cât despre sine însuși, el va fi mântuit, dar așa, ca prin foc. Nu știți că voi sunteți templul lui Dumnezeu și că Duhul lui Dumnezeu locuiește în voi? Dacă cineva distruge templul lui Dumnezeu, pe acesta îl va distruge Dumnezeu! Căci templul lui Dumnezeu, care sunteți voi, este sfânt! Să nu se înșele nimeni! Dacă vreunul dintre voi se crede înțelept în veacul acesta, să devină „nebun”, ca să ajungă înțelept! Căci înțelepciunea acestei lumi este nebunie înaintea lui Dumnezeu, fiindcă scris este: El este Cel ce-i prinde pe cei înțelepți în viclenia lor. Și iarăși: Domnul cunoaște gândurile celor înțelepți; știe că sunt deșarte. De aceea nimeni să nu se laude cu oamenii, căci toate sunt ale voastre: fie Pavel, fie Apollo, fie Chifa, fie lumea, fie viața, fie moartea, fie lucrurile prezente, fie cele viitoare – toate sunt ale voastre, voi sunteți ai lui Cristos, iar Cristos este al lui Dumnezeu. Orice om să ne considere drept niște slujitori ai lui Cristos și administratori ai tainelor lui Dumnezeu. În rest, ceea ce se cere de la administratori este ca fiecare să fie găsit credincios. Pentru mine prea puțin contează dacă sunt judecat de voi sau de un tribunal omenesc. De fapt, nici eu însumi nu mă mai judec. Căci n-am nimic pe conștiință. Totuși, nu pentru aceasta sunt îndreptățit. Cel ce mă judecă este Domnul! Așadar, nu judecați nimic înainte de vreme, înainte să vină Domnul. El va scoate la lumină lucrurile ascunse ale întunericului și va dezvălui planurile ascunse ale inimilor. Și atunci, fiecare își va primi lauda de la Dumnezeu. Fraților, pentru voi am prezentat în sens figurat aceste lucruri despre mine și Apollo, ca să învățați de la noi: să nu treceți peste ceea ce este scris, ca nu cumva să vă lăudați cu unul împotriva celuilalt. Căci, cine te face deosebit? Ce lucru ai pe care să nu-l fi primit? Și dacă l-ai primit, de ce te lauzi ca și când nu l-ai fi primit? Sunteți deja sătui! Deja v-ați îmbogățit! Ați ajuns să domniți fără noi! Măcar de-ați fi ajuns într-adevăr să domniți, ca să domnim și noi împreună cu voi. Căci, mi se pare că Dumnezeu ne-a făcut pe noi, apostolii, cei mai de pe urmă, ca niște condamnați la moarte, pentru că am ajuns o priveliște pentru lume, atât pentru îngeri, cât și pentru oameni. Noi suntem „nebuni” de dragul lui Cristos, iar voi sunteți înțelepți în Cristos. Noi, „slabi”, dar voi, tari! Voi, ridicați în slăvi, iar noi, disprețuiți! Până și acum răbdăm foame și sete, suntem îmbrăcați sărăcăcios, bătuți, pribegim și ostenim lucrând cu mâinile noastre. Când suntem batjocoriți, binecuvântăm; când suntem persecutați, răbdăm; când suntem vorbiți de rău, răspundem cu blândețe. Până acum am ajuns ca gunoiul lumii, murdăria tuturor. Nu vă scriu aceste lucruri ca să vă rușinez, ci ca să vă sfătuiesc ca pe copiii mei preaiubiți. Căci, de-ați avea zece mii de îndrumători în Cristos, totuși nu aveți mai mulți părinți, pentru că eu am fost cel care v-am născut în Cristos Isus, prin Evanghelie. De aceea vă îndemn: luați-mă ca model! Pentru aceasta vi l-am trimis pe Timotei, care este copilul meu iubit și credincios în Domnul. El vă va aduce aminte de felul în care trăiesc în Cristos [Isus], după cum îi învăț pe toți pretutindeni, în fiecare biserică. Unii s-au îngâmfat, ca și cum n-aș mai veni la voi. Dar voi veni la voi curând, dacă Domnul va voi, și voi cunoaște nu vorbirea celor îngâmfați, ci puterea lor. Căci Împărăția lui Dumnezeu nu constă în vorbire, ci în putere! Ce vreți? Să vin la voi cu o nuia sau cu dragoste și cu un duh de blândețe? De fapt, se aude că între voi există curvie, și încă o astfel de curvie cum nici printre neamuri nu este, până acolo încât cineva trăiește cu soția tatălui său. Și voi v-ați mândrit, în loc să vă fi întristat, așa încât cel care a săvârșit fapta aceasta să fi fost scos din mijlocul vostru! Dar eu, deși absent cu trupul, dar prezent cu duhul, l-am și judecat pe cel ce a săvârșit o astfel de faptă, ca și când aș fi fost de față. Când vă adunați împreună în Numele Domnului [nostru] Isus, voi și duhul meu, împreună cu puterea Domnului nostru Isus, dați pe un astfel de om pe mâna Satanei spre nimicirea trupului, pentru ca duhul să-i fie mântuit în ziua Domnului. Lauda voastră nu este bună! Nu știți că puțină drojdie dospește tot aluatul? Îndepărtați drojdia cea veche, ca să fiți un aluat nou, cum și sunteți, fără drojdie. Căci Cristos, Paștele nostru, a fost jertfit! Așadar, să sărbătorim nu cu o drojdie veche, nici cu o drojdie a răutății și a nelegiuirii, ci cu azimele curăției și ale adevărului. V-am scris în epistolă să nu aveți vreo legătură cu cei curvari. Desigur, nu m-am referit la curvarii acestei lumi, la cei lacomi, la șarlatani sau la idolatri, pentru că atunci ar trebui să ieșiți din lume. Acum, însă, v-am scris să nu aveți nicio legătură cu cineva care, deși se numește frate, este curvar sau lacom sau idolatru sau batjocoritor sau bețiv sau șarlatan. Cu un astfel de om nici măcar să nu stați la masă! Ce am eu să-i judec pe cei de afară? Oare nu pe cei dinăuntru ar trebui să-i judecați voi? Pe cei de afară îi va judeca Dumnezeu! Scoateți pe răul acela din mijlocul vostru! Îndrăznește vreunul dintre voi, când are o dispută cu un altul, să meargă la judecată înaintea celor nedrepți, și nu înaintea celor sfinți? Sau nu știți că sfinții vor judeca lumea? Și, dacă lumea va fi judecată de voi, sunteți voi nevrednici să judecați cele mai neînsemnate cazuri? Nu știți că noi îi vom judeca pe îngeri? Cu cât mai mult lucrurile acestei vieți! Așadar, dacă aveți judecăți cu privire la lucrurile acestei vieți, voi îi puneți judecători pe cei mai puțin prețuiți de biserică? Spre rușinea voastră o spun: Nu există între voi niciun om înțelept care să poată judeca între frați? Ci frate cu frate se judecă, și aceasta înaintea celor necredincioși! Negreșit, însuși faptul că aveți judecăți unii cu alții este deja un eșec pentru voi. De ce nu suferiți, mai degrabă, nedreptatea? De ce nu vă lăsați, mai degrabă, păgubiți? Dimpotrivă, voi înșivă faceți nedreptate și aduceți pagubă, și acestea tocmai fraților! Sau nu știți că cei nedrepți nu vor moșteni Împărăția lui Dumnezeu? Nu vă înșelați! Nici desfrânații, nici idolatrii, nici adulterii, nici catamiții, nici homosexualii, nici hoții, nici cei lacomi, nici bețivii, nici batjocoritorii, nici șarlatanii nu vor moșteni Împărăția lui Dumnezeu. Și așa erați unii dintre voi! Dar ați fost spălați, ați fost sfințiți, ați fost îndreptățiți, în Numele Domnului Isus Cristos și prin Duhul Dumnezeului nostru. „Toate îmi sunt permise”, dar nu toate îmi sunt de folos. „Toate îmi sunt permise”, dar nu mă voi lăsa stăpânit de nimic! „Mâncărurile sunt pentru pântece, iar pântecele este pentru mâncăruri”, dar Dumnezeu le va nimici pe amândouă. Trupul, însă, nu este pentru curvie, ci pentru Domnul, iar Domnul este pentru trup! Dumnezeu L-a înviat pe Domnul și ne va învia și pe noi prin puterea Lui. Nu știți că trupurile voastre sunt mădulare ale lui Cristos? Atunci voi lua eu mădularele lui Cristos ca să le fac mădulare ale unei prostituate?! Niciodată! Nu știți că acela care se unește cu o prostituată este un singur trup cu ea? Căci Scriptura zice: „Cei doi vor fi un singur trup.” Dar acela care se unește cu Domnul este un singur duh cu El. Fugiți de curvie! „Orice păcat pe care îl săvârșește un om este în afara trupului”, dar cel ce curvește păcătuiește împotriva propriului trup. Sau nu știți că trupul vostru este un templu al Duhului Sfânt care este în voi și pe care Îl aveți de la Dumnezeu? Voi nu mai sunteți ai voștri înșivă, căci ați fost cumpărați cu un preț. Așadar, slăviți-L pe Dumnezeu în trupul vostru! În ce privește lucrurile despre care ați scris: „Este bine pentru un om să nu se atingă de femeie!” Totuși, din cauza imoralității sexuale, fiecare bărbat să-și aibă soția lui și fiecare femeie să-și aibă soțul ei. Soțul să-și împlinească datoria față de soție; tot așa să facă și soția față de soț. Soția nu este stăpână pe propriul trup, ci soțul. În același fel, nici soțul nu este stăpân pe propriul trup, ci soția. Să nu vă lipsiți unul de celălalt decât prin bună înțelegere, pentru un timp, ca să vă dedicați [postului și] rugăciunii. Apoi să fiți din nou împreună, ca să nu vă ispitească Satan din cauza lipsei voastre de stăpânire. Și aceasta o spun ca pe o îngăduință, nu ca pe o poruncă. Eu aș vrea ca toți oamenii să fie ca mine, dar fiecare își are propriul dar de la Dumnezeu, unii într-un fel, alții în alt fel. Spun celor necăsătoriți și văduvelor: este bine pentru ei să rămână ca și mine. Dar, dacă nu se pot stăpâni, să se căsătorească! Fiindcă este mai bine să se căsătorească, decât să ardă. Celor ce sunt căsătoriți le poruncesc nu eu, ci Domnul: soția să nu se despartă de soț (dar dacă este deja despărțită, să rămână necăsătorită sau să se împace cu soțul), iar soțul să nu divorțeze de soție. Celorlalți le spun eu, nu Domnul: dacă un frate are o soție necredincioasă și ea este de acord să locuiască împreună cu el, să nu divorțeze de ea! Și, dacă o femeie are un soț necredincios, iar el este de acord să locuiască împreună cu ea, să nu divorțeze de soțul ei! Căci soțul necredincios este sfințit prin soție, iar soția necredincioasă este sfințită prin fratele; altfel, copiii voștri ar fi necurați, dar acum sunt sfinți. Dacă, însă, cel necredincios se desparte, să se despartă! În astfel de situații, fratele sau sora nu sunt legați. Dumnezeu v-a chemat la pace. Căci ce știi tu, soție, dacă-ți vei mântui soțul? Sau, ce știi tu, soțule, dacă-ți vei mântui soția? Numai fiecare să-și trăiască viața așa cum i-a făcut Domnul parte, după cum l-a chemat Dumnezeu pe fiecare. În felul acesta așez eu lucrurile în toate bisericile. A fost cineva chemat pe când era circumcis, să nu ascundă semnele circumciziei! A fost cineva chemat pe când era necircumcis? Să nu se circumcidă! Circumcizia nu este nimic și nici necircumcizia nu este nimic, ci doar păzirea poruncilor lui Dumnezeu contează. Fiecare să rămână în starea în care era când a fost chemat. Ai fost chemat pe când erai rob? Să nu-ți faci griji! Dar, dacă poți deveni liber, profită mai degrabă. Căci cel chemat în Domnul pe când era rob este un om liber al Domnului. Tot așa, cel chemat pe când era liber este un rob al lui Cristos. Voi ați fost cumpărați cu un preț; nu deveniți robi ai oamenilor! Fiecare, fraților, să rămână lângă Dumnezeu, în starea în care era când a fost chemat. Cât despre cei necăsătoriți, nu am o poruncă de la Domnul, dar vă dau un sfat, ca unul care am primit de la Domnul harul să fiu demn de crezare. Iată ce consider că este bine, din cauza necazurilor de acum: este bine pentru om să rămână așa cum este. Ești legat de o soție? Nu căuta dezlegare! Nu ești legat de o soție? Nu căuta soție! Dar, dacă ar fi să te însori, nu păcătuiești. Și dacă fecioara ar fi să se mărite, nu păcătuiește. Însă cei asemenea lor vor avea necazuri trupești și eu aș vrea să vă cruț. Iată ce vă spun, fraților: vremea s-a scurtat! De acum încolo, cei care au soții să fie ca și cum n-ar avea; cei care plâng, ca și cum n-ar plânge; cei ce se bucură, ca și cum nu s-ar bucura; cei ce cumpără, ca și cum n-ar avea în posesie; cei care se folosesc de lumea aceasta, ca și cum nu s-ar folosi pe deplin de ea, căci înfățișarea acestei lumi se trece! Dar eu aș dori ca voi să fiți fără griji. Cel necăsătorit se îngrijește de lucrurile Domnului, cum să placă Domnului, dar cel căsătorit se îngrijește de lucrurile lumii, cum să placă soției, așa că este împărțit. Atât femeia necăsătorită, cât și fecioara se îngrijesc de lucrurile Domnului, ca să fie sfinte, și cu trupul și cu duhul. Dar cea căsătorită se îngrijește de lucrurile lumii, cum să placă soțului. Spre binele vostru spun lucrul acesta, nu ca să vă întind o cursă, ci pentru a-i sluji Domnului, fără piedici, cu cinste și dăruire. Dacă cineva consideră că se comportă nepotrivit față de fecioria lui – dacă are dorințe prea puternice și crede că ar trebui să se căsătorească – să facă ce dorește: nu păcătuiește. Să se căsătorească! Dar cel care este ferm în inima lui și nu simte vreo constrângere, ci are stăpânire asupra propriei voințe și așa a hotărât în inima lui – să-și păstreze fecioria – bine va face. Așadar, cel care se căsătorește bine face și cel care nu se căsătorește și mai bine va face. O femeie este legată atâta timp cât îi trăiește soțul; dar dacă-i moare soțul, este liberă să se căsătorească cu cine vrea, dar numai în Domnul. După părerea mea, însă, ar fi mai fericită dacă ar rămâne așa. Și cred că și eu am Duhul lui Dumnezeu! Cât despre lucrurile jertfite idolilor: știm că „toți avem cunoștință”. Cunoașterea îngâmfă, dar dragostea zidește. Dacă cineva crede că știe ceva, încă n-a cunoscut așa cum ar trebui să cunoască. Dar dacă cineva Îl iubește pe Dumnezeu, acela este cunoscut de El. Așadar, cât despre a mânca cele jertfite idolilor, știm că „în lume, un idol nu este nimic” și că „nu există decât un singur Dumnezeu”. Chiar dacă sunt așa-zișii „dumnezei”, fie în cer, fie pe pământ, astfel încât sunt mai mulți „dumnezei” și mai mulți „domni”, totuși, pentru noi există un singur Dumnezeu, Tatăl, din Care sunt toate și pentru Care existăm și noi, și un singur Domn, Isus Cristos, prin Care sunt toate și prin Care suntem și noi. Însă nu toți au această cunoaștere. Unii, din obișnuința lor de până acum cu idolul, mănâncă ceva ca și cum ar fi jertfit unui idol și conștiința lor, fiind slabă, este întinată. Dar mâncarea nu ne poate apropia de Dumnezeu; nici nu pierdem dacă nu mâncăm, nici nu câștigăm dacă mâncăm. Aveți însă grijă ca nu cumva această libertate a voastră să devină o piedică pentru cei slabi. Căci, dacă cineva te vede pe tine, care ai cunoștință, mâncând într-un templu al idolilor, nu va fi oare conștiința lui slabă încurajată ca să mănânce cele jertfite idolilor? Atunci cel slab, fratele pentru care a murit Cristos, se pierde din cauza cunoștinței tale. Și astfel, păcătuind împotriva fraților și rănindu-le conștiința slabă, păcătuiți împotriva lui Cristos. De aceea, dacă o mâncare îl face pe fratele meu să cadă în păcat, nu voi mânca în veci carne, ca să nu-l fac pe fratele meu să cadă în păcat. Nu sunt eu liber? Nu sunt eu apostol? Nu L-am văzut eu pe Isus, Domnul nostru? Nu sunteți voi lucrarea mea, în Domnul? Dacă pentru alții nu sunt apostol, totuși pentru voi sunt, pentru că voi sunteți pecetea apostoliei mele în Domnul. Iată apărarea mea față de cei care mă cercetează: Oare noi nu avem dreptul de a mânca și a bea? Nu avem și noi dreptul să luăm cu noi o soră, adică o soție, cum fac ceilalți apostoli, frații Domnului și Chifa? Sau numai eu și Barnaba n-avem dreptul să nu muncim? Cine slujește vreodată ca soldat pe propria cheltuială? Cine sădește o vie și nu mănâncă din rodul ei? Sau cine păstorește o turmă și nu bea din laptele turmei? Oare potrivit cu judecata omului spun eu acestea? Oare nu le spune și Legea? Căci în Legea lui Moise este scris: „Nu lega gura boului când treieră!” Oare de boi Se îngrijește Dumnezeu sau vorbește înadins despre noi? Căci pentru noi a fost scris, pentru că acel ce ară trebuie să are cu nădejde, iar acel ce treieră, să treiere cu nădejdea că va avea parte de recoltă. Dacă noi am semănat printre voi lucruri duhovnicești, este oare mare lucru dacă vom secera bunurile voastre materiale? Dacă alții au parte de acest drept asupra voastră, noi nu avem și mai mult? Dar noi nu ne-am folosit de dreptul nostru, ci le îndurăm pe toate, ca să nu punem vreo piedică Evangheliei lui Cristos. Nu știți că aceia care îndeplinesc slujbe la templu, de la templu și mănâncă? Sau că aceia care slujesc la altar își primesc partea de la altar? Tot astfel a stabilit Domnul și pentru cei care vestesc Evanghelia: să trăiască din Evanghelie! Eu, însă, nu m-am folosit de niciunul dintre aceste drepturi. Și nu v-am scris acestea ca să se întâmple așa și cu mine, căci, altfel, ar fi mai bine pentru mine să mor. Cu siguranță, nimeni nu-mi va răpi acest motiv de laudă! Căci, dacă vestesc Evanghelia, acest lucru nu este pentru mine un motiv de laudă, fiindcă am îndatorirea s-o vestesc. Este vai de mine dacă nu vestesc Evanghelia! Dacă fac lucrul acesta de bună voie, am o răsplată; dacă nu-l fac de bunăvoie, îl fac pentru că mi s-a încredințat o responsabilitate. Atunci care-mi este răsplata? Ca atunci când vestesc Evanghelia să o ofer fără plată, așa încât să nu mă folosesc de dreptul pe care mi-l dă Evanghelia. Fiindcă, deși sunt liber față de toți, m-am făcut rob tuturor, ca să câștig pe cât mai mulți. Pentru iudei m-am făcut ca un iudeu, ca să-i câștig pe iudei; pentru cei ce sunt sub Lege, m-am făcut ca unul care este sub Lege, cu toate că eu nu sunt sub Lege, ca să-i câștig pe cei ce sunt sub Lege; pentru cei fără Lege, m-am făcut ca unul care este fără Lege, cu toate că nu sunt fără Legea lui Dumnezeu, ci sub legea lui Cristos, ca să-i câștig pe cei fără Lege. Pentru cei slabi, m-am făcut slab, ca să-i câștig pe cei slabi. M-am făcut totul pentru toți, ca să-i mântuiesc pe unii, cu orice preț. Fac totul pentru Evanghelie, ca să am și eu parte de ea. Nu știți că aceia ce aleargă în arenă, aleargă toți, dar numai unul primește premiul? Alergați în așa fel încât să-l câștigați! Oricine luptă pentru un premiu se înfrânează de la toate. Ei o fac pentru a primi o cunună pieritoare, dar noi pentru una nepieritoare. De aceea, așa alerg eu: nu ca unul care aleargă la întâmplare!; așa lovesc eu cu pumnul: nu ca unul care lovește în vânt! Ci mă port aspru cu trupul meu și-l țin în supunere, ca nu cumva, după ce am predicat altora, să fiu eu însumi descalificat. Nu vreau să nu știți, fraților, că părinții noștri au fost toți sub nor și toți au trecut prin mare, toți au fost botezați în nor și în mare, pentru Moise, toți au mâncat aceeași hrană duhovnicească și toți au băut aceeași băutură duhovnicească, pentru că beau dintr-o Stâncă duhovnicească ce venea după ei, iar Stânca era Cristos. Totuși, în cei mai mulți dintre ei Dumnezeu nu și-a găsit plăcerea, căci rămășițele le-au fost împrăștiate prin pustiu. Dar acestea au devenit pentru noi exemple, ca să nu poftim cele rele așa cum au poftit ei. Să nu fiți idolatri ca unii dintre ei, după cum este scris: „Poporul s-a așezat să mănânce și să bea, apoi s-a ridicat să joace.” Nici să nu curvim, așa cum au curvit unii dintre ei și au căzut într-o singură zi douăzeci și trei de mii. Să nu-L punem pe Cristos la încercare, așa cum L-au pus unii dintre ei și au pierit mușcați de șerpi. Nici să nu cârtiți, așa cum au cârtit unii dintre ei și au fost nimiciți de Nimicitorul. Aceste lucruri li s-au întâmplat ca să ne fie exemple și au fost scrise pentru avertizarea noastră, a celor peste care a sosit sfârșitul veacurilor. De aceea, cel ce crede că stă în picioare să aibă grijă să nu cadă. Nu a venit peste voi nicio ispită peste puterea omenească. Credincios este Dumnezeu care nu va permite să fiți ispitiți peste puterile voastre, ci, împreună cu ispita, El a pregătit și ieșirea din ea, ca să o puteți răbda. De aceea, preaiubiții mei, fugiți de idolatrie! Vă vorbesc ca unor oameni înțelepți: judecați voi ceea ce spun! Paharul binecuvântării pe care îl binecuvântăm nu este oare împărtășire cu sângele lui Cristos? Pâinea pe care o frângem nu este oare împărtășire cu trupul lui Cristos? Pentru că este o singură pâine, noi, care suntem mulți, suntem un singur Trup, fiindcă toți ne împărtășim din aceeași pâine. Priviți la poporul Israel: cei ce mănâncă jertfele nu sunt oare părtași la altar? Ce spun eu, deci: Ce este jertfit idolilor este ceva? Sau un idol este ceva? Dimpotrivă, ceea ce jertfesc ei, jertfesc idolilor și nu lui Dumnezeu. Eu nu vreau ca voi să fiți părtași cu demonii. Nu puteți bea și paharul Domnului și paharul demonilor! Nu puteți să luați parte și la masa Domnului și la masa demonilor. Sau Îl vom provoca noi pe Domnul la gelozie? Suntem noi mai tari decât El? „Toate lucrurile sunt permise”, dar nu toate sunt de folos. „Toate lucrurile sunt permise”, dar nu toate zidesc. Nimeni să nu caute folosul propriu, ci folosul celuilalt! Mâncați tot ce se vinde la piața de carne, fără să puneți întrebări datorită conștiinței! Căci al Domnului este pământul cu tot ce este pe el! Dacă vă invită unul dintre necredincioși și doriți să mergeți, mâncați tot ce vi se pune înainte, fără să puneți întrebări din cauza conștiinței! Dar, dacă cineva vă spune: „Aceasta este carne jertfită idolilor!”, să nu mâncați din cauza aceluia care v-a făcut de cunoscut lucrul acesta și din cauza conștiinței. Vorbesc nu de conștiința voastră, ci de a celuilalt! Căci de ce să fie judecată libertatea mea de conștiința altuia? Dacă iau parte la masă cu mulțumire, de ce să fiu vorbit de rău din cauza unui lucru pentru care mulțumesc? Așadar, fie că mâncați, fie că beți, fie că faceți altceva, să le faceți toate spre slava lui Dumnezeu! Să nu fiți o piedică nici pentru iudei, nici pentru greci, nici pentru Biserica lui Dumnezeu, după cum mă străduiesc și eu să fiu plăcut tuturor, în toate lucrurile, căutând nu folosul meu, ci al celor mulți, ca să fie mântuiți. Luați-mă ca model, după cum și eu L-am luat pe Cristos! Vă laud pentru că în toate vă aduceți aminte de mine și păstrați învățăturile așa cum vi le-am încredințat. Vreau să știți că Cristos este capul fiecărui bărbat, că bărbatul este capul femeii și că Dumnezeu este capul lui Cristos. Orice bărbat care se roagă sau profețește având ceva pe cap își face de rușine capul. Dar orice femeie care se roagă sau profețește cu capul descoperit își face de rușine capul; pentru că este ca și cum ar fi rasă. Dacă o femeie nu își acoperă capul, să se și tundă! Dar, dacă este rușinos pentru o femeie să fie tunsă sau rasă, să fie acoperită! Bărbatul nu trebuie să-și acopere capul, fiindcă este chipul și slava lui Dumnezeu. Femeia, însă, este slava bărbatului. Căci nu bărbatul a fost luat din femeie, ci femeia din bărbat! Într-adevăr, nu bărbatul a fost creat pentru femeie, ci femeia pentru bărbat. Din acest motiv, femeia trebuie să aibă pe cap un semn al autorității, datorită îngerilor. Totuși, în Domnul, femeia nu este fără bărbat și nici bărbatul fără femeie; pentru că, întocmai după cum femeia este din bărbat, tot așa și bărbatul este prin femeie. Și toate sunt din Dumnezeu! Judecați voi înșivă: este potrivit ca o femeie să se roage lui Dumnezeu neacoperită? Nu vă învață chiar și legea naturală că este o rușine pentru un bărbat să poarte părul lung și că pentru o femeie părul lung este o onoare? Căci părul lung [îi] este dat ca învelitoare. Dacă cineva pare să fie iubitor de ceartă, noi n-avem un astfel de obicei, nici bisericile lui Dumnezeu. Acum când vă poruncesc acestea, nu vă laud, pentru că vă adunați nu spre mai bine, ci spre mai rău. Mai întâi, aud că atunci când vă adunați ca biserică între voi sunt dezbinări; și în parte o cred. De fapt, trebuie să fie între voi și grupări ca să iasă la iveală și cei găsiți buni. Așadar, când vă adunați în același loc, nu se poate mânca Cina Domnului! Căci, în timp ce mâncați, fiecare își ia propria cină înaintea altora și astfel unul este flămând, iar altul este beat. Nu aveți case în care să mâncați și să beți? Sau disprețuiți biserica lui Dumnezeu și îi faceți de rușine pe cei care n-au nimic? Ce să vă spun? Să vă laud? În privința aceasta nu vă laud! Căci eu de la Domnul am primit ceea ce v-am și încredințat: că Domnul Isus, în noaptea când a fost vândut, a luat o pâine și, după ce a mulțumit, a frânt-o și le-a zis: „ Acesta este trupul Meu, care este frânt pentru voi. Faceți lucrul acesta în amintirea Mea!” De asemenea, după cină, a luat paharul și a zis: „Acesta este paharul Noului Legământ, în sângele Meu. Ori de câte ori veți bea din el, să faceți lucrul acesta în amintirea Mea!” Căci, ori de câte ori veți mânca pâinea aceasta și veți bea paharul acesta, vestiți moartea Domnului, până când va veni El. Astfel, cine mănâncă pâinea sau bea paharul Domnului în mod nevrednic va fi vinovat față de trupul și sângele Domnului. Fiecare să se cerceteze, deci, pe sine și astfel să mănânce din pâinea aceasta și să bea din paharul acesta. Căci cel ce mănâncă și bea fără să deosebească trupul Domnului, își mănâncă și își bea propria condamnare. De aceea sunt mulți neputincioși și bolnavi printre voi și destul de mulți dorm. Dacă ne-am judeca singuri, n-am fi judecați. Dar când suntem judecați de Domnul, suntem pedepsiți, ca să nu fim condamnați împreună cu lumea. Așadar, frații mei, când vă adunați ca să mâncați, așteptați-vă unii pe alții! Dacă cineva este flămând, să mănânce acasă, ca să nu vă adunați spre judecată! Cât despre celelalte lucruri, le voi stabili de îndată ce voi veni. Cât despre darurile duhovnicești, fraților, nu vreau să fiți neștiutori. Știți că atunci când erați păgâni, erați ademeniți spre idolii cei muți, ca și cum ați fi fost mânați de la spate. De aceea, vă fac de cunoscut că nimeni care vorbește prin Duhul lui Dumnezeu nu zice: „Isus este anatema!”; și nimeni nu poate să spună: „Isus este Domnul!”, decât prin Duhul Sfânt. Există o diversitate de daruri, dar același Duh. Există o diversitate de slujiri, dar același Domn. Există o diversitate de lucrări, dar același Dumnezeu care le lucrează pe toate în toți. Fiecăruia îi este dată manifestarea Duhului spre folosul tuturor. Într-adevăr, unuia îi este dat prin Duhul un cuvânt de înțelepciune; altuia, prin același Duh, un cuvânt de cunoaștere; unui altuia, credința, prin același Duh; altuia, daruri de vindecare, printr-un singur Duh; altuia, înfăptuirea de minuni; altuia, profeția; altuia, deosebirea duhurilor; unui altuia, felurite limbi; altuia, traducerea acestor limbi. Însă pe toate acestea le lucrează unul și același Duh, care împarte fiecăruia după cum voiește. După cum trupul este unul și are multe mădulare, dar toate mădularele trupului, deși multe, formează un singur trup, tot la fel este și Cristos. Într-adevăr, noi toți am fost botezați într-un singur Duh, ca să formăm un singur trup, fie iudei fie greci, fie robi, fie liberi și tuturor ni s-a dat să bem dintr-un singur Duh. Căci trupul nu este doar un singur mădular, ci mai multe. Dacă piciorul ar spune: „Pentru că nu sunt mână, eu nu sunt din trup!”, nu este pentru aceasta din trup? Și dacă urechea ar spune: „Pentru că nu sunt ochi, eu nu sunt din trup!”, nu este pentru aceasta din trup? Dacă tot trupul ar fi ochi, unde ar fi auzul? Și dacă totul ar fi auz, unde ar fi mirosul? Dar acum, Dumnezeu a așezat mădularele în trup, pe fiecare din ele, așa cum a vrut El. Și dacă toate ar fi fost un singur mădular, unde ar fi trupul? Dar acum, sunt multe mădulare, dar un singur trup. Ochiul nu poate spune mâinii: „N-am nevoie de tine!” și nici capul să zică picioarelor: „N-am nevoie de voi!” Ba, mai mult, mădularele trupului care par a fi mai slabe sunt strict necesare, iar pe acele mădulare ale trupului pe care le considerăm a fi mai puțin demne de cinste, le îmbrăcăm cu o și mai mare cinste. Și mădularele noastre mai puțin atrăgătoare, au parte de mai multă înfrumusețare, pe când cele atrăgătoare nu au nevoie de înfrumusețare. Dar Dumnezeu a alcătuit astfel trupul, încât dă mai multă cinste mădularelor cărora aceasta le lipsește, pentru ca să nu fie nicio dezbinare în trup, ci mădularele să se îngrijească deopotrivă unele de altele. Dacă un singur mădular suferă, toate mădularele suferă împreună cu el; dacă un [singur] mădular primește cinste, toate mădularele se bucură împreună cu el. Voi sunteți trupul lui Cristos și, fiecare în parte, mădulare ale Lui. Și Dumnezeu a așezat în biserică: mai întâi apostoli, în al doilea rând profeți, în al treilea rând învățători …, apoi minuni, apoi daruri de vindecare, de ajutorare, de conducere și felurite limbi. Oare toți sunt apostoli? Toți sunt profeți? Toți sunt învățători? Toți fac minuni? Oare toți au daruri de vindecare? Toți vorbesc în limbi? Oare toți traduc limbile? Râvniți, dar, după darurile de mai mare folos! Și acum vă voi arăta o cale cu mult mai bună. Chiar dacă aș vorbi în limbi omenești și îngerești, dar n-aș avea dragoste, sunt o aramă sunătoare sau un chimval zăngănitor. Și dacă aș avea darul profeției și aș înțelege toate tainele și toată știința, dacă aș avea toată credința, așa încât să mut munții, dar n-aș avea dragoste, nu sunt nimic. Și dacă mi-aș împărți toate averile și mi-aș da trupul ca să fiu ars, dar n-aș avea dragoste, nu-mi folosește la nimic. Dragostea este îndelung răbdătoare, este plină de bunătate; dragostea nu invidiază; [dragostea] nu se laudă, nu se umflă de mândrie; nu se poartă necuviincios, nu caută foloasele proprii, nu se lasă iritată, nu ține cont de răul suferit, nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr. Acoperă totul, crede totul, nădăjduiește totul, îndură totul. Dragostea nu va pieri niciodată. Profețiile vor ajunge la sfârșit, limbile vor înceta, cunoștința se va sfârși. Căci, cunoaștem în parte și profețim în parte, dar când va veni ceea ce este desăvârșit, ceea ce este „în parte” va fi înlăturat. Când eram un copil, vorbeam ca un copil, gândeam ca un copil, judecam ca un copil; când am devenit bărbat, m-am lăsat de copilării. În prezent vedem ca în oglindă, neclar, dar atunci vom vedea față în față. În prezent cunosc în parte; atunci voi cunoaște pe deplin, după cum și eu am fost cunoscut pe deplin. Acum, dar, rămân acestea trei: credința, nădejdea și dragostea. Dar cea mai mare dintre ele este dragostea. Urmăriți dragostea! Râvniți după darurile duhovnicești, dar mai ales să profețiți! Căci acela ce vorbește în limbi nu le vorbește oamenilor, ci lui Dumnezeu; fiindcă nimeni nu-l înțelege, dar, cu duhul, el spune taine. Dar cel care profețește le vorbește oamenilor spre zidire, sfătuire și mângâiere. Cel ce vorbește în limbi se zidește pe sine, dar cel ce profețește zidește biserica. Aș dori ca voi toți să vorbiți în limbi, dar mai ales să profețiți. Cel care profețește este mai mare decât cel care vorbește în limbi, în afară de cazul în care acesta le și traduce, așa încât biserica să fie zidită. Și acum, fraților, dacă aș veni la voi vorbind în limbi, cu ce v-aș fi de folos dacă nu v-aș vorbi fie prin descoperire, fie printr-un cuvânt de cunoștință, fie prin profeție, fie prin învățătură? La fel este cu lucrurile fără viață care dau un sunet, fie un fluier sau o lăută, dacă nu vor scoate sunete care se disting, cum se va ști ce se cântă la fluier sau la lăută? Și dacă trâmbița scoate un sunet nedeslușit, cine se va pregăti pentru război? Tot așa și voi, dacă nu rostiți cu limba un mesaj clar, cum se va ști ce se vorbește? Căci veți vorbi în vânt! Sunt, de fapt, în lume multe feluri de limbi, dar niciuna fără înțeles. Așadar, dacă nu cunosc înțelesul acelei limbi, voi fi pentru cel care vorbește un străin, iar cel care vorbește va fi un străin pentru mine. Tot așa și voi, fiindcă vă doriți cu ardoare daruri duhovnicești, căutați să le aveți din belșug, spre zidirea bisericii. De aceea, cel care vorbește în limbi să se roage ca să poată și traduce! [Căci], dacă mă rog în limbi, duhul meu se roagă, dar mintea mea este fără rod. Atunci, ce este de făcut? Mă voi ruga cu duhul, dar mă voi ruga și cu mintea. Voi cânta cu duhul, dar voi cânta și cu mintea. Altfel, dacă aduci mulțumire cu duhul, cum va spune „Amin!” la mulțumirea ta omul de rând, de vreme ce nu știe ce spui? Fără îndoială, tu aduci mulțumire frumos, dar celălalt nu este zidit. Eu Îi mulțumesc lui Dumnezeu că vorbesc în limbi mai mult decât voi toți. Dar, în biserică, vreau să spun mai degrabă cinci cuvinte cu mintea mea, ca și alții să primească învățătură, decât zece mii de cuvinte într-o altă limbă. Fraților, nu fiți copii la minte! Fiți, mai degrabă, copii în ce privește răutatea, dar la minte fiți maturi! În Lege este scris: „Voi vorbi acestui popor prin alte limbi și prin buzele altora, dar nici așa nu Mă vor asculta,” zice Domnul. Prin urmare, limbile sunt un semn, dar nu pentru cei credincioși, ci pentru cei necredincioși. Profeția, însă, este un semn, nu pentru cei necredincioși, ci pentru cei credincioși. Dacă toată biserica s-ar aduna la un loc și toți ar vorbi în limbi și ar intra niște oameni de rând sau necredincioși, nu ar spune că sunteți nebuni? Dar, dacă toți ar profeți și ar intra un necredincios sau un om de rând, el este dovedit ca vinovat de toți, cercetat de toți, secretele inimii lui sunt date pe față și, astfel, căzând cu fața la pământ, el I se va închina lui Dumnezeu și va mărturisi: „Cu siguranță, Dumnezeu este în mijlocul vostru!” Atunci, ce este de făcut, fraților? Când vă adunați împreună, fiecare are o cântare, o învățătură, o descoperire, o vorbire în limbi sau o traducere a limbilor. Toate să se facă spre zidire! Dacă vorbește cineva în limbi, să vorbească pe rând, doi sau cel mult trei și unul să traducă! Dacă nu este cine să traducă, să tacă în biserică! Să-și vorbească lui însuși și lui Dumnezeu! Profeții să vorbească doi sau trei, iar ceilalți să judece! Iar dacă altuia care stă jos i se descoperă ceva, cel dintâi să tacă! Căci puteți profeți toți, unul după altul, pentru ca toți să învețe și toți să fie încurajați. Duhurile profeților sunt supuse profeților, fiindcă Dumnezeu nu este un Dumnezeu al dezordinii, ci al păcii. La fel ca în toate bisericile sfinților, femeile să tacă în biserici, căci nu le este permis să vorbească, ci să fie supuse, așa cum spune și Legea. Dacă doresc să învețe ceva, să-și întrebe soții acasă, căci este rușinos pentru o femeie să vorbească în biserică. Oare, de la voi a ieșit Cuvântul lui Dumnezeu? Sau numai până la voi a ajuns? Dacă cineva consideră că este profet sau înzestrat de Duhul, să recunoască faptul că ceea ce vă scriu este o poruncă a Domnului. Dar dacă cineva nu recunoaște acest fapt, să nu recunoască! Așadar, frații [mei], râvniți după profeție și nu împiedicați vorbirea în limbi! Toate să se facă în mod cuviincios și în ordine. Vă fac de cunoscut, fraților, Evanghelia pe care v-am vestit-o, pe care ați primit-o, în care ați rămas neclintiți și prin care sunteți și mântuiți, dacă țineți cu tărie cuvântul pe care vi l-am vestit; altfel, degeaba ați crezut. Căci v-am transmis, ca fiind de primă importanță, ceea ce și eu am primit: că Cristos a murit pentru păcatele noastre, potrivit Scripturilor, că a fost îngropat și că a treia zi a înviat, potrivit Scripturilor, că i S-a arătat lui Chifa, apoi celor doisprezece, după care S-a arătat la peste cinci sute de frați deodată, dintre care cei mai mulți au rămas în viață până acum, iar unii au adormit. După aceea, i S-a arătat lui Iacov, apoi tuturor apostolilor. În urma tuturor, ca unui avorton, mi S-a arătat și mie. Căci eu sunt cel mai neînsemnat dintre apostoli și nu sunt vrednic să fiu numit apostol, pentru că am persecutat Biserica lui Dumnezeu. Prin harul lui Dumnezeu, însă, sunt ceea ce sunt. Și harul Lui față de mine n-a fost zadarnic; dimpotrivă, am ostenit mai mult decât ei toți, dar nu eu, ci harul lui Dumnezeu [care] este cu mine. Așadar, fie eu, fie ei, noi așa predicăm și voi așa ați crezut. Iar dacă se predică despre Cristos că a înviat din morți, cum spun unii dintre voi că nu există o înviere a morților? Dacă nu există o înviere a morților, nici Cristos n-a înviat! Dacă Cristos n-a înviat, atunci zadarnică este și predicarea noastră, zadarnică este și credința voastră! Ba mai mult, suntem găsiți a fi și martori mincinoși ai lui Dumnezeu, pentru că am mărturisit împotriva lui Dumnezeu că El L-a înviat pe Cristos pe care nu L-a înviat, dacă într-adevăr morții nu învie. Căci, dacă morții nu învie, nici Cristos n-a înviat! Și dacă Cristos n-a înviat, credința voastră este zadarnică, iar voi sunteți încă în păcatele voastre. Prin urmare, și cei care au adormit în Cristos sunt pierduți. Dacă ne-am pus nădejdea în Cristos numai pentru viața aceasta, suntem mai de plâns decât toți oamenii. Dar acum, Cristos a înviat din morți, cel dintâi rod dintre cei adormiți. Căci, de vreme ce moartea a venit printr-un om, tot printr-un om a venit și învierea din morți. După cum toți mor în Adam, tot așa vor învia toți în Cristos, dar fiecare la rândul lui: mai întâi primul rod – Cristos, apoi cei care sunt ai lui Cristos, la venirea Lui. După aceea va veni sfârșitul, când El va încredința lui Dumnezeu Tatăl Împărăția, după ce va fi nimicit orice domnie și orice autoritate și putere. Căci trebuie ca El să domnească până ce-Și va fi pus pe toți dușmanii sub picioarele Sale. Ultimul dușman care va fi nimicit este moartea. Căci toate le-a supus sub picioarele Lui. Când spune „toate le-a supus”, este clar că toate, în afară de Cel ce I-a supus toate. Dar când toate Îi vor fi supuse, atunci și Fiul Însuși I se va supune Celui ce I-a supus Lui toate, pentru ca Dumnezeu să fie totul în toate. Altfel, ce vor face cei care se botează pentru cei morți? Dacă morții nu învie nicidecum, de ce se mai și botează pentru ei? Iar noi de ce mai înfruntăm pericole în fiecare clipă? Zi de zi sunt în pericol de moarte. Lucrul acesta este tot atât de sigur ca lauda pe care o am cu privire la voi, [fraților], în Cristos Isus, Domnul nostru. Dacă m-am luptat, ca om, cu fiarele în Efes, care-mi este câștigul? Dacă cei morți nu învie, să mâncăm și să bem, căci mâine vom muri! Nu vă lăsați amăgiți: „Tovărășiile rele strică obiceiurile bune!” Veniți-vă în fire cum se cuvine și nu mai păcătuiți! Căci sunt unii care nu-L cunosc pe Dumnezeu: spre rușinea voastră o spun. Dar va spune cineva: „Cum învie morții? Cu ce fel de trup vor veni?” Om fără minte! Ceea ce tu semeni nu vine la viață dacă nu moare mai întâi. Ceea ce semeni nu este trupul care va fi, ci un simplu grăunte, poate de grâu sau de altceva. Dumnezeu, însă, îi dă un trup, după cum a hotărât El; fiecăreia dintre semințe îi dă un trup propriu. Nu toate trupurile sunt la fel, ci unul este trupul oamenilor, altul este trupul animalelor, altul este trupul păsărilor și altul al peștilor. Există trupuri cerești și trupuri pământești, însă una este strălucirea trupurilor cerești și alta este strălucirea celor pământești. Una este strălucirea soarelui, alta este strălucirea lunii și alta este cea a stelelor. Căci stelele diferă unele de altele în strălucire. La fel este și cu învierea morților: Trupul este semănat în putrezire, dar este înviat în neputrezire. Este semănat în dispreț, dar înviat în slavă. Este semănat în slăbiciune, dar înviat în putere. Este semănat un trup fizic, dar este înviat ca trup duhovnicesc. Dacă există un trup fizic, există și unul duhovnicesc. Așa este și scris: „Cel dintâi om, Adam, a devenit un suflet viu.” Ultimul Adam a devenit un duh dătător de viață. Dar cel dintâi nu este cel duhovnicesc, ci acela fizic; apoi apare cel duhovnicesc. Cel dintâi om este din pământ, deci pământesc; cel de-al doilea Om este din cer. Precum este cel pământesc, la fel sunt și cei pământești; și, precum este Cel ceresc, la fel sunt și cei cerești. Și, după cum am purtat chipul celui pământesc, vom purta și chipul Celui ceresc. Însă, vă spun aceasta, fraților: carnea și sângele nu pot moșteni Împărăția lui Dumnezeu; și nici putrezirea nu moștenește neputrezirea. Iată, vă spun o taină: nu vom adormi toți, dar toți vom fi schimbați deodată, într-o clipeală de ochi, la ultima trâmbiță. Trâmbița va suna și morții vor învia nesupuși putrezirii, iar noi vom fi schimbați. Căci trebuie ca acest trup supus putrezirii să se îmbrace în neputrezire, iar acest trup muritor să se îmbrace în nemurire. Când acest trup supus putrezirii se va îmbrăca în neputrezire și ceea ce este muritor se va îmbrăca în nemurire, atunci se va împlini cuvântul care a fost scris: „Moartea a fost înghițită de biruință. Unde îți este biruința, moarte? Unde îți este boldul, moarte?” Boldul morții este păcatul, iar puterea păcatului este Legea. Însă, mulțumire fie adusă lui Dumnezeu care ne dă biruința, prin Domnul nostru, Isus Cristos. De aceea, preaiubiții mei frați, fiți tari, neclintiți, sporiți necontenit în lucrarea Domnului, știind că osteneala voastră în Domnul nu este zadarnică! Cât despre colecta pentru sfinți, cum am îndrumat bisericile din Galatia, așa să faceți și voi! În fiecare zi dintâi a săptămânii, fiecare dintre voi să pună ceva deoparte, adunând potrivit cu câștigul lui, ca să nu aibă loc colecte atunci când voi veni eu. Dar când voi ajunge, pe cei pe care îi considerați vrednici, pe aceia îi voi trimite cu scrisori să ducă darul vostru la Ierusalim. Și dacă este potrivit să merg și eu, vor merge împreună cu mine. Voi veni spre voi după ce voi trece prin Macedonia, pentru că prin Macedonia vin. Probabil că voi rămâne sau chiar voi ierna la voi, ca să mă pregătiți de drum, oriunde ar fi să merg. Căci, de data aceasta, nu vreau să vă văd în treacăt, ci doresc să rămân la voi câtăva vreme, dacă îmi va permite Domnul. Voi rămâne, totuși, în Efes până la Cincizecime. Căci o ușă mi s-a deschis spre o lucrare mare și rodnică și sunt mulți împotrivă. Dacă vine Timotei, aveți grijă să fie fără frică la voi, pentru că și el face lucrarea Domnului ca și mine. Așadar, nimeni să nu-l disprețuiască. Pregătiți-l de drum ca să vină în pace la mine, căci îl aștept împreună cu frații. Cu privire la Apollo, l-am rugat mult să meargă la voi împreună cu frații, dar n-a vrut nicidecum să meargă acum; va veni, totuși, când va găsi un prilej. Vegheați! Fiți statornici în credință, îmbărbătați-vă, fiți puternici! Tot ceea ce faceți să fie făcut cu dragoste! Vă mai dau un îndemn, fraților! Știți de casa