PressOne.ro

Deputatul AUR Dan Tanasă a fost trimis în judecată pentru incitare la ură. PressOne a arătat traseul prin care acesta a ajuns portavocea anti-imigrație din România

Thu, 22 Oct 2026 16:27:28 +0000

Foto: Inquam Photos / Codrin Unici

Deputatul AUR Dan Tanasă a fost trimis în judecată pentru incitare la ură. PressOne a arătat traseul prin care acesta a ajuns portavocea anti-imigrație din România

Deputatul AUR Dan Tanasă a fost trimis în judecată pentru incitare la violență, ură sau discriminare, după ce, în august 2025, i-a îndemnat pe români să refuze comenzile livrate de muncitori străini. Parchetul General a anunțat joi, 22 octombrie, că a finalizat cercetările și a transmis dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Contactat de PressOne pentru un punct de vedere, Tanasă a refuzat să comenteze acuzațiile procurorilor. „Puteți să mă citați așa: nu doresc să fac niciun fel de comentariu așa-zișilor jurnaliști de la PressOne”, a declarat deputatul AUR.

Pe 19 august 2025, Tanasă publica pe Facebook un mesaj în care le cerea românilor să nu mai accepte comenzile livrate de lucrători străini. „Refuzați comanda dacă nu e livrată de un român. Nu mai încurajați importul muncitorilor necalificați din Asia și Africa. Treziți-vă!!!”, scria deputatul.

Potrivit procurorilor, prin această postare, Tanasă a incitat publicul la ură și discriminare împotriva lucrătorilor din România proveniți din Asia și Africa, pe criterii de rasă, naționalitate, etnie și religie. În rechizitoriu, procurorii arată că actele de discriminare pot afecta grav relațiile sociale, care ar trebui să se bazeze pe respect reciproc.

Parchetul General a explicat și că imunitatea parlamentară nu împiedică urmărirea penală a deputaților pentru fapte care nu au legătură cu voturile sau opiniile politice exprimate în exercitarea mandatului.

Deputatul AUR Dan Tanasă s-a poziționat în repetate rânduri împotriva prezenței muncitorilor străini în România.FOTO: Inquam Photos / George Calin

La o zi după publicarea mesajului, pe 20 august 2025, Dan Tanasă a revenit pe Facebook cu o postare în care respingea acuzațiile de xenofobie. Deputatul susținea că a ridicat o problemă reală, legată de numărul tot mai mare de muncitori străini din România, în condițiile în care, potrivit acestuia, șase milioane de români erau plecați la muncă în străinătate.

Tanasă i-a acuzat de ipocrizie pe cei care i-au criticat declarațiile și a susținut că scandalul ar fi fost întreținut pentru a distrage atenția de la alte probleme, precum măsurile fiscale ale Guvernului Bolojan, sărăcia și situația economică. Deputatul a făcut și o paralelă cu statele din vestul Europei, invocând criminalitatea și nesiguranța pe care le asocia cu imigrația.

„Am spus un adevăr. L-am spus direct. Și nu am de ce să îmi cer scuze”, a încheiat deputatul postarea.

CNCD a înregistrat 25 de dosare privind discriminarea cetățenilor non-UE în ultimii șase ani

Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) s-a autosesizat încă din 19 august 2025, în urma mesajului publicat de Dan Tanasă.

Contactat de PressOne, Cătălin Raiu, vicepreședinte interimar al CNCD, explică faptul că dosarul a fost preluat între timp de Parchet.

Potrivit datelor transmise de CNCD la solicitarea PressOne, în perioada 2020–2026, instituția a înregistrat 25 de dosare de discriminare pe criteriul naționalității, referitoare la cetățeni din afara Uniunii Europene. Dintre acestea, 11 au fost soluționate, iar în trei cazuri CNCD a constatat discriminarea și a aplicat amenzi de câte 5.000 de lei.

Numărul redus al sesizărilor nu înseamnă, însă, că fenomenul discriminării este absent din societate, atrage atenția Raiu, „ci poate să însemne că modul în care au fost formulate plângerile nu a fost foarte riguros”.

