Amar de Zi

Sfârșitul subvenției

Wed, 11 Feb 2026 07:30:01 +0000

Sfârșitul subvenției

Vlad Petreanu

FEB 11, 2026

Sunt puțin peste 2800 de comune în această țară, și mai puțin de una din trei poate plăti salariile propriilor angajați din taxele și impozitele adunate de la comunitate. Bugetul a mai mult de trei sferturi dintre toate comunele României depinde crucial, în proporție de peste 50%, de finanțarea din bugetul național. Acestea sunt date dintr-un audit al Curții de Conturi. De altfel, transferurile de la bugetul de stat către administrațiile locale reprezintă 7,4% din PIB – adică aproape cât tot deficitul exagerat pe care-l are de acoperit acum țara noastră, în urma dezmățului bugetar-electoralist dezlănțuit în ultimii ani de PSD și PNL.

Acesta este contextul în care, ieri, a fost grevă de avertisment în 1300 de primării. Sindicatele sunt nemulțumite de proiectele de restructurare și reducere a cheltuielilor din administrația locală – proiecte care, atenție! sunt blocate de PSD încă din august anul trecut, când reprezentanții acestui partid s-au retras demonstrativ de la ședințele coaliției, pentru câteva zile, pentru a împiedica avansarea discuțiilor pe subiect. Ultima frână, acum două săptămâni, când opoziția PSD a împiedicat guvernul să-și asume răspunderea, în Parlament, pe proiectul de lege ce privea restructurările.

L-am auzit ieri pe Sorin Grindeanu, la întâlnirea cu primarii, făcând o bizară referire la niște elefanți din încăpere – ceea ce mi-a adus aminte, evident, de acel Sorin Grindeanu care semnase Ordonanța 13, acum aproape 10 ani, și era dominat în direct de președintele Iohannis cu faimoasa lui expresie privind elefanții din Palatul Victoria.

Dl. Grindeanu se plânge că primarii au fost “diabolizați cu bună știință”, una construită de cei care, tot potrivit dlui Grindeanu, “sunt incapabili să depășească populismul ieftin”.

Iată un nivel de autoironie care ar fi lăudabil, dacă n-ar fi, cu siguranță, totalmente involuntar. Să-l auzi vorbind despre populism ieftin pe liderul partidului responsabil de dezechilibrarea aproape catastrofală a bugetului național, ei bine, acesta e un spectacol nu doar prost, ci și îngrozitor de scump.

Pe de altă parte, jocul la cacealma al dlui Grindeanu e străveziu. Dânsul face semne de prietenie către aleșii locali, de care crede că încă depinde, și încearcă să răspundă presiunilor pe care le fac aceștia, care cred că încă mai contează. Nu e nimic surprinzător aici, toate partidele vechi au această sensibilitate față de primarii lor, și agitația din ultimele zile față de restructurarea promovată de Ilie Bolojan o confirmă o dată în plus. De ce? Pentru că toate partidele vechi – și PSD, și PNL, și UDMR – au depins mereu, în ultimele decenii, de performanțele electorale ale primarilor lor. Înțelegerea a fost mereu aceeași: fonduri de la buget pentru primari, care le distribuiau clientelei locale. În schimb, primarii livrau voturi prin mobilizarea rețelelor de dependenți, la diversele tururi de scrutin, ceea ce permitea liderilor de la centru să-și mențină accesul la fondurile publice și să continue extracția de bogăție din fonduri publice pentru ungerea angrenajelor de influență și beneficii. Dar acest mecanism pare să se fi gripat la ultimele runde electorale, când PSD și PNL n-au mai reușit, nici separat și nici măcar împreună, să-și trimită candidații în turul al doilea al prezidențialelor. Acesta este un semn că vremurile s-au schimbat iar dependenții, câți or mai fi, s-au mutat – sau au fost mutați – în altfel de zone de influență și manipulare, în care primarii nu prea mai au autoritate.

Dar, chiar dacă, foarte probabil, observă că influența în alegeri a primarilor a scăzut, liderii actuali ai partidelor de sistem nu pot imagina alt mecanism de condiționare reciprocă, și nici primarii nu-și pot închipui că, pur și simplu, acest tip de organizare extractivă a administrației locale nu mai este eficient din punct de vedere electoral. Pur și simplu, timpul i-a lăsat în urmă pe toți, iar spațiul politic este acum pregătit pentru altfel de actori, cu alte instrumente – ceea ce ar putea fi o veste bună… la un moment dat, pentru că deocamdată nu e.

Revenind la întâlnirea de ieri a primarilor nemulțumiți cu premierul și cu alți lideri politici, nu-mi ies din minte intervențiile unora dintre aleși, care au demonstrat, foarte vocal, o deplorabilă înțelegere a felului în care trebuie să-și administreze resursele. Poate cel care ilustrează cel mai bine această situație este primarul unei comune aflată la 20 de km de Ploiești, care s-a plâns că nu poate angaja un secretar general al primăriei deoarece salariul ar fi prea mic în comparație cu ce oferă orașul. În subtext, acest primar cerea ca salariile din comună să fie, de fapt, mărite – din fonduri de la centru, se înțelege – astfel încât să poată concura de la egal la egal cu unul dintre cele mai mari orașe ale României. Or aici este problema profundă a modului în care este organizată administrativ-teritorial România, cu mii de comune și orașe care nu se pot susține nici măcar din punct de vedere salarial din contribuțiile localnicilor.

De aici și panica atâtor primari, zilele acestea. În ciuda dezinformărilor rostogolite de diverși politicieni, guvernul nu urmează să ia mai mulți bani de la primării. Urmează să nu le mai dea atât de mulți – pentru că nu mai sunt. Rezultatul este că mii de primari se vor confrunta, în sfârșit, cu realitatea – iar aceasta este că reforma administrativ-teritorială pur și simplu nu mai poate fi amânată.

Era bine să fie făcută când România încă nu era cu spatele la zidul deficitului bugetar. Dar mai bine mai târziu decât niciodată.

Cuplul Ciucolacu ne-a pasat o notă de plată de sute de miliarde

Wed, 18 Feb 2026 08:50:35 +0000

LevSt. 25 februarie 2026 #6

„…președintele le promulga…”___–-___chiar repede, insa nu și cand ii dezavantajeaza pe marii paraziti:

„… calitate nu de membru, ci de observator…”(Puterea Cincea-despre vizita la Washington)____–-____intr-adevar , Romania nu putea refuza aceasta invitatie, insa ( mai ales in calitatea amintita, de observator) nici nu era o obligatie prezenta sefului de stat, era deajuns prezenta ministrei de externe, in special de cand stim și rezultatul vizitei, neplatind taxa, marele MISFIT a fost luat -fin- in tarbaca- fiind „confundat”(?) cu prim-ministrul, adica o shusha ironica și subtila, a la Trump, pe scurt, a vrut sa-i spuna ca -in calitate de pres-edinte al Romaniei- este un impostor și un uzurpator, practic The Big Misfit, nu a adus nici-un avantaj tarii*, iar in plan personal, destul de probabil, si-a taiat craca de sub picioare, referitor la o vizită oficiala..(* insa-cu siguranta- costul total al deplasarii, este f. ridicat, in special in contextul datoriilor externe, in crestere și iar in crestere…)///

2-Mai jos un comentariu ale carui idei, aplicate, ar putea sa mai reduca din multele cheltuieli inutile si chiar sa ajute o ANUME categorie a populatiei, care -deasemeni- este in crestere:

Jocuri de noroc: „Cum ii tine statul captivi…”(context.ro)___–___ și in aceasta ecuatie, statul este doar un arbitru, ba chiar mai mult decat in alte situatii, „frumusetea este in ochii privitorului”(jucatorului), aici, marea respobsabilitate cade chiar PE umerii „victimei” și a familiei, mai ales cand aceasta persoana intra in „business”, la o varsta sub cea a majoratului, desi nici aceasta ne reprezinra mare lucru, in consecinta (valabil și pentru alte situatii) acest majorat trebuie regandit și acordat la 22-24 ani( exceptii, dreptul la munca și casatorie, etc.)…Insa cel mai important lucru , care ar rezolva (sută la sută) și problema evaziunii fiscale (și altele) consta in renuntarea TOTALA la bani fizici ( adica totul pe card-uri) și astfel s-ar reduce masiv si cheltuielile inutile*, cu bancomatele care nu-si vor scoata investitia niciodata ( aparatura fina, scumpa), bani bagati in investitia initiala, apoi dublata, triplata, etc., de costul intretinerii …Iar referitor la aceste jocuri de noroc, metodologia ar fi f. simpla, nu poti juca decat dacă ai o ANUME varsta și nu poti juca decat un ANUME procent din cat ai pe card, și acela dispersat pe mai multe sesiuni, cu pauze de zile intre ele…

„…* cheltuielile inutile…”____–___aici sunt incluse -automat- și cheltuielile cu tiparirea banilor pe hartie, și chiar mai scump, baterea de monezi, cu cat mai mici ca valoare, cu atat mai scumpe și fara sens, la zi- excluderea monezilor de un ban/cent și chiar de 5 bani/centi, se poate contrabalansa direct prin formarea preturilor, adica eliminarea preturilor( la retail) cu 2 si 49/ kg sau 3 si 04/kg., etc…, CI preturi rotunjite la 2 si 50, sau 3 si 05 sau 3 si 00, la toate produsele de baza (alimente, energie , haine obisnuite, etc.) rotunjirea se va face in favoarea clientului , iar la produse neesentiale( mai ales de lux), aceasta se va face in castigul afacerii…///

2-
iar dupa rezultatele comparate (și la aceasta vizită)-Romania/Republica Moldova- alaturi de aprecierile UE și actele politice corecte și curajoase anuntate de Maia Sandu, devine clar- ca avem deschida o alta oportunitate spre Unire, USA este binevoitoare, iar UE, in plen, invita la acest act, INSA imi este teama ca partea romana VA pierde ( din rea-vointa) și acest tren, totusi FRUNTASII din parlamentele Romaniei și R.Moldova( trebuie sa existe, macar catziva, in fiecare parte) trebuie-URGENT- sa ceara o sedinta comuna a celor 2 parlamente, unde se va supune la vot Unirea, CU M.Sandu pres-edinte peste Romania reantregita, tocmai pentru a nu ostraciza sentimentul moldovenesc, dar -la fel- de important- CU SIGURANTA, cu M.Sandu presedinte*, Romania va incepe sa beneficieze de mai multe avantaje existente, de la UE si chiar de la USA, iar investitorii- vor creste numeric și ca valoare, STIIND deja ca M.Sandu este un om al actiunii concrete și nu al tergiversarii…(* devine probabil ca și Transnistria va dori aceasta mutare, evident, obtinand rapid, cetățenie europeană, cu beneficii nici visate, altfel…)///

Maia Sandu, mult mai eficientă decât Oana Țoiu în Conferința de la Munchen. Cea mai importantă întâlnire a avut-o cu Marco Rubio, secretarul de stat al SUA ( Ziare.com)///

3-
Nicuşor Dan amana promulgarea legii privind pensiile magistraților(…)

2-Avertismentul fostului șef al spionilor români: „Teama nu ar trebui să fie despre prostul din politică, ci despre ticălosul care se ascunde în spatele lui” Silviu Predoiu, (…)____–-____este clar- ca the big misfit, este pus pe distrugerea tarii…///

4-
Semnal de alarmă tras de istoricul Armand Goșu. „România riscă pierderi de teritoriu chiar în acest an. Suntem niște pârliți”. De ce ar depinde totul . ” …scenariu cu Ungaria , Victor Orban… niste bucati din Transilvania.De ce nu?”(Adrian Zia Marti, 24 Februarie 2026, ora 18:59 )–-___–-eu avertizez acest scenariu de peste 10 ani, insa cand un real istoric și expert in asa probleme, o spune, situatia este grava, și -intr-adevar- asa-zisa clasa politica a tarii este total incompetenta și ticalosita la maximum, incat acest scenariu nu este doar o viziune sumbra, iar datorita circumstantelor regionale și mondiala, se poate transforma in realitate, oricand…

Mai jos, doua comentarii din 2022, la art.”Ungaria.Orban, prietenul lui Putin”-Cristian Campeanu-Rev. 22:

04-13-2022

Kelemen Hunor: „Maghiarii transilvăneni sprijină politicile guvernului ungar”(…)___–-___ desi tot un parazit de mare clasa, totusi, acesta stie ce spune, iar daca guvernele Romaniei vor continua sa „guverneze” tot asa(adica dezastruos), se va indeplini si partea a doua a predictiei mele, adica urmatorul anunt va fi „Populatia din Transilvania, sustine… si vrea alipirea cu Ungaria”…Sunt sigur ca Orban si cei din jurul sau au un plan bine gandit , anume, la un anume punct in timp, vor investi 2-3 milioane euro direct in 5-10 romani, personalitati ale mediei transilvanene, care vor incepe sa se intrebe daca nu cumva maxima latina (ubi bene…) nu se aplica chiar la aceste timpuri, si -apoi- incet incet, accelereaza pe idea respectiva, sustinuta de eforturile financiare ale Ungariei, de alte investitii substantiale in Ardeal…Si atunci nici NATO si nici UE nu pot face absolut nimic, e vointa poporului…

LevSt. – 04-05-2022

In cea ce priveste relatia Ungaria-Romania, ultima fraza este compresiva, INSA „cu romanul nu te pune”, raman la aceiasi idee ca Ungaria -prin cumparari masive si investitii – in Transilvania- poate determina populatia transilvaneana -inclusiv romanii majoritari- sa opteze pentru aderarea la Ungaria, evident satui peste masura, de banditismul si bataia de joc a guvernelor si autoritatilor romanesti, practic continua saracire a maselor regionale, in timp ce Ungaria are grija de ei, prin investitii mari si -cum am zis- achizitionari de proprietati, inclusiv istorice…

Europa schimbă viteza; România, „ân spate pe avari”

Wed, 25 Feb 2026 07:15:13 +0000

Împins de Donald Trump pe scările geopoliticii globale, viitorul s-a prăvălit peste noi, făcând cucuie, vânătăi și fracturând certitudini prin cancelariile europene.

Primul contact cu noua realitate a despărțirii transatlantice s-a produs acum un an, la conferința de securitate de la Munchen, unde vicepreședintele american JD Vance și-a ținut discursul de partaj ostil la adresa Uniunii Europene. Luni de zile după aceea, europenii au tot încercat să amâne metabolizarea traumei: poate că lucrurile urmau să revină, cumva, la normalul trecutului trăit în aceeași familie de valori, timp de 80 de ani?

Partenerul de peste Ocean și-a continuat însă accesele de violență domestică.

În cele din urmă, amenințarea cu o bătaie soră cu moartea în ghețurile Groenlandei a trezit la realitate Uniunea Europeană – sau măcar o parte a ei. Acea parte care crede în propriul viitor cu semnificație globală. Acea parte care înțelege să îmbrățișeze maturizarea forțată pe care trebuie s-o parcurgă, pentru a deveni capabilă să-și proiecteze puterea binemeritată peste tot în lume și, evident, să se apere inclusiv de un bully cu totul improbabil, până nu demult.

Vorbesc despre Europa cu două viteze.

6 state membre ale Uniunii Europene au decis să se coalizeze pentru adoptarea unor reforme consistente și decizii de integrare mai profundă, cu scopul de a crește greutatea blocului în negocierile cu actori geopolitici concurenți – sau chiar ostili.

Aceste 6 state sunt Germania, Franța, Italia, Spania, Olanda și Polonia.

Ce le leagă? Fiecare are un PIB de peste 1000 de miliarde de euro. Sunt, în esență, cele mai puternice 6 economii ale Uniunii, care însumează două treimi din PIB-ul UE – adică 14 trilioane dintr-un total de aproape 21 de trilioane de euro.

Dar, în afară de puterea economiilor respective, liderii acestor țări văd și înțeleg viitorul care este deja aici: supraviețuim împreună sau vom fi înfulecați separat.

Aceste 6 țări sunt gata să acționeze solidar în următoarele domenii, descrise de ministrul german de Finanțe:

O piață de capital unificată
Rol consolidat al monedei euro și un euro digital
Cheltuieli coordonate de apărare și achiziții comune de armament
Coordonarea achizițiilor de materii prime și constituirea de rezerve de urgență comune

Principiul de acțiune al acestui grup a fost descris, foarte clar, de cancelarul german Friedrich Merz: „Nu se poate ca întotdeauna ultimul să dicteze ritmul” – cu referire la lentoarea tradițională a Uniunii, unde fiecare membru poate bloca oricând, orice decizie. Pur și simplu, trăim vremuri în care această postură diplomatică, economică, geopolitică osificată a devenit literalmente sinucigașă.

Președinta Băncii Central Europene, Christine Lagarde, a declarat că Uniunea Europeană chiar nu are nevoie de acordul tuturor celor 27 de membri dacă unele țări – coaliții ale voinței, după cum le-a numit ea – doresc o integrare mai rapidă și mai puternică. “Uitați-vă la zona euro, are 21 de membri din cei 27 și funcționează foarte bine”, a exemplificat dna Lagarde.

Iar șefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, și președintele Consiliului European, Antonio Costa, au dat publicității o declarație comună aproape ultimativă în care avertizează că, dacă în următoarele 3 luni nu se vor înregistra progrese semnificative în integrarea accentuată a piețelor de capital și economii, va putea fi aplicată așa-numita “cooperare consolidată”, ceea ce înseamnă, de facto, că un grup de 9 țări din UE se pot desprinde, dacă vor o integrare mai strânsă, de restul membrilor Uniunii care, din diverse motive, nu vor sau nu pot avansa atât de rapid. Ce ar urma să ofere această piață unificată a economiilor? Printre altele, investiții mai eficiente, la nivelul țărilor unificate, în domenii strategice, adică inclusiv în apărare, de pildă. Valoarea acestor economii, la nivel UE este estimată la peste 10 trilioane de euro. 10 mii de miliarde de euro. Pe lângă acest potențial gigantic, programul SAFE, de 160 de miliarde de euro, pare meschin.

Așadar, la fel ca în tururile cicliste, în cursa evoluției Uniunii Europene s-a desprins deja un pluton consistent, care nu mai are răbdare, vorba cancelarului german, să aștepte după ultimii.

Ghiciți cine sunt aceștia. Aveți o singură încercare.

Nu că noi, românii, n-am fi avut toate oportunitățile și tot ajutorul posibil ca să ne modernizăm și să ne dezvoltăm. Dar de aproape 20 de ani, de când România a fost admisă – cu noroc și îngăduință, să recunoaștem – în Uniunea Europeană, o clasă politică deplorabilă a refuzat cu îndârjire să facă reformele necesare creșterii potrivit potențialului țării noastre. De aproape două decenii România subperformează la absorbția fondurilor europene, nu reușește să-și debirocratizeze statul, nu poate să-și aducă în mileniul 3 Fiscul și nici măcar nu mai caută să-și curețe de corupți politica, administrația publică și Justiția.