lui Stefanas, că este cel dintâi rod al Ahaiei și că s-au dedicat slujirii sfinților. Să fiți și voi supuși unor astfel de oameni și oricui lucrează și se ostenește împreună cu noi! Mă bucur de venirea lui Stefanas, a lui Fortunatus și a lui Ahaicos, căci au suplinit absența voastră. Într-adevăr, ei au înviorat și duhul meu și pe al vostru. Așadar, arătați-vă recunoștința față de unii ca aceștia! Bisericile din Asia vă salută. Cu căldură vă salută, în Domnul, și Aquila și Prisca, împreună cu biserica din casa lor. Toți frații vă salută. Salutați-vă unii pe alții cu o sărutare sfântă! Salutul este scris cu însăși mâna mea: Pavel. Dacă cineva nu-L iubește pe Domnul, să fie anatema! Maranatha! Harul Domnului Isus să fie cu voi! Dragostea mea este cu voi, cu toți, în Cristos Isus! Pavel, apostol al lui Cristos Isus prin voia lui Dumnezeu, și fratele Timotei, către biserica lui Dumnezeu care este în Corint, împreună cu toți sfinții care sunt în toată Ahaia: Har vouă și pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru, și de la Domnul Isus Cristos! Binecuvântat fie Dumnezeu și Tatăl Domnului nostru Isus Cristos, Părintele îndurărilor și Dumnezeul oricărei mângâieri, Cel care ne mângâie în tot necazul nostru, ca să putem și noi mângâia pe cei care sunt în orice necaz, cu mângâierea cu care noi înșine suntem mângâiați de Dumnezeu. Căci, după cum suferințele lui Cristos se înmulțesc printre noi peste măsura, tot așa, peste măsura, se înmulțește și mângâierea noastră, prin Cristos. Dar, dacă suntem strâmtorați, aceasta este spre mângâierea și mântuirea voastră; dacă suntem mângâiați, aceasta este spre mângâierea voastră, care vă întărește să răbdați aceleași suferințe de care avem și noi parte. Și nădejdea noastră cu privire la voi este neclintită, fiindcă știm că după cum sunteți părtași la suferințe, tot astfel veți fi și la mângâiere. Căci nu vrem, fraților, să nu știți despre necazul pe care l-am avut în Asia, că am fost copleșiți peste măsură, peste puterea noastră, așa încât ne pierdusem și nădejdea de a mai trăi. Ba, ne vedeam condamnați la moarte, ca să nu ne punem încrederea în noi înșine, ci în Dumnezeu, Cel care învie morții. El ne-a scăpat dintr-un pericol de moarte așa de mare și ne va mai scăpa. În El nădăjduim [că] ne va mai scăpa, dacă vă uniți și voi în rugăciune pentru noi. Astfel, mulți vor aduce mulțumiri pentru noi, pentru darul primit în urma rugăciunilor multora. Aceasta este lauda noastră: mărturia conștiinței noastre că ne-am comportat în lume și mai ales față de voi, cu o simplitate și o sinceritate date de Dumnezeu, [și] nu printr-o înțelepciune omenească, ci prin harul lui Dumnezeu. Căci nu vă scriem altceva decât ceea ce voi citiți și înțelegeți. Și nădăjduiesc că până la urmă veți înțelege, după cum în parte ne-ați și înțeles, și anume că, în ziua Domnului [nostru] Isus, noi suntem motivul vostru de laudă, după cum și voi sunteți al nostru. Cu această încredere, plănuiam mai devreme să vin la voi ca să aveți parte de un al doilea har și de la voi să trec în Macedonia, ca din Macedonia să vin din nou la voi și să fiu trimis de voi mai departe spre Iudeea. Așadar, când am plănuit aceasta am lucrat oare cu ușurătate? Sau, oare hotărăsc eu ca om ceea ce hotărăsc, așa încât pentru mine „Da, da” să fie și „Nu, nu”? Credincios este Dumnezeu că vorbirea noastră față de voi nu este și „Da” și „Nu”. Căci Fiul lui Dumnezeu, Isus Cristos, Cel predicat în mijlocul vostru prin noi – prin mine, Silvan și Timotei – nu a fost și „Da” și „Nu”, ci în El este numai „Da”. Într-adevăr, toate promisiunile lui Dumnezeu în El sunt „Da”. De aceea, tot prin El este și Amin-ul adus de către noi lui Dumnezeu, spre slava Lui. Cel care ne întărește împreună cu voi, în Cristos, și Care ne-a uns este Dumnezeu. El ne-a și pecetluit și ne-a dat arvuna Duhului în inimile noastre. Îl chem pe Dumnezeu ca martor asupra sufletului meu că n-am mai venit la Corint tocmai ca să vă cruț. Nu că am fi noi stăpâni peste credința voastră, ci suntem lucrători împreună cu voi, spre bucuria voastră, pentru că stați neclintiți în credință. Așadar, am hotărât în mine însumi să nu mă mai întorc la voi cu întristare. Fiindcă, dacă vă întristez din nou, cine mă înveselește pe mine, dacă nu cel întristat de mine? Și v-am scris lucrul acesta pentru ca la venirea mea să nu am parte de întristare de la cei care ar trebui să-mi aducă bucurie, convins fiind, cu privire la voi toți, că bucuria mea este și bucuria voastră, a tuturor. Căci din multă mâhnire și cu strângere de inimă v-am scris, printre multe lacrimi, nu ca să fiți întristați ci, dimpotrivă, ca să cunoașteți dragostea mereu crescândă pe care o am față de voi. Iar dacă cineva a produs întristare, nu pe mine m-a întristat, ci pe voi toți – cel puțin în parte, ca să nu spun prea mult. Pentru unul ca acesta, pedeapsa dată de cei mai mulți este îndeajuns, așa că este mai bine pentru voi să-l iertați și să-l mângâiați, ca nu cumva să fie copleșit de prea multă întristare. De aceea, vă îndemn să-l asigurați de dragostea voastră. Căci pentru aceasta v-am și scris: ca să vă pun la încercare și să știu dacă sunteți ascultători în toate. Pe cine iertați voi, îl iert și eu; pentru că și eu, dacă am iertat ceva, de dragul vostru am iertat, în prezența lui Cristos, ca să nu fim înșelați de Satan, fiindcă nu suntem în necunoștință de planurile lui. Când am venit la Troa pentru Evanghelia lui Cristos și mi s-a deschis o ușă în Domnul, n-am avut liniște în duhul meu, pentru că nu l-am găsit pe Tit, fratele meu, așa că, luându-mi rămas bun de la ei, am pornit spre Macedonia. Mulțumire fie adusă lui Dumnezeu care, în Cristos, ne conduce întotdeauna în marșul triumfal și răspândește prin noi, în orice loc, mireasma cunoașterii Lui. Căci noi suntem înaintea lui Dumnezeu o plăcută mireasmă a lui Cristos printre cei ce sunt mântuiți și printre cei ce pier; pentru unii o mireasmă de la moarte spre moarte, iar pentru alții o mireasmă de la viață spre viață. Și cine este destoinic pentru aceste lucruri? Căci noi nu suntem asemenea celor mulți care fac negustorie cu Cuvântul lui Dumnezeu. Dimpotrivă, în Cristos, noi vorbim înaintea lui Dumnezeu cu sinceritate, ca din partea lui Dumnezeu. Începem din nou să ne recomandăm pe noi înșine? Sau avem oare nevoie, așa cum au unii, de scrisori de recomandare către voi sau de la voi? Voi sunteți scrisoarea noastră, scrisă în inimile noastre, cunoscută și citită de toți oamenii. Și voi sunteți arătați, prin slujirea noastră, ca fiind o scrisoare a lui Cristos, scrisă nu cu cerneală, ci cu Duhul Dumnezeului Celui Viu, nu pe table de piatră, ci pe alt fel de table, pe inimi de carne. O astfel de convingere avem, prin Cristos, înaintea lui Dumnezeu. Nu că am fi prin noi înșine în stare să gândim la ceva ca venind de la noi! Dimpotrivă, destoinicia noastră este de la Dumnezeu, Cel care ne-a și învrednicit să fim slujitori ai unui nou legământ, nu ai literei, ci ai Duhului; căci litera ucide, dar Duhul dă viață! Și dacă slujirea morții, săpată cu litere în piatră, a fost făcută cu atâta slavă, încât fiii lui Israel n-au putut să privească spre fața lui Moise, din cauza strălucirii feței sale – o strălucire trecătoare – cum nu va fi cu și mai multă slavă slujirea Duhului? Dacă slujirea condamnării era plină de slavă, cu mult mai îmbelșugată în slavă este slujirea dreptății! Căci, în această privință, și ceea ce era slăvit nu părea a fi slăvit datorită slavei copleșitoare. Într-adevăr, dacă ceea ce este trecător a fost însoțit de slavă, cu mult mai slăvit este ceea ce dăinuiește! Așadar, având o astfel de nădejde, noi lucrăm cu multă îndrăzneală, nu ca Moise, care își punea un văl pe față pentru ca fiii lui Israel să nu privească sfârșitul a ceea ce era trecător. Dar mințile le-au fost împietrite. Căci până în ziua de astăzi, același văl rămâne neridicat la citirea Vechiului Legământ, fiindcă numai în Cristos este el înlăturat. Însă până astăzi, ori de câte ori este Moise citit, peste inimile lor se așterne un văl. Dar ori de câte ori se întoarce cineva la Domnul, vălul este dat la o parte. Domnul este Duhul, iar unde este Duhul Domnului este libertate. Noi toți, cu fața descoperită, privim ca într-o oglindă slava Domnului și suntem transformați după același chip al Său, din slavă în slavă; aceasta vine de la Domnul, adică de la Duhul. De aceea, fiindcă avem slujirea aceasta, după îndurarea pe care am primit-o, noi nu deznădăjduim. Căci am respins lucrurile ascunse și rușinoase și nu umblăm cu vicleșug, nici nu falsificăm Cuvântul lui Dumnezeu ci, prin arătarea adevărului, ne recomandăm pe noi înșine în fața conștiinței oricărui om, înaintea lui Dumnezeu. Iar, dacă Evanghelia noastră este acoperită cu un văl, ea este acoperită pentru cei care pier, în mijlocul cărora dumnezeul acestui veac a orbit mințile celor necredincioși, ca să nu vadă lumina Evangheliei slavei lui Cristos, Cel care este chipul lui Dumnezeu. Căci noi nu ne predicăm pe noi înșine, ci pe Isus Cristos ca Domn, iar pe noi înșine ca robi ai voștri, de dragul lui Isus. Într-adevăr, Dumnezeu Care a zis: „Să lumineze lumina din întuneric!”, este Cel care ne-a luminat inimile, ca să strălucească cunoașterea slavei lui Dumnezeu pe fața lui [Isus] Cristos. Comoara aceasta o păstrăm în vase de lut, pentru ca această putere nemaipomenită să fie a lui Dumnezeu, și nu de la noi. Suntem strâmtorați din toate părțile, dar nu striviți; nedumeriți, dar nu disperați; persecutați, dar nu părăsiți; trântiți, dar nu omorâți; purtând întotdeauna în trup omorârea lui Isus, ca și viața lui Isus să se arate în trupul nostru. Căci noi, cei vii, suntem întotdeauna dați la moarte pentru Isus, ca și viața lui Isus să se arate în trupul nostru muritor. Așadar, în noi lucrează moartea, dar în voi viața. Având, însă, același duh de credință, potrivit cu ceea ce este scris: „Am crezut, de aceea am vorbit”, și noi credem și, de aceea, vorbim, fiindcă știm că Acela care L-a înviat pe Domnul Isus ne va învia și pe noi împreună cu Isus și ne va înfățișa împreună cu voi. Căci toate lucrurile sunt pentru voi, pentru ca harul ce se răspândește la tot mai mulți să facă să sporească belșugul de mulțumire, spre slava lui Dumnezeu. De aceea, noi nu deznădăjduim. Dimpotrivă, dacă omul nostru din afară se trece, totuși omul nostru dinăuntru este înnoit zi de zi. Căci necazul nostru ușor și de moment lucrează pentru noi, peste măsură, o slavă copleșitoare și veșnică. Pentru că noi nu privim la cele care se văd, ci la cele care nu se văd. Căci cele care se văd sunt trecătoare, pe când cele care nu se văd sunt veșnice. Într-adevăr, știm că dacă se desface casa noastră pământească, cortul acesta, avem în ceruri o clădire de la Dumnezeu, o casă care nu este făcută de mâini omenești, ci este veșnică. Și suspinăm în cortul acesta, dorind nespus să fim îmbrăcați peste el cu locuința noastră cerească, dacă, într-adevăr, atunci când ne vom îmbrăca, nu vom fi găsiți goi. Într-adevăr, fiind în cortul acesta, suspinăm apăsați pentru că nu dorim să fim dezbrăcați, ci îmbrăcați peste el, așa încât ceea ce este muritor să fie înghițit de viață. Și Cel ce ne-a pregătit pentru aceasta este Dumnezeu, Care ne-a dat arvuna Duhului. Așadar, suntem întotdeauna plini de încredere și știm că, fiind acasă în trup, suntem departe de Domnul, căci umblăm prin credință, nu prin vedere. Dar suntem plini de încredere și ne place mai degrabă să fim departe de trup și să fim acasă la Domnul. De aceea ne și străduim să-I fim plăcuți Lui, fie că suntem acasă în trup, fie că suntem departe de el. Căci toți trebuie să ne înfățișăm înaintea scaunului de judecată al lui Cristos, pentru ca fiecare să-și primească răsplata, potrivit cu ceea ce a făcut pe când era în trup, fie bine, fie rău. De aceea, cunoscând frica de Domnul, noi căutăm să-i convingem pe oameni. Lui Dumnezeu, însă, Îi suntem binecunoscuți și nădăjduiesc că binecunoscuți suntem și în conștiințele voastre. Nu ne recomandăm din nou înaintea voastră, ci vă dăm ocazia de a vă lăuda voi înșivă cu noi, așa încât să aveți un răspuns pentru cei care se laudă cu înfățișarea și nu cu ceea ce este în inimă. Căci, dacă ne-am ieșit din minți, pentru Dumnezeu ne-am ieșit; iar dacă suntem întregi la minte, pentru voi suntem. Căci dragostea lui Cristos ne îndatorează, fiindcă am socotit că, dacă Unul a murit pentru toți, toți au murit. Într-adevăr, El a murit pentru toți, pentru ca aceia care trăiesc să nu mai trăiască pentru ei înșiși, ci pentru Acela care a murit și a înviat pentru ei. Astfel, de acum încolo, noi nu mai cunoaștem pe nimeni din perspectivă omenească. Chiar dacă L-am cunoscut pe Cristos din perspectivă omenească, acum nu-L mai cunoaștem așa. Prin urmare, dacă cineva este în Cristos, este o făptură nouă. Cele vechi s-au dus; iată că au venit cele noi. Toate acestea sunt de la Dumnezeu, Cel care ne-a împăcat cu Sine prin Cristos și ne-a dat slujba împăcării: anume că Dumnezeu era în Cristos, împăcând lumea cu Sine, neținând cont de păcatele oamenilor, și ne-a încredințat mesajul împăcării. Așadar, noi suntem ambasadori ai lui Cristos, astfel că Dumnezeu vă îndeamnă prin noi. Vă rugăm fierbinte, în Numele lui Cristos: împăcați-vă cu Dumnezeu! Pe Cel care n-a cunoscut păcat, El L-a făcut păcat pentru noi, ca noi să devenim, în El, drep­tatea lui Dumnezeu. Fiindcă lucrăm împreună cu El, noi vă îndemnăm să aveți grijă să nu fi primit în zadar harul lui Dumnezeu. Pentru că El zice: „La vremea potrivită te-am ascultat Și în ziua mântuirii te-am ajutat.” Iată, acum este vremea potrivită; iată, acum este ziua mântuirii! Noi nu dăm nimănui niciun prilej de poticnire, pentru ca slujirea noastră să nu fie defăimată. Dimpotrivă, ne recomandăm pe noi înșine ca slujitori ai lui Dumnezeu, în toate privințele: printr-o mare răbdare în necazuri, în strâmtorări, în nevoi, în bătăi, în închisori, în răscoale, în osteneli, în nopți nedormite, în lipsă de hrană; prin curăție, prin cunoaștere, prin îndelungă răbdare, prin bunătate, prin Duhul Sfânt, printr-o dragoste neprefăcută; prin cuvântul adevărului, prin puterea lui Dumnezeu, prin armele dreptății, cele de atac și cele de apărare; prin slavă și dispreț, prin vorbire de rău și vorbire de bine; priviți ca impostori, deși suntem sinceri; ca necunoscuți, deși suntem binecunoscuți; ca unii care sunt pe moarte, și iată că trăim; ca unii pedepsiți, deși nu suntem omorâți; ca unii întristați, deși ne bucurăm; ca niște săraci, deși îmbogățim pe mulți; ca neavând nimic, deși deținem toate lucrurile. Ni s-a deschis gura față de voi, corintenilor! Ni s-a lărgit inima! Nu noi ne-am îngustat inima față de voi, ci voi v-ați îngustat-o față de noi! Vă vorbesc acum ca unor copii: ca răsplată, faceți la fel! Lărgiți-vă și voi! Nu vă înjugați la un jug nepotrivit cu cei necredincioși! Căci ce legătură este între dreptate și nelegiuire; sau ce părtășie este între lumină și întuneric? Ce consens poate fi între Cristos și Beliar? Sau ce are de împărțit un credincios cu un necredincios? Ce înțelegere poate fi între Templul lui Dumnezeu și idoli? Căci noi suntem Templul Dumnezeului Celui Viu, după cum a spus Dumnezeu: „Voi locui în mijlocul lor și voi umbla printre ei; Eu voi fi Dumnezeul lor, iar ei vor fi poporul Meu.” De aceea, „ieșiți din mijlocul lor și despărțiți-vă, zice Domnul! Nu atingeți ce este necurat și Eu vă voi primi!” Și „Eu voi fi Tatăl vostru, iar voi Îmi veți fi fii și fiice, zice Domnul Cel Atotputernic!” Preaiubiților, fiindcă avem aceste promisiuni, să ne curățim de orice întinare a trupului și a duhului, ducându-ne sfințirea până la capăt în frică de Dumnezeu. Faceți-ne loc în inima voastră! N-am nedreptățit pe nimeni, n-am vătămat pe nimeni și n-am profitat de nimeni. N-o spun spre condamnarea voastră, căci v-am spus dinainte că sunteți în inimile noastre, ca să murim împreună și să trăim împreună. Mare îmi este îndrăzneala față de voi! Mare îmi este lauda cu voi! Sunt plin de mângâiere! Sunt copleșit de bucurie în tot necazul nostru. Căci și după ce am venit în Macedonia, trupul nostru n-a avut nicio odihnă, ci suntem strâmtorați în toate felurile: din afară lupte, dinăuntru temeri. Dar Dumnezeu, Cel care mângâie pe cei smeriți, ne-a mângâiat prin venirea lui Tit. Nu numai prin venirea lui, ci și prin mângâierea cu care a fost mângâiat el cu privire la voi. El ne-a povestit despre dorința voastră aprinsă, despre lacrimile voastre, despre râvna voastră pentru mine, așa că m-am bucurat și mai mult. Chiar dacă v-am întristat prin scrisoarea mea, nu-mi pare rău. Și chiar dacă mi-ar fi părut rău – [căci] văd că scrisoarea aceea v-a întristat, fie și numai pentru un timp, – acum mă bucur, nu că ați fost întristați, ci că ați fost întristați spre pocăință. Căci ați fost întristați după voia lui Dumnezeu, așa încât să nu suferiți nicio pierdere din partea noastră. Căci întristarea după voia lui Dumnezeu lucrează o pocăință care duce la mântuire, fără vreo părere de rău; dar întristarea lumii lucrează moarte. Iată ce ardoare a produs în voi tocmai această întristare după voia lui Dumnezeu! Ce cuvinte de dezvinovățire! Ce indignare! Ce teamă! Ce dorință aprinsă! Ce zel! Ce pedeapsă! În toate ați dovedit că sunteți nevinovați în această privință. Așa că, dacă v-am scris, nu am făcut-o din cauza celui ce săvârșise nedreptatea și nici din cauza celui ce a suferit nedreptatea, ci pentru ca ardoarea pe care o aveți față noi să fie arătată înaintea lui Dumnezeu. De aceea am fost mângâiați. Dar, pe lângă mângâierea noastră, ne-am bucurat și mai mult de bucuria lui Tit, căci duhul i-a fost înviorat de voi toți. Căci, dacă m-am lăudat înaintea lui cu ceva despre voi, nu m-am făcut de rușine; ci, așa după cum toate vi le-am spus potrivit cu adevărul, tot așa și lauda noastră față de Tit s-a dovedit a fi adevărată. Și afecțiunea lui față de voi este și mai puternică, întrucât își aduce aminte de ascultarea voastră a tuturor, de felul în care l-ați primit, cu frică și cutremur. Mă bucur că în toate pot avea încredere în voi. Vă facem de cunoscut, fraților, harul lui Dumnezeu care a fost dat bisericilor din Macedonia, căci, deși erau mult încercați prin necazurile lor, belșugul lor de bucurie și sărăcia lor cumplită au dat naștere la un belșug de dărnicie din partea lor. Mărturisesc că au dat de bunăvoie, după puterea și peste puterea lor, cerându-ne cu multă insistență favoarea de a fi părtași la slujirea care se face pentru sfinți. Și n-a fost doar așa cum am sperat noi, ci s-au dat mai întâi pe ei înșiși lui Dumnezeu și apoi nouă, prin voia lui Dumnezeu. Noi l-am rugat pe Tit ca, așa cum a început, să ducă la bun sfârșit și între voi această dărnicie. Dar, așa cum creșteți din belșug în toate – în credință, în cuvânt, în cunoaștere, în toată râvna și în dragostea noastră pentru voi – așa să creșteți și în această dărnicie. Nu o spun ca o poruncă, ci, prin râvna altora, pun la încercare și sinceritatea dragostei voastre. Căci cunoașteți harul Domnului nostru Isus Cristos, care de dragul vostru S-a făcut sărac, măcar că era bogat, ca să vă îmbogățiți prin sărăcia Lui. Vă dau un sfat în această privință, căci vă este de folos vouă celor care încă de anul trecut ați început nu numai să faceți, ci și să doriți aceasta: Acum, dar, din ceea ce aveți, duceți la bun sfârșit lucrarea, așa încât, după cum ați avut bunăvoința de a dori, să o aveți și pe aceea de a sfârși. Căci dacă aveți bunăvoință, darul este bine primit, după cât are fiecare, nu după cât nu are. Nu vrem ca altora să le fie ușor, iar voi să fiți strâmtorați, ci să fie o potrivire. Belșugul vostru din prezent să acopere nevoia lor, iar belșugul lor să acopere nevoia voastră, așa încât să existe o potrivire, după cum este scris: Cel ce a strâns mult n-a avut în plus, iar cel ce a strâns puțin n-a dus lipsă. Mulțumire fie adusă lui Dumnezeu, Cel care a pus în inima lui Tit aceeași râvnă pentru voi. Căci el a primit îndemnul nostru, dar, fiind plin de râvnă, a plecat de bunăvoie la voi. Împreună cu el l-am trimis și pe fratele care este lăudat prin toate bisericile, pentru vestirea Evangheliei. Și nu numai atât, ci a fost și ales de biserici ca însoțitor al nostru în această misiune de dărnicie înfăptuită de noi, spre slava Domnului Însuși și pentru a vă arăta bunăvoința noastră. Prin aceasta ne ferim ca să ne vorbească cineva de rău pentru această colectă bogată administrată de noi. Căci avem mare grijă să facem ceea ce este bine, nu doar înaintea Domnului, ci și înaintea oamenilor. Noi l-am trimis împreună cu ei și pe fratele nostru pe care, deseori și în multe situații, l-am încercat și l-am găsit a fi plin de râvnă, dar care acum este și mai plin de râvnă, datorită marii încrederi pe care o are în voi. Fie că e vorba de Tit, colaboratorul meu și lucrător împreună cu mine în folosul vostru, fie că sunt frații noștri, trimiși ai bisericilor și slava lui Cristos, arătați-le, în fața bisericilor, dovada dragostei voastre și motivul laudei noastre cu privire la voi. Cât despre această slujire în folosul sfinților, este de prisos să vă scriu, căci cunosc bunăvoința voastră cu care mă laud înaintea macedonenilor, când le spun despre voi: „Ahaia este gata de anul trecut!” Și râvna voastră i-a însuflețit pe cei mai mulți dintre ei. I-am trimis, totuși, pe frați, pentru ca lauda noastră cu privire la voi să nu fie zădărnicită în această privință, ci să fiți pregătiți, după cum spuneam că sunteți. Ca nu cumva, dacă vor veni macedonenii împreună cu mine, să vă găsească nepregătiți și, în această situație, noi – ca să nu zic voi – să fim făcuți de rușine. De aceea m-am gândit că este necesar să-i îndemn pe frați să vină la voi înaintea mea și să pregătească din timp acest dar generos pe care l-ați promis, ca să fie astfel gata, ca un dar generos și nu ca unul dat cu zgârcenie. Spun, însă, aceasta: Cine seamănă puțin, puțin va și secera, iar cine seamănă din belșug va și secera din belșug. Fiecare să dea după cum a hotărât în inima sa; nu cu părere de rău sau din obligație, căci pe dătătorul voios îl iubește Dumnezeu. Iar Dumnezeu poate revărsa din belșug înspre voi orice har, așa încât, având întotdeauna în toate suficient, să sporiți în orice faptă bună, după cum este scris: A împărțit, a dat la săraci, dreptatea lui rămâne în veci! Cel ce asigură sămânță semănătorului și pâine ca hrană vă va asigura și vă va înmulți și vouă sămânța și va spori roadele dreptății voastre. Astfel, veți fi îmbogățiți în orice fel, pentru a face orice dărnicie care, prin noi, va aduce mulțumire lui Dumnezeu. Căci îndeplinirea acestei slujiri nu numai că satisface nevoile sfinților, ci se și revarsă prin multe mulțumiri aduse lui Dumnezeu. Având dovada acestei slujiri, ei vor slăvi pe Dumnezeu pentru ascultarea voastră, ce izvorăște din mărturisirea Evangheliei lui Cristos, și pentru generozitatea contribuției voastre față de ei și față de toți, iar în rugăciunea lor pentru voi își vor arăta afecțiunea ce v-o poartă, datorită harului nespus de mare al lui Dumnezeu față de voi. Mulțumiri fie aduse lui Dumnezeu pentru harul Său de nedescris! Eu însumi, Pavel, vă îndemn prin blândețea și bunătatea lui Cristos – eu cel care „sunt umil printre voi când sunt de față, dar plin de îndrăzneală față de voi când sunt departe” – vă rog, dar, să nu-mi dați ocazia ca, atunci când voi fi de față, să-mi arăt îndrăzneala cu încrederea pe care gândesc că voi avea curajul s-o arăt față de unii care consideră că noi trăim potrivit pornirilor trupului. Pentru că, deși trăim în trup, nu luptăm potrivit naturii omenești. Căci armele noastre de luptă nu sunt de natură omenească, ci sunt puternice, întărite de Dumnezeu, pentru dărâmarea fortărețelor. Noi dărâmăm născocirile minții și orice înălțare care se ridică împotriva cunoașterii lui Dumnezeu și supunem orice gând ascultării de Cristos. Și suntem gata să pedepsim orice neascultare, atunci când ascultarea voastră va fi deplină. Voi priviți lucrurile după înfățișare. Dacă cineva este convins că este al lui Cristos, să se gândească din nou că, așa cum este el al lui Cristos, tot așa suntem și noi! Căci, chiar dacă mă laud ceva mai mult cu autoritatea noastră pe care ne-a dat-o Domnul spre zidirea și nu spre dărâmarea voastră, nu mă voi rușina. Nu vreau să par că aș vrea să vă înfricoșez prin scrisorile mele, pentru că ei zic: „Scrisorile lui sunt cu greutate și vehemente dar, prezența lui trupească este slabă, iar cuvântul îi este disprețuit.” Un astfel de om să se gândească la faptul că, așa cum suntem în cuvânt prin scrisori, când nu suntem de față, tot așa vom fi în fapte, când vom fi de față. Căci nu îndrăznim să ne numărăm printre cei care se recomandă pe ei înșiși, sau să ne comparăm cu ei. Ci aceștia, când se măsoară cu ei înșiși și se compară cu ei înșiși, sunt fără pricepere. Noi, însă, nu ne vom lăuda fără măsură, ci potrivit cu limita ariei de lucru pe care ne-a împărțit-o Dumnezeu, o limită care ajunge chiar până la voi. Căci nu ne întindem prea mult, ca și când n-am fi ajuns la voi, fiindcă am și ajuns până la voi cu Evanghelia lui Cristos. Noi nu ne lăudăm dincolo de limite, adică cu osteneala altora, dar avem nădejde că, în măsura în care credința voastră crește, se va lărgi din belșug și lucrarea noastră printre voi, potrivit cu aria noastră de lucru, ca să vestim Evanghelia în regiunile de dincolo de voi, fără a ne lăuda cu lucrurile gata făcute din aria de lucru a altuia. Însă cine se laudă, în Domnul trebuie să se laude! Căci nu cel ce se recomandă pe sine este dovedit bun, ci cel pe care Domnul îl recomandă! O, de ați îngădui puțină nebunie din partea mea! Dar, deja mă îngăduiți. Căci sunt gelos pe voi cu gelozia lui Dumnezeu, fiindcă v-am logodit cu un singur bărbat, ca să-I prezint lui Cristos o fecioară curată. Dar mă tem ca nu cumva, așa cum șarpele a amăgit-o pe Eva prin viclenia lui, și gândurile voastre să fie pervertite de la sinceritatea [și nevinovăția] care sunt în Cristos. Căci, dacă vine cineva și predică un alt Isus pe care noi nu l-am predicat, sau dacă primiți un alt duh decât cel pe care l-ați primit, sau o altă evanghelie decât cea pe care ați primit-o, voi îngăduiți ușor așa ceva. Consider că nu sunt cu nimic inferior acestor „distinși apostoli”. Și chiar dacă sunt neiscusit în vorbire, totuși nu sunt și în cunoaștere. De fapt, noi v-am arătat lucrul acesta în orice fel și în toate. Sau, am făcut oare un păcat când m-am smerit pe mine însumi ca să fiți voi înălțați, pentru că v-am vestit fără plată Evanghelia lui Dumnezeu? Am păgubit alte biserici, primind sprijin financiar pentru a vă sluji vouă. Chiar și atunci când am fost prezent la voi și am dus lipsă, nu am împovărat pe nimeni, căci de nevoia mea s-au îngrijit frații care au venit din Macedonia. În toate m-am ferit și mă voi feri să vă fiu o povară. Adevărul lui Cristos este în mine! Vă spun că nu voi fi privat de această laudă a mea în regiunile Ahaiei. De ce? Pentru că nu vă iubesc? Dumnezeu știe adevărul! Dar procedez și voi proceda astfel, ca să înlătur orice prilej al celor care, în ceea ce se laudă, caută un prilej de a fi găsiți ca egali ai noștri. Pentru că astfel de oameni sunt apostoli falși, lucrători vicleni, care se dau drept apostoli ai lui Cristos. Și nu e de mirare, întrucât însuși Satan se dă drept înger de lumină. Așadar, nu este mare lucru dacă și slujitorii lui se dau drept slujitori ai dreptății. Sfârșitul lor va fi potrivit cu faptele lor. Spun din nou: să nu creadă cineva că sunt fără minte! Sau, dacă nu, acceptați-mă și ca pe unul fără minte, ca să mă laud și eu cât de puțin! Ceea ce spun cu această încredere lăudăroasă nu spun de la Domnul, ci ca din nebunie. Fiindcă mulți se laudă potrivit cu natura omenească, mă voi lăuda și eu. Căci voi, care sunteți înțelepți, îi îngăduiți cu plăcere pe cei fără minte! Într-adevăr, dacă vă înrobește cineva, dacă vă mănâncă cineva de vii, dacă vă ia cineva ceva, dacă se înalță cineva pe sine, dacă vă lovește cineva peste față, voi răbdați. Cu rușine o spun: în această privință, noi am fost slabi. Dar, în orice ar îndrăzni cineva să se laude – o spun în nebunie – și eu îndrăznesc. Sunt ei evrei? Și eu sunt! Sunt ei israeliți? Și eu sunt! Sunt ei sămânța lui Avraam? Și eu sunt! Sunt ei slujitori ai lui Cristos? – vorbesc ca unul ieșit din minți – eu, și mai mult! În osteneli, mult mai mult; în închisori, mult mai mult; în bătăi, peste măsură; în pericol de moarte, deseori. De la iudei am primit de cinci ori câte patruzeci de lovituri fără una. De trei ori am fost bătut cu nuiele, o dată am fost lovit cu pietre, de trei ori am naufragiat, o noapte și o zi am petrecut neajutorați în largul mării, deseori în călătorii, în pericole pe râuri, în pericole din partea tâlharilor, în pericole din partea celor din neamul meu, în pericole din partea neamurilor, în pericole în cetate, în pericole în pustiu, în pericole pe mare, în pericole printre așa-zișii frați; în osteneală și trudă, deseori nedormit, îndurând foame și sete, adesea lipsit complet de hrană, în frig și lipsă de îmbrăcăminte. Pe lângă cele dinafară, mai este și grija care mă apasă în fiecare zi pentru toate bisericile. Cine este slab și eu să nu fiu slab? Cine cade în păcat și eu să nu ard? Dacă trebuie să mă laud, mă voi lăuda cu cele privitoare la slăbiciunea mea. Dumnezeu și Tată al Domnului Isus, Cel care este binecuvântat în veci, știe că nu mint. În Damasc, guvernatorul regelui Aretas, păzea cetatea damascienilor ca să mă prindă, dar am fost coborât într-un coș, printr-o fereastră din zid și am scăpat din mâinile lui. Este nevoie să mă laud, deși nu-mi este de folos. Voi trece, totuși, la vedeniile și descoperirile Domnului. Cunosc un om în Cristos care, în urmă cu paisprezece ani, a fost răpit până în al treilea cer. (Dacă a fost în trup, nu știu; dacă a fost în afara trupului, nu știu. Dumnezeu știe!) Și știu că omul acesta (dacă a fost în trup sau în afara trupului, nu știu, Dumnezeu știe!) a fost răpit în Paradis și a auzit cuvinte ce nu pot fi exprimate, pe care nu-i este permis unui om să le rostească. Cu privire la un astfel de om mă voi lăuda, dar, în ce mă privește, nu mă voi lăuda decât cu slăbiciunile mele. Căci, dacă aș dori să mă laud, n-aș fi fără minte, pentru că aș spune adevărul. Mă feresc, însă, ca să nu mă considere cineva mai presus decât ceea ce vede în mine sau [ce] aude de la mine, chiar datorită strălucirii acestor descoperiri. De aceea, ca să nu mă umflu de mândrie, un ghimpe mi-a fost dat în trup, un mesager al lui Satan, ca să mă chinuiască, așa încât să nu mă umplu de mândrie. Cu privire la acesta, de trei ori L-am rugat pe Domnul ca să-l îndepărteze de la mine. Dar El mi-a zis: „Harul Meu îți este de ajuns! Căci puterea Mea în slăbiciune este făcută desăvârșită!” Așadar, mă voi lăuda mult mai bucuros cu slăbiciunile mele, așa încât puterea lui Cristos să locuiască în mine. De aceea, simt plăcere în slăbiciuni, în insulte, în strâmtorări, în persecuții și în nevoi pentru Cristos, fiindcă atunci când sunt slab, atunci sunt tare. Am ajuns un nebun! Voi m-ați silit! Eu ar fi trebuit să fiu recomandat de voi, fiindcă, deși nu sunt nimic, n-am fost cu nimic inferior acestor „distinți apostoli”. Semnele distincte ale unui apostol au fost înfăptuite între voi cu toată perseverența: atât semne, cât și minuni și manifestări ale puterii. Cu ce sunteți voi mai prejos decât celelalte biserici, în afara faptului că eu însumi nu am fost o povară pentru voi? Iertați-mi această nedreptate! Iată, sunt gata să vin la voi pentru a treia oară și nu vă voi fi o povară, fiindcă nu caut ceea ce este al vostru, ci pe voi înșivă. Fiindcă nu copiii sunt datori să pună deoparte pentru părinți, ci părinții pentru copii. Dar eu voi cheltui mai mult decât bucuros și mă voi cheltui cu totul pentru sufletele voastre. Dacă eu vă iubesc mai mult, sunt eu iubit mai puțin? Fie și așa, eu n-am fost o povară pentru voi. Totuși, „fiind isteț, v-am prins prin vicleșug”. Am profitat oare de voi prin vreunul dintre cei pe care i-am trimis la voi? L-am îndemnat pe Tit să meargă și, împreună cu el, l-am trimis pe celălalt frate. A profitat Tit de voi? N-am umblat noi în același duh? N-am călcat pe aceleași urme? Ați crezut în tot acest timp că noi ne apărăm înaintea voastră? Noi vorbim înaintea lui Dumnezeu, în Cristos, dar toate acestea, preaiubiților, sunt spre zidirea voastră. Mă tem, însă, ca nu cumva, atunci când voi veni, să vă găsesc așa cum nu aș vrea, iar eu să fiu găsit de voi așa cum nu ați vrea; ca nu cumva să fie între voi ceartă, invidie, mânii, dispute, vorbiri de rău, bârfe, îngâmfări, tulburări. Mă tem ca nu cumva, atunci când voi veni din nou, să mă umilească Dumnezeul meu înaintea voastră și să-i plâng pe mulți dintre cei care păcătuiseră mai înainte și nu s-au pocăit de necurăția, de desfrâul și destrăbălarea la care s-au dedat. Aceasta este a treia oară când vin la voi. Orice acuză să se întemeieze pe mărturia a doi sau trei martori. Celor ce păcătuiseră mai devreme și tuturor celorlalți le-am spus dinainte, când am fost de față a doua oară, și tot dinainte le spun și acum când nu sunt de față că, dacă voi veni iarăși, nu vă voi cruța. Voi, de fapt, căutați o dovadă că prin mine vorbește Cristos, Cel care nu este slab față de voi, ci este puternic în mijlocul vostru. Căci, deși a fost crucificat în slăbiciune, totuși El trăiește prin puterea lui Dumnezeu. Și, cu toate că noi suntem slabi în El, totuși noi vom trăi împreună cu El prin puterea lui Dumnezeu arătată față de voi. Pe voi înșivă cercetați-vă dacă sunteți în credință! Încercați-vă pe voi înșivă! Sau nu recunoașteți cu privire la voi înșivă că Isus Cristos este în voi? – Numai dacă nu cumva sunteți căzuți la test! Dar sper că veți recunoaște că noi nu suntem căzuți la test. Ne rugăm lui Dumnezeu ca să nu faceți nimic rău, nu pentru ca noi să apărem ca și cum am trecut testul, ci ca voi să faceți binele, chiar dacă noi ar fi să apărem ca și căzuți la test. Căci n-avem nicio putere împotriva adevărului, ci pentru adevăr. Fiindcă ne bucurăm când suntem slabi, iar voi sunteți tari. Și pentru aceasta ne rugăm – pentru desăvârșirea voastră. De aceea vă scriu acestea când nu sunt de față ca, atunci când voi fi de față, să nu mă port cu asprime, potrivit cu autoritatea pe care mi-a dat-o Domnul pentru zidire, și nu pentru dărâmare. În rest, fraților, bucurați-vă! Desăvârșiți-vă! Îmbărbătați-vă! Fiți în același gând! Trăiți în pace! Și Dumnezeul dragostei și al păcii va fi cu voi. Salutați-vă unii pe alții cu o sărutare sfântă! Toți sfinții vă salută! Harul Domnului Isus Cristos și dragostea lui Dumnezeu și părtășia Duhului Sfânt să fie cu voi toți! Pavel, apostol – nu de la oameni, nici printr-un om, ci prin Isus Cristos și Dumnezeu Tatăl, Care L-a înviat din morți – și toți frații care sunt împreună cu mine, către bisericile Galatiei: Har vouă și pace de la Dumnezeu Tatăl nostru și de la Domnul Isus Cristos, Care S-a dat pe Sine Însuși pentru păcatele noastre, ca să ne scape din veacul rău de acum, potrivit cu voia Dumnezeului și Tatălui nostru! A Lui să fie slava în vecii vecilor! Amin! Mă mir că treceți așa de repede de la Cel care v-a chemat prin harul lui Cristos, la o altă evanghelie. Nu că ar exista o alta, dar sunt unii care vă tulbură și care doresc să denatureze Evanghelia lui Cristos. Dar, chiar dacă noi sau un înger din cer v-ar vesti o altă evanghelie decât cea deja vestită de noi, să fie anatema! După cum am spus mai înainte, o spun din nou: dacă cineva vă vestește o altă evanghelie decât cea pe care ați primit-o, să fie anatema! Caut eu oare aprobarea oamenilor sau a lui Dumnezeu? Sau caut eu să plac oamenilor? Dacă aș mai căuta să fiu pe placul oamenilor, n-aș fi rob al lui Cristos. Vă fac de cunoscut, fraților, că Evanghelia vestită de mine nu este de origine omenească. Căci n-am primit-o, nici n-am învățat-o de la vreun om, ci printr-o descoperire a lui Isus Cristos. Ați auzit, desigur, despre purtarea mea dinainte, în iudaism, că persecutam peste măsură Biserica lui Dumnezeu și că încercam să o distrug; că, fiind foarte zelos pentru tradițiile părinților mei, înaintam în iudaism mai mult decât mulți din neamul meu care erau de vârsta mea. Dar când Dumnezeu, care m-a pus deoparte încă din pântecele mamei mele și m-a chemat prin harul Său, a binevoit să-L descopere pe Fiul Său în mine ca să-L vestesc printre neamuri, nu m-am consultat imediat cu niciun om, nici nu m-am suit la Ierusalim la cei care erau apostoli înaintea mea, ci m-am dus în Arabia și apoi m-am reîntors în Damasc. Apoi, după trei ani, m-am suit la Ierusalim ca să-l cunosc pe Chifa și am rămas la el cincisprezece zile. Dar n-am văzut pe niciun alt apostol, în afară de Iacov, fratele Domnului. Dar iată, înaintea lui Dumnezeu o spun: nu mint în ceea ce vă scriu. După aceea, am mers în ținuturile Siriei și ale Ciliciei. Nu eram cunoscut la față bisericilor din Iudeea, care sunt în Cristos. Ele doar au auzit spunându-se: „Cel care ne persecuta înainte acum vestește credința pe care încerca înainte să o distrugă.” Și-L slăveau pe Dumnezeu datorită mie. Apoi, după paisprezece ani, m-am suit din nou la Ierusalim împreună cu Barnaba, luându-l cu mine și pe Tit. În urma unei descoperiri, m-am suit și – în mod personal, celor cu vază – le-am prezentat Evanghelia pe care o predic printre neamuri, ca să nu alerg sau să nu fi alergat în zadar. Dar nici măcar Tit, care era cu mine și care, grec fiind, nu a fost obligat să fie circumcis din cauza așa-zișilor frați infiltrați printre noi și care au venit pe furiș să ne pândească libertatea pe care o avem în Cristos Isus, ca să ne înrobească. Dar noi nu am cedat nici măcar o clipă în fața acestora, ca adevărul Evangheliei să rămână cu voi. Cei care par a fi ceva – orice ar fi fost ei înainte, pentru mine nu contează; Dumnezeu nu se uită la fața omului – ei, cei care par a fi ceva, nu mi-au adăugat nimic. Ba, dimpotrivă, când au văzut ei că mi se încredințase Evanghelia pentru cei necircumciși, după cum lui Petru îi fusese încredințată pentru cei circumciși – căci Cel care a lucrat în Petru în vederea apostoliei la cei circumciși a lucrat și în mine în vederea apostoliei la neamuri – deci, când au cunoscut harul care mi-a fost dat, Iacov, Chifa și Ioan, care sunt priviți ca stâlpi, ne-au întins, mie și lui Barnaba, mâna dreaptă, în semn de părtășie, ca noi să mergem la neamuri, iar ei la cei circumciși. Ne-au cerut doar să ne aducem aminte de săraci, ceea ce m-am și străduit să fac. Când a venit Chifa la Antiohia, l-am înfruntat pe față, căci era de condamnat. Înainte de a veni unii de la Iacov, el mânca împreună cu neamurile. Dar când au venit aceștia, el s-a retras și a stat deoparte, temându-se de cei circumciși. Și împreună cu el s-au unit în ipocrizie și ceilalți iudei, așa încât până și Barnaba a fost atras în ipocrizia lor. Când am văzut că nu umblă drept, după adevărul Evangheliei, i-am spus lui Chifa înaintea tuturor: „Dacă tu, care ești iudeu, trăiești ca neamurile, și nu ca iudeii, cum de vrei să obligi neamurile să trăiască asemenea iudeilor?” Noi, care suntem iudei din naștere și nu „păcătoși” dintre neamuri, știind că un om nu este îndreptățit prin faptele Legii, ci prin credința în Cristos Isus, am crezut și noi în Cristos Isus, ca să fim îndreptățiți prin credința în Cristos, și nu prin faptele Legii; căci nimeni nu va fi îndreptățit prin faptele Legii. Dar dacă, în timp ce căutăm să fim îndreptățiți în Cristos am fi noi înșine găsiți păcătoși, este atunci Cristos un slujitor al păcatului? Nicidecum! Însă, dacă zidesc din nou ceea ce am dărâmat, mă dovedesc a fi un călcător de Lege. Căci eu, prin Lege, am murit față de Lege, ca să trăiesc pentru Dumnezeu. Am fost răstignit împreună cu Cristos. Așadar, nu mai trăiesc eu, ci Cristos trăiește în mine. Viața pe care o trăiesc acum în trup, o trăiesc prin credința în Fiul lui Dumnezeu care m-a iubit și S-a dat pe Sine Însuși pentru mine. Eu nu zădărnicesc harul lui Dumnezeu, căci dacă dreptatea se primește prin Lege, atunci Cristos a murit degeaba. O, galateni fără judecată! Cine v-a fermecat pe voi, înaintea ochilor cărora Isus Cristos a fost înfățișat ca răstignit? Doar atât doresc să aflu de la voi: prin faptele Legii ați primit voi Duhul sau prin auzirea cu credință? Așa de fără judecată sunteți? După ce ați început în Duhul, căutați acum să ajungeți desăvârșiți prin trup? În zadar ați avut experiențe atât de deosebite? – dacă într-adevăr a fost în zadar! Cel care vă dă deci Duhul și face minuni printre voi le face prin faptele Legii sau prin auzirea cu credință? Tot astfel, Avraam L-a crezut pe Dumnezeu și faptul aceasta i-a fost considerat ca dreptate. Să știți, prin urmare, că fii ai lui Avraam sunt cei născuți prin credință. Și Scriptura, prevăzând că Dumnezeu va îndreptăți neamurile prin credință, i-a adus mai dinainte lui Avraam vestea bună: „În tine vor fi binecuvântate toate neamurile.” Prin urmare, cei născuți prin credință sunt binecuvântați împreună cu Avraam cel credincios. Căci toți cei care se bazează pe faptele Legii sunt sub blestem, întrucât este scris: „Blestemat este oricine nu perseverează în toate lucrurile scrise în cartea Legii ca să le împlinească!” Este clar că nimeni nu este îndreptățit înaintea lui Dumnezeu prin Lege, fiindcă Cel drept va trăi prin credință. Dar Legea nu se bazează pe credință; dimpotrivă, ea zice: „Cel care face aceste lucruri va trăi prin ele!” Cristos ne-a răscumpărat de sub blestemul Legii, făcându-Se blestem pentru noi – pentru