În ceea ce privește discursul politicienilor, Raiu explică faptul că jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului le recunoaște acestora, pe de-o parte, o libertate de exprimare mai largă decât cetățenilor obișnuiți, fiindcă rolul lor este să participe la dezbaterea publică, să susțină idei și să convingă oamenii.

Potrivit acestuia, cele două aspecte trebuie puse în balanță atunci când este analizată o eventuală sancțiune. Delimitarea dintre libertatea de exprimare și incitarea la ură sau discriminare se face de la caz la caz, în funcție de contextul declarațiilor și de scopul lor.

„Strict teoretic, dacă (n.r. politicianul) se exprimă într-un context în care dezbaterea publică cere un răspuns la o anumită întrebare și contribuția lui e înspre a aduce mai multe argumente în dezbaterea publică, atunci inevitabil va fi tratat cu acest considerent. Dar dacă pur și simplu inventează un subiect și vrea să pună lumină negativă pe un anumit subiect, atunci va fi reținută și această intenție de incitare la ură”, explică Raiu.

Despre ce s-a vorbit la învestirea guvernului Niculescu și care au fost subiectele lăsate pe dinafară

În a 169-a zi de criză guvernamentală și la a patra propunere de premier făcută de președintele Nicușor Dan, Parlamentul a votat marți, 20 octombrie, învestirea Guvernului Luca Niculescu.

„Poți să trăiești din banii de la Geta”. Adulți cu dizabilități, dați afară de pe-o zi pe alta din centrele statului, ca să dea bine în documente

În timp ce autoritățile se laudă că au integrat în comunitate mii de oameni care locuiau în centre pentru persoane cu dizabilități, în realitate, mutarea lor s-a făcut pe grabă și i-a pus pe mulți în situații și mai vulnerabile.

Afirmațiile anterioare ale lui Dan Tanasă despre muncitorii străini, contrazise de datele oficiale

Dan Tanasă a continuat să critice public prezența muncitorilor străini în România și după mesajul din august 2025.

În februarie 2026, deputatul AUR susținea, într-un videoclip publicat pe Facebook, că la sfârșitul anului precedent în România se aflau aproximativ 140.000 de muncitori din Asia și Africa, dintre care „foarte mulți fără un loc de muncă”.

Datele obținute de PressOne de la Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM) și Inspecția Muncii contrazic însă această afirmație.

În 2025, doar 302 cetățeni străini au figurat în evidențele ANOFM, reprezentând aproximativ 0,19% din cei 154.274 de salariați proveniți din țări din afara Uniunii Europene aflați pe teritoriul României. Dintre cele 302 persoane, 51 au fost reangajate.

Totodată, legislația românească leagă dreptul de ședere în scop de muncă al cetățenilor din afara UE de existența unui contract de muncă, iar persoanele cărora le încetează contractul trebuie să își reglementeze situația șederii sau să părăsească țara.

Mai multe detalii despre declarațiile deputatului și datele oficiale care le contrazic pot fi citite aici.

De asemenea, în ianuarie 2026, PressOne a arătat modul în care Dan Tanasă a ajuns portavocea anti-imigrație din țara noastră. Ancheta poate fi citită aici.

Editor: Laura Popa

O româncă a studiat muzicoterapia în Belgia și Germania. Acum vrea să o aducă în spitalele din țară

Fri, 23 Oct 2026 09:26:12 +0000

Pentru Cristina, muzica este un mijloc de conectare si exprimare emoțională, dar și o resursă terapeutică ce poate susține dezvoltarea, recuperarea și starea de bine. Foto: arhivă personală

O româncă a studiat muzicoterapia în Belgia și Germania. Acum vrea să o aducă în spitalele din țară

Cum ar fi dacă muzica nu doar ne-ar bucura, ci ar fi folosită și pentru a ne îmbunătăți atât sănătatea fizică și psihică, cât și pe cea emoțională și cognitivă?

Cristina Chiosea și-a construit cariera pornind de la întrebarea asta.

Originară din București, tânăra de 33 de ani este pianistă, percuționistă și muzicoterapeută. Pentru ea, muzica este un mijloc de conectare si exprimare emoțională, dar și o resursă terapeutică ce poate susține dezvoltarea, recuperarea și starea de bine.

