APADOR-CH

Încă o victorie a libertății de conformare

Wed, 08 Apr 2026 08:36:54 +0000

CNA a închis televiziunea REALITATEA PLUS și postul de radio GOLD FM. APADOR-CH cere de urgență modificarea legii audiovizualului care condiționează libertatea de exprimare de o practică birocratică inutilă

Conform comunicatului de presă al CNA, la data de 7 aprilie 2026, CNA a decis retragerea licenței pentru posturile Realitatea Plus și Gold FM (practic, închiderea posturilor) pentru că acestea nu au depus la CNA dovada plății unor amenzi aplicate, în termen de 6 luni de la aplicarea lor.

Temeiul legal pentru această măsură este art. 57 al.1 lit. d) din Legea 504/2002 – legea audiovizualului, care prevede:

„Art. 57.

(1)Licenţa audiovizuală analogică se retrage de Consiliu în următoarele situaţii:

(…)

d) titularul nu depune la Consiliu, în termen de 6 luni de la data aplicării unei amenzi, dovada achitării acesteia;”

APADOR-CH solicită Parlamentului abrogarea, ca exagerată și disproporționată, a prevederii legale care a permis Consiliul Național al Audiovizualului (CNA) închiderea televiziunii REALITATEA PLUS și a postului de radio GOLD FM pe motiv că aceștia nu au depus la CNA dovada plății unor amenzi. Practic, măsura este similară aplicării pedepsei cu moartea unei persoane fizice pentru că nu a depus în termen legal, la ANAF, dovada că a plătit o amendă.

Astfel de reglementări legale, reminiscențe ale unui autoritarism cu mânecuțe de contabil, nu fac decât să contribuie la îngrădirea libertății de exprimare, prin crearea unui climat de incertitudine, de instabilitate. Canalele media nu trebuie reduse la tăcere pentru linia editorială (agreată de unii, detestată de alții), sub pretexte de natură pur birocratică.

În cazul ultimei sancțiuni aplicate de CNA, este de observat că, potrivit adresei nr. 74073/1/1.04.2026 a ANAF – Direcția Regională Antifraudă Fiscală București, publicată pe site-ul realitatea.net, titularul licenței audiovizuale pentru televiziunea REALITATEA PLUS „nu figurează cu datorii la bugetul de stat”. Ceea ce înseamnă că amenzile care se fac venit la bugetul statului au fost achitate.

APADOR-CH atrage atenția că prevederea legală folosită de CNA pentru închiderea unei televiziuni cu audiență națională și a unui post de radio este deficitară și permite luarea unor măsuri excesive/disproporționate, având în vedere cel puțin următoarele două probleme:

1) Prin redactarea sa deficitară, textul legal permite ca retragerea licenței să se dispună nu doar în cazul în care o amendă nu este plătită în termen de 6 luni de la aplicare, ci și în cazul în care amenda este plătită în termen, dar titluarul licenței nu depune la CNA dovada plății amenzii. Ceea ce trimite în absurd o regulă care, până la un punct, ar putea fi acceptată, și anume sancționarea severă a celor care nu-și plătesc amenzile. Dar, a putea închide o televiziune sau un post de radio doar pe motivul că, deși a plătit amenzile aplicate de CNA, totuși nu a depus la sediul CNA dovada plătii acestor amenzi este deja o absurditate, un exces de gândire pur contabilă. Acest exces este specific unui stat arogant, care își privește „supușii” cu superioritate, dar nu este în stare să-și țină evidența amenzilor pe care le încasează, obligând plătitorul amenzii să ducă la masa „stăpânului” dovada plății.

2) Prin redactarea sa deficitară, textul legal ignoră faptul că amenda aplicată poate fi contestată la instanța de judecată, iar, la instanță, procedura de judecată poate depăși termenul de 6 luni. Textul legal ar fi trebuit să prevadă că, pe durata judecății, termenul de 6 luni este întrerupt și că el se reia, de la început, după soluționarea definutivă a cauzei de către instanța de judecată.

Or, actualul text legal se referă, nediferențiat, la termenul de 6 luni de la aplicarea amenzii, fără a reglementa cazul în care amenda este contestată la instanță, caz în care ar fi trebuit să prevadă că abia după soluționarea definitivă a cauzei încep să curgă cele 6 luni pentru plata amenzii.

Subliniem faptul că este o diferență de substanță între amenzile din domeniul circulației rutiere, care sunt relativ reduse și, de aceea, li se poate aplica regula că plata lor nu se suspendă pe durata contestării la instanță și amenzile din audiovizual, care pot deveni, la un moment dat, demolatoare pentru un post tv/radio.

De aceea, în cazul amenzilor din audiovizual, regula care ar trebui să se aplice este aceea că obligația de plată a amenzii, dacă amenda este contestată la instanța de judecată, se supendă de drept până la soluționarea definitivă a contestației împotriva amenzii.

Ce ar fi de făcut pentru a reveni la normal?

În mod evident, actuala reglementare trebuie corectată, prin modificarea legii. Ar fi două variante:

1) Varianta radicală (susținută de APADOR-CH) – eliminarea (abrogarea) literei d) de la art. 57 al. 1 din legea audiovizualului, în sensul eliminării posibilității retragerii unei licențe audiovizuale pentru neplata amenzii sau pentru nedepunerea la CNA a dovezii plății amenzii.

CNA nu este organ fiscal, astfel că nu ar trebui implicat în activitatea de executare a creanțelor statului rezultate din amenzile aplicate. Dacă televiziunea amendată nu-și plăteste amenda, organele fiscale, foarte populare în țara noastră, au multiple posibilități legale pentru a proceda la executarea silită a unei creanțe al cărei beneficar este statul.

APADOR-CH consideră că acestă variantă trebuie adoptată urgent de Parlament, prin abrogarea art. 57 al. 1 lit. d) din legea audiovizualului.

2) Varianta moderată – dacă se dorește ca CNA să-și păstreze și rolul de organ fiscal (un ANAF sui generis), ceea ce nu ar mira foarte mult, pentru că acest organism pare a fi mai potivit mediului fiscal-contabil decât celui audiovizual, textul art. 57 al. 1 lit. d) din legea audiovizualui ar trebui să sufere, cumulativ, două modificări, după cum urmează:

a) Să se prevadă în text că obligația pentru a cărei neîndeplinire poate fi sancționat titularul licenței este doar cea de a plăti amenda, nu și cea de a depune la CNA dovada plății amenzii. Aceasta deoarece, statul ar putea să-și țină singur evidența amenzilor încasate și a celor neîncasate.

b) Să se prevada în text că termenul de 6 luni începe să curgă după data rămânerii defintive a hotărârii judecătorești prin care se soluționează contestația împotriva amenzii aplicate de CNA.

Astfel, textul modificat al art. 57 al. 1 lit. d) din legea audiovizualui ar putea să aibă următorul conținut:

„Art. 57.

(1)Licenţa audiovizuală analogică se retrage de Consiliu în următoarele situaţii:

(…)

d) titularul nu achită amenda, în termen de 6 luni de la data aplicării de către Consiliu. În cazul contestării amenzii la instanța de judecată, termenul de 6 luni se calculează de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești prin care este soluționată contestația.”

În final, APADOR-CH subliniază că apărarea valorilor democratice nu presupune, ci contravine închiderii, sub orice pretext, a televiziunilor sau posturilor de radio. Folosirea unor astfel de mijloace brutale și vădit disproporționate inhibă discutarea deschisă a chestiunilor de interes public, inclusiv a celor care deranjează sau enervează, și ridică dubii serioase asupra naturii reale a valorilor care sunt apărate în acest mod.

Parlamentul poate interveni și poate corecta, simplu și rapid, aberația legislativă care permite închiderea, pentru motive minore, pur birocratice, a unor televiziuni și radiouri incomode. Dar, dacă parlamentarii care alcătuiesc majoritatea (arcul guvernamental) se află printre cei mai supărați pe aceste canale media, șansele eliminării aberației legislative sunt, din păcate, foarte mici. Spre deloc.

Dacă se va continua pe acest drum, încet, încet, libertatea de exprimare va fi înlocuită cu „libertatea” de conformare. Vorba aia, libertate să fie, că nu contează de care e.

Vaccinarea anti-COVID se întoarce și ne înțeapă pe toți

Thu, 09 Apr 2026 06:56:37 +0000

Când nota de plată pentru lipsa de transparență se plătește cu dobândă, iar politicienii care au greșit refuză să-și asume vreo vină. Unii tac nederanjați, iar alții, dimpotrivă, pozează ipocrit în victime – așa arată cea mai scumpă lecție despre Legea 544/2001 care li se predă azi românilor

România a pierdut procesul cu Pfizer și trebuie să plătească aproximativ 600 de milioane de euro pentru vaccinurile anti-COVID pe care le-a comandat și apoi nu le-a mai vrut. Decizia tribunalului din Bruxelles este executorie, chiar dacă nu e definitivă, iar banii vor trebui găsiți din bugetul public, adică din taxele și impozitele noastre.

Știrea a stârnit reacții firești, de indignare, din partea publicului, și ipocrite (am putea spune la fel de firești) din partea vinovaților. Personaje care în urmă cu cinci ani, în pandemie, luau deciziile în cea mai mare secretomanie, se dezic azi de răspundere și cer să se arate dovezile, să se vadă „cine a semnat”. Oh, transparență, ochi plânși de politician cer să te vadă!

Toată lumea vrea transparență. Acum, după ce a venit factura.

În pandemie, când se semnau contractele, transparența era tratată ca un efect advers rar și periculos. Și nu numai în privința contractelor de cumpărare a vaccinurilor, ci în orice privință, de la comunicarea publică, la numărul de teste Covid și până la cumpărarea de vaccinuri și cine prinde locuri în față la ele.

Pentru că lumea are prostul obicei să uite, trăsătură de care profiă toți politicienii, ne revine sarcina să vă amintim cum a fost atunci. Căci noi nu uităm cât ne-am chinuit în 2020-2021 să aflăm ce fac „aleșii” noștri și cum a trebuit să-i dăm în judecată ca să-i forțăm să ne dea niște informații banale.

La început încercam să aflăm cine sunt cei care iau deciziile „strategic”. Vă mai amintiți? Se numeau „Grupul de comunicare strategică” și erau ca un soi de „iluminati” despre care nu se știa nimic, decât că se adună periodic și iau decizii. Am făcut cereri peste cereri ca să aflăm cine face parte din grupul ăsta. Când am reușit să aflăm, deja miza se mutase în altă parte. Se numea CNCAV și deja se ocupa cu vaccinările.

Ne-am chinuit să aflăm câte teste Covid se făceau, apoi câte vaccinuri a contractat România, cât plătește pentru ele, dacă plătește România sau UE, ce obligații are România? Erau întrebări firești și aveam dreptul să știm răspunsul la ele. Și totuși răspunsurile primite, ca de obicei, au fost doar un tur ghidat al instituțiilor statului care ar fi trebuit să aibă acele informații, dar care se încăpățânau să le țină secrete.

Ministerul Sănătății, la conducerea căruia se afla din nou celebrul Vlad Voiculescu (cel care cere azi dreptate și transparență totală), ne trimitea la Secretariatul General al Guvernului, care ne trimitea înapoi la MS sau la Comitetul de vaccinare (CNCAV).

După luni de ping-pong birocratic, marea informație obținută a fost… un număr de telefon și o adresă de email de la CNCAV. Nu câte vaccinuri, nu cât costă, nu cât plătim pe ele. Ne-au răspuns doar cum să întrebăm mai departe.

Între timp, la TV, aceleași nume care azi se spală pe mâini de răspundere, dădeau informații contradictorii. Ba că nu s-a semnat nimic, ba că urmează să vină în țară milioane de vaccinuri, ba că România le-a plătit, ba că urmează, ba chiar că România le va produce (minciuna asta gogonată a venit de la primul ministru Florin Câțu, alt mare caracter care azi tace nestingherit de vreo anchetă). Era o frenezie, practic ne spuneau orice le trecea prin cap, la adăpostul acestei secretomanii de stat.

Singurul lucru cert era imnul intonat pe străzi, de câteva ori pe zi, din megafoanele mașinilor de poliție.

Da, asta era atmosfera atunci, pentru cine n-a trăit-o sau a ales s-o uite. Stăteam închiși în case și ne uitam la ei la TV cum ne mint. Pentru că situația de urgență ne suspendase toate drepturile, inclusiv cel la informare.

Noi, la APADOR-CH, am ales să-i dăm în judecată. Și probabil n-am fost singurii. Nu era prima oară, aveam experiență vastă. Chiar și cu Ministerul Sănătății, pe care-l dădusem în judecată și după Colectiv, tot pentru refuzul de a ne furniza informații. Nici după ce au pierdut acel proces NU ne-au dat informațiile, de am ajuns să-l dăm în judecată chiar pe ministru (da, pe celebrul Vlad Voiculescu) pe persoană fizică, pentru executarea hotărârii. Azi a aflat și el importanța transparenței. Poate că data viitoare când mai ajunge ministru o și exersează în direct și la timp.

Revenind la Covid, și de data asta ne-am judecat și am câștigat. Cu CNCAV, cu celebrul colonel Gheorghiță, care la început a zis că n-a primit nicio întrebare de la noi, apoi că toate informațiile ar fi pe site (nu erau) apoi că nu au ei toate datele… să întrebăm tot la MS care ne trimisese la ei etc.

Ne-a răspuns la întrebările despre vaccinuri abia în 2022, după ce deja toată lumea care dorise se vaccinase, ba apăruse chiar și vaccinarea „la chiuvetă”. Răspunsul a venit târziu și incomplet, pentru că, ce să vezi, informațiile cerute erau tot la Ministerul Sănătății. Și acolo au rămas.

În fine, a trecut și asta, încă o ocazie în care transparența a fost livrată exact când nu mai servea la nimic. Ca vaccinul făcut după ce ai trecut prin boală.