că este scris: „Blestemat este oricine e atârnat pe lemn!” – pentru ca, în Cristos Isus, binecuvântarea lui Avraam să vină peste neamuri, ca să primim, prin credință, Duhul promis. Fraților, vorbesc din perspectivă omenească: până și testamentul unui om, odată confirmat, nimeni nu-l poate anula sau completa. Promisiunile i-au fost făcute lui Avraam și seminței lui. Nu zice „și semințelor”, ca și cum ar fi mai multe, ci ca și cum ar fi vorba de una: „și seminței tale!”, care este Cristos. Vă spun lucrul acesta: Legea, care a venit după patru sute trei zeci de ani, nu poate anula testamentul stabilit mai dinainte de Dumnezeu, ca să desființeze astfel promisiunea. Căci, dacă moștenirea s-ar da prin Lege, atunci ea nu s-ar mai baza pe o promisiune. Dar, lui Avraam, Dumnezeu i-a dat-o printr-o promisiune. Atunci, pentru ce este Legea? Ea a fost adăugată din cauza abaterilor, fiind încredințată prin îngeri unui mijlocitor, până când va veni „Sămânța” Căreia i s-a făcut promisiunea. Însă mijlocitorul nu este al unei singure părți, pe când Dumnezeu este Unul! Așadar, este Legea împotriva promisiunilor lui Dumnezeu? Nicidecum! Căci, dacă ar fi fost dată o Lege care să poată da viață, atunci, într-adevăr, dreptatea ar fi venit prin Lege. Dar Scriptura a închis toate sub păcat, pentru ca promisiunea să le fie dată celor ce cred, prin credința în Isus Cristos. Înainte de venirea credinței, eram întemnițați, ținuți sub paza Legii, până avea să fie descoperită credința, așa că Legea ne-a fost îndrumător spre Cristos, ca să fim îndreptățiți prin credință. Acum, după ce a venit credința, noi nu mai suntem sub acest îndrumător. Căci toți sunteți fii ai lui Dumnezeu prin credința în Cristos Isus. Toți câți ați fost botezați în Cristos v-ați îmbrăcat cu Cristos. Nu mai este nici iudeu, nici grec, nici rob, nici om liber, nici bărbat și nici femeie, căci, în Cristos Isus, toți sunteți una. Iar, dacă sunteți ai lui Cristos, atunci sunteți sămânța lui Avraam, moștenitori potrivit promisiunii. Eu, însă, spun: atâta vreme cât moștenitorul este copil, el nu se deosebește cu nimic de un rob, deși este stăpân peste toate, ci este sub îndrumarea tutorilor și a administratorilor, până la timpul stabilit mai dinainte de tatăl său. Tot așa și noi, când eram copii, eram înrobiți de învățăturile elementare ale lumii. Dar, când a venit împlinirea vremii, Dumnezeu L-a trimis pe Fiul Său, născut din femeie, născut sub Lege, ca să-i răscumpere pe cei aflați sub Lege, așa încât să primim înfierea. Și pentru că sunteți fii, Dumnezeu L-a trimis în inimile noastre pe Duhul Fiului Său, care strigă „Abba!”, adică „Tată!” Așadar, nu mai ești rob, ci fiu. Și, dacă ești fiu, ești și moștenitor, prin Dumnezeu. Dar, atunci când nu-L cunoșteați pe Dumnezeu, voi erați robi ai celor care, prin natura lor, nu sunt dumnezei. Acum, însă, după ce L-ați cunoscut pe Dumnezeu – sau mai degrabă, după ce ați fost cunoscuți de Dumnezeu – cum de vă întoarceți din nou la învățăturile elementare, slabe și sărăcăcioase, cărora vreți să le fiți robi din nou? Voi țineți zile, și luni, și sărbători și ani. Mă tem ca nu cumva să mă fi ostenit în zadar pentru voi. Fraților, vă rog, fiți ca mine pentru că și eu am fost ca voi! Nu m-ați nedreptățit cu nimic. Știți că într-o stare de neputință a trupului v-am vestit Evanghelia prima oară, dar nu m-ați disprețuit, nici nu v-ați dezgustat de ceea ce putea fi o ispită pentru voi în trupul meu ci, dimpotrivă, m-ați primit ca pe un înger al lui Dumnezeu, ca pe Însuși Cristos Isus. Unde este, deci, fericirea voastră? Căci vă mărturisesc că, dacă ar fi fost posibil, v-ați fi scos și ochii și mi i-ați fi dat. Am ajuns astfel dușmanul vostru pentru că v-am spus adevărul? Ei sunt plini de zel pentru voi, dar nu cu bune intenții, ci vor să vă despartă de noi, ca să fiți plini de zel pentru ei. Este bine ca întotdeauna să fiți plini de zel pentru un lucru bun, nu doar când sunt de față cu voi. Copiii mei, pentru care sufăr din nou durerile nașterii până când Cristos va lua chip în voi, cum aș vrea să fiu cu voi acum și să-mi schimb tonul, pentru că nu știu ce să mai cred despre voi. Spuneți-mi voi, cei care doriți să fiți sub Lege: voi nu auziți ce spune Legea? Căci este scris că Avraam a avut doi fii: unul născut dintr-o femeie roabă, iar celălalt dintr-o femeie liberă. Dar cel din femeia roabă s-a născut în chip natural, pe când cel din femeia liberă s-a născut prin promisiune. Aceste lucruri sunt prezentate alegoric; căci aceste femei reprezintă două legăminte: unul de la Muntele Sinai, care naște copii spre robie și care este Agar. Agar este Muntele Sinai, din Arabia, și corespunde Ierusalimului de acum, căci ea este în robie, împreună cu copiii ei. Dar Ierusalimul cel de sus este liber și el este mama noastră. Căci este scris: „Bucură-te, stearpo, cea care nu naști! Izbucnește și strigă, tu, care nu ești în durerile nașterii! Căci copiii celei părăsite vor fi mai mulți decât ai celei care are soț.” Însă voi, fraților, ca și Isaac, sunteți copii ai promisiunii. Dar, așa cum atunci cel născut după trup îl persecuta pe cel născut după Duh, așa este și acum. Dar ce spune Scriptura? „Alung-o pe roabă și pe fiul ei, căci fiul roabei nu va moșteni alături de fiul celei libere.” Așadar, fraților, noi nu suntem copii ai roabei, ci ai celei libere. Cristos ne-a eliberat ca să avem libertate! De aceea, rămâneți tari și nu vă mai prindeți din nou în jugul robiei. Iată, eu, Pavel, vă spun că, dacă vă veți circumcide, Cristos nu vă va fi de niciun folos. Mărturisesc din nou oricărui om care se circumcide că este dator să țină întreaga Lege. Cei care încercați să vă îndreptățiți prin Lege v-ați despărțit de Cristos, ați căzut din har. Dar noi, cu ajutorul Duhului, prin credință, așteptăm cu nerăbdare lucrurile nădăjduite ale dreptății. Căci, în Cristos Isus, nu au nicio putere nici circumcizia, nici necircumcizia, ci doar credința care lucrează prin dragoste. Ați alergat bine cândva. Cine v-a tăiat calea ca să nu vă mai lăsați convinși de adevăr? Această înduplecare nu vine de la Cel ce v-a chemat. Puțină drojdie face să dospească tot aluatul. Sunt încrezător în Domnul cu privire la voi că nu veți gândi altfel. Cel care vă tulbură va suporta judecata, oricine ar fi el. Eu însă, fraților, dacă încă predic circumcizia, de ce mai sunt persecutat? În felul acesta motivul de poticnire al crucii este înlăturat… O, măcar de s-ar mutila cei ce vă tulbură! Voi, însă, fraților, ați fost chemați la libertate, dar nu faceți din libertatea aceasta o ocazie de a da frâu liber trupului. Mai degrabă, slujiți-vă unii altora în dragoste. Căci toată Legea este împlinită într-o singură poruncă și anume: „Să-l iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți!” Dar, dacă vă mușcați și vă mâncați între voi, aveți grijă să nu vă nimiciți unii pe alții! Vă spun, umblați prin Duhul și să nu împliniți pofta trupului. Căci trupul poftește împotriva Duhului, iar Duhul împotriva trupului. Acestea se împotrivesc unul altuia, așa încât să nu faceți tot ce ați dori. Însă, dacă sunteți călăuziți de Duhul, nu mai sunteți sub Lege. Faptele trupului sunt cunoscute. Acestea sunt: curvia, necurăția, senzualitatea, idolatria, vrăjitoria, dușmăniile, cearta, gelozia, mâniile, rivalitățile, neînțelegerile, dezbinările, invidiile, bețiile, îmbuibările și altele ca acestea. Vă previn – așa cum am făcut-o mai înainte – că cei care fac astfel de lucruri nu vor moșteni Împărăția lui Dumnezeu. În schimb, roada Duhului este: dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, generozitatea, credincioșia, blândețea, stăpânirea de sine. Împotriva acestora nu există nicio lege. Cei care sunt ai lui Cristos Isus și-au răstignit trupul împreună cu patimile și poftele lui. Dacă trăim prin Duhul, să și umblăm prin Duhul. Să nu fim iubitori de slavă deșartă, provocându-ne unii pe alții și invidiindu-ne unii pe alții. Fraților, chiar dacă un om ar cădea în vreo greșeală, voi, cei duhovnicești, să-l corectați cu un duh de blândețe. Veghează asupra ta însuți, ca să nu fii ispitit și tu! Purtați-vă poverile unii altora și, astfel, veți împlini legea lui Cristos. Căci, dacă cineva se crede ceva când de fapt, nu este nimic, se amăgește pe sine. Fiecare să-și cerceteze propriile fapte și atunci va avea un motiv de laudă numai cu privire la sine, și nu cu privire la altul. Căci fiecare își va purta propria povară. Cel care este învățat din Cuvânt să facă parte din toate bunurile lui celui ce-l învață. Nu vă înșelați! Dumnezeu nu se lasă batjocorit! Căci, ce seamănă omul, aceea va și secera. Cel care seamănă în poftele trupului, va secera din trup putrezirea; dar cel care seamănă în Duhul, din Duhul va secera viață veșnică. Să nu obosim făcând binele, căci la timpul potrivit vom secera, dacă nu vom cădea de oboseală. Așadar, cât mai avem timp, să facem bine tuturor, mai ales celor din familia credinței. Priviți cu ce litere mari v-am scris, chiar cu mâna mea! Toți cei care doresc să lase o impresie bună în ce privește trupul, încearcă să vă oblige să vă circumcideți, numai ca să nu fie ei persecutați pentru crucea lui Cristos. Căci nici măcar ei, cei circumciși, nu păzesc Legea, ci vor să vă circumcideți ca să se laude ei cu trupul vostru. În ce mă privește, n-aș vrea să mă laud niciodată decât cu crucea Domnului nostru Isus Cristos, prin care lumea este răstignită față de mine, iar eu față de lume. Căci nici circumcizia, nici necircumcizia nu sunt nimic; ci doar a fi o făptură nouă. Pace și îndurare peste toți cei care vor urma acest principiu și peste Israelul lui Dumnezeu! De acum încolo, nimeni să nu mă mai necăjească, căci port în trupul meu semnele lui Isus. Fraților, harul Domnului nostru Isus Cristos să fie cu duhul vostru! Amin. Pavel, apostol al lui Cristos Isus prin voia lui Dumnezeu, către cei sfinți și credincioși în Cristos Isus care sunt [în Efes]: Har vouă și pace, de la Dumnezeu, Tatăl nostru, și de la Domnul Isus Cristos! Binecuvântat să fie Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Cristos, Cel care ne-a binecuvântat cu orice fel de binecuvântare duhovnicească, în locurile cerești, în Cristos. În El, Dumnezeu ne-a ales înainte de întemeierea lumii, ca să fim sfinți și fără vină înaintea Lui, în dragoste. El a hotărât mai dinainte să ne înfieze pentru Sine, prin Isus Cristos, potrivit cu buna plăcere a voii Sale, spre lauda slavei harului Său, pe care ni l-a dăruit în Fiul Său Preaiubit. În El avem răscumpărarea, prin sângele Lui iertarea păcatelor, potrivit cu bogăția harului Său, pe care l-a revărsat din belșug peste noi, în toată înțelepciunea și priceperea. Ne-a făcut cunoscută taina voii Sale, potrivit cu bunăvoința Sa pe care și-a propus să o manifeste în Fiul, ca plan arătat la împlinirea vremurilor, pentru a uni toate în Cristos, drept Cap, cele din ceruri și cele de pe pământ. În El am fost și aleși ca moștenitori, fiind hotărâți mai dinainte, după planul Aceluia care înfăptuiește toate potrivit cu sfatul voii Sale, așa încât noi, cei care ne-am pus deja nădejdea în Cristos, să fim spre lauda slavei Sale. În El, și voi, după ce ați auzit Cuvântul adevărului, Evanghelia mântuirii voastre, în care ați și crezut, ați fost pecetluiți cu Duhul Sfânt Cel promis și care este o arvună a moștenirii noastre, până la răscumpărarea celor câștigați spre lauda slavei Sale. De aceea și eu, de când am auzit despre credința voastră în Domnul Isus și despre dragostea pe care o aveți pentru toți sfinții, nu încetez să mulțumesc pentru voi, amintindu-vă în rugăciunile mele, ca Dumnezeul Domnului nostru Isus Cristos, Tatăl slavei, să vă dea un duh de înțelepciune și descoperire în cunoașterea Lui, având ochii inimii [voastre] luminați, ca să cunoașteți care este nădejdea la care v-a chemat El, care sunt bogățiile slavei moștenirii Lui în cei sfinți și care este infinita mărime a puterii Lui față de noi, cei care am crezut, potrivit cu lucrarea puterii tăriei Lui, pe care a înfăptuit-o în Cristos atunci când L-a înviat din morți și L-a așezat la dreapta Sa, în locurile cerești, mai presus de orice stăpânire, autoritate, putere și domnie și de orice nume care poate fi numit, nu numai în veacul acesta, ci și în cel viitor. El a pus toate sub picioarele Lui și L-a făcut cap peste toate, pentru Biserică, aceasta fiind Trupul Său, plinătatea Celui care umple toate pe deplin. Voi erați morți în greșelile și păcatele voastre, în care trăiați odinioară, după spiritul acestei lumi, după domnul autorității din văzduh, a duhului care lucrează acum în fiii neascultării, printre care am petrecut și noi toți odinioară, în poftele trupului nostru, împlinind dorințele trupului și ale gândurilor noastre, și eram, prin natura noastră, copii ai mâniei, ca și ceilalți. Însă Dumnezeu, fiind bogat în îndurare, datorită dragostei Sale mari cu care ne-a iubit, cu toate că eram morți în greșeli, ne-a adus la viață împreună cu Cristos. Prin har sunteți mântuiți! El ne-a înviat împreună și ne-a așezat împreună în locurile cerești, în Cristos Isus, ca să arate în veacurile viitoare bogăția nemăsurată a harului Său, în bunătatea Lui față de noi, în Cristos Isus. Căci prin har sunteți mântuiți, prin credință, și lucrul acesta nu este de la voi; este darul lui Dumnezeu! Nu prin fapte, ca să nu se laude nimeni. Dar noi suntem lucrarea Lui, creați în Cristos Isus pentru faptele bune pe care Dumnezeu le-a pregătit mai dinainte, ca să trăim în ele. De aceea, aduceți-vă aminte că altădată erați neamuri după trup, numiți „necircumciși” de către cei care se numesc „circumciși” – circumcizie făcută în trup de mâini omenești – și că, în vremea aceea, erați fără Cristos, fără drept de cetățenie în Israel și străini de legămintele promisiunii, fără nădejde și fără Dumnezeu în lume. Dar acum, în Cristos Isus, voi, cei care altădată erați departe, ați fost apropiați prin sângele lui Cristos. Căci El este pacea noastră, Cel care a făcut din cele două popoare unul singur și care a surpat, prin trupul Său, zidul de despărțire de la mijloc, adică vrăjmășia, anulând Legea poruncilor cu prevederile ei, ca să creeze din cei doi, în El Însuși, un singur om nou, făcând astfel pace, și să-i împace pe amândoi cu Dumnezeu, într-un singur trup, prin cruce, nimicind prin ea vrăjmășia. El a venit și a adus vestea bună: pace vouă, celor de departe, și pace acelora de aproape. Căci prin El avem și unii și alții intrarea la Tatăl, într-un singur Duh. Așadar, voi nu mai sunteți străini sau din afara casei, ci sunteți cetățeni alături de sfinți, membri ai casei lui Dumnezeu, fiind zidiți pe temelia apostolilor și a profeților, piatra din capul unghiului fiind Însuși Cristos Isus. În El, întreaga clădire, fiind bine îmbinată, crește pentru a fi un templu sfânt în Domnul. În El sunteți și voi zidiți împreună, ca prin Duhul să deveniți o locuință a lui Dumnezeu. De aceea, eu, Pavel, întemnițatul lui Cristos [Isus], pentru voi neamurile … (Cu siguranță ați auzit de slujba administrării harului lui Dumnezeu, care mi-a fost dată pentru voi, că prin descoperire mi-a fost făcută de cunoscut taina, după cum v-am scris deja pe scurt. Citind, puteți înțelege priceperea pe care o am în taina lui Cristos, care, în celelalte generații, nu fusese făcută de cunoscut fiilor oamenilor, așa cum le-a fost descoperită acum, prin Duhul, sfinților Săi apostoli și profeți; și anume că, în Cristos Isus, neamurile sunt împreună moștenitoare cu noi, mădulare ale aceluiași trup și părtașe ale promisiunii prin Evanghelie, al cărei slujitor am devenit eu, după darul harului lui Dumnezeu care mi-a fost dat, potrivit cu lucrarea puterii Sale. Mie, celui mai neînsemnat dintre toți sfinții, mi s-a dat harul acesta: ca să vestesc neamurilor bogăția de nepătruns a lui Cristos și să pun în lumină înaintea tuturor care este lucrarea tainei ascunse de veacuri în Dumnezeu, Cel care le-a creat pe toate, pentru ca înțelepciunea felurită a lui Dumnezeu să fie făcută de cunoscut acum, prin Biserică, domniilor și autorităților din locurile cerești, potrivit cu planul de veacuri pe care l-a dus la îndeplinire prin Cristos Isus, Domnul nostru. În El avem îndrăzneală și intrare plină de încredere la Dumnezeu, prin credința în El. Așadar, vă rog să nu vă descurajați din cauza necazurilor mele pentru voi; acestea sunt slava voastră.) … de aceea, îmi plec genunchii înaintea Tatălui, din Care își trage numele orice familie, în ceruri și pe pământ, și-L rog ca, potrivit cu bogăția slavei Sale, să vă facă să fiți întăriți cu putere, prin Duhul Său, în omul dinăuntru, așa încât, prin credință, Cristos să locuiască în inimile voastre, înrădăcinați și întemeiați fiind în dragoste, ca să fiți în stare să înțelegeți, împreună cu toți sfinții, care este lărgimea, lungimea, înălțimea și adâncimea și să cunoașteți dragostea lui Cristos, care este mai presus de cunoaștere, ca să fiți umpluți de toată plinătatea lui Dumnezeu. Iar Celui ce poate să facă nespus mai mult decât cerem sau gândim noi, potrivit cu puterea care lucrează în noi, Lui să-I fie adusă slava, în Biserică și în Cristos Isus, în toate generațiile, în vecii vecilor. Amin! De aceea eu, cel întemnițat pentru Domnul, vă îndemn să trăiți într-un mod vrednic de chemarea la care ați fost chemați, cu toată smerenia și blândețea, cu îndelungă răbdare, îngăduindu-vă unii pe alții în dragoste și dându-vă toată silința să păstrați unitatea Duhului în legătura păcii. Este un singur Trup și un singur Duh, după cum ați și fost chemați la o singură nădejde a chemării voastre. Este un singur Domn, o singură credință, un singur botez. Este un singur Dumnezeu și Tată al tuturor, Cel care este peste toți, prin toți și în toți. Fiecăruia dintre noi i-a fost dat harul potrivit cu măsura darului lui Cristos. De aceea, Scriptura zice: „S-a suit în înălțime, a luat robia roabă și a dat daruri oamenilor.” Dar ce înseamnă acest „S-a suit”, dacă nu cumva că înainte Se și coborâse în părțile de mai jos ale pământului? Cel ce S-a coborât este același cu Cel ce S-a suit mai sus de toate cerurile, așa încât să umple totul. Și El Însuși i-a dat pe unii să fie apostoli, pe alții profeți, pe alții evangheliști, iar pe alții păstori și învățători, pentru pregătirea sfinților în vederea lucrării de slujire, pentru zidirea Trupului lui Cristos, până când vom ajunge toți la unitatea credinței și a cunoașterii Fiului lui Dumnezeu, la maturitate, la măsura staturii plinătății lui Cristos, ca să nu mai fim copii, duși de valuri și purtați încoace și încolo de orice vânt de învățătură, prin viclenia oamenilor și prin iscusința lor în ce privește metodele de amăgire, ci spunând adevărul în dragoste, să creștem în toate privințele în El, Care este Capul, Cristos. Din El, tot trupul bine legat și ținut împreună prin aportul fiecărei încheieturi, își primește creșterea și se zidește pe sine în dragoste, potrivit cu lucrarea fiecărei părți în măsura ei. Așadar, iată ce spun și vă implor în Domnul: să nu mai trăiți cum trăiesc neamurile, în deșertăciunea gândirii lor, având mintea întunecată, fiind înstrăinați de viața lui Dumnezeu din cauza ignoranței care este în ei, ca rezultat al împietririi inimii lor. Aceștia, pierzându-și orice simț, s-au dedat la destrăbălare, pentru a săvârși cu lăcomie orice fel de necurăție. Voi, însă, nu ați învățat în felul acesta despre Cristos, dacă, într-adevăr, ați auzit despre El și ați fost învățați în El, după cum adevărul este în Isus. În ce privește felul de viață din trecut, ați fost învățați să vă dezbrăcați de omul cel vechi, care se strică potrivit cu poftele înșelătoare, să vă înnoiți continuu în duhul minții voastre și să vă îmbrăcați cu omul cel nou, creat după chipul lui Dumnezeu, în dreptatea și sfințenia care vin din adevăr. Așadar, lăsați-vă de minciună și spuneți fiecare aproapelui vostru adevărul, pentru că ne suntem mădulare unii altora. Mâniați-vă și nu păcătuiți! Să nu apună soarele peste mânia voastră și nici să nu dați niciun prilej diavolului! Cel care fură să nu mai fure, ci, mai degrabă, să trudească, lucrând cu [propriile] mâini la ceva bun, ca să aibă ce să împartă celui lipsit. Niciun cuvânt stricat să nu vă iasă din gură, ci numai unul bun, spre zidire, după cum este nevoie, ca să dea har celor ce-l aud. Să nu întristați pe Duhul Sfânt al lui Dumnezeu, prin care ați fost pecetluiți pentru ziua răscumpărării. Orice amărăciune, sau furie, sau mânie, sau țipăt, sau defăimare să fie stârpite dintre voi, împreună cu orice răutate. Fiți, însă, buni unii cu alții, plini de compasiune, iertându-vă unii pe alții, așa cum și Dumnezeu v-a iertat pe voi, în Cristos. Așadar, ca niște copii preaiubiți, luați ca model pe Dumnezeu și trăiți în dragoste, după cum și Cristos ne-a iubit și S-a dat pe Sine lui Dumnezeu, pentru noi, ca dar și ca jertfă de o plăcută mireasmă! Iar curvia și orice fel de necurăție, sau lăcomia, nici să nu fie amintite între voi, așa cum se cuvine din partea unor sfinți, nici cuvinte obscene, nici cuvinte nesăbuite sau glume murdare, care nu sunt cuviincioase, ci mai degrabă cuvinte de mulțumire. Să știți lucrul acesta: niciun curvar sau necurat sau lacom, care este un idolatru, nu are moștenire în Împărăția lui Cristos și a lui Dumnezeu. Nimeni să nu vă amăgească cu vorbe goale, căci din cauza acestor lucruri vine mânia lui Dumnezeu peste fiii neascultării. De aceea, să nu vă faceți părtași cu ei! Căci altădată erați întuneric, dar acum sunteți lumină în Domnul. Trăiți ca niște copii ai luminii! – căci rodul luminii constă în orice bunătate, dreptate și adevăr – cercetând ce este plăcut înaintea Domnului. Să nu luați parte la lucrările neroditoare ale întunericului ci, mai degrabă, condamnați-le public. Căci este rușinos să și vorbim despre ceea ce fac ei în ascuns. Dar toate acestea sunt condamnate de lumină când sunt scoase la iveală, căci tot ce este scos la iveală este lumină. De aceea se zice: „Trezește-te, tu, care dormi! Scoală-te din morți și Cristos te va lumina!” Așadar, aveți grijă cum trăiți: nu ca niște neînțelepți, ci ca niște înțelepți. Răscumpărați vremea, căci zilele sunt rele! De aceea nu fiți fără judecată, ci înțelegeți care este voia Domnului. Nu vă îmbătați cu vin, în care este destrăbălare! Dimpotrivă, fiți mereu umpluți de Duh, vorbind între voi cu psalmi, imnuri și cântări duhovnicești, cântând și aducând laudă Domnului în inima voastră, și mulțumind totdeauna lui Dumnezeu Tatăl, pentru toate, în Numele Domnului nostru Isus Cristos! Supuneți-vă unii altora în frica lui Cristos! Soțiile să se supună soților lor, ca Domnului, fiindcă soțul este capul soției, după cum și Cristos este Capul Bisericii, El Însuși Mântuitor al Trupului. Dar, după cum Biserica Îi este supusă lui Cristos, tot așa să fie și soțiile soților lor, în toate. Soților, iubiți-vă soțiile întocmai cum Și-a iubit și Cristos Biserica și S-a dat pe Sine pentru ea, ca să o sfințească, după ce a curățit-o prin spălarea cu apă, prin cuvânt, ca El să-Și prezinte Lui Însuși Biserica slăvită, neavând pată sau zbârcitură, sau altceva de felul acesta, ci fiind sfântă și fără cusur. Tot așa trebuie să-și iubească și soții soțiile, ca pe propriul lor trup. Cine-și iubește soția, pe sine se iubește. Căci nimeni nu și-a urât vreodată trupul, ci, dimpotrivă, îl hrănește și îl îngrijește, precum Cristos Biserica, căci suntem mădulare ale Trupului Său. De aceea, își va lăsa omul tatăl și mama și se va alipi de soția sa, iar cei doi vor fi un singur trup. Taina aceasta este mare: vorbesc despre Cristos și despre Biserică. Așadar, fiecare din voi așa să-și iubească soția ca pe sine însuși, iar soția să-și respecte soțul! Copii, ascultați de părinții voștri [în Domnul], căci așa este drept. Cinstește pe tatăl tău și pe mama ta! Aceasta este prima poruncă însoțită de o promisiune: ca să-ți fie bine și să trăiești multă vreme pe pământ. Iar voi, părinților, nu-i provocați pe copiii voștri la mânie, ci creșteți-i în învățătura și disciplinarea Domnului. Robilor, ascultați de stăpânii voștri pământești cu frică și cutremur, în sinceritatea inimii voastre, ca de Cristos. Nu slujiți doar de ochii lor, ca unii care caută să placă oamenilor, ci ca niște robi ai lui Cristos, făcând din suflet voia lui Dumnezeu. Slujiți cu bunăvoință, ca Domnului, nu ca oamenilor, știind că fiecare, dacă face bine, bine va primi înapoi de la Domnul, fie că este rob, fie că este om liber. Iar voi, stăpânilor, faceți la fel față de ei, renunțând la amenințări, știind că Domnul, care este atât al lor, cât și al vostru, este în ceruri și că la El nu este părtinire. În rest, întăriți-vă în Domnul și în tăria puterii Lui! Îmbrăcați-vă cu toată armura lui Dumnezeu, ca să puteți sta împotriva uneltirilor diavolului, căci lupta noastră nu este împotriva cărnii și sângelui, ci împotriva domniilor, împotriva autorităților, împotriva puterilor cosmice ale acestui întuneric, împotriva duhurilor răutății din locurile cerești. De aceea, luați toată armura lui Dumnezeu, ca să puteți rezista în ziua cea rea și, după ce veți fi făcut totul, să rămâneți în picioare. Așadar, stați gata, având mijlocul încins cu adevărul, îmbrăcați fiind cu platoșa dreptății și având picioarele încălțate cu râvna Evangheliei păcii. Pe lângă toate acestea, să luați scutul credinței cu care puteți stinge toate săgețile aprinse ale Celui Rău. Luați și coiful mântuirii și sabia Duhului, care este Cuvântul lui Dumnezeu. În rugăciunile și cererile voastre, rugați-vă în orice vreme în Duhul și vegheați asupra acestui lucru cu toată perseverența și cu cereri pentru toți sfinții. Rugați-vă și pentru mine, ca atunci când îmi deschid gura, să mi se dea cuvânt, așa încât, cu îndrăzneală, să fac cunoscută taina Evangheliei, al cărei ambasador în lanțuri sunt. Rugați-vă să vorbesc cu îndrăzneală despre ea, așa cum trebuie. Ca să aflați și voi despre mine ce fac, Tihic, fratele iubit și slujitorul credincios în Domnul, vi le va aduce pe toate la cunoștință. L-am trimis la voi tocmai pentru aceasta: ca să aflați despre noi și să vă mângâie inimile. Pace fraților și dragoste însoțită de credință, de la Dumnezeu Tatăl și de la Domnul Isus Cristos. Harul să fie cu toți cei ce-L iubesc pe Domnul nostru Isus Cristos cu o dragoste nepieritoare! Pavel și Timotei, robi ai lui Cristos Isus, către toți sfinții în Cristos Isus care sunt în Filipi, împreună cu episcopii și diaconii: Har vouă și pace de la Dumnezeu Tatăl nostru și de la Domnul Isus Cristos! Mulțumesc Dumnezeului meu ori de câte ori îmi amintesc de voi. Întotdeauna, în orice rugăciune a mea, mă rog cu bucurie pentru voi toți, pentru părtășia voastră la Evanghelie, încă din prima zi și până acum, convins fiind de faptul că Acela care a început în voi o lucrare bună o va încheia până în ziua lui Cristos Isus. Prin urmare, este drept să gândesc astfel despre voi toți, pentru că vă port în inimă; atât în lanțurile mele, cât și în apărarea și întărirea Evangheliei, sunteți toți, împreună cu mine, părtași la har. Căci martor îmi este Dumnezeu cât tânjesc după voi toți, cu inima lui Cristos Isus. Și iată ce mă rog: ca dragostea voastră să sporească tot mai mult în cunoaștere și orice pricepere, ca să discerneți ceea ce este mai bun, așa încât să fiți curați și fără vină în ziua lui Cristos, plini de rodul dreptății, rod care este prin Isus Cristos, spre slava și lauda lui Dumnezeu. Doresc să știți, fraților, că cele petrecute cu mine au condus, mai degrabă, la înaintarea Evangheliei, așa încât lanțurile mele pentru Cristos au ajuns bine cunoscute în tot pretoriul și tuturor celorlalți. Și cei mai mulți dintre frați, încrezători în Domnul datorită lanțurilor mele, îndrăznesc și mai mult să vestească fără teamă Cuvântul. Într-adevăr, unii Îl predică pe Cristos chiar din invidie și din duh de ceartă, dar alții din bunăvoință. Aceștia din urmă o fac din dragoste, știind că pentru apărarea Evangheliei zac eu aici. Însă cei care din ambiții egoiste Îl proclamă pe Cristos, și nu din sinceritate, o fac cu gândul să mai adauge un necaz la lanțurile mele. Dar ce contează? Oricum, în orice fel, fie cu prefăcătorie, fie cu onestitate, Cristos este proclamat. Și de lucrul acesta mă bucur. Dar mă voi bucura și pentru că știu că, prin rugăciunile voastre și ajutorul Duhului lui Isus Cristos, lucrul acesta va duce la eliberarea mea, potrivit cu așteptarea și speranța mea că nu voi fi făcut de rușine cu nimic, ci, cu toată îndrăzneala, ca întotdeauna, Cristos va fi preamărit în trupul meu, fie prin viață, fie prin moarte. Căci pentru mine a trăi este Cristos, iar a muri este un câștig. Dar, dacă trebuie să mai trăiesc în trup, aceasta pentru mine înseamnă mai mult rod în lucrare. Și ce voi alege? Nu știu! Sunt strâns din două părți: am dorința să plec și să fiu împreună cu Cristos, pentru că ar fi mult mai bine; dar, pentru voi, este mai necesar să rămân [în] trup. Fiind convins de aceasta, știu că voi rămâne și voi continua să fiu alături de voi toți, pentru înaintarea și bucuria voastră în credință, așa încât lauda voastră să sporească în Cristos Isus, pentru mine, prin venirea mea din nou la voi. Numai comportați-vă într-un mod vrednic de Evanghelia lui Cristos, așa încât, fie că voi veni și vă voi vedea, fie că voi fi departe, să aud despre voi că rămâneți fermi într-un singur duh, luptând împreună, într-un singur gând, pentru credința Evangheliei, fără să fiți intimidați cu nimic de cei ce vi se împotrivesc. Acesta este pentru ei un semn al pieirii, dar pentru voi un semn al mântuirii, iar lucrul acesta vine de la Dumnezeu. Căci, cu privire la Cristos, vouă vi s-a dat harul nu doar să credeți în El, ci să și suferiți pentru El, ducând aceeași luptă lăuntrică pe care ați văzut-o la mine și despre care auziți acum că se mai dă în mine. De aceea, dacă este vreo încurajare în Cristos, dacă este vreo mângâiere a dragostei, dacă este vreo părtășie a Duhului, dacă este vreun sentiment de afecțiune și compasiune, împliniți-mi bucuria de a gândi la fel, având aceeași dragoste, aceleași trăiri sufletești și același mod de gândire. Nu faceți nimic din ambiție egoistă sau din slavă deșartă, ci, în smerenie, considerându-i pe ceilalți mai presus de voi înșivă, fiecare din voi să urmărească nu doar foloasele proprii, ci și foloasele celorlalți. Să aveți în voi acest gând care era și în Cristos Isus: El, existând de la început în forma lui Dumnezeu, n-a considerat că a fi egal cu Dumnezeu este ceva de care să Se țină cu orice preț, ci S-a golit pe Sine luând forma unui rob și făcându-Se asemenea oamenilor. La înfățișare a fost găsit ca un om. S-a smerit, făcându-Se ascultător până la moarte, și încă moarte pe cruce. De aceea și Dumnezeu L-a înălțat și I-a dăruit Numele care este mai presus de orice nume, pentru ca în Numele lui Isus să se plece orice genunchi: din locurile cerești și de pe pământ și de sub pământ și orice limbă să-L mărturisească pe Isus Cristos ca Domn, spre slava lui Dumnezeu Tatăl. Așadar, preaiubiții mei, așa cum ați ascultat întotdeauna – nu doar în prezența mea, ci cu mult mai mult acum în absența mea – duceți-vă până la capăt mântuirea voastră, cu frică și cutremur, căci Dumnezeu este Cel care lucrează în voi atât să voiți, cât și să înfăptuiți, potrivit cu bunăvoința Sa. Faceți toate lucrurile fără cârtiri și dispute, ca să fiți fără vină și curați, copii ai lui Dumnezeu, fără cusur în mijlocul unei generații stricate și pervertite, în care străluciți ca niște lumini în lume, ținând cu tărie Cuvântul vieții, ca să mă pot lăuda în ziua lui Cristos că n-am alergat în zadar, nici n-am ostenit în zadar. Dar, chiar dacă ar fi să fiu turnat ca o jertfă de băutură peste jertfa și slujirea credinței voastre, eu mă bucur și mă bucur împreună cu voi toți. Tot așa, bucurați-vă și voi, și bucurați-vă împreună cu mine. Nădăjduiesc în Domnul Isus să vi-l trimit curând pe Timotei, ca să fiu și eu încurajat, aflând vești cu privire la voi. Căci n-am pe nimeni de care să fiu atât de legat sufletește și care să se îngrijească în mod sincer de cele ce vă privesc. Căci toți își caută propriile foloase, nu pe ale lui Isus Cristos. Voi cunoașteți, însă, vrednicia lui, căci a slujit împreună cu mine pentru Evanghelie ca un copil cu tatăl lui. Așadar, nădăjduiesc să vi-l trimit imediat ce voi vedea cum stau lucrurile cu privire la mine. Am încredere în Domnul că și eu voi veni curând. Am considerat că este necesar să vi-l trimit pe fratele Epafrodit, lucrător și luptător împreună cu mine, trimisul și slujitorul vostru pentru nevoile mele. Căci îi era dor de voi toți și era mâhnit pentru că ați auzit că fusese bolnav. Într-adevăr, a fost bolnav, aproape de moarte, dar Dumnezeu S-a îndurat de el; și nu doar de el, ci și de mine, ca să nu am întristare peste întristare. De aceea, vi-l trimit fără întârziere ca, văzându-l din nou, să vă bucurați, iar eu să nu mai fiu atât de întristat. Așadar, primiți-l în Domnul, cu toată bucuria și prețuiți astfel de oameni! Căci, de dragul lucrării lui Cristos, a fost aproape de moarte, riscându-și viața ca să împlinească ceea ce lipsea slujirii voastre pentru mine. În cele din urmă, frații mei, bucurați-vă în Domnul. Mie nu-mi este greu să vă scriu aceleași lucruri, dar pentru voi este o măsură de siguranță. Feriți-vă de câinii aceia! Feriți-vă de cei ce fac răul! Feriți-vă de mutilarea aceea! Căci noi suntem „adevărata circumcizie”, cei care slujim în Duhul lui Dumnezeu și ne lăudăm în Cristos Isus, și nu ne-am pus încrederea în trupul acesta, (cu toate că eu aș putea să-mi pun încrederea și în trup). Dacă altcineva consideră că își poate pune încrederea în trupul acesta, eu și mai mult, căci sunt circumcis în a opta zi, sunt din neamul lui Israel, din seminția lui Beniamin; evreu din evrei; în ce privește Legea – fariseu; în ce privește râvna – persecutor al Bisericii; în ce privește dreptatea care este în Lege – fără vină. Dar cele care pentru mine erau un câștig, le-am considerat o pierdere, de dragul lui Cristos. Ba, mai mult, eu le consider pe toate a fi o pierdere, față de valoarea mult mai mare a cunoașterii lui Cristos Isus, Domnul meu. Pentru El am pierdut toate și le consider gunoaie, ca să-L câștig pe Cristos și să fiu găsit în El, nu având o dreptate a mea, care vine din Lege, ci pe acea care vine prin credința în Cristos, dreptatea care vine de la Dumnezeu pe baza credinței; și să-L cunosc pe El și puterea învierii Lui și părtășia la suferințele Lui și să mă fac asemenea cu El în moartea Lui, ca să ajung cumva la învierea din morți. Nu că am și obținut deja sau că am fost făcut deja desăvârșit, dar caut doar să apuc premiul pentru care am fost și eu apucat de Cristos Isus. Fraților, eu însumi nu consider că l-am apucat, dar fac un singur lucru: uitând ceea ce este în urma mea și avântându-mă spre ceea ce este înainte, alerg spre țintă pentru premiul chemării de sus a lui Dumnezeu, în Cristos Isus. Așadar, toți cei care suntem desăvârșiți, să gândim astfel! Iar, dacă în vreo privință gândiți altfel, Dumnezeu vă va descoperi și acest lucru. Totuși, în ceea ce am ajuns să gândim la fel, să trăim la fel! Luați-mă ca model, fraților, și uitați-vă bine la cei care trăiesc astfel, după exemplul pe care-l aveți în noi. Căci mulți – despre care v-am spus adesea, dar acum vă spun chiar plângând – trăiesc ca dușmani ai crucii lui Cristos. Sfârșitul lor este pierzarea, dumnezeul lor este pântecul, iar slava lor stă în rușinea lor. Ei sunt preocupați de cele pământești. Însă, cetățenia noastră se află în ceruri, de unde și așteptăm un Mântuitor, pe Domnul Isus Cristos, care va transforma trupul stării noastre smerite și-l va face asemenea trupului slavei Sale, potrivit lucrării puterii Sale de a-Și supune toate lucrurile. De aceea, preaiubiții și mult doriții mei frați, bucuria și cununa mea, rămâneți astfel tari în Domnul, preaiubiților! Le îndemn pe Evodia și pe Sintichia să aibă același gând în Domnul. Da, și pe tine, adevărat tovarăș de jug, te rog să le ajuți pe aceste femei care au lucrat pentru Evanghelie împreună cu mine, cu Clement și cu ceilalți colegi de lucrare ai mei, ale căror nume sunt în Cartea Vieții. Bucurați-vă totdeauna în Domnul! Iarăși vă spun: Bucurați-vă! Blândețea voastră să fie cunoscută tuturor oamenilor. Domnul este aproape! Nu vă îngrijorați de nimic, ci, în orice împrejurare, aduceți nevoile voastre la cunoștința lui Dumnezeu, prin rugăciune și cerere, cu mulțumiri. Și pacea lui Dumnezeu, care este mai presus de orice înțelegere, vă va păzi inima și mintea în Cristos Isus. Încolo, fraților, tot ce este adevărat, tot ce este demn de cinstire, tot ce este drept, tot ce este curat, tot ce este plăcut, tot ce este demn de laudă, dacă este vreo virtute, dacă este vreo laudă, la acestea să vă gândiți. Ceea ce ați învățat, ați primit și ați auzit de la mine și ceea ce ați văzut în mine, pe acestea faceți-le! Și Dumnezeul păcii va fi cu voi. M-am bucurat mult în Domnul că, acum în sfârșit, v-ați reînnoit grija față de mine. Vă gândeați voi la așa ceva, dar vă lipsea ocazia. N-o spun fiindcă aș fi lipsit, căci în împrejurările în care mă aflu am învățat să fiu mulțumit. Știu să trăiesc și cu puțin, știu să trăiesc și în belșug. În orice împrejurare și-n toate m-am deprins și să fiu sătul și să fiu flămând și să am din belșug și să duc lipsă. Pot totul prin [Cristos], Cel care mă întărește. Însă, bine ați făcut că ați luat parte la necazul meu. Știți și voi, filipenilor, că la începutul vestirii Evangheliei, când am plecat din Macedonia, nicio biserică nu s-a făcut părtașă cu mine în ce privește darea și primirea, în afară de voi. Pentru că și în Tesalonic mi-ați trimis de câteva ori ceva pentru nevoia mea. Nu că aș căuta darul vostru, ci caut rodul care sporește spre folosul vostru. Dar am de toate și am din belșug. Sunt îndestulat fiindcă am primit de la Epafrodit cele trimise de voi, o mireasmă cu miros plăcut, o jertfă bine primită și plăcută lui Dumnezeu. Și Dumnezeul meu vă va împlini toate nevoile, potrivit cu bogăția Sa, în slavă, în Cristos Isus. Lui Dumnezeu și Tatălui nostru să-I fie slava, în vecii vecilor. Amin! Salutați pe fiecare sfânt în Cristos Isus. Frații care sunt împreună cu mine vă trimit salutări. Toți sfinții vă salută, mai ales cei din casa Cezarului. Harul Domnului Isus Cristos fie cu duhul vostru! Pavel, apostol al lui Cristos Isus prin voia lui Dumnezeu, și fratele Timotei, către sfinții care sunt în Colose, frați credincioși în Cristos: Har vouă și pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru! Îi mulțumim întotdeauna lui Dum­ne­zeu, Tatăl Domnului nostru Isus Cristos, când ne rugăm pentru voi, căci am auzit despre credința voastră în Cristos Isus și despre dragostea pe care o aveți față de toți sfinții, datorită nădejdii păstrate pentru voi în ceruri și despre care ați auzit mai înainte în Cuvântul adevărului, Evanghelia care a ajuns până la voi și care este în toată lumea, aducând rod și crescând. La fel este și printre voi, din ziua în care ați auzit și ați cunoscut harul lui Dumnezeu în adevăr, după cum ați învățat de la preaiubitul nostru Epafras, rob împreună cu noi, care este un slujitor credincios al lui Cristos, pentru voi. El ne-a făcut cunoscută dragostea voastră în Duhul. De aceea și noi, din ziua în care am auzit, nu încetăm să ne rugăm pentru voi și să cerem să fiți umpluți de cunoașterea voii Lui, cu toată înțelepciunea și priceperea duhovnicească, așa încât să trăiți într-un mod vrednic de Domnul: fiindu-I plăcuți în toate, în orice faptă bună, aducând rod și crescând în cunoașterea lui Dumnezeu, fiind întăriți cu toată puterea, potrivit cu tăria slavei Sale, pentru orice răbdare și îndelungă răbdare, cu bucurie, mulțumind Tatălui care v-a învrednicit să luați parte la moștenirea sfinților în lumină. El ne-a eliberat de sub autoritatea întunericului și ne-a strămutat în Împărăția Fiului Său Preaiubit, în Care avem răscumpărarea, [prin sângele Lui] iertarea păcatelor. El este chipul Dumnezeului nevăzut, Întâiul Născut peste toată creația, pentru că prin El au fost create toate: în ceruri și pe pământ, cele văzute și cele nevăzute, fie tronuri, fie domnii, fie conducători, fie autorități; toate au fost create prin El și pentru El. El este înainte de toate și în El toate se țin împreună. El este Capul Trupului, al Bisericii. El este Începutul, Întâiul Născut dintre cei morți, Ca El să aibă întâietate în toate. Căci în El a binevoit Dumnezeu să locuiască toată plinătatea și prin El să împace cu Sine toate, atât cele de pe pământ, cât și cele din ceruri, făcând pace prin sângele crucii Lui, [prin El]. Și pe voi, care odinioară erați înstrăinați și dușmani în gândirea voastră, lucru vădit prin faptele rele, El v-a împăcat acum în trupul Său de carne, prin moarte, ca să vă prezinte înaintea Lui sfinți, fără cusur și fără vină, dacă, într-adevăr, rămâneți întemeiați și statornici în credință, fără să vă abateți de la nădejdea Evangheliei pe care ați auzit-o, care a fost vestită oricărei făpturi de sub cer, și al cărei slujitor am devenit eu, Pavel. Acum, mă bucur pătimind pentru voi și, în trupul meu, împlinesc ceea ce lipsește suferințelor lui Cristos pentru Trupul Său care este Biserica. Slujitorul ei am devenit eu, potrivit cu planul lui Dumnezeu care mi-a fost încredințat pentru voi, de a vă vesti întreg Cuvântul lui Dumnezeu, taina care a fost ascunsă de veacuri și de generații, dar care a fost descoperită acum sfinților Lui. Lor a vrut Dumnezeu să le facă de cunoscut care este bogăția slavei acestei taine printre neamuri și anume: Cristos în voi, nădejdea slavei. Pe El