După ce a absolvit Liceul de Muzică „Dinu Lipatti” din București, Cristina a studiat pianul și percuția în Austria, iar apoi s-a format în muzicoterapie în Belgia și Germania. Cu toate că-n România muzicoterapia nu este recunoscută ca profesie oficială, Cristina a revenit în țară și a deschis un cabinet dedicat utilizării terapeutice a muzicii. Și-a adaptat experiența clinică dobândită în spitalele din afară pentru a lucra cu persoane de vârste și cu nevoi diferite, folosind muzica pentru a sprijini comunicarea, exprimarea emoțiilor și dezvoltarea abilităților cognitive, motorii și sociale.

Pe Cristina am descoperit-o odată cu proiectul Overtones, care a avut loc la București în perioada 15-18 octombrie. Într-o serie de patru spectacole interdisciplinare, 20 de tineri artiști formați în România, Germania, Austria, Marea Britanie și Elveția au îmbinat muzica contemporană, rock-ul experimental și muzica veche cu teatrul, dansul și filmul, în genuri care ajung mai rar în circuitul cultural obișnuit.

De la pianul ales de părinți la descoperirea propriei voci muzicale

Cristina a început să studieze pianul la vârsta de șase ani. Foto: arhivă personală

„Muzica a fost prezentă în viața mea cu mult înainte să încep să cânt la pian, pentru că în casa noastră se asculta multă muzică, iar eu fredonam tot ce auzeam, inclusiv reclamele de la televizor. Părinții mei au văzut în asta un semn că ar trebui să studiez muzica, iar dorința mai veche a mamei de a învăța să cânte la pian a înclinat balanța în favoarea acestui instrument”, povestește Cristina Chiosea pentru PressOne.

A început să studieze pianul la șase ani și abia după aproape 15 ani de studiu a simțit că poate să-l aleagă cu adevărat, din proprie dorință.

„Relația noastră nu a fost întotdeauna simplă, însă a rămas una dintre cele mai îndelungate și mai importante relații din viața mea. Au existat perioade de bucurie, dar și de frustrare, presiune și nopți nedormite înaintea concertelor, iar la un moment dat am simțit chiar nevoia să mă îndepărtez complet de pian pentru a descoperi o altă relație cu muzica”.

A fost o copilă timidă, nu-i plăceau mulțimile. Cu toate acestea, era foarte curioasă, mai ales când putea să exploreze singură lucrurile. Pianul îi ocupa mare parte din timp, dar avea și alte pasiuni: „desenam, citeam rețete din cărțile de bucate pe care le găseam în casă și confecționam pălăriuțe din hârtie pentru porcușorul meu de Guineea, pe care îl îndrăgeam enorm. Îmi dau seama că multe dintre aceste trăsături au rămas cu mine. Dacă nu sunt la cabinet, printre instrumente, probabil mă găsești cu animăluțele mele sau în bucătărie, măsurând ingrediente.”

La vârsta de 16 ani a descoperit percuția - un univers aproape nesfârșit de instrumente, timbre și texturi sonore.

„Poți petrece o viață întreagă explorându-l și tot să mai ai ceva de descoperit. Spre deosebire de pian, pe care îl studiasem ani la rând, percuția mi-a oferit posibilitatea de a fi mereu începătoare în fața unui instrument nou și de a nu uita cum este să iei ceva de la zero.”

Doi ani mai târziu a plecat în Austria, convinsă că acolo va găsi perfecțiunea pe care o căuta, atât în sistemul de educație, cât și în ea.

Acolo, însă, a găsit altceva.

„La Universitatea din Linz mi-am continuat studiile de pian și percuție și nu am găsit perfecțiunea, dar am găsit un spațiu în care am putut să cresc, să încerc lucruri noi și să-mi pun sub semnul întrebării propriile așteptări. Mi-am îmbogățit enorm paleta de experiențe: am urcat pe scene foarte diferite, am cunoscut muzicieni și poveștile lor, am descoperit instrumente și repertorii noi și am învățat foarte multe despre mine și despre lume”, spune Cristina.