Pentru numele lui Dumnezeu, nici măcar acum, în ceasul al 12-lea, când statul aproape că a intrat în faliment din cauza deficitului de proporții biblice, iată că partidele sistemului nu acceptă atât de necesara și demult restanta reorganizare teritorială – și știm de ce: pentru că asta ar deranja clientela de partid și mafiile imobiliare locale.

Am urmărit declarațiile făcute de președintele României, Nicușor Dan, imediat după summitul informal de săptămâna trecută al liderilor europeni, o conferință la vârf istorică, unde au fost enunțate, practic, toate principiile fondatoare ale acestei Europe cu două viteze. Dl. președinte a spus, textual, că aceste evoluții “nu trebuie să ne sperie” și că Europa cu două viteze nu ar fi mai mult de “pur și simplu reuniuni de țări (…) în care țări care au anumite idei se coordonează pentru a pune împreună o idee pe masa Consiliului”. Pe noi – a adăugat dl Dan – ne preocupă recunoașterea diplomelor de studii dintr-o țară în alta și prețul energiei.

Cu părere de rău, dar trebuie să spun că am senzația chinuitoare că președintele României pur și simplu nu înțelege transformările istorice, tectonice, prin care trece Uniunea. Or, dacă nici măcar nu recunoști o problemă, nu poți nici s-o rezolvi.

Se spune că, la sfârșitul primului război mondial, liderul Partidului Conservator, Petre Carp, ar fi observat că “România are prea mult noroc pentru a mai avea nevoie și de oameni de stat”. Poate, dar de câte ori să meargă și ulciorul la apă?

Misecuvinismul față cu criza

Wed, 04 Mar 2026 12:49:50 +0000

Citesc următoarea știre difuzată de o televiziune importantă de la București:

“Coşmarul a 300 de turiști români în Israel, rămași în Egipt, s-a încheiat marți dimineață. Oamenii au ajuns acasă cu doua curse speciale TAROM, după ce zborurile inițiale au fost reprogramate.

Bucuria de a fi din nou în siguranță a fost, totuși, umbrită de dezamăgirea față de autorități. Oamenii spun că au fost nevoiți să acopere, din banii lor, cheltuiala pentru întoarcerea în țară.”

Adică au plătit bilet, asta e tragedia.

Presupun că toată lumea știe despre ce este vorba:

După atacarea Iranului de către Israel și SUA, un grup de români – turiști/pelerini aflați în Israel – s-au trezit blocați acolo din cauza închiderii spațiului aerian (și a perturbărilor curselor aeriene din regiune). Autoritățile române au luat măsuri pentru evacuarea și repatrierea lor, dar procesul a fost dificil și a implicat traversarea graniței în Egipt, de unde ar fi trebuit să fie aduși înapoi în România.

Logistica pentru o asemenea organizare de urgență este complicată iar guvernul, sincer, merită felicitat pentru felul în care a procedat – fără incidente majore, fără situații limită.

Dacă se-ntreabă cineva – TAROM e companie strategică a statului român, iar asta înseamnă și că guvernul poate cere uneori ca TAROM să asigure zboruri în situații de criză – cazul de zilele acestea. Pasagerii care cred că statul n-a avut niciun rol în repatrierea lor aveau alternativa să cumpere bilete pe la ce zboruri civile puteau găsi ca să plece din regiune, cu cine știe ce escale și pe unde și cine știe la ce costuri (de pildâ, o cunoștință mai veche încearcă de câteva zile să revină acasă dintr-o vacanță prin Filipine: biletele de avion către Europa au ajuns la 13.000 de dolari).

Dar reacția misecuvinistă a unora – nu toți – dintre acești pasageri, plus tonul compătimitor-ipocrit al relatării de presă merită niște comentarii separate.

Totuși, cât de mare e datoria statului român față de tine, ca să-ți asigure și să-ți plătească avionul ca să te întorci dintr-o zonă de conflict unde te-ai dus din proprie inițiativă, în ciuda tuturor informațiilor că acolo situația se degradează rapid și izbucnirea unui război este iminentă?

De unde acest misecuvinism?

Răspunsul simplu este că el a fost încurajat de decenii întregi chiar de către statul român.

De fiecare dată când are loc o situație limită, statului i se cere, imperativ, să intervină cu repatrieri, despăgubiri și diverse acțiuni din fonduri publice.

Nu spun că statul nu are obligația să-și protejeze cetățenii – iar asta include repatrierea lor, dacă sunt în pericol – dar despre răspunderea acestor cetățeni care s-au pus singuri în pericol, în ciuda tuturor avertismentelor și informațiilor, nu vrem să vorbim?

Iar acest refuz al unei minime prevederi se vede în multe domenii – iată, de pildă, ce s-a întâmplat anul trecut în urma inundațiilor din nord-estul României.

În iulie 2025 au fost fenomene meteo extreme în România care au provocat inundații în Neamț și Suceava. Au fost distruse case, gospodării, au fost evacuate familii.

Imediat, s-a pus problema despăgubirii acestor cetățeni.

Imediat, guvernul a decis să acorde despăgubiri din fonduri publice celor afectați.

Până în luna octombrie, statul a plătit peste 15,7 milioane de lei pentru refacerea a puțin peste 400 de locuințe afectate de inundațiile din județele Suceava și Neamț, ceea ce reprezintă peste 3,1 milioane de euro.

Adică o medie de 36.000 de lei pe locuință afectată.

Însă doar o mică parte a acestei sume a fost acoperită prin polițele de asigurări obligatorii. De ce? Pentru că în România, obligatoriu pare să fie, totuși, opțional.

Iată datele oficiale:

În județul Suceava au fost 317 locuințe inundate, dintre care 223 fără nicio asigurare. 70& erau în afara legii.

În Neamț, din 189 de locuințe inundate, 150 nu aveau nicio asigurare. 80% nu erau asigurate.

Ca să fie clar: asigurarea obligatorie se face pentru orice fel de locuință, inclusiv pentru cele din chirpici, iar aceasta acoperă riscul de cutremur, inundații și alunecări de teren.

Pentru o locuință de chirpici, polița costă 50 de lei PE AN, iar suma asigurată este de 50.000 de lei. Adică oamenii care au pretins despăgubiri din partea statului, din bani publici, pentru că n-aveau PAD, au primit, în cele din urmă, mai puțin decât dacă ar fi respectat legea, plătind prețul a două pachete de țigări – PE AN – pentru asigurarea, încă o dată, obligatorie.

Totuși, de ce s-a executat guvernul fără să crâcnească atunci când i s-a cerut să plătească?

Ce exemplu dă asta?

De ce mai e obligatoriu, dacă e opțional, și de ce să mai plătească restul, dacă oricum primești banii dacă nu respecți legea?

Suntem ca acum 100 și mai bine de ani, exact așa cum descria Caragiale în Conu’ Leonida față cu reacțiunea:

EFIMIŢA: Dacă n-o mai plăti niminea bir, soro, de unde or să aibă cetăţenii leafă?

LEONIDA: Treaba statului, domnule, el ce grije are? Pentru ce-l avem pe el? E datoria lui să-ngrijească să aibă oamenii lefurile la vreme…

Revenind la subiectul din deschidere. Iată ce a declarat ieri după-amiază purtătorul de cuvânt al MAE, Andrei Țărnea:

„Suntem la circa 3.000 şi ceva de cetăţeni care solicită în mod concret ajutor pentru repatriere şi avem în atenţie un număr de circa 16.000 de cetăţeni în regiune. Încă o dată, nu este totalul cetăţenilor români din aceste spaţii, dar este vorba despre cei care sunt cetăţeni români şi nu sunt rezidenţi neapărat permanenţi sau sunt doar cetăţeni români, ci rezidenţi permanenţi în ţară din zona Golfului”.

Ce credeți, ar trebui ca statul român să plătească avioanele pentru repatrierea acestor 3000 de cetățeni care “solicită în mod concret ajutor pentru repatriere”?

Principiul GIGO în politică

Wed, 25 Mar 2026 07:39:47 +0000

M-a întrebat zilele trecute un taximetrist ce-ar putea face ca să-și protejeze familia (și pe el însuși) de furtuna economică spre care ne-ndreptăm.

Cred că e o întrebare pe care ne-o adresăm cu toții.

Așteptăm ordonanța de urgență care ar urma să tempereze creșterea prețului carburanților – trebuia să fie adoptată marți, dar a fost amânată pentru că lipsea un aviz de la Consiliul Economic și Social – asta e o chestiune formală, până la urmă. Adevărul e că măsurile nemulțumesc pe toată lumea și, în esență, foarte probabil că nici nu vor rezolva mare lucru.

Adică comercianții nu acceptă intervenția statului în marjele de profit, pentru că asta ar putea provoca, prin ricoșeu, penurie – de ce să mai imporți țiței scump pentru rafinare și motorină și mai scumpă, din moment ce ajungi s-o faci în pierdere?

Ar mai urma să fie interzis exportul carburanților – asta e o măsură care cred că trebuie explicată mai bine, pentru că eu n-o înțeleg: ce rost are să interzici exportul de benzină, când România e exportator net (de 18 ori mai multă benzină exportată decât importată)?

În fine, unele surse susțin că PSD ar dori reducerea taxelor pe vânzarea carburanților – o măsură populist-populară care ar fi fost posibilă, eventual, dacă dnii Ciolacu și Ciucă n-ar fi spart bugetul anii trecuți, ca să avem acum un deficit de țară aflată în război, cu care nu mai poate fi amortizat niciun șoc. Să nu uităm de ce suntem aici.

În fine, problema fundamentală a acestui plan de temperare, cât de cât, a creșterii prețului la pompă este că pur și simplu nu poate anticipa nimeni, acum, cât de rău s-ar putea deteriora situația aprovizionării globale cu petrol – și nu numai – așa încât poți să te dai peste cap ca să obții o reducere de juma’ de leu la pompă și mâine două drone Shahed mai aruncă în aer o rafinărie saudită și cu asta prețul motorinei sare cu încă 5 lei.

Adevărul e că suntem – și nu doar noi, românii, ci lumea întreagă, în plină criză globală, una provocată de războiul haotic declanșat de SUA și Israel în cea mai sensibilă regiune a lumii când vine vorba de resurse petroliere. O criză mai severă decât Marea Criză a Petrolului din anii ‘70, după cum avertizează din ce în ce mai mulți analiști.

Am intrat în a 4-a săptămâna a acestui război care, după cum ne-a spus dl Trump, a fost deja câștigat încă de acum 4 săptămâni, și iranienii au apucat lumea întreagă de Strâmtoarea Hormuz și strâng vârtos, complet neimpresionați de pălăvrăgelile și statusurile scrise cu majuscule, la 2 noaptea, de cel mai iresponsabil și corupt președinte american din istoria Statelor Unite.

E o degradare înspăimântătoare a ceea ce se presupune că ar trebui să fie cea mai prestigioasă funcție politică și executivă din lumea liberă. O funcție ce presupune – sau asta credeam noi, sau mulți dintre noi – seriozitate, cumpănire, substanță, să înțelegi, măcar, ce greutate are fiecare gest pe care-l faci, fiecare decizie pe care o iei.

Dar iată că la Casa Albă este acest personaj burlesc, un bufon media care s-a înconjurat de sicofanți și care exercită puterea așa cum mânuiește maimuța briciul.

Au existat numeroase avertismente și analize militare de specialitate care au arătat că declanșarea unor operațiuni militare împotriva Iranului va duce la această situație – închiderea de facto a Strâmtorii Hormuz și provocarea unei crize globale. Au existat analize – sunt publice – care au avertizat că Iranul va răspunde militar împotriva altor țări din regiune. Uluitor, la mijlocul lunii februarie însuși guvernul iranian a avertizat, într-o declarație publică făcută la ONU, că interesele americane și ale aliaților Americii din regiune vor fi ținte militare legitime în cazul în care va fi atacat Iranul – dar toate analizele, toate avertismentele au fost ignorate.

Iar acum, dl Trump anunță încetări ale focului care nu există, după ultimatumuri neluate în seamă, și negocieri fără interlocutor, timp în care la bursa americană, în mod foarte ciudat, cineva speculează cu miliarde de dolari căderea sau creșterea acțiunilor în urma acestor declarații fără cap și fără coadă. Iar Iranul continuă să trimită drone și rachete balistice, care lovesc rafinării sau ucid și rănesc civili, asta chiar dacă, nu-i așa, americanii și israelienii i-au obliterat încă de acum vreo săptămâni, haha.

Noi ne concentrăm acum pe prețul benzinei și motorinei la pompă, dar zău că asta e cea mai mică problemă dintr-un morman în creștere de probleme din ce în ce mai mari și mai toxice pentru economia globală.

Cu industria gazului lichefiat din Qatar puternic afectată de atacurile iraniene, urmează, probabil, costuri mult mai mari pentru producția de îngrășăminte agricole, deci scumpirea alimentelor – care oricum se vor scumpi pentru că se scumpește transportul maritim, și că e motorina mai scumpă, și că se lungesc rutele. Fără gaz, toate industriile ce folosesc această resursă vor fi în dificultate – plastic, detergenți, fibre sintetice. Lanțurile de aprovizionare ce treceau prin Golf sunt, practic, întrerupte, iar asta poate însemna întârzieri sau blocaje pentru orice industrie – piese industriale, echipamente. Industria materialelor de construcții, care este de obicei energofagă, va avea de suferit – cimentul, oțelul vor costa mai mult. Sau, ca să vezi cum ricoșează criza prin lume – din cauza închiderii producției de gaz din Qatar, este masiv afectată producția de heliu – Qatarul este și unul dintre cei mai mari exportatori de heliu din lume, cu o cotă de 30% din piață – și, fără acest gaz inert, care poate fi răcit până la -269 de grade Celsius – adică 4 Kelvin, pentru cei care-și mai aduc aminte de orele de fizică – nu se pot produce cipuri pentru orice fel de sisteme computerizate – ah, da, și fără heliu, care răcește magneții supraconductori, nu funcționează aparatele de RMN, în spitale.

Practic, ne confruntăm, cum spuneam, cu începutul unei crize globale de o amplitudine pe care n-am trăit-o niciodată până acum, care se va simți în toate domeniile. De-asta, prețul la pompă este doar unul dintre simptome, poate cel mai suportabil, și tot de aceea a te aștepta ca guvernul României să rezolve problema este completamente nerealist – sau populist.

Revenind la taximetristul meu, care m-a întrebat ce e de făcut, ce să facem noi, oamenii obișnuiți, confruntați cu acest tsunami – sincer să fiu, n-am știut ce să-i răspund. N-am putut să-i dau atunci un sfat, nimic. Dar m-a frământat întrebarea asta, că și eu mă-ntreb ce pot face ca să mă protejez în marginea acestui viitor furtunos care se prăvălește peste noi.

Am găsit, totuși, două răspunsuri aici: mai întâi, să fim prudenți și atenți și mai disciplinați și mai muncitori, ca să ne protejăm sursele de venit, alea care sunt. Probabil că greul încă n-a venit, deci mai avem un pic de timp să ne pregătim cu o nouă atitudine față de muncă și consum. Dar și față de politică.

Pentru că – și de aici vine al doilea răspuns – e crucial să înțelegem, fiecare dintre noi și noi toți, împreună, lecția pe care ne-o predă acum America: anume, că există o responsabilitate a votului și o consecință a votului. Că și în alegeri, ca în multe alte sisteme, funcționează principiul GIGO: Gunoi Introduci, Gunoi Obții. Când votezi un fanfaron cu trecut dubios, care promite că e-n stare de orice decizie extremă, atunci înseamnă că accepți și consecințele a orice face acest politician. Dacă îți bagi picioarele în el de vot, dacă votezi “ca să se-aleagă praful”, așa cum am mai auzit pe câte unii că spun, ei bine, s-ar putea să-ți iasă, și chiar să se-aleagă praful, începând chiar cu viața ta, a familiei tale și a unor societăți întregi.

Să nu minimalizăm vreodată răul pe care-l poate face un politician dement, fără scrupule, ce ajunge la putere – avem multe exemple în istorie, și de fiecare dată omenirea spune – never again, niciodată din nou.

Se spune că omul deștept învață din greșelile altora, iar prostul nici din ale lui.

În România, mai avem doi ani până la următoarele alegeri. Mai e, deci, timp să învățăm din greșelile altora – mai ales că le trăim efectele. Cât de greu poate să fie?

Gargaragii și consecințe

Thu, 02 Apr 2026 06:20:31 +0000

„Sunt decenii în care nu se întâmplă nimic și sunt săptămâni în care se întâmplă decenii” – citatul îi este atribuit lui Vladimir Ilici Lenin și, chiar dacă nu l-o fi rostit, de fapt niciodată, sigur l-a înțeles, pentru că i-a aplicat fără scrupule semnificația profundă, într-un experiment distopic pe un popor întreg.
După decenii de creștere, istoria a intrat într-o vrie din care nu știm cine și cum va mai scăpa nevătămat.

Cea mai puternică țară a lumii a ajuns pe mâna unui iresponsabil care o conduce cum conduce un psihopat mașinuțe bușitoare.

Donald Trump a provocat o criză globală, declanșând un război fără ieșire onorabilă în cea mai sensibilă zonă geostrategică a Pământului. Președintele Americii se-ncurcă acum în propriile minciuni, declarând victorii, dând ultimatumuri, anunțând negocieri de pace și amenințând cu distrugerea totală de mai multe ori pe zi, într-o dezordine literalmente psihotică. Ieri, de pildă, s-a trântit pe jos, pe rețelele sociale, într-un nou tantrum, amenințând că Statele Unite nu-și vor mai respecta obligațiile față de parteneri și aliați pentru că aceștia nu au intrat și ei în războiul pe care l-a declanșat împotriva Iranului – de altfel, fără a se consulta cu ei și fără măcar a întreba pe cineva ce crede despre idee.

Dl Trump a dorit schimbarea regimului de la Teheran și tot ce-a obținut a fost înlocuirea ayatollahului tată cu ayatollahul fiu, care e și mai radical.

Dl. Trump a vrut distrugerea sau capturarea uraniului îmbogățit al Iranului și uraniul e încă bine ascuns, cu zero șanse de a fi capturat.

Pentru a marca aceste autogoluri istorice, dl Trump a cheltuit până acum 1 miliard de dolari pe zi din bugetul Statelor Unite.

Iar singurul obiectiv rezonabil care mai poate fi identificat acum este redeschiderea Strâmtorii Hormuz, adică să se revină la situația de dinaintea războiului. Iată ceva atât de absurd încât este aproape imposibil de comentat: obiectivul războiului dlui Trump ar fi să se anuleze consecința începerii războiului de către dl Trump.