Îl vestim, îndemnând orice om și învățând pe orice om în toată înțelepciunea, ca să îl prezentăm pe orice om desăvârșit, în Cristos. Pentru aceasta mă și ostenesc, luptându-mă potrivit cu lucrarea Lui, care se manifestă cu tărie în mine. Vreau ca voi să știți ce mare luptă duc pentru voi, pentru cei din Laodiceea și pentru toți cei care nu m-au văzut la față, ca inimile lor să fie încurajate, să fie uniți în dragoste și să aibă toată bogăția ce vine dintr-o înțelegere deplină, pentru cunoașterea tainei lui Dumnezeu, adică pe Cristos, în care sunt ascunse toate comorile înțelepciunii și ale cunoștinței. Vă spun lucrul acesta pentru ca nimeni să nu vă amăgească printr-o vorbire înduplecătoare. Căci, chiar dacă sunt departe cu trupul, totuși, cu duhul sunt împreună cu voi, bucurându-mă să văd buna voastră rânduială și fermitatea credinței voastre în Cristos. Așadar, după cum L-ați primit pe Cristos Isus, Domnul, continuați să trăiți în El, înrădăcinați și zidiți în El, întăriți în credința voastră, după cum ați fost învățați, aducând din belșug mulțumire. Aveți grijă să nu vă ia cineva captivi prin filozofie și amăgire deșartă, după tradiția oamenilor, după principiile elementare ale lumii, și nu după Cristos. Căci în El locuiește trupește toată plinătatea Dumnezeirii și prin El sunteți umpluți și voi, prin Cel care este Capul oricărei stăpâniri și autorități. În El ați fost și circumciși cu o circumcizie care nu este făcută de mână omenească, ci cu circumcizia lui Cristos, prin dezbrăcarea de trupul naturii păcătoase, fiind îngropați împreună cu El prin botez, prin care ați fost și înviați împreună cu El, prin credința în puterea lui Dumnezeu, Cel care L-a înviat din morți. Pe voi, care erați morți în greșelile voastre și în necircumcizia trupului vostru, Dumnezeu v-a adus la viață împreună cu El, când ne-a iertat toate greșelile. El a șters înscrisul cu îndatoririle, înscris care era împotriva noastră și care ne era ostil, și l-a îndepărtat din mijlocul nostru, pironindu-l pe cruce. A dezarmat conducerile și autoritățile și le-a făcut de rușine în văzul tuturor, triumfând asupra lor prin cruce. Așadar, să nu vă judece cineva cu privire la mâncare sau la băutură sau cu privire la o sărbătoare, la o lună nouă sau la un sabat. Acestea sunt doar o umbră a lucrurilor viitoare, dar trupul este al lui Cristos. Nimeni să nu vă răpească premiul, găsindu-și plăcerea într-o falsă smerenie și într-o închinare la îngeri, vorbind la nesfârșit despre lucrurile pe care pretinde că le-a văzut, fiind dus la îngâmfare, fără motiv, de gândirea sa omenească. Acesta nu se ține strâns de Capul din care tot Trupul, susținut și legat împreună prin articulații și ligamente, își primește creșterea de la Dumnezeu. Dacă ați murit împreună cu Cristos față de principiile elementare ale lumii, de ce, ca și cum ați trăi în lume, vă supuneți unor porunci ca: Nu apuca! Nu gusta! Nu atinge! (cu privire la lucruri sortite pieirii prin întrebuințarea lor) – potrivit cu poruncile și învățăturile oamenilor? Acestea au, într-adevăr, o aparență de înțelepciune, printr-o religiozitate autoimpusă, o falsă smerenie [și] o asprime față de trup, dar nu au nicio valoare împotriva satisfacerii pornirilor trupului. Așadar, dacă ați fost înviați împreună cu Cristos, căutați lucrurile de sus, unde este și Cristos șezând la dreapta lui Dumnezeu. Gândiți-vă la cele de sus, nu la cele de pe pământ, pentru că ați murit și viața voastră este ascunsă, împreună cu Cristos, în Dumnezeu. Când Cristos – viața voastră – Se va arăta, atunci și voi vă veți arăta împreună cu El, în slavă. De aceea dați morții mădularele care sunt pe pământ: desfrâul, necurăția, patima, pofta rea și lăcomia, care este idolatrie. Din cauza acestora vine mânia lui Dumnezeu [peste fiii neascultării]. În acestea ați umblat și voi odinioară, când trăiați în ele. Acum, însă, lăsați-vă și voi de toate acestea: de mânie, furie, răutate, defăimare și de vorbirea murdară din gura voastră. Nu vă mințiți unii pe alții, fiindcă v-ați dezbrăcat de omul cel vechi, împreună cu faptele lui, și v-ați îmbrăcat cu omul cel nou, care se înnoiește spre o deplină cunoștință, după chipul Celui care l-a creat. Aici nu mai este nici grec, nici iudeu, nici circumcizie, nici necircumcizie, nici barbar, nici scit, nici rob, nici om liber, ci Cristos este totul și în toți. Așadar, ca niște aleși ai lui Dumnezeu, sfinți și iubiți, îmbrăcați-vă cu o inimă plină de compasiune, cu bunătate, smerenie, blândețe, îndelungă răbdare, îngăduind-vă unii pe alții și iertându-vă unii pe alții, dacă cineva are o plângere împotriva altcuiva. Așa cum v-a iertat și Domnul pe voi, tot așa iertați-vă și voi! Peste toate acestea, îmbrăcați-vă cu dragostea, care este legătura desăvârșirii. Și pacea lui Cristos, la care ați și fost chemați ca să fiți un singur Trup, să domnească în inimile voastre. Și fiți recunoscători! Cuvântul lui Cristos să locuiască din belșug în voi, învățându-vă și sfătuindu-vă unii pe alții, cu toată înțelepciunea. Cântați-I lui Dumnezeu cu recunoștință în inimile voastre, prin psalmi, imnuri și cântări duhovnicești. Și tot ceea ce faceți prin cuvânt sau faptă, faceți totul în Numele Domnului Isus, mulțumind prin El lui Dumnezeu Tatăl. Soțiilor, supuneți-vă soților voștri cum se cuvine în Domnul! Soților, iubiți-vă soțiile și nu vă purtați cu asprime față de ele! Copii, ascultați în toate de părinții voștri, căci lucrul acesta este plăcut Domnului! Părinților, nu-i întărâtați pe copiii voștri, ca să nu se descurajeze! Robilor, ascultați în toate de stăpânii voștri pământești, nu doar când sunteți sub privirea lor, ca unii care caută să placă oamenilor, ci, cu o inimă sinceră, temându-vă de Domnul! Orice faceți, să faceți din tot sufletul, ca pentru Domnul, și nu ca pentru oameni, știind că de la Domnul veți primi răsplata moștenirii. Slujiți Domnului Cristos! Căci cel ce face rău va primi înapoi ceea ce a făcut rău; și nu există părtinire! Stăpânilor, dați robilor voștri ceea ce este drept și cuvenit, știind că și voi aveți un Stăpân în cer! Perseverați în rugăciune, veghind în ea cu mulțumire! Rugați-vă în același timp și pentru noi, ca Dumnezeu să ne deschidă o ușă pentru Cuvânt, pentru a vesti taina lui Cristos, pentru care sunt pus în lanțuri, și ca să o fac cunoscută așa cum trebuie. Comportați-vă cu înțelepciune față de cei de afară, răscumpărând vremea. Vorbirea voastră să fie întotdeauna cu har, dreasă cu sare, ca să știți cum trebuie să răspundeți fiecăruia. Toate cele cu privire la mine vă vor fi aduse la cunoștință de Tihic, fratele preaiubit, slujitor credincios și rob împreună cu mine în Domnul, pe care l-am trimis la voi tocmai pentru aceasta, ca să aflați despre noi și să vă încurajeze inimile. L-am trimis împreună cu Onisim, fratele credincios și preaiubit, care este dintre voi. Ei vă vor aduce la cunoștință toate câte se petrec aici. Vă salută Aristarh, colegul meu de temniță, Marcu, vărul lui Barnaba (cu privire la care ați primit porunci: dacă vine la voi, să-l primiți bine!) și Isus, numit Iustus. Dintre cei circumciși, aceștia sunt singurii colaboratori ai mei pentru Împărăția lui Dumnezeu, care au fost o încurajare pentru mine. Vă salută Epafras, care este dintre voi, rob al lui Cristos [Isus], care se luptă întotdeauna în rugăciunile sale pentru voi, ca să rămâneți desăvârșiți și pe deplin încredințați de toată voia lui Dumnezeu. Căci mărturisesc despre el că a ostenit mult pentru voi, pentru cei din Laodiceea și pentru cei din Hierapolis. Vă trimit salutări și Luca, doctorul preaiubit, și Dima. Salutați-i pe frații din Laodiceea și, de asemenea, pe Nimfa și biserica din casa ei. După ce epistola va fi citită la voi, faceți să fie citită și în biserica laodiceenilor, iar pe aceea din Laodiceea s-o citiți și voi. Și lui Arhip spuneți-i: „Ai grijă să-ți împlinești slujba pe care ai primit-o în Domnul!” Salutul este scris cu mâna mea – a lui Pavel. Amintiți-vă de lanțurile mele! Harul să fie cu voi! Pavel, Silvan și Timotei, către biserica tesalonicenilor, care este în Dumnezeu Tatăl și în Domnul Isus Cristos: Har vouă și pace! Îi mulțumim întotdeauna lui Dumnezeu pentru voi toți, când vă amintim neîncetat în rugăciunile noastre și ne aducem aminte înaintea lui Dumnezeu, Tatăl nostru, de lucrarea credinței voastre, de osteneala dragostei voastre și de statornicia nădejdii voastre în Domnul nostru Isus Cristos. Noi știm, frați iubiți de Dumnezeu, că El v-a ales, fiindcă Evanghelia noastră nu a ajuns la voi doar prin cuvânt, ci și prin putere, prin Duhul Sfânt și cu o deplină convingere; după cum bine știți ce fel de oameni am fost printre voi, de dragul vostru. Iar voi ne-ați luat ca model atât pe noi, cât și pe Domnul, ați primit Cuvântul în mijlocul unei mari strâmtorări cu o bucurie care vine de la Duhul Sfânt și ați devenit astfel voi înșivă un model pentru toți credincioșii din Macedonia și Ahaia. Căci de la voi a răsunat Cuvântul Domnului nu numai în Macedonia și [în] Ahaia, ci și în tot locul unde s-a răspândit credința voastră în Dumnezeu, așa că nu mai este nevoie ca noi să spunem ceva. Căci ei înșiși spun despre noi ce fel de primire am avut la voi și cum v-ați întors de la idoli la Dumnezeu, ca să slujiți Dumnezeului celui viu și adevărat și să-L așteptați din ceruri pe Fiul Său, pe Care El L-a înviat din morți, pe Isus, Cel care ne va scăpa de mânia care va veni. Voi înșivă știți, fraților, că venirea noastră la voi n-a fost în zadar. Dimpotrivă, după ce am suferit mai înainte și am fost batjocoriți în Filipi, după cum știți, am avut totuși îndrăzneală în Dumnezeul nostru să vă vestim Evanghelia lui Dumnezeu, în mijlocul unei mari lupte. Căci îndemnul nostru nu vine din vreo rătăcire, nici din ceva necurat, nici din vreo șiretenie, ci, așa cum am fost găsiți vrednici de Dumnezeu să ni se încredințeze Evanghelia, așa și vorbim, nu ca să fim plăcuți oamenilor, ci lui Dumnezeu, Cel care ne cercetează inimile. Căci, așa cum știți, noi n-am venit niciodată cu o vorbire lingușitoare, nici cu un pretext pentru lăcomie – Dumnezeu este martor – nici n-am căutat slavă de la oameni, nici de la voi și nici de la alții, deși, ca apostoli ai lui Cristos, puteam să ne purtăm cu autoritate, dar ne-am făcut ca niște copilași în mijlocul vostru, ca o doică ce-și îngrijește cu drag copiii. Astfel, îndrăgindu-vă atât de mult, ne-a făcut plăcere să vă împărtășim nu doar Evanghelia lui Dumnezeu, ci și sufletele noastre, pentru că ne deveniserăți dragi. Vă amintiți, fraților, de osteneala și de efortul nostru: în timp ce lucram zi și noapte, ca să nu fim o povară pentru niciunul dintre voi, v-am predicat Evanghelia lui Dumnezeu. Voi sunteți martori și Dumnezeu de asemenea, cu câtă sfințenie, și dreptate, și nevinovăție ne-am purtat față de voi, cei credincioși. Știți cum am fost față de fiecare dintre voi, ca un tată față de propriii copii: v-am sfătuit, v-am mângâiat și v-am implorat să vă purtați în mod vrednic de Dumnezeu, Care vă cheamă la Împărăția și slava Lui. De aceea și noi Îi mulțumim lui Dumnezeu neîncetat pentru că, atunci când ați primit Cuvântul lui Dumnezeu auzit de la noi, l-ați primit nu ca pe un cuvânt al oamenilor, ci, așa cum și este de fapt, ca pe Cuvântul lui Dumnezeu, care și lucrează în voi, cei care credeți. Căci voi, fraților, ați călcat pe urmele bisericilor lui Dumnezeu din Iudeea, care sunt în Cristos Isus. Căci și voi ați suferit din partea compatrioților voștri la fel cum și ei au suferit din partea iudeilor care i-au omorât pe Domnul Isus și pe profeți, iar pe noi ne-au alungat persecutându-ne. Ei nu Îi sunt plăcuți lui Dumnezeu și sunt ostili față de toți oamenii, căci ne împiedică să vorbim neamurilor, ca nu cumva să fie mântuite. Toate acestea ca ei să umple întotdeauna măsura păcatelor lor. Dar, până la urmă, mânia lui Dumnezeu a venit peste ei. Dar noi, fraților, după ce am fost despărțiți de voi pentru o vreme – cu fața, nu cu inima – am căutat și mai mult să vă vedem fața, cu o dorință aprinsă. Așadar, am vrut să venim la voi – chiar eu, Pavel, și nu doar o dată – dar Satan ne-a împiedicat. Căci, cine este nădejdea sau bucuria sau cununa noastră de laudă înaintea Domnului nostru Isus, la venirea Lui, dacă nu chiar voi? Fiindcă voi sunteți slava și bucuria noastră. De aceea, fiindcă nu am mai avut răbdare, am considerat că este mai bine să fim lăsați singuri în Atena și l-am trimis pe Timotei, fratele nostru și lucrător împreună cu Dumnezeu în Evanghelia lui Cristos, ca să vă întărească și să vă încurajeze cu privire la credința voastră, așa încât nimeni să nu se clatine în aceste necazuri. De fapt, voi înșivă știți că pentru aceasta suntem destinați. Chiar și atunci când eram la voi vă spuneam mai dinainte că urmează să suferim necazuri, după cum s-a și întâmplat și cum o știți. De aceea și eu, nemaiavând răbdare, am trimis ca să aflu despre credința voastră, ca nu cumva să vă fi ispitit ispititorul și osteneala noastră să fi fost în zadar. Acum, însă, când a venit Timotei de la voi la noi, ne-a adus vești bune despre credința și dragostea voastră, că întotdeauna vă amintiți cu plăcere de noi și că doriți să ne vedeți, după cum și noi dorim să vă vedem. De aceea, fraților, în toată strâmtorarea și necazul nostru, am fost mângâiați cu privire la voi, prin credința voastră. Căci acum suntem înviorați dacă voi stați neclintiți în Domnul. Oare ce mulțumire am putea să-I aducem în schimb lui Dumnezeu pentru voi, pentru toată bucuria pe care o avem, datorită vouă, înaintea Dumnezeului nostru? Zi și noapte ne rugăm nespus de mult să putem să vă vedem fața și să întregim ceea ce lipsește credinței voastre. Însuși Dumnezeu, Tatăl nostru, și Domnul nostru Isus să ne îndrepte calea înspre voi! Cât despre voi, facă Domnul să creșteți și să sporiți în dragoste unii față de alții și față de toți, așa cum facem și noi față de voi, ca să vi se întărească inimile și să fie fără vină, în sfințenie înaintea lui Dumnezeu, Tatăl nostru, la venirea Domnului nostru Isus cu toți sfinții Săi. [Amin.] Mai departe, fraților, după cum ați primit învățătură de la noi cu privire la felul în care trebuie să vă comportați și să-I fiți plăcuți lui Dumnezeu – cum, de altfel, vă și comportați – vă rugăm și vă îndemnăm în Domnul Isus să sporiți și mai mult în această privință. Fiindcă știți ce porunci v-am dat prin Domnul Isus. Pentru că voia lui Dumnezeu este sfințirea voastră: să vă feriți de desfrâu; fiecare dintre voi să știe să-și stăpânească vasul în sfințenie și cinste, nu în stârnirea poftei, ca neamurile care nu-L cunosc pe Dumnezeu. Nimeni să nu-l nedreptățească pe fratele său sau să profite de el în vreo privință, pentru că răzbunarea este a Domnului pentru toate acestea, după cum v-am spus și noi mai înainte și v-am avertizat. Căci Dumnezeu nu ne-a chemat la necurăție, ci la sfințire. Prin urmare, cel ce respinge aceste învățături, nu respinge un om, ci pe Dumnezeu, Care vă [și] dă Duhul Său cel Sfânt. Cu privire la dragostea frățească nu aveți nevoie să vă scriem, fiindcă voi înșivă sunteți învățați de Dumnezeu să vă iubiți unii pe alții. Și, într-adevăr, faceți aceasta față de toți frații [care sunt] în întreaga Macedonie. Dar vă îndemnăm, fraților, să sporiți tot mai mult în ea și, așa cum v-am poruncit, să vă străduiți să trăiți în liniște, să-și vadă fiecare de ale sale și să lucrați cu mâinile voastre, așa încât să vă comportați cuviincios față de cei din afară și să nu depindeți de nimeni. Fraților, nu vrem să fiți neștiutori cu privire la cei care au adormit, ca să nu vă întristați asemenea celor care nu au nădejde. Căci, dacă credem că Isus a murit și a înviat, credem și că Dumnezeu îi va aduce împreună cu Isus pe cei ce au adormit în El. Vă spunem aceasta printr-un cuvânt al Domnului și anume că noi, cei vii care vom fi rămas până la venirea Domnului, cu niciun chip nu o vom lua înaintea celor ce vor fi adormit. Căci Însuși Domnul, cu un strigăt poruncitor, cu glasul unui arhanghel și cu trâmbița lui Dumnezeu, se va coborî din cer și mai întâi vor învia cei morți în Cristos. Apoi noi, cei vii, care vom fi rămas, vom fi răpiți împreună cu ei în nori, ca să-L întâlnim pe Domnul în văzduh și, astfel, vom fi pentru totdeauna împreună cu Domnul. Așadar, mângâiați-vă unii pe alții cu aceste cuvinte! Cu privire la timpuri și vremuri, fraților, nu aveți nevoie să vi se scrie. Voi înșivă știți bine că ziua Domnului va veni ca un hoț, noaptea. Când vor zice: „Pace și siguranță!”, atunci o nenorocire neașteptată va veni peste ei, așa cum vin durerile nașterii peste cea însărcinată. Și nu vor scăpa cu niciun chip! Dar voi, fraților, nu sunteți în întuneric ca ziua aceea să vă surprindă ca un hoț. Căci voi toți sunteți fii ai luminii și fii ai zilei. Nu suntem ai nopții, nici ai întunericului. Așadar, să nu dormim ca ceilalți, ci să veghem și să fim treji, căci cei ce dorm, dorm noaptea, iar cei ce se îmbată, noaptea se îmbată. Dar noi, care suntem ai zilei, să fim treji, îmbrăcați cu platoșa credinței și a dragostei, având drept coif nădejdea mântuirii. Căci Dumnezeu nu ne-a destinat pentru mânie, ci ca să primim mântuirea prin Domnul nostru Isus Cristos, Cel care a murit pentru noi, pentru ca, fie că veghem, fie că dormim, să trăim împreună cu El. De aceea, încurajați-vă unii pe alții și zidiți-vă unul pe celălalt, așa cum de altfel și faceți. Vă rugăm, fraților, să-i respectați pe cei ce se ostenesc între voi, care vă conduc în Domnul și vă sfătuiesc; să-i prețuiți foarte mult, în dragoste, pentru lucrarea lor. Trăiți în pace între voi. Vă îndemnăm, fraților, să-i mustrați pe cei care trăiesc în dezordine, să-i încurajați pe cei descurajați, să-i sprijiniți pe cei slabi, să fiți răbdători cu toți. Aveți grijă ca nimeni să nu întoarcă nimănui rău pentru rău, ci urmăriți întotdeauna să faceți binele, [atât] între voi, cât și față de toți. Bucurați-vă întotdeauna! Rugați-vă neîncetat! În toate aduceți mulțumiri! Căci aceasta este voia lui Dumnezeu pentru voi, în Cristos Isus. Nu stingeți Duhul! Nu disprețuiți profețiile! Cercetați toate lucrurile și păstrați ce este bun! Feriți-vă de orice formă a răului! Însuși Dumnezeul păcii să vă sfințească pe deplin, iar întreaga voastră ființă – duhul, sufletul și trupul – să fie păstrată fără vină, la venirea Domnului nostru Isus Cristos. Credincios este Cel ce vă cheamă și El va face lucrul acesta. Fraților, rugați-vă [și] pentru noi! Salutați pe toți frații cu o sărutare sfântă! Vă rog fierbinte înaintea Domnului să citiți această epistolă tuturor fraților. Harul Domnului nostru Isus Cristos să fie cu voi! Pavel, Silvan și Timotei, către biserica tesalonicenilor, care este în Dumnezeu, Tatăl nostru, și în Domnul Isus Cristos: Har vouă și pace de la Dumnezeu, Tatăl [nostru], și de la Domnul Isus Cristos! Suntem datori să-I mulțumim întotdeauna lui Dumnezeu pentru voi, fraților, așa cum se și cuvine, întrucât credința voastră crește nespus de mult, iar dragostea fiecăruia dintre voi toți, unii față de alții, sporește tot mai mult. Astfel, noi înșine ne lăudăm cu voi în bisericile lui Dumnezeu, pentru răbdarea și credința voastră, în mijlocul tuturor persecuțiilor și al necazurilor pe care le îndurați. Aceasta este o dovadă clară a judecății drepte a lui Dumnezeu, pentru a fi considerați vrednici de Împărăția lui Dumnezeu, pentru care și suferiți. Într-adevăr, este drept din partea lui Dumnezeu să le răsplătească cu necaz celor ce vă necăjesc, iar vouă, celor necăjiți, să vă dea odihnă, împreună cu noi, la arătarea Domnului Isus din cer, cu îngerii puterii Lui, într-o flacără de foc, când va aduce pedeapsă asupra celor ce nu-L cunosc pe Dumnezeu și asupra celor care nu ascultă de Evanghelia Domnului nostru Isus. Ei vor suferi ca pedeapsă o nimicire veșnică, departe de fața Domnului și de slava puterii Lui, în ziua aceea când va veni să fie slăvit în sfinții Săi și privit cu uimire în mijlocul tuturor celor care au crezut, căci mărturia noastră față de voi a fost crezută. Pentru aceasta ne și rugăm întotdeauna pentru voi, ca Dumnezeul nostru să vă considere vrednici de chemarea Sa și să împlinească cu putere orice dorință de bunătate și orice faptă izvorâtă din credință, așa încât Numele Domnului nostru Isus să fie proslăvit în voi și voi în El, potrivit cu harul Dumnezeului nostru și al Domnului Isus Cristos. În ce privește venirea Domnului nostru Isus Cristos și strângerea noastră împreună cu El, vă rugăm, fraților, să nu vă lăsați clătinați atât de repede în mintea voastră, nici să nu vă lăsați tulburați de vreun duh, de vreun cuvânt sau de vreo epistolă, ca venind de la noi, cum că ziua Domnului ar fi și sosit. Nimeni să nu vă amăgească în niciun fel, pentru că nu va sosi până când nu va veni mai întâi apostazia și până când nu va fi descoperit omul fărădelegii, fiul pierzării, cel care se împotrivește și se înalță pe sine mai presus de tot ce se numește „Dumnezeu” sau „obiect al închinării”, până acolo încât se va așeza în Templul lui Dumnezeu și se va proclama pe sine însuși drept Dumnezeu. Nu vă amintiți că vă spuneam aceste lucruri când eram încă la voi? Și acum, voi știți ce îl împiedică să nu fie descoperit decât la vremea lui. Căci taina fărădelegii își face deja lucrarea, numai că este unul care îl împiedică în prezent, până când se va da la o parte. Și atunci va fi descoperit cel fărădelege pe care Domnul [Isus] îl va nimici cu suflarea gurii Sale și-l va îndepărta prin manifestarea venirii Sale. Venirea celui fărădelege va avea loc potrivit cu lucrarea lui Satan, cu tot felul de manifestări de putere, semne și minuni false și cu orice fel de amăgire a răutății pentru cei ce se pierd, pentru că n-au primit dragostea de adevăr, ca să fie mântuiți. Și de aceea, Dumnezeu le va trimite o lucrare de rătăcire, ca să creadă minciuna, așa încât toți cei ce n-au crezut adevărul, ci și-au găsit plăcerea în nedreptate, să fie condamnați. Noi, însă, suntem datori să-I mulțumim întotdeauna lui Dumnezeu pentru voi, frați preaiubiți de Domnul, fiindcă Dumnezeu v-a ales ca un prim rod pentru mântuire, prin sfințirea făcută de Duhul și credința în adevăr. La aceasta v-a și chemat El, prin Evanghelia noastră, ca să primiți slava Domnului nostru Isus Cristos. Așadar, fraților, stați neclintiți și țineți învățăturile ce vi s-au transmis, fie prin cuvânt, fie prin epistola noastră. Însuși Domnul nostru Isus Cristos și Dumnezeu, Tatăl nostru, care ne-a iubit și ne-a dat prin har o mângâiere veșnică și o bună nădejde, să vă mângâie inimile și să vă întărească în orice faptă și cuvânt bun. Încolo, fraților, rugați-vă pentru noi, astfel încât Cuvântul Domnului să se răspândească degrabă și să fie onorat, așa cum este și între voi, și să fim scăpați de oameni nelalocul lor și răi; căci credința nu este a tuturor. Dar credincios este Domnul care vă va întări și vă va păzi de Cel Rău. Noi, însă, suntem încredințați în Domnul că voi împliniți și veți împlini ceea ce vă poruncim. Fie ca Domnul să vă îndrepte inimile voastre spre dragostea lui Dumnezeu și spre răbdarea lui Cristos. Vă poruncim, fraților, în Numele Domnului [nostru] Isus Cristos, să vă îndepărtați de orice frate care trăiește în neorânduială și nu potrivit cu învățătura pe care ați primit-o de la noi. Căci voi știți cum trebuie să ne urmați exemplul, fiindcă n-am trăit în neorânduială în mijlocul vostru, nici n-am mâncat fără plată pâine de la cineva, ci am muncit cu osteneală și trudă, zi și noapte, ca să nu împovărăm pe niciunul dintre voi. Nu pentru că n-am avea acest drept, ci pentru a ne da pe noi înșine ca exemplu pentru voi, ca să ne luați ca model. Căci, și când eram la voi, vă porunceam: „Dacă cineva nu vrea să muncească, nici să nu mănânce!” Auzim, însă, că unii dintre voi trăiesc în neorânduială, nu muncesc deloc, ci se amestecă în treburile altora. Unora ca aceștia le poruncim și-i îndemnăm, în Domnul Isus Cristos, să-și mănânce pâinea muncind în liniște. Cât despre voi, fraților, să nu vă descurajați făcând binele. Dar, dacă cineva nu ascultă de cuvântul nostru, prin epistola aceasta, însemnați-l și să nu aveți nicio legătură cu el, ca să fie făcut de rușine. Totuși, să nu-l considerați ca un dușman, ci sfătuiți-l ca pe un frate. Însuși Domnul păcii să vă dea pacea, întotdeauna și în orice fel. Domnul să fie cu voi toți! Salutul este scris cu însăși mâna mea – a lui Pavel. Acesta este semnul în fiecare epistolă. Așa scriu eu. Harul Domnului nostru Isus Cristos să fie cu voi toți! Pavel, apostol al lui Cristos Isus, prin porunca lui Dumnezeu, Mântuitorul nostru, și a lui Cristos Isus, nădejdea noastră, către Timotei, adevăratul meu copil în credință: Har, îndurare și pace de la Dumnezeu Tatăl și de la Cristos Isus, Domnul nostru! După cum te-am rugat când am plecat spre Macedonia, rămâi în Efes ca să le poruncești unora să nu dea altă învățătură, nici să nu se ocupe cu mituri și cu nesfârșite genealogii care provoacă mai degrabă dispute decât înaintarea planului lui Dumnezeu, care este prin credință. Scopul poruncii este dragostea dintr-o inimă curată, dintr-o conștiință bună și dintr-o credință neprefăcută. Unii s-au abătut de la acestea și s-au întors la flecăreli. Ei vor să fie învățători ai Legii, dar nu înțeleg nici ceea ce spun, nici lucrurile pe care le susțin cu atâta tărie. Noi știm că Legea este bună dacă cineva o folosește corect. Mai știm că Legea nu este făcută pentru cel drept, ci pentru cei fărădelege și nesupuși, pentru cei neevlavioși și păcătoși, pentru cei lipsiți de sfințenie și lumești, pentru ucigașii de tată și ucigașii de mamă, pentru criminali, pentru cei desfrânați, pentru homosexuali, pentru traficanți de sclavi, pentru mincinoși, pentru cei care jură fals și pentru orice altă faptă contrară învățăturii sănătoase, potrivit cu Evanghelia slavei Dumnezeului Celui binecuvântat, care mi-a fost încredințată. Îi mulțumesc Celui care m-a întărit, lui Isus Cristos, Domnul nostru, pentru că m-a considerat demn de încredere, punându-mă în slujire, cu toate că înainte eram un defăimător, un persecutor și un batjocoritor. Dar mi s-a arătat îndurare, căci am lucrat din neștiință, în necredință. Însă harul Domnului nostru s-a revărsat peste măsură de mult, împreună cu credința și dragostea care sunt în Cristos Isus. Demn de încredere și cu totul vrednic de primit este cuvântul: „Cristos Isus a venit în lume ca să-i mântuiască pe cei păcătoși, dintre care cel dintâi sunt eu.” Dar tocmai de aceea mi s-a arătat îndurare, ca Isus Cristos să-Și arate în mine, cel dintâi, toată îndelunga Lui răbdare, ca un model pentru cei care urmează să creadă în El, pentru viață veșnică. A Împăratului veșniciilor, a Nemuritorului, a Nevăzutului, a Singurului Dumnezeu să-I fie cinstea și slava, în vecii vecilor! Amin. Timotei, copilul meu, îți dau această poruncă, potrivit cu profețiile care au fost făcute mai dinainte despre tine, ca, în baza acestora, să te lupți lupta cea bună, având credință și o conștiință curată pe care unii, respingând-o, au eșuat în ce privește credința. Printre aceștia sunt Imeneu și Alexandru, pe care i-am dat pe mâna lui Satan, ca să învețe să nu mai rostească blasfemii. Îndemn deci, înainte de toate, să se facă cereri, rugăciuni, mijlociri și mulțumiri pentru toți oamenii; pentru regi și pentru toți cei care sunt în poziții înalte, ca să putem duce o viață liniștită și pașnică, cu toată evlavia și demnitatea. Lucrul acesta este bun și vrednic de primit înaintea lui Dumnezeu, Mântuitorul nostru, care dorește ca toți oamenii să fie mântuiți și să ajungă la cunoașterea deplină a adevărului. Căci este un singur Dumnezeu și un singur Mijlocitor între Dumnezeu și oameni – Omul Cristos Isus, Care S-a dat pe Sine ca preț de răscumpărare pentru toți – o mărturie făcută la timpul potrivit. Pentru aceasta am fost eu pus propovăduitor și apostol – spun adevărul, nu mint – și învățător al neamurilor, în credință și în adevăr. Așadar, vreau ca bărbații să se roage în orice loc, ridicând mâini sfinte, fără mânie și ceartă. Tot astfel, vreau ca femeile să se împodobească în îmbrăcăminte decentă, cu modestie și cumpătare, nu cu împletituri de păr, nici cu aur sau perle sau haine scumpe, ci cu fapte bune, așa cum se cuvine unor femei care pretind că sunt evlavioase. Femeia să învețe în tăcere, în toată supunerea. Femeii nu-i dau voie să învețe pe alții, nici să domine bărbatul, ci să stea în tăcere. Căci Adam a fost întocmit mai întâi, apoi Eva! Și nu Adam a fost amăgit, ci femeia! Fiind amăgită, ea a ajuns să calce porunca. Totuși, ea va fi mântuită prin nașterea de copii, dacă rămân în credință și în dragoste și în sfințenie, cu cumpătare. Demn de crezare este cuvântul: „Dacă cineva aspiră să fie episcop, dorește o lucrare bună.” Trebuie, însă, ca episcopul să fie deasupra oricărui reproș, bărbat al unei singure femei, vigilent, cumpătat, respectabil, ospitalier, capabil să-i învețe pe alții, să nu fie bețiv, nici agresiv, ci blând, pașnic și neiubitor de bani; să-și conducă bine propria casă, ținându-și copiii în supunere, cu toată demnitatea; pentru că, dacă cineva nu știe să-și conducă propria casă, cum se va îngriji de Biserica lui Dumnezeu? Să nu fie convertit de curând, ca nu cumva, umflându-se de mândrie, să cadă sub condamnarea diavolului. De asemenea, trebuie să aibă o bună mărturie din partea celor din afară, ca nu cumva să cadă în dispreț și în capcana diavolului. Diaconii, de asemenea, trebuie să fie demni, nu duplicitari în vorbire, să nu fie dedați la mult vin, nici lacomi după câștig necinstit, ci să păstreze taina credinței cu o conștiință curată. Dar și aceștia trebuie să fie cercetați mai întâi; după aceea, dacă sunt fără vină, să slujească! Femeile, de asemenea, trebuie să fie demne, nu bârfitoare, cu stăpânire de sine, credincioase în toate. Diaconii să fie bărbați ai unei singure femei, să-și conducă bine copiii și propriile case, pentru că aceia care slujesc bine își câștigă o poziție de cinste și o mare îndrăzneală în credința care este în Cristos Isus. Îți scriu aceste lucruri sperând să vin la tine curând, dar, dacă va fi să întârzii, să știi cum trebuie să te comporți în Casa lui Dumnezeu, care este Biserica Dumnezeului Celui Viu, stâlpul și temelia adevărului. Și, fără îndoială, mare este taina evlaviei: Cel care a fost arătat în trup a fost dovedit drept prin Duhul, a fost văzut de îngeri, a fost predicat între neamuri, a fost crezut în lume și a fost înălțat în slavă. Duhul, însă, spune clar că, în vremurile din urmă, unii se vor lepăda de credință, ascultând de duhuri înșelătoare și de învățături ale demonilor, prin ipocrizia unor mincinoși, însemnați cu fierul roșu în conștiința lor. Ei interzic căsătoria și cer abținerea de la mâncărurile pe care Dumnezeu le-a creat pentru a fi primite cu mulțumire de către cei ce cred și cunosc adevărul. Pentru că orice este creat de Dumnezeu este bun și nimic nu este de aruncat, dacă este luat cu mulțumire, pentru că este sfințit prin Cuvântul lui Dumnezeu și prin rugăciune. Punând aceste lucruri înaintea fraților, vei fi un bun slujitor al lui Cristos Isus, care se hrănește cu cuvintele credinței și ale bunei învățături pe care ai urmat-o îndeaproape. Ferește-te de basmele lumești și băbești! Mai degrabă, antrenează-te în ce privește evlavia! Căci antrenarea trupului este de puțin folos, pe când evlavia este folositoare în toate privințele, având promisiunea vieții de acum și a celei viitoare. Demn de crezare și de toată primirea este acest cuvânt; căci de aceea trudim și ne luptăm, fiindcă ne-am pus nădejdea în Dumnezeul cel Viu, Care este Mântuitorul tuturor oamenilor, mai ales al celor credincioși. Poruncește și învață-i aceste lucruri! Nimeni să nu-ți disprețuiască tinerețea, ci fii un model pentru credincioși: în vorbire, în purtare, în dragoste, în credință, în curăție. Până voi veni, preocupă-te cu citirea, îndemnarea și învățarea altora. Nu neglija darul care este în tine și care ți-a fost dat prin profeție, cu punerea mâinilor de către grupul de prezbiteri. Meditează asupra acestor lucruri, adâncește-te în ele, ca înaintarea ta să fie evidentă pentru toți. Ia seama la tine însuți și la învățătura pe care o dai! Perseverează în aceste lucruri, căci, făcând aceasta, te vei mântui atât pe tine însuți, cât și pe cei care te ascultă. Nu mustra cu asprime pe un bătrân, ci sfătuiește-l ca pe un tată; pe cei tineri – ca pe niște frați; pe femeile bătrâne – ca pe niște mame; pe cele tinere – ca pe niște surori, cu toată curăția. Cinstește văduvele care sunt cu adevărat văduve. Dar dacă o văduvă are copii sau nepoți, ei să învețe mai întâi să se poarte cu evlavie față de propria familie și să răsplătească eforturile părinților, căci acesta este un lucru plăcut înaintea lui Dumnezeu. Cea care este cu adevărat văduvă și rămasă singură își pune nădejdea în Dumnezeu și stăruie în cereri și rugăciuni zi și noapte. Dar cea care trăiește în plăceri, deși trăiește, este moartă. Poruncește-le și aceste lucruri, ca să fie deasupra oricărui reproș. Dacă cineva nu îngrijește de ai săi, mai ales de cei din familia sa, și-a renegat credința și este mai rău decât un necredincios. O văduvă, ca să fie înscrisă, trebuie să nu aibă mai puțin de șaizeci de ani, să fi fost femeia unui singur bărbat, să aibă o bună mărturie pentru faptele ei bune: dacă a crescut copii, dacă a fost primitoare de oaspeți, dacă a spălat picioarele sfinților, dacă i-a ajutat pe cei aflați în necaz și dacă a urmărit orice faptă bună. Dar pe văduvele tinere să nu le înscrii! Căci, atunci când poftele trupești le îndepărtează de Cristos, vor să se mărite și își atrag condamnarea, fiindcă își încalcă promisiunea de mai înainte. Mai mult, se învață să fie leneșe, umblând din casă în casă; și nu sunt doar leneșe, ci și guralive și iscoditoare, vorbind lucruri nepotrivite. De aceea, vreau ca văduvele tinere să se mărite, să aibă copii, să-și vadă de casă, pentru a nu-i da celui ce se împotrivește niciun prilej de insultă. Căci unele s-au întors deja ca să-l urmeze pe Satan. Dacă vreo credincioasă are văduve în familie, să le ajute pentru ca biserica să nu fie împovărată, așa încât să le poată ajuta pe cele care sunt cu adevărat văduve. Prezbiterii care conduc bine să fie considerați vrednici de o dublă apreciere, mai ales cei care se ostenesc cu predicarea și învățarea altora. Căci Scriptura zice: „Să nu legi gura boului care treieră” și „Vrednic este lucrătorul de plata sa!.” Împotriva unui prezbiter să nu primești nicio acuzație decât dacă e susținută de doi sau trei martori. Pe cei care păcătuiesc mustră-i în fața tuturor, ca și ceilalți să se teamă. Îți poruncesc înaintea lui Dumnezeu, a lui Cristos Isus și a îngerilor aleși, să păzești acestea fără prejudecată și fără să faci ceva cu părtinire. Să nu-ți pui peste nimeni mâinile în grabă, nici să nu te faci părtaș la păcatele altora! Păstrează-te curat! Să nu mai bei doar apă, ci folosește și puțin vin, din cauza stomacului tău și a deselor tale îmbolnăviri. Păcatele unor oameni sunt vizibile și merg înainte la judecată; ale altora, însă, îi urmează. Tot astfel, și faptele bune sunt vizibile; dar chiar și cele care nu sunt, nu pot să rămână ascunse. Toți cei ce sunt sclavi, sub un jug, să-i considere pe stăpânii lor vrednici de toată cinstea, pentru ca Numele lui Dumnezeu și învățătura să nu fie defăimate. Cei care au stăpâni credincioși să nu-i disprețuiască pe motiv că sunt frați! Dimpotrivă, să-i slujească și mai bine pentru că acei care beneficiază de lucrarea lor bună sunt credincioși și preaiubiți. Învață-i acestea și îndeamnă-i astfel! Dacă cineva aduce o altă învățătură și nu se ține de cuvintele sănătoase ale Domnului nostru Isus Cristos și de învățătura care este potrivită cu evlavia, acela este îngâmfat și nu înțelege nimic, ci are boala controverselor și a disputelor asupra unor cuvinte, din care vin invidia, luptele, defăimările, bănuielile rele, disputele inutile între oameni cu mintea stricată, lipsiți de adevăr, care consideră că evlavia este o sursă de câștig. Într-adevăr, evlavia însoțită de mulțumire este un mare câștig. Căci noi n-am adus nimic în lume și nici nu putem lua nimic din ea. Dacă avem mâncare și îmbrăcăminte ne vom mulțumi cu acestea. Cei care vor să se îmbogățească, dimpotrivă, cad în ispită, într-o capcană, în multe pofte nesăbuite și dăunătoare, care-i adâncesc pe oameni în ruină și pierzare. Căci iubirea de bani este rădăcina tuturor relelor, iar unii care râvnesc după ei au rătăcit de la credință și s-au străpuns singuri cu multe dureri. Dar tu, om al lui Dumnezeu, fugi de acestea! Urmărește dreptatea, e­vlavia, credința, dragostea, răbdarea și blândețea. Luptă-te lupta cea bună a credinței! Apucă viața veșnică la care ai fost chemat și pentru care ai depus frumoasa mărturisire în fața multor martori. Îți poruncesc înaintea lui Dumnezeu, care dă viață tuturor, și înaintea lui Cristos Isus, care a făcut acea frumoasă mărturisire înaintea lui Pilat din Pont, să păzești porunca, fără pată și fără reproș, până la arătarea Domnului nostru Isus Cristos, pe care o va descoperi la timpul potrivit fericitul și singurul Stăpânitor, Împăratul împăraților și Domnul domnilor, Cel ce singur are nemurirea și locuiește într-o lumină de care nimeni nu se poate apropia, Cel pe care niciun om nu L-a văzut și nici nu-L poate vedea. A Lui să-i fie cinstea și stăpânirea veșnică! Amin. Poruncește-le celor bogați din veacul de acum să nu se îngâmfe și să nu-și pună nădejdea în bogății nesigure, ci în Dumnezeu care ne dă toate lucrurile din belșug, ca să ne bucurăm; să facă binele, să se îmbogățească prin fapte bune, să fie generoși, gata să împartă cu alții, adunându-și drept comoară o bună temelie pentru viitor, ca să apuce viața, cea care este cu adevărat viață. Timotei, păzește ceea ce ți s-a încredințat! Evită vorbăriile goale și lumești, dar și contradicțiile așa-zisei „cunoașteri”, pe care unii, susținând-o, au și rătăcit de la credință. Harul să fie cu voi! Pavel, apostol al lui Cristos Isus, prin voia lui Dumnezeu, potrivit promisiunii vieții care este în Cristos Isus, către Timotei, copilul meu preaiubit: Har, îndurare și pace de la Dumnezeu Tatăl și de la Cristos Isus, Domnul nostru! Îi mulțumesc lui Dumnezeu, căruia Îi slujesc cu o conștiință curată, asemenea strămoșilor mei, când, neîncetat, zi și noapte, îmi aduc aminte de tine în rugăciunile mele. Îmi aduc aminte de lacrimile tale și doresc mult să te văd, ca să mă umplu de bucurie. Îmi aduc aminte de credința neprefăcută care este în tine, care și-a găsit loc mai întâi în bunica ta Lois și în mama ta Eunice; și sunt convins că și în tine. De aceea îți aduc aminte să înflăcărezi darul lui Dumnezeu care este în tine prin punerea mâinilor mele. Căci Dumnezeu nu ne-a dat un duh de frică, ci unul de putere, de dragoste și de judecată sănătoasă. Așadar, nu te rușina de mărturia despre Domnul nostru, nici de mine, întemnițat pentru El, ci suferă împreună cu mine pentru Evanghelie, după puterea pe care o ai de la Dumnezeu. El ne-a mântuit și ne-a chemat cu o chemare sfântă, nu datorită faptelor noastre, ci datorită planului Său și harului care ne-a fost dat în Cristos Isus, înainte de veșnicii, dar care a fost descoperit acum prin arătarea Mântuitorului nostru, Cristos Isus, care a nimicit moartea și a adus la lumină viața și nemurirea prin Evanghelie. Pentru ea am fost pus eu propovăduitor, apostol și învățător. De aceea și îndur eu aceste suferințe. Dar nu mi-e rușine, căci știu în Cine am crezut și sunt convins că El este în stare să păzească ceea ce mi-a încredințat, până în ziua aceea. Păstrează tiparul cuvintelor sănătoase, pe care le-ai auzit de la mine, în credința și dragostea care sunt în Cristos Isus. Păzește lucrul cel bun care ți-a fost încredințat prin Duhul Sfânt care locuiește în noi. Știi că toți cei din Asia m-au părăsit, între ei fiind și Figel și Hermogen. Domnul să dea îndurare casei lui Onisifor, fiindcă deseori m-a înviorat și nu i-a fost rușine de lanțul meu ci, dimpotrivă, fiind în Roma, m-a căutat cu stăruință și m-a găsit. Să dea Domnul să găsească îndurare de la Domnul în ziua aceea! Tu știi bine cât de mult mi-a slujit în Efes. De aceea, tu, copilul meu, întărește-te în harul care este în Cristos Isus. Și ceea ce ai auzit de la mine înaintea multor martori încredințează la oameni de încredere care să fie în stare să-i învețe și pe alții. Suferă împreună cu mine ca un bun soldat al lui Cristos Isus. Niciun soldat nu se lasă prins în treburile vieții, ca astfel să placă celui care l-a înrolat. Iar dacă cineva luptă la întreceri, nu este încununat dacă nu va fi luptat după reguli. Agricultorul care trudește trebuie să fie cel dintâi care să-și ia partea din roade. Ia aminte la ceea ce îți spun, căci Domnul îți va da pricepere în toate. Adu-ți aminte de Isus Cristos, din sămânța lui David, înviat din morți potrivit cu Evanghelia mea pentru care sufăr până acolo că sunt legat ca un răufăcător. Dar Cuvântul lui Dumnezeu nu este legat! De aceea rabd toate de dragul celor aleși, ca și ei să obțină mântuirea care este în Cristos Isus, împreună cu slava veșnică. Vrednic de crezare este cuvântul: Dacă, într-adevăr, am murit împreună cu El, vom și trăi împreună cu El. Dacă răbdăm, vom și domni împreună cu El. Dacă ne vom lepăda de El, și El se va lepăda de noi. Dacă noi suntem necredincioși, El rămâne credincios, căci nu Se poate nega pe Sine. Adu-le aminte de aceste lucruri și îndeamnă-i stăruitor înaintea lui Dumnezeu să nu se certe cu privire la anumite cuvinte, căci nu ajută la nimic decât la pierzarea celor care ascultă. Străduiește-te să te înfățișezi înaintea lui Dumnezeu ca un om încercat, ca un lucrător ce nu are de ce să-i fie rușine, ca unul care transmite corect Cuvântul adevărului. Ferește-te de vorbăriile goale și lumești fiindcă cei ce le rostesc vor înainta spre o și mai mare lipsă de evlavie, iar mesajul lor se va răspândi ca o cangrenă. Dintre aceștia sunt Imeneu și Filet, care s-au abătut de la adevăr, spunând că învierea a și avut loc și, astfel, răstoarnă credința unora. Cu toate acestea, puternica temelie a lui Dumnezeu stă neclintită, având inscripția aceasta: „Domnul îi cunoaște pe cei care sunt ai Lui” și „Să se depărteze de nelegiuire oricine rostește Numele Domnului!” Într-o casă mare nu sunt numai vase de aur și de argint, ci și de lemn și de lut; unele pentru cinste, iar altele pentru necinste. Așadar, dacă cineva se curățește de acestea, va fi un vas de cinste, sfințit, folositor stăpânului, pregătit pentru orice lucrare bună. Fugi de poftele tinereții și urmărește dreptatea, credința, dragostea și pacea, împreună cu cei care-L cheamă pe Domnul dintr-o inimă curată. Ferește-te de întrebările prostești și nesăbuite, știind că ele dau naștere la certuri. Robul Domnului nu trebuie să se certe, ci să fie blând cu toți, în stare să-i învețe pe alții, îngăduitor, să-i îndrepte cu blândețe pe cei împotrivitori, cu speranța că Dumnezeu le va da pocăință spre cunoașterea adevărului și că ei își vor veni în fire și vor scăpa din capcana diavolului în care au fost ținuți de acesta, ca să-i facă voia. Să știi că în zilele din urmă vor fi vremuri grele. Căci oamenii vor fi iubitori de sine, iubitori de bani, lăudăroși, aroganți, defăimători, neascultători de părinți, nerecunoscători, lipsiți de sfințenie, lipsiți de afecțiune, neînduplecați, calomniatori, neînfrânați, neîmblânziți, neiubitori de bine, trădători, nesăbuiți, îngâmfați, iubitori mai degrabă de plăceri decât de Dumnezeu, având o formă de evlavie, dar nesocotind puterea acesteia. Îndepărtează-te și de aceștia! Căci dintre ei sunt cei care se furișează prin case și ademenesc femei ușuratice, împovărate de păcate și conduse de felurite pofte, femei care învață întotdeauna și nu sunt niciodată în stare să ajungă la cunoașterea deplină a adevărului. Așa cum Iane și Iambre i s-au împotrivit lui Moise, tot așa se împotrivesc adevărului și acești oameni stricați la minte și căzuți la testul credinței. Dar nu vor mai înainta, căci nebunia lor va fi arătată tuturor, așa cum a fost și a celor doi. Tu, însă, mi-ai urmărit îndeaproape învățătura, comportamentul, planul, credința, îndelunga răbdare, dragostea, statornicia, persecuțiile, suferințele care au venit peste mine în Antiohia, în Iconia și în Listra. Ce persecuții am îndurat! Și, totuși, Domnul m-a scăpat din toate. De altfel, toți cei care vor să trăiască cu evlavie în Cristos Isus, vor fi persecutați. Dar oamenii răi și impostorii vor merge din rău în mai rău, amăgindu-i pe alții și amăgindu-se pe ei înșiși. Tu, însă, rămâi în lucrurile pe care le-ai învățat și de care ești pe deplin convins, știind de la cine le-ai învățat. Căci din copilărie cunoști Sfintele Scripturi care îți pot da înțelepciunea spre mântuire, prin credința în Cristos Isus. Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu și de folos pentru învățătură, pentru mustrare, pentru îndreptare și pentru instruire în dreptate, pentru ca omul lui Dumnezeu să fie cu totul pregătit și complet echipat pentru orice lucrare bună. Te rog stăruitor înaintea lui Dumnezeu și a lui Cristos Isus, Cel care urmează să-i judece pe cei vii și pe cei morți, și datorită arătării și a Împărăției Lui: vestește Cuvântul, fii gata la timp prielnic și la timp neprielnic, mustră, ceartă, îndeamnă cu toată răbdarea și învățătura! Căci va veni vremea când oamenii nu vor suporta învățătura sănătoasă, ci, fiind dornici să audă ceva plăcut, se vor înconjura de învățători după poftele lor. Își vor întoarce urechea de la adevăr și se vor îndrepta spre fabulații. Tu, însă, fii treaz în toate, îndură suferințele, fă lucrarea unui evanghelist și împlinește-ți slujba pe deplin! Căci, de acum, eu sunt turnat ca o jertfă de băutură și timpul plecării mele a sosit. Am luptat lupta cea bună, mi-am sfârșit alergarea, am păzit credința. De acum, îmi este păstrată coroana dreptății pe care mi-o va da în ziua aceea Domnul, Judecătorul cel Drept; și nu doar mie, ci și tuturor celor care vor fi iubit arătarea Lui. Grăbește-te să vii degrabă la mine, pentru că Dima, iubind veacul de acum, m-a părăsit și s-a dus la Tesalonic. Crescens s-a dus în Galatia, iar Tit în Dalmația. Doar Luca este cu mine. Ia-l pe Marcu și adu-l cu tine, căci îmi este de folos pentru slujire. Pe Tihic l-am trimis la Efes. Când vii, adu-mi și mantaua pe care am lăsat-o în Troa, la Carp, și cărțile, mai ales pergamentele. Alexandru, meșterul arămar, mi-a făcut mult rău. Domnul îi va răsplăti după faptele lui. Ferește-te și tu de el, căci s-a împotrivit foarte mult cuvintelor noastre. La prima mea apărare, nimeni nu mi-a stat alături, ci toți m-au părăsit. Să nu li se țină în seamă lucrul acesta! Dar Domnul mi-a stat alături și m-a întărit pentru ca, prin mine, predicarea să fie dusă la bun sfârșit și toate neamurile să audă Evanghelia. Așadar, am fost scăpat din gura leului! Domnul mă va scăpa de orice lucru rău și mă va păzi pentru Împărăția Lui cerească. Lui să-I fie slavă în vecii vecilor. Amin! Salută-i pe Prisca, pe Acuila și pe cei din casa lui Onisifor. Erast a rămas în Corint, iar pe Trofim l-am lăsat bolnav în Milet. Grăbește-te să vii înainte de iarnă. Te salută Eubul, Pudens, Linus, Claudia și toți frații. Domnul să fie cu duhul tău! Harul să fie cu voi! Pavel, rob al lui Dumnezeu și apostol al lui Isus Cristos în vederea credinței celor aleși de Dumnezeu și a cunoașterii adevărului care este potrivit evlaviei, în nădejdea vieții veșnice pe care Dumnezeu, Cel care nu poate să mintă, a promis-o înainte de veșnicii, dar Care, la vremea potrivită, Și-a descoperit Cuvântul prin predicarea ce mi-a fost încredințată, conform poruncii lui Dumnezeu, Mântuitorul nostru, către Tit, adevăratul meu copil în credința pe care o împărtășim: Har și pace de la Dumnezeu Tatăl și de la Cristos Isus, Mântuitorul nostru! Pentru aceasta te-am lăsat în Creta, ca să pui în ordine ce a mai rămas și să așezi prezbiteri în fiecare cetate, după cum ți-am poruncit: să fie fără vină, soț al unei singure femei, să aibă copii credincioși care să nu fie acuzați de destrăbălare sau de nesupunere. Căci episcopul, ca administrator pentru Dumnezeu, trebuie să fie fără vină: nu arogant, nici iute la mânie, nici dedat la vin, nici violent și nici lacom după câștig necinstit, ci ospitalier, iubitor de bine, cumpătat, drept, sfânt și înfrânat; să se țină cu tărie de Cuvântul cel vrednic de crezare, potrivit învățăturii primite, ca să fie în stare să încurajeze în învățătura sănătoasă și să-i înfrunte pe cei care i se împotrivesc. Căci sunt mulți nesupuși, palavragii și amăgitori, mai ales printre cei circumciși, cărora trebuie să li se închidă gura, fiindcă de dragul unui câștig mârșav răvășesc familii întregi, prin faptul că-i învață ceea ce nu trebuie. Unul dintre ei, chiar un profet de-al lor, a spus: „Cretanii sunt întotdeauna mincinoși, animale fioroase, pântece leneșe.” Mărturia aceasta este adevărată. De aceea mustră-i cu asprime, ca să fie sănătoși în credință și să nu dea atenție miturilor iudaice și poruncilor unor oameni care se întorc de la adevăr. Pentru cei curați, toate sunt curate, însă pentru cei întinați și necredincioși, nimic nu este curat; dimpotrivă, le sunt întinate atât mintea, cât și conștiința. Ei pretind că-L cunosc pe Dumnezeu, dar Îl neagă prin faptele lor, fiind detestabili, neascultători și incapabili de vreo lucrare bună. Tu, însă, vorbește ceea ce este potrivit cu învățătura sănătoasă. Bătrânii să fie vigilenți, vrednici de respect, cumpătați, sănătoși în credință, în dragoste și în răbdare. Femeile bătrâne, de asemenea, să aibă un comportament cuviincios, să nu fie bârfitoare, nici înrobite de mult vin, ci să fie învățătoare a ceea ce este bine, ca să le poată îndruma pe cele tinere să-și iubească soții și copiii, să fie cumpătate, cu o viață curată, gospodine, bune, supuse soților lor, așa încât Cuvântul lui Dumnezeu să nu fie vorbit de rău. Pe cei tineri, de asemenea, îndeamnă-i să fie cumpătați, dându-te pe tine însuți, în toate, drept model de fapte bune. În învățătură, dă dovadă de integritate, demnitate, vorbire sănătoasă și ireproșabilă, așa încât cel împotrivitor să fie rușinat și să nu mai aibă nimic rău de spus de­spre noi. Pe robi îndeamnă-i să fie în toate supuși stăpânilor lor, să le fie plăcuți, să nu le întoarcă vorba, să nu sustragă nimic, ci să le arate toată buna credincioșie, astfel încât, în toate, să împodobească prin fapte învățătura lui Dumnezeu, Mântuitorul nostru. Căci harul mântuitor al lui Dumnezeu s-a arătat tuturor oamenilor și ne învață să renunțăm la nelegiuire și la poftele lumești și să trăim în veacul de acum cu cumpătare, dreptate și evlavie, așteptând fericita nădejde și arătarea slavei Marelui nostru Dumnezeu și Mântuitor, Isus Cristos, Care S-a dat pe Sine pentru noi, ca să ne răscumpere din orice fărădelege și să-Și curățească un popor doar al Său, plin de râvnă pentru fapte bune. Spune aceste lucruri, îndeamnă și mustră cu toată autoritatea! Nimeni să nu te disprețuiască! Amintește-le să fie supuși conducătorilor și autorităților, să asculte și să fie pregătiți pentru orice lucrare bună. Să nu defăimeze pe nimeni, să fie pașnici, îngăduitori, arătând toată blândețea față de toți oamenii. Căci și noi eram odată nesăbuiți, neascultători, rătăciți, robiți de felurite pofte și plăceri, trăind în răutate și invidie, vrednici de dispreț și urându-ne unii pe alții. Dar când s-a arătat bunătatea și dragostea de oameni a lui Dumnezeu, Mântuitorul nostru, El ne-a mântuit, nu prin faptele pe care le-am făcut în dreptate, ci potrivit îndurării Sale, prin spălarea nașterii din nou și a înnoirii înfăptuite de Duhul Sfânt, pe Care L-a turnat din belșug peste noi, prin Isus Cristos, Mântuitorul nostru, pentru ca, fiind îndreptățiți prin harul Lui, să devenim moștenitori, potrivit cu nădejdea vieții veșnice. Cuvântul acesta este vrednic de crezare și doresc să spui cu fermitate aceste lucruri, pentru ca acei ce au crezut în Dumnezeu să aibă grijă să fie primii la fapte bune. Aceste lucruri sunt bune și de folos oamenilor. Ferește-te de întrebările prostești, de genealogii, de certuri și de dispute cu privire la Lege, căci sunt nefolositoare și zadarnice. După prima și a doua mustrare, delimitează-te de cel ce provoacă discordie știind că un astfel de om s-a pervertit și păcătuiește, atrăgându-și singur condamnarea. Când voi trimite pe Artemas la tine sau pe Tihic, grăbește-te să vii la mine în Nicopole, căci am hotărât să iernez acolo. Pe legiuitorul Zenas și pe Apollo pregătește-i cu grijă pentru călătorie, așa încât să nu le lipsească nimic. Să învețe și ai noștri să fie primii în fapte bune, pentru nevoile urgente, așa încât să nu fie neroditori. Toți cei ce sunt împreună cu mine te salută. Salută-i pe cei care ne iubesc în credință! Harul să fie cu voi toți! Pavel, întemnițat al lui Cristos Isus, și fratele Timotei, către preaiubitul Filimon, lucrător împreună cu noi, către sora Apfia, către Arhip, luptător împreună cu noi, și către biserica din casa ta: Har vouă și pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru, și de la Domnul Isus Cristos! Îi mulțumesc Dumnezeului meu ori de câte ori îmi aduc aminte de tine în rugăciunile mele, căci aud despre dragostea ta față de toți sfinții și despre credința pe care o ai față de Domnul Isus. Mă rog ca părtășia ta la credință să devină eficientă, prin cunoașterea temeinică a oricărui lucru bun care este printre noi, pentru Cristos. Într-adevăr, am avut o mare bucurie și încurajare datorită dragostei tale, căci inimile sfinților au fost înviorate prin tine, frate. De aceea, chiar dacă am, în Cristos, multă îndrăzneală să-ți poruncesc ceea ce se cuvine să faci, te îndemn mai degrabă, datorită dragostei, așa cum sunt eu, bătrânul Pavel, iar acum și întemnițat pentru Cristos Isus. Te îndemn, deci, cu privire la copilul meu, Onisim, pe care l-am născut în lanțuri; cel care altădată ți-a fost nefolositor, dar care acum îți este folositor, atât ție, cât și mie. Ți-l trimit acum înapoi, pe el, care este inima mea. Aș fi dorit să-l țin cu mine, ca să-mi slujească în locul tău, cât sunt în lanțuri pentru Evanghelie. Dar n-am vrut să fac nimic fără consimțământul tău, pentru ca binele tău să nu fie din obligație, ci de bunăvoie. Poate tocmai de aceea a fost el despărțit de tine pentru o vreme, ca să-l redobândești pentru veșnicie; dar nu ca pe un sclav, ci mai presus decât un sclav, ca pe un frate preaiubit, mai ales de mine, și cu atât mai mult de tine, atât ca om, cât și în Domnul. De aceea, dacă mă consideri partener în lucrare, primește-l așa cum m-ai primi pe mine. Iar dacă te-a păgubit în vreun fel sau îți datorează ceva, pune aceasta în socoteala mea. Eu, Pavel, am scris cu mâna mea: Eu voi plăti! Ca să nu-ți spun că tu însuți îmi ești dator. Da, frate, aș dori să am și eu un folos de la tine în Domnul! Înviorează-mi inima în Cristos! Ți-am scris fiind convins de ascultarea ta, știind că vei face chiar mai mult decât îți spun. Totodată, pregătește-mi un loc de găzduire, căci, datorită rugăciunilor voastre, sper să vă fiu dăruit. Te salută Epafras, cel întemnițat împreună cu mine pentru Cristos Isus, Marcu, Aristarh, Dima și Luca, toți lucrători împreună cu mine. Harul Domnului Isus Cristos să fie cu duhul vostru! După ce le-a vorbit în vechime părinților noștri în multe rânduri și în multe feluri, prin profeți, Dumnezeu ne-a vorbit și nouă în aceste zile din urmă prin Fiul pe care L-a pus moștenitor peste toate și prin Care a și creat tot Universul. El, Care este strălucirea Slavei și întipărirea naturii Sale și Care ține toate prin cuvântul puterii Sale, după ce a făcut curățirea de păcate, S-a așezat la dreapta Măririi, în cerurile preaînalte, devenind cu atât mai presus de îngeri, cu cât a moștenit un Nume mult mai deosebit decât al lor. Căci, căruia dintre îngeri i-a zis El vreodată: „Tu ești Fiul Meu, Eu astăzi Te-am născut!”? Și iarăși, „Eu Îi voi fi Tată, iar El Îmi va fi Fiu”!? Și iarăși, când Îl aduce în lume pe Întâiul Născut, El zice: „Și toți îngerii lui Dumnezeu să I se închine!” Iar despre îngeri zice: „Cel ce îi face pe îngerii Săi vânturi, iar pe slujitorii Săi, o flacără de foc.” Dar către Fiul, El zice: „Tronul Tău, Dumnezeule, este pentru vecii vecilor, iar toiagul Împărăției Tale, un toiag al dreptății. Tu ai iubit dreptatea și ai urât fărădelegea. De aceea, Dumnezeule, Dumnezeul Tău Te-a uns cu un untdelemn al bucuriei, mai presus decât pe tovarășii Tăi.” și „Tu, Doamne, de la început ai întemeiat pământul, iar cerurile sunt lucrarea mâinilor Tale. Ele vor pieri, dar Tu rămâi; și toate se vor învechi. ca o haină Le vei face sul ca pe o manta, ca pe o haină, și vor fi schimbate. Dar Tu ești Același și anii Tăi nu se vor sfârși.” Dar căruia dintre îngeri i-a zis El vreodată: „Șezi la dreapta Mea, până voi pune pe vrăjmașii Tăi, ca reazem al picioarelor Tale!”? Oare nu sunt toți duhuri slujitoare, trimise să slujească în folosul celor ce urmează să moștenească mântuirea? De aceea, trebuie ca noi să dăm atenție tot mai mult lucrurilor pe care le-am auzit, ca nu cumva să ne abatem de la ele. Căci, dacă cuvântul spus prin îngeri a fost de neclintit, iar orice abatere și neascultare și-a primit o dreaptă răsplată, cum vom scăpa noi dacă suntem nepăsători față de o mântuire așa de mare? Ea a fost vestită la început de Domnul și ne-a fost confirmată de cei care au auzit-o, în timp ce Dumnezeu mărturisea împreună cu ei prin semne, minuni și felurite manifestări ale puterii și prin daruri ale Duhului Sfânt, împărțite după voia Sa. Căci nu unor îngeri a supus El lumea viitoare despre care vorbim. Dimpotrivă, cineva a mărturisit undeva, spunând: „Ce este omul ca să-Ți aduci aminte de el, sau fiul omului ca să-l iei în seamă? L-ai așezat cu puțin mai prejos decât pe îngeri, l-ai încununat cu slavă și cinste, Toate le-ai pus sub picioarele Lui.” Într-adevăr, când [I]-a supus toate, nu I-a lăsat nimic nesupus. Dar acum încă nu vedem că toate I-ar fi fost supuse. Dar Îl vedem pe Isus, care a fost așezat cu puțin mai prejos decât îngerii, fiind încununat cu slavă și cinste, datorită morții pe care a suferit-o, așa încât, prin harul lui Dumnezeu, El să guste moartea pentru fiecare. Într-adevăr, se cuvenea ca Acela pentru care sunt toate și prin care sunt toate să-L desăvârșească prin suferințe pe Autorul mântuirii lor, pentru a aduce mulți fii la slavă. Căci atât Cel care sfințește, cât și cei care sunt sfințiți, sunt toți dintr-Unul, motiv pentru care Lui nu-I este rușine să-i numească frați când zice: „Voi vesti Numele Tău fraților Mei; în mijlocul adunării Îți voi cânta laudă!” Și iarăși: „Îmi voi pune încrederea în El!” și, iarăși, El zice: „Iată-ne, Eu și copiii pe care Mi i-a dat Dumnezeu!” Așadar, întrucât copiii sunt părtași sângelui și cărnii, tot așa și El S-a făcut părtaș acestora, pentru ca, prin moarte, să nimicească pe cel ce are puterea morții, adică pe diavolul, ca să-i elibereze pe cei care, de frica morții, erau supuși robiei toată viața lor. Căci, într-adevăr, nu în ajutorul îngerilor vine El, ci în ajutorul seminței lui Avraam. Așadar, în toate, trebuia să fie făcut asemenea fraților Săi, așa încât să ajungă un Mare Preot milos și credincios înaintea lui Dumnezeu, ca să facă ispășire pentru păcatele poporului. Căci, prin faptul că El Însuși a suferit, fiind încercat, El poate veni în ajutorul celor ce sunt încercați. De aceea, frați sfinți, părtași ai chemării cerești, luați aminte la Isus, Apostolul și Marele Preot al mărturisirii noastre, Care este credincios Celui ce L-a făcut Apostol și Mare Preot, așa cum a fost credincios și Moise în [toată] casa Lui. El, însă, a fost găsit vrednic de o slavă mai mare decât a lui Moise, după cum cel ce a zidit o casă are cu mult mai multă cinste decât casa însăși. Căci orice casă este zidită de cineva, dar Cel ce a zidit totul este Dumnezeu. Moise, într-adevăr, a fost credincios în toată casa Lui ca slujitor, ca o mărturie despre cele ce aveau să fie spuse, însă Cristos este credincios ca Fiu peste casa Lui. Noi suntem casa Lui, dacă păstrăm încrederea și nădejdea cu care ne lăudăm. De aceea, așa cum zice Duhul Sfânt: „Astăzi, dacă auziți glasul Lui, nu vă împietriți inimile ca atunci, la Răzvrătire, în ziua Ispitirii în pustiu, unde părinții voștri M-au ispitit, M-au pus la încercare și au văzut lucrările Mele patruzeci de ani. De aceea M-am mâniat pe generația aceasta și am spus: «Ei se rătăcesc neîncetat cu inima și nu au cunoscut căile Mele.» Așa că am jurat în mânia Mea: «Nu vor intra în odihna Mea!»” Aveți grijă, fraților, ca nu cumva vreunul dintre voi să aibă o inimă rea și necredincioasă, care să-l îndepărteze de Dumnezeul Cel Viu. Dimpotrivă, încurajați-vă unii pe alții în fiecare zi, cât se mai spune „astăzi”, ca niciunul dintre voi să nu fie împietrit prin înșelăciunea păcatului. Căci suntem părtași ai lui Cristos, dacă păstrăm până la sfârșit încrederea nezdruncinată de la început, câtă vreme se zice: „Astăzi, dacă auziți glasul Lui, nu vă împietriți inimile ca la Răzvrătire!” Cine sunt cei care, auzind, s-au răzvrătit? Oare nu toți cei care au ieșit din Egipt prin Moise? Și pe cine S-a mâniat Dumnezeu timp de patruzeci de ani? Oare nu pe cei care au păcătuit și ale căror trupuri moarte au căzut în pustiu? Și cui a jurat El că nu vor intra în odihna Lui? Oare nu celor care nu au ascultat? Vedem, deci, că n-au putut intra din cauza necredinței. Așadar, atâta vreme cât promisiunea de a intra în odihna Lui rămâne, să ne temem ca nu cumva vreunul dintre voi să se trezească venit prea târziu. Căci și nouă ne-a fost adusă Vestea Bună, întocmai ca și lor; dar lor nu le-a folosit cuvântul auzit, pentru că ei nu s-au unit în credință cu cei ce i-au dat ascultare. Însă noi, cei care am crezut, intrăm în odihnă, după cum a zis El: „Așa că am jurat în mânia Mea: «Nu vor intra în odihna Mea!»” cu toate că lucrările Sale fuseseră încheiate de la întemeierea lumii. Căci astfel a vorbit El într-un loc despre ziua a șaptea: „Și, în ziua a șaptea, Dumnezeu S-a odihnit de toate lucrările Sale.” În acest loc zice iarăși: „Nu vor intra în odihna Mea!” Așadar, întrucât rămâne ca unii să intre în ea, și fiindcă cei cărora li s-a adus mai înainte „vestea bună” n-au intrat din cauza neascultării, El stabilește din nou o zi – „Astăzi” – zicând prin David, după atâta vreme, așa cum s-a spus mai înainte: „Astăzi, dacă auziți glasul Lui, nu vă împietriți inimile!” Căci, dacă Iosua le-ar fi dat odihnă, Dumnezeu n-ar mai fi vorbit după aceea despre o altă zi. Așadar, rămâne o odihnă de sabat pentru poporul lui Dumnezeu. Căci cel care a intrat în odihna Lui s-a odihnit și el de lucrările lui, ca și Dumnezeu de ale Sale. Să ne grăbim, deci, să intrăm în acea odihnă, pentru ca nimeni să nu cadă în același exemplu de neascultare. Căci Cuvântul lui Dumnezeu este viu și activ, mai ascuțit decât orice sabie cu două tăișuri, este pătrunzător până la delimitarea sufletului de duh, a încheieturilor de măduvă, și în stare să judece gândurile și pornirile inimii. Nicio făptură nu este ascunsă înaintea Lui, ci totul este gol și descoperit în ochii Celui căruia Îi vom da socoteală. Așadar, având un Mare Preot care a străbătut cerurile, pe Isus, Fiul lui Dumnezeu, să ne ținem cu tărie de mărturisirea noastră. Căci nu avem un Mare Preot care să nu poată simți cu noi, în slăbiciunile noastre, ci Unul care în toate privințele a fost ispitit ca și noi, dar fără păcat. Să ne apropiem, dar, cu îndrăzneală de tronul harului, ca să primim îndurare și să găsim har, ca ajutor, la momentul potrivit. Într-adevăr, orice mare preot, fiind luat dintre oameni, este învestit în folosul oamenilor, înaintea lui Dumnezeu, ca să aducă atât daruri, cât și jertfe pentru păcate. El poate fi îngăduitor cu cei neștiutori și rătăciți, întrucât și el însuși este cuprins de slăbiciune. Din cauza acesteia el este dator să aducă jertfe pentru păcate atât pentru popor, cât și pentru sine. Și nimeni nu-și ia cinstea aceasta singur, ci este chemat de Dumnezeu, așa cum a fost Aaron. Tot astfel și Cristos, nu El S-a slăvit pe Sine ca să ajungă Mare Preot, ci L-a slăvit Cel care I-a spus: „Tu ești Fiul Meu! Astăzi Te-am născut.” Precum spune și altundeva: „Tu ești Preot în veci, potrivit rânduielii lui Melhisedec!” În zilele cât a fost în trup, El a adus, cu strigăte puternice și cu lacrimi, rugăciuni și cereri către Cel care putea să-L scape de moarte; și a fost ascultat datorită evlaviei Sale. Cu toate că era Fiu, El a învățat ascultarea prin ceea ce a suferit și, după ce a fost făcut desăvârșit, a devenit pentru toți cei care ascultă de El izvorul unei mântuiri veșnice, fiind numit de Dumnezeu Mare Preot, potrivit rânduielii lui Melhisedec. În această privință am avea de spus cuvinte multe și greu de explicat, fiindcă ați devenit insensibili la cele auzite. Într-adevăr, voi care până acum trebuia să fiți învățători, aveți din nou nevoie de cineva să vă învețe fundamentele cuvintelor lui Dumnezeu și ați ajuns să aveți nevoie de lapte, [și] nu de hrană tare. Căci oricine se hrănește cu lapte este nepriceput în ce privește învățătura despre dreptate; căci este un copilaș. Dar hrana tare este pentru cei maturi, pentru cei care, prin practică, și-au antrenat discernământul să distingă binele de rău. De aceea, trecând de la învățătura de început despre Cristos, să ne îndreptăm spre maturitate, fără să mai așezăm din nou temelia pocăinței de faptele moarte și a credinței în Dumnezeu, învățătura despre botezuri, punerea mâinilor, învierea morților și judecata veșnică. Și vom face lucrul acesta dacă ne va permite Dumnezeu. Căci este imposibil ca acei care au fost odată luminați, care au gustat darul ceresc și au devenit părtași Duhului Sfânt, care au gustat Cuvântul cel bun al lui Dumnezeu și puterile veacului viitor – și care au căzut de acolo – să fie iarăși înnoiți spre pocăință, întrucât ei continuă să-L răstignească, pentru ei înșiși, pe Fiul lui Dumnezeu și Îl expun batjocurii. Când un pământ absoarbe ploaia ce vine adesea peste el și produce o cultură folositoare celor pentru care este lucrat, el primește binecuvântare de la Dumnezeu. Dar, când dă spini și mărăcini, este lipsit de valoare și aproape de blestem, arderea fiindu-i sfârșitul. Chiar dacă vorbim în felul acesta, preaiubiților, suntem convinși cu privire la voi de lucruri mai bune și care țin de mântuire. Căci Dumnezeu nu este nedrept ca să uite lucrarea voastră și dragostea pe care ați arătat-o față de Numele Lui, prin faptul că ați slujit și continuați să le slujiți sfinților. Dorim ca fiecare dintre voi să arate aceeași râvnă, în vederea păstrării până la sfârșit a unei nădejdi depline, ca să nu ajungeți leneși, ci să urmați modelul celor care, prin credință și îndelungă răbdare, moștenesc promisiunile. Când Dumnezeu i-a făcut promisiunea lui Avraam, fiindcă nu avea pe nimeni mai mare pe care să jure, a jurat pe Sine, zicând: „Cu adevărat, te voi binecuvânta și te voi înmulți foarte mult.” Și astfel, având îndelungă răbdare, Avraam a obținut promisiunea. Căci oamenii jură pe cineva mai mare și jurământul este o garanție, un sfârșit al oricărei neînțelegeri dintre ei. În același fel și Dumnezeu, voind să le arate și mai deplin moștenitorilor promisiunii statornicia planului Său, El a garantat-o printr-un jurământ, așa încât, prin două lucruri care nu se schimbă și în care este cu neputință ca Dumnezeu să mintă, noi, cei ce am căutat scăpare, să avem o puternică încurajare pentru a ne ține cu tărie de nădejdea pusă înainte. Avem această nădejde ca pe o ancoră a sufletului, sigură și neclintită, și care pătrunde dincolo de perdeaua dinăuntru, acolo unde a intrat pentru noi Isus, înainte-mergătorul nostru, El care devenise Mare Preot în veci, după rânduiala lui Melhisedec. Într-adevăr, acest Melhisedec, rege al Salemului, preot al Dumnezeului Preaînalt, l-a întâmpinat pe Avraam, pe când acesta se întorcea de la masacrul regilor, și l-a binecuvântat. Avraam i-a împărțit a zecea parte din toate. Melhisedec înseamnă, mai întâi de toate, „Rege al dreptății”, apoi „Rege al Salemului”, adică „Rege al păcii”. Fără tată, fără mamă, fără genealogie, neavând nici început al zilelor, nici sfârșit al vieții, ci, fiind asemănat cu Fiul lui Dumnezeu, el rămâne preot pentru totdeauna. Vedeți dar cât de mare a fost acesta căruia [chiar] patriarhul Avraam i-a dat zeciuială din cele mai bune prăzi! Într-adevăr, potrivit Legii, cei care sunt dintre fiii lui Levi și primesc slujba preoțească, au poruncă să ia zeciuială de la popor, adică de la frații lor, cu toate că și aceștia se trag din Avraam. Dar cel care nu se trăgea genealogic din ei a primit zeciuială de la Avraam și l-a binecuvântat pe cel ce avea promisiunile. Fără îndoială, cel mai mic este binecuvântat de către cel mai mare. Și, într-adevăr, cei ce primesc zeciuieli aici sunt oameni muritori, pe când, acolo, le ia unul despre care se mărturisește că este viu. S-ar putea spune că și Levi, cel care primește zeciuieli, a dat zeciuială prin Avraam, pentru că el era încă în coapsele părintelui său Avraam, atunci când Melhisedec l-a întâmpinat pe acesta. Așadar, dacă desăvârșirea ar fi fost posibilă prin preoția levitică – fiindcă poporul pe temeiul ei a primit Legea – ce nevoie mai era să se ridice un alt preot după rânduiala lui Melhisedec, și nu unul numit după rânduiala lui Aaron? Pentru că, atunci când se schimbă preoția, în mod necesar are loc și o schimbare a legii. Cel despre care se spun aceste lucruri aparține unei alte seminții din care nimeni n-a slujit la altar. Este clar că Domnul nostru se trage din Iuda, seminție despre care Moise n-a spus nimic privitor la preoți. Și acest lucru este și mai clar atunci când Se ridică un alt Preot, după asemănarea lui Melhisedec, Unul care nu a devenit preot după o lege a descendenței trupești, ci prin puterea unei vieți nepieritoare. Căci despre El se mărturisește: „Tu ești Preot în veci, după rânduiala lui Melhisedec!” Pe de o parte, avem anularea poruncii dintâi, din cauza neputinței și inutilității ei – fiindcă Legea n-a făcut nimic desăvârșit – iar, pe de altă parte, avem aducerea în plus a unei nădejdi mai bune, prin care ne apropiem de Dumnezeu. Și aceasta, nu fără un jurământ. Căci ei au devenit preoți fără un jurământ, dar Isus a devenit Preot cu jurământ, prin Cel care I-a zis: „Domnul a jurat și nu-I va părea rău: «Tu ești preot în veac [după rânduiala lui Melhisedec]!»” Așadar, cu atât mai mult, Isus a devenit garantul unui legământ mai bun. Cei care au devenit preoți sunt mai mulți, fiindcă moartea i-a împiedicat să rămână în slujbă. Dar El, fiindcă rămâne în veci, are o preoție permanentă. De aceea și poate să-i mântuiască pe deplin pe cei care se apropie de Dumnezeu prin El, Care trăiește veșnic ca să mijlocească pentru ei. Căci de un astfel de Mare Preot aveam nevoie: Unul sfânt, nevinovat, neîntinat, separat de cei păcătoși și înălțat mai presus de ceruri. El nu are nevoie, asemenea marilor preoți, să aducă zilnic jertfe, pentru propriile păcate, apoi pentru păcatele poporului, pentru că El făcuse lucrul acesta o dată pentru totdeauna, când S-a adus pe Sine ca jertfă. Într-adevăr, Legea îi învestește ca mari preoți pe niște oameni care au slăbiciuni, dar cuvântul jurământului, care este ulterior Legii, Îl învestește pe Fiul, Care a fost făcut desăvârșit pentru veșnicie. Punctul cel mai important din cele spuse este că avem un astfel de Mare Preot, care S-a așezat la dreapta tronului Măririi, în ceruri, un slujitor al celor sfinte și al adevăratului Cort, pe care l-a ridicat Domnul, nu un om. Căci orice mare preot este numit ca să aducă atât daruri, cât și jertfe; prin urmare, era necesar ca și Acesta să aibă ceva de adus. Dacă ar fi pe pământ, nici nu ar fi preot, pentru că există cine să aducă daruri potrivit Legii. Aceștia slujesc unei reprezentări și umbre a celor cerești, după cum i s-a poruncit lui Moise de către Dumnezeu, când urma să ridice cortul. Căci El a zis: „Vezi să faci totul după modelul pe care ți-l arătasem pe munte!” Acum, însă, El a primit o slujire cu atât mai deosebită cu cât este și Mijlocitorul unui legământ mai bun, încheiat pe baza unor promisiuni mai bune. Căci dacă primul legământ ar fi fost fără cusur, nu s-ar mai fi făcut loc pentru un al doilea. Pentru că, mustrându-i, Dumnezeu zice: „Iată, vin zile, zice Domnul, când voi încheia cu casa lui Israel și cu casa lui Iuda un nou legământ, nu ca legământul pe care l-am făcut cu părinții lor în ziua când i-am luat de mână ca să-i scot din țara Egiptului. Pentru că n-au rămas în legământul Meu, nici Mie nu Mi-a păsat de ei, zice Domnul. Căci acesta este legământul pe care-l voi încheia cu casa lui Israel: După zilele acelea, zice Domnul, voi pune legile Mele în mintea lor și le voi scrie în inimile lor; Eu le voi fi Dumnezeu, iar ei vor fi poporul Meu. Și nimeni nu va mai învăța pe compatriotul său sau pe fratele său, zicând: «Cunoaște-L pe Domnul!», fiindcă toți Mă vor cunoaște, de la cel mai mic, până la cel mai mare dintre ei. Căci voi fi îndurător față de nedreptățile lor și nu-Mi voi mai aduce aminte de păcatele lor.” Prin faptul că spune „legământ nou”, El îl face vechi pe cel dintâi, iar ceea ce se învechește și îmbătrânește este aproape de pieire. Într-adevăr, primul legământ avea și el reguli cu privire la închinare și un locaș sfânt pământesc. Căci a fost pregătit un cort, primul, în care erau sfeșnicul, masa și pâinile pentru înfățișare – numit „Locul Sfânt”. Dincolo de perdeaua a doua era un cort numit „Locul Preasfânt”, care avea un altar de aur pentru tămâiere și chivotul legământului, acoperit peste tot cu aur, în care erau: un vas de aur cu mană, toiagul lui Aaron care înmugurise și tablele legământului. Deasupra acestuia erau heruvimii Slavei care umbreau capacul ispășirii. Nu este însă acum timpul să vorbim în detaliu despre aceste lucruri. Acestea fiind astfel pregătite, preo­ții intrau mereu în primul cort pentru a-și îndeplini slujbele. În cel de-al doilea intra însă doar marele preot, o dată pe an, și nu fără sânge, pe care-l aducea pentru sine și pentru păcatele din neștiință ale poporului. Prin aceasta, Duhul Sfânt arăta că drumul spre Locul Preasfânt nu era încă descoperit, atâta timp cât cortul dintâi mai stătea în picioare. Acesta este un simbol pentru vremea de acum, potrivit căruia darurile și jertfele aduse nu-l pot desăvârși în ce privește conștiința pe cel ce se închină; mâncărurile, băuturile și diversele ritualuri de spălare fiind doar niște reguli privitoare la trup, impuse până la vremea restaurării. Dar Cristos, când S-a arătat ca Mare Preot al lucrurilor bune care au venit, a trecut prin cortul mai mare și mai desăvârșit, care nu este făcut de mâini omenești, – adică nu aparține acestei creații – și a intrat o dată pentru totdeauna în Locul Preasfânt, nu cu sângele țapilor și al vițeilor, ci cu propriul Său sânge, obținând o răscumpărare veșnică. Căci, dacă sângele țapilor și al taurilor și cenușa unei vițele, stropindu-i pe cei întinați, îi sfințește pentru curățirea trupului, cu cât mai mult sângele lui Cristos, Care prin Duhul cel veșnic S-a adus pe Sine ca jertfă fără cusur înaintea lui Dumnezeu, ne va curăți conștiința de faptele moarte, pentru a sluji Dumnezeului celui Viu! De aceea El este Mijlocitorul unui nou legământ, așa încât, pentru că avusese loc o moarte pentru răscumpărarea abaterilor din timpul primului legământ, cei care sunt chemați să poată primi promisiunea moștenirii veșnice. Căci, acolo unde există un testament, trebuie dovedită moartea celui care l-a întocmit. Într-adevăr, un testament intră în vigoare numai după moarte, fiindcă nu are putere atâta vreme cât trăiește cel ce l-a întocmit. Așadar, nici primul legământ n-a fost ratificat fără sânge, pentru că, după ce fiecare poruncă a fost prezentată întregului popor de către Moise, potrivit Legii, el a luat sângele vițeilor [și al țapilor], cu apă, lână roșie și isop, și a stropit atât cartea însăși, cât și întregul popor, zicând: „Acesta este sângele legământului pe care l-a poruncit Dumnezeu pentru voi.” De asemenea, el a stropit cu sânge și cortul și toate vasele pentru închinare. Potrivit cu Legea, aproape toate sunt curățite cu sânge și, fără vărsare de sânge, nu este iertare. Așadar, era necesar ca reprezentările lucrurilor din ceruri să fie curățite prin aceste jertfe, dar lucrurile cerești înseși sunt curățite prin jertfe mai bune decât acestea. Căci Cristos n-a intrat într-un „loc preasfânt” făcut de mâini omenești, o replică a celui adevărat, ci a intrat chiar în cer, ca să Se înfățișeze acum pentru noi, în prezența lui Dumnezeu; și nu pentru a Se jertfi de mai multe ori, așa cum marele preot intră în fiecare an în Locul Preasfânt, cu sânge care nu este al lui, fiindcă atunci ar fi trebuit ca El să sufere de mai multe ori de la întemeierea lumii. Acum însă, la sfârșitul veacurilor, El S-a arătat o singură dată pentru îndepărtarea păcatului, prin jertfa Sa. Și, după cum oamenilor le este dat să moară o singură dată, iar după aceea vine judecata, tot astfel și Cristos, după ce a fost jertfit o singură dată ca să poarte păcatele celor mulți, Se va arăta a doua oară, separat de păcat, celor ce-L așteaptă cu nerăbdare, în vederea mântuirii. Căci Legea, care deține doar o umbră a lucrurilor bune ce urmau să vină, nu forma propriu-zisă a lucrurilor, nu poate niciodată să-i desăvârșească pe cei ce se apropie prin aceleași jertfe pe care le aduc continuu, în fiecare an. Altfel, n-ar fi încetat ele oare să fie aduse, de vreme ce, fiind curățiți odată, cei care slujesc n-ar mai fi avut conștiența păcatelor? Dar, prin aceste jertfe, are loc în fiecare an o aducere aminte a păcatelor. Căci este imposibil ca sângele taurilor și al țapilor să îndepărteze păcatele. De aceea, venind în lume, El zice: „Tu nu ai dorit nici jertfă, nici ofrandă, ci Mi-ai pregătit un trup. Nu Ți-au plăcut nici arderi de tot, nici jertfe pentru păcat. Atunci am zis: «Iată! În sulul cărții este scris despre Mine. Vin să fac voia Ta, Dumnezeule!»” Mai sus, El zice: „Tu n-ai dorit, nici nu Ți-au plăcut jertfe și ofrande, arderi de tot și jertfe pentru păcat” – care sunt aduse potrivit Legii – apoi zice: „Iată, vin să fac voia Ta!” El o înlătură pe prima ca să o stabilească pe a doua. Prin această voie suntem noi sfințiți, prin jertfirea trupului lui Isus Cristos, o dată pentru totdeauna. Orice preot stă în fiecare zi și slujește, aducând de mai multe ori aceleași jertfe, care nu pot niciodată să îndepărteze păcatele. Dar Acesta, după ce a adus o singură jertfă, pentru păcate, S-a așezat pentru totdeauna la dreapta lui Dumnezeu, așteptând de acum ca vrăjmașii Lui să fie puși ca reazem al picioarelor Sale. Căci printr-o singură jertfă, El i-a desăvârșit pentru totdeauna pe cei ce sunt sfințiți. Dar și Duhul Sfânt ne aduce mărturie căci, după ce spune: „Acesta este legământul pe care îl voi face cu ei, după zilele acelea, zice Domnul: Voi pune legile Mele în inimile lor și le voi scrie în mintea lor.” adaugă: „Și nu-Mi voi mai aduce aminte de păcatele lor și de nelegiuirile lor.” Dar, acolo unde este iertare pentru acestea, nu mai este nevoie de o jertfă pentru păcat. Așadar, fraților, fiindcă avem îndrăzneala de a intra în Locul Preasfânt, prin sângele lui Isus, pe calea cea nouă și vie pe care a deschis-o El pentru noi prin perdeaua dinăuntru, adică prin trupul Său și, fiindcă avem un Mare Preot peste Casa lui Dumnezeu, să ne apropiem cu o inimă sinceră, cu o certitudine pe care o dă credința, având inimile curățite de o conștiință rea și trupul spălat cu o apă curată. Să păstrăm neclintită mărturisirea nădejdii noastre, pentru că Acel ce a făcut promisiunea este credincios. Să veghem unii asupra altora pentru a ne îndemna la dragoste și la fapte bune, fără a neglija strângerea noastră împreună, așa cum au unii obiceiul, ci, dimpotrivă, încurajându-ne unii pe alții, cu atât mai mult cu cât vedem că Ziua se apropie. Căci, dacă vom continua să păcătuim în mod voit, după ce am primit cunoașterea adevărului, nu mai rămâne nicio jertfă pentru păcate, ci o așteptare înfricoșătoare a judecății și furia unui foc ce stă gata să-i mistuie pe cei împotrivitori. Cine nesocotea Legea lui Moise era ucis fără milă, pe baza mărturiei a doi sau trei martori. Cu cât mai aspră credeți că va fi pedeapsa pe care o merită cel care L-a călcat în picioare pe Fiul lui Dumnezeu, a profanat sângele legământului prin care a fost sfințit și a insultat pe Duhul harului? Căci Îl cunoaștem pe Cel care a spus: „A Mea este răzbunarea! Eu voi răsplăti!” și iarăși: „Domnul va judeca pe poporul Său.” Înfricoșător este să cazi în mâinile Dumnezeului celui Viu. Amintiți-vă, însă, de zilele de la început în care, după ce ați fost luminați, ați avut parte de o luptă mare, plină de suferințe, fiind uneori expuși în public la batjocuri și necazuri, alteori făcându-vă părtași cu cei ce sunt tratați astfel. Căci ați simțit împreună cu cei închiși și ați acceptat cu bucurie răpirea posesiunilor voastre, știind că aveți o posesiune mai bună, care dăinuie. De aceea să nu renunțați la încrederea voastră, pe care o așteaptă o mare răsplătire. Căci aveți nevoie de răbdare, așa încât, după ce veți fi împlinit voia lui Dumnezeu, să primiți ceea ce vi s-a promis. Căci iată, mai este puțin, foarte puțin, iar Cel ce vine va veni și nu va întârzia. Dar cel drept al Meu va trăi prin credință; iar dacă dă înapoi, sufletul Meu nu găsește plăcere în el. Noi, însă, nu suntem dintre cei care dau înapoi, spre pieire, ci dintre aceia care au credință, spre mântuirea sufletului. Credința este realitatea lucrurilor nădăjduite, dovada lucrurilor care nu se văd. Căci prin ea cei din vechime au primit o bună mărturie. Prin credință înțelegem că Universul a fost creat prin Cuvântul lui Dumnezeu, așa încât ceea ce se vede n-a fost făcut din lucruri care se văd. Prin credință I-a adus Abel lui Dumnezeu o jertfă mai bună decât Cain. Prin ea a primit el mărturia că este drept, când a mărturisit Dumnezeu despre darurile lui, și tot prin ea, deși a murit, el încă vorbește. Prin credință a fost strămutat Enoh ca să nu vadă moartea și n-a fost găsit, pentru că Dumnezeu îl strămutase. Căci, înainte de strămutarea lui, primise mărturia că este plăcut lui Dumnezeu. Dar fără credință este imposibil să-I fim plăcuți Lui. Căci cel ce se apropie de Dumnezeu trebuie să creadă că El este și că răsplătește pe cei ce-L caută. Prin credință Noe, înștiințat fiind cu privire la lucrurile care încă nu se vedeau și cuprins de o teamă sfântă, a pregătit o arcă pentru salvarea familiei lui. Prin aceasta a condamnat el lumea și a ajuns moștenitor al dreptății care se primește prin credință. Prin credință Avraam, când a fost chemat să plece într-un loc pe care urma să-l primească drept moștenire, a ascultat și a plecat, fără să știe unde se duce. Prin credință s-a așezat el în țara promisă, ca într-o țară a altora, locuind în corturi împreună cu Isaac și Iacov – moștenitori împreună cu el ai aceleiași promisiuni. Căci aștepta o cetate ce are temelii, al cărei