„Am început să-mi dau voie să cânt și fără să urmăresc un rezultat”

Muzicoterapia a apărut în viața ei în 2015. Era studentă la Anton Bruckner Privatuniversität din Linz și, împreună cu alți colegi, a organizat întâlniri pentru refugiații care veneau din Siria și pentru care muzica era singurul mod prin care puteau comunica.

Cum ar putea ajunge produsele mai multor fermieri români în școli și spitale? Corn, lapte și licitații verzi

În urmă cu 6 ani, WWF s-a întrebat cum ar fi dacă cornul, laptele și merele din școli ar veni de la producători locali și cum ar fi dacă elevii ar învăța de unde le vine mâncarea. De la o întrebare au ajuns la schimbare de legislație, introducerea de noi criterii pentru licitații publice și mii de copii care continuă să ajungă în ferme să vadă că vacile nu sunt mov.

Teatru-ziar, ambasadori antibullying și un colț de ascultare. De la problemele din școală la soluții concrete: cum au învățat mai mulți elevi din România să-și schimbe comunitatea în bine

Elevii din Sascut aveau nevoie să vorbească, dar nu știau mereu cui. De aici a pornit ideea de a amenaja în școală un „Colț de ascultare”: un loc în care oricine poate veni atunci când simte nevoia să vorbească.

„Îmi amintesc că am început să observ lucruri la care, ca muzician, nu fusesem foarte atentă până atunci: felul în care oamenii își alegeau instrumentele, cât spațiu își permiteau să ocupe și cât de îndrăzneți sau reținuți erau în exprimarea muzicală. Unele dintre femeile participante, de exemplu, preferau instrumente cu sunete discrete, care să nu deranjeze”, explică ea.

Ce se întâmplă atunci când oamenii aleg să fie împreună și să cânte, s-a întrebat Cristina. Foto: arhivă personală

Momentul a făcut-o să privească muzica și dincolo de scenă. Așa că a devenit mai curioasă în legătură cu ce se întâmplă între oameni atunci când fac muzică împreună. A început să citească și a descoperit că există un domeniu care studiază și folosește tocmai aceste posibilități ale muzicii într-un context terapeutic: muzicoterapia.

„Descoperirea aceasta a avut și o dimensiune foarte personală. După atâția ani în care relația mea cu muzica fusese construită în jurul performanței, am început să-mi dau voie să cânt și fără să urmăresc un rezultat. În 2018 am plecat în Belgia, la LUCA School of Arts din Leuven, unde am studiat muzicoterapia, iar între 2019 și 2022 mi-am continuat pregătirea printr-un master la Universität der Künste din Berlin. Formarea a îmbinat discipline medicale și psihologice, precum psihiatria, psihopatologia și psihologia dezvoltării, cu studiul metodelor de muzicoterapie, al improvizației clinice, al psihoterapiei și al relației terapeutice”, adaugă Chiosea.

O parte esențială a formării sale a fost practica clinică, desfășurată în instituții medicale din Viena și Berlin, unde a lucrat cu copii cu tulburări de neurodezvoltare, cu copii și adolescenți în cadrul psihiatriei pediatrice, precum și cu pacienți adulți internați în secții de psihiatrie.

„Este important de menționat că procesul muzicoterapeutic diferă în funcție de nevoile fiecărei persoane și de particularitățile cadrului clinic; nu urmează o rețetă universală.”

Care sunt beneficiile muzicoterapiei

Cristina, înconjurată de instrumente muzicale. Foto: arhivă personală

Muzicoterapia are o tradiție îndelungată în mai multe țări europene, în timp ce în România nu este încă recunoscută oficial ca profesie. Cristina explică faptul că această meserie presupune ani de pregătire academică și clinică, cu fundamente în psihologie, medicină și psihoterapie.

„Nu este suficient să fii muzician și să îți dorești să ajuți oamenii prin muzică, chiar dacă dorința vine dintr-un loc bun. Este nevoie de cunoștințe despre dezvoltarea umană, despre sănătatea mintală, despre relația terapeutică și despre felul în care intervențiile muzicale pot fi adaptate nevoilor fiecărei persoane.”