Riscul extinderii regionale a acestui conflict este în creștere. Zi de zi, Iranul mai lovește un petrolier din Golf, o rafinărie, un port, un depozit – nu-i nevoie de multe astfel de atacuri, și nici măcar de multe lovituri reușite, ci numai de a demonstra că, în strâmtoarea acesta claustrofobic de îngustă, acționează un actor militar și politic hotărât și capabil să blocheze traficul naval prin mijloace violente.

Ideea de escortare a petrolierelor prin Hormuz este în același timp ridicolă și de coșmar. Paradigma războiului s-a schimbat fundamental în ultimii ani – am trecut de la loviturile de precizie, cu echipament militar extraordinar de sofisticat și prohibitiv de scump, la precizia militară de masă, cu roiuri de drone primitive, ieftine, și ucigător de eficace prin număr. Ce poate face un distrugător trimis să protejeze un petrolier mai lung decât Casa Poporului când acesta e ținta unui atac simultan cu zeci de drone aeriene și acvatice? E suficient să treacă una singură și atacatorul și-a atins obiectivul.

În termeni militari, Iranul menține așadar inițiativa, decide unde și când să lovească și controlează câmpul de bătălie. Adică dictează ritmul confruntării și obligă adversarul să lupte acolo unde nu poate câștiga. Că ne place sau nu, Iranul duce cu măiestrie un război asimetric de manual. Nu că aș avea vreo simpatie pentru regimul teocratic de la Teheran, care își ucide cu zecile de mii cetățenii care îndrăznesc să demonstreze împotriva ayatollahilor și care finanțează de zeci de ani diverse mișcări teroriste, destabilizând întreaga regiune, dar realitatea trebuie observată.

În România, noi stăm cu ochii pe prețul carburanților și pierdem vremea cu certuri pe reducerea selectivă a taxelor – “dar de ce doar la motorină și nu și la benzină?” – când, de fapt, prețul la pompă va deveni, curând, cea mai mică problemă din torentul cu care ne vom confrunta. Blocarea Strâmtorii Hormuz printr-un război catastrofal de prost gândit, și bombardarea de către Iran a facilităților industriale ale celorlalte țări din Golf, sugrumă lanțurile de aprovizionare nu doar pentru țiței, gaz și carburanți, ci și pentru diverse alte materii prime și echipamente cruciale pentru funcționarea economiei globale.

Situația se deteriorează rapid – atât de repede încât, ieri, Comisia Europeană a cerut statelor membre ale Uniunii să se pregătească pentru măsuri de reducere a consumurilor și să se consulte pentru a adopta politici comune în această privință – și e ușor de înțeles de ce: în piața comună a Uniunii, contagiunea dezechilibrelor de aprovizionare este garantată.

Și acum, să privim spre noi înșine.

Unde este România în acest vârtej monstruos al istoriei?

România este la granița celui mai devastator război terestru din Europa, după cel de-al doilea război mondial, și una dintre țintele predilecte ale operațiunilor de destabilizare și dezinformare din partea Rusiei. O țintă deja făcută ciur, dacă e s-o spunem drept.

A început acum încă un război, nu chiar așa departe, care ne afectează profund și e de natură să creeze mari dificultăți financiare și economice și, pe cale de consecință, instabilitate suplimentară.

Aceste șocuri cumplite, care pot destabiliza societăți mult mai echilibrate, ne lovesc, seismic, în mai proastă perioadă posibilă pentru noi – financiar, economic, politic.

Avem o clasă politică epuizată, cu partide care și-au distrus cu îndărătnicie, ani la rând, orice urmă de credibilitate și respect din partea electoratului. Establishmentul actual este, de aceea, pus sub presiune și se confruntă cu provocarea nou-veniților politici populist-extremiști. E foarte posibil ca aceștia să câștige majoritatea în următoarele alegeri. Ca de obicei în situații de criză, alegătorii se orientează spre pseudo-soluții radicale – și, ca de obicei, aceste partide nu pot inventa alte legi economice și alte realități, chiar dacă pretind c-o pot face, ci doar agravează dramatic problemele.

Ei bine, în aceste condiții-limită, în care la conducerea României e nevoie, mai mult ca niciodată, de inteligență, viziune, calm, spirit de sacrificiu, un mare gargaragiu politic, care acționează ca șef al PSD – adică dl. Sorin Grindeanu – a reușit cumva (contra)performanța de a propune României instabilitatea ca model de guvernare.

Asta a venit ca o justificare a consecințelor inevitabile pe care le au și le vor avea atacurile furibunde, zilnice, ale PSD împotriva premierului Bolojan. Drumul pe care s-a angajat PSD duce direct la destrămarea acestei coaliții de guvernare și la acutizarea crizei.

Așadar, aflat la Brăila, la o reuniune cu colegi de partid, dl Grindeanu a declarat, textual: „Am văzut în Bulgaria, de exemplu, în ultimii 3–4 ani, (că) au fost opt sau nouă runde de alegeri anticipate. Ratingul de țară este mai bun decât al României astăzi și nu puteți să îmi spuneți că opt sau nouă runde de alegeri au însemnat stabilitate politică. Stabilitatea politică este bună doar atunci când aduce prosperitate.”

Este ceva atât de grotesc și toxic încât nu poți să nu te-ntrebi dacă dl Grindeanu se află cumva în slujba dușmanilor acestei țări. Asta, sau o șubrezenie intelectuală deplorabilă, care-l împiedică pe șeful PSD să înțeleagă diferența dintre corelație și cauzalitate.

Adică să priceapă că Bulgaria are rating de țară mai bun ca România nu datorită celor 8-9 runde de alegeri anticipate, ci datorită unor politici economice total diferite de ale României.

Bulgaria are un deficit comercial de sub 3%, de ani de zile, iar aceasta a fost și una dintre condițiile pentru admiterea țării în zona euro. România pe care ne-a lăsat-o dl Ciolacu, anul trecut, avea un deficit de 3 ori mai mare și nu mai are nicio șansă să intre în zona euro cel puțin o generație de-acum înainte.
Țara noastră va trebui să plătească anul acesta 11 miliarde de euro doar ca dobânzi la creditele luate – cum ar spune dl Grindeanu – ca să aducă prosperitate. România se apropie de un nivel de două treimi al datoriei publice raportată la PIB. Bulgarii sunt sub 50%. Leva bulgărească a fost legată de marca germană și de euro, de aproape 30 de ani încoace – asta a redus flexibilitatea economică, pe de o parte, dar a și împiedicat guvernele de la Sofia să tipărească bani și să dea cu mite electoraliste în populație, ceea ce e singurul lucru pe care-l pot imagina pesediștii ca așa-zisă politică de dezvoltare – uite unde ne-a adus asta.

Ce lux fatal ne pregătește acest politicard îmbibat cu luxul sinecurilor, al protocolului de stat și al avioanelor Nordis! Noua doctrină Grindeanu: instabilitate, trântirea propriului guvern, alegeri anticipate, criză politică în vremea scufundării unei întregi istorii!

Cum s-a lepădat Nicușor Dan de Ilie Bolojan

Thu, 09 Apr 2026 10:43:34 +0000

Numirea procurorilor șefi a provocat un val de revoltă și critici în rândul susținătorilor (de până acum ai) președintelui Nicușor Dan. Toată lumea are o opinie despre asta, deci nu despre acest subiect vreau să vorbim (o să las la final un rezumat* pentru cele trei nume care concentrează tirul criticilor, ca să ne fie mai ușor pentru documentare ulterioară).

Cred că, în vacarmul general, scapă o altă serie de semnale pe care președintele le-a dat în timpul conferinței de presă.

Este vorba despre abandonarea premierului Bolojan.

Dl. Dan a fost întrebat direct, în trei rânduri, de către trei jurnaliști diferiți, despre criza din coaliție. Cu fiecare răspuns, a scăldat-o. Nu i-a rostit numele nici măcar o dată lui Ilie Bolojan. Nu și-a exprimat în niciun fel susținerea față de el.

Iată aceste momente, extrase din transcrierea oficială a conferinței de presă, de pe site-ul Președinției.

1.
Jurnalist: Ok. Și o scurtă întrebare: dacă la 20 aprilie, PSD va decide să-i retragă sprijinul politic Guvernului Bolojan, ați fi dispus să desemnați un alt premier liberal?

Președintele Nicușor Dan: Așa cum am spus zilele trecute, sunt foarte, foarte multe scenarii și nu aș vrea să… Evident că sunt discuții informale pe toate aceste scenarii posibile, dar nu cred că e util să facem în spațiul public analiza tuturor scenariilor.

2.
Jurnalist: Și dacă îmi permiteți, vedem în Coaliție, sau cel puțin în consultarea aceasta internă a Partidului Social-Democrat, că se conturează scenariul prin care PSD să-și retragă miniștrii din Guvernul României după data de 20 aprilie. Dumneavoastră ce le veți spune liderilor Coaliției? Ar trebui să continue în această formă sau ar trebui să existe o schimbare din ministere, o rescriere de protocol?

Președintele Nicușor Dan: Cum am spus mai devreme, nu vreau să intrăm în scenarii. Și, dincolo de configurații și acorduri între partide, noi, ca țară, avem niște obiective. OCDE, să sperăm, vara asta, după care – foarte, foarte important – sfârșitul lunii august, termenul limită PNRR. Deci avem nevoie de, dincolo de lupte politice care sunt inerente, avem nevoie de o colaborare a instituțiilor, astfel încât să luăm cât mai mulți din banii pe care putem să-i luăm pe PNRR.

3.
Jurnalist: Și o foarte scurtă întrebare: îl mai susțineți pe premierul Bolojan în funcție?

Președintele Nicușor Dan: Dincolo de asta, dincolo de ce aș spune eu – și tocmai că Constituția îmi dă un rol de mediator pentru ce se întâmplă acum și ce eventual se va întâmpla mai încolo – dincolo de asta, susținerea unui prim-ministru, conform Constituției, trebuie să vină din Parlament.

A mai existat o a patra întrebare indirectă care i-ar fi permis președintelui să dea un mesaj de susținere pentru premier, dar și aici a refuzat să facă acest gest:

4.
Jurnalist: Domnule Președinte, a existat o condiționare directă sau indirectă din partea Partidului Social Democrat privind menținerea Coaliției de guvernare și susținerea Cabinetului Bolojan în schimbul validării de către dumneavoastră la vârful Parchetelor a acestor numiri?

Președintele Nicușor Dan: Nicidecum, nu.

Jurnalist: N-ați purtat negocieri în acest sens?

Președintele Nicușor Dan: Nu, nicidecum.

Deci „sunt multe scenarii, nu aș vrea să, noi avem niște obiective, rol de mediator, susținerea să vină din Parlament”

Prin contrast cu răspunsurile expediate de mai sus, în cazul procuroarei Chiriac, dl președinte a cheltuit mai bine de jumătate din expozeu pentru a o apăra pe aceasta punct cu punct, acuzație cu acuzație.

Iată o diferență de atitudine frapantă.

Dl. Dan e total angajat în susținerea unei procuroare controversate și completamente detașat de șeful guvernului, ținta unei campanii dezlănțuite de denigrare din partea propagandei de partid a PSD și AUR.

Este clar, din aceste răspunsuri, că dl. președinte nu va ridica un deget pentru menținerea în funcție a prim-ministrului Ilie Bolojan.

De ce?

Poate că dl. Dan se teme de o eventuală coaliție PSD-AUR, care l-ar putea suspenda fără efort. Un referendum de demitere pe fondul nemulțumirii generale a populației ar avea șanse semnificative să treacă.

Poate că dl. Dan crede că, dacă transmite diverse semne de prietenie către PSD, i se va răspunde la fel – în fond, a mai existat nu demult un președinte de la care am sperat reformă și-am primit din contră.

Sau poate că, pur si simplu, dl. Dan chiar consideră că nu poate fi sacrificată stabilitatea politică a României, în acest context național și internațional îngrozitor, doar pentru o persoană.

Probabil că debarcarea acestui ardelean încruntat, care nu știe decât să ia decizii logice, oricât de neplăcute ar fi, era oricum inevitabilă. E prea departe de coteriile, ipocriziile și demagogiile politicarzilor dâmbovițeni. Doar că am sperat că momentul nu va veni atât de curând, că va avea timp să mai curețe din cangrena clientelismului acesta care sufocă administrarea statului român.

Poate că dl. Bolojan va înțelege însă, în sfârșit, că politica la vârf e fără mamă, fără tată. Că degeaba promiți public că n-o să candidezi la președinție (în 2030), când asta nu-ți aduce înapoi nici loialitate, nici onestitate, nici recunoștință.

Ce rămâne de stabilit este dacă Ilie Bolojan își va asuma, în sfârșit, faptul că are o greutate politică reală, și dacă va începe să și acționeze ca atare – și nu pe cont propriu, pentru că asta, în politică, te face vulnerabil și ineficace.

Poate că, în sfârșit, Ilie Bolojan pricepe că puterea nu se primește, ci se ia.

*Numirile:

Președintele a desemnat-o pe dna procuror Cristina Chiriac ca procuror general. Ea a fost acuzată de ineficiență în conducerea DNA Iași și de proastă gestionare (sau chiar mai rău) a dosarului de agresiune sexuală al episcopului de Huși. Dna Chiriac a primit aviz negativ de la CSM pentru această funcție, aviz pe care dl. Dan nu l-a luat în considerare.

Președintele l-a desemnat pe procurorul Marius Voineag, fost șef DNA, ca procuror adjunct al procurorului general. Dl. Dan l-a criticat puternic pe dl. Voineag la începutul mandatului, acuzându-l de ineficiență. În documentarul Recorder „Justiție capturată”, dl. Voineag este acuzat că ar fi încercat să blocheze sau exercite un control direct asupra dosarelor sensibile aflate în lucru la DNA. Nici el nu a primit avizul CSM pentru noua funcție.

Președintele l-a desemnat pe procurorul Alex Florența ca procuror-adjunct al DIICOT. Dl. Florența a fost procuror general și a fost și el criticat public anterior de dl. Dan pentru management defectuos și lipsă de rezultate. Nici el nu a avut avizul CSM pentru numire.

Alegerile din Ungaria: Péter Magyar moștenește o (cvasi)dictatură

Mon, 13 Apr 2026 15:11:59 +0000

Să ne temperăm un pic entuziasmul: doar înfrângerea la urne a lui Viktor Orbán/FIDESZ nu schimbă nimic din complicatul angrenaj politico-administrativ construit, rodat și rafinat în ultimii 16 ani în Ungaria.

Folosind particularitățile sistemului parlamentar și constituțional unguresc, Orbán a putut rescrie Constituția după cum a vrut, când a vrut. Din 2010 încoace, de când a câștigat alegerile cu supermajoritate, acest document fundamental a fost modificat de 12 ori, ultima dată acum 4 ani. Schimbările au fost aproape de fiecare dată profunde, vizând esența statului maghiar. Astfel, au fost puse de facto sub control politic instituții cruciale, precum Curtea Constituțională, sistemul judecătoresc, sistemul electoral, controlul media șamd. Drept rezultat, guvernul a primit puteri extinse și au fost reduse dramatic posibilitățile de monitorizare și cenzurare a acțiunilor executivului.

Să ne felicităm că la noi nu e posibilă schimbarea atât de facilă a Constituției și nici atât de ușor ca un partid să obțină măcar majoritatea absolută, darmite super-majoritatea. Imaginați-vă cum ar fi arătat România în condiții similare, după 16-20 de ani de rescris statul de către politicienii noștri.

La vecini, rezultatul e binecunoscut: Ungaria a devenit cea mai coruptă țară UE, media a fost concentrată în proprietatea clientelei de partid, inegalitățile sociale și economice s-au adâncit.

Acesta este contextul în care a obținut Péter Magyar/TISZA această victorie zdrobitoare – dar, atenție, supermajoritatea de 69% (estimată, înainte de rezultatele validate) este consecința a însuși sistemului pus la punct de Orbán pentru exploatarea voturilor în profitul câștigătorului. Votul politic, pe liste, arată o diferență mai mică.

Din totalul de aproximativ 5,7 milioane de voturi valabile, TISZA a primit 3,1 milioane, FIDESZ puțin peste 2,2 milioane și Mi Hazánk, al treilea și ultimul partid intrat în Parlament, a luat cam 340 de mii. Asta înseamnă, de fapt, 54% la 39% și 6%. Vorba românească merge foarte bine aici: nu este pentru cine se pregătește, este pentru cine moștenește.

În fine, marea întrebare este, acum, ce va face Péter Magyar cu sistemul moștenit de la Viktor Orbán. Între ei doi nu sunt mari diferențe ideologice.

Niciunul nu e federalist european și amândoi sunt mai degrabă suveraniști – dar, e adevărat, Magyar a promis că va readuce Ungaria în UE și va abandona sabotajul permanent din structurile europene.

Amândoi sunt conservatori de dreapta, tradiționaliști, naționaliști, amândoi susțin intervenția statului în economie, ambii critică liberalismul european.

Péter Magyar a avut însă un discurs anti-corupție, a promis revenirea la pluralismul media și s-a angajat că va reseta sistemul iliberal orbánist.

Asta a fost, însă, în campania electorală. Pe cât de vastă este puterea pe care a câștigat-o (pentru Ungaria), pe atât de mare este și tentația.

Am mai văzut candidați pe platforme democratice care se răsucesc când câștigă alegerile.

Ce ar trebui să facă Magyar este enorm – practic, efortul său ar trebui să fie invers decât al lui Orbán: să deconstruiască iliberalismul și să reconstruiască democrația. Orbán a avut nevoie de 16 ani pentru asta.

Ieri seară, Péter Magyar a cerut demisia „marionetelor” lui Orbán: „Îi cer Președintelui Republicii să invite imediat câștigătorul să formeze un guvern și apoi să plece din funcție. Îi chem pe toți acești marionete care au fost la putere în ultimii 16 ani să facă același lucru” – a spus el, referindu-se apoi la președinții Curiei (Curtea Supremă, în sstemul unguresc), ai Oficiului Judiciar, ai instanțelor supreme și constituționale, ai Curții de Conturi, ai Autorității pentru Concurență și șeful autorității media, după care a adăugat: „Să plece, să plece. Să nu aștepte până când îi vom trimite noi acasă”.

Toți aceștia au mandate de câte 9-12 ani și au capacitatea să blocheze complet orice încercare de reformă în Ungaria.

Vor pleca?

Și, dacă da, ei vor trebui înlocuiți – cu loialiști ai lui Magyar, evident. Teoretic, rolul lor ar trebui să fie, apoi, să participe la desființarea propriei lor puteri, în cursul reformei pe care se presupune că ar urma s-o declanșeze noul prim-ministru maghiar, cu puterea lui atât d emare.

Eu sper că așa va fi. Dar rămân rezervat. Puterea corupe iar puterea absolută corupe absolut, nu-i așa?