Acum vedem prin presă același ping-pong al declarațiilor și al pasării răspunderii pe care l-am trăit atunci când am cerut transparență: să spună ăla, că el știe, nu io! Azi, aceleași nume de atunci apar de prin funcțiile prin care și-au petrecut liniștiți ultimii ani, și cer „să se facă lumină”. Că ei n-au semnat, că ei nu știau, că alții au făcut și dres. Azi, brusc, sunt adepții transparenței totale, ai adevărului complet și ai documentelor desecretizate.

Ce înțelegem noi de aici? Că în 2021, transparența era periculoasă, era invocată confidențialitatea contractelor de care depindea însăși salvarea noastră ca omenire, dar în 2026 când lipsa ei ne costă 600 de milioane, aflăm că transparența până la urmă ar fi bună.

Este probabil cea mai scumpă lecție despre Legea 544/2001, a informațiilor publice, pe care o învățăm (dacă o s-o învățăm). Dacă autoritățile ar fi spus atunci câte vaccinuri cumpără, cât ne costă și ce obligații își asumă, poate am fi avut o dezbatere publică despre asta. Poate că deciziile ar fi fost mai prudente, nu ar fi fost luate într-un grup restrâns de capete încinse de beția puterii (iar asta, din păcate, e valabil la nivel UE, că de la vârful Uniunii a pornit secretomania). Poate că presiunea publică ar fi limitat entuziasmul contractării. Poate că cineva ar fi observant încă de atunci că România comandă mai multe doze de vaccin decât are populație și că asta nu e normal, indiferent cât de speriat ai fi de boala aia necunoscută.

Da, transparența la timp e incomodă. Nu suntem învățați cu ea, avem o istorie lungă de secretomanie și dictatură în spate, dar deja avem și 35 de ani de exersare a democrației, ar fi trebuit să ne cam obișnuim cu regula asta.

Însă statul român alege de fiecare dată varianta clasică: capacul pe oală – ca să nu-și bage nasul oricine în ciorba noastră – și după aia mai vedem.

Astăzi, când vedem nota de plată, ar trebui să înțelegem toți că informarea publică nu e un moft civic, că transparența e importantă și nu trebuie mimată. Ea salvează vieți, ca și vaccinarea făcută responsabil, și chiar bani la buget.

Și mai e cineva care a descoperit acum secretul transparenței – că e bună ca să combați și dezinformarea cu ea (cine ar fi crezut?!): președintele țării. Care a cerut desecretizarea tuturor informațiilor despre achiziția vaccinurilor Pfizer. Brusc, contractele trebuie publicate, responsabilitățile trebuie clarificate. Exact ceea ce am cerut noi încă din pandemie și am fost refuzați cu consecvență birocratică.

Poate că, în ritmul ăsta, dacă tot am descoperit că transparența e cea mai bună armă împotriva dezinformării, mai aflăm și alte lucruri ținute la secret din reflex. De pildă, cu cât ajută România Ucraina? Nu în lozinci, ci în cifre, că tot ne judecăm acum și pentru asta cu Guvernul. Sau ce anume a stat, concret, la baza anulării alegerilor prezidențiale din 2024?

Nu de alta, dar transparența nu ar trebui să apară doar când vine nota de plată. Ar fi util să apară și când vine neîncrederea. Mai ales că din asta avem destulă.

Politicienii vor ONG-uri transparente până la dizolvare

Tue, 19 May 2026 10:53:21 +0000

În timp ce partidele politice sunt sancționate cu amendă contravențională pentru nedeclararea donațiilor și donatorilor, amendă platită din subvenția de la stat, ONG-urile vor fi suspendate de drept și, ulterior, dizolvate pentru omisiuni similare

Asociația pentru Apărarea Drepturilor Omului în România – Comitetul Helsinki (APADOR-CH) își exprimă îngrijorarea față de propunerea legislativă L233/2026 adoptată ieri de Senat (pentru modificarea OG nr. 26/2000), propunere care introduce noi obligații de raportare pentru ONG-uri și sancțiuni excesive pentru nerespectarea acestora.

Problema principală a acestui proiect nu este ideea de transparență. ONG-urile sunt deja supuse obligațiilor de raportare financiară și control fiscal, iar APADOR-CH consideră legitim ca publicul și autoritățile să poată afla cine finanțează organizațiile care participă la viața publică și influențează dezbaterea publică.

Marile probleme ale propunerii sunt următoarele:

sancțiunile propuse sunt mult mai severe și disproporționate, comparativ cu cele aplicate partidelor politice;
iar textul legii este atât de neclar, încât poate permite aplicări arbitrare și transformarea legii într-un instrument de intimidare a organizațiilor civice incomode.

Ce vor politicienii

Propunerea, inițiată de parlamentari AUR în februarie 2026 și adoptată de Senat ieri, 18 mai 2026, prin votul comun AUR-PDS-PACE, obligă asociațiile, fundațiile și federațiile să depună anual la ANAF o declarație privind veniturile și sursele de finanțare din anul anterior, inclusiv datele de identificare ale finanțatorilor, persoane fizice și juridice. Declarațiile urmează să fie publicate pe site-ul ANAF.

În forma legii, adoptată de Comisia juridică a Senatului:

pentru donatorii persoane fizice, identificarea este obligatorie pentru finanțări mai mari de 5.000 lei;
pentru donatorii persoane juridice, identificarea este obligatorie indiferent de sumă;
nerespectarea acestor obligații atrage suspendarea de drept a activității ONG-ului;
dacă situația nu este remediată în termen de un an, intervine dizolvarea de drept a organizației.

APADOR-CH consideră că transparența finanțării organizațiilor care participă la viața publică este legitimă și necesară. Însă transparența trebuie aplicată în mod egal, proporțional și fără intenția de intimidare a unor categorii de participanți la viața publică.

ONG-urile nu funcționează într-un vid legislativ și nici într-o zonă lipsită de control financiar, așa cum lasă să se înțeleagă retorica promotorilor proiectului. Ca orice entitate juridică, ONG-urile depun anual declarații fiscale și situații financiare la ANAF, își derulează operațiunile prin bănci supuse legislației privind prevenirea spălării banilor, iar autoritățile fiscale pot verifica legal sursele de finanțare și fluxurile financiare. Prin urmare, ideea că ONG-urile ar funcționa netransparent sau fără control nu este reală.

În schimb, proiectul creează obligații birocratice suplimentare și introduce sancțiuni extreme, care nu se regăsesc în cazul partidelor politice. Această diferență de tratament este greu de justificat democratic.

Partidele politice exercită puterea publică, participă la guvernare, adoptă legi, controlează bugete publice și iau decizii obligatorii pentru cetățeni. ONG-urile pot influența, într-adevăr, dezbaterea publică, dar nu pot adopta măsuri cu forță obligatorie și nu administrează puterea în stat.

Cu toate acestea, obligațiile și sancțiunile propuse pentru ONG-uri sunt mai severe decât cele aplicabile partidelor.

Control, intimidare și standarde duble

Spre exemplu, Legea nr. 334/2006 privind finanțarea activității partidelor politice și a campaniilor electorale prevede, la art. 13 alin. (1), obligația partidelor de a publica lista persoanelor fizice și juridice care au făcut donații peste anumite praguri, respectiv peste zece salarii minime pe economie, precum și lista creditorilor care au acordat împrumuturi importante, de peste 100 de salarii minime brute. Așadar, partidele sunt obligate să raporteze numai donatorii care oferă peste 40.000 de lei, nu cele de peste 5.000 de lei, cum se cere acum de la ONG-uri.

Mai mult, potrivit art. 52 alin. (1) din aceeași lege, nerespectarea acestor obligații de către partide este sancționată contravențional, cu amendă între 10.000 și 25.000 lei. În niciun caz cu suspendarea, dizolvarea sau neparticiparea partidului la alegeri.

Prin comparație, deci:

pentru partide, nedeclararea finanțatorilor atrage doar o amendă, care probabil costă cât catering-ul pentru o ședință de campanie și se achită din banii primiți de partide de la stat, pentru finanțarea activității;

pentru ONG-uri, o eroare sau o omisiune poate conduce la suspendarea activității și ulterior la dizolvarea organizației.

Această disproporție transmite inevitabil ideea că legea nu urmărește doar transparența, ci și descurajarea sau intimidarea ONG-urilor active și critice. Mesajul implicit al propunerii pare să fie clasicul „Ciocu’ mic, puteți funcționa doar atât timp cât nu deveniți incomozi”.

Mai ales că sancțiunea suspendării de drept este excesivă și nu este integrată într-un mecanism gradual de sancționare. Într-un stat democratic, sancțiunile administrative urmează în mod normal o succesiune progresivă: avertisment, termen de conformare, amendă și abia ulterior măsuri severe. Nici măcar în domeniul audiovizualului, CNA nu poate dispune direct închiderea unui post, fără sancțiuni prealabile.

Propunerea legislativă votată ieri în Senat ridică și serioase probleme de claritate juridică. Din textul legii nu reiese clar:

cine constată intervenirea suspendării de drept a organizației?
de la ce moment începe să curgă termenul de un an până la dizolvare?
cum sunt tratate situațiile în care declarația este depusă, dar conține erori materiale sau omisiuni parțiale?
sau dacă o eroare contabilă minoră poate conduce la suspendarea activității unei persoane juridice.

În lipsa clarificărilor, există riscul aplicării arbitrare a legii.

Cei care conduc statul cer control total asupra celor care îi critică

În ultimii ani, exact partidele și demnitarii care solicită astăzi transparență suplimentară pentru ONG-uri au susținut măsuri de limitare a transparenței privind averile și interesele persoanelor care exercită funcții publice.

În același timp, partidele continuă să beneficieze de sancțiuni minime pentru nedeclararea finanțatorilor și de opacitate în privința modului în care cheltuiesc fondurile publice primite de la bugetul de stat, inclusiv pentru contractele de propagandă și promovare media.

Transparența nu poate fi cerută selectiv, doar celor care critică puterea.

Dacă statul consideră că organizațiile care influențează viața publică trebuie să fie mai transparente, atunci aceleași standarde, sau chiar mai severe, trebuie aplicate partidelor politice și demnitarilor, care dețin efectiv puterea publică și administrează resursele statului.

Pentru că ONG-urile pot influența, protesta, critica, face lobby etc, iar aceste activități fac parte din „fișa postului”. Este rolul organizațiilor civice să participe astfel la viața societății. Dar ONG-urile nu emit ordonanțe, nu votează legi, nu votează bugete, nu controlează parchete, nu numesc șefi de instituții și nu împart contracte publice de miliarde și nici măcar nu primesc bani de la buget. Partidele fac toate acestea și totuși nu sunt deloc transparente nici cu banii publici pe care-i primesc, de exemplu chiar de la buget, nu numai de la donatori particulari, și nici cu propriile averi.

Ce cere APADOR-CH

APADOR-CH a semnat scrisoarea de protest, susținută la acest moment de peste 560 de organizații neguvernamentale, prin care s-a solicitat Senatului, în zadar după cum s-a văzut, respingerea propunerii legislative.

Propunerea merge acum la Camera Deputaților. APADOR-CH solicită Camerei Deputaților, în calitate de cameră decizională, retragerea propunerii, iar dacă acest lucru nu este posibil, modificarea ei, după cum urmează:

eliminarea sancțiunilor disproporționate privind suspendarea și dizolvarea automată a ONG-urilor;
instituirea unui sistem gradual și clar de sancțiuni;
respectarea principiului egalității de tratament între ONG-uri și partidele politice;
menținerea unui echilibru între transparență, libertatea de asociere și securitatea juridică a organizațiilor neguvernamentale.

Desemnarea candidatului la funcția de premier, o chestiune de interpretare constituțională care se cere clarificată prin lege

Tue, 16 Jun 2026 10:46:38 +0000

Cum ar trebui modificată legea de organizare a Guvernului pentru ca pe viitor să nu mai improvizăm pe marginea Constituției

În ultimele zile, spațiul public a fost dominat de dezbaterea privind constituționalitatea desemnării unui candidat pentru funcția de prim ministru, fără reluarea consultărilor cu partidele parlamentare, după ce un candidat anterior și-a depus mandatul înainte de a solicita votul Parlamentului.

Din perspectiva APADOR-CH, această controversă evidențiază mai degrabă o lacună legislativă, întrucât Constituția stabilește doar principiile generale, dar nu reglementează suficient de clar toate situațiile care pot apărea în practică. Potrivit art. 103 alin. (1) din Constituție, președintele desemnează un candidat la funcția de prim-ministru „în urma consultării” partidului cu majoritate absolută sau, în lipsa acesteia, a partidelor reprezentate în Parlament.

În cazul în care un candidat desemnat renunță înainte ca Parlamentul să se pronunțe asupra învestiturii („depunerea mandatului”), Constituția nu spune expres dacă procedura trebuie reluată de la zero și dacă este obligatorie o nouă rundă de consultări. Această lacună lasă loc unor interpretări diferite.

Astfel, există opinii în sensul că faza desemnării candiatului se încheie doar în momentul în care Parlamentul se pronunță prin vot, astfel că depunerea mandatului de către candidat, care este anterioară votului din Parlament, poate fi urmată de o nouă desemnare de candidat, pe baza acelorași consultari.

În sens contrar, există opinii, exprimate și în doctrină, în sensul că și în cazul depunerii mandatului de către candidat, desemnarea unui nou candidat nu poate avea loc decât după o nouă consultare cu partidele parlamentare.

Problema este că opiniile, exprimate în doctrină sau în social media, oricât de convigătoare ar părea, nu au valoare normativă (nu sunt obligatorii), ci au doar caracter orientativ. Legea, și nu doctrina, este cea care prevede reguli cu caracter obligatoriu.

Tocmai existența acestor interpretări diferite demonstrează necesitatea unei reglementări clare și detaliate, prin lege.

Ce ar trebui schimbat

APADOR-CH consideră că Parlamentul ar trebui să completeze legislația privind organizarea și funcționarea Guvernului, de exemplu prin modificarea Codului Administrativ pentru a introduce o procedură detaliată privind desemnarea candidatului la funcția de prim-ministru.