În practică, muzicoterapia poate susține comunicarea, exprimarea emoțională, dezvoltarea abilităților sociale, reglarea emoțională, dar și dezvoltarea sau recuperarea funcțiilor motorii.

„Prin exerciții ritmice, mișcare, coordonare și utilizarea instrumentelor, putem sprijini controlul corporal, orientarea în spațiu, coordonarea ochi-mână și planificarea mișcărilor. Aceste activități pot contribui la dezvoltarea motricității fine și grosiere, la îmbunătățirea echilibrului și la creșterea încrederii în propriul corp”, explică ea.

Când vine vorba de copii, muzicoterapia poate sprijini dezvoltarea limbajului. Cântecele, jocurile vocale, ritmul și alternanța dintre sunet și pauză pot crea ocazii pentru exersarea atenției comune, a imitației, a inițiativei de comunicare și a exprimării verbale.

„Uneori, un copil care întâmpină dificultăți în comunicarea verbală reușește să participe mai întâi prin gesturi, sunete sau instrumente, iar aceste forme de interacțiune pot deveni puncte de plecare pentru dezvoltarea comunicării.”

O parte importantă a muncii sale este dedicată și muzicoterapiei preventive. Organizează întâlniri de grup în jurul instrumentelor de percuție, la care participă oameni care nu vin pentru a trata o problemă anume, ci pentru că-și doresc să petreacă timp împreună, să cunoască alți oameni, să se exprime și să descopere ce se poate întâmpla atunci când fac muzică într-un grup.

„În aceste întâlniri, ritmul, repetarea și alternarea sunetelor creează un cadru accesibil pentru participare și conectare. Fiecare persoană poate contribui în propriul ritm, poate asculta, poate răspunde și poate experimenta bucuria de a construi ceva împreună cu ceilalți. Pentru mine, prevenția înseamnă și să avem grijă de relațiile noastre și de felul în care ne simțim în comunitate, nu doar să intervenim atunci când apare o dificultate.”

Una dintre întâlniri de grup în jurul instrumentelor de percuție. Foto: arhivă personală

În acest context, Cristina și-ar dori ca și în România discuția să se mute treptat de la întrebarea dacă muzicoterapia este o profesie la întrebarea cum putem construi standarde de formare, practică și recunoaștere profesională care să protejeze atât beneficiarii, cât și specialiștii.

Ce se întâmplă în cadrul unei ședințe de muzicoterapie

Nu există două ședințe de muzicoterapie identice, spune Cristina. Asta pentru că fiecare persoană vine cu propriile nevoi, resurse și moduri de a se exprima.

Are în cabinet o mulțime de instrumente, de la tobe de diverse dimensiuni și cu timbre diferite până la instrumente melodice, pian, chitară și instrumente care imită sunete ale naturii sau produc sunete foarte delicate.

„Putem explora teme emoționale sau putem lucra structurat asupra unor obiective precum dezvoltarea motricității, susținerea comunicării, atenției ori coordonării. De multe ori, primele întâlniri sunt dedicate cunoașterii și construirii unei relații de încredere. Încerc să înțeleg nu doar ce dificultăți întâmpină persoana, ci și ce îi place, ce o motivează și în ce condiții se simte suficient de confortabil pentru a participa”, susține Cristina.

„Mi-aș dori ca muzicoterapia să devină mai accesibilă”

În 2020, Cristina a început să facă naveta între Germania și România. În cele din urmă, s-a întors în țară complet și și-a deschis propriul cabinet de muzicoterapie. Întoarcerea în țară a fost mai degrabă un proces decât o decizie luată de pe o zi pe alta.

„Îmi doream să construiesc ceva al meu, un spațiu în care să pot lucra în acord cu principiile mele profesionale și care să reflecte felul în care văd eu practica muzicoterapeutică. Pe lângă asta, pentru mine era important să-mi placă să petrec timp în cabinet și să creez un loc cald și primitor, în care oamenii să intre cu plăcere și să se simtă confortabil. A durat ceva, pentru că am construit totul cu pași mici.”

O parte din instrumentele muzicale din cabinetul Cristinei. Foto: arhivă personală

Experiența acumulată în străinătate i-a oferit repere importante, dar Cristina a realizat că nu poate pur și simplu să reproducă aici ce a văzut în țările în care a studiat.