Țara ca o pradă

Wed, 22 Apr 2026 07:58:04 +0000

Ce a făcut PSD este de o iresponsabilitate năucitoare. Parcă vrea cu tot dinadinsul să prăbușească România. Începi să te-ntrebi dacă nu carecumva are un plan bine pus la punct în sensul ăsta.

În orice caz, aici este vorba și despre o nesimțire crasă, despre un dispreț monstruos al acestor politicieni față de victimele propriilor lor decizii. Măcar PNL, cu Bolojan, se străduiește să repare ce a stricat Ciucă, dar la PSD nicio tresărire, nicio asumare, nicio încercare, cât de cât timidă, pentru propria reabilitare.

Guvernele Ciucă și Ciolacu au preluat o țară care abia începuse să-și revină după pandemie. Deficitul bugetar era în scădere, dar acești doi politicieni, susținuți de partidele lor și de președintele Iohannis, au distrus literalmente bugetul național. Au apucat România de ceafă și-au dat-o cu capul de îmbelșugata masă a populismului până s-a umplut de cucuie financiare.

Ciolacu, de exemplu, a umflat din pix de 60 de ori fondul de rezervă al Guvernului – adică a spulberat în 16 luni cât toate guvernele României în 15 ani. Cât? 65 de miliarde de lei – și a modificat și legea, astfel încât să poată folosi banii din Fondul de Rezervă și pe cheltuieli curente, nu doar pentru situații de urgență. Care au fost cheltuielile curente? Măriri de salarii și pensii, bonusuri, sporuri, subvenții – fără nicio legătură cu capacitatea reală a economiei de a suporta astfel de creșteri. A tocat 4% din PIB-ul României într-un an și jumătate. 4% din PIB, mai mult ca bugetul Educației sau Apărării, în pixul unui politician care nu poate arăta diploma de bacalaureat, un politician care-și imagina că va deveni președintele României.

Ciolacu a spart banii din Fondul de Rezervă pe mite electorale. Un comportament criminal, de-a dreptul – Fondul de rezervă este pentru urgențe – cutremur, inundații, dezastre naturale, criză energetică, război șamd, nu ca să cumpere premierul PSD voturi.

Iată ce spune consilierul BNR Eugen Rădulescu: “Tot Fondul de rezervă al Guvernului a fost tocat pe nimic. Fondul de rezervă trebuie cheltuit numai și numai pentru crize. Acum trebuia să avem bani în Fondul de rezervă ca să putem să atenuăm criza din Golf. Ne-am trezit că nu avem niciun glonț. Nu mai avem nicio resursă bugetară.” (Digi24)

Așa, și? Credeți că pesediștii simt vreo vină?

Am auzit că dna Olguța Vasilescu, despre care se spune că este gânditoarea acestei catastrofe politice, să mori de râs, nu alta, a spus că Ilie Bolojan e incompetent pentru că în mandatul său datoria externă a continuat să crească. Dna Olguța se uită la economie ca la poarta nouă. Evident că datoria statului a continuat să crească, pentru că altfel nu pot fi acoperite cheltuielile iraționale angajate de Ciucă și Ciolacu. Ca să oprești această creștere, trebuie să faci reforme și să tai cheltuieli, ori exact asta refuză PSD.

De altfel, când e la guvernare – și e aproape tot timpul – pesediștii nu au decât un singur obiectiv: să împiedice reformarea și eficientizarea administrației statului român, pentru ca nu carecumva să li se micșoreze oportunitățile de a suge, sfeterisi, extrage, dijmui etc din averea publică în beneficiul lor și al propriei clientele de partid. Și fac asta de 35 de ani încoace, fără abatere.

Ați văzut ce repede au trecut anul trecut primele măsuri de echilibrare a bugetului – adică măririle de taxe și impozite, pe care le plătesc, evident, cetățenii și businessurile cinstite din țara asta, nu hoții și șperțarii banului public.

Și ați văzut cu câtă îndârjire a blocat ulterior PSD toate încercările de a reduce din cheltuielile statului, așa cum era angajamentul coaliției, da? E vorba de pensiile speciale, reducerea schemelor de personal din primării și ministere, tăierea sinecurilor de prin companiile de stat, reorganizarea administrativ-teritorială a României, închiderea companiilor cu pierderi, digitalizarea ANAF etc – nimic nu s-a putut face, pentru că PSD s-a pus cu toată greutatea sa de partid de sistem în ușa reformei, ca să nu scape din gheară banul public, fără de care pur și simplu nu mai are nicio rațiune de a exista.

Deci, să recapitulăm, că poate am uitat, care este situația:

România are un deficit de țară în război, făcut de niște politicieni ticăloși și iresponsabili.

La graniță, în est, avem un război adevărat, cel mai sângeros și extins din Europa de după 1945.
Suntem ținta unor campanii de dezinformare și manipulare ce destructurează însăși fibra societății.

În fine, din cauza războiului din Golf, am intrat într-o criză energetică globală, care ar putea să se transforme curând într-o criză economică globală.

Probabil că niciodată din 1945 încoace nu au fost momente atât de periculoase pentru țara noastră.

Și ce face PSD? Declanșează o criză guvernamentală și politică ce va nărui stabilitatea financiară și economică a țării. Și o mai face și sărbătorește, cu lumini colorate, muzici de generic și discursuri triumfaliste, de zici că au fumat toți ceva stricat la partidul ăla. E grotesc. Cumva, chiar mai grotesc decât serbarea nord-coreeană de ziua lui Victor Ponta de pe Arena Națională, din 2014, pentru că acum avem cu totul alt context național și internațional.

Iar când opinia publică protestează, și pe bună dreptate, tot madam Vasilescu pufnește cu dispreț – “ce, ne-au votat pe noi acești oameni, ca să ne intereseze părerea lor”? Disprețul groafei față de iobagii de pe moșie.

Că veni vorba, masculul groafei, dl Claudiu Manda, plânge cu lacrimi de crocodil când clamează, caragialesc, că “vrem să trăim și noi, cei săraci” – dl Manda are salariu de europarlamentar de 93.000 de euro anual și vreo 5 case, asta așa, la o numărătoare sumară, că dacă-l iei la bani mărunți nu știu câte cutii de pantofi ajungi să numeri.

Guvernul trebuia să fie acum concentrat 100% pe atragerea fondurilor din PNRR – mai avem 3 luni, până în august, ca să înlăturăm toate blocajele pentru reformă și să luăm 10 miliarde de euro – 10 miliarde de euro cadou, nu împrumut, bani gratis, pentru investiții și modernizarea României.

Și ce face PSD? Aruncă totul în aer.

Și se simte – în buzunarele fiecăruia dintre noi. Iată o analiză a grupului de analiză Rethink: “Pe 27 februarie, în preziua războiului din Golf, randamentul la împrumuturi de 10 ani pentru România era estimat la 6,3% pentru România. În aceeași zi, randamentul aferent Ungariei era de 6,47% (+0,17%). Luni, când PSD a dat lovitura împotriva României, randamentul pentru țara noastră a urcat la 7,17%. Ungaria, în schimb, coborâse la 6,15%.”

Știți ce înseamnă o variație de numai un punct procentual la dobânzile pe care le plătește România? 240 de milioane de euro. Un sfert de miliard de euro ne costă frustrările Olguței Vasilescu, impotențele politice ale dlui Grindeanu și obiceiurile infracționale ale colegilor dânșilor.

Știți cât ar urma să plătească țara noastră anul acesta, rate la împrumuturi externe și dobânzi? 40 de miliarde de euro. Serviciul datoriei externe. Doar dobânzile reprezintă 12 miliarde de euro. Faceți o împărțire la totalul populației. Rezultă 2128 de euro. 2128 de euro avem în sarcină fiecare dintre noi pentru a plăti iresponsabilitatea politicienilor din ultimii ani, care și-au bătut joc de România și care acum provoacă o criză cumplită, care riscă să ne doboare cu totul.

Apropo de reforma pe care PSD o tot blochează, știți cât sunt pierderile companiilor de stat? 14 miliarde de lei, cifră anunțată de guvern chiar zilele trecute. 1500 de companii de stat, imensa lor majoritate fiind doar un rezervor uriaș de sinecuri pentru clientela de partid – și, evident, o mașinărie uriașă de produs pierderi.

Numai 22 de companii de stat din energie, transporturi și industrie au acumulat, doar într-un singur an, datorii bugetare de peste 4 miliarde de lei și pierderi de peste 1 miliard de lei.

România nereformată costă îngrozitor de mult – și e păstrată nereformată pentru că niște neisprăviți fără nicio profesie reală n-ar reuși altfel să se-mbogățească.

Mai puțin de una din 3 comune din această țară reușește să-și susțină măcar cheltuielile de personal – adică salariile – din venituri proprii, adică taxe și impozite.

Doar 1% din comunele din România se pot susține financiar fără subvenție de la guvern. Adică 38 din 2859 – mă rog, 1,3%, pentru precizie.

PSD s-a întors acum la sloganurile grotești din anii 90, când minerii chemați de PSD sub alt nume băteau studenții în Piața Universității: nu ne vindem țara! Acum PSD se dă de ceasul morții ca nu carecumva să se listeze la bursă pachete MINORITARE – din companiile de stat și duce o campanie jegoasă de dezinformare pe acest subiect. De ce nu vrea PSD această privatizare MINORITARĂ? Păi, simplu, pentru că asta înseamnă că o să apară investitori privați în companiile acestea, care vor avea acces la date, la contracte, la numele amantelor angajate formal pe mii de euro, vor vedea cum se fură banii prin rețeaua de canalii politice ce căpușează aceste companii. Cum să lase pe cineva să aprindă lumina pe aici?

Nu găsesc nici măcar o fărâmă de responsabilitate și respect față de noi, cetățenii, în comportamentul cinic, disprețuitor, distructiv, de-a binelea antinațional al PSD. Și dacă nu înțelegem, fiecare dintre noi, cât de mult rău face acest partid, nu vom obține decât repetarea istoriei, de la o rundă la alta de alegeri. Sper că n-am uitat că PSD ia cele mai multe voturi la fiecare scrutin, de 35 de ani încoace, da? Și a și guvernat cel mai mult – în jumătate din acești ani a avut prim-ministrul și guvernul, și în vreo alți 6 ani a participat la diverse coaliții de guvernare, mai pe față, mai ferit.

Poate că avem și noi, alegătorii, o responsabilitate pentru situația asta, nu credeți?

Mafia politică distruge România

Wed, 29 Apr 2026 06:29:21 +0000

Suntem, deci, în pragul demiterii guvernului Bolojan printr-o moțiune de cenzură inițiată de o alianță ad-hoc PSD-AUR. Două partide care, evident, s-au jurat pe ce-aveau mai sfânt, în mod repetat, că nu vor colabora vreodată – dar e vânare de vânt să cauți sfinți în politică, cel puțin în cea dâmbovițeană.

O moțiune de cenzură împotriva guvernului, susținută de un partid aflat chiar la guvernare, nu nu mai e demult o noutate în țara noastră. De fapt, din 2009 încoace, niciun prim-ministru nu a mai avut mandat întreg, toți fiind trântiți fie prin moțiuni de cenzură susținute de foști parteneri de guvernare, fie debarcați chiar de propriile lor partide, cum a fost cazul dlui Sorin Grindeanu, la un moment dat, un prim-ministru PSD evacuat cu scandal tocmai de PSD.

Deci, din acest punct de vedere, dărâmarea guvernului Bolojan nu e vreo premieră istorică – ce este istoric e, însă, momentul în care se petrece.

Desigur, știm cu toții care e contextul – războaie sângeroase la graniță sau în apropierea geografică, criză globală, fascizarea Americii etc, un concert dizarmonic de catastrofe în desfășurare care au declanșat și întrețin o furtună geopolitică perfectă.

Dar, în mod particular pentru noi, destrămarea coaliției de guvernare și dărâmarea guvernului se petrec taman când exista șansa reformării și modernizării statului român. Ultima șansă pentru mult timp.

De fapt, poate că am folosit incorect verbul reflexiv “a se petrece”. E cam impersonal și cu accent de hazard. Ceva se poate petrece pur întâmplător, nu? Mi se pare că, în cazul acestei crize politice, lucrurile nu par deloc întâmplătoare, ba dimpotrivă, par foarte bine organizate astfel încât să facă maximum de daune în ultimul moment, când nimic nu mai poate fi reparat ulterior.

Mă refer, evident, la cele două programe mari de finanțare pe care le mai poate accesa România în următoarele luni. Vorbim de peste 26 de miliarde de euro, care sunt alocate pentru modernizarea și dezvoltarea României. Dacă vor fi depășite termenele contractuale, aceste sume uriașe vor fi pierdute. Mă refer la cele 10 miliarde de euro din PNRR și la cele 16 miliarde de euro din programul SAFE. Banii din PNRR sunt gratuiți. Banii din SAFE sunt parte a unui împrumut la nivelul UE, în condiții super-avantajoase, pe care România nu le va putea obține, probabil, decenii de-acum înainte.

Cred că merită explicat puțin și ce anume ar trebui să finanțeze aceste miliarde, ca să înțelegem ce tragedie va fi pierderea lor.

Pentru cele 10 miliarde de euro din PNRR e vorba despre 9 capitole în care țara noastră trebuie să adopte și să implementeze legislație de reformă și modernizare.

Totul e destul de tehnic dar, rezumate în limbaj jurnalistic, inteligibil, aceste capitole sună așa:

Reguli mai clare și mai dure pentru numirea și activitatea funcționarilor și demnitarilor,,mai ales în domeniul averilor nejustificate, conflictelor de interese. și incompatibilităților. Cu alte cuvinte, legislație anticorupție, în esență. Dacă nu adoptăm aceste legi, pierdem 771 de milioane de euro.
Reforma ANAF – adică digitalizare, sistem de bonus-malus pentru inspectori, măsuri clare și eficace de reducere a evaziunii fiscale. Pentru asta am primi 771 de milioane de euro.
Salarizarea unitară a bugetarilor, cu salarii determinate de criterii clare și legate de performanță, o legislație care să elimine haosul, inechitățile și arbitrariul din salarizarea personalului din sistemul public. Fonduri pentru acest jalon: 771 de milioane de euro.
Guvernanța companiilor de stat – adică management profesionist și eliminarea sinecuriștilor, ceea ce, bineînțeles, ar reduce masiv căpușarea companiilor de stat de către clientela de partid. Pentru asta, ar urma să primim, cadou, alte 771 de milioane de euro.
Reguli mai clare și mai coerente de urbanism și pentru construcții. Adică autorizări mai rapide, digitalizare, mai puțin loc pentru abuzuri și corupție. Dacă nu facem, pierdem 972 de milioane de euro.
Modernizarea sistemelor de termoficare, susținerea prosumatorilor, eficientizarea sistemelor actuale. Nu facem, pierdem 771 de milioane de euro.
Reforma Apelor Române, o altă zonă aproape complet distrusă de corupție, o sursă majoră de venituri ilegale pentru diverși mafioți conectați politic. Fără această reformă, pierdem 972 de milioane de euro.
Reducerea surselor poluante de energie, cum ar fi cărbunele, și susținerea dezvoltării producției de energie curată. 771 de milioane de euro.
Utilizarea unor terenuri de stat pentru producția de energie regenerabilă, adică pentru parcuri eoliene și solare. Tot 771 de milioane de euro dacă nu se întâmplă.

Cu totul, cum spuneam, 10 miliarde de euro care ar urma să susțină construcția unei țări pe care ne-o dorim cu toții – fiecare dintre noi ar vrea mai puțină corupție, un stat mai eficient, mai puține abuzuri și o interacțiune mai simplă și mai corectă cu administrația publică, nu?

Mă rog, fiecare dintre noi, mai puțin corupții din politică, pentru care această modernizare e un pericol de moarte. Ei nu știu să facă nimic altceva decât să fure și să se țină cu ghearele și cu dinții de putere, sursa îmbogățirii lor.

Termen limită pentru adoptarea acestor legi, descrise sumar mai devreme: luna august. Nu respectăm termenele, pierdem banii – s-a mai întâmplat: mai țineți minte cum PSD a făcut tot ce a putut pentru a bloca reforma pensiilor speciale din Justiție? România – noi, românii – am pierdut 231 de milioane de euro din această cauză.

Sau poate vă mai amintiți de scandalul AMEPIP – agenția care urma să se ocupe de scoaterea politicii din companiile de stat și care, exact din contra, a ajuns pe mâna unuia dintre slujnicii lui Marian Neacșu, sinistrul apartcik al PSD, pe care l-am revăzut alaltăieri negociind cu AUR moțiunea de cenzură. Și atunci corupții din PSD au ajuns să blocheze fonduri europene pentru România de aproape jumătate de miliard de euro.

Aici suntem. Explicați-mi acum, vă rog, cum e posibil ca două partide importante ale României, adică PSD și AUR, să declanșeze și să intensifice o criză politică taman acum, când ar trebui făcute toate eforturile pentru accelerarea reformelor, fără să existe în acest demers un motiv subteran, perfid și antinațional.

Cât despre programul SAFE, adică Security Action for Europe, el este răspunsul Europei la agresiunea armată Rusiei față de vecinii săi, dar și la nevoia reindustrializării țărilor europene în domeniul apărării.

România are alocate peste 16 miliarde de euro în acest program. Este a doua cea mai mare sumă după Polonia – apropo, polonezii folosesc deja efectiv toți banii lor din SAFE ca să își întărească apărarea, asta în timp ce, la noi, AUR votează împotriva legislației care permite doborârea dronelor rusești care ajung peste România.

Revenind, împrumutul acesta, negociat de Comisia Europeană, repet, în condiții excepțional de avantajoase, ar urma să susțină atât achiziții militare cruciale pentru apărarea țării noastre, cât și reindustrializarea țării. Ar urma să creeze locuri de muncă și surse mari de venit pentru România, asta pe lângă creșterea semnificativă a siguranței noastre în apropierea unui vecin care acționează ca un imperiu colonial de secol XIX.

Și contractele din programul SAFE trebuie semnate până în vară. Este adevărat că, ieri seară, Comisiile de Apărare din Parlament au dat aviz favorabil pentru inițierea procedurilor de contractare din SAFE – dar, după ce guvernul Bolojan va cădea, risc să spun că jocul, arbitrat de alianța PSD-AUR, se va schimba profund.

Așadar, în ciuda declarațiilor politice liniștitoare, aceste programe uriașe sunt blocate, de facto, prin rezultatele directe ale acțiunilor PSD și AUR. Asta trebuie să înțelegem cu toții, fără vreo umbră de îndoială. PSD și AUR sabotează direct dezvoltarea, modernizarea și apărarea României.

Iată cum interesele mafiei de partid sunt mai presus de interesul național.