O asemenea lege ar putea stabili explicit:

când și în ce condiții este obligatorie consultarea partidelor parlamentare;
dacă retragerea unui candidat înaintea votului Parlamentului impune sau nu reluarea consultărilor;
efectele juridice ale renunțării la mandatul de candidat desemnat;
termene clare pentru fiecare etapă a procedurii;
reguli privind funcționarea și durata mandatului unui guvern interimar, pentru a evita situațiile în care un executiv rămas fără sprijin politic continuă să administreze țara pe perioade nedeterminate.

În plus, legea ar trebui să clarifice și relația dintre retragerea unui candidat și procedura prevăzută de art. 89 din Constituție, privind dizolvarea Parlamentului. Retragerea voluntară a unui candidat nu este echivalentă cu respingerea unei solicitări de învestitură prin vot parlamentar, iar această distincție ar trebui făcută expres în lege.

APADOR-CH consideră că dezbaterea actuală nu arată neapărat că textul Constituției este încălcat, ci mai degrabă că anumite situații practice au rămas insuficient reglementate și trebuie clarificate prin lege, astfel încât soluțiile viitoare să rezulte din norme explicite, nu din interpretări generate de interesul politic de moment.

Într-un stat de drept, regulile esențiale privind formarea Guvernului nu ar trebui să depindă de interpretări conjuncturale sau de dispute politice. O procedură clară, previzibilă și completă ar reduce conflictele instituționale și ar întări încrederea publicului în funcționarea mecanismelor constituționale.

APADOR-CH a câștigat procesul cu Guvernul, privind secretizarea ajutoarelor militare pentru Ucraina

Tue, 14 Jul 2026 06:51:30 +0000

Instanța obligă Guvernul să ne spună numărul și data hotărârilor prin care au fost acordate ajutoarele militare pentru Ucraina, începând cu anul 2020.

Asociația pentru Apărarea Drepturilor Omului în România – Comitetul Helsinki (APADOR-CH) a câștigat, în primă instanță, procesul intentat Guvernului (reprezentat de Secretariatul General al Guvernului – SGG) pentru refuzul acestuia de a comunica informații de interes public, solicitate în baza Legii nr. 544/2001.

Prin Hotărârea nr. 7360/2026, pronunțată la 9 iulie 2026, Tribunalul București a respins ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de SGG și a admis integral cererea APADOR-CH, obligând Guvernul să comunice informațiile solicitate încă din 9 septembrie 2025.

Ce am cerut și de ce am ajuns în instanță

Totul a pornit de la o întrebare simplă: cât valorează, în bani, ajutoarele militare pe care România le acordă Ucrainei? În vara lui 2025, APADOR-CH a cerut Guvernului să facă publică valoarea acestor ajutoare oferite în ultimii ani. Ministerul Apărării Naționale (MApN) ne-a răspuns că aceste informații ar fi clasificate, întrucât se regăsesc în hotărâri de Guvern (HG) „nedestinate publicului”.

Așa că am continuat cerând Guvernului, prin SGG, să ne dea numărul și data fiecărei hotărâri de Guvern prin care au fost aprobate ajutoare militare către Ucraina, din 2020 până în prezent, precum și, dacă aceste HG-uri au fost clasificate, cine le-a clasificat, prin ce act, la ce dată și în ce clasă și nivel de clasificare se află, conform Legii nr. 182/2002 privind protecția informațiilor clasificate. Nu am cerut, așadar, conținutul hotărârilor și nici detalii operative de natură militară, ci doar informații minimale despre existența și regimul juridic al acestor acte.

În 17 septembrie 2025, SGG ne-a refuzat, invocând excepția de la art. 12 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 544/2001, fără însă a face dovada că informațiile respective au fost efectiv clasificate potrivit Legii nr. 182/2002. Or, așa cum am arătat și în acțiunea depusă în instanță, simpla invocare a faptului că o informație „ține de apărarea națională” nu este suficientă: legea cere ca autoritatea să demonstreze că acea informație a fost clasificată printr-un act concret, cu respectarea procedurii legale.

Simpla existență a unei hotărâri și numărul acesteia nu pot fi considerate informații secrete, iar a ține ascuns inclusiv numărul unui act normativ este o practică absurdă și abuzivă, dar deloc singulară. Ne-am mai întâlnit cu ea chiar acum câțiva ani, când am cerut informații despre costurile deplasărilor externe ale fostului președinte.

În fața acestui refuz nemotivat, în octombrie 2025 am chemat în judecată Guvernul (reprezentat de SGG), cerând instanței să-l oblige să ne comunice informațiile solicitate și să fixeze un termen pentru aceasta.

Ca o ironie, am constatat că nu era prima dată când ne judecam pentru informații publice cu Ilie Bolojan: în 2002, APADOR-CH a mai câștigat un proces împotriva SGG, pentru desecretizarea stenogramelor ședințelor de guvern. La acea vreme, SGG era condus chiar de actualul premier, Ilie Bolojan.

Promisiuni la TV, refuz în instanță

La scurt timp după deschiderea procesului, premierul Ilie Bolojan a declarat public că va aduna și va face publice informațiile cerute de APADOR-CH privind ajutorul acordat Ucrainei.

Totuși, în paralel, în instanță, reprezentanții Guvernului din SGG (deci subordonații direcți ai domnului Bolojan) au susținut exact contrariul, aducând o serie de argumente pe care instanța le-a respins: că APADOR-CH nu ar avea interes să cunoască numărul și data hotărârilor de guvern, că simpla cunoaștere a acestor date ar periclita „valori importante” nespecificate, că cererea „nu ar avea obiect” și chiar că Guvernul, fiind „un organism colegial”, nu ar putea fi dat în judecată.

Instanța a respins aceste non-argumente și a confirmat ceea ce APADOR-CH a susținut de la bun început: dreptul cetățenilor de a afla informații minimale, precum numărul și data unui act normativ, nu poate fi blocat prin invocarea nejustificată a secretului.

De ce e important să știm cu cât ajutăm

Într-o democrație normală, ar fi firesc ca cetățenii să știe cu cât ajută România Ucraina. Este un lucru pe care contribuabilii din alte state europene îl pot afla fără complicații.

Dar noi, ca să ajungem, teoretic, mai aproape de acest răspuns, a fost nevoie de un an de solicitări, refuzuri și, în cele din urmă, un proces în instanță, purtat nu pentru valoarea ajutoarelor, ci doar pentru numărul și data unor hotărâri de Guvern.

Chiar și după această victorie în justiție, valoarea reală a ajutoarelor acordate Ucrainei rămâne, deocamdată, necunoscută. Avem, cel mult, promisiunea că vom afla în ce hotărâri se ascund aceste cifre, dar nu și cifrele în sine. Drumul spre un răspuns simplu, pe care orice cetățean ar trebui să-l primească în câteva zile, este încă lung, iar rezultatul lui rămâne sub semnul întrebării.

Stabilirea exactă a numărului și datei fiecărei hotărâri de Guvern prin care au fost aprobate ajutoare militare pentru Ucraina este doar primul pas pentru obținerea de date oficiale privind banii publici cheltuiți în acest scop. Până în prezent, nu avem date oficiale comunicate, ci doar așa zise „scurgeri” sau „scăpări” de afirmații, parțiale, contradictorii și conjuncturale, venite din partea unor politicieni, cu ocazia unor interviuri, care mai mult confuzează decât lămuresc.

Pe baza identificării hotărârilor prin care au fost aprobate astfel de ajutoare, se vor putea cere informații despre valoarea exactă a ajutoarelor prevăzute în aceste hotărâri. În caz de refuz, va trebui apelat din nou la instanță. Adică, se va ajunge la noi procese și, implicit, la o durată mare de timp, poate la nivelul anilor, pentru aflarea unor informații de acest gen.

Asta pentru că autoritățile pot încălca într-un minut legea accesului la informații, fără a suferi vreo consecință negativă, în timp ce obligarea acestora de a respecta legea durează luni sau ani. Este și o deficiență a legii, care nu prevede sancțiuni distincte și descurajante, care să poată fi aplicate de instanță celor care încalcă legea accesului la informații.

Ajutoarele acordate Ucrainei provin din bani publici. Este firesc ca cetățenii care produc acești bani să știe, măcar la nivel minimal, cum și pe ce bază au fost luate deciziile respective. Mai ales în contextul în care același Guvern le cere cetățenilor săi eforturi bugetare și măsuri de austeritate.

Secretomania instituțională nu protejează securitatea națională. Dimpotrivă, ea alimentează neîncrederea și narativele conspiraționiste, împiedicând cetățenii să înțeleagă cum funcționează guvernarea și cum sunt cheltuiți banii publici.

APADOR-CH salută decizia Tribunalului București și va continua să monitorizeze modul în care autoritățile publice respectă dreptul la informație, garantat de Legea nr. 544/2001. Hotărârea pronunțată în ședința din 9 iulie poate fi atacată cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Protestul APADOR-CH față de intervenția vădit neconstituțională a Președintelui României în justiție

Fri, 17 Jul 2026 07:32:58 +0000

Declarațiile Președintelui, făcute în timpul soluționării unui litigiu privind transparența ajutoarelor militare acordate Ucrainei, creează aparența unei intervenții în actul de justiție și contrazic motivarea hotărârii pronunțate deja de Tribunalul București în primă instanță

APADOR-CH condamnă public declarațiile făcute de Președintele României la data de 15 iulie 2026, apreciind că acestea reprezintă o intervenție incompatibilă cu rolul constituțional al șefului statului, întrucât exprimă o poziție publică asupra unei probleme juridice care face obiectul unui litigiu aflat în curs de soluționare.

Concret, cu ocazia declarațiilor de presă susținute după participarea la Summitul Ucraina – Europa de Sud-Est de la Kiev, la întrebarea unui jurnalist, dacă preconizează că se va desecretiza ajutorul acordat Ucrainei, Președintele a răspuns astfel:

Președintele României, Nicușor Dan: „Aici este o chestiune care are o componentă militară, pentru că ajutorul pe care România sau alte state l-au dat Ucrainei a fost uneori ajutor în bani și alteori ajutor în echipamente. În momentul în care o țară își ia din capacitățile sale de apărare niște echipamente și le mută în altă parte, asta uneori e bine să rămână un secret militar.”

Deși Președintele nu s-a referit în mod expres la procesul aflat pe rol între APADOR-CH și Guvern, declarațiile sale privesc exact problema juridică ridicată de APADOR-CH în instanță, respectiv dacă simpla existență a unei componente militare justifică refuzul comunicării unor informații de interes public.

În aceste condiții, declarațiile Președintelui sunt de natură să creeze aparența unei influențe asupra instanței chemate să soluționeze cauza și asupra autorităților care vor avea obligația de a executa hotărârea judecătorească definitivă.

APADOR-CH NU a solicitat informații privind echipamentele militare

În primul rând, declarațiile Președintelui pornesc de la o premisă diferită de obiectul real al litigiului. APADOR-CH nu a solicitat și nu solicită informații privind echipamente militare, capabilități militare sau conținutul hotărârilor de Guvern, ci exclusiv elementele de identificare ale acestor hotărâri și informații privind eventuala lor clasificare, urmând ca, ulterior obţinerii acestor date, să efectueze demersurile legale pentru comunicarea valorii ajutoarelor militare oferite prin aceste HG-uri, adică a sumelor de bani publici care au avut destinaţia de ajutor militar pentru Ucraina.

În mod normal, este destul de uşor de înţeles distincţia între a cere informaţii despre cuantumul sumelor de bani publici folosiţi de stat într-un anumit scop, inclusiv într-un scop militar şi a cere informaţii despre anumite echipamente militare sau despre mutarea lor dintr-o parte în alta.

Asociația reafirmă, și pentru Președintele României, că una dintre obligaţiile elementare ale unui stat democrat este să informeze cetăţenii cu privire la modul în care cheltuieşte banii cetăţenilor. Pentru că banii publici nu sunt produşi de stat, ci de cetăţeni, individual ori în diverse forme de asociere, statul fiind doar un administrator al banilor primiţi de la cetăţeni, care trebuie să dea socoteală contribuabililor despre modul în care le cheltuieşte banii.

Aceasta este, de altfel, și motivarea Tribunalul București în sentința pronunțată la 9 iulie 2026, care a arătat că APADOR-CH „nu a solicitat conținutul acestor hotărâri, anexele acestora sau detaliile referitoare la tipurile de armament, valoarea, cantitățile sau termenele de livrare, ci exclusiv elementele de identificare formală a actelor emise de Guvern”, reținând totodată că faptul că respectivele hotărâri privesc acordarea unor ajutoare militare „nu determină, în mod automat, clasificarea elementelor de identificare ale acestora”.

Tribunalul a mai reținut că accesul la informațiile de interes public constituie regula, iar limitarea accesului reprezintă excepția, care trebuie justificată în mod concret și individualizat, o simplă invocare generică a caracterului clasificat al informațiilor nefiind suficientă pentru a justifica refuzul comunicării acestora.

Citește motivarea instanței în procesul intentat Guvernului, de APADOR-CH, în chestiunea ajutoarelor acordate UcraineiMotivarea Tribunalului București

Președintele a trasat deja instanței soluția corectă pentru acest proces…

În al doilea rând, prin aceste declarații Președintele intervine în mod nepermis într-un dosar aflat în curs, având ca obiect litigiul dintre asociaţie şi Guvern (soluţia nu este definitivă, urmând să se judece recursul), sugerând că orice informaţie asociată cu termenul de „militar” nu ar trebui comunicată.

De ce? Pentru că e mai bine ca orice este „militar” să nu fie cunoscut. Cu alte cuvinte, instanţa care urmează să soluţioneze recursul are deja trasată soluţia corectă de Preşedinte, ceea ce afectează în mod evident independenţa justiţiei. De asemenea, Preşedintele transmite un mesaj şi în caz de eventuală executare a hotărârii judecătoreşti, în sensul că ea nu trebuie executată, pentru a proteja astfel secrete militare.