arhitect și constructor este Dumnezeu. Prin credință a primit el putere pentru conceperea unui urmaș – chiar dacă Sara însăși era [stearpă] și el trecut de vârsta potrivită – pentru că L-a considerat credincios pe Cel ce-i făcuse promisiunea. Deci, dintr-un singur om, și acesta aproape mort, s-au născut urmași, mulți ca stelele cerului și fără număr ca nisipul de pe țărmul mării. Toți aceștia au murit în credință, fără să fi primit lucrurile promise, ci doar le-au văzut de departe și le-au salutat, mărturisind că sunt străini și călători pe pământ. Căci cei ce vorbesc în felul acesta arată că sunt în căutarea unei patrii. Într-adevăr, dacă s-ar fi gândit la acea țară de unde au ieșit, ar fi avut timp să se întoarcă în ea, dar ei tânjesc după una mai bună, după una cerească. De aceea Dumnezeu nu Se rușinează de ei, ca să fie numit Dumnezeul lor, căci le-a pregătit o cetate. Prin credință l-a adus Avraam ca jertfă pe Isaac, atunci când a fost pus la încercare. Tocmai el, cel ce primise promisiunile, a fost gata să-l aducă drept jertfă pe singurul său fiu; el, cel căruia i se spusese: „În Isaac îți va fi chemată o sămânță!” Pentru că a considerat că Dumnezeu poate să-l învie chiar și din morți, de acolo, metaforic vorbind, l-a și primit înapoi. Prin credință și în vederea lucrurilor viitoare i-a binecuvântat Isaac pe Iacov și pe Esau. Prin credință Iacov, când era pe moarte, i-a binecuvântat pe fiecare dintre fiii lui Iosif și s-a închinat, rezemat pe vârful toiagului său. Prin credință Iosif, când era pe moarte, a amintit de exodul fiilor lui Israel și a dat porunci cu privire la osemintele sale. Prin credință Moise, după ce s-a născut, a fost ascuns de către părinții săi timp de trei luni, pentru că văzuseră cât de frumos era copilul și nu s-au lăsat înspăimântați de edictul regelui. Prin credință Moise, când s-a făcut mare, a refuzat să fie numit „fiul fiicei lui Faraon”, alegând mai degrabă să sufere împreună cu poporul lui Dumnezeu, decât să aibă parte de plăcerea trecătoare a păcatului. El considera că disprețul suferit pentru Cristos este o mai mare bogăție decât comorile Egiptului, pentru că și-a îndreptat privirea spre răsplată. Prin credință a părăsit el Egiptul fără să se teamă de furia regelui, pentru că a rămas neclintit, ca unul care Îl vede pe Cel Nevăzut. Prin credință a instituit el Paștele și a făcut stropirea sângelui, ca Nimicitorul să nu-i atingă pe întâii lor născuți. Prin credință au trecut ei Marea Roșie ca pe uscat, ceea ce au încercat și egiptenii, dar au fost înghițiți. Prin credință au căzut zidurile Ierihonului, după ce au fost înconjurate timp de șapte zile. Prin credință n-a pierit desfrânata Rahav împreună cu cei neascultători, fiindcă primise iscoadele cu pace. Și ce să mai zic? Căci nu mi-ar ajunge timpul ca să povestesc de­spre Ghedeon, Barac, Samson, Iefta, despre David, Samuel și despre profeți. Prin credință au cucerit ei împărății, au făcut dreptate, au obținut cele promise, au închis gurile leilor, au stins puterea focului, au scăpat de ascuțișul sabiei, au fost întăriți în slăbiciune, au devenit puternici în război, au pus pe fugă oștirile străine. Unele femei și-au primit înapoi morții înviați. Alții, însă, au fost torturați și n-au acceptat eliberarea, ca să obțină o înviere mai bună. Alții au avut parte de batjocuri și biciuiri, ba chiar de lanțuri și închisoare. Au fost omorâți cu pietre, tăiați în două cu fierăstrăul, uciși cu sabia. Au pribegit îmbrăcați în piei de oaie și-n piei de capră, fiind lipsiți, apăsați, chinuiți. Ei, de care lumea nu era vrednică, au pribegit prin pustiuri și munți, prin peșteri și crăpăturile pământului. Și toți aceștia, cu toate că au primit o bună mărturie pentru credința lor, n-au primit ce li se promisese, fiindcă Dumnezeu prevăzuse ceva mai bun pentru noi, ca să nu fie făcuți ei desăvârșiți fără noi. Astfel dar, și noi, fiindcă avem împrejurul nostru un nor așa de mare de martori, să dăm la o parte orice piedică și păcatul care ne înfășoară cu atâta ușurință și să alergăm cu perseverență în cursa ce ne stă înainte. Să privim țintă la Inițiatorul și Desăvârșitorul credinței, adică la Isus, Care, pentru bucuria ce-I stătea înainte, a îndurat crucea, a disprețuit rușinea și S-a așezat la dreapta tronului lui Dumnezeu. Gândiți-vă bine la Cel ce a îndurat din partea păcătoșilor o împotrivire așa de mare față de Sine, pentru ca nu cumva să vă descurajați, slăbind în sufletele voastre. Voi nu v-ați împotrivit încă până la sânge luptând împotriva păcatului și ați uitat sfatul care vi se adresează ca unor fii: „Fiul Meu, nu lua cu ușurință pedeapsa Domnului, nici nu te descuraja când ești mustrat de El! Căci Domnul îl pedepsește pe cel pe care-l iubește și îl pedepsește pe orice fiu pe care-l primește.” Spre disciplinarea voastră, răbdați! Dumnezeu se poartă cu voi ca și cu niște fii. Căci care este fiul pe care tatăl nu-l pedepsește? Dar dacă sunteți scutiți de pedeapsa de care toți au parte, atunci sunteți copii nelegitimi, și nu fii! De altfel, noi i-am avut pe părinții noștri după trup care ne disciplinau și, totuși, i-am respectat; oare nu ne vom supune cu atât mai mult Tatălui duhurilor și să trăim? Ei ne pedepseau pentru puține zile, după cum apreciau ei, dar Dumnezeu ne disciplinează spre binele nostru, ca să avem parte de sfințenia Lui. Orice disciplinare nu pare să fie pe moment o bucurie ci, dimpotrivă, o întristare. Mai târziu, însă, aceasta aduce celor care au fost instruiți prin ea, rodul dătător de pace al dreptății. De aceea întăriți-vă mâinile obo­site și genunchii fără vlagă! Croiți cărări drepte pentru picioarele voastre, așa încât piciorul șchiop să nu fie scrântit, ci mai degrabă să fie vindecat. Urmăriți pacea cu toți și sfințenia, fără de care nimeni nu-L va vedea pe Domnul! Vegheați ca nimeni să nu fie lipsit de harul lui Dumnezeu; ca nu cumva vreo rădăcină de amărăciune să dea lăstari, să vă tulbure și, prin aceasta, mulți să fie întinați. Vegheați să nu fie între voi vreun desfrânat sau lumesc ca Esau, care, în schimbul unei mâncări, și-a vândut dreptul de întâi născut. Știți că, mai târziu, când a dorit să obțină binecuvântarea ca moștenire, a fost respins, deși a căutat-o cu lacrimi; căci n-a mai găsit loc de schimbare. Voi nu v-ați apropiat de un munte care poate fi atins și care este cuprins de foc, nici de negură, nici de beznă, nici de furtună, nici de sunetul unei trâmbițe, nici de răsunetul cuvintelor la auzul căruia cei care l-au auzit au cerut să nu li se mai spună niciun cuvânt. (Căci nu puteau suferi ceea ce li se poruncise: „Chiar dacă un animal se va atinge de munte, să fie ucis cu pietre!” Atât de înfricoșătoare era priveliștea, încât Moise a zis: „Sunt îngrozit și tremur.”) Ci voi v-ați apropiat de Muntele Sion, de cetatea Dumnezeului celui Viu, de Ierusalimul ceresc, de zeci de mii de îngeri, de adunarea de sărbătoare, de biserica celor întâi născuți care sunt scriși în ceruri, de Dumnezeu, Judecătorul tuturor, de duhurile celor drepți ajunși la desăvârșire, de Isus, Mijlocitorul Noului Legământ, și de sângele stropirii care vorbește mai bine decât sângele lui Abel. Aveți grijă ca nu cumva să-L respingeți pe Cel care vorbește. Căci dacă n-au scăpat cei care L-au respins pe Cel ce i-a înștiințat pe pământ, cu atât mai puțin vom scăpa noi, dacă ne întoarcem de la Cel ce ne înștiințează din ceruri, al Cărui glas a zguduit atunci pământul. Acum, însă, El a promis, zicând: „Voi mai clătina încă o dată nu numai pământul, ci și cerul.” Acest „încă o dată” indică spre schimbarea lucrurilor clătinate, adică a celor create, așa încât să rămână doar cele ce nu se clatină. De aceea, fiindcă primim o Împărăție de neclătinat, să fim recunoscători și să-I aducem lui Dumnezeu, prin aceasta, o închinare plăcută, cu evlavie și teamă, fiindcă Dumnezeul nostru este, de asemenea, foc mistuitor! Stăruiți în dragostea frățească. Nu uitați ospitalitatea, căci prin ea unii, fără să știe, au găzduit îngeri. Amintiți-vă de cei închiși, ca și cum ați fi în lanțuri împreună cu ei, și de cei chinuiți, ca unii care sunteți și voi în trup. Căsătoria să fie prețuită de voi toți și patul conjugal să fie păstrat neîntinat, căci pe curvari și pe adulteri îi va judeca Dumnezeu. Trăirea voastră să nu fie stăpânită de iubirea de bani, ci fiți mulțumiți cu ce aveți, căci El Însuși a spus: „Cu niciun chip nu te voi lăsa, cu niciun chip nu te voi părăsi!” Așadar, putem zice cu încredere: „Domnul este ajutorul meu, [și] nu mă voi teme. Ce-mi poate face mie omul?” Amintiți-vă de cei ce vă conduc, de cei ce v-au vestit Cuvântul lui Dumnezeu! Priviți cu atenție sfârșitul felului lor de viețuire și luați-le credința ca model! Isus Cristos este același ieri și azi și în veci! Nu vă lăsați amăgiți de învățături felurite și străine, căci este bine ca inima să fie întărită prin har, nu cu mâncăruri de la care n-au avut niciun folos cei ce au umblat după ele. Noi avem un Altar de unde cei ce slujesc la Cort n-au dreptul să mănânce. Într-adevăr, trupurile animalelor, al căror sânge este adus de către marele preot în Locul Preasfânt, pentru păcat, sunt arse de tot în afara taberei. De aceea și Isus, ca să sfințească poporul prin propriul Său sânge, a suferit dincolo de poartă. Să ieșim, deci, la El, în afara taberei, și să purtăm disprețul îndurat de El. Căci n-avem aici o cetate care dăinuie, ci suntem în căutarea celei ce vine. Așadar, prin El, să-I aducem întotdeauna lui Dumnezeu o jertfă de laudă, adică, rodul buzelor care-I mărturisesc Numele. Nu uitați facerea de bine și întrajutorarea, căci în astfel de jertfe Își găsește plăcerea Dumnezeu! Ascultați de cei ce vă conduc și fiți-le supuși, căci ei veghează asupra sufletelor voastre, ca unii care vor da socoteală de ele; ca să poată face lucrul aceasta cu bucurie, nu suspinând, căci aceasta nu v-ar fi de niciun folos. Rugați-vă pentru noi, pentru că suntem încredințați că avem o conștiință bună, dorind să ne purtăm bine în toate privințele. Vă îndemn și mai mult să faceți lucrul acesta, ca să vă fiu redat cât mai curând. Iar Dumnezeul păcii, Cel care prin sângele unui legământ veșnic L-a readus dintre cei morți pe Marele Păstor al oilor, pe Domnul nostru Isus, să vă desăvârșească în tot ce este bun, ca să faceți voia Lui, și să lucreze în noi ceea ce este plăcut înaintea Lui, prin Isus Cristos, Căruia să-I fie slava în vecii [vecilor]. Amin. Vă îndemn, dar, fraților, primiți cu îngăduință cuvântul de îndemn, căci v-am scris pe scurt. Să știți că fratele nostru Timotei a fost eliberat. Dacă va veni curând, vă voi vedea împreună cu el. Salutați-i pe toți cei ce vă conduc și pe toți sfinții. Cei din Italia vă salută. Harul să fie cu voi toți! Iacov, rob al lui Dumnezeu și al Domnului Isus Cristos, către cele douăsprezece seminții care sunt în Diaspora: Salutare! Frații mei, să considerați ca o mare bucurie când treceți prin felurite încercări, știind că supunerea la test a credinței voastre lucrează răbdare. Răbdarea, însă, trebuie să aibă o lucrare desăvârșită, ca voi să fiți desăvârșiți și întregi, fără să vă lipsească ceva. Dacă vreunul dintre voi este lipsit de înțelepciune, s-o ceară de la Dumnezeu, Cel care o dă tuturor cu generozitate și fără reproș, și-i va fi dată. Dar s-o ceară cu credință, fără să se îndoiască de nimic, fiindcă acela care se îndoiește se aseamănă cu valul mării, purtat de vânt și aruncat încoace și încolo. Un astfel de om să nu-și imagineze că va primi ceva de la Domnul, fiindcă este un om cu inima împărțită, nestatornic în toate căile lui. Fratele cu o stare mai smerită să se laude cu înălțarea lui, iar cel bogat cu smerirea lui, căci el va trece ca floarea ierbii. A răsărit soarele cu arșița lui și a uscat iarba, floarea ei a căzut și frumusețea înfățișării ei a pierit. Tot așa se va veșteji și cel bogat în umbletele lui. Ferice de omul care rabdă ispita, fiindcă, după ce a trecut cu bine testul, el va primi cununa vieții pe care a promis-o Dumnezeu celor ce-L iubesc. Nimeni, când este ispitit, să nu zică: „Sunt ispitit de Dumnezeu!”, pentru că Dumnezeu nu poate fi ispitit de rău și El Însuși nu ispitește pe nimeni. Ci fiecare este ispitit atunci când este atras și momit de propria-i poftă. Apoi pofta, după ce a zămislit, naște păcat; iar păcatul, când a ajuns la maturitate, aduce moarte. Nu vă înșelați, preaiubiții mei frați. Orice dar bun și orice dar desăvârșit este de sus, coborând de la Tatăl luminilor, în Care nu există schimbare, nici măcar o umbră de schimbare. El, de bunăvoie, ne-a născut prin Cuvântul adevărului, ca să fim cele dintâi roade ale făpturilor Lui. Să știți, preaiubiții mei frați: orice om să fie iute la ascultare, încet la vorbire și încet la mânie, pentru că mânia omului nu împlinește dreptatea lui Dumnezeu. De aceea, renunțați la orice necurăție și revărsare de răutate și primiți cu blândețe Cuvântul sădit în voi, care vă poate mântui sufletele. Fiți împlinitori ai Cuvântului, nu doar ascultători, înșelându-vă singuri, căci, dacă cineva este un ascultător al Cuvântului, dar nu și un împlinitor, el se aseamănă cu un om ce-și privește chipul într-o oglindă; s-a privit, a plecat și îndată a uitat cum era. Dar cine privește cu atenție în legea desăvârșită, adică legea libertății, și stăruie în ea, nu ca un ascultător uituc, ci ca un împlinitor cu fapta, acela va fi fericit în lucrarea sa. Dacă cineva crede că este religios și nu-și înfrânează limba, ci își înșală inima, religia acestuia este fără folos. Religia curată și neîntinată, înaintea Dumnezeului și Tatălui nostru, este aceasta: să îngrijim de orfani și de văduve în necazul lor și să ne păstrăm neîntinați de lume. Frații mei, să nu țineți cu părtinire credința Domnului nostru Isus Cristos, Domnul slavei. Căci dacă ar intra în adunarea voastră un om cu un inel de aur, într-o haină strălucitoare, și ar intra și un sărac într-o haină murdară, iar voi ați pune ochii pe cel care poartă haina strălucitoare și i-ați zice: „Așază-te mai bine aici!”, iar săracului i-ați zice: „Tu stai acolo, în picioare!” sau „Stai jos la picioarele mele!”, n-ați face oare deosebire între voi și n-ați deveni voi judecători cu gânduri rele? Ascultați, preaiubiții mei frați! Oare nu i-a ales Dumnezeu pe cei ce sunt săraci în ochii lumii ca să fie bogați în credință și moștenitori ai Împărăției pe care a promis-o celor care-L iubesc pe El? Dar voi l-ați înjosit pe cel sărac. Oare nu cei bogați vă asupresc și vă târăsc prin judecătorii? Nu sunt ei cei care blasfemiază frumosul Nume care a fost chemat peste voi? Dacă, într-adevăr, împliniți legea împărătească, potrivit Scripturii: „Să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți,” bine faceți. Dar, dacă sunteți părtinitori, săvârșiți un păcat și sunteți condamnați de Lege ca fiind călcători ai acesteia. Căci oricine păzește toată Legea, dar încalcă o singură poruncă, se face vinovat de toate, pentru că Acel ce a zis: „Să nu comiți adulter!” a spus și „Să nu ucizi!” Dar, dacă nu comiți adulter, dar ucizi, ești un călcător de Lege. Așa să vorbiți și așa să faceți ca și cum ar urma să fiți judecați de legea libertății. Căci judecata este fără milă pentru cel care nu a avut milă. Mila triumfă asupra judecății. Frații mei, care este folosul dacă zice cineva că are credință, dar nu are fapte? Oare poate credința aceasta să-l mântuiască? Dacă un frate sau o soră duce lipsă de îmbrăcăminte și de hrana zilnică, iar unul dintre voi le-ar zice: „Duceți-vă în pace, încălziți-vă și săturați-vă!”, fără să le dea cele necesare pentru trup, care ar fi folosul? Tot așa și credința, prin ea însăși, este moartă dacă nu are fapte. Dar va zice cineva: „Tu ai credință, iar eu am fapte.” Arată-mi credința ta fără fapte, iar eu îți voi arăta credința din faptele mele! Tu crezi că Dumnezeu este Unul. Bine faci! Dar și demonii cred… și se cutremură. Vrei să înțelegi, omule nechibzuit, că fără fapte credința este inutilă? Oare părintele nostru Avraam nu din fapte a fost îndreptățit când l-a adus pe Isaac, fiul său, ca jertfă pe altar? Precum vezi, credința lucra împreună cu faptele lui și din fapte a fost credința făcută desăvârșită. Astfel s-a împlinit Scriptura care zice: „Avraam L-a crezut pe Dumnezeu și faptul acesta i-a fost considerat ca dreptate.” Și el a fost numit „prietenul lui Dumnezeu”. Vezi, dar, că prin fapte este îndreptățit omul și nu numai prin credință! Tot așa și desfrânata Rahav, oare nu prin fapte a fost ea îndreptățită atunci când i-a primit pe soli și i-a scos afară pe un alt drum? Căci, după cum trupul fără duh este mort, tot așa și credința fără fapte este moartă. Să nu fiți mulți învățători, frații mei, știind că noi vom primi o condamnare mai aspră. Căci noi greșim toți în multe feluri. Dacă cineva nu greșește în vorbire este un om desăvârșit, în stare să-și înfrâneze chiar și tot trupul. Dacă punem zăbale în gura cailor, ca să ne asculte, le conducem tot trupul. Iată și corăbiile, cât sunt ele de mari și împinse de vânturi puternice, sunt conduse de o cârmă foarte mică, oriunde dorește să le îndrepte cârmaciul. Tot așa și limba este un mădular mic și se laudă cu lucruri mari. Iată un foc mic ce pădure mare aprinde! Limba este și ea un foc, o lume a nelegiuirii. Așezată printre mădularele noastre, limba este aceea care întinează tot trupul și aprinde „roata vieții”, ea însăși fiind aprinsă de focul gheenei. Căci orice soi de animale și de păsări, de târâtoare și de vietăți din mare este îmblânzit și a fost îmblânzit de om, dar nimeni nu poate îmblânzi limba omului. Ea este un rău fără astâmpăr, plină cu venin aducător de moarte. Cu ea Îl binecuvântăm pe Domnul și Tatăl nostru și cu ea îi blestemăm pe oameni, care sunt creați după asemănarea lui Dumnezeu. Din aceeași gură ies și binecuvântarea și blestemul. Frații mei, n-ar trebui să fie așa! Poate oare un izvor să reverse din aceeași deschizătură și apă dulce și apă amară? Frații mei, oare poate un smochin să facă măsline sau o viță de vie să facă smochine? Nici izvorul de apă sărată nu poate da apă dulce! Cine este înțelept și priceput între voi? Să-și arate printr-un comportament bun faptele făcute cu blândețea ce vine din înțelepciune. Dar, dacă aveți în inima voastră invidie amară și ambiție egoistă, nu vă lăudați și nu mințiți împotriva adevărului. Aceasta nu este înțelepciunea care coboară de sus, ci este pământească, firească, demonică. Căci unde este invidie și ambiție egoistă, acolo este dezordine și tot felul de fapte josnice. Dar înțelepciunea de sus este mai întâi curată, apoi pașnică, blândă, ușor de convins, plină de îndurare și de roade bune, nepărtinitoare, sinceră. Și rodul dreptății este semănat în pace de cei ce fac pace. De unde vin luptele și conflictele între voi? Oare nu din plăcerile voastre care se luptă în mădularele voastre? Poftiți și nu aveți; ucideți și invidiați, dar nu puteți obține; vă certați și vă războiți. Nu aveți pentru că nu cereți! Sau cereți și nu primiți, pentru că cereți rău, ca să risipiți în plăcerile voastre. Desfrânaților! Nu știți că prietenia cu lumea este dușmanie cu Dumnezeu? Așadar, dacă cineva vrea să fie prieten cu lumea, se face dușman al lui Dumnezeu. Sau credeți că degeaba zice Scriptura: „Duhul pe care El L-a făcut să locuiască în noi ne dorește cu gelozie”? Însă El oferă un har și mai mare. De aceea zice Scriptura: Dumnezeu stă împotriva celor mândri, dar celor smeriți le dă har. Așadar, supuneți-vă lui Dumnezeu! Împotriviți-vă diavolului și el va fugi de la voi! Apropiați-vă de Dumnezeu și El se va apropia de voi! Curățiți-vă mâinile, păcătoșilor, și sfințiți-vă inimile, voi cei cu inima împărțită! Simțiți-vă josnicia, tânguiți-vă și plângeți! Râsul vostru să se prefacă în tânguire, iar bucuria voastră în întristare! Smeriți-vă înaintea Domnului și El vă va înălța! Nu vă vorbiți de rău unii pe alții, fraților! Cel ce vorbește de rău pe fratele său sau îl judecă vorbește de rău Legea și o judecă. Dar dacă judeci Legea, tu nu ești împlinitor al Legii, ci un judecător al ei. Unul singur este Legiuitor și Judecător: Cel ce are putere să mântuiască și să nimicească! Dar tu cine ești ca să-l judeci pe aproapele tău? Ascultați acum voi cei care ziceți: „Astăzi sau mâine ne vom duce în cutare cetate, vom sta acolo un an, vom face comerț și vom câștiga…”, voi, care nu știți ce va fi mâine. Căci ce este viața voastră? Sunteți un abur ce se arată puțin, apoi dispare îndată. În schimb, ar trebui să ziceți: „Dacă va voi Domnul, vom trăi și vom face aceasta sau aceea.” Acum, însă, voi vă lăudați cu planurile voastre arogante. Orice laudă de acest fel este rea! Așadar, cel ce știe să facă binele și nu-l face păcătuiește. Ascultați acum, bogaților, plângeți și tânguiți-vă din cauza necazurilor ce vor veni asupra voastră! Bogăția voastră a putrezit, iar hainele vă sunt mâncate de molii. Aurul vostru și argintul au ruginit, iar rugina lor va fi o mărturie împotriva voastră: vă va mânca trupurile ca focul. Ați strâns comori în zilele din urmă. Iată, plata pe care ați reținut-o lucrătorilor ce v-au secerat câmpiile strigă, iar strigătele secerătorilor au ajuns la urechile Domnului oștirilor. Ați trăit pe pământ în plăceri și desfătări. V-ați îndestulat inimile în ziua „înjunghierii”. L-ați condamnat și l-ați ucis pe cel drept; el nu vi se împotrivea! Așadar, fraților, fiți îndelung răbdători până la venirea Domnului. Iată, agricultorul așteaptă rodul prețios al pământului, fiind îndelung răbdător până primește ploaie timpurie și târzie. Fiți și voi îndelung răbdători! Întăriți-vă inimile, căci venirea Domnului este aproape! Nu murmurați unii împotriva altora, fraților, ca să nu fiți judecați. Iată, Judecătorul stă chiar la uși. Fraților, luați-i ca exemplu de suferință și răbdare pe profeții care au vorbit în Numele Domnului. Iată, noi îi considerăm fericiți pe cei ce au răbdat. Ați auzit despre răbdarea lui Iov și ați văzut sfârșitul pe care i l-a dat Domnul, căci Domnul este plin de îndurare și milostiv. Înainte de toate, frații mei, nu jurați nici pe cer, nici pe pământ, nici cu vreun alt jurământ, ci „Da” al vostru să fie „Da”, iar „Nu” să fie „Nu”, ca să nu cădeți sub judecată. Este vreunul dintre voi în suferință? Să se roage! Este cineva cu inimă bună? Să cânte imnuri de laudă! Este vreunul dintre voi bolnav? Să-i cheme pe prezbiterii bisericii și să se roage pentru el, după ce-[l] vor unge cu untdelemn, în Numele Domnului. Și rugăciunea făcută cu credință îl va vindeca pe cel bolnav și Domnul îl va ridica. Iar, dacă a făcut păcate, îi vor fi iertate. Așadar, mărturisiți-vă unii altora păcatele și rugați-vă unii pentru alții, ca să fiți vindecați. Rugăciunea eficientă a unui om drept poate înfăptui multe! Ilie era un om cu aceleași trăiri ca și noi și s-a rugat cu insistență să nu plouă și nu a plouat pe pământ trei ani și șase luni. Apoi s-a rugat din nou, cerul a dat ploaie, iar pământul și-a dat rodul. Frații mei, dacă vreunul dintre voi se rătăcește de la adevăr și cineva îl întoarce, să știe că acel care-l întoarce pe un păcătos din calea rătăcirii lui îi va scăpa sufletul de moarte și va acoperi o mulțime de păcate. Petru, apostol al lui Isus Cristos, către cei care locuiesc ca străini în Diaspora – în Pont, Galatia, Capadocia, Asia și Bitinia – aleși potrivit preștiinței lui Dumnezeu Tatăl, prin sfințirea Duhului, pentru ascultarea de Isus Cristos și stropirea cu sângele Lui: Harul și pacea să vă fie înmulțite! Binecuvântat fie Dumnezeu și Tatăl Domnului nostru Isus Cristos, Cel care, potrivit cu marea Sa îndurare, ne-a născut din nou la o nădejde vie, prin învierea lui Isus Cristos din morți, pentru o moștenire nepieritoare, neîntinată și care nu se veștejește, păstrată în ceruri pentru voi. Voi sunteți păziți de puterea lui Dumnezeu, prin credință, pentru o mântuire gata să fie descoperită în vremea de pe urmă, în care vă bucurați mult, cu toate că acum, dacă trebuie, sunteți întristați pentru puțin timp prin felurite încercări, pentru ca supunerea la test a credinței voastre – mai scumpă decât aurul care piere, dar care este testat prin foc – să aibă ca rezultat lauda, slava și cinstea, la arătarea lui Isus Cristos. Pe El Îl iubiți fără să-L fi văzut, credeți în El, deși acum nu-L vedeți, dar vă bucurați cu o bucurie negrăită și slăvită, pentru că veți primi ca rezultat final al credinței [voastre] mântuirea sufletelor. Cu privire la această mântuire, au căutat și au cercetat cu atenție profeții, cei care au profețit despre harul arătat vouă, încercând să afle pe cine și ce împrejurare avea în vedere Duhul lui Cristos, care era în ei, când anunța mai dinainte suferințele lui Cristos și slava ce urma după acestea. Lor le-a fost descoperit că, nu pentru ei înșiși, ci pentru voi slujeau ei în acele lucruri care v-au fost aduse la cunoștință acum de cei ce v-au vestit Evanghelia prin Duhul Sfânt trimis din cer – lucruri la care și îngerii doresc să privească. De aceea, având coapsele minții voastre încinse și fiind mereu treji, puneți-vă pe deplin nădejdea în harul care vă va fi adus la arătarea lui Isus Cristos. Ca niște copii ascultători, nu vă conformați poftelor de mai înainte, din vremea neștiinței voastre. Dimpotrivă, după cum Cel ce v-a chemat este sfânt, fiți și voi sfinți în toată trăirea voastră! Căci este scris: „Fiți sfinți, pentru că Eu sunt sfânt!” Și dacă Îl numiți Tată pe Cel ce judecă fără părtinire, potrivit cu lucrarea fiecăruia, trăiți cu frică în timpul pribegiei voastre, știind că nu cu lucruri pieritoare – cu aur sau cu argint – ați fost răscumpărați din trăirea voastră lipsită de sens moștenită de la părinții voștri, ci cu sângele prețios al lui Cristos, ca al unui miel fără cusur și fără pată. El a fost cunoscut mai înainte de întemeierea lumii, dar a fost descoperit în vremurile de pe urmă pentru voi, cei care, prin El, vă încredeți în Dumnezeu, Cel care L-a înviat din morți și I-a dat slavă, așa încât credința și nădejdea voastră să fie în Dumnezeu. Fiindcă v-ați curățit sufletele prin ascultarea de adevăr ca să aveți o dragoste de frați neprefăcută, iubiți-vă cu căldură unii pe alții, dintr-o inimă curată, pentru că ați fost născuți din nou, nu dintr-o sămânță pieritoare, ci din una nepieritoare, prin Cuvântul lui Dumnezeu, care este viu și rămâne în veac. Căci, orice om este ca iarba și toată slava lui ca floarea ierbii. Iarba se veștejește și floarea cade, dar Cuvântul Domnului rămâne în veac! Acest Cuvânt este Evanghelia care v-a fost vestită. Așadar, dând la o parte orice răutate și orice înșelăciune, ipocriziile, invidiile și orice vorbiri de rău, ca niște copii nou-născuți, să doriți laptele duhovnicesc și curat, ca prin el să creșteți spre mântuire, dacă, într-adevăr, ați gustat că bun este Domnul. Apropiindu-vă de El, Piatra vie, respinsă de oameni, dar aleasă și scumpă înaintea lui Dumnezeu, sunteți zidiți și voi, ca niște pietre vii, ca o casă duhovnicească, pentru a fi o preoție sfântă, pentru a aduce jertfe duhovnicești, plăcute lui Dumnezeu, prin Isus Cristos. Căci este scris în Scriptură: „Iată, așez o Piatră în Sion, o Piatră din capul unghiului, aleasă și scumpă; și cine se încrede în El nicidecum nu va fi făcut de rușine.” Așadar, cinstea aceasta este pentru voi, cei care credeți, dar pentru cei care nu cred, Piatra pe care au respins-o zidarii a ajuns Piatra din capul unghiului. și o piatră de poticnire și o stâncă de cădere. Ei se poticnesc fiindcă sunt neascultători față de Cuvânt; la aceasta au și fost sortiți. Voi, însă, sunteți o seminție aleasă, o preoție împărătească, un neam sfânt, un popor aparținând lui Dumnezeu, ca să vestiți puterile minunate ale Celui care v-a chemat din întuneric la lumina Sa minunată; voi, care altădată nu erați un popor, dar acum sunteți poporul lui Dumnezeu; voi, care nu primiserăți îndurare, dar acum ați primit îndurare! Preaiubiților, vă îndemn ca pe niște străini și călători, să vă feriți de poftele trupești care se războiesc împotriva sufletului, având astfel un comportament frumos printre neamuri, așa încât, în ceea ce vă vorbesc de rău ca pe niște răufăcători, prin faptele bune pe care le văd la voi, să-L slăvească pe Dumnezeu în ziua cercetării. Fiți supuși, pentru Domnul, oricărei autorități omenești: atât împăratului, ca autoritate supremă, cât și guvernatorilor, trimiși fiind de el pentru pedepsirea celor ce fac răul și pentru aprecierea celor ce fac binele. Căci voia lui Dumnezeu este ca, făcând binele, să reduceți la tăcere ignoranța oamenilor nesăbuiți. Trăiți ca niște oameni liberi, dar nu ca unii care își folosesc libertatea ca paravan pentru răutate, ci ca niște robi ai lui Dumnezeu. Dați cinste tuturor: iubiți-i pe frați, temeți-vă de Dumnezeu, dați cinste împăratului! Robilor, fiți supuși stăpânilor voștri cu toată frica, nu numai celor buni și îngăduitori, ci și celor nedrepți. Căci este un har dacă cineva, datorită conștiinței lui înaintea lui Dumnezeu, îndură întristări și suferă pe nedrept. Ce apreciere deosebită vi se cuvine dacă răbdați când păcătuiți și sunteți loviți? Dar, dacă răbdați când suferiți pentru că faceți binele, lucrul acesta este un har de la Dumnezeu. Căci la aceasta ați fost chemați, fiindcă și Cristos a suferit pentru voi, lăsându-vă un exemplu ca să călcați pe urmele Lui. El n-a făcut păcat, nici nu s-a găsit viclenie în gura Lui. Când era batjocorit, nu răspundea cu batjocură; când suferea, nu amenința, ci S-a încredințat Celui ce judecă drept. El a purtat păcatele noastre în trupul Său pe lemn, pentru ca noi, murind față de păcate, să trăim pentru dreptate. Prin rănile Lui ați fost vindecați! Căci erați rătăciți, ca niște oi, dar acum v-ați întors la Păstorul și Episcopul sufletelor voastre. Tot așa și voi, soțiilor, fiți supuse soților voștri așa încât, chiar dacă unii nu se lasă înduplecați de Cuvânt, să fie câștigați prin comportamentul soțiilor lor, fără vreun cuvânt, când vor vedea comportamentul vostru curat și respectuos. Podoaba voastră să nu fie cea exterioară, constând în împletitura părului, în purtarea bijuteriilor de aur sau în îmbrăcarea cu haine scumpe, ci în omul ascuns al inimii, în frumusețea nepieritoare a unui duh blând și liniștit, care este de mare preț înaintea lui Dumnezeu. Căci astfel se împodobeau altădată femeile sfinte, care își puneau nădejdea în Dumnezeu și erau supuse soților lor, precum Sara, care a ascultat de Avraam și-l numea „domnul” ei. Fiicele ei ați devenit dacă faceți binele, fără să vă temeți de nimic. La fel și voi, soților, trăiți în înțelegere cu soțiile voastre, dând cinste femeii ca unui vas mai slab, ca unora care vor moșteni harul vieții împreună cu voi, pentru ca rugăciunile voastre să nu fie împiedicate. În cele din urmă, fiți toți într-un gând, simțind unii cu alții, iubitori de frați, milostivi, smeriți. Să nu întoarceți rău pentru rău sau insultă pentru insultă, ci, dimpotrivă, binecuvântați, pentru că la aceasta ați fost chemați, astfel încât și voi să moșteniți binecuvântarea. Într-adevăr, cel ce vrea să iubească viața și să vadă zile bune să-și înfrâneze limba de la rău și buzele de la a vorbi cu viclenie, să se întoarcă de la rău și să facă binele, să caute pacea și s-o urmărească! Fiindcă ochii Domnului sunt peste cei drepți și urechile Lui sunt îndreptate spre rugăciunea lor. Dar fața Domnului este împotriva celor ce fac rele. Și cine vă va face rău dacă sunteți plini de râvnă pentru bine? Dar, chiar dacă ar fi să suferiți pentru dreptate, ferice de voi! Să nu vă temeți de amenințarea lor, nici să nu vă tulburați, ci sfințiți-L în inimile voastre pe Cristos ca Domn! Fiți întotdeauna gata să răspundeți oricui vă cere socoteală cu privire la nădejdea care este în voi, dar cu blândețe și respect, având o conștiință curată, pentru ca, tocmai în ceea ce sunteți vorbiți de rău, cei ce ponegresc trăirea voastră bună în Cristos să fie făcuți de rușine. Căci este mai bine, dacă aceasta este voia lui Dumnezeu, să suferiți pentru că faceți binele, decât pentru că faceți răul. Pentru că și Cristos a suferit o singură dată pentru păcate, Cel drept pentru cei nedrepți, ca să vă aducă la Dumnezeu. El a fost omorât în trup, dar a fost făcut viu în duh, în care S-a și dus să predice duhurilor din închisoare, care fuseseră neascultătoare altădată, când îndelunga răbdare a lui Dumnezeu era în așteptare, în zilele lui Noe, în timpul pregătirii corabiei, în care câteva suflete – adică opt – au fost scăpate prin apă. Botezul, realitatea prefigurată de această imagine, vă mântuiește acum. Acesta nu este o îndepărtare a necurăției trupului, ci angajamentul unei conștiințe curate către Dumnezeu, prin învierea lui Isus Cristos, Cel care, după ce S-a dus în cer, este la dreapta lui Dumnezeu și Căruia I-au fost supuși îngerii, autoritățile și puterile. Așadar, întrucât Cristos a suferit în trup, înarmați-vă și voi cu același fel de gândire, căci cel ce a suferit în trup a sfârșit-o cu păcatul, pentru ca, în timpul care-i mai rămâne de trăit în trup, să nu mai trăiască după poftele oamenilor, ci după voia lui Dumnezeu. Este destul cât ați împlinit în trecut voința neamurilor, trăind în destrăbălări, în pofte, în beții, în petreceri, în chefuri și în ritualuri idolatre nepermise. De aceea li se pare lor ciudat că nu alergați împreună cu ei la același potop de desfrâu și vă defăimează. Vor da ei socoteală Celui ce este gata să-i judece pe cei vii și pe cei morți! Căci pentru aceasta a fost vestită Evanghelia și celor ce acum sunt morți, pentru ca, deși au fost judecați în trup, potrivit oamenilor, să trăiască în duh, potrivit lui Dumnezeu. Sfârșitul tuturor lucrurilor este aproape. De aceea fiți înțelepți și treji în ce privește rugăciunea! Mai presus de toate, să aveți o dragoste fierbinte unii pentru alții, fiindcă dragostea acoperă o mulțime de păcate! Fiți ospitalieri unii cu alții, fără să murmurați! Ca buni administratori ai harului felurit al lui Dumnezeu, fiecare să slujească celorlalți după darul pe care l-a primit. Dacă vorbește cineva, să vorbească cuvintele lui Dumnezeu; dacă slujește cineva, să slujească după puterea pe care i-o dă Dumnezeu, pentru ca în toate Dumnezeu să fie slăvit prin Isus Cristos, Căruia Îi sunt slava și puterea, în vecii vecilor. Amin! Preaiubiților, să nu fiți surprinși de focul aprins în mijlocul vostru, pentru încercarea voastră, ca și cum vi s-ar întâmpla ceva ciudat. Dimpotrivă, pe măsură ce aveți parte de suferințele lui Cristos, bucurați-vă, pentru ca și la descoperirea slavei Sale să vă bucurați, săltând de veselie. Dacă sunteți insultați pentru Numele lui Cristos, fiți fericiți, pentru că Duhul slavei și al lui Dumnezeu se odihnește peste voi. Niciunul dintre voi să nu sufere ca un ucigaș sau ca un hoț sau ca un răufăcător sau ca unul care se amestecă în treburile altora. Dar, dacă suferă pentru că este creștin, să nu se rușineze, ci să-L slăvească pe Dumnezeu pentru numele acesta. Pentru că, iată, este timpul ca judecata să înceapă de la Casa lui Dumnezeu. Dar, dacă începe de la noi, care va fi sfârșitul celor ce nu ascultă de Evanghelia lui Dumnezeu? Și, dacă cel drept scapă cu greu, ce se va întâmpla cu cel neevlavios și păcătos? Așadar, cei ce suferă potrivit cu voia lui Dumnezeu, să-și încredințeze sufletele credinciosului Creator, făcând binele! Îi îndemn pe bătrânii care sunt între voi, eu, care sunt prezbiter ca și ei, martor al suferințelor lui Cristos, precum și părtaș al slavei care urmează să fie descoperită: Păstoriți turma lui Dumnezeu care v-a fost încredințată, [supraveghind-o] nu de silă, ci de bunăvoie, după voia lui Dumnezeu, nu pentru un câștig necinstit, ci cu toată pasiunea; nu ca și cum ați stăpâni peste cei ce v-au fost încredințați, ci fiind un model pentru turmă. Iar când Se va arăta Marele Păstor, veți primi cununa neveștejită a slavei. Tot astfel, tinerilor, supuneți-vă celor bătrâni. Dar toți, în relațiile dintre voi, să vă îmbrăcați cu smerenia, fiindcă Dumnezeu stă împotriva celor mândri, dar celor smeriți le dă har. Așadar, smeriți-vă sub mâna cea tare a lui Dumnezeu, ca la timpul potrivit El să vă înalțe! Aruncați asupra Lui orice îngrijorare a voastră, pentru că El se îngrijește de voi! Fiți treji și vegheați! Acuzatorul vostru, diavolul, dă târcoale răcnind ca un leu și căutând pe cine să înghită. Împotriviți-vă lui, tari în credință, știind că frații voștri din întreaga lume au de îndurat aceleași suferințe. Și Dumnezeul oricărui har, care v-a chemat la slava Lui veșnică în Cristos [Isus], după ce veți fi suferit puțină vreme, El Însuși vă va desăvârși, vă va întări, vă va da putere și vă va face neclintiți. A Lui să fie [slava și] puterea în vecii vecilor! Amin! V-am scris pe scurt prin Silvan, fratele credincios, așa cum îl consider eu, ca să vă îndemn și să mărturisesc că acesta este adevăratul har al lui Dumnezeu. Rămâneți în el! Vă salută biserica din Babilon, cea aleasă împreună cu voi, și Marcu, fiul meu. Salutați-vă unii pe alții cu un sărut al dragostei! Pace vouă, tuturor celor ce sunteți în Cristos! Simon Petru, rob și apostol al lui Isus Cristos, către cei care, prin dreptatea Dumnezeului și Mântuitorului nostru Isus Cristos, au primit o credință la fel de prețioasă ca a noastră: Harul și pacea să vă fie înmulțite, prin cunoașterea lui Dumnezeu și a lui Isus, Domnul nostru! Puterea Lui dumnezeiască ne-a dăruit toate cele necesare pentru viață și evlavie, prin cunoașterea Celui care ne-a chemat la slava și puterea Sa minunată, și prin care ne-a dăruit prețioasele și mărețele Lui promisiuni, pentru ca, prin acestea, scăpând de stricăciunea care este în lume prin pofte, să deveniți părtași ai naturii divine. Tocmai de aceea dați-vă toată silința să adăugați la credința voastră – un caracter ales, la caracterul ales – cunoașterea, la cunoaștere – înfrânarea, la înfrânare – răbdarea, la răbdare – evlavia, la evlavie – dragostea frățească, iar la dragostea frățească – iubirea de oameni. Căci, dacă aveți aceste virtuți și dacă sporesc în voi, ele nu vă vor lăsa să fiți nici leneși, nici neroditori în ce privește cunoașterea Domnului nostru Isus Cristos. Cel în care nu se regăsesc aceste virtuți este orb sau miop și a uitat că a primit curățirea de vechile lui păcate. De aceea, fraților, străduiți-vă și mai mult să vă întăriți chemarea și alegerea voastră, pentru că, făcând aceste lucruri, nu veți cădea niciodată. În felul acesta vă va fi oferită cu generozitate intrarea în Împărăția veșnică a Domnului și Mântuitorului nostru Isus Cristos. Așadar, voi fi gata să vă reamintesc întotdeauna aceste lucruri, cu toate că le cunoașteți și sunteți bine ancorați în adevărul pe care îl aveți. Consider, însă, că este drept ca, atât cât mai sunt în cortul acesta, să vă țin treji printr-o aducere aminte, fiindcă știu că părăsirea cortului meu este iminentă, după cum mi-a arătat și Domnul nostru Isus Cristos. Dar mă voi strădui ca și după plecarea mea să vă aduceți aminte întotdeauna de aceste lucruri. Căci nu luându-ne după niște mituri bine ticluite v-am vestit noi puterea Domnului nostru Isus Cristos și venirea Lui, ci ca unii care am fost martori oculari ai măreției Lui. Într-adevăr, El a primit onoare și slavă de la Dumnezeu Tatăl atunci când din slava măreață s-a auzit un astfel de glas pentru El: „Acesta este Fiul Meu preaiubit în Care Îmi găsesc plăcerea!” Și noi am auzit acest glas venit din cer când eram împreună cu El pe muntele cel sfânt. Și avem și mai sigur cuvântul profetic, la care bine faceți că luați aminte ca la o lumină care strălucește într-un loc întunecos, până când se va lumina de ziuă și luceafărul de dimineață va răsări în inimile voastre. Înainte de toate să știți că nicio profeție din Scriptură nu se naște din propria interpretare a cuiva, pentru că nicio profeție n-a fost vreodată adusă prin voia vreunui om, ci oamenii au vorbit de la Dumnezeu, fiind călăuziți de Duhul Sfânt. În popor erau și profeți falși, așa cum și printre voi vor fi învățători falși care vor strecura erezii distrugătoare și Îl vor renega tocmai pe Stăpânul care i-a răscumpărat, atrăgând asupra lor înșiși o grabnică pieire. Mulți le vor urma pornirile destrăbălate, iar calea adevărului va fi defăimată din cauza lor. În lăcomia lor, vor căuta să profite de pe urma voastră prin cuvinte înșelătoare, dar condamnarea lor, de mult hotărâtă, nu întârzie, iar pieirea lor nu ațipește. Căci, dacă nu i-a cruțat Dumnezeu pe îngerii care au păcătuit, ci i-a aruncat în Adânc legați în lanțurile întunecimii și i-a dat să fie păziți pentru judecată, dacă n-a cruțat lumea veche, ci l-a păstrat pe Noe, un vestitor al dreptății, unul dintre cei opt salvați, când a adus potopul peste o lume de nelegiuiți, dacă a condamnat la pieire cetățile Sodoma și Gomora, prefăcându-le în cenușă și dându-le ca exemplu cu privire la ce urmează pentru cei nelegiuiți, și dacă l-a scăpat pe dreptul Lot, care era îndurerat de trăirea destrăbălată a acelor nelegiuiți, – căci, acest om drept care locuia în mijlocul lor, prin ceea ce vedea și auzea, își chinuia zi de zi sufletul curat din cauza faptelor lor nelegiuite – înseamnă că Domnul știe să-i scape din încercare pe cei evlavioși și să-i păstreze pe cei nedrepți pentru a fi pedepsiți în ziua judecății, dar mai ales pe cei care trăiesc în pofta lor necurată, după pornirile trupului, și care disprețuiesc autoritatea. Îndrăzneți și plini de sine, ei nu se tem când defăimează pe cei slăviți, pe când îngerii, cu toate că sunt mai mari în tărie și putere, nu aduc înaintea Domnului nicio judecată defăimătoare împotriva lor. Dar aceștia, asemenea unor animale fără rațiune, născute, potrivit naturii lor, pentru captură și nimicire, defăimând ceea ce nu cunosc, vor fi nimiciți în nimicirea lor, suferind răul ca plată pentru nedreptatea lor. Ei consideră drept plăcere destrăbălarea din timpul zilei. Niște murdari și ordinari fiind, ei se desfată în amăgirile lor, în timp ce se ospătează împreună cu voi. Au în fața ochilor numai femei desfrânate și, nesătui de păcat, ademenesc sufletele nestatornice. Au o inimă deprinsă cu lăcomia, sunt fii ai blestemului! Au părăsit calea cea dreaptă și au rătăcit, urmând calea lui Balaam, fiul lui Bosor, care a iubit plata nedreptății. Dar a fost mustrat pentru fărădelegea lui: o măgăriță necuvântătoare, vorbindu-i cu glas de om, a oprit nebunia profetului. Aceștia sunt izvoare fără apă și neguri împinse de furtună. Pentru ei a fost păstrată bezna întunericului. Rostind cuvinte deșarte și pline de aroganță, ei momesc cu poftele trupului și cu destrăbălări pe cei care abia au scăpat de cei ce trăiesc în rătăcire. Ei le promit libertate, tocmai ei care sunt robi ai stricăciunii. Căci fiecare, de ceea ce este învins, este și înrobit. Într-adevăr, dacă, după ce au scăpat de murdăriile lumii prin cunoașterea Domnului și Mântuitorului Isus Cristos, se încurcă iarăși în ele și sunt biruiți, starea lor de pe urmă ajunge mai rea decât cea dintâi. Căci era mai bine pentru ei să nu fi cunoscut calea dreptății, decât, după ce au cunoscut-o, să se întoarcă de la porunca sfântă ce le-a fost încredințată. Dar cu ei s-a întâmplat ce spune adevăratul proverb: Câinele s-a întors la ceea ce a vomitat, și scroafa spălată s-a întors să se tăvălească în mocirlă. Preaiubiților, aceasta este a doua scrisoare pe care v-o scriu. În amândouă caut ca, printr-o aducere aminte, să vă trezesc mintea curată, ca să vă amintiți de cuvintele care au fost spuse mai înainte de sfinții profeți și de porunca Domnului și Mântuitorului nostru, dată prin apostolii voștri. Mai întâi să știți că în zilele din urmă vor veni batjocoritori cu batjocuri, care vor trăi după poftele lor rele și vor zice: „Unde este promisiunea venirii Lui? Căci de când au adormit părinții noștri toate au rămas așa cum au fost de la începutul creației!” Ei cu bună știință ignoră faptul că cerurile existau din vechime, că pământul s-a ridicat din apă și cu ajutorul apei, la Cuvântul lui Dumnezeu, și că tot prin acestea a pierit lumea de atunci, înecată de apă. Dar cerurile și pământul de acum sunt păstrate pentru foc, prin același Cuvânt, fiind ținute pentru ziua judecății și a pieirii oamenilor neevlavioși. Dar să nu vă scape din vedere acest lucru, preaiubiților: că, pentru Domnul, o zi este ca o mie de ani și o mie de ani sunt ca o zi. Domnul nu întârzie în împlinirea promisiunii, așa cum cred unii că întârzie, ci este îndelung răbdător față de voi, fiindcă nu vrea ca vreunul să piară, ci, dimpotrivă, toți să vină la pocăință. Ziua Domnului va veni, însă, ca un hoț. În ziua aceea, cerurile vor trece cu trosnet, astrele cerești se vor topi arzând, iar pământul și lucrările de pe el nu vor mai fi de găsit. Fiindcă toate acestea vor pieri astfel, ce fel de oameni ar trebui să fiți voi, cu o trăire sfântă și cu evla­vie, așteptând și grăbind venirea zilei lui Dumnezeu, din cauza căreia cerurile vor fi mistuite prin foc, iar astrele cerești se vor topi arzând? Dar, potrivit promisiunii Lui, noi așteptăm ceruri noi și un pământ nou, în care va locui dreptatea. De aceea, preaiubiților, așteptând aceste lucruri, străduiți-vă să fiți găsiți de El în pace, fără pată și fără vină. Considerați îndelunga răbdare a Domnului nostru un prilej de mântuire, după cum v-a scris și preaiubitul nostru frate Pavel, potrivit cu înțelepciunea care i-a fost dată și după cum a scris în toate scrisorile lui în care vorbește despre aceste lucruri. În ele sunt unele lucruri greu de înțeles, pe care cei neînvățați și nestatornici le interpretează greșit, ca și pe celelalte Scripturi, spre propria lor pieire. Așadar, voi, preaiubiților, cunoscând dinainte lucrurile acestea, păziți-vă ca nu cumva, fiind atrași de rătăcirea celor nelegiuiți, să vă pierdeți statornicia. Creșteți, însă, în har și în cunoașterea Domnului nostru și a Mântuitorului Isus Cristos! A Lui fie slava și acum și în ziua veșniciei! Ceea ce era de la început, ceea ce am auzit, ceea ce am văzut cu ochii noștri, ceea ce am privit și mâinile noastre au atins cu privire la Cuvântul vieții, – iar viața a fost arătată: noi am văzut-o și mărturisim și vă vestim viața veșnică ce era la Tatăl și care ne-a fost arătată – deci, ceea ce am văzut și am auzit, aceea vă vestim și vouă, ca și voi să aveți părtășie cu noi. Și părtășia noastră este cu Tatăl și cu Fiul Său, Isus Cristos. Vă scriem aceste lucruri, ca bucuria noastră să fie deplină. Acesta este mesajul pe care l-am auzit de la El și pe care vi-l vestim vouă: Dumnezeu este lumină, iar în El nu este deloc întuneric. Dacă zicem că avem părtășie cu El, dar umblăm în întuneric, mințim și nu trăim în adevăr. Însă, dacă umblăm în lumină, după cum El Însuși este în lumină, avem părtășie unii cu alții și sângele lui Isus, Fiul Său, ne curățește de orice păcat. Dacă spunem că nu avem păcat, ne înșelăm singuri și adevărul nu este în noi. Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios și drept ca să ne ierte păcatele și să ne curățească de orice nelegiuire. Dacă zicem că n-am păcătuit, Îl facem mincinos și Cuvântul Lui nu este în noi. Copilașii mei, vă scriu aceste lucruri ca să nu păcătuiți. Dar, dacă ar fi ca cineva să păcătuiască, avem un Mijlocitor înaintea Tatălui, pe Isus Cristos, Cel drept. El este jertfa de ispășire pentru păcatele noastre, dar nu numai pentru ale noastre, ci și pentru ale întregii lumi. Prin aceasta știm că Îl cunoaștem: dacă păzim poruncile Lui. Cine zice: „Eu Îl cunosc!” și nu păzește poruncile Lui, este un mincinos și adevărul nu este în el. Însă, în cel ce păzește Cuvântul Lui, dragostea lui Dumnezeu a ajuns cu adevărat desăvârșită. Prin aceasta știm că suntem în El. Cine zice că rămâne în El, trebuie să trăiască așa cum El a trăit. Preaiubiților, nu vă scriu o poruncă nouă, ci o poruncă veche, pe care o aveți de la început. Porunca cea veche este cuvântul pe care l-ați auzit. Totuși, vă scriu o poruncă nouă, care este adevărată în El și în voi, fiindcă întunericul se risipește, iar adevărata lumină deja luminează. Cine zice că este în lumină, dar îl urăște pe fratele său, este încă în întuneric. Cine iubește pe fratele său rămâne în lumină și în el nu este niciun prilej de poticnire. Cine urăște pe fratele său este în întuneric, umblă în întuneric și nu știe unde merge, pentru că întunericul i-a orbit ochii. Vă scriu, copilașilor, pentru că păcatele voastre au fost iertate datorită Numelui Său. Vă scriu, părinților, pentru că L-ați cunoscut pe Cel ce este de la început. Vă scriu, tinerilor, pentru că l-ați învins pe Cel Rău. V-am scris, copilașilor, pentru că L-ați cunoscut pe Tatăl. V-am scris, părinților, pentru că L-ați cunoscut pe Cel ce este de la început. V-am scris, tinerilor, pentru că sunteți tari și Cuvântul lui Dumnezeu rămâne în voi și l-ați învins pe Cel Rău. Nu iubiți lumea, nici cele ce sunt în lume! Dacă cineva iubește lumea, dragostea Tatălui nu este în el. Căci tot ce este în lume – pofta trupului, pofta ochilor și lăudăroșenia vieții – nu este de la Tatăl, ci este din lume. Iar lumea și pofta ei trec, dar cel ce face voia lui Dumnezeu rămâne în veac. Copilașilor, este ceasul de pe urmă și, după cum ați auzit că vine Anticrist, să știți că acum s-au ridicat deja mulți anticriști; prin aceasta știm că este ceasul de pe urmă. Ei au ieșit din mijlocul nostru, dar nu erau dintre noi, căci, dacă ar fi fost dintre noi, ar fi rămas cu noi. Dar, au ieșit ca să se arate că nu toți sunt dintre noi. Voi aveți ungerea de la Cel Sfânt și toți cunoașteți adevărul. Nu v-am scris pentru că nu ați cunoaște adevărul, ci pentru că-l cunoașteți și pentru că nicio minciună nu vine din adevăr. Cine este mincinosul, dacă nu cel care neagă că Isus este Cristosul? Acela este Anticristul: cel care Îi neagă pe Tatăl și pe Fiul. Oricine Îl neagă pe Fiul, nu-L are nici pe Tatăl. Cine Îl mărturisește pe Fiul, Îl are și pe Tatăl. În ce vă privește, ceea ce ați auzit de la început să rămână în voi. Dacă rămâne în voi ceea ce ați auzit de la început, veți rămâne și voi în Fiul și în Tatăl. Și promisiunea pe care El Însuși ne-a făcut-o este aceasta: viața veșnică. V-am scris aceste lucruri cu privire la cei care caută să vă ducă în rătăcire. Cât despre voi, ungerea pe care ați primit-o de la El rămâne în voi și nu aveți nevoie ca cineva să vă învețe. Dimpotrivă, așa cum ungerea Lui vă învață despre toate lucrurile – și ea este adevărată și nu este o minciună – rămâneți în El, așa cum v-a învățat ea! Și acum, copilașilor, rămâneți în El ca, atunci când se va arăta, să avem îndrăzneală și să nu fim făcuți de rușine înaintea Lui, la venirea Lui. Dacă știți că El este drept, știți și că oricine înfăptuiește dreptatea este născut din El. Vedeți ce dragoste ne-a dăruit Tatăl: să fim numiți copii ai lui Dumnezeu. Și suntem! De aceea, lumea nu ne cunoaște pentru că nu L-a cunoscut nici pe El. Preaiubiților, acum suntem copii ai lui Dumnezeu, iar ceea ce vom fi nu s-a arătat încă. Știm că, atunci când se va arăta El, vom fi asemenea Lui, pentru că-L vom vedea așa cum este. Oricine are nădejdea aceasta în El se curățește, așa cum și El este curat. Oricine înfăptuiește păcatul înfăptuiește și nelegiuirea, căci păcatul este nelegiuire. Știți că El S-a arătat ca să ridice păcatele; și în El nu este păcat. Oricine rămâne în El nu trăiește în păcat; oricine trăiește în păcat nu L-a văzut, nici nu L-a cunoscut. Copilașilor, să nu vă amăgească nimeni! Cine înfăptuiește dreptatea este drept, după cum El este drept. Cel care înfăptuiește păcatul este de la diavolul, fiindcă diavolul păcătuiește de la început. Tocmai pentru aceasta S-a arătat Fiul lui Dumnezeu: ca să nimicească lucrările diavolului. Oricine este născut din Dumnezeu nu trăiește în păcat, pentru că sămânța Lui rămâne în el și nu poate continua să păcătuiască, pentru că este născut din Dumnezeu. Prin aceasta se recunosc copiii lui Dumnezeu și copiii diavolului: oricine nu înfăptuiește drepta­tea nu este din Dumnezeu; tot așa nici cel ce nu-l iubește pe fratele său. Acesta este mesajul pe care l-ați auzit de la început: să ne iubim unii pe alții! Nu asemenea lui Cain, care era de la Cel Rău și și-a ucis fratele! Și de ce l-a ucis? Fiindcă faptele lui erau rele, iar cele ale fratelui său erau drepte. Să nu vă mirați, fraților, dacă lumea vă urăște. Noi știm că am trecut de la moarte la viață, fiindcă îi iubim pe frați. Cel care nu iubește rămâne în moarte. Oricine urăște pe fratele său este un ucigaș. Voi știți că niciun ucigaș nu are viață veșnică, viață care să rămână în el. Noi am cunoscut dragostea prin faptul că El Și-a dat viața pentru noi. Și noi, deci, suntem datori să ne dăm viața pentru frați. Dacă cineva are bogățiile lumii și îl vede pe fratele său ducând lipsă și, totuși, își închide inima față de el, cum să rămână în el dragostea lui Dumnezeu? Copilașilor, să nu iubim cu vorba, numai de pe buze, ci cu fapta și cu adevărul! Prin aceasta vom cunoaște că suntem din adevăr și ne vom liniști inimile înaintea Lui, pentru că, și atunci când inima ne condamnă, știm că Dumnezeu este mai mare decât inimile noastre și cunoaște toate lucrurile. Preaiubiților, dacă inima nu ne condamnă, avem îndrăzneală înaintea lui Dumnezeu și, orice I-am cere, primim de la El, fiindcă păzim poruncile Lui și facem ceea ce Îi este plăcut. Și porunca Lui este aceasta: să credem în Numele Fiului Său – Isus Cristos – și să ne iubim unii pe alții, după cum ne-a poruncit. Cel ce păzește poruncile Lui rămâne în Dumnezeu și Dumnezeu în el. Și prin aceasta cunoaștem că El rămâne în noi: prin Duhul pe care ni L-a dat. Preaiubiților, să nu dați crezare oricărui duh, ci verificați duhurile dacă sunt de la Dumnezeu; pentru că mulți profeți falși au ieșit în lume. Prin aceasta cunoașteți Duhul lui Dumnezeu: orice duh care mărturisește că Isus Cristos a venit în trup este de la Dumnezeu; iar orice duh care nu-L mărturisește pe Isus nu este de la Dumnezeu. Acesta este duhul lui Anticrist despre care ați auzit că vine, iar acum, el este deja în lume. Copilașilor, voi sunteți din Dumnezeu și i-ați învins pe aceștia, fiindcă Cel care este în voi este mai mare decât cel care este în lume. Ei sunt din lume; de aceea vorbesc ca din lume și lumea îi ascultă. Noi suntem din Dumnezeu. Cine Îl cunoaște pe Dumnezeu ne ascultă. Cine nu este din Dumnezeu nu ne ascultă. Prin aceasta cunoaștem Duhul adevărului și duhul amăgirii. Preaiubiților, să ne iubim unii pe alții, pentru că dragostea este din Dumnezeu și oricine iubește este născut din Dumnezeu și Îl cunoaște pe Dumnezeu. Cine nu iubește nu L-a cunoscut pe Dumnezeu, pentru că Dumnezeu este dragoste. Dragostea lui Dumnezeu a fost arătată față de noi prin aceea că Dumnezeu L-a trimis în lume pe singurul Său Fiu, ca noi să trăim prin El. Dragostea constă nu în faptul că noi L-am iubit pe Dumnezeu, ci în faptul că El ne-a iubit pe noi și L-a trimis pe Fiul Său ca jertfă de ispășire pentru păcatele noastre. Preaiubiților, dacă astfel ne-a iubit Dumnezeu pe noi, și noi suntem datori să ne iubim unii pe alții. Nimeni nu L-a văzut vreodată pe Dumnezeu! Dacă ne iubim unii pe alții, Dumnezeu rămâne în noi și dragostea Lui în noi a ajuns desăvârșită. Cunoaștem că rămânem în El și El în noi prin faptul că ne-a dat din Duhul Său. Și noi am văzut și mărturisim că Tatăl L-a trimis pe Fiul ca Mântuitor al lumii. Dacă cineva mărturisește că Isus este Fiul lui Dumnezeu, Dumnezeu rămâne în el și el în Dumnezeu. Și noi am cunoscut și am crezut dragostea pe care o are Dumnezeu față de noi. Dumnezeu este dragoste și cine rămâne în dragoste rămâne în Dumnezeu, iar Dumnezeu rămâne în el. Prin aceasta dragostea este făcută desăvârșită în noi, ca să avem îndrăzneală în ziua judecății, căci așa cum este El, așa suntem și noi în lumea aceasta. În dragoste nu este frică, ci, dimpotrivă, dragostea desăvârșită alungă frica, fiindcă frica are de a face cu pedeapsa, iar cine se teme nu a ajuns desăvârșit în dragoste. Noi iubim pentru că El ne-a iubit întâi. Dacă cineva spune: „Îl iubesc pe Dumnezeu”, dar îl urăște pe fratele său, este un mincinos; căci cine nu-l iubește pe fratele său, pe care îl vede, nu Îl poate iubi pe Dumnezeu, pe Care nu Îl vede. Aceasta este porunca pe care o avem de la El: cine Îl iubește pe Dumnezeu să-l iubească și pe fratele său! Oricine crede că Isus este Cristosul este născut din Dumnezeu și oricine Îl iubește pe Cel care L-a născut Îl iubește și pe cel care este născut din El. Cunoaștem că îi iubim pe copiii lui Dumnezeu prin faptul că-L iubim pe Dumnezeu și păzim poruncile Lui. Căci dragostea de Dumnezeu stă în faptul că păzim poruncile Lui; și poruncile Lui nu sunt grele, pentru că oricine este născut din Dumnezeu învinge lumea; și ceea ce aduce victorie asupra lumii este credința noastră. Cine este cel care învinge lumea, dacă nu cel care crede că Isus este Fiul lui Dumnezeu? El, Isus Cristos, este Cel care a venit cu apă și sânge; nu doar cu apă, ci cu apă și cu sânge. Și Duhul este Cel care mărturisește, pentru că Duhul este adevărul. Trei sunt cei care mărturisesc: Duhul, apa și sângele; și cei trei sunt una. Dacă primim mărturia oamenilor, mărturia lui Dumnezeu este mai mare, pentru că este mărturia lui Dumnezeu pe care El a depus-o cu privire la Fiul Său. Cine crede în Fiul lui Dumnezeu are mărturia în el însuși. Cine nu crede în Dumnezeu Îl face mincinos, fiindcă nu crede în mărturia pe care Dumnezeu a depus-o cu privire la Fiul Său. Și mărturia este aceasta: Dumnezeu ne-a dat viață veșnică și această viață este în Fiul Său. Cine Îl are pe Fiul are viața; cine nu-L are pe Fiul lui Dumnezeu nu are viața. V-am scris aceste lucruri vouă, celor care credeți în Numele Fiului lui Dumnezeu, ca să știți că aveți viață veșnică. Îndrăzneala pe care o avem înaintea Lui constă în aceea că, dacă cerem ceva după voia Lui, El ne ascultă. Și, dacă știm că ne ascultă, orice I-am cere, știm că avem lucrurile pe care le-am cerut de la El. Dacă cineva vede pe fratele său săvârșind un păcat care nu duce la moarte, să se roage și El va da viață celor care nu săvârșesc păcate care duc la moarte! Există și păcat care duce la moarte, dar nu pentru un astfel de păcat îi spun să se roage. Orice nedreptate este păcat, dar este un păcat care nu duce la moarte. Știm că oricine este născut din Dumnezeu nu continuă să păcătuiască, ci cel născut din Dumnezeu se păzește pe sine și Cel Rău nu se atinge de el. Știm că noi suntem din Dumnezeu și că întreaga lume zace în Cel Rău. Mai știm că Fiul lui Dumnezeu a venit și ne-a dat pricepere ca să-L cunoaștem pe Cel Adevărat. Și noi suntem în Cel Adevărat, în Fiul Lui, Isus Cristos. Acesta este Dumnezeul adevărat și viața veșnică. Copilașilor, păziți-vă de idoli! Prezbiterul, către aleasa Doamnă și către copiii ei, pe care îi iubesc în adevăr – și nu numai eu, ci și toți cei ce cunosc adevărul – datorită adevărului care rămâne în noi și care va fi cu noi în veac: Harul, îndurarea și pacea de la Dumnezeu Tatăl și de la Isus Cristos, Fiul Tatălui, vor fi cu noi, în adevăr și în dragoste. M-am bucurat foarte mult că i-am găsit pe unii dintre copiii tăi trăind în adevăr, așa cum am primit poruncă de la Tatăl. Și acum, Doamnă, te rog – nu ca și cum ți-aș scrie o poruncă nouă, ci una pe care o aveam de la început: să ne iubim unii pe alții! Și dragostea este aceasta: să trăim potrivit poruncilor Lui. Aceasta este porunca, după cum ați auzit-o de la început: să trăiți în ea! Fiindcă în lume s-au răspândit mulți amăgitori care nu mărturisesc că Isus Cristos a venit în trup. Acesta este amăgitorul și Anticristul. Vegheați asupra voastră înșivă ca să nu pierdeți lucrurile pentru care am lucrat, ci, dimpotrivă, să primiți o răsplată deplină. Oricine o ia înainte și nu rămâne în învățătura lui Cristos nu Îl are pe Dumnezeu. Cel ce rămâne în această învățătură, Îl are atât pe Tatăl, cât și pe Fiul. Dacă vine cineva la voi și nu vă aduce această învățătură, să nu-l primiți în casă și să nu-i ziceți: „Bun venit!”, fiindcă cel care-i zice „Bun venit!” se face părtaș la faptele lui cele rele. Fiindcă am multe să vă scriu, nu vreau să vi le scriu pe hârtie cu cerneală, ci sper să vin la voi și să vă vorbesc față în față, pentru ca bucuria noastră să fie deplină. Copiii surorii tale alese te salută. Prezbiterul, către preaiubitul Gaius, pe care-l iubesc în adevăr. Preaiubitule, mă rog să fii sănătos și să-ți meargă toate bine, așa cum și sufletului tău îi merge bine. Căci m-am bucurat mult când au venit frații și au mărturisit despre credincioșia ta față de adevăr – cum trăiești tu în adevăr. Nu am bucurie mai mare decât să aud despre copiii mei că trăiesc în adevăr. Preaiubitule, tu faci cu credincioșie ceea ce lucrezi pentru frați, făcând aceasta chiar și pentru niște străini. Ei au mărturisit înaintea bisericii despre dragostea ta și bine vei face să-i ajuți în călătoria lor, într-un mod vrednic de Dumnezeu. Căci au plecat pentru Numele Lui, fără să primească nimic de la neamuri. De aceea, suntem datori să sprijinim astfel de oameni, ca să fim și noi lucrători împreună cu ei, pentru adevăr. Am scris ceva bisericii, dar Diotref, căruia îi place să aibă întâietate între ei, nu ne acceptă. De aceea, dacă voi veni îi voi aduce aminte de faptele pe care le face când ne bârfește cu vorbe urâte. Și, nefiind mulțumit cu atâta, nici el nu-i primește pe frați, iar pe cei care vor să-i primească îi oprește și-i dă afară din biserică. Preaiubitule, nu lua răul ca model, ci binele. Cel ce face binele este din Dumnezeu; cel ce face răul nu L-a văzut pe Dumnezeu. Toți, chiar însuși adevărul, dau o bună mărturie despre Dimitrie. Mărturisim și noi, iar tu știi că mărturia noastră este adevărată. Multe aveam să-ți scriu, dar nu doresc să ți le scriu cu condei și cerneală. Sper să te văd curând și atunci vom vorbi față în față. Pace ție! Prietenii de aici te salută. Salută-i pe prietenii de acolo, pe nume! Iuda, rob al lui Isus Cristos și frate al lui Iacov, către cei chemați, care sunt iubiți în Dumnezeu Tatăl și păstrați pentru Isus Cristos: Îndurarea, pacea și dragostea să vă fie înmulțite! Preaiubiților, pe când îmi dădeam toată silința să vă scriu cu privire la mântuirea noastră la care suntem împreună părtași, m-am văzut nevoit să vă scriu ca să vă îndemn să luptați pentru credința dată sfinților o dată pentru totdeauna. Căci s-au strecurat printre voi niște oameni care de mult au fost scriși pentru această condamnare. Fiind neevlavioși, ei schimbă harul Dumnezeului nostru în desfrâu și Îl neagă pe singurul nostru Stăpân și Domn, Isus Cristos. Vreau să vă reamintesc, vouă care odată ați știut toate acestea, că Isus a salvat poporul din țara Egiptului, după care i-a nimicit pe cei ce n-au crezut. Iar pe îngerii care nu și-au păstrat demnitatea, ci și-au părăsit locuința, îi păstrează El în lanțuri veșnice, sub întuneric, pentru judecata din ziua cea mare, după cum Sodoma și Gomora și cetățile dimprejur care, asemenea lor, s-au dedat la desfrâu și au umblat după un alt fel de trup, sunt date ca exemplu al celor ce suferă pedeapsa focului veșnic. Tot așa și acești visători își pângăresc trupurile, resping autoritatea și îi defăimează pe cei slăviți. Dar arhanghelul Mihail, când l-a înfruntat pe diavol și se certa cu el cu privire la trupul lui Moise, nu a îndrăznit să aducă împotriva lui o judecată de defăimare, ci i-a zis: „Domnul să te mustre!” Aceștia defăimează lucruri pe care nu le înțeleg, de fapt. Cât despre lucrurile pe care le percep instinctual, asemeni animalelor necuvântătoare, tocmai în acestea își găsesc pieirea. Vai de ei, pentru că au luat-o pe calea lui Cain și, pentru un câștig, s-au lăsat târâți în rătăcirea lui Balaam și au pierit ca în răzvrătirea lui Core! Ei sunt niște stânci ascunse la mesele voastre de dragoste, ospătându-se fără sfială împreună cu voi, păstorindu-se de fapt pe ei înșiși. Sunt niște nori fără apă, purtați de vânturi, niște pomi tomnatici fără rod, de două ori morți, dezrădăcinați; valuri înfuriate ale mării care își spumegă nerușinarea, stele rătăcitoare cărora le este păstrată pentru veșnicie bezna întunericului. Despre aceștia a profețit Enoh, al șaptelea patriarh de la Adam, când a zis: „Iată, a venit Domnul cu zecile de mii de sfinți ai Săi, ca să facă judecată împotriva tuturor și să-i dovedească vinovați pe toți cei nelegiuiți, pentru toate faptele lor nelegiuite pe care le-au făcut și pentru toate cuvintele greu de suferit pe care acești păcătoși nelegiuiți le-au spus împotriva Lui.” Ei sunt cârtitori și nemulțumiți de soarta lor, trăind după poftele lor; gura le vorbește cuvinte pline de îngâmfare, lingușind pe alții pentru propriul câștig. Dar voi, fraților, amintiți-vă cuvintele care au fost spuse mai înainte de către apostolii Domnului nostru Isus Cristos. Ei vă spuneau că în vremea de pe urmă vor fi batjocoritori care își vor urma poftele lor nelegiuite. Aceștia sunt cei care fac dezbinări, oameni lumești, care n-au Duhul. Dar voi, preaiubiților, zidindu-vă pe credința voastră preasfântă și rugându-vă prin Duhul Sfânt, păstrați-vă în dragostea lui Dumnezeu, așteptând îndurarea Domnului nostru Isus Cristos, spre viață veșnică! Fie-vă milă de cei care se îndoiesc! Pe unii salvați-i, smulgându-i din foc! De alții fie-vă milă cu frică, urând până și cămașa întinată de trupul lor. Iar Celui ce poate să vă păzească de cădere și să vă prezinte înaintea slavei Sale fără cusur și plini de bucurie, singurului Dumnezeu și Mântuitor al nostru, prin Isus Cristos, Domnul nostru, să-I fie slava, măreția, puterea și autoritatea, înainte de orice veac, și acum, și în toți vecii! Amin! Descoperirea lui Isus Cristos, pe care I-a dat-o Dumnezeu, ca să arate robilor Săi ceea ce trebuie să se întâmple în curând. El a dezvăluit-o, trimițând-o prin îngerul Său robului Său Ioan, cel care a mărturisit tot ce a văzut cu privire la Cuvântul lui Dumnezeu și la mărturia lui Isus Cristos. Ferice de cel care citește și de cei care aud cuvintele acestei profeții și păzesc cele scrise în ea, fiindcă vremea este aproape! Ioan, către cele șapte biserici care sunt în Asia: Har și pace vouă de la „Cel care este”, Care era și Care vine, și de la cele șapte duhuri care sunt înaintea tronului Lui, și de la Isus Cristos, Martorul credincios, Cel dintâi născut dintre cei morți, Conducătorul împăraților pământului! Celui care ne iubește și ne-a eliberat de păcatele noastre prin sângele Său și ne-a făcut o împărăție, preoți pentru Dumnezeu, Tatăl Său, a Lui să fie slava și puterea, în vecii [vecilor]! Amin! Iată că El vine pe nori, și orice ochi Îl va vedea, chiar și cei ce L-au străpuns. Și toate națiunile pământului se vor boci din cauza Lui. Da! Amin! „Eu sunt Alfa și Omega ”, zice Domnul Dumnezeu, „Cel care este, Cel care era și Cel care vine, Cel Atotputernic!” Eu, Ioan, fratele vostru și părtaș cu voi la necaz, la Împărăție și la răbdare în Isus, eram pe insula numită Patmos, din cauza Cuvântului lui Dumnezeu și a mărturiei lui Isus. În ziua Domnului eram în Duhul și am auzit în urma mea un glas puternic, ca al unei trâmbițe, zicând: „ Ceea ce vezi scrie într-o carte și trimite-o celor șapte biserici: la Efes, la Smirna, la Pergam, la Tiatira, la Sardes, la Filadelfia și la Laodiceea!” M-am întors să văd al cui era glasul care vorbea cu mine. Când m-am întors, am văzut șapte sfeșnice de aur și, în mijlocul sfeșnicelor, pe Cineva asemenea unui fiu al omului, îmbrăcat cu o mantie lungă până la pământ și încins la piept cu un brâu de aur. Capul Lui și părul îi erau albe ca lâna albă, ca zăpada, iar ochii Lui ca o flacără de foc. Picioarele Îi erau asemenea aramei strălucitoare când este topită în cuptor, iar glasul ca un vuiet de ape multe. În mâna Lui dreaptă avea șapte stele, iar din gura Lui ieșea o sabie ascuțită, cu două tăișuri. Fața Lui era ca soarele ce strălucește cu toată puterea lui. Când L-am văzut, am căzut la picioarele Lui ca mort. El Și-a pus mâna dreaptă peste mine și a zis: „Nu te teme! Eu sunt Cel dintâi și Cel de pe urmă, Cel care este viu. Am fost mort, dar, iată, sunt viu în vecii vecilor și am cheile Morții și ale Locuinței morților. Scrie, așadar, cele ce ai văzut, atât cele ce sunt, cât și cele ce urmează să se întâmple după acestea. Taina celor șapte stele pe care le-ai văzut în mâna Mea dreaptă și a celor șapte sfeșnice aurite este aceasta: cele șapte stele sunt îngerii celor șapte biserici, iar cele șapte sfeșnice sunt cele șapte biserici. Îngerului bisericii din Efes scrie-i: «Iată ce zice Cel care ține cele șapte stele în mâna Lui dreaptă și umblă printre cele șapte sfeșnice de aur: Știu faptele tale, osteneala și răbdarea ta și că nu-i poți suferi pe cei răi. Știu că i-ai pus la încercare pe cei care se pretind apostoli și nu sunt și ai descoperit că sunt mincinoși. Știu că ai răbdare, că ai suferit pentru Numele Meu și nu ai obosit. Dar am ceva împotriva ta: și anume că ți-ai părăsit dragostea dintâi. Așadar, amintește-ți de unde ai căzut, pocăiește-te și fă iarăși faptele dintâi. Dacă nu, voi veni la tine și voi îndepărta sfeșnicul tău de la locul lui, dacă nu te pocăiești. Ai, însă, partea aceasta bună: urăști faptele nicolaiților, pe care și Eu le urăsc. Cel ce are urechi să audă ce spune bisericilor Duhul: celui ce va învinge îi voi da să mănânce din pomul vieții, care este în Paradisul lui Dumnezeu.» Îngerului bisericii din Smirna scrie-i: «Iată ce zice Cel dintâi și Cel de pe urmă, Cel care a fost mort și a înviat: Știu necazul și sărăcia ta – dar ești bogat – cât și defăimarea din partea celor care se pretind a fi iudei, dar nu sunt, ci sunt doar o sinagogă a lui Satan. Nu te teme de ceea ce urmează să suferi! Iată că diavolul urmează să-i arunce pe unii dintre voi în închisoare, ca să fiți încercați. Veți avea un necaz de zece zile. Fii credincios până la moarte și îți voi da cununa vieții! Cel ce are urechi să audă ce spune bisericilor Duhul: cel ce va învinge nu va fi nicidecum atins de moartea a doua.» Îngerului bisericii din Pergam scrie-i: «Iată ce zice Cel care are sabia ascuțită, cu două tăișuri: Știu unde locuiești: acolo unde este tronul lui Satan. Știu că ții cu tărie Numele Meu și că nu ai renunțat la credința în Mine, nici măcar în zilele când Antipa, martorul Meu cel credincios, a fost ucis la voi, acolo unde locuiește Satan. Dar am câteva lucruri împotriva ta: ai acolo pe câțiva care se țin de învățătura lui Balaam, cel care l-a învățat pe Balac să întindă o cursă înaintea fiilor lui Israel, ca să mănânce din ceea ce a fost jertfit idolilor și să se desfrâneze. Tot astfel, și tu ai pe unii care se țin de învățătura nicolaiților. Așadar, pocăiește-te! Dacă nu, voi veni îndată la tine și Mă voi război cu ei cu sabia gurii Mele. Cel ce are urechi să audă ce zice bisericilor Duhul: celui ce va învinge îi voi da din mana ascunsă; și-i voi da o piatră albă, iar pe piatră este scris un nume nou, pe care nu-l cunoaște nimeni, decât cel care-l primește.» Îngerului bisericii din Tiatira scrie-i: «Iată ce zice Fiul lui Dumnezeu, Cel care are ochii ca flacăra focului și ale Cărui picioare sunt asemănătoare aramei strălucitoare: Știu faptele tale, dragostea, credincioșia, slujirea și răbdarea ta și că faptele tale de pe urmă sunt mai multe decât cele dintâi. Dar am ceva împotriva ta: și anume că o tolerezi pe Izabela, femeia aceea care se pretinde profetesă, care-i învață și-i amăgește pe robii Mei să se desfrâneze și să mănânce ceea ce este jertfit idolilor. I-am dat timp ca să se pocăiască, dar nu vrea să se pocăiască de desfrânarea ei. Iată, o arunc bolnavă la pat, iar pe cei care comit adulter cu ea îi arunc într-un mare necaz, dacă nu se pocăiesc de faptele ei. Iar pe copiii ei îi voi lovi cu moartea și toate bisericile vor cunoaște că Eu sunt Cel care cercetează mintea și inima și că voi răsplăti fiecăruia dintre voi, după faptele voastre. Însă vouă, celorlalți din Tiatira, care nu aveți această învățătură și care nu ați cunoscut „adâncimile lui Satan”, cum le numesc ei, vă zic: nu pun pe voi o altă greutate! Numai țineți cu tărie ceea ce aveți până când voi veni! Iar celui ce învinge și păzește până la capăt lucrările Mele, îi voi da autoritate peste neamuri – le va păstori cu un toiag de fier și le va sfărâma ca pe niște vase de lut – întocmai după cum și Eu am primit autoritate de la Tatăl Meu. Și îi voi da Luceafărul de dimineață. Cel ce are urechi să audă ce spune bisericilor Duhul!» Îngerului bisericii din Sardes scrie-i: «Iată ce zice Cel care are cele șapte duhuri ale lui Dumnezeu și cele șapte stele: Știu faptele tale. Îți merge numele că trăiești, dar ești mort. Fii veghetor și întărește cele rămase care sunt pe moarte, căci nu ți-am găsit faptele desăvârșite înaintea Dumnezeului Meu! Așadar, amintește-ți cum ai primit și ai auzit! Păstrează și pocăiește-te! Dacă nu veghezi, voi veni ca un hoț și nu vei ști nicidecum la ce oră voi veni asupra ta. Ai, totuși, în Sardes câteva nume care nu și-au pătat hainele. Ei vor umbla cu Mine, îmbrăcați în alb, fiindcă sunt vrednici. Cel ce învinge va fi îmbrăcat astfel în haine albe. Eu nu-i voi șterge cu niciun chip numele din Cartea Vieții, ci îi voi mărturisi numele înaintea Tatălui Meu și înaintea îngerilor Lui. Cel ce are urechi să audă ce spune bisericilor Duhul!» Îngerului bisericii din Filadelfia scrie-i: «Iată ce zice Cel Sfânt, Cel Adevărat, Cel ce are cheia lui David, Cel Care deschide și nimeni nu va închide și Cel care închide și nimeni nu va deschide: Știu faptele tale. Iată, am pus înaintea ta o ușă deschisă pe care nimeni nu o poate închide, pentru că, deși ai puțină putere, ai păzit Cuvântul Meu și nu te-ai dezis de Numele Meu. Iată, ți-i dau pe cei care sunt din sinagoga lui Satan și care se pretind a fi iudei, dar nu sunt, ci mint. Iată, îi voi face să vină, să se închine la picioarele tale și să știe că Eu te-am iubit. Pentru că Mi-ai păzit cuvântul privitor la răbdare, și Eu te voi păzi de ceasul încercării ce urmează să vină peste întreaga lume ca să-i încerce pe locuitorii pământului. Eu vin curând. Ține cu tărie ceea ce ai, ca nimeni să nu-ți ia cununa! Pe cel ce va învinge îl voi face un stâlp în Templul Dumnezeului Meu și nu va mai ieși niciodată din el. Voi scrie pe el Numele Dumnezeului Meu și numele cetății Dumnezeului Meu – Noul Ierusalim, care se coboară din cer, de la Dumnezeul Meu – și Numele Meu cel nou. Cel ce are urechi să audă ce spune bisericilor Duhul!» Îngerului bisericii din Laodiceea scrie-i: «Iată ce zice Cel Care este Amin, Martorul credincios și adevărat, Începutul creației lui Dumnezeu: Știu faptele tale. Știu că nu ești nici rece, nici în clocot. O, de ai fi rece sau în clocot! Astfel, pentru că ești căldicel, nici în clocot, nici rece, sunt gata să te vărs din gura Mea. Pentru că zici: „Sunt bogat, m-am îmbogățit și nu duc lipsă de nimic!” și nu îți dai seama că tu ești cel nenorocit, vrednic de milă, sărac, orb și gol, te sfătuiesc să cumperi de la Mine aur curățit în foc, ca să te îmbogățești, haine albe, ca să te îmbraci și să nu ți se vadă rușinea goliciunii tale, și alifie pentru ochi, ca să vezi. Pe toți cei pe care îi iubesc, Eu îi mustru și îi pedepsesc. Fii deci plin de râvnă și pocăiește-te! Iată, Eu stau la ușă și bat. Dacă aude cineva glasul Meu și deschide ușa, Eu voi intra la el, voi sta la masă împreună cu el și el cu Mine. Pe cel ce învinge îl voi lăsa să șadă împreună cu Mine pe tronul Meu, după cum și Eu am învins și am șezut împreună cu Tatăl Meu pe tronul Lui. Cel ce are urechi să audă ce spune bisericilor Duhul!»” După acestea, am privit și iată că o ușă era deschisă în cer, iar primul glas pe care l-am auzit vorbind cu mine ca o trâmbiță zicea: „Suie-te aici și îți voi arăta ce trebuie să se întâmple după acestea!” Deodată am fost în Duhul și, iată că în cer era așezat un tron, iar pe tron ședea Cineva. Cel care ședea era asemănător la vedere cu piatra de jasp și de sardiu. Și un curcubeu era în jurul tronului, asemănător la vedere cu un smarald. În jurul tronului erau alte douăzeci și patru de tronuri, iar pe aceste tronuri ședeau douăzeci și patru de bătrâni, îmbrăcați în veșminte albe și având pe cap cununi de aur. Din tron ieșeau fulgere, voci și tunete. Înaintea tronului ardeau șapte făclii de foc, care sunt cele șapte duhuri ale lui Dumnezeu. Iar înaintea tronului era ca o mare de sticlă, asemenea cristalului. În mijlocul tronului și împrejurul lui erau patru ființe vii, pline de ochi în față și în spate. Prima ființă era asemenea unui leu, a doua ființă asemenea unui vițel, a treia ființă avea fața ca a unui om, iar a patra ființă era asemenea unui vultur care zboară. Și cele patru ființe vii, având fiecare dintre ele șase aripi, erau pline de ochi de jur împrejur și pe dinăuntru. Zi și noapte ziceau fără încetare: „Sfânt, sfânt, sfânt este Domnul Dumnezeu, Cel Atotputernic, Cel care era, Cel care este și Cel care vine!” Și, când aceste ființe vii Îi dădeau slavă și cinste și mulțumire Celui care ședea pe tron, Care este viu în vecii vecilor, cei douăzeci și patru de bătrâni se aruncau înaintea Celui care ședea pe tron, se închinau Celui care este viu în vecii vecilor și își aruncau cununile înaintea tronului, zicând: „Vrednic ești Tu, Domnul și Dumnezeul nostru, să primești slava și onoarea și puterea, pentru că Tu ai creat toate lucrurile și prin voia Ta erau și au fost create!” Și, la dreapta Celui care ședea pe tron, am văzut un sul, scris pe dinăuntru și pe dinafară, sigilat cu șapte sigilii. Apoi am văzut un înger puternic, strigând cu glas tare: „Cine este vrednic să deschidă sulul și să-i rupă sigiliile?” Și nimeni, nici în cer, nici pe pământ nici sub pământ, nu putea să deschidă sulul, nici să se uite în el. Eu am plâns mult pentru că nimeni nu a fost găsit vrednic să deschidă sulul, nici să se uite în el. Și unul dintre bătrâni mi-a zis: „Nu mai plânge! Iată că Leul din seminția lui Iuda, Rădăcina lui David, a învins și este vrednic să deschidă sulul și cele șapte sigilii ale lui.” La mijloc, între tron și cele patru ființe vii, și în mijlocul bătrânilor, am văzut un Miel, stând în picioare, ca înjunghiat și având șapte coarne și șapte ochi, care sunt cele [șapte] duhuri ale lui Dumnezeu, trimise pe tot pământul. El a venit și a luat [sulul] din mâna dreaptă a Celui care ședea pe tron. Și, când a luat sulul, cele patru ființe vii și cei douăzeci și patru de bătrâni s-au aruncat la pământ înaintea Mielului, având fiecare câte o lăută și vase de aur pline cu tămâie, care sunt rugăciunile sfinților. Ei cântau o cântare nouă, zicând: „Vrednic ești Tu să iei sulul și să-i deschizi sigiliile, căci ai fost înjunghiat și, prin sângele Tău, ai răscumpărat pentru Dumnezeu oameni din orice seminție și limbă și popor și neam. I-ai făcut o împărăție și preoți pentru Dumnezeul nostru și ei vor domni pe pământ.” M-am uitat și am auzit în jurul tronului glasul multor îngeri și al celor patru ființe vii și al bătrânilor. Numărul lor era zeci de mii de zeci de mii și mii de mii și ziceau cu glas tare: „Vrednic este Mielul care a fost înjunghiat să primească puterea, bogăția, înțelepciunea, tăria, cinstea, slava și lauda!” Și am auzit orice făptură, în cer și pe pământ și sub pământ și pe mare, și tot ce se află în ele, zicând: „Celui care șade pe tron și Mielului să fie lauda, cinstea, slava și tăria, în vecii vecilor!” Și cele patru ființe vii ziceau: „Amin!” Și bătrânii s-au aruncat la pământ și s-au închinat. Am văzut când a deschis Mielul unul dintre cele șapte sigilii și am auzit-o pe una dintre cele patru ființe vii zicând cu un glas ca de tunet: „Vino! ” M-am uitat și, iată, a ieșit un cal alb, iar cel ce ședea pe el avea un arc. I s-a dat o cunună și a pornit învingător, ca să învingă. Când a deschis cel de-al doilea sigiliu, am auzit pe a doua ființă vie zicând: „Vino!” Și a ieșit un alt cal, unul roșu ca focul, iar celui care ședea pe el i s-a dat să ia pacea de pe pământ, așa încât oamenii să se înjunghie unii pe alții; și i s-a dat o sabie mare. Când a deschis al treilea sigiliu, am auzit cea de-a treia ființă vie zicând: „Vino!” M-am uitat și, iată, un cal negru, iar cel care ședea pe el avea în mână o balanță. Și din mijlocul celor patru ființe am auzit ceva ca un glas, zicând: „O măsură de grâu pentru un dinar și trei măsuri de orz pentru un dinar! Dar să nu strici uleiul și vinul!” Când a deschis al patrulea sigiliu, am auzit glasul celei de-a patra ființe vii zicând: „Vino!” M-am uitat și, iată, a ieșit un cal galben-verzui, iar numele celui care ședea pe el era Moartea. Locuința morților îl urma. Li s-a dat autoritate peste a patra parte a pământului, ca să ucidă cu sabia, cu foamete, cu molimă și prin animalele sălbatice ale pământului. Când a deschis al cincilea sigiliu, am văzut sub altar sufletele celor care fuseseră înjunghiați din cauza Cuvântului lui Dumnezeu și a mărturiei pe care o avuseseră. Ei strigau cu glas tare, zicând: „O, Stăpâne, Tu Cel sfânt și adevărat, până când nu vei judeca și nu vei răzbuna sângele nostru împotriva locuitorilor pământului?” Fiecăruia dintre ei i s-a dat o haină albă și li s-a spus să se mai odihnească puțină vreme, până când se va împlini numărul celor care au slujit împreună cu ei și al fraților lor, al celor care urmau să fie uciși asemenea lor. Și am văzut că atunci când a deschis al șaselea sigiliu s-a făcut un mare cutremur, soarele s-a făcut negru ca un sac de păr, luna toată s-a făcut ca sângele, iar astrele cerului au căzut pe pământ, așa cum un smochin își pierde smochinele necoapte când este scuturat de un vânt puternic. Cerul a fost dat la o parte, fiind înfășurat ca un sul, iar fiecare munte și insulă au fost mișcate de la locurile lor. Regii pământului, cei mari, comandanții, cei bogați, cei puternici și orice rob sau om liber s-au ascuns în peșteri și printre stâncile munților. Ei ziceau munților și stâncilor: „Cădeți peste noi și ascundeți-ne de fața Celui care șade pe tron și de mânia Mielului, căci a venit ziua cea mare a mâniei Lor și cine poate sta în picioare?” După aceasta, am văzut patru îngeri stând în cele patru zări ale pământului, ținând în frâu cele patru vânturi ale pământului, așa încât niciun vânt să nu sufle, nici pe pământ, nici pe mare, nici asupra vreunui copac. Și am văzut un alt înger care se ridica de la răsăritul soarelui și care avea pecetea Dumnezeului Celui viu. El a strigat cu glas puternic către cei patru îngeri cărora le fusese dat să producă stricăciuni pământului și mării, zicând: „Nu faceți stricăciuni nici pământului, nici mării, nici copacilor, până când nu vom fi pus pecetea pe fruntea robilor Dumnezeului nostru!” Și am auzit numărul celor care au fost pecetluiți: o sută patruzeci și patru de mii, pecetluiți din toate semințiile fiilor lui Israel: din seminția lui Iuda au fost pecetluiți douăsprezece mii, din seminția lui Ruben, douăsprezece mii, din seminția lui Gad, douăsprezece mii, din seminția lui Așer, douăsprezece mii, din seminția lui Neftali, douăsprezece mii, din seminția lui Manase, douăsprezece mii, din seminția lui Simeon, douăsprezece mii, din seminția lui Levi, douăsprezece mii, din seminția lui Isahar, douăsprezece mii, din seminția lui Zabulon, douăsprezece mii, din seminția lui Iosif, douăsprezece mii și din seminția lui Beniamin au fost pecetluiți douăsprezece mii. După aceasta