O Românie modernă, cu instituții publice transparente, management profesionist și respect față de cetățeni este moartea pentru aceste partide. Moartea. Fac orice ca să nu permită această reformare, ca nu carecumva să rămână fără posibilitățile de a șperțui și sfeterisi banul public. Fac orice, inclusiv să nenorocească milioane de români, ca să umble ei cu valizele Vuitton de politicieni săraci prin aeroporturi, ca ministrul Agriculturii, recent. Atât de meschini și ticăloși sunt.

În fine, am senzația chinuitoare că suntem abia în prima fază a unui plan în desfășurare, care urmează să deraieze în cele din urmă România de pe orbita europeană și s-o arunce în mâlul sulfuros al regimurilor corupt-autoritariste, iliberale, care plac mult Kremlinului și, mai nou, și regimului Trump. Un mâl din care Ungaria pare că abia s-a extras, după 16 ani de regres și sărăcire. Mi-e ca România să nu fie, cumva, un caz de confirmare a legii compensației în acest context.

Ce urmează?

Wed, 06 May 2026 06:49:53 +0000

Tehnic – urmează consultări cu partidele parlamentare, dar nici măcar asta nu e ceva simplu, în contextul actual.

Obiectivul este, în esență, ca președintele să identifice o majoritate parlamentară care dorește să-și asume guvernarea și să desemneze un premier care să obțină învestitura acestei majorități.

Acesta este spiritul Constituției. E adevărat că legea fundamentală nu-l obligă, textual, pe președinte să desemneze un anume candidat pentru învestitură, dar președintele nici nu-și poate bate joc, e obligat să facă eforturi oneste și loiale față de țară pentru a obține o guvernare stabilă.

În acest moment, există o majoritate parlamentară, care s-a manifestat efectiv la votul pentru moțiunea de cenzură.
A fost un vot împotriva guvernului în funcție, dar asta înseamnă că, dacă aceste partide vor, pot obține și guvernarea. Au demonstrat-o, cu 281 de voturi.

Această majoritate este PSD-AUR-SOS-POT plus alți electroni liberi de prin Parlament.

Deci, care mai e problema? Ce majoritate mai căutăm? Ce consultări mai facem?

Aritmetica asta o înțelege și dl președinte, care a spus, aseară, că va avea mai întâi consultări informale, ca să se lămurească cine merge cu cine, și abia după aceea va avea și consultările formale, așa cum impune Constituția. Ce vrea dl președinte este “un nou guvern, pro-occidental”.

Dar una-i dorința, alta-i putirința.

Apropo, am avut un guvern pro-occidental, până ieri. Care era defectul lui? Era condus de Ilie Bolojan, pe care dl Dan nu-l suportă și pe care nu-l suportă nici mafioții care căpușează administrația statului român.

Să nu uităm niciodată că dl președinte Nicușor Dan n-a ridicat un deget în apărarea unui prim ministru care s-a angajat să facă reformele necesare României, pe baza unui program agreat de toate partidele de guvernământ, și care a fost sabotat apoi, în mod profund imoral și incorect, de cel puțin unul dintre aceste partide.

Iar ieri, la ora 18.00, când a ținut un discurs pur constatativ de nici măcar 3 minute în care n-a spus de fapt nimic despre cea mai severă criză politică în care a intrat România în ultimele 3 decenii, dl. președinte nu a avut minima gentilețe de a mulțumi, măcar formal, premierului Bolojan pentru munca sa din ultimele 10 luni. Nici măcar nu i-a rostit numele.

Nu cumva ranchiuna președintelui ne costă cam mult?

Revenind: obiectivul dlui Dan este, evident, să refacă un soi de USL, un fel de guvernare Ciucolacu, ceva fără Bolojan, orice-ar fi. E străveziu acest obiectiv, deja de luni de zile. Suntem în această situație imposibilă inclusiv – sau mai ales! – din cauza acestui plan nătâng al președintelui României, care a ales să ia partea unui cartel de corupți aflat la guvernare în dauna unei facțiuni reformiste care a încercat să guverneze în interesul cetățenilor, nu al cartelurilor.

Acest USL 3.0, care ar urma să mențină stabilitatea prin îngroparea oricăror reforme serioase și să se mențină mufat la resursele publice, deci acest USL 3.0 are nevoie de ejectarea lui Ilie Bolojan și subordonarea PNL vechilor securici de sistem care au mai tot asigurat genul acesta de stabilitate extractivă, pentru România, de 35 de ani încoace. Se manifestă tot timpul, demagogic-populist, s-au manifestat și ieri. L-am văzut ieri după-amiază, sărind din baie la numai câteva minute după anunțarea rezultatului moțiunii, pe Cătălin Predoiu, scoțând placa cu responsabilitatea guvernării, pe care, vezi doamne, PNL n-o poate abandona. Porecla care i-a fost dată imediat după acest moment de un penibil total îi va rămâne înscrisă pe obraz ca arsă cu fierul roșu: Cătălin Trădoiu. Nu e singurul. Mai sunt și alți pesediști în conducerea PNL, care nu dau doi bani pe soarta partidului și a alegătorilor, doar să rămână ei, cumva, mufați la robinetul resurselor publice. O să-i vedem curând făcând ceva acrobații fracționiste, gen ALDE.

De ce face asta președintele, de ce vrea un USL și nu reformarea României, tot nu mi-e este clar, dar dacă obiectivul său o fi fost cumva să elimine un potențial contracandidat, adică pe Ilie Bolojan, ei bine, mi se pare foarte meschin și oricum i-a ieșit exact pe dos.

Demonizat de cartelul corupților, Ilie Bolojan s-a transformat, deci, în speranța pentru reformă și reorganizare a statului român pe care o așteaptă milioane de români exasperați.

Vom vedea ce va face dl Bolojan cu această energie care nu apare prea des în politică. Deocamdată, el a trecut primul test – mă refer la decizia de ieri seară a conducerii PNL, care a stabilit că liberalii vor refuza o alianță de guvernare cu PSD și vor merge în opoziție.

USR, de asemenea, și-a menținut o decizie asemănătoare.

Acesta e contextul în care președintele României insistă că “vom avea un nou guvern, pro-occidental, într-un termen rezonabil”. Ce înseamnă “rezonabil” în acest climat tensionat, dl. Dan nu a explicat, dar putem bănui că domnia sa are altă percepție asupra urgențelor față de noi, oamenii obișnuiți: de exemplu, vara trecută, înainte de a-l desemna pe Ilie Bolojan ca premier, președintele a supervizat negocieri pe programul de guvernare care au durat aproape o lună, iar aceste negocieri s-au desfășurat chiar la Palatul Cotroceni. O lună, când deficitul național spărgea plafonul bunului simț și fiecare zi pierdută reducea șansele stabilizării finanțelor publice.
Deci calm până la imobilism, așa pare să acționeze dl. Dan. Nu e tocmai încurajator, având în vedere urgențele financiare, economice și legislative cu care se confruntă țara noastră – și să nu uităm că aceste urgențe s-au acutizat dramatic în urma crizei politice profunde cu care ne confruntăm, o criză pe care președintele continuă s-o minimalizeze.

Ce guvern va urma, e imposibil de anticipat acum, dar e sigur că ne va fi mai rău înainte să ne fie mai bine.

Oricum, dincolo de procedurile tehnice, care vor dura cât vor dura, votul de ieri din camerele reunite are și consecințe politice profunde.

PNL a primit o nesperată oportunitate de a se reforma și a deveni, în sfârșit, apărătorul și reprezentantul electoratului pro-european, care vrea un stat onest, eficient și respectuos cu cetățenii. Nu e nimic simplu în acest demers, că liberalii s-au dedulcit și ei, de decenii, deja, la sfeterisirea banului public, dar alternativa este – prin eventuala revenire la guvernare, ca breloc al PSD – irelevanța electorală și politică sau chiar dispariția totală.

Interesant ce va urma pentru USR. În mod evident useriștii sunt completamente incompatibili cu pesediștii și, într-o bună măsură, diferiți și de liberali, dar reformarea PNL, dacă se va produce, le va pune probleme, pentru că și ei, și liberalii, vor candida pentru atenția aceluiași electorat.

PSD a reușit contraperformanța de ridica din nou, aproape peste noapte, valul de antipatie pe care are obiceiul să-l provoace și care abia se mai potolise, după ce partidul se alăturase, fără prea mare entuziasm, e drept, dar orișicât, unei coaliții pro-europene. În plus, PSD face acum tumbe populiste în siajul partidului extremist AUR, în care sunt toate șansele să se și înece până la urmă. Olguța Vasilescu, cu viziunea politică și manierele unei țațe de mahala, împreună cu prietenii, sunt hotărâți să facă din PSD o copie fără sare și piper a originalului, cu consecințele firești.

AUR a fost transformat pe neașteptate, prin acest joc bizar între Cotroceni, PSD și pesediștii din PNL, în arbitrul vieții politice din România. E “kingmaker”, cum se spune. Ieri, președintele AUR, dl. George Simion, a și declarat că partidul său este pregătit să-și asume guvernarea, ceva ce ar fi fost complet implauzibil înaintea vrăjilor inabile făcute de ucenicul de la Cotroceni.

Că veni vorba – dl. Nicușor Dan încă nu reușește să înțeleagă ceva extraordinar de simplu, și anume că singura apărare a președintelui României în fața abuzurilor politice este poporul. Nu-l poate salva nicio înțelegere cu niciun partid sau facțiune din vreun partid, nici cu serviciile sau cu părțile întunecate din servicii, nici statul paralel și nicio manevră de culise, oricât de genială i s-ar părea dânsului – ci numai poporul, care poate vota cu el sau împotriva lui la viitoarele alegeri prezidențiale – sau la un eventual referendum de suspendare – sau, cel mai rău, să ajungă să-l ignore, pur și simplu, împingându-l în irelevanța completă.

Ce urmează? Probabil că timp pierdut, într-un moment în care România nu-și permite să mai irosească niciun minut în reformarea statului – și a clasei politice! Iar fiecare minut pierdut în criză se traduce în costuri mai mari pentru fiecare dintre noi: curs mai prost pentru leu, dobânzi mai mari la credite, inclusiv la cele pentru finanțarea deficitului, recesiune și poate și criză economică, adică viață mai grea, sărăcire, stagnare. La orizont se poate vedea – încă departe, dar în creștere – catastrofa unei prăbușiri financiare naționale complete, care ar putea fi provocată de alte gesturi politice iresponsabile în următoarea perioadă. Ar urma FMI și măsuri foarte dure de echilibrare, care ne vor costa enorm, pe fiecare dintre noi. E ca în medicină: una este prevenția, alta tratamentul, și, în fine, cu totul altceva o intervenție chirurgicală de mare urgență, pentru salvarea pacientului. La noi, PSD-AUR-SOS-POT tocmai au împins medicul, cu pastilele lui amare, în jos pe scările Palatului Victoria, și acum sărbătoresc eliberarea de tratament. Partea proastă e că ambulanța nu se vede încă pe nicăieri.

Eu nu pledez pentru reformarea partidelor așa, de dragul lor. Sincer să fiu, mă interesează cât negru sub unghie dacă PNL mai intră sau nu în viitorul Parlament, dacă PSD se face praf sau își revine, dacă AUR se dizolvă la întâlnirea cu realitățile guvernării sau nu. Nu mai pot eu de grija partidelor – așa cum sunt ele azi.

Ce-mi doresc este ca partidele din această țară să reprezinte cu adevărat interesele cetățenilor – diferite, desigur – și nu interesele clientelei politice și ale cartelurilor corupților.

Pot să se cheme cum vor aceste partide, atâta timp cât politicienii înțeleg, în sfârșit, că dacă refuză și în continuare, ca și până acum, să respecte și să împlinească așteptările legitime ale electoratului, ne împing pe toți în haos și sărăcie. Iar aceste așteptări legitime nu sunt să mai primim niște mită electorală, ci să trăim cu toții într-o țară care ne oferă șanse egale, care încurajează munca cinstită, profitul onest și care descurajează eficace corupția și pedepsește exemplar corupții.

De aceea și spun că există acum o oportunitate istorică pentru PNL să ocupe acest loc și să răspundă acestor așteptări. Pur și simplu, aceste așteptări nu mai pot fi ignorate, și alegătorii tot dau semnale în acest sens, din 2024 încoace.

Tehnocrații: airbagul politicienilor lași din Republica Fofilării Naționale

Wed, 13 May 2026 06:49:19 +0000

Vestea bună a zilei este că, probabil îmboldit la ora de citire a legii fundamentale de eșuarea puciului din PNL, dl Nicușor Dan a ajuns cu răsfoirea Constituției la articolul 103 (din 156), articol care stabilește că președintele României desemnează un candidat pentru funcţia de prim-ministru în urma consultării partidelor reprezentate în Parlament. Poate și de aceea, fiind acum mai bine informat cu privire la obligațiile mandatului, dl. Dan a anunțat în sfârșit că invită partidele parlamentare la Cotroceni, pentru consultări, joia asta sau luni, săptămâna viitoare – ceva foarte diferit, și în sfârșit constituțional, față de „consultările informale” – și selective pe care le-a comis domnia sa până acum.

Dl. președinte a mai spus două lucruri importante ieri.

Primul, că va întreba partidele, mai întâi de toate, dacă au o majoritate în Parlament pentru învestirea unui nou guvern. Președintele a adăugat că nu va face experimente, adică nu va desemna pe cineva ca prim-ministru urmând ca această persoană să-și caute abia apoi o majoritate de învestire.
E adevărat, Constituția nu-i interzice dlui Dan această ordine a trebii, și poate că e și bine ca premierul desemnat să aibă deja susținerea parlamentară stabilită, ca să nu pierdem timpul și să adâncim criza.

Dar, în acest context, să ne reamintim că există deja o majoritate parlamentară care s-a exprimat concret și foarte vocal, printr-un vot-record, împotriva guvernului în funcție. N-a trecut decât o săptămână de când această majoritate, compusă din PSD+AUR+diverși, a incriminat guvernul Bolojan că distruge, efectiv, țara și națiunea, că subminează economia națională și c-o vinde străinilor, așa, subminată, că e sluga birocraților transnaționali și că impune țărișoarei un model străin de sufletul – pur și inocent, se înțelege – al acestui popor.

În textul aceleiași moțiuni, partidele semnatare afirmă – și citez – că „este nevoie de o schimbare rapidă și fermă, înainte ca efectele acestei guvernări să devină ireversibile, [că este nevoie de] un Guvern care chiar înțelege ce înseamnă interesul național și lucrează pentru oameni”.

Or, iată, aceste partide, adică PSD+AUR+ceilalți, au acum ocazia să ne arate tuturor cum guvernează ele în interesul național și cum lucrează ele pentru oameni, nu ca ăilalți. Pentru asta, e suficient să-l informeze pe președintele republicii, când vor fi întrebate joi sau luni, că au împreună o majoritate solidă de guvernare, așa cum a precizat dânsul că așteaptă și așa cum au și demonstrat când a fost să se exprime anti-guvernare. PSD și AUR nu trebuie decât să se tragă din nou în poză, ca acum o săptămână, și să arate că pot vota din nou împreună și că împreună vor da votul de învestitură unui nou guvern care, nu-i așa, va salva țărișoara de bampirii birocratici transnaționali.

Mi se pare că ezită. De ce oare?

De ce oare nu vor PSD și AUR să-și asume guvernarea? Din discursurile de până acum, părea că e foarte simplu să se guverneze cum trebuie, doar că “nu s-a vrut, domnule”. Poftim, dnilor Grindeanu și Simion, Neacșu și Peiu, mai bateți o dată palma, cum ați tot făcut-o până acum, luați mandatul de premier desemnat și arătați ce puteți și ce știți să faceți! Țara vă vrea, aveți împreună cel mai mare număr de parlamentari și, tot împreună, cele mai bengoase discursuri împotriva măsurilor de austeritate. Să vină belșugul, să vină bogăția, să-nceapă iar petrecerea! De altfel, dl. Sorin Grindeanu a și raționalizat zilele trecute că “și așa e un pic forțat sau sunt forțate regulile astea ale democrației când ai un premier de la un partid care a ieșit pe locul trei la alegeri, cum e cazul acum” – adică PNL, dacă mă-nțelegi ce vreau să spui. Păi, gata, dom’ Sorin, înseamnă că revenim la normal, cu premier de la partidul care a ieșit pe primul loc, adică PSD, nu-i așa?

Nu vă bucurați, dom’ Sorin, că se face dreptate?

Păi unde-i entuziasmul PSD pentru guvernare, unde-s discursurile bombastice, unde-s bătăile cu cărămizile tricolore-n piept? De ce nu fac pesediștii iar consultări cu filialele și spectacole cu artificii ca să ceară președintelui guvernarea care li se cuvine?

Niciodată n-a fost mai clară ipocrizia și demagogia vomitivă a acestor politicieni anti-naționali, care au provocat o criză îngrozitoare și au destabilizat România în cel mai prost moment posibil – adică cel mai prost moment posibil deocamdată, să ne înțelegem, că lucrurile se vor agrava în următoarele luni.

Firește că dnii Grindeanu și Simion se feresc ca dracul de tămâie de guvernare în aceste vremuri, când, orice-ai face, oricum l-ai împacheta, medicamentul reducerii deficitului și stabilizării finanțelor rămâne îngrozitor de amar.

Evident că dnii Grindeanu și Simion așteaptă să scoată alții castanele din foc înainte să se deranjeze ei cu dulcea responsabilitate a guvernării pe creștere economică. În fond, PSD e specialist în șmecheria asta, adică să răzuie pân-la cărămidă trezoreria cu-nvârteli și mangleli, după care să se mute la adăpost, în opoziție, cât vin niște fraieri să curețe rahatul economic și financiar lăsat, moț, în mijlocul vistieriei goale. De ce n-ar prelua și AUR modelul? În fond, aceste două partide par să se înțeleagă din ce în ce mai bine unul pe celălalt.

Și, cu asta, ajungem la al doilea lucru important spus ieri de președinte. Dl. Dan a declarat că varianta unui premier tehnocrat sau a unui guvern compus exclusiv din tehnocrați este „un scenariu care are șanse” și că are variante de premieri tehnocrați pe care le va avansa „dacă există o formulă majoritară pentru asta”.

Mai întâi că un guvern de tehnocrați n-ar avea niciun strop de autoritate în fața partidelor. Dacă un guvern politic, format pe baza unui program asumat public, prin semnătură, de toate partidele coaliției respective, a fost trântit când a încercat să facă reforme, cam câte șanse dați unui guvern fără legătură cu partidele acestea ca să reușească ceva cât de cât semnificativ în această privință?