… dar și pentru procesele viitoare: tot ce e militar NU trebuie chestionat de popor

În al treilea rând, prin această declaraţie, Preşedintele compromite demersurile viitoare pe care intenţionează să le efectueze asociaţia pentru a obţine, în final, informaţii despre valoarea ajutoarelor militare acordate Ucrainei (adică sumele de bani publici cheltuite, nu plimbările echipamentelor militare). Astfel, un eventual proces de desecretizare a valorii acestor ajutoare este deja soluţionat de Preşedinte, care a afirmat foarte clar că: orice chestiune care are „o componentă militară..e bine să rămână un secret militar”.

Indiferent dacă declarațiile au avut sau nu intenția de a influența procesul, ele provin de la autoritatea care, potrivit Constituției, are obligația de a veghea la respectarea acesteia și la buna funcționare a autorităților publice.

APADOR-CH subliniază că această conduită a Președintelui încalcă principiul separației puterilor în stat, independența justiției și dreptul la un proces echitabil, încălcând în mod direct articolele 1 al. 4, 16 al. 1 si 2, 124 și 126 din Constituție.

Ce spune Constituția

Articolul 124 alin. 3 din Constituție stipulează explicit că „Judecătorii sunt independenţi şi se supun numai legii”. Orice intervenție, sugestie sau indicație din partea puterii executive (Președintele) subminează direct această independență.

De asemenea, art. 126 alin. 1 din Constituție consacră puterea judecătorească, stabilind că justiția se realizează exclusiv prin Înalta Curte de Casație și Justiție și celelalte instanțe judecătorești. Imixiunea politică în soluționarea unui dosar încalcă competența exclusivă a judecătorilor.

Totodata, art. 16 alin. 1 și 2 din Constituție (Egalitatea în drepturi) prevede că toți cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminare. Un președinte care dictează/sugerează o soluție favorizează sau defavorizează părțile din dosar, încălcând acest principiu fundamental.

În același timp, art. 1 alin. 4 din Constituție stabilește principiul separației și echilibrului puterilor în stat (legislativă, executivă și judecătorească), principiu esențial într-un stat de drept. Implicarea directă în soluționarea actului de justiție de către Președinte încalcă acest echilibru constituțional.

* * *

APADOR-CH îi solicită Președintelui să revină și să corecteze public aceste afirmații, prin care influențează justiția, și să ofere garanții că procesele având ca obiect comunicarea de informații de interes public privind ajutoarele militare oferite Ucrainei de România se vor desfășura libere de orice influență a sa, directă sau indirectă.

Citește și:

APADOR-CH a câștigat procesul cu Guvernul, privind secretizarea ajutoarelor militare pentru Ucraina

Raport asupra vizitei în Centrul de detenție pentru minori Craiova

Fri, 17 Jul 2026 09:40:19 +0000

La 29 mai 2026, reprezentanții APADOR-CH au vizitat Centrul de Detenție Craiova. Vizita precedentă a organizației în această unitate a avut loc în 2014.

La data vizitei, era prevăzută reorganizarea Centrului de Detenție Craiova și transformarea acestuia în Penitenciarul Craiova-Bariera Vâlcii. Măsura era inclusă într-un proiect de hotărâre a Guvernului, publicat în transparență decizională de Ministerul Justiției la 18 martie 2026. În nota de fundamentare, ministerul a invocat suprapopularea sistemului penitenciar, condamnările României la Curtea Europeană a Drepturilor Omului pentru condițiile necorespunzătoare de detenție și posibilitatea utilizării infrastructurii existente la Craiova pentru cazarea a 339 de persoane private de libertate, într-un termen relativ scurt și fără investiții suplimentare majore. Ministerul Justiției a motivat reorganizarea prin necesitatea creșterii rapide a capacității de cazare pentru persoanele condamnate, în special în regiunea Sud-Vest Oltenia, unde exista un deficit de locuri.

Aspecte generale

În perioada respectivă se desfășura la Craiova Festivalul Internațional Shakespeare. În cadrul discuției preliminare, conducerea Centrului de Detenție Craiova a menționat colaborarea unității cu festivalul, inclusiv prin organizarea unor activități culturale în centru. Această colaborare reprezintă un exemplu de bună practică în deschiderea instituției către comunitate.

La momentul vizitei, Centrul se afla într-un proces amplu de renovare, lucrările vizând curtea, fațada și blocul alimentar. Potrivit conducerii, acestea erau realizate inclusiv prin sponsorizări și colaborări cu Penitenciarul Craiova. Conducerea a arătat însă că bugetul unității era insuficient, suma de aproximativ 800 de milioane lei vechi neacoperind necesarul lucrărilor de reparații.

Din discuția cu conducerea Centrului a reieșit că transferurile minorilor din Centrul de Detenție către Centrul de Detenție Brăila-Tichilești începuseră deja în baza unei decizii adoptate de Administrația Națională a Penitenciarelor în august 2025. Potrivit calendarului transmis unității, relocarea vizase 143 de persoane și se realizase etapizat, în funcție de regimul de executare, statutul juridic, sexul și implicarea în activități lucrative. Reprezentanții Centrului au arătat că persoanele transferate nu se opuseseră deciziei, aspect confirmat ulterior și de judecătorul de supraveghere a privării de libertate. Din discuțiile echipei APADOR-CH cu persoanele rămase la Craiova a reieșit că majoritatea considerau transferul la Tichilești avantajos, în special deoarece comisia de liberare de acolo era percepută ca fiind mai flexibilă. Distanța nu era considerată o problemă majoră, având în vedere posibilitatea menținerii legăturii cu familia prin vizite online. Totuși, unele dintre persoanele minore și tinere rămase în Centru au afirmat că nu înțeleseseră criteriile în baza cărora unii dintre colegii lor fuseseră transferați, iar ele rămăseseră la Craiova.

Efective, spații de deținere

La data de 29 mai 2026, Centrul de Detenție Craiova custodia 41 de persoane, la o capacitate calculată, potrivit standardului de 4 mp/persoană, de 271 de locuri. Unitatea avea o suprafață totală de cazare de 1.101,73 mp, 236 de paturi instalate și 195 de paturi libere. Gradul general de ocupare era de aproximativ 15,13%.

Dintre persoanele custodiate, 28 erau de sex masculin, iar 13 de sex feminin. Potrivit datelor comunicate, în centru se aflau 17 minori, respectiv 11 băieți și 6 fete. În ceea ce privește regimurile de executare, 18 persoane se aflau în regim deschis, dintre care 17 de sex masculin și una de sex feminin, iar 6 persoane se aflau în regim închis, toate de sex feminin.

Secțiile Centrului aveau destinații diferite, în funcție de categoria persoanelor custodiate și de nevoile administrative sau medicale. Secția E1 cuprindea camere de tranzit, deținere și protecție, destinate în principal minorilor și tinerilor de sex masculin. Secția E3 includea camere de deținere pentru minore, tinere și femei majore, precum și spații pentru carantină și o cameră destinată mamei și copilului. Secția E4 avea destinație medicală și specială, cuprinzând camere de infirmerie și un spațiu pentru persoanele aflate în refuz de hrană. Secția E5 includea camere de deținere pentru tineri și majori de sex masculin, precum și spații pentru izolare și carantină. Secția E6 era destinată minorilor și tinerilor de sex masculin și cuprindea camere de deținere și carantină, inclusiv pentru persoane arestate preventiv. Secția E7 figura în document cu spații de infirmerie și monitorizare medicală pentru majori de sex masculin, însă rândurile corespunzătoare erau tăiate, iar o mențiune manuscrisă indica schimbarea destinației în spații pentru vizite. Secția E9 cuprindea camere de deținere pentru tineri și majori de sex masculin. Situația de efective, pusă la dispoziția organizației, nu menționa secții numerotate E2 și E8 și nu conținea informații privind existența, destinația, starea tehnică sau eventuala scoatere din funcțiune a unor asemenea spații.

În ceea ce privește gradul de ocupare, Secția E5 era cea mai ocupată, cu 37,31%, urmată de Secția E3, cu 23,21%, și Secția E4, cu 10,71%. Secțiile E1, E6, E7 și E9 nu erau ocupate. La momentul vizitei, clădirea E1 a Centrului de Detenție Craiova găzduia și femei adulte transferate de la Penitenciarul Craiova.

Magazinul alimentar și blocul alimentar

La data vizitei, magazinul alimentar era dotat modest, nu erau disponibile pâine, fructe, legume sau alte produse alimentare perisabile. La categoria băuturi, era disponibil doar suc. Vânzătorul a precizat că unele produse sunt aduse doar la cerere.

În blocul alimentar exista amenajată și o sală de mese, însă reprezentanților APADOR-CH li s-a explicat că masa nu mai este servită acolo pentru minorii și tinerii care execută măsuri educative. Potrivit explicațiilor primite, aceștia preferă să mănânce în camere, fie pentru că nu consumă mâncarea imediat, fie pentru că, în cazul servirii mesei în cameră, porțiile refuzate pot fi oferite altor persoane custodiate, reducându-se astfel cantitatea de mâncare aruncată.

La data vizitei, mâncarea era pregătită pentru a fi distribuită pe secții. Cinci tineri ajutau la prepararea și transportul hranei și, la spălarea veselei. Lista regimurilor alimentare aferente zilei vizitei indica porții fără sare, porții pentru persoane cu diabet, porții vegetariene și suplimente pentru persoane care muncesc.

Produsele erau păstrate corespunzător în anexele bucătăriei. Bucătăria necesita însă lucrări serioase de igienizare și reparații, despre care personalul a afirmat că erau în curs de realizare. Personalul bucătăriei a susținut că hrana era suficientă și gustoasă. Judecătorul de supraveghere a privării de libertate, cu care reprezentanții APADOR-CH au discutat ulterior, a menționat că în trecut existaseră sesizări privind calitatea hranei, dar a apreciat că problema nu mai era de actualitate. În schimb, majoritatea minorilor și tinerilor intervievați au afirmat că hrana era insuficientă, nu era gustoasă și nu era preparată în condiții corespunzătoare.

APADOR-CH a constatat că fructele și legumele lipseau în continuare din meniu, deși aceste produse erau cu atât mai necesare în alimentația minorilor și tinerilor. Personalul și judecătorul de supraveghere a privării de libertate au apreciat că situația hranei nu mai ridica probleme, însă majoritatea minorilor și tinerilor intervievați au susținut contrariul. APADOR-CH recomandă conducerii unității să verifice efectiv calitatea, cantitatea și diversitatea hranei și să acorde prioritate igienizării și reparării bucătăriei.

Punctul de primire

La data vizitei, condițiile din punctul de primire erau precare. Se observau gândaci, pereți deteriorați, uși și bănci scorojite. Sala de așteptare se afla într-o stare igienică necorespunzătoare.

Baza sportivă

Baza sportivă cuprinde terenuri de sport, inclusiv terenuri de baschet. La momentul vizitei, acestea nu erau folosite. Din discuții a rezultat că baza sportivă este utilizată, în general, mai ales de băieți. Reprezentanților APADOR-CH li s-a comunicat că se fac eforturi pentru identificarea unor activități în aer liber care să fie atractive și pentru fete.

Vizita pe secții

În general, camerele vizitate aveau un aspect similar: podele din ciment deteriorat, paturi suprapuse, o masă standard, câteva scaune, dulapuri mici, televizor, igrasie și miros greu. În unele camere s-a resimțit inclusiv miros de canalizare. Din discuțiile purtate cu deținutele a reieșit că unele încăperi nu se încălzesc adecvat iarna.

În camera E3.5, reprezentanții APADOR-CH au discutat cu o tânără aflată în regim închis. Aceasta a susținut că fusese recent lovită de personalul penitenciarului și a arătat vânătăi la nivelul brațului drept, al toracelui, în partea dreaptă și al piciorului drept. În legătură cu acest incident, directorul penitenciarului a afirmat că susținerile persoanei internate nu erau adevărate, însă instituția sesizase Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiova.

Tânăra a mai menționat un incident din 20 august 2025, când ar fi semnalat presiuni și violențe din partea personalului penitenciarului. În legătură cu acest incident, documentul transmis către judecătorul de supraveghere a privării de libertate, datat 3 septembrie 2025, confirmă că persoana internată a fost prezentată la cabinetul medical, unde a acuzat dureri de cap și a relatat că, în cursul aceleiași zile, în jurul prânzului, ar fi fost agresată fizic de personalul din zona de pază/secție. Potrivit documentului, la momentul examinării medicale nu au fost identificate urme de violență, iar situația urma să fie clarificată prin verificări suplimentare. Totodată, documentul menționa că urma să fie sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiova.

În privința hranei, tânăra a declarat că mâncarea oferită de penitenciar este, de multe ori, necomestibilă. Din spusele sale, persoanele custodiate primesc frecvent mâncarea în cameră, spală cartofii și preferă să îi prepare ulterior cu mijloace improvizate, folosind un fierbător, un castron de inox și ulei. Uneori, preferă mâncarea de fasole, în care adaugă apă și condimente, transformând-o în ciorbă.

Persoana a relatat că, de la administrarea medicației, doarme mai liniștit și este mai puțin agitată decât anterior. Aceasta a menționat că are o relație bună cu psihologul, pe care îl întâlnește o dată sau de două ori pe săptămână. De asemenea, a semnalat că unele persoane din secție manifestă comportamente agitate și autoagresive, precum provocarea de tăieturi sau înghițirea unor obiecte, inclusiv linguri, precizând că aproape zilnic au loc incidente care necesită intervenția personalului medical.

Tânăra a reclamat prezența gândacilor și a susținut că, deși se folosește dezinfectant, acesta nu are efect. A mai menționat că iarna a fost dificilă, fiind nevoie să stea îmbrăcată cu pantaloni, șosete și geacă în cameră, iar căldura furnizată ocazional prin calorifer era insuficientă pentru spațiul respectiv.

La momentul vizitei, în cameră se resimțea un miros greu. Era vizibilă igrasia, iar podeaua era din ciment deteriorat. Ca și în alte camere vizitate, existau covoare care miroseau a mucegai. Spațiul de depozitare era folosit simultan pentru încălțăminte, alimente, produse de igienă și haine puse la uscat. Camera avea televizor, o masă standard și patru scaune.