„Recunosc că aveam și puțină teamă legată de felul în care este privită muzicoterapia în România, în lipsa unor repere academice și profesionale clare. Eram conștientă că nu mă întorc într-un sistem în care muzicoterapia are deja un loc stabilit și că, pe lângă lucrul cu oamenii, va trebui să explic foarte mult ce fac, de ce fac și ce diferențiază muzicoterapia de alte activități muzicale. A trebuit să învăț să lucrez în realitatea de aici”, povestește ea.

Cristina crede că muzicoterapia poate avea un loc în sistemul medical românesc, așa cum se întâmplă deja în numeroase spitale din Europa, unde este integrată în echipe interdisciplinare ca intervenție complementară tratamentelor medicale și psihoterapeutice, nu ca alternativă la acestea.

Primul pas este ca profesia să fie recunoscută și reglementată. „Avem nevoie de standarde clare de formare și de practică profesională. Apoi, este nevoie să ne gândim concret la spațiul în care s-ar desfășura aceste intervenții. Un astfel de spațiu ar trebui să fie sigur, accesibil și adaptat nevoilor pacienților, dar și dotat cu instrumentele muzicale necesare.”

Investiția în instrumente și în amenajarea unui spațiu de lucru presupune, însă, costuri semnificative, iar în prezent multe spitale din România nu-și permit astfel de cheltuieli. O soluție ar fi finanțările dedicate, care ar putea sprijini dezvoltarea acestor servicii.

„Pe termen lung, mi-aș dori ca muzicoterapia să devină mai accesibilă, inclusiv prin posibilitatea decontării ședințelor prin Casa de Asigurări de Sănătate. Știu că este un drum lung până acolo, dar cred că este important să ne gândim și la cum simplificăm accesul oamenilor la aceste servicii, nu doar la recunoașterea profesiei. În prezent, accesul depinde în mare măsură de posibilitatea de a plăti individual sau de existența unor proiecte și inițiative punctuale”, spune aceasta.

„Mi-aș dori să dezvolt o colaborare cu un spital din România”

Cristina Chiosea crede că una dintre cele mai frecvente neînțelegeri legate de muzicoterapie vine chiar din denumirea ei. „Mulți oameni presupun că trebuie să știe să cânte la un instrument sau să aibă anumite abilități muzicale pentru a participa, dar nu este deloc așa. Nu este nevoie de experiență muzicală și nici nu există așteptarea de a cânta corect sau frumos.”

În viitorul apropiat, terapeuta își dorește să-și dezvolte lucrurile pe care le-a construit până acum și vrea să continue atât activitatea individuală de muzicoterapie, cât și întâlnirile în jurul instrumentelor de percuție. Interesul ei este să creeze cât mai multe ocazii în care oamenii să se întâlnească, să facă muzică împreună și să descopere bucuria acestei experiențe.

„Vreau să continui și proiectele comunitare, în care muzica devine un prilej de a susține cauze și oameni în care cred. Mi-aș dori, de asemenea, să dezvolt o colaborare cu un spital din România, prin care muzicoterapia să poată ajunge și la pacienții care ar putea beneficia de ea într-un cadru medical. În plan artistic, îmi doresc să rămân implicată în proiecte care îmi oferă libertatea de a experimenta și de a colabora cu alți artiști”, încheie ea.

România contra URSS. Ne puteam opune invaziei rusești în 1968? (1968)

Fri, 23 Oct 2026 18:19:42 +0000

România contra URSS. Ne puteam opune invaziei rusești în 1968?

Se putea opune România unei invazii a trupelor Moscovei în august 1968, așa cum spune legenda?

Subiectul îl dezbatem în acest episod cu istoricii militari Petre Opriș și Andrei Pogăciaș.

Ne-a rămas, din epoca respectivă, o mitologie instrumentată propagandistic până în ziua de azi și care promovează ideea unei Românii puternice, demne și independente. Punctul central al acestui discurs naționalist recuperat din perioada comunistă a anilor 70-80 este cuvântarea ținută de Ceaușescu în 21 august 1968, la câteva ore după ce trupele Tratatului de la Varșovia invadaseră o țară aliată, Cehoslovacia, pentru a pune capăt Primăverii de la Praga.