Dar iată cum își ițește acum din nou capul fantoma prietenoasă a premierului tehnocrat și a guvernului de tehnocrați. Ea bântuie periodic spațiul public românesc, de obicei când partidele refuză să-și îndeplinească prima și principala rațiune a însăși existenței lor – și anume, să guverneze, când au această posibilitate, pentru a pune în aplicare programele pe baza cărora au cerut și au obținut voturile cetățenilor – ah, da, și pentru care și iau bani publici ca să poată funcționa fără să fure (chit că asta, aparent, nu prea merge).

Tehnocratul este prezentat, în asemenea cazuri, ca un soi de salvator al nației, un expert în guvernare responsabilă ce deține puteri miraculoase de a descâlci tot ce-au încurcat niște politicieni cam tâmpiți, până la momentul respectiv.

Și atunci, cum e – vine tehnocratul șef cu grupul lui de tehnocrați și face să fie bine dintr-o semnătură și două ședințe, așa cum trebuie, după care ei pleacă și se-ntorc politicienii, să strice ce-au reparat ăștia, nu?

Următoarea întrebare, în această secvență logică, este, inevitabil – păi și-atunci de ce mai avem noi nevoie de partide, dacă soluția e atât de simplă și la îndemână?

Iar această întrebare atacă însuși principiul de organizare a democrației reprezentative, care este următorul: noi, cetățenii, poporul, delegăm prin vot puterea noastră suverană unor partide pe care le împuternicim să guverneze în numele nostru. Ori un guvern din care partidele refuză, pur și simplu, să facă parte, deși au cerut și primit votul poporului pentru asta, este, la limită, un non sens.

În fine, în practica românească, premierul și guvernul de tehnocrați pe care „le are în minte” dl. președinte nu înseamnă decât o altă cale prin care cei care au provocat actuala criză plănuiesc să se fofileze la adăpost, ca să scape de răspundere. Știm, că s-a mai întâmplat. Ultima dată cu Dacian Cioloș. Mai țineți minte cu câtă furie a târnosit PSD guvernul tehnocrat Dacian Cioloș, un guvern în care, de altfel, PSD ocupa portofoliul de viceprim-ministru plus, de facto, încă vreo alte trei-patru ministere grase și bănoase? După care partidul acesta nemuritor – ca să nu zic nemort de-a dreptul – s-a prezentat în alegerile din 2016 ca mare reformator și a mai păcălit o dată electoratul, căruia i-a servit imediat o porție indigestă de Grindeanu premier cu Ordonanța 13 ca garnitură.

Întrebarea e de câte ori vom tot retrăi istoria asta în care se întâlnesc hoții din politică cu proștii care votează.

Marian Vanghelie, angrosist de șpagă: viața și opera

Wed, 20 May 2026 06:42:07 +0000

Corupția e de multe feluri. Ea se poate manifesta prin trafic de influență, deturnare de fonduri publice, mită și abuz de funcție, poate presupune transfer de bani, bunuri, servicii sau avantaje de diverse tipuri, poate implica doar două persoane sau grupuri infracționale organizate extraordinar de extinse, poate fi comisă de funcționari mărunți sau miniștri, dar caracteristica ce unește toate cazurile este aceasta: corupția este ca un cancer ce roade dinăuntru societatea și distruge încrederea cetățenilor în propria lor țară. Suplimentul scârbos este că corupții îi fură, de fapt, tocmai pe cei care le plătesc și salariile ca să lucreze în interesul lor, al plătitorilor de salarii.

Există, desigur, corupți și corupți. Unii sunt mai timizi, alții sfidători, unii care doar cipuesc și alții hulpavi, ce nu se mai satură.

Și există uber-corupți, înalți sacerdoți ai acestui cult al sufocării societății prin sfidare, jecmănire și sărăcire.

Azi, despre unul dintre aceștia. Un angrosist al șpăgii, un performer al deturnării de fonduri, un arhitect baroc al rețelelor de șperț și șpagă, un personaj cu prezență publică și politică invers proporțională cu nivelul său de educație – un semianalfabet, la drept vorbind, care a ajuns, la un moment dat, să garanteze candidații partidului PSD în alegeri, printre care și pe viitorul ministru PSD al Educației.

E vorba, evident, de fruntașul PSD al anilor 2000 – 2010, Marian Vanghelie, fost primar al Sectorului 5, condamnat în primă instanță la aproape 12 ani de închisoare cu executare pentru că a luat 30 de milioane de euro mită ca să atribuie contracte din bani publici unor anumite firme. O șpagă respectabilă, de campion, orice s-ar spune.

Știm deja că dl Vanghelie a fost achitat, ulterior, de Curtea de Apel, pentru că faptele pentru care fusese condamnat s-au prescris chiar în timpul procesului, lungit peste orice limită a bunului simț. Știm din documentarul Recorder în ce moduri foarte oportune pentru dl Vanghelie s-au tot schimbat completurile de judecată din procesul său – practic, când părea să urmeze o decizie, mai era mutat un judecător, mai era redistribuit altul sau promovat încă unul, ceea ce a făcut ca procesul să se înceapă și să se reia de 5 ori. Numai coincidențe, desigur. 5 reluări ciudate și-o minune, nu? Plus 150 de amânări, până la prescripție.

Dar de ce-l pomenesc pe dl. Vanghelie azi?

Pentru că, recent, DNA l-a trimis în judecată pe dl. Vanghelie într-un nou dosar, în care prejudiciul este estimat la 120 de milioane de lei. 24 de milioane de euro.
V-am spus că dl. Vanghelie lucrează numai cu numere mari.

Doar o altă afacere de corupție?

Nu chiar.

În cazul dosarului anterior, cel cu mita de 30 de milioane de euro, cel închis atât de sfidător pentru noi, cetățenii plătitori de taxe, dar atât de fericit pentru inculpatul Vanghelie, deja condamnat, acolo a fost vorba de un set de infracțiuni destul de rudimentare, de fapt. O condiționare directă prin abuz de funcție cu comision pe lucrare, cum ar veni. Primarul sectorului 5 lua șperț de 20% din fiecare contract pe care-l dădea firmelor controlate de un complice, după care mai taxa și plata fiecărei facturi, din bani publici, evident, pentru lucrările făcute de aceste firme.

Simplu, grosolan, aproape banal, aș zice.

Acum, arhitectura e mai sofisticată, iar prăbușirea în abjecție a acestui personaj e mult mai adâncă.

Este vorba despre mangleala organizată comisă asupra magazinelor Economat și Primăriei din Sectorul 5.

Poate că vă amintiți că magazinele Economat au apărut, chiar la inițiativa și presiunile primarului Vanghelie, ca un lanț comercial controlat de primărie, unde urmau să se vândă la prețuri mai mici decât ale pieței produse pentru persoane cu venituri mici.

Awwww.
O intenție nobilă, nu?

Cu siguranță nu, pentru că, ulterior, a devenit clar și ce anume îl motiva pe dl. Vanghelie, și anume, intenția fraudei, a prăduirii, a căpușării și nu a solidarității sociale. Ceva cu totul neașteptat din partea unui membru al Partidului Social Democrat, nu credeți?

Mfine.

Procurorii spun că în 2018, când nu mai era primar, ci consilier în primărie, dar la fel de influent, dl. Vanghelie ar organizat un grup infracțional extins – sunt alte 30 de persoane trimise în judecată în acest dosar – grup infracțional care se ocupa cu fraudarea achizițiilor din rețeaua Economat.
Rețeaua aceasta includea directori, șefi de servicii, cenzori șamd din instituțiile primăriei. Mecanismul era următorul: diferite produse erau achiziționate de escroci de la furnizori obișnuiți, la prețul pieței, apoi ele erau trecute printr-o rețea artificială de firme intermediare până când prețul acestora era umflat de 9 până la 30 de ori. Ce se cumpăra? Orice: bunuri alimentare și nealimentare, produse de curățenie, papetărie, nebulizatoare, măști FFP2, cântare comerciale și tarabe pentru piețe etc. În final, aceste produse erau cumpărate la suprapreț de Economat, care le vindea apo instituțiilor primăriei, prin dispoziția șefilor din rețea. Profiturile făcute din furtul banului public era împărțit de complici. În vârful rețelei trona, spun procurorii, însuși Marian Vanghelie, care avea grijă să-și ia partea leului – într-un caz documentat de procurori, de pildă, ar fi pretins de la un om de afaceri 50% din profitul acestuia. Ar fi încasat vreo 80 de milioane de lei de la acest om de afaceri.

Am mai spus că dlui Vanghelie îi plac numerele mari?

Măcar știm la ce să ne așteptăm de la dânsul.

Una peste alta, vă rog observați diferența între această afacere și precedenta. Prima s-a desfășurat în anii 2006-2014, aceasta a început în 2018. Se vede acumularea de experiență. Știți cum se spune, că pentru a atinge măiestria într-un domeniu, ai nevoie de aproximativ 10.000 de ore de practică. Dacă exersezi 8 ore pe zi, în 5 ani ești gata maestru, probabil și în corupție.

Deci se observă la dl. Vanghelie o intensificare a abjecției, o scufundare mai adâncă în nămolul josniciei și imoralității. Dl. Vanghelie, angrosist de șpagă, a ajuns – potrivit procurorilor, desigur – să fure de la și prin intermediul unei instituții pe care a vrut-o și a prezentat-o drept salvarea săracilor din sectorul pe care îl conducea și îl reprezenta.

E aproape la fel cu a fura de la orbi.

Ba, chiar, exact asta e: furt de la cetățeni orbi din punct de vedere civic, pentru că Marian Vanghelie a fost cadorisit, din partea victimelor sale, alegătorii din sectorul 5, nu mai puțin de 4 mandate de primar, plus alte câteva de consilier local.

Așa că, atunci când ne întrebăm ce blestem apasă pe țara asta, de ajung mereu în funcție diverși corupți care rod societatea ca un cancer, să nu uităm că unora dintre ei le încredințăm puterea asta de a ne distruge chiar noi, alegătorii – în mod repetat.

Breaking news: americanii au importat lobby-ul acum câteva secole

Wed, 27 May 2026 08:14:18 +0000

Știrea că Administrația Prezidențială a încheiat un contract de consultanță cu o firmă americană de avocatură și lobby a provocat numeroase reacții – multe animate de sfânta indignare a ignoranței, altele de o foarte simplă și simplistă demagogie politicianistă. În această ultimă categorie, de pildă, se înscrie comentariul sforăitor al liderului AUR Petrișor Peiu, care a calificat România drept “stat bananier” pentru că a încheiat o asemenea înțelegere. Dl. Peiu are memoria scurtă și suferă de dublu standard cu balonare, pentru că nu mai departe de aprilie anul trecut o firmă de lobby din Statele Unie a confirmat că partidul său încheiase un contract de 1,5 milioane de dolari pentru a facilita liderilor AUR întâlniri cu politicieni americani. Potrivit logicii dlui Peiu, rezultă că AUR ar fi un partid bananier, nu?

Apropo, cum s-a aflat atunci de acest contract semnat de AUR, în ciuda dezmințirilor vehemente ale partidului? Pe calea firească și banală a respectării legii – în SUA, desigur – pentru că acea companie de lobby depusese contractul la Ministerul Justiției din SUA, așa cum cere legea americană. Iată aici o primă și foarte importantă diferență față de situația din România: la noi, așa cum știm, activitatea de lobby nu este reglementată legal. Asta nu înseamnă că ea nu există, doar că se face subteran, cu finanțări obscure, ceea ce o transformă în trafic de influență, pur și simplu.

De altfel, toate cheltuielile din activitățile de lobby din SUA – sau, dacă e să extindem, donațiile și cheltuielile din politica americană în general – au un regim foarte strict. Sub sancțiuni legale foarte dure, totul trebuie raportat și toate sursele trebuie declarate, chiar dacă limitele donațiilor sunt mai laxe sau aproape inexistente în anumite tipuri de finanțare a campaniilor electorale (vorbesc de Super PAC-uri, adică super-comitete politice de acțiune, dar acesta e un alt subiect).

Acest gen de verificare strictă și sancționare dură a abaterilor, de exemplu, nu se petrece în România, unde candidații pot alege să plătească amenzi dacă nu vor să declare cine le-a donat banii din campania electorală – sau chiar refuză să explice cum au reușit să nu cheltuiască nimic în campanii electorale care, în mod evident, au presupus finanțări consistente. Vorbesc despre Călin Georgescu, desigur, care a considerat că mai bine achită 200.000 de lei amendă – din ce venituri, e în continuare neclar – decât să ofere detalii Autorității Electorale Permanentă despre felul în care și-a susținut campania electorală. Pentru echilibru, să observăm că și președintele Nicușor Dan a refuzat cu îndârjire să precizeze identitatea unora dintre donatorii săi, preferând să meargă la judecată decât să dea aceste explicații. Și partidul AUR e în conflict cu AEP după ce Autoritatea Electorală a refuzat să deconteze peste 13 milioane de lei din donațiile făcute pe lângă lege de un om de afaceri. Vorba vicepreședintelui AEP, Cosmin Popp, „plata unei amenzi e mult mai avantajoasă decât să respecți legea”.

O să închei aici această lungă paranteză și o să revin la subiectul conversației noastre – contractul de lobby în relaţiile cu Guvernul şi Congresul american, încheiat de președinția României, cu următoarele obiective: creşterea capacităţii de apărare, atragerea de investiţii cu impact semnificativ, integrarea în structuri internaţionale importante, libera circulaţie a cetăţenilor. Pentru asta, România ar urma să plătească maximum 565K de dolari lunar, în funcție de servicii – adică, dacă nu furnizează ce trebuie, firma respectivă nu va primi suma respectivă.

Cei indignați de această inițiativă ar trebui să înțeleagă că activitatea de lobby este nu doar legală, foarte strict reglementată și foarte obișnuită în sistemul anglo-saxon, dar și de o foarte veche tradiție. De altfel, însăși denumirea – adică lobby – vine de la denumirea spațiului din marginea sălii principale de dezbateri a Camerei Comunelor, din Anglia începutului de secol XVII. Pentru că politicienii – parlamentarii, adică – puteau fi întâlniți în acest spațiu de trecere, lobby-ul a devenit locul natural și accesibil unde susținătorii unor cauze, petiționarii și publicul îi puteau intercepta pentru a pleda în favoarea sau împotriva unor legi. În anii 1800, această activitate și termenul de lobby-ing și lobbyiștii au ajuns și în Statele Unite.

Azi există numeroase companii de lobby în SUA, iar contractele de lobby pot ajunge la valori de zeci de milioane de dolari. De pildă, Camera Americană de Comerț plătește anual peste 70 de milioane de dolari pentru lobby, Asociația Națională a Agenților Imobiliari peste 50 de milioane, Asociația Americană a Companiilor Farmaceutice peste 50 de milioane și tot așa, alcătuind, în cele din urmă, o piață de peste 5 miliarde de dolari anual.

Ce fac toate aceste business-uri?

Activitatea lor este extraordinar de complexă dar, în esență, încearcă să promoveze interesele legitime ale clienților lor, fie că este vorba de ramuri economice, companii propriu-zise sau grupuri de cetățeni preocupați de legislația ce ar urma să le influențeze viețile. Pentru asta, organizează întâlniri cu factorii de decizie, informări, comunicări, generează analize, avertizează asupra unor posibile evoluții și tot așa. Din aceste companii fac parte foști parlamentari, juriști, foști diplomați – în general, persoane cu pregătire profesională impecabilă și/sau foarte bine conectate.

Există un capitol aparte în legislația americană în ceea ce privește activitatea de lobby făcută pentru guverne străine. Da, ați ghicit, și aceste contracte trebuie raportate cu toate detaliile și sunt urmărite cu foarte mare atenție și sub sancțiuni penale nu doar dure, ci și aplicate ferm – foarte diferit de cazul României, de pildă, unde diverse grupuri obscure de interese fac, aproape pe față, politica câte unui stat străin, încercând să blocheze, de pildă, legi care dezvoltă industria națională de apărare și, deși aceste acțiuni sunt evidente, statul, Justiția nu sunt în stare – sau nu vor – să aibă nicio reacție coerentă față de aceste amenințări.

Ce va obține firma Eversheds Sutherland, contractată de Cotroceni pe baza unui acord transpartinic, vom vedea. Aceasta este o companie de avocatură înainte de a fi de lobby, cu vreo 2300 de avocați și peste 4000 de angajați, cu birouri în zeci de țări (inclusiv la București, undeva pe Calea Victoriei), care are o reputație solidă în privința reglementării în energie, infrastructură, proiecte public-private sau relația dintre business și stat. Ca să fiu sincer, mi se pare că de banii ăștia, vreo 5-6 milioane de dolari pe an, prea mari speranțe nu e cazul să ne facem. Dar mai bine decât nimic.

Și, apropo de sumă, le-aș spune celor alertați de nivelul acestei cheltuieli că, da, opinia publică are dreptul să știe ce va obține România în schimbul banilor, dar și că ar fi poate la fel de important, dacă nu chiar mai important, să ne concentrăm pe cele 10 miliarde de euro din PNRR pe care România riscă să le piardă din cauza politicienilor iresponsabili care refuză să accepte orice reformă cât de cât semnificativă în funcționarea statului român.

Corupția în armată: o mare familie fericită

Wed, 03 Jun 2026 06:15:22 +0000

Știrea zilei de ieri n-a fost desemnarea unui prim-ministru. Adică din nou n-a fost. Timpul continuă să curgă, deci, în mod rezonabil la Cotroceni.

Știrea-șoc a zilei de ieri a fost, în consecință, punerea sub acuzare a șefului Statului Major al Apărării, generalul Vlad Gheorghiță. Șeful militar al Armatei României, cum ar veni.

Procurorii militari de la DNA susțin că dl. general ar fi emis un ordin pentru ca 20 de studenți admiși cu taxă la Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport Bucureşti să treacă la buget prin suplimentarea locurilor. S-ar fi întâmplat în vara anului trecut. 3 dintre acești studenți urmau să fie angajați ulterior ca ofițeri la MApN. În unul dintre cazuri este vorba de fiica unui alt general.

O mare familie fericită – și un trafic de influență cu parfum de găinărie. Important e să ai mize mari în viață, nu? Ești general al armatei române și te ocupi de nepotisme; ce spune asta despre felul în care-ți înțelegi profesia, greutatea funcției și semnificația jurământului?

Desigur, dl. general Vlad Gheorghiță este nevinovat până la proba contrarie, care trebuie judecată în instanță, potrivit legilor în vigoare.

E adevărat și că nu toate dosarele deschise de procurori se termină cu trimiterea în judecată, așa cum nici toate dosarele trimise în judecată nu se termină cu condamnări. Iar gralul Vlad Gheorghiță a și dat ieri după amiază o declarație în care și-a declarat inocența. Nimic neobișnuit până aici.

Dar următoarea formulare a dânsului atrage atenția:

“[…]nu pot să nu observ caracterul cel puțin curios al momentului ales pentru formularea acestei acuzații, în condițiile în care dosarul este instrumentat de aproape un an, iar decizia de punere sub acuzare intervine tocmai acum, într-un context deosebit de sensibil și complex la nivel național.”