În privința igienei, tânăra a declarat că nu există întotdeauna apă caldă și că, uneori, dacă supraveghetoarea de pe secție nu dorește, persoanele custodiate nu sunt scoase la duș. A mai precizat că are dureri menstruale și că primește cel mult Algocalmin sau No-Spa, deși solicită uneori injecții. A mai susținut că pe secție există persoane cu păduchi, aspect pe care l-a pus în legătură cu posibilitățile concrete de menținere a igienei. Medicul centrului a infirmat existența păduchilor în unitate.

Tânăra a mai afirmat că are aproximativ 90 de rapoarte disciplinare, considerând că acestea i se întocmesc pentru că „îi face rău penitenciarului”.

Acuzațiile de violență formulate de această persoană nu fuseseră confirmate la data vizitei și erau contestate de conducerea unității. Totuși, din documentele puse la dispoziție de judecătorul de supraveghere a privării de libertate a reieșit că, în trecut, au existat cazuri în care exercitarea violenței fizice de către membri ai personalului de supraveghere fusese confirmată.

De exemplu, potrivit informării transmise de conducerea Centrului de Detenție Craiova către judecătorul de supraveghere, în urma unui incident produs în data de 20 martie 2025, o persoană internată minoră, în vârstă de 17 ani la acel moment, a reclamat că a fost implicată într-un conflict cu personalul de supraveghere. Incidentul a avut loc în contextul unui schimb de replici tensionat. Persoana internată a avut o atitudine ostilă și a adresat injurii, după care a fost lovită cu palma de către un supraveghetor la nivelul feței, iar ulterior a fost proiectată la sol și lovită de câteva ori. Persoana internată a fost prezentată la cabinetul medical, unde s-a constatat o leziune în zona tâmplei stângi, fiind solicitată prezentarea la IML. Ulterior, persoana internată a fost transferată la Centrul Educativ Buziaș. A fost sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiova, fiind dispuse cercetări la nivelul centrului de detenție.

APADOR-CH recomandă conducerii Centrului de Detenție Craiova și Administrației Naționale a Penitenciarelor să ia măsuri ferme pentru prevenirea oricărei forme de violență fizică sau verbală exercitate de personal asupra minorilor și tinerilor. În acest context, APADOR-CH reamintește standardele Comitetului European pentru Prevenirea Torturii (CPT), care subliniază obligația autorităților de a preveni relele tratamente și de a acorda o protecție sporită minorilor privați de libertate.

Totodată, orice acuzație de agresiune trebuie investigată prompt, efectiv, independent și complet. Organizația subliniază și standardele CPT privind documentarea și raportarea indiciilor medicale de rele tratamente, potrivit cărora constatările compatibile cu posibile acte de violență trebuie consemnate corespunzător și aduse fără întârziere la cunoștința organelor competente.

Camera E3.4

În camera E3.4, reprezentanții APADOR-CH au discutat cu o tânără de 18 ani. Aceasta a susținut că minorii și tinerii sunt amenințați și că se fac presiuni asupra lor pentru a nu raporta problemele din penitenciar. A declarat că uneori primesc nu doar reproșuri verbale, ci și palme.

Tânăra a menționat că avea rapoarte disciplinare și că se autoagresase prin tăiere de trei ori. Unul dintre incidente avusese loc cu aproximativ două luni înaintea vizitei, când, potrivit relatării sale, se tăiase la nivelul unei vene, pe fondul unor dificultăți de relaționare cu celelalte persoane. După acest incident, i se administrase Diazepam și i se întocmise un raport pentru autoagresare, care ar fi determinat suspendarea temporară a dreptului de a primi pachete, de a efectua vizite și de a face cumpărături de la magazinul unității.

Aceasta a declarat că urmase timp de trei luni un tratament pentru depresie și că mergea la psiholog o dată pe săptămână sau ori de câte ori considera că avea nevoie. A afirmat că avea acces la cabinetul medical și că, pentru o infecție la un deget, urmase un tratament cu antibiotic timp de trei luni.

Tânăra și-a exprimat speranța că urma să fie transferată la Centrul de Detenție Brăila-Tichilești împreună cu celelalte fete.

În discuție a fost menționat și spațiul de plimbare, descris de persoana custodiată ca o „cușcă”. De asemenea, aceasta a indicat că, în practică, ar trebui să aleagă între participarea la școală și ieșirea la plimbare, având în vedere intervalul de plimbare de la 7:30.

Mai multe persoane internate au semnalat reprezentanților APADOR-CH că, din cauza intervalului matinal în care sunt programate plimbările, sunt puse, în practică, în situația de a alege între participarea la școală și ieșirea la plimbare. APADOR-CH subliniază că dreptul la educație și dreptul la plimbare/exercițiu în aer liber trebuie asigurate cumulativ, nu alternativ. Centrul trebuie să identifice o soluție organizatorică prin care persoanele internate să poată beneficia efectiv de ambele drepturi, fără ca exercitarea unuia să presupună renunțarea la celălalt.

APADOR-CH recomandă conducerii unității ca, în fiecare caz de autoagresare, să asigure cu prioritate evaluarea medicală și psihologică a persoanei, identificarea cauzelor gestului și stabilirea unor măsuri individualizate de prevenire, tratament și sprijin.

Organizația are în vedere modificarea, în anul 2023, a Regulamentului de aplicare a Legii nr. 254/2013, realizată în urma recomandărilor Comitetului European pentru Prevenirea Torturii și a Pedepselor sau Tratamentelor Inumane ori Degradante (CPT). Prin introducerea art. 220 alin. (4), s-a stabilit că persoanele private de libertate diagnosticate cu afecțiuni psihice de natură să determine comportamente autoagresive nu pot fi sancționate disciplinar pentru nerespectarea interdicției privind autoagresiunea. În celelalte situații, în care nu este incidentă această excepție, administrația trebuie să analizeze cu rigurozitate circumstanțele concrete ale cazului și să evite un răspuns exclusiv sau predominant punitiv. Eventuala sancțiune trebuie individualizată, cu luarea în considerare a cauzelor gestului și a riscului ca măsura aplicată să-i agraveze situația ori să descurajeze solicitarea ajutorului medical și psihologic.

APADOR-CH recomandă modificarea Legii nr. 254/2013 în sensul eliminării actelor de autoagresare din categoria abaterilor disciplinare și al tratării acestora, în toate cazurile, cu prioritate, ca situații care necesită intervenție medicală, psihologică și măsuri de prevenire și protecție.

Camera E3.3: minori arestați preventiv

Reprezentanții APADOR-CH au vizitat camera E3.3, destinată minorelor arestate preventiv, unde se aflau trei fete în vârstă de 14, 16 și 17 ani.

Una dintre minore, în vârstă de 16 ani, a declarat că era în clasa a II-a și că avea un copil de doi ani, aflat la mama sa. Aceasta învața limba română și încă avea dificultăți de înțelegere. Comunicarea era facilitată de o altă minoră, vorbitoare de limba maghiară. Din discuții a reieșit că două dintre minore vorbeau limba maghiară și limba romani.

Minorele au declarat că nu știau dacă la punctul de informare al unității erau disponibile documente în limba maghiară. Verificările ulterioare ale reprezentanților APADOR-CH au arătat că astfel de documente existau, însă identificarea lor era dificilă, deoarece informațiile nu erau organizate intuitiv, pe categorii și limbi, ci apăreau într-o listă succesivă. În cazul persoanelor care aveau dificultăți de înțelegere a limbii române, nu era clar în ce măsură accesarea documentelor prin intermediul infochioșcului le asigura o informare efectivă.

Pe hol, reprezentanții APADOR-CH au observat afișe cu informații privind drepturile persoanelor custodiate, precum și coduri QR. Potrivit explicațiilor primite, acestea puteau fi scanate cu tabletele unității pentru accesarea unor informații suplimentare. În practică, accesul era însă dificil: persoanele custodiate au declarat că nu aveau tablete la dispoziție, iar afișele erau amplasate la o înălțime care îngreuna scanarea codurilor.

APADOR-CH recomandă Centrului de Detenție Craiova și ANP să se asigure că informațiile privind drepturile minorilor și tinerilor sunt efectiv accesibile, nu doar formal afișate. Acestea ar trebui redactate într-un limbaj ușor de înțeles, afișate vizibil în camere și în spațiile comune, disponibile în diverse limbi, inclusiv în limba romani, și organizate clar, pe categorii și limbi. În cazul în care accesul la informații depinde de utilizarea codurilor QR, centrul trebuie să asigure acces real la tablete și amplasarea afișelor la o înălțime care permite scanarea lor.

Una dintre minorele din cameră a declarat că urma un tratament psihiatric, deși nu era de acord cu administrarea acestuia. A susținut că tratamentul îi făcea rău și nu îi îmbunătățea starea, însă a precizat că nu i s-a solicitat consimțământul.

Organizația reamintește că, potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului și standardelor CPT, administrarea unui tratament medical trebuie să se întemeieze pe consimțământul liber și informat al persoanei, inclusiv atunci când aceasta este privată de libertate. O atenție sporită este necesară în cazul minorilor, orice derogare de la acest principiu trebuie să fie prevăzută de lege, justificată de o necesitate medicală reală și însoțită de garanții împotriva arbitrariului și abuzului.

Camera E3.6

Tânăra din această cameră a menționat că, în anul 2025, tatăl ei a decedat, însă acest aspect, deși semnalat consilierului de probațiune, nu ar fi fost menționat în documentele întocmite de acesta. Potrivit relatării sale, în februarie 2026, instanța de judecată a dispus o nouă amânare a liberării, consemnând că tatăl ei nu dorește să o primească acasă, deși acesta era decedat. Persoana a declarat că păstrează legătura cu bunica și cu frații săi. A afirmat că a participat la foarte multe programe, peste 200, și că se consideră bine din punct de vedere al sănătății mintale. A menționat că în trecut a urmat tratament medicamentos, însă în prezent nu îl mai urmează. A apreciat că tulburarea de comportament din trecut, considerată anterior un risc major, nu se mai menține și că simptomele de tip borderline s-au remis.

Persoana a atras atenția asupra mizeriei din camere și asupra condițiilor igienice precare din întreaga locație.

În camera E3.7 echipa APADOR-CH a discutat cu trei minore.

Una dintre minore, în vârstă de 17 ani, din Constanța, a declarat că trecuse printr-o perioadă de sevraj în urma consumului de etnobotanice, pe care îl practicase timp de aproximativ un an. Potrivit relatării sale, primele trei zile au fost cele mai dificile, iar în perioada petrecută în arest starea sa de sănătate a fost foarte proastă. La momentul discuției, minora a precizat că nu se simțea bine și că dorea să ia legătura cu mama sa. Aceasta a menționat că scrisese o scrisoare, însă nu știa cum să o expedieze, întrucât i se spusese că trebuia să își cumpere un plic și un timbru, iar ea nu dispunea de bani.

Ulterior, din discuția purtată în biroul conducerii unității, a rezultat că minorei îi puteau fi puse la dispoziție un plic și un timbru. Problema părea să fie, în realitate, dificultatea personalului de a o identifica și contacta pe mama acesteia, pentru a o informa cu privire la locul în care se afla fiica sa.

În acest context, organizația subliniază importanța menținerii legăturilor minorilor privați de libertate cu familia și obligația administrației locului de deținere de a sprijini efectiv aceste legături, inclusiv prin punerea la dispoziție, atunci când este necesar, a materialelor pentru corespondență. Organizația amintește, în acest sens, hotărârile împotriva României în care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a analizat obstacolele materiale întâmpinate de persoane private de libertate în exercitarea dreptului la corespondență, inclusiv nefurnizarea hârtiei, a plicurilor și a timbrelor și a constatat încălcări ale articolului 8 din Convenție. Aceste hotărâri confirmă că dreptul la corespondență nu trebuie să rămână unul pur teoretic, iar administrația penitenciară trebuie să asigure mijloacele minime necesare exercitării sale efective. Exigența este cu atât mai importantă în cazul unui minor separat de familie și care depinde de sprijinul personalului pentru a putea lua legătura cu aceasta.

O altă minoră, în vârstă de 16 ani, a declarat că se afla în această unitate ca urmare a nerespectării obligațiilor stabilite în cadrul măsurii arestului la domiciliu.

Cea de-a treia minoră, în vârstă de 17 ani, era elevă în clasa a X-a și a declarat că se simțea bine în această locație.

În camerele destinate fetelor, grupurile sanitare se aflau într-o stare necorespunzătoare. Reprezentanții APADOR-CH au observat obiecte sanitare uzate și deteriorate, cârpe cu urme de rugină, precum și țevi care prezentau scurgeri.

Echipa APADOR-CH a vizitat și camera E5.4, în care se aflau patru băieți cu vârste cuprinse între 16 și 17 ani. Aceștia au declarat că se înțelegeau bine între ei și nu au semnalat probleme.

Toate camerele vizitate aveau paturi suprapuse și o capacitate de șapte locuri. Camerele erau dotate cu televizor, masă și patru scaune.

Spre deosebire de secția destinată fetelor, în camerele băieților nu a fost observată aceeași deteriorare a pardoselii din ciment, iar aceștia nu s-au plâns de încălzire necorespunzătoare.

Și băieții au semnalat că plimbarea avea loc uneori la ore nepotrivite.

Au declarat că dezinsecția se efectua o dată pe lună, însă măsura nu era întotdeauna eficientă.

Unul dintre băieți lucra la atelier și s-a declarat foarte mulțumit de această activitate. Acesta a menționat că era implicat uneori și în activități desfășurate la școală. Un alt băiat lucra la atelierul electric.

Toți au declarat că puteau utiliza baza sportivă și că făceau acest lucru.

Băieții și-au exprimat dorința de a fi transferați la Tichilești și de a fi liberați cât mai curând.

Aceștia au arătat că nu înțelegeau de ce alte persoane custodiate, aflate în regimuri mai severe, fuseseră transferate la Tichilești, iar unele dintre ele chiar fuseseră liberate, în timp ce ei rămăseseră la Craiova și primeau amânări ale liberării.