m-am uitat și iată că era o mare mulțime, pe care n-o putea număra nimeni, din toate neamurile, semințiile, popoarele și limbile. Stăteau înaintea tronului și înaintea Mielului, îmbrăcați în haine albe și cu ramuri de palmier în mâini. Ei strigau cu glas tare, zicând: „A Dumnezeului nostru este mântuirea, a Celui care șade pe tron și a Mielului!” Și toți îngerii stăteau în jurul tronului și al bătrânilor și al celor patru ființe. Ei s-au aruncat cu fețele la pământ înaintea tronului și s-au închinat lui Dumnezeu, zicând: „Amin! Lauda, slava, înțelepciunea, recunoștința, cinstea, puterea și tăria să fie aduse Dumnezeului nostru, în vecii vecilor! Amin!” Unul dintre bătrâni mi s-a adresat, zicându-mi: „Cine sunt aceștia îmbrăcați în haine albe și de unde au venit?” Eu i-am răspuns: „Domnul meu, tu știi!” Și el mi-a zis: „Aceștia sunt cei care vin din necazul cel mare. Ei și-au spălat hainele și le-au albit în sângele Mielului. De aceea sunt ei înaintea tronului lui Dumnezeu și-I slujesc zi și noapte în Templul Său; iar Cel ce stă pe tron Își va întinde cortul deasupra lor. Nu vor mai flămânzi, nici nu vor mai înseta, nu-i va mai arde soarele, nici vreo arșiță; căci Mielul care este în mijlocul tronului îi va păstori și-i va conduce la izvoarele apelor vieții, iar Dumnezeu va șterge orice lacrimă din ochii lor. ” Când a deschis Mielul cel de-al șaptelea sigiliu, s-a făcut tăcere în cer, cam o jumătate de oră. Și i-am văzut pe cei șapte îngeri care stau înaintea lui Dumnezeu; și li s-au dat șapte trâmbițe. A venit un alt înger și a stat la altar, având o cădelniță de aur. I s-a dat multă tămâie, ca să o aducă, împreună cu rugăciunile tuturor sfinților, pe altarul de aur de dinaintea tronului. Și fumul de tămâie s-a ridicat din mâna îngerului, împreună cu rugăciunile sfinților, înaintea lui Dumnezeu. Îngerul a luat cădelnița, a umplut-o din focul altarului și a aruncat pe pământ. Și s-au pornit tunete, vuiete, fulgere și un cutremur de pământ. Cei șapte îngeri care aveau cele șapte trâmbițe s-au pregătit să sune din ele. A sunat primul și s-a pornit grindină și foc amestecate cu sânge care au fost aruncate pe pământ și o treime din pământ a fost arsă, o treime din copaci a fost arsă și toată iarba verde a fost arsă. Al doilea înger a sunat din trâmbiță și ceva asemenea unui munte mare aprins de foc a fost aruncat în mare. O treime din mare s-a făcut sânge și a murit o treime din creaturile vii din mare, iar o treime din corăbii a fost distrusă complet. A sunat al treilea înger din trâmbiță și o stea mare a căzut din cer, arzând ca o torță. A căzut peste o treime din râuri și peste izvoarele de apă. Numele stelei era „Pelin”. O treime din ape s-a făcut pelin și mulți oameni au murit din cauza apelor, pentru că deveniseră amare. Al patrulea înger a sunat din trâmbiță și au fost lovite a treia parte din soare, a treia parte din lună și o treime din stele, așa încât a treia parte din ele să fie întunecată, iar ziua să nu mai lumineze a treia parte a ei, la fel și noaptea. M-am uitat și am auzit un vultur zburând în înaltul cerului și zicând cu glas tare: „Vai, vai, vai de cei ce locuiesc pe pământ, din cauza celorlalte sunete de trâmbiță ale celor trei îngeri care sunt gata să sune!” Trâmbița a cincea Și a sunat al cincilea înger din trâmbiță și am văzut o stea căzută din cer pe pământ. I s-a dat cheia fântânii Adâncului și a deschis fântâna Adâncului, iar din fântână s-a ridicat un fum ca fumul unui cuptor mare. Soarele și văzduhul s-au întunecat de fumul din fântână. Apoi din fum au ieșit pe pământ lăcuste și li s-a dat putere asemănătoare puterii pe care o au scorpionii pământului. Li s-a spus să nu facă rău ierbii pământului, nici vreunei plante verzi, nici vreunui copac, ci numai acelor oameni care nu au pe frunte pecetea lui Dumnezeu. Și li s-a dat putere, nu ca să-i ucidă, ci doar ca să-i chinuiască timp de cinci luni. Chinul lor era asemănător chinului produs de un scorpion, când înțeapă un om. În zilele acelea, oamenii vor căuta moartea, dar nu o vor găsi nicidecum. Vor dori mult să moară, dar moartea va fugi de ei. Înfățișarea lăcustelor era asemenea cailor pregătiți pentru luptă. Pe capetele lor erau ca niște cununi ce păreau de aur, iar fețele lor erau ca niște fețe de oameni. Aveau păr ca părul unei femei, iar dinții lor erau ca ai leilor. Și aveau platoșe ca niște platoșe de fier, iar sunetul aripilor lor era ca sunetul unor care cu mulți cai care se avântă în luptă. Ele aveau cozi și ace ca ale scorpionilor, iar puterea de a face rău oamenilor timp de cinci luni era în cozile lor. Aveau ca rege peste ele pe îngerul Adâncului. Numele lui în ebraică este Abaddon, iar în greacă are numele Apollion. Primul „vai” a trecut. Iată că după aceste lucruri mai vin două „vaiuri”. Trâmbița a șasea Al șaselea înger a sunat din trâmbiță și am auzit un glas din [cele patru] coarne ale altarului de aur care este înaintea lui Dumnezeu, zicând către cel de-al șaselea înger care avea trâmbița: „Dezleagă-i pe cei patru îngeri care sunt legați la marele râu, Eufrat. Și au fost dezlegați cei patru îngeri care fuseseră pregătiți pentru ceasul, ziua, luna și anul acela, ca să ucidă o treime din oameni. Numărul soldaților călare era de douăzeci de mii de ori zece mii; am auzit numărul lor. Astfel am văzut caii în vedenie și pe cei care stăteau pe ei: aveau platoșe ca focul, ca hiacintul și ca pucioasa. Capetele cailor erau asemănătoare capetelor unor lei, iar din gurile lor ieșea foc, fum și pucioasă. O treime din oameni au fost uciși prin aceste trei plăgi: adică prin focul, prin fumul și prin pucioasa care ieșeau din gurile lor. Căci puterea cailor era în gurile și în cozile lor, întrucât cozile erau ca niște șerpi, având capete și făcând rău cu ele. Ceilalți oameni, care nu au fost uciși de aceste plăgi, nu s-au pocăit de faptele mâinilor lor, ca să nu se mai închine demonilor și idolilor de aur, de argint, de bronz, de piatră și de lemn, care nu pot nici să vadă, nici să audă, nici să umble. Și nu s-au pocăit nici de uciderile lor, nici de vrăjitoriile lor, nici de desfrânarea lor, nici de hoțiile lor. Și am văzut un alt înger puternic coborând din cer, învăluit de un nor. Curcubeul era deasupra capului lui, fața îi era ca soarele, picioarele ca niște stâlpi de foc și avea în mână un sul mic deschis. El și-a pus piciorul drept pe mare, iar pe cel stâng pe uscat. A strigat cu glas puternic, așa cum rage un leu. Când a strigat el, cele șapte tunete și-au făcut auzite glasurile lor. Și când au răsunat cele șapte tunete, eram gata să scriu. Am auzit, însă, un glas din cer zicând: „Pecetluiește cele spuse de cele șapte tunete și nu le scrie!” Și îngerul pe care l-am văzut stând în picioare pe mare și pe uscat și-a ridicat mâna dreaptă spre cer și a jurat pe Cel ce este viu în vecii vecilor, pe Cel care a creat cerul și cele ce sunt în el, pământul și cele ce sunt pe el, marea și cele ce sunt în ea, că nu va mai fi nicio amânare, ci, în zilele când va vorbi cel de-al șaptelea înger, când va fi gata să sune din trâmbiță, se va împlini și taina lui Dumnezeu, așa cum o vestise El robilor Săi, profeții. Și glasul din cer pe care l-am auzit mi-a vorbit din nou, zicând: „Du-te, ia sulul deschis din mâna îngerului care stă în picioare pe mare și pe uscat.” M-am dus către înger și i-am zis să-mi dea sulul cel mic. Și el mi-a zis: „Ia-l și mănâncă-l! Îți va amărî stomacul, dar în gură îți va fi dulce ca mierea.” Am luat sulul cel mic din mâna îngerului și l-am mâncat în întregime; în gură mi-a fost dulce ca mierea, iar când l-am mâncat, stomacul mi s-a umplut de amărăciune. Și ei mi-au zis: „Trebuie să profețești din nou cu privire la popoare, neamuri, limbi și la mulți regi!” Apoi mi s-a dat o trestie de măsurat, asemenea unui toiag, și mi s-a spus: „Ridică-te și măsoară Templul lui Dumnezeu, altarul și pe cei care se închină în el. Însă curtea din afara Templului las-o pe dinafară și n-o măsura, pentru că a fost dată neamurilor care vor călca în picioare sfânta cetate timp de patruzeci și două de luni. Și le voi da autoritate celor doi martori ai Mei și vor profeți, îmbrăcați în sac, o mie două sute șaizeci de zile. Aceștia sunt cei doi măslini și cele două sfeșnice care stau înaintea Domnului pământului. Dacă ar vrea cineva să le facă rău, le va ieși foc din gură și-i va mistui pe dușmanii lor. Într-adevăr, dacă cineva ar vrea să le facă rău, trebuie să fie omorât în acest fel. Ei au puterea să închidă cerul ca să nu mai cadă ploaie în zilele profeției lor. De asemenea, au putere peste ape ca să le transforme în sânge și ca să lovească pământul cu orice urgie, ori de câte ori doresc ei. Iar când își vor fi încheiat mărturia, fiara care se ridică din Adânc se va război cu ei, îi va învinge și-i va omorî. Cadavrele lor vor zăcea în piața marii cetăți, care, în sens duhovnicesc, este numită „Sodoma” și „Egipt”, unde și Domnul lor a fost răstignit. Timp de trei zile și jumătate, oameni din multe popoare, seminții, limbi și neamuri vor privi cadavrele lor și nu vor permite ca acestea să fie înmormântate. Cei ce locuiesc pe pământ se vor bucura din cauza lor, se vor veseli și își vor trimite daruri unii altora, pentru că acești doi profeți îi chinuiseră pe cei ce locuiesc pe pământ. După trei zile și jumătate, a intrat în ei suflare de viață de la Dumnezeu și ei s-au ridicat în picioare. O mare frică i-a cuprins pe cei care îi priveau. Cei doi au auzit un glas puternic din cer, zicându-le: „Suiți-vă aici!” Și s-au suit la cer într-un nor, iar dușmanii lor i-au văzut. În momentul acela a avut loc un mare cutremur de pământ și a zecea parte din cetate s-a surpat. Șapte mii de oameni au fost omorâți în cutremur, iar ceilalți s-au înfricoșat și I-au dat slavă Dumnezeului cerului. Cel de-al doilea „vai” a trecut. Iată că al treilea „vai” vine îndată! Trâmbița a șaptea Al șaptelea înger a sunat din trâmbiță și s-au auzit glasuri puternice în cer, zicând: „Împărăția lumii, a devenit împărăția Domnului nostru și a Cristosului Său, iar El va împărăți în vecii vecilor!” Cei douăzeci și patru de bătrâni care ședeau pe tronurile lor, înaintea lui Dumnezeu, s-au aruncat cu fața la pământ și I s-au închinat lui Dumnezeu, zicând: „Îți mulțumim, Doamne, Dumnezeule Atotputernic, Cel care ești și Care erai, pentru că Ți-ai luat puterea Ta cea mare și ai început să împărățești. Neamurile s-au mâniat, dar a venit mânia Ta și timpul ca morții să fie judecați și să dai răsplata robilor Tăi, profeților, și sfinților și celor ce se tem de Numele Tău, celor mici și celor mari, și să-i nimicești pe cei ce corup pământul.” Atunci a fost deschis Templul lui Dumnezeu care este în cer, și a fost văzut chivotul legământului Lui în Templul Lui. Și au avut loc fulgere, vuiete, tunete, un cutremur de pământ și grindină mare. Un semn mare a fost văzut în cer: o femeie învăluită în soare, având sub picioarele ei luna, iar pe capul ei o coroană din douăsprezece stele. Era însărcinată și striga în durerile nașterii, chinuindu-se să nască. A mai fost văzut și un alt semn în cer: iată, era un mare balaur roșu, având șapte capete și zece coarne, iar pe capetele lui șapte diademe. Coada lui trăgea a treia parte din stelele cerului și le-a aruncat pe pământ. Balaurul stătea înaintea femeii care era gata să nască, așa încât, atunci când va naște, să-i înghită copilul. Ea a născut un copil de parte bărbătească, pe Cel ce urma să păstorească toate neamurile cu un toiag de fier. Copilul ei a fost răpit la Dumnezeu și la tronul Său. Femeia a fugit în pustiu, unde avea un loc pregătit de Dumnezeu, ca s-o hrănească acolo timp de o mie două sute șaizeci de zile. Și în cer a avut loc un război: Mihail și îngerii lui s-au luptat cu balaurul, iar balaurul s-a luptat alături de îngerii lui. Dar n-a putut să învingă și nici nu s-a mai găsit loc pentru ei în cer. Așadar, balaurul cel mare a fost aruncat jos – el, șarpele cel vechi care se numește Diavolul și Satan, cel care amăgește întreaga omenire – a fost aruncat pe pământ și îngerii lui au fost aruncați împreună cu el. Și am auzit un glas puternic în cer, zicând: „Acum a venit mântuirea și puterea și împărăția Dumnezeului nostru și autoritatea Cristosului Său, fiindcă acuzatorul fraților noștri – cel care îi acuza zi și noapte înaintea Dumnezeului nostru – a fost aruncat jos. Ei l-au învins prin sângelui Mielului și prin cuvântului mărturiei lor. Și nu și-au iubit viața până la moarte. De aceea veseliți-vă, ceruri, și voi, cei ce locuiți în ele! Dar vai de voi, pământ și mare, căci a coborât diavolul la voi, cuprins de o mare mânie, știind că mai are puțină vreme!” Când a văzut balaurul că a fost aruncat pe pământ, a urmărit-o pe femeia care născuse copilul de parte bărbătească. Dar femeii i s-au dat cele două aripi ale vulturului celui mare, așa încât să poată zbura în pustiu, la locul ei, acolo unde este hrănită o vreme, vremi și jumătate de vreme, departe de fața șarpelui. Însă șarpele a aruncat din gura lui, în urma femeii, apă ca un râu, ca să o facă să fie luată de râu. Dar pământul i-a venit în ajutor femeii: și-a deschis gura și a înghițit râul pe care l-a aruncat balaurul din gura lui. Așadar, balaurul s-a mâniat pe femeie și s-a dus să se războiască cu ceilalți urmași ai ei care păzesc poruncile lui Dumnezeu și țin mărturia lui Isus. Apoi balaurul a stat pe nisipul mării. Și am văzut ridicându-se din mare o fiară care avea zece coarne și șapte capete; pe coarnele ei avea zece diademe, iar pe capete nume de blasfemie. Și fiara pe care am văzut-o era asemenea unui leopard; picioarele ei erau ca ale unui urs, iar gura ei ca gura unui leu. Și balaurul i-a dat acesteia puterea sa, tronul său și o mare autoritate. Unul dintre capetele ei era ca și cum ar fi fost înjunghiat de moarte, însă rana de moarte a fost vindecată. Întreg pământul era uimit și a mers după fiară. S-au închinat balaurului fiindcă îi dăduse autoritate fiarei. De asemenea, i s-au închinat și fiarei, zicând: „Cine este asemenea fiarei și cine se poate război cu ea?” Acesteia i s-a dat o gură care rostea cuvinte semețe și blasfemii. De asemenea, i s-a dat autoritate să acționeze timp de patruzeci și două de luni. Și-a deschis gura ca să rostească blasfemii împotriva lui Dumnezeu, ca să defăimeze Numele Lui și cortul Lui, adică pe cei ce locuiesc în cer. I s-a dat să facă război cu sfinții și să-i învingă. Și i s-a dat autoritate peste orice seminție, popor, limbă și neam. Toți cei ce locuiesc pe pământ, cei al căror nume nu fusese scris de la întemeierea lumii în Cartea Vieții Mielului care a fost înjunghiat, se vor închina fiarei. Dacă are cineva urechi, să audă: Dacă cineva e să fie dus în captivitate, în captivitate va merge! Dacă cineva e să fie ucis cu sabia, de sabie va fi ucis! Aici este răbdarea și credința sfinților. Apoi am văzut o altă fiară ridicându-se din pământ. Avea două coarne ca de miel, dar vorbea ca un balaur. A făcut uz de toată autoritatea primei fiare, în folosul acesteia, și a făcut ca pământul și cei ce locuiesc pe el să se închine primei fiare, cea a cărei rană de moarte fusese vindecată. Ea făcea semne mari, până acolo că făcea să se coboare chiar foc din cer pe pământ, înaintea oamenilor. Îi înșela pe locuitorii pământului prin semnele care îi fusese dat să le facă înaintea fiarei, poruncind celor ce locuiesc pe pământ să-i facă un chip fiarei care avea rana făcută de sabie și care, totuși, trăia. Și i s-a dat putere să dea suflare chipului fiarei, astfel încât chipul fiarei să și vorbească și să facă să fie uciși toți cei ce nu se vor închina chipului fiarei. Și a făcut ca tuturor – mici și mari, bogați și săraci, liberi și robi – să li se dea un semn pe mâna dreaptă sau pe frunte și ca nimeni să nu poată cumpăra sau vinde dacă nu are semnul, adică numele fiarei sau numărul numelui ei. Aici este înțelepciunea! Cine are pricepere să calculeze numărul fiarei, căci este numărul unui om. Numărul ei este șase sute șaizeci și șase. Apoi am privit și, iată, Mielul stătea pe Muntele Sion, iar împreună cu El erau o sută patruzeci și patru de mii care aveau scris pe frunțile lor Numele Lui și Numele Tatălui Lui. Și am auzit un glas din cer, ca vuietul multor ape și ca bubuitul unui tunet puternic. Sunetul pe care l-am auzit era ca al unor cântăreți cu lăuta, care cântă cu lăutele lor. Ei cântau o cântare nouă înaintea tronului, înaintea celor patru ființe vii și înaintea bătrânilor. Și nimeni nu putea să învețe cântarea, decât cei o sută patruzeci și patru de mii care fuseseră răscumpărați de pe pământ. Aceștia sunt cei care nu s-au întinat cu femei, căci și-au păstrat fecioria. Ei sunt cei care-L urmează pe Miel oriunde merge. Aceștia au fost răscumpărați dintre oameni ca prim rod pentru Dumnezeu și pentru Miel. În gura lor nu s-a găsit minciună; ei sunt fără vină. Și am văzut un alt înger zburând în înaltul cerului. Avea de vestit o Evanghelie veșnică celor ce locuiesc pe pământ: fiecărui neam, fiecărei seminții, fiecărei limbi și fiecărui popor. El zicea cu glas puternic: „Temeți-vă de Dumnezeu și dați-I slavă, fiindcă a sosit ceasul judecății Lui! Închinați-vă Celui care a făcut cerul, pământul, marea și izvoarele apelor!” Și a urmat un alt înger, al doilea, care zicea: „A căzut, a căzut Babilonul, cetatea cea mare, care a dat să bea tuturor neamurilor din vinul desfrâului ei pătimaș.” Un alt înger, al treilea, le-a urmat și zicea cu glas puternic: „Dacă se închină cineva fiarei și chipului ei și primește un semn pe fruntea sau pe mâna lui, va bea și el din vinul mâniei lui Dumnezeu, turnat nediluat în paharul mâniei Lui și va fi chinuit în foc și pucioasă, înaintea sfinților îngeri și înaintea Mielului. Fumul chinului lor se va ridica în vecii vecilor. Și nu vor avea odihnă nici ziua, nici noaptea, cei ce se închină fiarei și chipului ei, sau oricine primește semnul numelui ei. Aici este răbdarea sfinților, adică a celor care păzesc poruncile lui Dumnezeu și credința în Isus. Și am auzit un glas din cer zicând: „Scrie: Ferice de morții care, de acum încolo, mor în Domnul. Da, zice Duhul, ei se vor odihni de ostenelile lor, căci faptele lor îi însoțesc.” Am privit și iată că era un nor alb, iar, șezând pe nor, era cineva asemenea unui fiu al omului. Avea pe cap o coroană de aur, iar în mână o seceră ascuțită. Și un alt înger a ieșit din Templu, strigând cu glas puternic către cel ce ședea pe nor: „Trimite-ți secera și seceră, fiindcă a sosit ceasul să seceri, căci secerișul pământului este copt!” Atunci cel ce ședea pe nor și-a aruncat secera pe pământ și pământul a fost secerat. Și un alt înger a ieșit din Templul care era în cer, având și el o seceră ascuțită. Apoi un alt înger, care avea autoritate asupra focului, [a ieșit] din altar și a strigat cu glas puternic către cel care avea secera ascuțită, zicând: „Trimite-ți secera ta ascuțită și culege ciorchinii din via pământului, căci strugurii ei s-au copt.” Și îngerul și-a aruncat secera pe pământ, a cules via pământului și a aruncat ciorchinii în teascul cel mare al mâniei lui Dumnezeu. Teascul a fost călcat în picioare în afara cetății și din teasc a ieșit sânge până la zăbalele cailor, pe o distanță de o mie șase sute de stadii. Am văzut în cer un alt semn, mare și minunat: șapte îngeri care aveau șapte urgii – ultimele, întrucât cu ele s-a sfârșit mânia lui Dumnezeu. Apoi am văzut ceva ca o mare de sticlă amestecată cu foc, iar pe cei care au învins fiara, chipul ei și numărul numelui ei, stând în picioare pe marea de sticlă și având lăutele lui Dumnezeu. Ei cântau cântarea lui Moise, robul lui Dumnezeu, și cântarea Mielului, zicând: „Mari și minunate sunt lucrările Tale, Doamne Dumnezeule Atotputernic! Drepte și adevărate sunt căile Tale, Împărate al neamurilor! Cine nu se va teme, Doamne, și nu va slăvi Numele Tău? Căci numai Tu ești sfânt și toate neamurile vor veni și se vor închina înaintea Ta, fiindcă faptele Tale cele drepte au fost arătate.” După acestea, m-am uitat și, iată, Templul, Cortul mărturiei, era deschis în cer. Și cei șapte îngeri care aveau cele șapte urgii au ieșit din Templu, îmbrăcați fiind cu in curat și strălucitor și încinși în jurul pieptului cu brâie de aur. Atunci una dintre cele patru ființe vii a dat celor șapte îngeri șapte cupe de aur, pline cu mânia lui Dumnezeu, Cel care este viu în vecii vecilor. Templul s-a umplut cu fum din slava lui Dumnezeu și din puterea Lui, astfel că nimeni nu putea intra în Templu până când nu aveau să se sfârșească cele șapte urgii ale celor șapte îngeri. Apoi am auzit un glas puternic din Templu, zicând celor șapte îngeri: „Mergeți și vărsați pe pământ cele șapte cupe ale mâniei lui Dumnezeu!” Așadar, cel dintâi s-a dus și și-a vărsat cupa pe pământ. O rană urâtă și dureroasă a venit peste oamenii care aveau semnul fiarei și peste cei care se închinau chipului ei. Al doilea și-a vărsat cupa în mare; aceasta s-a făcut sânge ca de mort și orice făptură vie din mare a murit. Al treilea și-a vărsat cupa în râuri și în izvoarele de apă și ele s-au făcut sânge. Și l-am auzit pe îngerul apelor zicând: „Drept ești Tu, Cel care este și care era, Cel Sfânt, pentru că ai făcut aceste judecăți. Fiindcă ei au vărsat sângele sfinților și al profeților, le-ai dat și lor să bea sânge. Li se cuvine! ” Și am auzit altarul zicând: „Da, Doamne Dumnezeule Atotputernic, adevărate și drepte sunt judecățile Tale!” Al patrulea și-a vărsat cupa peste soare, căruia i s-a dat să-i dogorească pe oameni cu foc. Oamenii au fost dogoriți de o arșiță mare și au rostit blasfemii împotriva Numelui lui Dumnezeu, Cel care are autoritate peste aceste urgii; dar nu s-au pocăit ca să-I dea slavă. Al cincilea și-a vărsat cupa peste tronul fiarei și împărăția acesteia s-a întunecat. Oamenii își mușcau limbile de durere și, din cauza durerilor și a rănilor lor, au rostit blasfemii împotriva Dumnezeului cerului, dar tot nu s-au pocăit de faptele lor. Al șaselea și-a vărsat cupa peste marele râu Eufrat și apa lui a secat, așa încât să fie pregătită calea împăraților de la răsăritul soarelui. Apoi am văzut ieșind din gura balaurului, din gura fiarei și din gura falsului profet, trei duhuri necurate, ca niște broaște. Acestea sunt duhuri de demoni care fac semne și se duc la împărații întregii lumi, ca să-i adune pentru războiul zilei celei mari a Atotputernicului Dumnezeu. „Iată, Eu vin ca un hoț. Ferice de cel ce veghează și își păstrează veșmintele, ca să nu umble gol și să i se vadă rușinea.” Și i-au adunat în locul numit în ebraică Armaghedon. Al șaptelea și-a vărsat cupa în văzduh. Și din Templu, de la tron, a ieșit un glas puternic care zicea: „S-a sfârșit!” Atunci au avut loc fulgere, vuiete și tunete și s-a făcut un mare cutremur de pământ, cum n-a mai fost de când sunt oameni pe pământ un cutremur atât de puternic. Cetatea cea mare s-a rupt în trei părți, iar cetățile neamurilor s-au prăbușit. Și Babilonul cel mare a fost amintit înaintea lui Dumnezeu, ca să i se dea paharul cu vinul mâniei Lui aprinse. Atunci, fiecare insulă a fugit, iar munții nu au mai fost găsiți. O mare grindină, cam de un talant, a căzut din cer peste oameni. Dar, din cauza urgiei cu grindina, oamenii au rostit blasfemii împotriva lui Dumnezeu, pentru că urgia aceasta a fost foarte grea. Unul dintre cei șapte îngeri care aveau cele șapte cupe a venit și a vorbit cu mine, zicându-mi: „Vino aici! Îți voi arăta judecata desfrânatei celei mari care șade pe ape multe. Cu ea s-au desfrânat împărații pământului, iar cei ce locuiesc pământul s-au îmbătat cu vinul desfrâului ei.” Apoi m-a dus în Duhul în pustiu. Și am văzut o femeie șezând pe o fiară stacojie, plină de nume de blasfemie și având șapte capete și zece coarne. Femeia era îmbrăcată în purpuriu și stacojiu și era împodobită cu aur, pietre prețioase și perle. În mâna ei avea o cupă de aur, plină de spurcăciuni și de necurăția desfrânării ei. Pe fruntea ei era scris un nume, o taină: BABILONUL CEL MARE, MAMA DESFRÂNATELOR ȘI A SPURCĂCIUNILOR PĂMÂNTULUI. Apoi am văzut femeia îmbătată cu sângele sfinților și cu sângele martorilor lui Isus. M-am mirat mult când am văzut-o. Dar îngerul mi-a zis: „De ce te-ai mirat? Îți voi spune taina femeii și a fiarei care o poartă, cea care are șapte capete și zece coarne. Fiara pe care ai văzut-o era și nu mai este, dar urmează să se ridice din Adânc și va merge spre pieire. Atunci, cei ce locuiesc pe pământ, ale căror nume nu sunt scrise în Cartea Vieții de la întemeierea lumii, se vor mira când vor vedea că fiara era și nu mai este, dar va veni. Iată mintea ce are înțelepciune: Cele șapte capete sunt șapte munți pe care șade femeia. Mai sunt și șapte împărați: cinci au căzut, unul este, celălalt nu a venit încă, dar, când va veni, trebuie să rămână puțin. Fiara care era și nu mai este, ea este al optulea împărat. Este dintre cei șapte și merge spre pieire. Cele zece coarne pe care le-ai văzut sunt zece împărați care încă n-au primit o împărăție, dar primesc autoritate ca împărați timp de un ceas, împreună cu fiara. Aceștia au un singur scop și își vor oferi puterea și autoritatea fiarei. Ei se vor război cu Mielul, dar Mielul îi va învinge, pentru că El este Domnul domnilor și Împăratul împăraților; iar cei care vor fi cu El sunt cei chemați, aleși și credincioși.” Apoi îngerul mi-a zis: „Apele pe care le-ai văzut, unde stă desfrânata, sunt popoare, mulțimi, neamuri și limbi. Cele zece coarne pe care le-ai văzut și fiara o vor urî pe desfrânată, o vor pustii și o vor lăsa goală; carnea i-o vor mânca, iar pe ea o vor arde în foc. Căci Dumnezeu le-a pus în inimă să-I înfăptuiască planul: să ia o singură decizie, aceea de a-și da împărăția fiarei, până se vor împlini cuvintele lui Dumnezeu. Iar femeia pe care ai văzut-o este cetatea cea mare, care are putere împărătească asupra împăraților pământului.” După acestea, am văzut coborându-se din cer un alt înger care avea autoritate mare; și pământul a fost luminat de slava lui. El a strigat cu un glas puternic, zicând: „A căzut, a căzut Babilonul cel mare! A ajuns o locuință a demonilor, un cuib al oricărui duh necurat, un cuib al oricărei păsări necurate [și un adăpost al oricărei fiare necurate] și nesuferite, pentru că toate neamurile au băut din vinul desfrâului ei pătimaș, împărații pământului s-au desfrânat cu ea, iar negustorii pământului s-au îmbogățit din puterea desfătării ei.” Apoi am auzit un alt glas din cer, zicând: „Ieșiți din ea, poporul Meu, ca să nu vă faceți părtași păcatelor ei și să nu primiți din urgiile ei. Căci păcatele ei au ajuns până la cer și Dumnezeu Și-a adus aminte de nelegiuirile ei. Plătiți-i așa cum și ea a plătit! Dați-i înapoi îndoit, după faptele ei! În cupa în care a amestecat ea, amestecați-i îndoit! Pe cât s-a slăvit pe sine și a trăit în desfătări, tot pe atât să-i dați chin și jale, fiindcă-și zicea în inima ei: «Stau pe tron ca împărăteasă, nu sunt văduvă și nu voi ști niciodată ce-i jalea! » De aceea, într-o singură zi îi vor veni urgiile: moartea, jalea și foametea. Va fi mistuită în foc, pentru că Domnul Dumnezeu, Cel care a judecat-o, este puternic. Împărații pământului, cei care s-au desfrânat și s-au desfătat cu ea, o vor plânge și o vor boci când vor vedea fumul arderii ei. De spaima chinului ei, vor sta departe și vor zice: «Vai, vai, tu, cetatea cea mare, Babilon, cetate puternică! Într-un singur ceas a venit judecata ta!» Și negustorii pământului o plâng și o jelesc, fiindcă nimeni nu le mai cumpără marfa: marfă de aur, de argint, pietre prețioase, perle, pânză fină de in, purpură, mătase și țesătură stacojie; tot felul de lemn mirositor și orice obiect de fildeș sau de lemn prețios, de bronz, de fier și de marmură; scorțișoară, condimente, mirodenii, parfum, tămâie, vin, ulei, făină curată, grâu, vite, oi, cai și căruțe, trupuri și suflete de oameni. «Rodul pe care și-l dorește sufletul tău s-a dus de la tine. Toate lucrurile alese și strălucite au pierit de la tine și nu se vor mai găsi nicidecum.» Negustorii acestor lucruri, care s-au îmbogățit de pe urma ei, vor sta la depărtare de teama chinului ei, plângând și tânguindu-se, și vor zice: «Vai, vai, cetatea cea mare, îmbrăcată în pânză fină de in, în purpură și stacojiu, împodobită cu aur și pietre prețioase și perle!» Căci într-un singur ceas a fost pustiită o bogăție așa de mare. Orice căpitan de corabie, orice călător pe mare, marinarii și toți cei care lucrează pe mare au stat la distanță și, văzând fumul arderii ei, strigau și ziceau: «Care cetate a mai fost asemenea cetății celei mari?» Își puneau țărână în cap și strigau, plângând și tânguindu-se: «Vai, vai, cetatea cea mare, În care s-au îmbogățit, din bogăția ei, toți cei ce aveau corăbii pe mare! Căci într-un singur ceas a fost pustiită.» «Bucură-te de ea, cerule și voi sfinților, apostolilor și profeților! Pentru că Dumnezeu a rostit împotriva ei judecata cu care v-a judecat ea. »” Atunci, un înger puternic a ridicat o piatră mare cât o piatră de moară și a aruncat-o în mare, zicând: „Cu o astfel de forță va fi aruncat și Babilonul, cetatea cea mare, și nu va mai fi găsit. Și glasul celor ce cântă la lăută, al muzicanților, al celor ce cântă la fluier și la trâmbiță, nu va mai fi auzit în tine niciodată. Niciun meșteșugar de nicio meserie nu se va mai găsi în tine, și nici huruitul morii nu se va mai auzi vreodată în tine. Lumina lămpii nu va mai străluci deloc în tine și vocea mirelui și a miresei în tine nu se va mai auzi, pentru că negustorii tăi erau mai-marii pământului și pentru că toate neamurile au fost amăgite prin farmecele tale.” Și în ea a fost găsit sângele profeților, al sfinților și al tuturor celor ce fuseseră înjunghiați pe pământ. După acestea, am auzit în cer ceva ca un glas puternic al unei mari mulțimi, zicând: „Aleluia! Mântuirea, slava și puterea sunt ale Dumnezeului nostru, pentru că adevărate și drepte sunt judecățile Lui. El a judecat-o pe desfrânata cea mare care a pervertit pământul cu desfrânarea ei și a răzbunat sângele robilor Săi din mâna ei.” Și au zis a doua oară: „Aleluia! Fumul ei se va ridica în vecii vecilor.” Cei douăzeci și patru de bătrâni și cele patru ființe vii s-au aruncat la pământ și I s-au închinat lui Dumnezeu, Celui ce șade pe tron, zicând: „Amin, Aleluia!” Și de la tron a ieșit un glas care zicea: „Lăudați-L pe Dumnezeul nostru, voi toți robii Săi [și] cei care vă temeți de El, mici și mari!” Apoi am auzit ceva ca un glas al unei mari mulțimi, ca vuietul unor ape mari și ca bubuitul unor tunete puternice, zicând: „Aleluia! Domnul, Dumnezeul nostru Cel Atotputernic, domnește! Să ne bucurăm, să ne veselim și să-I dăm slavă, fiindcă a venit nunta Mielului, iar Mireasa Lui s-a pregătit. Și i s-a dat să se îmbrace cu in fin, strălucitor și curat.” Căci inul fin reprezintă faptele drepte ale sfinților. Atunci el mi-a zis: „Scrie: «Ferice de cei invitați la masa de nuntă a Mielului!»” Și mi-a zis: „Acestea sunt cuvintele adevărate ale lui Dumnezeu.” Atunci m-am aruncat la picioarele Lui ca să mă închin înaintea lui, dar el mi-a zis: „Vezi, să nu faci asta! Eu însumi sunt un slujitor împreună cu tine și cu frații tăi care țin mărturia lui Isus. Lui Dumnezeu să I te închini!” Căci mărturia lui Isus este duhul profeției. Atunci am văzut cerul deschis și, iată, un cal alb. Cel ce ședea pe el [Se numește] Credincios și Adevărat. El judecă și Se războiește cu dreptate. Ochii Lui erau [ca] văpaia focului, iar pe capul Lui erau multe diademe. El are un nume scris pe care nu-L cunoaște nimeni decât El și era îmbrăcat cu o haină înmuiată în sânge. Numele lui este „Cuvântul lui Dumnezeu”. Oștirile care sunt în cer Îl urmau pe cai albi, fiind îmbrăcate în in fin, alb și curat. Din gura Lui ieșea o sabie ascuțită ca să lovească cu ea neamurile. El le va conduce cu un toiag de fier și va călca teascul vinului mâniei aprinse a Dumnezeului Atotputernic. Pe haină și pe coapsă avea scris un nume: ÎMPĂRATUL ÎMPĂRAȚILOR ȘI DOMNUL DOMNILOR. Apoi am văzut un înger stând în picioare în soare. El striga cu glas puternic și zicea tuturor păsărilor care zburau în înaltul cerului: „Veniți! Adunați-vă pentru ospățul cel mare al lui Dumnezeu, ca să mâncați carnea împăraților, carnea comandanților, carnea celor puternici, carnea cailor și a celor ce călăresc pe ei și carnea tuturor oamenilor, liberi și robi, mici și mari.” Și am văzut fiara, pe împărații pământului și oștirile lor fiind adunate ca să se războiască cu Cel ce ședea pe cal și cu oastea Lui. Și fiara a fost prinsă și împreună cu ea a fost prins și profetul care făcuse înaintea ei semne prin care a dus în rătăcire pe cei care au primit semnul fiarei și s-au închinat chipului ei. Cei doi au fost aruncați de vii în lacul de foc, care arde cu pucioasă. Ceilalți au fost uciși cu sabia ce ieșea din gura Celui care ședea pe cal. Și toate păsările s-au săturat de carnea lor. Apoi am văzut un înger care cobora din cer și avea în mână cheia Adâncului și un lanț mare. El l-a apucat pe balaur, șarpele cel vechi care este Diavolul și Satan, și l-a legat pentru o mie de ani. L-a aruncat în Adânc, l-a închis și a sigilat deasupra lui, ca să nu mai înșele neamurile, până când se vor împlini cei o mie de ani. După acestea, trebuie să fie dezlegat pentru puțin timp. Apoi am văzut niște tronuri, iar celor ce s-au așezat pe ele li s-a dat judecata. Am văzut și sufletele celor care au fost decapitați pentru mărturia lui Isus și pentru Cuvântul lui Dumnezeu, cât și pe cei care nu s-au închinat fiarei sau chipului ei și nu au primit semnul pe fruntea sau pe mâna lor. Aceștia au înviat și au domnit împreună cu Cristos o mie de ani. Ceilalți morți n-au înviat până când nu s-au împlinit cei o mie de ani. Aceasta este prima înviere. Fericit și sfânt este cel ce are parte de prima înviere. Asupra acestora, a doua moarte nu are putere. Dimpotrivă, ei vor fi preoți ai lui Dumnezeu și ai lui Cristos și vor domni cu El o mie de ani. Iar când se vor împlini cei o mie de ani, Satan va fi dezlegat din închisoarea lui și va ieși ca să înșele neamurile care sunt în cele patru colțuri ale pământului, pe Gog și pe Magog, și să le adune pentru război. Numărul lor este ca nisipul mării. Și s-au suit pe câmpia întinsă a pământului și au încercuit tabăra sfinților și cetatea cea iubită. Dar a coborât foc din cer și le-a mistuit. Și diavolul, cel care le-a amăgit, a fost aruncat în lacul de foc și pucioasă, unde se află și fiara și falsul profet și unde vor fi chinuiți zi și noapte, în vecii vecilor. Apoi am văzut un tron mare și alb și pe Cel ce ședea pe el. Pământul și cerul au fugit dinaintea feței Lui și nu s-a mai găsit loc pentru ele. Și i-am văzut pe cei morți, pe cei mari și pe cei mici, stând înaintea tronului. Atunci au fost deschise niște cărți. A fost deschisă și o altă carte, care este Cartea Vieții. Și morții au fost judecați potrivit cu cele scrise în cărți, după faptele lor. Marea i-a dat afară pe morții care erau în ea, iar Moartea și Locuința morților i-a dat afară pe morții care erau în ele. Și au fost judecați, fiecare după faptele lui. Iar Moartea și Locuința morților au fost aruncate în lacul de foc. Aceasta este moartea a doua: lacul de foc. Și, dacă cineva n-a fost găsit scris în Cartea Vieții, a fost aruncat în lacul de foc. Apoi am văzut un cer nou și un pământ nou, fiindcă întâiul cer și întâiul pământ au trecut, iar marea nu mai era. Și am văzut cetatea cea sfântă, Ierusalimul cel nou, coborând din cer de la Dumnezeu. Era pregătită ca o mireasă împodobită pentru soțul ei. Și am auzit un glas puternic care venea de la tron și zicea: „Iată, cortul lui Dumnezeu este cu oamenii! El va locui cu ei, iar ei vor fi poporul Lui. Dumnezeu Însuși va fi cu ei, ca [Dumnezeu al lor]. El va șterge orice lacrimă din ochii lor și moartea nu va mai fi. Nu va mai fi nici tânguire, nici țipăt, nici durere, [pentru că] lucrurile dintâi au trecut.” Iar Cel ce ședea pe tron a zis: „Iată, Eu fac toate lucrurile noi!” Și a zis: „Scrie, pentru că aceste cuvinte sunt demne de crezare și adevărate!” Apoi mi-a zis: „S-a sfârșit! Eu [sunt] Alfa și Omega, Începutul și Sfârșitul. Celui însetat Eu îi voi da să bea fără plată din izvorul apei vieții. Cel ce învinge va moșteni aceste lucruri și Eu îi voi fi Dumnezeu, iar el Îmi va fi fiu. Dar partea celor lași și necredincioși, a celor scârboși, a ucigașilor, a desfrânaților, a vrăjitorilor, a idolatrilor și a tuturor mincinoșilor este în lacul care arde cu foc și pucioasă, care este moartea a doua.” Apoi a venit unul dintre cei șapte îngeri care aveau cele șapte cupe pline cu ultimele șapte urgii. A vorbit cu mine și mi-a zis: „Vino și îți voi arăta Mireasa, soția Mielului!” Și m-a dus în Duhul pe un munte mare și înalt și mi-a arătat cetatea cea sfântă, Ierusalimul, care cobora din cer, de la Dumnezeu, și care avea slava lui Dumnezeu. Strălucirea ei era ca a unei pietre foarte prețioase, ca a unei pietre de jasp cristalin. Avea un zid mare și înalt, avea douăsprezece porți, iar pe porți doisprezece îngeri și niște nume inscripționate, care sunt [numele] celor douăsprezece seminții ale fiilor lui Israel. La răsărit avea trei porți, la nord trei porți, la sud trei porți, iar la apus trei porți. Zidul cetății avea douăsprezece temelii, iar pe ele erau douăsprezece nume, ale celor doisprezece apostoli ai Mielului. Cel care vorbea cu mine avea ca măsură o trestie de aur, ca să măsoare cetatea, porțile ei și zidul ei. Cetatea era așezată sub formă de pătrat, lungimea ei fiind tot atât cât lățimea. El a măsurat cetatea cu trestia: douăsprezece mii de stadii. Lungimea, lățimea și înălțimea erau egale. Apoi a măsurat zidul ei: o sută patruzeci și patru de coți, măsură omenească, folosită și de înger. Și structura zidului ei era de jasp, iar cetatea de aur curat, ca sticla curată. Temeliile zidului cetății erau împodobite cu tot felul de pietre prețioase: prima temelie era de jasp, a doua de safir, a treia de calcedonit, a patra de smarald, a cincea de sardonix, a șasea de sardiu, a șaptea de crisolit, a opta de beril, a noua de topaz, a zecea de crisopraz, a unsprezecea de hiacint, a douăsprezecea de ametist. Cele douăsprezece porți erau douăsprezece perle. Fiecare dintre porți era făcută dintr-o singură perlă. Strada cetății era de aur curat, ca sticla transparentă. Nu am văzut niciun templu în ea, pentru că Domnul Dumnezeul Atotputernic și Mielul sunt Templul ei. Cetatea nu are nevoie de soare, nici de lună ca s-o lumineze, fiindcă slava lui Dumnezeu o luminează, iar făclia ei este Mielul. Neamurile vor umbla în lumina ei, iar împărații pământului își vor aduce slava în ea. Și porțile ei nu vor fi închise nicidecum ziua, pentru că nu va mai fi noapte acolo. Și vor aduce în ea slava și cinstea neamurilor. Nimic întinat nu va intra în ea, nici cel ce trăiește în spurcăciune și minciună, ci numai cei ce sunt scriși în Cartea Vieții Mielului. Apoi îngerul mi-a arătat râul apei vieții, limpede ca și cristalul, care ieșea din tronul lui Dumnezeu și al Mielului, prin mijlocul străzii cetății. De-o parte și de alta a râului era pomul vieții, care face douăsprezece roade, dându-și rodul în fiecare lună. Frunzele pomului sunt pentru vindecarea neamurilor. Nimic blestemat nu va mai fi acolo. Tronul lui Dumnezeu și al Mielului va fi în ea, iar robii Lui Îi vor sluji. Ei vor vedea fața Lui, iar Numele Lui va fi pe frunțile lor. Noapte nu va mai fi și nu vor avea nevoie de lumina unei lămpi, pentru că Domnul Dumnezeu va lumina peste ei și vor domni în vecii vecilor. Și mi-a zis: „Aceste cuvinte sunt demne de crezare și adevărate. Și Domnul, Dumnezeul duhurilor profeților, a trimis pe îngerul Lui ca să arate robilor Săi ceea ce trebuie să se întâmple în curând.” „Iată, Eu vin curând! Ferice de cel ce păzește cuvintele profeției din cartea aceasta.” Și eu, Ioan, sunt cel care a auzit și a văzut aceste lucruri. Și când le-am auzit și le-am văzut, m-am aruncat la picioarele îngerului care mi-a arătat aceste lucruri, ca să mă închin. Dar el mi-a zis: „Vezi, să nu faci asta! Și eu sunt un rob împreună cu tine, cu frații tăi, profeții, și cu toți cei ce păzesc cuvintele acestei cărți. Lui Dumnezeu închină-te!” Și mi-a zis: „Să nu sigilezi cuvintele profeției din cartea aceasta, căci timpul este aproape. Cel ce face nedreptate să continue să facă nedreptate, cel întinat să continue să se întineze, cel drept să continue să facă dreptate, iar cel sfânt să continue să se sfințească.” „Iată, Eu vin curând și răsplata Mea este cu Mine, ca să dau fiecăruia după cum îi este fapta. Eu sunt Alfa și Omega, Cel dintâi și Cel de pe urmă, Începutul și Sfârșitul. Ferice de cei care își spală hainele, ca să aibă dreptul la pomul vieții și să intre pe porți în cetate. Afară sunt câinii, vrăjitorii, desfrânații, ucigașii, idolatrii și oricine iubește și practică minciuna. Eu, Isus, am trimis pe îngerul Meu ca să vă mărturisească aceste lucruri, pentru biserici. Eu sunt Rădăcina și Vlăstarul lui David, Steaua strălucitoare de dimineață.” Și Duhul și Mireasa zic: „Vino!” Și cel ce aude să zică: „Vino!” Cel ce însetează să vină; cel ce dorește să ia apa vieții în dar! Eu mărturisesc oricui aude cuvintele profeției din cartea aceasta: dacă adaugă cineva la ele, Dumnezeu îi va adăuga urgiile care sunt descrise în această carte. Și, dacă scoate cineva din cuvintele cărții acestei profeții, Dumnezeu îi va scoate partea lui de la pomul vieții și din cetatea cea sfântă, care sunt descrise în această carte. Cel ce mărturisește aceste lucruri zice: „Da, Eu vin curând!” Amin! Vino, Doamne Isuse! Harul Domnului Isus să fie cu toți! [Amin!]