Cu alte cuvinte, unul dintre cei mai importanți oameni din țara asta, șeful armatei, spune că DNA a executat o comandă obscură împotriva sa, menită să destabilizeze, se subînțelege, țara și poporul, în acest “context deosebit de sensibil și complex”.

De asemenea, din formularea dlui general se mai poate înțelege și că actul de Justiție, când e să se facă – cel puțin în privința sa – ar trebui să țină seama de context și ce mai e pe la știri, nu de stadiul propriu-zis al cercetării.

Dacă ar fi adevărat ce spune și sugerează dl general Gheorghiță, ar fi foarte grav. Ar însemna că Direcția Națională Anticorupție din România, care, iată, are de o lună un nou șef, numit direct de președintele României, n-ar urmări de fapt îndeplinirea actului de Justiție, ci ar urmări diverse răfuieli și vendete politice, ba chiar și destabilizarea națiunii în contexte sensibile, dificile – l-am citat pe dl. Gheorghiță.

Dl. general nu a adus, totuși, nicio dovadă în sprijinul acuzațiilor sale, ceea ce ridică (încă) un semn de întrebare, până la urmă, asupra felului în care-și înțelege șeful Armatei României responsabilitatea propriilor declarații și acțiuni.

Când tragi cu tunul în Justiție, se presupune că ai identificat corect ținta, nu?

Una peste alta, scandalul Gheorghiță se înscrie într-o lungă listă de episoade jenante pentru armată, care nu e ferită în niciun caz de tentația corupției, delapidării și traficului de influență la nivel înalt – că de nivelul jos nici nu mai are rost să deschidem discuția, e tradiție.

În anii ‘90, de pildă, ministrul Apărării Atanasie Stănculescu a fost implicat direct în foarte puturoasa afacere Motorola, în care echipamente de comunicație în valoare de 600.000 de dolari au fost cumpărate din bani publici la un preț de peste 10 ori mai mare, adică 6 milioane de dolari. 10 inculpați în dosar, inclusiv generalul Stănculescu, au scăpat de condamnare, în cele din urmă, doar prin prescripție.

În anii 2000, un alt fost ministru al Apărării, Victor Babiuc, și un fost șef al Statului Major, generalul Dumitru Cioflină, au fost judecați și condamnați alături de Gigi Becali în dosarul unui schimb fraudulos de terenuri prin care MaPN a fost prejudiciat cu peste 3 milioane de dolari.

Câțiva ani mai târziu, în 2015-2016, un alt ministru al Apărării, Corneliu Dobrițoiu, a fost condamnat alături de șeful armatei, generalul Mircea Chelaru, și de alți câțiva ofițeri de rang înalt, într-un dosar de corupție cu beneficii imobiliare – procurorii au dovedit în instanță că inculpații și-au dat singuri case și apartamente, pe care le-au cumpărat apoi la prețuri subevaluate.

Și nu mai departe de anul trecut generalul de trei stele Cătălin Zisu, șeful Logisticii Armatei, a fost pus sub acuzare de către procurorii DNA într-un dosar de corupție ce privește lucrări neexecutate la Cimitirul Ghencea, dar pentru care s-ar fi plătit zeci de milioane de lei. Desigur, faptul că la perchezițiile făcute în vila de 3 etaje a dlui general Zisu s-au găsit 4.600 de tablouri, 3.600 de sticle cu alcool, 31 de ceasuri de lux și cel puțin 20 de genți Hermes și Louis Vuitton nu este un indiciu direct al vinovăției, dar e un indiciu al psihologiei acestui personaj.

Ce vreau să spun e că, în Armata României, cazurile de corupție nu sunt chiar neîntâlnite. Ba dimpotrivă – eu m-am referit aici doar la cele mai cunoscute, care privesc, după cum ați văzut, miniștri și șefi de Stat Major sau de înalte comandamente, dar furtul, șperțul și abuzul în funcție sunt atât de des întâlnite încât tentativa de lovitură cu manta la situația complexă pe care a încercat-o dl general Gheorghiță mi-e teamă că-i găunoasă și sună a gol.

Asta, cu atât mai mult cu cât șeful Statului Major mai adaugă în comunicatul său că “sub conducerea mea, Armata Română și-a consolidat rolul, capacitatea operațională și credibilitatea, devenind un reper de stabilitate și profesionalism în îndeplinirea misiunilor sale”. Ceva mai bizar era greu să afirme, la mai puțin de o săptămână când armata și-a dovedit cu sângele civililor răniți din Galați incapacitatea operațională și lipsa de profesionalism, pentru că, pur și simplu, n-a reușit să intercepteze o dronă inamică.

Poate că mai multă concentrare pe țintele adevărate n-ar strica și în Armata României.

Dizolvarea în penibil a dlui Dan

Wed, 17 Jun 2026 07:12:49 +0000

L-am văzut ieri pe premierul desemnat, penelistul care rupe PNL Adrian Veștea, umblând cu cerșeala după voturi pe la periferia politicii, adică pe la cei fugiți de pe la POT și SOS, pe la șantajabilii de la AUR, pe la drojdia politică din care Victor Ponta speră să-și dospească și el ceva de molfăit, pe la insignifianți, stridenți, confuzi și nedumeriți.

Ar urma, deci, să avem un guvern shaorma cu de toate plus maioneză prezidențială alterată.
Culmea grotescului, Veștea a fost însoțit la aceste tocmeli de secretarul general al PSD, întunecosul domn Marian Neacșu. Întrebat de presă în ce calitate o face, dl Neacșu a răspuns: “ca mijlocitor”. Deci codoș în industria prostituției politice, carevasăzică, ce altceva poate însemna “mijlocitor” în acest context?

Ce a mai rămas din așa-zisul guvern pro-occidental promis de președintele Dan, când dl Veștea nu are sprijinul nici al PNL, nici al USR și nici al UDMR, dar ar urma să fie susținut de suveraniștii de mucava și de conservele rusofile care au votat împotriva apărării României de dronele rusești? Ce jalnică prăbușire!

Aceste scene sordide au o cauză, iar cauza este președintele României, Nicușor Dan.

Președintele e într-un derapaj care pare a se intensifica pe zi ce trece, în loc să se domolească. Ce a început acum jumătate de an ca o lucrătură inabilă de schimbare a premierului s-a transformat printr-o serie de decizii voluntarist-inexplicabile într-o catastrofă politică ce riscă să detoneze fragila democrație românească.

Cum și-a imaginat dl Dan că poate interveni atât de violent și pe față în funcționarea unui partid, prin desemnarea unui liberal ca premier fără acordul partidului, așa cum cere nu doar statutul PNL, ci și fără o minimă curtoazie instituțională? O fi citit Constituția? O fi înțeles ceva?

Dacă alți președinți au obținut conduceri favorabile în diverse partide parlamentare, ei au făcut-o, totuși, cu un anume tact și cu o atenție strategică, până la urmă, ca să nu provoace o reacție reflexă de respingere și revoltă. Este, totuși, o diferență între viol și căsătoria din interes, inclusiv în politică. Cum nu înțelege oare dl. Dan asta?

Apoi, sunt niște semnale stridente de alarmă în felul în care domnia sa folosește și abandonează oamenii care-l servesc. Și-a dat afară peste noapte consilieri politici cu greutate și experiență, oameni care l-ar fi putut ajuta să evite greșeli flagrante și costisitoare în acest domeniu în care dânsul nu pare să fie chiar virtuoz. Concedierile acestea subite i-au fost trecute, cumva cu vederea, dar modul ranchiunos și profund incorect în care a uneltit împotriva lui Ilie Bolojan nu putea să nu șocheze și să ne reamintească și de celelalte. Dl. președinte a fost atât de absorbit de satisfacția înjunghierii politice a premierului încât pare să nu fi luat în considerare nicio clipă efectele profunde ale acestei trădări. Cum să mai colaborezi cu cel care te-a trădat atât de vizibil și josnic?

Apoi, iată, acum s-a descotorosit de un nou personaj pe care l-a băgat în jocul său cu deficit de scrupule – vorbesc despre Eugen Tomac, care făcea turul televiziunilor săptămâna trecută, descriindu-și programul de guvernare și jurându-se că merge să ceară votul de învestitură, asta în timp ce, pe la spatele lui, Nicușor Dan bătea palma, conspirativ, cu Adrian Veștea și ceilalți trădători din PNL.

Din nou, același pariu care n-a funcționat data trecută: spargerea PNL cu momeala guvernării și accesului la extracția de șperț din banul public. Dar n-a cerut Nicușor Dan votul românilor promițând că va lupta exact împotriva acestui gen de politicianism vomitiv?

Abia s-a împlinit un an de la preluarea mandatului prezidențial, iar dl. Dan are deja un palmares negativ uluitor. O listă îngrozitoare de eșecuri. Aproape tot ce face pare rezultatul câte unui impuls necugetat, la consecințele căruia nu se gândește niciodată. Iar când chiar ar fi necesară o reacție, e inert, în mod inexplicabil.

A promis public un raport oficial privind alegerile anulate și n-a livrat nimic.

A anunțat, fără nicio bază legală, că va organiza un referendum în Justiție, care evident că nu poate fi organizat.

A pus la șefia Parchetului General un procuror teribil de controversat, ignorând toate protestele și dovezile. A promovat la Parchete procurori pe care chiar el îi acuzase de ineficiență anterior.

A tăcut mâlc cât și-a făcut PSD pregătirea de artilerie pentru dărâmarea guvernului din care făcea parte, n-a ridicat un deget în apărarea premierului cu susținerea căruia a câștigat prezidențialele, în turul doi, iar acum trimite torpile politicianiste direct în partidele pro-europene, fără nicio explicație clară pentru acțiunile sale.

Iar zilele trecute, când CSM-ul controlat de Lia Savonea s-a apucat să facă liste negre cu jurnaliștii, politicienii și reprezentanții societății civile care au criticat corupția din Justiție, dl președinte a tăcut, din nou, ca porcu’n cucuruz.

Cumva, președintele României a devenit exact caricatura politicianului fără scrupule, fără principii și fără loialități pe care o fâlfâie ca stindard al revoltei împotriva democrației toți cei care urăsc democrația. Îngrozitoare transformare, aș spune, dacă nu care cumva este vorba, de fapt, de o îngrozitoare revelare a adevăratului Nicușor Dan.

În fine, nu ne-ar interesa nici cât negru sub unghie dizolvarea în penibil a acestui personaj politic, dacă, din nefericire, asta nu ne-ar influența viețile tuturor – în rău, adică.

Ciobaniada: furia crescută în grajdurile Tik Tok a fost mulsă în Piața Victoriei

Wed, 16 Sep 2026 09:01:07 +0000

Câteva lucruri de discutat despre mitingul de ieri.

Trebuie să ne lămurim, mai întâi, dacă a fost un miting pașnic deturnat de niște smardoi, sau dacă a fost dintru început un miting conceput să fie violent, la care s-au alăturat și persoane bineintenționate.

Deci sunt două dimensiuni.

Una ține de protestul oierilor și fermierilor – care e legitim, în sine, chiar dacă pleacă de la dezinformare. Dreptul la protest e garantat și poți protesta chiar dacă motivele nu-ți sunt complet clare și lămurite.

Cealaltă dimensiune ține de violențele declanșate de acești bătăuși, violențe care, evident nu sunt legitime în niciun fel, care tot de la dezinformare pleacă, și poate și de la ceva mult mai subversiv.

Oricum, cele două segmente s-au suprapus copios, după cum am văzut din imaginile difuzate. Am avut destul de mulți ciobani care au participat activ la atacuri. I-a luat valul? Așa au venit, chitiți pe bătaie?

Pe rând.

Despre oieri. Oierii sunt nemulțumiți, în principal, că nu-și mai pot exporta animale. Nu sunt singurele probleme, dar asta e principala.

De ce nu mai pot exporta? Pentru că în România sunt diverse focare de variolă a ovinelor și pestă a rumegătoarelor și nimeni nu acceptă animale bolnave. Nu sunt doar în cazul ovinelor, nici porci nu pot fi exportați din România, din aceleași motive.

E vina statului român că există aceste focare?

Nu știu – e de discutat. Miniștrii agriculturii sunt tradițional de la partidele de sistem, PSD și PNL, că aici e o bază electorală mare, dar – mai ales – bani foarte mulți de sfeterisit, cu toate programele de subvenții de la UE. Poate că ar trebui întrebați acești (foști) miniștri ce-au făcut ca să rezolve problema. Pe dl Daea îl mai țineți minte? Dl. acela cu toată familia, plus amanta, angajate la minister. Și pe dl Florin Barbu, pupilul dânsului, ăla cu “domnul președinte Ceaușescu” și aurul verde, adică stuful, nu l-ați uitat, nu? Ăla cu valijoara Vuitton prin aeroport.

Oricum, nu poți obliga alte țări să accepte importul de animale cu boli virale, degeaba țipă oierii.

Există soluție? Da, vaccinarea.

De ce nu sunt vaccinate oile din România? Bună întrebare și asta.

Poate și pentru că vaccinarea înseamnă luarea în evidență și dimensionarea corectă a șeptelului, adică a numărului real de oi din turmele ciobanilor supărați. Asta duce la impozite și taxe, că una e să crești oi „pentru consum propriu” și alta să faci un business din asta. Sau, prin ricoșeu, duce la micșorarea subvențiilor de la Uniunea Europeană pentru numărul de oi raportate, dacă cumva cele existente cu adevărat sunt mai puține decât ce e în teren.

Nu bun.

Oricum vânzarea cu bon fiscal a oilor, brânzei și laptelui e ceva complet netradițional în România.

Mai sunt și altele, totuși, din spectrul strident al conspirațiilor tiktociste.

De pildă, unii fermieri cred că țările arabe nu primesc animale vaccinate. Nu e adevărat. Ba, chiar, dimpotrivă, în Arabia Saudită, de exemplu, animalele provenite din zone cu focare de boli transmisibile chiar trebuie să fi fost vaccinate*, iar Organizația Mondială pentru Sănătatea Animalelor recomandă vaccinarea animalelor cu minimum 21 de zile înaintea intrării în țară.

E și logic, de fapt. Orice guvern responsabil se asigură că nu introduce conștient boli în țară. Dar pentru unii care își iau „informațiile” de pe Tik Tok, e prea greu de practicat logica.

Alții consideră că vaccinarea e foarte periculoasă nu doar pentru oameni așa, ca ei, ci și pentru animalele lor. Poate că și oile rămân sterile 3 generații, așa, ca oamenii vaccinați, nu?

Bizar efect al campaniilor antivaccinare, nu? Acum și oile ar avea „sângele stricat” de la vaccin. Vai de capul nostru.

O parte mare a furiei fermierilor de aici vine, din dezinformare. Există o mare vulnerabilitate la dezinformare în societatea românească, din multe motive, și educația precară e doar una dintre explicații.

Iar asta se transformă în furie și agresivitate, că cine dezinformează asta urmărește, nu să fie lumea deșteaptă și inteligentă, ci proastă și emoțională, ăsta e scopul dezinformării și manipulării.

Și cu asta venim la cealaltă dimensiune a protestului, cea violentă.

Aici am avut de-a face, evident, cu clienții obișnuiți ai bătăilor cu jandarmii – aseară, potrivit comunicărilor oficiale, din 26 de reținuți, niciunul nu avea legătură cu domeniul zootehniei sau cu agricultura – poate doar dacă asimilezi scuipatul de semințe pe stadion cu țărănia.

Deci umflații mitocani din asociațiile de extremă dreapta, cu cruci tatuate pe ceafă sau între țâțe, ultrașii scandalagii dintotdeauna – și, mai nou, suveraniști, susținători ai AUR și ai lui Călin Georgescu. Poate că dl Simion ar trebui să se întrebe de ce oare toți golanii ăștia îl divinizează. Sau poate că asta își și dorește.

Nu-i vorbă că au contribuit la inflamarea atmosferei din Piața Victoriei și niște parlamentari AUR. Presupun că-s mândri, și ei, de ce a ieșit.

În Piața Victoriei nu s-a strigat deloc despre oi și export, s-au strigat lozinci politice cu guru etc.

Oameni cu minți înfierbântate, pe care diverși politicieni, inclusiv de la AUR, și diverși lideri de opinie fără scrupule, i-au inflamat nu de ieri, de azi, ci de luni și ani de zile.

Oamenii trăiesc într-o realitate paralelă, creată zi de zi, minut de minut, pe rețelele sociale și la televiziunile de propagandă.

Violența întunecă mințile, ura orbește – ce să vezi, o echipă chiar de la Realitatea tv a fost luată la bătaie în piață. Exemplul clasic de ură și violență întoarsă împotriva celor care incită la ură și violență, nu?

Iar alți suveraniști d-ăștia cu minte puțină și gură mare au agresat bucureștenii care treceau prin zonă, pe binecunoscutul model al minerilor de-acum 3 decenii, care munceau și nu gândeau, și care vânau intelectuali cu ochelari.

Interesant, totuși, că sunt ciobani care avertizează de zile întregi că la manifestația din București urmau să fie violențe – unul dintre ei a fost găsit de jurnalistul Vitalie Cojocari. Omul publica pe toate rețelele de o săptămână întreagă dovezi despre ce urma să se întâmple în Piața Victoriei. Nimeni nu l-a băgat în seamă. Ce să vezi, nici autoritățile nu par să-l fi observat – sau l-au observat și, ce ciudat, n-au avut nicio reacție, n-au avertizat pe nimeni, public, au stat în așteptare. Asta ridică alte mari semne de întrebare.

Poate că a fost chiar o Ciobaniadă, așa cum în anii ‘90 sistemul nemulțumit de ideea reformelor organiza mineriade. Unele năravuri nu dispar niciodată, nu?

Într-o țară normală, ministrul de Interne ar demisiona în urma unei asemenea gherle și ar fi declanșată și o anchetă serioasă, care să lămurească toate circumstanțele. La noi, ministrul de Interne nu poate demisiona, că-l cheamă Cătălin Predoiu. El este un supraviețuitor. Dacă va veni războiul nuclear, dl. Predoiu și gândacii de bucătărie vor fi singurii care vor prospera pe ruine.

În fine, mai e o dimensiune în această poveste sordidă și deplorabilă – adică mai este o absență. Oamenii aceștia, compatrioții noștri, au ajuns să-și iasă din minți din cauza dezinformărilor și manipulărilor și din cauză că nu există o prezență coerentă și lămuritoare a autorității în spațiul public – nu de ieri, de azi, ci de ani de zile.

Guvernanții, autoritățile se limitează să dea din când în când niște comunicate de presă, dacă le dau și p-alea. Explicații, raționalizări, asumări? Ioc.