Ulterior, din discuția purtată cu conducerea unității, echipa APADOR-CH a înțeles că prioritizarea transferurilor către Tichilești avusese în vedere și nevoia unității din Craiova de a beneficia de sprijinul persoanelor custodiate care desfășurau activități de muncă. În activitățile respective puteau fi implicate numai persoanele aflate în regim deschis, motiv pentru care s-ar fi preferat menținerea acestora în unitatea din Craiova. Aceste considerente nu le fuseseră comunicate persoanelor custodiate.

APADOR-CH recomandă Centrului de Detenție Craiova și ANP să asigure informarea completă, într-un limbaj accesibil, cu privire la criteriile avute în vedere pentru transferul către alte unități. Motivele care justifică menținerea sau transferarea unei persoane ar trebui comunicate în mod transparent, pentru a preveni percepțiile de tratament inegal sau arbitrar.

Dușuri și condiții materiale

Reprezentanții APADOR-CH au vizitat și dușurile. Acestea erau foarte sumar dotate, practic fiind compuse din țevi care pornesc simultan, cu separatoare doar prin pereți între zonele de duș, fără perdele sau alte elemente care să asigure intimitatea. În spațiu era foarte mult mucegai. Era prezent și nisip negru, aspect care ține de o problemă de poluare nu doar a locului de deținere, ci a întregului oraș.

APADOR-CH recomandă penitenciarului să evalueze urgent condițiile materiale din Centru inclusiv starea podelelor, igrasia, mirosurile persistente, încălzirea camerelor, accesul efectiv la duș și apă caldă, precum și condițiile din spațiile de duș.

Judecătorul de supraveghere a privării de libertate

Reprezentanții APADOR-CH au stat de vorbă cu judecătorul de supraveghere a privării de libertate. Potrivit informațiilor primite, în anul 2025 au fost soluționate 42 de plângeri, dintre care 7 privind regimul de executare a măsurii internării. Toate cele 7 plângeri au fost respinse, iar singura contestație formulată a fost, la rândul său, respinsă de Judecătoria Craiova. Alte 4 plângeri au vizat încălcarea drepturilor. Trei au fost respinse, dintre care două ca tardive, iar într-un dosar competența a fost declinată către judecătorul de supraveghere de la Penitenciarul Craiova. Cele două contestații formulate au fost respinse de Judecătoria Craiova.

În anul 2025 au fost înregistrate 3 dosare privind comisii rogatorii și 28 de plângeri împotriva sancțiunilor disciplinare. Dintre acestea din urmă, 27 au fost respinse și una a fost admisă. Din cele 16 contestații formulate, 15 au fost respinse de Judecătoria Craiova, iar una a fost admisă.

În anul 2026, până la 29 mai, au fost înregistrate și soluționate 7 dosare. Cinci au vizat plângeri împotriva sancțiunilor disciplinare, toate fiind respinse. Împotriva a 3 încheieri au fost formulate contestații: una a fost respinsă de Judecătoria Craiova, iar două se aflau încă pe rolul instanței.

Referitor la transferarea unor persoane custodiate la Tichilești, judecătorul a precizat că niciuna dintre persoanele transferate nu s-a plâns.

Întrebat de ce nu ar fi aplicabil articolul 158 alin. (3) din Legea nr. 254/2013, judecătorul delegat a arătat că această dispoziție nu a fost aplicată niciodată în cazul transferurilor dispuse de structura centrală a Administrației Naționale a Penitenciarelor, întrucât acestea sunt considerate transferuri administrative și, în opinia sa, nu intră în competența de soluționare a judecătorului de supraveghere a privării de libertate. Această interpretare a fost menționată și într-un document pus la dispoziția echipei APADOR-CH.

APADOR-CH consideră însă că articolul 158 nu distinge între transferurile dispuse de structura centrală a ANP și alte categorii de transferuri și nici nu exclude de la contestare transferurile administrative. Legea prevede că transferul poate fi dispus numai pentru motive întemeiate și stabilește că anumite contestații formulate înainte de emiterea dispoziției de transfer trebuie soluționate de urgență, înainte de realizarea efectivă a acestuia. În această interpretare, judecătorul nu s-ar substitui administrației penitenciare și nu ar decide asupra oportunității organizării sistemului, ci ar verifica dacă, într-un caz concret, măsura transferului are un motiv real, suficient și legal. Supraaglomerarea sau reorganizarea unui spațiu de detenție pot constitui motive întemeiate, însă existența unor asemenea situații nu justifică excluderea, în principiu, a oricărui control. Un astfel de control poate fi cu atât mai important în cazurile în care transferul riscă să fie folosit arbitrar sau ca măsură informală de sancționare.

Faptul că persoanele transferate nu au formulat plângeri nu clarifică problema juridică și nu demonstrează că ele ar fi avut la dispoziție o cale efectivă de contestare. Rămâne deschisă întrebarea dacă interpretarea restrictivă adoptată în practică este compatibilă cu textul legii și, în cazul unor transferuri colective dispuse de ANP, care este autoritatea competentă să exercite controlul judiciar. În măsura în care judecătorul de supraveghere a privării de libertate se declară necompetent, trebuie analizat dacă asemenea măsuri pot fi contestate în contencios administrativ de către persoanele transferate și dacă această cale poate constitui un remediu efectiv, inclusiv raportat la rapiditatea cu care transferurile sunt puse în executare.

Autoagresiunea și răspunderea disciplinară

În perioada 2025-mai 2026, la nivelul Centrului de Detenție Craiova au fost analizate în comisia de disciplină 41 de dosare de cercetare disciplinară pentru autoagresiune. Dintre acestea, 33 de dosare au fost clasate, iar în 8 dosare au fost aplicate sancțiuni.

Asistența medicală

În cadrul centrului își desfășurau activitatea un medic cu funcție de conducere, un medic stomatolog, șase asistenți medicali, un asistent de igienă și un asistent de farmacie. Nu erau ocupate cele două posturi de medic cu funcție de execuție.

Reprezentanții APADOR-CH au purtat o discuție cu medicul șef al centrului. Acesta a precizat că lucrează singur și că deficitul de personal medical se menține la un nivel foarte ridicat de mult timp. Deși ocupă o funcție de conducere, îndeplinește și atribuții de execuție. La momentul vizitei, avea în grijă atât persoanele care executau măsuri educative, cât și adulții din Penitenciarul Craiova care desfășurau activități sau se aflau în punctul de lucru deschis din această locație. Personalul medical auxiliar era considerat extrem de important, însă majoritatea asistentelor medicale se apropiau de vârsta pensionării. În cursul anului anterior fuseseră organizate două sesiuni de concurs, însă nu se prezentase niciun candidat.

Cabinetul medical funcționa permanent, cu program în ture de 12 ore și cu program de 8 ore. Continuitatea asistenței medicale era asigurată permanent, inclusiv în zilele libere și în zilele de sărbători legale. Un medic era prezent fizic în centru timp de 8 ore pe zi, 4-5 zile pe săptămână. În medie, se efectuau zilnic 25-30 de consultații, iar lunar aproximativ 750 de consultații. În anul 2025 au fost efectuate 6.238 de consultații.

Cele mai frecvente patologii și boli cronice întâlnite în centru erau tulburările de adaptare, tulburările de conduită și de comportament, precum și tulburările de personalitate. În anul 2025, 91 de persoane au fost diagnosticate cu tulburări psihice sau psihiatrice, iar în anul 2026 au fost diagnosticate 23 de persoane. În anul 2025, 58 de persoane urmau tratament psihiatric, iar în anul 2026, 17 persoane urmau un astfel de tratament.

Tratamentul psihiatric

Așa cum s-a menționat anterior, una dintre minore a declarat că urmează tratament psihiatric, deși nu este de acord cu acesta. A susținut că tratamentul îi face rău și că nu îi creează o stare bună, însă a precizat că nu are ce să facă, deoarece nimeni nu îi cere consimțământul pentru administrarea lui. Acest aspect a fost ridicat ulterior în cadrul discuției cu medicul centrului. Acesta a arătat că decizia aparține exclusiv medicului psihiatru.

Ulterior, din discuția purtată în prezența judecătorul de supraveghere a privării de libertate și a directoarei locului de detenție, la întrebarea privind acordarea consimțământului pentru tratamentul medicamentos, a rezultat din documente că medicul era împuternicit să își dea consimțământul în numele pacientului, în baza unui consimțământ general semnat de reprezentantul legal al copilului la momentul depunerii acestuia în unitate.

APADOR-CH subliniază că, în cazul minorilor cu vârsta între 14 și 18 ani, consimțământul pentru tratament medical, inclusiv tratament medicamentos psihiatric, trebuie să fie specific, actual, informat și revocabil. Potrivit Legii nr. 46/2003, tratamentul medical reprezintă o intervenție medicală, iar pacientul are dreptul să refuze sau să oprească o intervenție medicală, după ce îi sunt explicate consecințele acestei decizii. Prin urmare, consimțământul trebuie să existe pentru fiecare tratament concret și pe durata acestuia. În cazul minorilor, atunci când este necesar acordul reprezentantului legal, minorul trebuie implicat în procesul de luare a deciziei în măsura capacității sale de înțelegere. Pentru minorii de peste 14 ani, acest lucru presupune obținerea consimțământului minorului, alături de consimțământul reprezentantului legal. În lipsa unuia dintre aceste acorduri, consimțământul poate fi considerat viciat, cu excepția situațiilor expres prevăzute de lege, precum urgența medicală sau tratamentul dispus potrivit unei proceduri legale speciale.

Fără a minimiza importanța tratamentului medicamentos psihiatric, APADOR-CH subliniază că frecvența tulburărilor de adaptare, a tulburărilor de conduită și comportament și a tulburărilor de personalitate în rândul minorilor impune existența unor garanții sporite privind administrarea medicației psihiatrice.

APADOR-CH recomandă ANP să se asigure că legislația privind consimțământul informat pentru tratamentul medicamentos psihiatric, este aplicată efectiv și unitar în practică. În acest sens, trebuie clarificat la nivelul unităților că un consimțământ general semnat la momentul intrării minorului în unitate nu poate înlocui consimțământul informat, specific, actual și revocabil necesar pentru fiecare tratament concret. De asemenea, trebuie respectată obligația legală de implicare a minorului în luarea deciziei medicale și, în cazul minorilor cu vârsta peste 14 ani, de obținere a consimțământului acestuia, alături de consimțământul reprezentantului legal, cu excepțiile strict prevăzute de lege.

Intervențiile medicale

În cadrul discuției a fost menționat cazul unei persoane custodiate care a înghițit, de-a lungul timpului, mai multe corpuri străine metalice, respectiv o unghieră, o lamă, o lingură și o pensetă. În legătură cu acest caz, medicul a precizat că persoana avea încă în corp lingura și penseta, deoarece, în ciuda insistențelor, nu reușise să o programeze pentru o intervenție chirurgicală.

Ulterior vizitei APADOR-CH, unitatea a transmis clarificări din care rezultă că prima prezentare a pacientei la cabinetul medical al unității a avut loc la 25 mai 2026. După ce pacienta a declarat că ingerase voluntar corpuri străine metalice, aceasta a fost prezentată la Spitalul Județean de Urgență Craiova, unde radiografia a confirmat prezența obiectelor metalice. Consultul chirurgical a concluzionat că situația nu reprezenta, la acel moment, o urgență medicală și nu necesita intervenție chirurgicală imediată, fiind recomandate supravegherea și trimiterea către un penitenciar-spital.

Pacienta a fost ulterior monitorizată pe durata prezenței obiectelor metalice în tractul digestiv și, la orice acuză de disconfort sau simptomatologie digestivă, a fost dusă la UPU Craiova, unde a beneficiat de examinări chirurgicale și radiografii. În total, sunt menționate șase prezentări la UPU.

În ceea ce privește internarea într-un spital-penitenciar, Penitenciarul-Spital București-Rahova a respins cererea din 27 mai 2026, iar Penitenciarul-Spital Dej a respins cererea din 29 mai 2026, motivând că în serviciul respectiv nu se pot efectua intervenții chirurgicale. Ulterior, Rahova a aprobat internarea prin cererea din 22 iunie 2026, cu dată de transfer 23 iunie 2026.

În final, pacienta a fost operată în spital civil, respectiv la Spitalul Județean de Urgență Craiova -Secția Chirurgie, iar ulterior a fost transferată la Penitenciarul-Spital Rahova pentru supraveghere și îngrijiri postoperatorii.

APADOR-CH recomandă ANP și unităților de detenție să stabilească un mecanism de intervenție rapidă pentru situațiile în care persoanele private de libertate au ingerat corpuri străine, astfel încât evaluarea de specialitate, decizia terapeutică și, dacă este necesar, intervenția chirurgicală să nu fie întârziate de refuzuri succesive ale spitalelor-penitenciar sau de neclarități administrative. În astfel de cazuri, imposibilitatea preluării de către un spital-penitenciar ar trebui să determine de îndată direcționarea către o unitate medicală civilă aptă să realizeze intervenția.

Riscul suicidar și consumul de substanțe

În Centrul de Detenție Craiova, în ultimii trei ani, fuseseră înregistrate 4 tentative de suicid și 22 de raportări de idei suicidare. În anul 2025 fuseseră consemnate 38 de cazuri de autoagresiune, iar în anul 2026, 9 cazuri.

În anul 2020 avusese loc și un caz de suicid. Potrivit explicațiilor oferite, acesta ar fi putut avea legătură cu izolarea impusă în perioada pandemiei, când psihologii nu ar fi avut acces la minori. Persoana decedată era minoră la acel moment și se spânzurase folosind un cearșaf.

În ceea ce privește persoanele prezentate la cabinetul medical după intervenții ale personalului sau după folosirea forței, în anul 2025 au fost înregistrate 2 cazuri, iar în anul 2026 a fost înregistrat 1 caz.

În anul 2025, 90 de minori și tineri internați în centru aveau istoric de consum de droguri, iar în anul 2026, 19 minori și tineri aveau istoric de consum de droguri. Nicio persoană nu este inclusă în programe de tratament pentru adicții. Nu se efectuează teste antidrog.