De aici s-au dezvoltat o mulțime de povești. Una, arhicunoscută, ar fi aceea că sovieticii ar fi încercat chiar să invadeze România, dar trupele noastre ar fi așezat pe granița cu URSS niște tunuri cu laser care ar fi topit tancurile rusești.

Abordăm aici, în emisiune, atât mitologia (mare parte fabricată în laboratoarele de propagandă ale Securității ceaușiste și difuzată sub formă de zvonuri în rândurile populației), cât și realitatea obiectivă.

Cât de bine pregătită era Armata română? Ce capacitate de luptă avea? Cât de avansați tehnologic eram, de fapt? Ce bază industrială avea România și ce reușeam să fabricăm aici, astfel încât să putem susține un eventual efort de război? Și-a dorit Ceaușescu o confruntare reală cu Brejnev?

Avem hărți, fotografii din epocă și foarte, foarte multe explicații detaliate, bine documentate, exemplificate în clar cu nume, date, fapte.

Vizionare plăcută.

Fascismul: istoria religiei politice care promite întoarcerea la gloria unui trecut imaginar

Caracteristicile fascismului ar putea să le dea o senzație de deja-vu celor care urmăresc emisiunea. Este un fel de religie politică (altă asemănare cu mișcările marxiste) care are fascinația mâinii de fier, a autoritarismului și care se construiește în jurul unui lider mesianic.

Operațiunea „Dunărea”: invadarea Cehoslovaciei, 1968

Povestea Primăverii de la Praga și a intervenției URSS, RDG, Poloniei, Ungariei și Bulgariei împotriva Cehoslovaciei ne este spusă în acest episod de istoricul militar Petre Opriș.

Documentar VIDEO. „Un om de neatins”. Abuzurile sexuale ale lui Ionel Onofraș, în numele artei

Sun, 25 Oct 2026 21:34:08 +0000

Ionel Onofraș, primar al Iașului după Revoluție, condamnat la 19 ani și 4 luni de închisoare pentru viol și fapte de agresiune sexuală asupra a patru minore. Colaj realizat de Casiana Fusu - PressOne

Documentar VIDEO. „Un om de neatins”. Abuzurile sexuale ale lui Ionel Onofraș, în numele artei

UPDATE 28 octombrie

ERATĂ În documentarul „Un om de neatins”. Abuzurile sexuale ale lui Ionel Onofraș, în numele artei se afirmă că studioul lui Ionel Onofraș se afla, la data respectivă, la etajul unui magazin de panouri fotovoltaice. PressOne face precizarea că formularea este inexactă: la momentul faptelor relatate, în clădirea de pe șoseaua Păcurari nu funcționa firma de profil care își desfășoară în prezent activitatea acolo. Imaginile cu exteriorul clădirii au fost filmate în 2026 și prezintă configurația ei actuală, diferită de cea din perioada faptelor. Firma care funcționează acum în clădire nu are nicio legătură cu faptele relatate.

Timp de decenii, Ionel Onofraș a trecut în spațiul public drept un om respectabil și greu de atins.

Primul primar al Iașului de după Revoluție, om de afaceri înstărit - proprietarul unei vile de peste 3 milioane de lei în Copou - și fotograf premiat pentru portrete de balerine, „Bebe”, cum îi spuneau apropiații, avea toate atuurile unui om respectabil: farmec, pasiune pentru cultură, prieteni influenți și reputația unui artist.

Nici o condamnare definitivă la închisoare, de 4 ani și 4 luni primită în 2016 pentru înșelăciune și constituirea unui grup infracțional organizat, într-un dosar cu prejudiciu de aproape 7 milioane de lei, nu i-a știrbit această reputație.

Ieșit din închisoare, și-a reconstruit imaginea publică în jurul credinței și al artei, imagine care a rezistat până în aprilie 2026, când Curtea de Apel Iași l-a condamnat definitiv la 19 ani și 4 luni de închisoare pentru viol și agresiune sexuală asupra a patru minore, una dintre cele mai mari pedepse date vreodată în România pentru astfel de fapte.