Nu e suficient, nici pe departe. Dezinformarea umple foarte repede spațiul liber, după care e foarte greu de dislocat – cei dezinformați au deja convingerea încastrată în creier, ei se validează în comunitățile lor cu alții care sunt la fel ca ei și cred aceleași lucruri, iar adevărul nu vine pe teren gol, el trebuie să evacueze o mistificare care a infectat deja mințile victimelor.

În fine, există, într-adevăr, și o stare acută de nemulțumire în societate, dintr-o grămadă de motive – inclusiv din motive legitime. Iar aceste nemulțumiri nu pot fi adresate nici măcar punctual, de guvern, de pildă, pentru că guvernul este interimar, iar aici cred că și dl. Președinte Nicușor Dan ar avea să-și pună niște întrebări.

Dânsul ne-a transmis că românii or vrea ei reformă și schimbare, dar, de fapt, au nevoie de stabilitate, știe dânsul mai bine. Poftim stabilitate. Păi stabilitatea falimentului, poate – moral, social.

*Citez din regulile Ministeruli Mediului, Apelor și Agriculturii din Arabia Saudită, care stabilește condițiile de import ale animalelor. Vaccinarea anti-variolă e prevăzută expres:

Articolul 3: Procedurile în țara exportatoare

Pentru importul animalelor de fermă vii, trebuie îndeplinite următoarele proceduri:

a. Plasarea animalelor în carantină conform protocolului aprobat.
b. Examinarea clinică și de laborator.
c. Vaccinarea împotriva variolei și a pestei micilor rumegătoare în țările în care boala este înregistrată, precum și împotriva oricăror alte boli stabilite de minister.
d. Identificarea animalelor de fermă destinate exportului prin numere de serie.
e. Respectarea greutăților standard prevăzute.

Documentul: KSAAgriculturalVeterinaryQuarantine. E în arabă, dar există aplicații de traducere. Shukran.

Guvernul care ar putea trece tocmai pentru că nimeni nu vrea să guverneze

Wed, 07 Oct 2026 07:48:52 +0000

Luca Niculescu are, paradoxal, șanse mai bune să ajungă premier decât ar putea sugera spectacolul de neîncredere care însoțește desemnarea sa. Nu pentru că s-ar fi produs peste noapte vreo iluminare colectivă în politica românească și nici pentru că partidele ar fi descoperit brusc virtuțile responsabilității, ci, pur și simplu, pentru că situația se deteriorează atât de rapid încât chiar nu mai poate fi lăsată nesupravegheată.

Cu alte cuvinte, cineva trebuie să intre în bucătărie, pentru că oala începe să dea în clocot – și în foc. Evident, toți ceilalți bucătari ipocriți, plătiți de electorat să bucătărească vor rămâne pe hol, chibițând și comentând mirosul de ars.

Sunt câteva motive obiective pentru care asumarea unei guvernări pline nu mai poate fi amânată.

Mai întâi de toate, e urgentă o rectificare bugetară. Unele instituții centrale și administrații locale au anunțat deja că li s-au terminat banii. Ministerul Sănătății a cerut deja aproape 100 d emilioane de lei în regim de urgență, că nu mai sunt fonduri pentru serviciile de urgență din spitale și pentru ambulanțe. CNAS avertizează că se termină curând banii pentru tratamentele subvenționate. Diverse consilii județene nu mai au rezerve (la Vâlcea, de pildă, salariile pentru angajații regiei locale de drumuri au deja o întârziere de două luni), șamd.

Presează din ce în ce mai puternic necesitatea pregătirii bugetului pentru anul viitor. Deficitul trebuie redus în continuare, serviciul datoriei externe vine, implacabil, cu plăți de vreo 20 de miliarde de euro, cheltuielile trebuie ținute sub control. În acest context, incertitudinea politică este exact ce nu le trebuie leului nostru cam rahitic și unei economii care horcăie.

Indiscutabil, România are nevoie de un guvern plin – dar e tragicomic să observi câți se străduiesc să nu fie guvernul lor. Practic, funcția de prim-ministru seamănă acum cu premiul întâi la o tombolă unde câștigătorul primește onoarea să dezamorseze o bombă.

Pe rând.

PNL are toate motivele să voteze un cabinet Niculescu și, imediat după aceea, să se mute în opoziție. Bonusul de imagine primit odată cu înjunghierea pesedisto-prezidențială de la moțiune s-a risipit, iar dl Bolojan vrea să scape de poziția în care e, ținta-vacă a întregii nemulțumiri publice pentru cum merge economia. Opoziția oferă și oportunitatea a redescoperi principii pe care participarea la putere le face greu de observat, iar PNL chiar are nevoie să-și reamintească și să înțeleagă principiile sale de existență.

Așadar, liberalii ar vrea să dea voturi guvernului Niculescu, cu singura condiție să nu fie un guvern chiar ostentativ pesedist. Poate cu câțiva tehnocrați mai vopsiți, așa, poate chiar și cu niște pesediști nu chiar așa vizibili, cabinetul Niculescu se va putea strecura prin liniile defensive ale PNL, care va privi un pic – și oportun – în altă parte, spre interesul național, să zicem. Clipim acum ca să privim mai bine spre viitor, gen.

UDMR își dorește fierbinte un guvern plin, din care să și facă parte, măcar din linia a doua, pentru că maghiarii înțeleg foarte bine că, la cum merg lucrurile și politica dâmbovițeană, după 2028 accesul la guvernare le va fi imposibil pentru mulți ani de-acum înainte. Pentru ei aceasta va fi ultima noapte de dragoste înainte de mulți ani de război.

USR se mai gândește, dar s-ar putea să nu fie nevoie de voturile lor. Mai bine, vor intra în opoziție curați, cu o bună șansă de reconstrucție – deși, la cum îi știm, se vor strădui să și-o distrugă și p-asta. Sper să greșesc.

Dar zilele acestea, cel mai spectaculos joc cabotin-feciorelnic are loc la partidul celor mai vechi și experimentate curve politice din țara asta.

E o comedie întreagă cu “avertismentele” pe care le dă dl Grindeanu, de pildă, al căror mesaj subînțeles este exact pe dos decât ce spune public.

A ieșit de la consultările de la Cotroceni și a anunțat că își asumă guvernarea, dar “fără linii roșii” – cu alte cuvinte, “ai grijă, Crețule, să nu mă pui pe mine, că fac alianță cu AUR și ai împopistrat-o, vezi să nu te-ncurci”.

Iar după desemnarea lui Luca Niculescu, tot dl Grindeanu a jucat o indignare de vodevil, făcând cu ochiul spre parlamentarii PSD: “[dacă nu trece acest guvern] nu mai rămâne altă cale pentru a repune România pe drumul corect decât să mergem la alegeri anticipate”. Adică “ăl de nu votează acest guvern merge acasă și papă bătăturică, colegii”.

Pentru PSD, provocarea este acum de a rămâne suficient de aproape de putere încât să nu piardă controlul și accesul la ciolănel, dar suficient de departe încât să poată arăta cu degetul când lucrurile nu vor merge bine. Nu că n-ar ști cum se face, că doar experiența Cioloș n-a fost uitată.

Una peste alta, mi se pare plauzibil ca guvernul Luca Niculescu să strângă majoritatea necesară pentru a trece pragul învestiturii. După, însă, guvernarea va fi doar una de administrare și gestionare a problemelor curente. Nu va putea face mai mult – și în niciun caz nu i se va permite să facă niciuna dintre reforemele și modernizările de care are nevoie disperată țara noastră; nici reorganizarea administrativ-teritorială, nici alegeri locale în două tururi, nici digitalizare și debirocratizare, nici reforma salarizării bugetarilor, mă rog, cum spuneam, nimic din ce trebuie și tot e amânat de decenii întregi, că ar supăra baronii și clientela.

Lui Luca Niculescu i se va cere să facă omletă fără să spargă vreun ou – și cred că nici tigaie nu-i vor da, că va fi fost oprită pe la ceva chef de partid prin Mykonos sau echivalent.

Guvernul viitor va fi ca nefericitul ăla căzut în hazna până la bărbie, a cărui principală preocupare este să nu facă valuri.

Doar că vine un val mare. Îl vedem deja cum se ridică, e un val căcăniu vopsit în auriu, un tsunami care ne va acoperi pe toți curând, iar atunci va fi prea târziu să regretăm ce nu s-a făcut nici măcar în al doisprezecelea ceas.

Palatul Victoria redevine Curtea Miracolelor

Wed, 21 Oct 2026 06:34:02 +0000

După aproape 6 luni de război politic fără limite și fără reguli, România are, în sfârșit și din nou, un guvern plin. În jurul lui, ruinele încrederii, care a fost spulberată de trădări, insulte și calcule politice de matematician meschin.

Ar fi nevoie de reconstrucție, dar nimeni nu îndrăznește să rostească, măcar, acest cuvânt. Ce poate fi construit fără fundația încrederii?

Pe hârtia acordurilor de votare a noii echipe compusă din vechi politruci, criza apare că s-a încheiat. Hârtia asta nu valorează însă nici cât cerneala de pe ea. Nici nu se va usca bine și ipocrizia demagogilor va reveni, asurzitoare – de fapt, nici c-ar fi plecat vreodată.

De azi, Palatul Victoria redevine curtea miracolelor.

În public, de ochii lumii, miniștrii PSD vor simula competența și grija față de contribuabil, se vor plânge amarnic de necazul grelei moșteniri și vor întinde mâna după mila și taxele românilor.

Însă în spatele ușilor închise, acești social-democrați de ciolan se vor felicita reciproc pentru revenirea în cămară. Vor rânji moale, observând cu plictis existențial iritarea publică pe care o provoacă de fiecare dată când își etalează ceasurile de nababi, pantofiorii și gentuțele de mii de euro, mașinile de hiperlux și jeturile private pe care le posedă și le folosesc cu exhibiționism pornografic, de parcă toate acestea ar fi accesorii firești ale funcției publice, și nu dovezile unei rupturi obscene între lumea lor și lumea celor pe care pretind că îi reprezintă.

Lista miniștrilor PSD din cabinetul Niculescu este o colecție de personaje horror.

Marian Neacșu, ministrul de Interne – și vicepremier – este un fost condamnat penal.
Florin Barbu, ministrul Agriculturii, săgeata unuia dintre marii baroni ai partidului, a promovat legislație suspectă prin Parlament atunci când șeful lui adevărat a avut nevoie să facă din stuf pășune, ca să sfeterisească niște fonduri europene.
Florin Manole, ministrul Muncii, zburător la Mykonos, a stat câțiva ani pe legea salarizării unice, după care a sabotat-o în Parlament când a venit vorba de votarea ei, ceea ce va costa România peste 700 de milioane de euro, fonduri pierdute din PNRR.
Alexandru Rogobete, ministrul Sănătății a plecat la drum, în precedentul său mandat, cu finanțare PNRR pentru 27 de spitale. Coordonator direct al proiectului, a pierdut finanțarea pentru 19 dintre cele 27, din cauza progresului insuficient al lucrărilor.
Radu Marinescu, ministrul Justiției, în a cărui teză de doctorat investigația Emiliei Șercan a identificat pasaje plagiate pe mai mult de jumătate dintre pagini, este omul polului suveranist din PSD și cel care a propus noii și controversații procurori șefi.
Daniel Zamfir, ministrul Economiei, discuțolog de coloratură pe la televiziunile propagandei de partid, a semnat ostentativ, în direct, un angajament că nu va vota un guvern Luca Niculescu. S-a răzgândit când i-a venit funcția în buzunare.
Marcel Stoica, ministrul Dezvoltării, e pupilul politic al Marcelului originar, adică Marcel Ciolacu, principalul autor al dezastrului bugetar cu care ne confruntăm, cel care spunea că-și bagă organul genital în deficit. Iar Mihai Ghigiu, ministrul Proiectelor Europene este fostul șef al cancelariei aceluiași Ciolacu. Pe toți îi recomandă talentele, neîndoielnic.

Una peste alta, să observăm paradoxul: la Palatul Victoria se întorc cei care au făcut, în același timp, absolut necesară dar și imposibilă reformarea României.

Este, totuși, uluitor că cel mai mare partid al acestei țări – cel puțin potrivit reprezentării în Parlament și administrația locală – nu poate oferi mai mult de mătasea broaștei când vine vorba de gestionarea celei mai severe crize din ultimele două decenii.

Se adaugă acestui dezastru anunțat conduita președintelui Nicușor Dan.

Ceea ce a încercat să ne vândă domnia sa drept echilibru și cumpănire – mai țineți minte? “calm, vom trece și prin asta” – s-a dovedit, foarte repede, o încurajare și o potențare a crizei politice. Dezgustătorul episod Veștea este demonstrația perfectă pentru această observație.

Nicușor Dan ne datorează tuturor o explicație mai serioasă decât satisfacția că, în cele din urmă, s-a găsit o formulă de guvernare. Simpla ocupare a scaunelor de către noii săi aliați nu poate ține loc de proiect național.

Avem dreptul să întrebăm dacă nu cumva slăbirea rivalilor săi politici a cântărit, în calculele dlui Dan, mai mult decât reformarea statului. Iar dacă aceasta a fost miza, meschinăria lui este enormă. Un președinte care scapă de competitori lăsându-i să se epuizeze într-o criză plătită de întreaga țară își confundă mandatul cu propria carieră. Pentru noi și pentru țara noastră, nu cariera dlui Dan contează, ci felul în care își exercită mandatul oferit de popor. De altfel, Constituția tot asta îi cere. Înțelege dl. președinte aceste lucruri? Nu de alta, dar domnia sa colecționează din ce în ce mai multe întrebări legitime, la care nu dă niciodată răspuns.

În România, noua aritmetică politică dă cu minus. Mi-e teamă că, așa cum se întâmplă de obicei, poporul va plăti oalele sparte. Și mai cred că scadența va veni curând. 2 ani, până la următoarele alegeri, trec ca vântul.

Ca vântul prin buzunare.

Guvernați de somnambuli

Wed, 28 Oct 2026 07:25:38 +0000

Criza politică de până acum o săptămână s-a transformat într-o criză de personalitate. Sau de autoritate.

Guvernul acesta ne apare, pe zi ce trece, ca o ciudățenie de bâlci, creatura cu două capete și niciunul pe umeri.

Există capul de la Cotroceni, care și-a trimis câțiva favoriți la Palatul Victoria.

Există capul de bulă pesedistă, Sorin Grindeanu, care nu e la guvern, dar se comportă ca și cum ar fi șeful tuturor. Un fel de Dragnea de pe Temu.

Și mai există pe undeva și șeful constituțional al cabinetului, care ar trebui să fie în capul listei, adică dl. prim ministru Luca Niculescu, care nu e pe nicăieri.
Luați acest nou, surprinzător și, probabil, nu și ultim scandal public, în care dl. Grindeanu și acoliții de la partid acuză un deficit bugetar pe 2026 mai mare chiar decât deficitul-dezastru produs de Marcel Ciolacu.

Ținta campaniei de manipulare și mânjire este, evident, Ilie Bolojan. Televiziunile de propagandă și site-urile din siajul acestora s-au dezlănțuit pe punctajul de la partid, cu zbieretele aferente de prin platouri.

Această răstălmăcire a realității nu e chiar așa de greu de demontat, totuși. Organisme internaționale mult mai serioase decât dl. Grindeanu au calculat cu multă atenție deficitul României, înainte de a oferi ratinguri de țară, de pildă.

Deficitul incriminat de pesediști este unul trimestrial și a fost determinat, printre altele, de plăți avansate pentru lucrări din PNRR, de exemplu, ce vor fi recuperate ulterior. Cu alte cuvinte, România plătește pentru investiții, Comisia Europeană verifică respectarea condițiilor și achită sumele respective. E un decalaj între aceste două etape, oricine poate înțelege.
Dar Sorin Grindeanu nu este oricine.

Ar fi deci hazardat să ne imaginăm ce și cât înțelege dl Grindeanu. Putem să observăm însă efectele acțiunilor sale.

Primul efect este creșterea neîncrederii în acțiunile guvernului României. Ori, dacă neîncrederea cetățenilor nu cred că-l mai impresionează cumva pe șeful PSD, poate că suspiciunile creditorilor României ar merita mai multă atenție din partea șefului celui mai important partid parlamentar – și al treilea om în stat, că e și președintele Camerei Deputaților.
Nu de alta, dar când un om cu o asemenea greutate politică, cu partidul său și televiziunile din buzunarele lor, fac un scandal monstru că deficitul real a fost ascuns iar situația este catastrofală, sună alarmele peste tot unde România cere finanțare pentru funcționarea statului. Iar banii, se știe, sunt cele mai sperioase creaturi care-au existat vreodată.
Așa a început prăbușirea Greciei acum 20 de ani, cu știrile despre un deficit real ascuns și dezvăluit public – apoi cu panica finanțatorilor, a băncilor și a populației.

Una peste alta, întregul scandal pare un acces de schizofrenie politică – halucinații, delir, gândire dezorganizată, în sens politic, desigur. PSD se comportă ca și cum ar fi încă în opoziție – una iresponsabilă – deși deține 12 miniștri în cabinetul Niculescu.

Bizareria se accentuează: dlui Grindeanu, șeful singurului partid de guvernământ în acest cabinet, i-a răspuns chiar ministrul de Finanțe din guvernul susținut de PSD.

”Deficitul bugetar scade cu 1,5 puncte procentuale din PIB în primele 9 luni din 2026, de la 5,31% la 3,81%. Execuția bugetară în septembrie s-a încheiat cu un deficit de 78,3 mld. lei, față de 102,47 mld. lei în aceeași perioadă a anului trecut”, a scris ministrul Nazare într-o postare pe Facebook.

Ei bine, dacă nu e complet iresponsabil, de ce a comis dl Grindeanu acest atac atât de ciudat?

Singura explicație posibilă este că PSD pregătește și forțează, astfel, o creștere peste estimări a deficitului. Nu de alta, dar e fomiță mare la clientelă și, dacă tot a revenit partidul în cămară, doar n-o să lase șunca atârnată degeaba de tavan, chiar dacă n-a mai rămas mare lucru din ea.

Să mai observăm și absența capului guvernului din această dispută, că în timp ce șeful PSD și ministrul de Finanțe se contrează pe un criteriu crucial al performanței guvernamentale, dl Luca Niculescu nu e pe nicăieri, n-are nimic de zis și niciun mesaj de transmis față de această situație creatoare de instabilitate – ca să nu mai vorbim de președintele României, care ne-a spus că țara are nevoie de stabilitate, nu de reformă.

Suntem guvernați de somnambuli și în față e hăul.

ÎAODI: AUR a propus o lege prin care stațiunea Balvanyos din Covasna să fie redenumită Bălvăniș. Încet, încet, se face bine țara asta, bravo, de când așteptam niște măsuri serioase pentru reformarea României.

Aud că se schimbă și denumirea localității Băicoi. Se va numi Băicăpitane.