Medicul a precizat că, în trecut, au existat acuzații de agresiune sexuală formulate de doi minori, care în prezent sunt transferați la Tichilești. Echipa APADOR-CH nu a avut la dispoziție informații suficiente pentru a evalua modul concret în care au fost gestionate aceste cazuri și nici pentru a stabili dacă au existat întârzieri în efectuarea examinărilor medico-legale.

Discuția cu medicul a evidențiat însă un risc procedural mai general privind documentarea și conservarea probelor în situațiile în care sunt reclamate agresiuni sexuale. Potrivit celor declarate de medic, în practica recentă, IML nu ar mai proceda la recoltarea probelor în lipsa unei dispoziții din partea procurorului, iar personalul cabinetului medical al

Ce votează Parlamentul, plecarea a 20 de militari români în Franța/Anglia sau viceversa?

Fri, 11 Sep 2026 08:29:30 +0000

O solicitare a Președinției care invocă o lege despre militari străini care intră în România ridică o întrebare simplă: Parlamentul este chemat să aprobe plecarea celor 20 de militari români sau, fără să știe, intrarea altora în țară?

Conform unei postări din 9 septembrie 2026, pe pagina de Facebook a Administrației Prezidențiale, „Președintele României a solicitat Parlamentului aprobarea participării României cu până la 20 de militari la Comandamentul operațional pentru Forța Multinațională în sprijinul Ucrainei și la structurile de comandă și control subordonate acestuia. România NU trimite trupe combatante în Ucraina și nici militari pe front…Structura de comandă are caracter rotațional și își desfășoară activitatea în Franța și Marea Britanie, la mii de kilometri distanță de linia frontului”

Potrivit unei știri Agerpres, ar fi vorba despre o solicitare adresată Parlamentului încă din 30 martie anul acesta, în care Președintele a invocat art. 4 al.2 din Legea 291/2007 ca temei pentru a solicita votul Parlamentului pentru trimiterea a 20 de militari români la o structură militară din Franța/Anglia.

Cităm din documentul care conține solicitarea Președintelui către Parlament, așa cum apare în știrea agenției naționale de presă:

‘Drept urmare, în acord cu poziția constantă a României față de conflictul din Ucraina, statutul României în cadrul UE, poziția geografică a țării noastre și în conformitate cu prevederile art. 4 alin. (2) din Legea nr. 291/2007 privind intrarea, staționarea, desfășurarea de operațiuni sau tranzitul forțelor armatelor străine pe teritoriul României, republicată, cu modificările și completările ulterioare, vă adresez rugămintea de a încuviința participarea Armatei României, începând cu trimestrul II/2026, cu până la 20 de militari, personal de stat major, în cadrul Comandamentului operațional pentru Forța Multinațională în sprijinul Ucrainei și în structurile de comandă și control subordonate acestuia‘.”

După cum arată și titlul legii invocate de Președinte, Legea 291/2007 reglementează doar activitatea (intrare, staționare, tranzit etc.) forțelor armate străine pe teritoriul României. Nu și activitatea militarilor români în afara României.

Art. 1 al. 1 din această lege prevede suficient de clar că: „Prezenta lege constituie cadrul general privind condiţiile în care forţele armate străine pot intra, staţiona, desfăşura operaţiuni sau tranzita teritoriul României.”

Iar art. 4 al. 2 din această lege prevede că Președintele solicită încuviințarea Parlamentului doar pentru intrarea şi staţionarea forţelor armate străine în România sau tranzitarea teritoriului naţional de către acestea, în scopul pregătirii şi/sau desfăşurării de operaţii militare, atunci cand aceste activitati (intrare, stationare etc.) nu se execută în baza prevederilor unor tratate internaţionale la care România este parte.

Or, în cazul de față, cel puțin oficial, nu este vorba despre intrarea, staționarea, tranzitul sau operațiunile unor militari străini pe teritoriul României, ci, dimpotrivă, despre trimiterea a 20 de militari români în afara teritoriului României, la o structură militară din Franța/Anglia. Acest caz nu pare acoperit de art. 4 alin. (2) din Legea 291/2007, care se referă la o situație diametral opusă.

Există, de altfel, un act normativ construit exact pentru această situație: Legea nr. 121/2011 privind participarea forțelor armate la misiuni și operații în afara teritoriului statului român. Aceasta reglementează procedura prin care România poate trimite militari să participe la misiuni și operații desfășurate în afara granițelor, inclusiv structuri de comandă și control de tip multinațional. Dacă intenția Președintelui a fost, așa cum pare din conținutul cererii, obținerea încuviințării Parlamentului pentru o participare militară în afara teritoriului național, acestă lege ar fi fost temeiul legal firesc, nu Legea 291/2007.

Cu alte cuvinte, temeiul legal invocat în cererea Președintelui către Parlament nu pare să acopere situația de fapt descrisă în aceeași cerere. Asta nu înseamnă automat că nu ar exista niciun temei legal valid pentru această participare. Este posibil ca un astfel de temei să existe, doar că nu a fost cel invocat oficial în documentul transmis de Președinție.

În lumina acestor informații expuse mai sus, rămân câteva întrebări fără răspuns:

A aprobat deja Parlamentul solicitarea transmisă de Președinție în data de 30 martie 2026?
Actul pe care Parlamentul l-a aprobat/îl aprobă se sprijină pe o trimitere legală greșită?
Parlamentul știe/a știut ce votează și pe ce bază legală? Sau e ceva ce trebuie facut doar repede și fără întrebări?

Așteptăm și noi lămuriri oficiale, fie de la Președinție, fie de la Parlament sau chiar de la amândouă instituțiile, nu de alta, dar tot auzim că statul luptă cu dezinformarea pe toate căile și cu toate astea noi tot într-o lume de Radio Erevan trăim:

– E adevărat că România trimite 20 de militari în Franța?

– Da, dacă merge totul conform legii invocate de Președinte, 20 de militari români vor pleca în Franța doar după ce Parlamentul își dă acordul ca niște militari străini să intre în România…

Justiție rapidă sau justiție dreaptă? Dilema normării muncii judecătorilor

Wed, 16 Sep 2026 06:34:32 +0000

Poziția APADOR-CH privind situația din justiție și efectele normării muncii judecătorilor asupra cetățenilor și accesul lor liber la o justiție corectă

Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a introdus din 15 septembrie 2026 un sistem de normare a activității judecătorilor. Concret, mecanismul explicat în detaliu pe site-ul CSM stabilește un număr maxim de dosare care pot fi gestionate anual de o instanță, în funcție de numărul de judecători, iar ce depășește această normă rămâne în așteptare. Normele se bazează pe datele Comisiei Europene pentru Eficiența Justiției (CEPEJ) și pe media europeană în domeniu. De exemplu un judecător de judecătorie va avea de soluționat 288 de dosare anual, un judecător de tribunal – 192 de dosare și un judecător de curte de apel – 119 dosare.

E o încercare de a pune, în sfârșit, o limită rezonabilă la numărul de dosare pe care un judecător le poate instrumenta corect într-un an, în țara din UE care înregistrează cel mai mare număr de dosare noi la suta de locuitori – 8,4 dosare față de media europeană de 2,2 dosare.

Reacțiile au fost previzibile: se vorbește despre dosare care vor aștepta și mai mult rezolvarea, decât o făceau până acum, despre un acces la justiție tot mai greu pentru cetățeanul obișnuit, despre faptul că acest nou instrument „inventat” de CSM ar fi cea mai recentă mișcare pe câmpul de luptă dintre justiție și guvern, în care, de ani de zile, victimele sunt tot cetățenii.

Temerile sunt reale și, într-adevăr, cel puțin într-o primă fază această măsură se așează tot pe umerii și așa cocoșați ai cetățeanului. Dar înainte să tragem concluzia că vinovatul pentru necazul cetățeanului e normarea judecătorilor, trebuie pusă întrebarea: de ce a ajuns necesară o asemenea măsură?

O criză cunoscută de ani de zile

Pentru că numărul judecătorilor este de ani de zile prea mic în raport cu numărul cauzelor pe care sunt chemați să le judece și era nevoie se un instrument oficial pentru măsurarea acestui dezechilibru.

Cel mai recent raport al Comisiei Europene privind statul de drept, din 2026 confirmă cu cifre această problemă veche. La finalul lui 2025, gradul de ocupare a posturilor a ajuns la 85% la judecători și 76% la procurori. Iar aceste procente sunt considerate o îmbunătățire față de anii precedenți, dar tot departe de o schemă completă sunt.

Concursurile pentru noi magistrați și grefieri au fost suspendate în 2025 și 2026, din cauza restricțiilor bugetare naționale, cu excepția deblocării temporare din aprilie 2026. Ca soluție de avarie, durata cursurilor de la Institutul Național al Magistraturii (INM) a fost redusă de la 3 la 2 ani, probabil pe idea că dacă nu avem suficientă apă, măcar facem găleata mai mică…

Un chestionar al CSM din decembrie 2025, adresat tuturor judecătorilor în funcție, arăta că volumul mare de muncă și lipsa de personal le afectează direct activitatea, lucru confirmat și de asociațiile de magistrați.

Una dintre propunerile transmise de APADOR-CH Comisiei Europene, pentru Raportul privind statul de drept pe 2026, a fost pe aceeași idee: deblocarea urgentă, la nivel guvernamental, a organizării concursurilor de admitere în magistratură, ca măsură esențială pentru a răspunde deficitului actual de judecători și pentru funcționarea efectivă a sistemului de justiție.

CSM a cerut în repetate rânduri Ministerului Justiției și Guvernului diverse măsuri de ameliorare a situației, de exemplu prin angajarea de asistenți pentru judecători etc. Fără succes.

Chestiunea era deci secretul lui Polichinelle, toată lumea știa, dar nimeni nu făcea nimic. Acum pare că CSM a făcut ceva ce i-a stat în putere: normarea muncii. Ea singură nu poate rezolva o problemă structurală de finanțare și personal, dar e un început măcar spre cunoașterea dimensiunii problemei.

De câți judecători și procurori are de fapt România nevoie?

Normarea CSM este, în sine, o măsură corectă. Un judecător sau un procuror suprasolicitați nu pot produce justiție de calitate, indiferent cât de dedicați ar fi. Până acum, suprasolicitarea a fost tratată ca o normalitate. Așa e la noi, sistemul rezistă cumva. Normarea ar trebui să rupă această normalizare și să spună oficial că există o limită de dosare pe care le poate gestiona corect un judecător/procuror într-un an.

De aici trebuie pornită discuția pe care autoritățile pare că o evită: de câți judecători și procurori are nevoie, de fapt, România? Nu câți încap în bugetul actual, ci câți sunt necesari pentru o justiție funcțională.

Poate aflăm că răspunsul e o schemă semnificativ mai mare decât cea de azi, poate chiar dublă, în instanțele suprasolicitate. Un asemenea răspuns are nevoie de date reale despre volumul de muncă pe instanță și pe tip de cauză, adică exact datele pe care normarea CSM ar trebui să le producă sistematic.

De ce tace Guvernul?

Dar cine ar trebui să răspundă la întrebarea „de câți magistrați avem nevoie și de unde vin banii?” Căci CSM nu stabilește bugetul justiției, ci lucrează cu ce are. Răspunderea e a Guvernului, care de ani de zile nu a asigurat o schemă de personal adecvată, a impus restricții bugetare care au dus la suspendarea concursurilor chiar în plin deficit recunoscut oficial, și a venit cu soluții improvizate, prin scurtarea formării viitorilor magistrați, în loc să aloce o finanțare corespunzătoare.

Desigur, nu e singura răspundere de care guvernul nu se achită. Pare să se înscrie mai degrabă în trend, și nu vorbim doar de acest guvern demis. Acest guvern tot a recunoscut, măcar, că habar nu are câți angajați are în sistemul public și de unde ar trebui să taie, la o adică.

A fost un pas în față, dar făcut în gol. Ne ajută să știm că avem un guvern care nu știe? Căci pare că știe, totuși, să taie din justiție sau sănătate, servicii esențiale pentru cetățean, care produc ceva palpabil, în schimb „nu știe” niciodată să taie din sinecurile de partid, denumite prețios agenții sau institute de cercetare.

Vrem o justiție dreaptă dar mai lentă sau una rapidă, cu riscul să fie strâmbă?

Normarea activității procurorilor și judecătorilor va fi un lucru bun pentru justiție, dar greu, poate chiar fatal pentru cetățean. Ca să nu mai amintim de dosarele mari și grele care pesemne se vor amâna la nesfârșit.

Și noi, APADOR-CH, ne vom număra printre victime, foarte probabil. Procesele noastre pe Legea 544/2001 – la care recurgem ori de câte ori o instituție publică refuză să-și facă datoria și să publice informațiile pe care legea o obligă să le publice – vor fi printre acele spețe lăsate în așteptare. Și cine știe când și dacă vom mai ajunge să primim acele informații. Până acum tot le mai câștigam după un an-doi-trei de așteptare.

Și ăsta e cel mai banal exemplu, generat de fapt tot dintr-o proastă funcționare a instituțiilor statului. Când legile sunt boante și funcționarii statului nu pățesc nimic pentru că nu-și fac datoria, judecătorul e chemat să le facă dreptate oamenilor în locul acelor instituții. Așa se supraaglomerează instanțele și ajungem pe primul loc în UE la numărul de procese, nu pentru că suntem noi mai procesomani ca alte popoare. Și așa își consumă oamenii viețile, în procese inutile.

Ce face acum CSM este să le facă viața magistraților mai ușoară. Nu e de condamnat, asta e datoria CSM. Cel care ar trebui să ne facă tuturor viețile mai ușoare, Guvernul, tace strategic și pe această temă, mizând probabil pe aceeași reacție clasică: oamenii îi vor blama și mai mult pe judecătorii îmbuibați, care au salarii și pensii speciale și nu vor să pună osul la treabă.

Totuși, înainte de a arunca cu pietre în normarea decisă de CSM am putea să ne întrebăm și ce preferăm: o justiție dreaptă dar mai lentă sau una rapidă, cu riscul să fie strâmbă? Desigur că nici viceversa nu se exclude.

În același timp, însă, noi întrebăm și Guvernul: când are de gând să-și asume răspunderea pentru situația creată în justiție, când are de gând să facă un audit al tuturor sinecurilor de partid, când are de gând să lucreze și pentru noi, nu doar pentru interesele partidelor?

Sunt desigur întrebări retorice, dar în marea asta de indignare publică, tot la adresa justiției, am zis să fie și o voce îndreptată spre vinovații reali, că prea e o liniște lucrativă în partea aia.

Legea care a trecut pe furiș

Mon, 12 Oct 2026 11:21:51 +0000

Cum am obținut prima Lege anti SLAPP din România, făcând „ciocu‘ mic”, așa cum ne-au sugerat unii politicieni în „procesul legislativ”

Legea anti-SLAPP (193/2026) a fost promulgată de președinte. După câțiva ani de negocieri și insistențe, vom avea și noi o lege care protejează vocile critice de procesele de intimidare, zise și SLAPP în engleză (tradus în românește – Procese strategice împotriva participării publice). Adică procesele în care o autoritate sau o corporație își pun puterea financiară împotriva unor oameni care îndrăznesc să-și apere drepturile. Ar trebui să ne bucurăm că avem această lege, dar pentru că nimic în România nu se face până la capăt, vrem să vă povestim de ce ar fi putut să fie altfel această lege, dar doar „atât s-a putut”.

O Directivă bună, dar incompletă

Legea noastră nu e originală, căci procesele astea SLAPP nu sunt o invenție autohtonă. Ea este transpunerea unei Directive europene, născute din această nevoie de a apăra cetățenii fără putere de cei puternici și cu bani. Directiva a apărut după ce jurnalista malteză Daphne Caruana Galizia a fost ucisă în 2017 de o bombă pusă sub mașina ei. Avea peste 40 de procese SLAPP deschise împotriva ei, pentru că îndrăznise să scrie despre afacerile murdare ale bogaților zilei.

Doar că Directiva are o limită: Bruxelles-ul nu se poate amesteca în procedura civilă a statelor membre decât când e vorba de cazuri care trec granițele. Așa că Directiva acoperă doar procesele transfrontaliere. Potrivit Coaliției Europene împotriva SLAPP (CASE), acestea reprezintă doar 8,5% din cele peste 1.300 de procese SLAPP documentate în Europa, între 2010 și 2024. Restul sunt cazuri pur naționale. Cele mai multe se petrec, în fiecare țară, între autoritățile locale/naționale sau diverse corporații, și cetățenii sau jurnaliștii care se revoltă împotriva afacerilor păguboase pentru comunitate.

De exemplu, la momentul inițierii acestei legi, România avea deja două organizații neguvernamentale dizolvate, pentru că nu și-au putut plăti cheltuielile de judecată într-un astfel de proces cu un dezvoltator imobiliar. Iar mai mulți cetățeni, care s-au revoltat și au tras statul la răspundere pentru încălcarea unor norme de mediu, sunt împovărați de cheltuieli de judecată, pentru că au îndrăznit să-și apere dreptul la aer curat.

O lege mai bună nu se face în Parlament

Din 2024, împreună cu mai multe organizații, jurnaliști și cetățeni pățiți, am militat pentru o transpunere extinsă a Directivei europene. Voiam o lege mai bună decât directiva, să fie aplicabilă și cazurilor interne, să ofere garanții și în procesele penale și administrative, plus ceva concret împotriva cheltuielilor de judecată disproporționate.

Am făcut zeci de interviuri cu „slapp-uiți”, am aflat povești revoltătoare și am aflat cum funcționează aceste procese și cum, ca om obișnuit, nu ai aproape nicio șansă să învingi un mecanism bine uns cu bani mulți, uneori inclusiv cu bani de la buget, deci plătiți de noi înșine.

După ce am documentat fenomenul, am făcut o serie de propuneri concrete Ministerului Justiției, care elabora proiectul de lege. La început ni s-a spus, firește, că nu se poate, că dacă așa e Directiva, musai așa trebuie s-o transpunem și noi, nu merge cu îmbunătățiri. Că nu ne lasă UE…

Am scris „la UE” și am întrebat: ne lăsați să ne facem o lege mai bună, adică să se aplice tuturor cazurilor naționale, nu doar celor transfrontaliere? Și bineînțeles că UE ne-a lăsat, ba chiar ne-a încurajat că facem mai bine. Cu răspunsul de la Bruxelles în mână și cu poveștile oamenilor pe care i-am intervievat, ne-am întors la minister. Și trebuie spus că acolo am găsit oameni dispuși să asculte: cazurile concrete prezentate i-au convins că problema există și dincoace de granițe, nu doar argumentul că „UE ne lasă”.

Ministerul Justiției a inclus în cele din urmă și cauzele naționale în proiectul propus parlamentului, dar atât. Părea un început bun și ne-am mulțumit cu el în acea etapă. Ne-am gândit că, așa cum s-a întâmplat cu fiecare lege la care am pus și noi umărul de-a lungul timpului, vom reuși și de data asta mai mult în Parlament, căci dacă nu acolo unde sunt aleșii poporului se poate discuta și face o lege bună pentru popor, atunci unde?

Ciocu’ mic, dacă vreți să vă treacă legea

Legea a fost depusă inițial la Camera Deputaților, unde am încercat să avem câteva discuții preliminare, înaintea dezbaterilor, cu un reprezentant al uneia dintre comisiile parlamentare ce urma să dea avize pe noua lege. Am fost trei reprezentanți ai societății civile la acea discuție, în care domnul deputat liberal ne-a spus franc că, deși el personal ar susține îmbunătățirile cerute de noi, legea asta nu e o prioritate pentru colegii lui parlamentari, iar dacă o vrem adoptată, ar fi bine „să facem ciocu’ mic” în societate și să nu mai fim așa de critici la adresa puterii. Altfel, ne-a zis domnul liberal, legea nu va trece niciodată. Nici vorbă de îmbunătățirile pe care mai voiam noi să i le aducem.

Evident că era o aroganță, chiar dacă nu a lui, pe persoană fizică. România nu-și permitea să nu transpună Directiva europeană, deci o lege oricum trebuia votată de Parlament, dar în condițiile date era posibil ca și puținul obținut la MJ, în faza de proiect, să fie anulat de niște parlamentari răzbunători. O muncă de aproape doi ani se ducea pe apa murdară a Dâmboviței.

Am decis să facem ciocu’ mic, cum ne-a îndemnat parlamentarul, căci la mijloc era un interes mai mare decât al nostru. Puteam să facem publică discuția, dar ar fi ajutat asta cazurile SLAPP aflate pe rol în instanțele naționale? Nu vom ști niciodată ce ar fi fost dacă… și într-adevăr, nu a fost o decizie de care să fim mândri, dar am ales legea imperfectă în locul uneia mai rele.

Totuși, în martie 2026 am depus la Camera Deputaților un set de amendamente, susținut de alte 60 de organizații, pentru ca măcar în cadrul dezbaterilor parlamentare să fie luate în discuție. Amendamentele au fost trimise inclusiv fiecărui membru al Comisiei juridice, personal. O parte dintre amendamente au fost susținute și de grupul USR în cadrul Comisiei juridice, dar nici acelea nu au trecut.

În cadrul singurei dezbateri organizate în Comisia juridică am fost tratați cu superioritate și ironie, ca niște intruși într-o discuție care nu ne privea, nu ca niște parteneri din societatea civilă, care aveau tot dreptul să se afle la acea masă. În final parlamentarii au cerut amânarea discuțiilor din Comisia juridică, pe motiv că… nu primiseră amendamentele societății civile. Le primiseră și nu doar o dată, dar trebuia să fie un simulacru de dezbatere, ca să nu zicem că n-a fost.

În final, Camera Deputaților a adoptat proiectul tacit, în forma propusă de MJ, fără vot și fără o singură ședință de plen în care cineva să explice de ce nu au vrut o lege mai bună. Ciocu’ mic a funcționat, deputații nu s-au opus transpunerii Directivei și legea a trecut pe șest, la împlinirea celor 45 de zile de la depunerea ei, fără să fie dezbătută. Ulterior a trecut și de Senat și, în septembrie 2026 a ajuns pe masa președintelui. Iar noi am ajuns să ținem pumnii strânși, ba chiar să-l rugăm pe președinte s-o promulge, așa imperfectă cum e, să n-o mai întoarcă iar la Parlament, că cine știe ce mai iese a doua oară.

Ce aduce bun noua lege

Legea se aplică și cauzelor naționale, nu doar celor transfrontaliere, ceea ce ne trebuia cel mai mult. Pârâtul poate cere respingerea rapidă a unei cereri vădit neîntemeiate, iar sarcina de a dovedi că nu e așa cum zice el cade în sarcina reclamantului. Și ăsta e un câștig, pentru că în acest fel omul nu mai e târât ani de zile într-un proces costisitor pe care nici nu-l merită și nici nu-l poate susține financiar.

Apoi, pârâtul poate cere și despăgubiri fără taxă de timbru și există și o amendă judiciară între 10.000 și 100.000 de lei pentru procedura abuzivă, adică dacă judecătorul decide că procesul a fost deschis doar la intimidare. Organizațiile civice pot interveni în procese în apărarea cetățenilor pârâți, iar Avocatul Poporului capătă și el un rol în aceste situații.

Dar de fiecare dată când citim legea ne uităm și la ce lipsește. Lipsesc procesele penale și cele administrative, deși tocmai prin ele autoritățile și firmele puternice găsesc modalități de a-i intimida pe oameni și organizațiile civice.

Lipsește și un mecanism real împotriva cheltuielilor de judecată disproporționate, cerute de reclamanți. Legea trimite pur și simplu la Codul de procedură civilă, același cod sub care organizațiile care au pierdut procesele au fost dizolvate pentru că nu și-au putut plăti cheltuielile de judecată și despăgubirile.

Ajutorul public judiciar pentru cetățenii fără apărare rămâne mai degrabă simbolic (500–1.000 de lei pentru o etapă de judecată), comparativ cu avocații angajați pe zeci de mii de euro de stat sau de marile corporații.

În plus, cine se află deja târât într-un astfel de proces nu va fi ajutat de noua lege, căci ea se aplică doar cazurilor viitoare.

Mai urmează ceva?

Concluzia pe care o tragem, fără bucurie, e că politicienii nu și-au dorit această lege. Au acceptat-o fiindcă a trebuit, din cauza obligațiilor europene, iar ce a ieșit e în mare parte meritul nostru, al celor care am insistat, nu al celor care au votat în Parlament. Desigur, puteau să o facă și mai rău, iar motivul pentru care alegem să nu-l numim aici pe reprezentantul partidului care ne-a zis să facem ciocu’ mic este acela că el nu este singurul care gândește așa despre ONG-uri și societatea civilă în general. El a fost doar mai sincer decât alții.

Totuși, facerea unei legi care să apere drepturi și libertăți ar trebui să fie mai presus de orgoliile și disputele personale, pentru că ea îi va servi și pe cetățenii care i-au ales pe acei politicieni supărați pe o parte a societății civile. Ne va servi pe toți. Iar votarea unei legi presupune dezbateri, negocieri și dialog cu toate părțile implicate, nu „ciocu’ mic că noi suntem la putere!”.

În fine, legea există și o să vedem pe viitor dacă ce am câștigat azi în genunchi poate fi folosit mai departe în picioare. Iar pentru ce a rămas pe dinafara ei…, nu ne oprim aici.

P.S. Am decis să povestim aceste lucruri ca să rămână scris undeva cum funcționa democrația în România lui 2026. Tot așa, găsiți aici parcursul acestui proiect în care am încercat să facem o lege anti SLAPP mai bună.

APADOR-CH

Încă o victorie a libertății de conformare

Ce ar fi de făcut pentru a reveni la normal?

Vaccinarea anti-COVID se întoarce și ne înțeapă pe toți

Politicienii vor ONG-uri transparente până la dizolvare

Ce vor politicienii

Control, intimidare și standarde duble

Cei care conduc statul cer control total asupra celor care îi critică

Desemnarea candidatului la funcția de premier, o chestiune de interpretare constituțională care se cere clarificată prin lege

APADOR-CH a câștigat procesul cu Guvernul, privind secretizarea ajutoarelor militare pentru Ucraina

Ce am cerut și de ce am ajuns în instanță

Promisiuni la TV, refuz în instanță

De ce e important să știm cu cât ajutăm

Protestul APADOR-CH față de intervenția vădit neconstituțională a Președintelui României în justiție

APADOR-CH NU a solicitat informații privind echipamentele militare

Președintele a trasat deja instanței soluția corectă pentru acest proces…

… dar și pentru procesele viitoare: tot ce e militar NU trebuie chestionat de popor

Ce spune Constituția

Raport asupra vizitei în Centrul de detenție pentru minori Craiova

Aspecte generale

Efective, spații de deținere

Magazinul alimentar și blocul alimentar

Punctul de primire

Baza sportivă

Vizita pe secții

Dușuri și condiții materiale

Judecătorul de supraveghere a privării de libertate

Autoagresiunea și răspunderea disciplinară

Asistența medicală

Tratamentul psihiatric

Intervențiile medicale

Riscul suicidar și consumul de substanțe

Ce votează Parlamentul, plecarea a 20 de militari români în Franța/Anglia sau viceversa?

Justiție rapidă sau justiție dreaptă? Dilema normării muncii judecătorilor

O criză cunoscută de ani de zile

De câți judecători și procurori are de fapt România nevoie?

De ce tace Guvernul?

Vrem o justiție dreaptă dar mai lentă sau una rapidă, cu riscul să fie strâmbă?

Legea care a trecut pe furiș

O Directivă bună, dar incompletă

O lege mai bună nu se face în Parlament

Ciocu’ mic, dacă vreți să vă treacă legea

Ce aduce bun noua lege

Mai urmează ceva?