Documentarul PressOne „Un om de neatins” reconstituie mecanismul prin care Ionel Onofraș își alegea victimele și cum le convingea că doar el le poate deschide drumul spre o carieră de fotomodel.

Onofraș își căuta „modelele” online, în biserică sau la evenimente private. Victimele din dosarul care l-a trimis în spatele gratiilor aveau între 14 și 17 ani, iar pentru a le căpăta încrederea le-a promis ședințe foto gratuite, prezentate drept o șansă unică. Studioul său se afla într-o clădire izolată de la intrarea în Iași, la etajul unui magazin, între ateliere auto și firme de construcții. Acolo, pas cu pas, Onofraș a întrecut fiecare limită a fetelor: le-a cerut să se schimbe de față cu el, să nu poarte sutien, să pozeze sumar sau nud, să se lase masate cu ulei, toate în numele unui pretins „act artistic”.

În documentar, supraviețuitoarele povestesc cum complimentele au devenit tot mai insistente, cum atingerile le erau prezentate ca parte firească a meseriei și cum, după fiecare abuz, fotograful le cerea să păstreze tăcerea, mai ales față de proprii părinți. Documentarul arată și cum s-a apărat Onofraș în instanță: a susținut că atingerile neconsimțite țineau de procesul artistic și a acuzat-o pe cea mai mică dintre victime sale că ar fi pus la cale un complot pentru a-l distruge.

Povestea nu se oprește, însă, la cele patru minore. Documentarul scoate la iveală un șir mai lung de femei care spun că Onofraș a apelat la același tipar: alte cinci tinere le-au declarat procurorilor că au fost agresate între 2014 și 2020, dar și o adolescentă recrutată din biserica unei comune de lângă Iași, al cărei preot garantase personal pentru fotograful „Bebe”. Lor li se adaugă o femeie care l-a reclamat la poliție în urmă cu 15 ani. Aceasta povestește despre anii de control, violență și amenințări, inclusiv despre promisiunea lui că, „pe tărâmul lui, la Iași”, nu va avea nicio șansă în instanță. Plângerea ei nu a fost soluționată niciodată, iar femeia a fost nevoită să plece din țară.

Onofraș a mai fost trimis în judecată în 2025 și într-un dosar de pornografie infantilă, după ce anchetatorii au recuperat de pe cardurile sale fotografii nud cu minori pe care încercase să le șteargă.

Prin toate aceste povești trece același fir roșu: neîncrederea în autorități. Femeia care l-a reclamat acum 15 ani a simțit că plângerea ei va rămâne „o foaie la un dosar”. Tinerele audiate în proces spun că s-au simțit ele însele judecate, interogate și puse la colț, în timp ce agresorul s-a bucurat de o reputație intactă până la final. Chiar și Ioana*, adolescenta de 14 ani de la care a pornit dosarul penal, s-a temut că nu va fi crezută dacă va merge singură la poliție.

După nouă luni în care nu a spus nimănui nimic, a decis să afle adevărul pe cont propriu. A căutat pe rând fetele pe care Onofraș le fotografiase și le-a scris, până când una dintre ele i-a confirmat că și ea fusese abuzată. Abia atunci și-a făcut curaj să îi spună mamei sale prin ce trecuse, iar două zile mai târziu au mers împreună la poliție.

În ziua în care condamnarea a rămas definitivă, Onofraș, aflat sub control judiciar, nu mai era în țară. Cum a fost prins în Italia, ce spun autoritățile despre felul în care a fost supravegheat și ce a rămas în urmă pentru femeile care l-au acuzat, aflați din documentarul „Un om de neatins”, disponibil și pe YouTube.

*Numele victimelor au fost modificate pentru a le proteja identitatea.

Cum a ajuns cel mai mare centru de date din România, finanțat din bani publici cu 18 milioane de euro, în pragul insolvenței și anchetat pentru spălare de bani

Primul și singurul centru de date hyperscale din România, inaugurat în aprilie 2022 în localitatea Mischii, județul Dolj, se află în pragul insolvenței și în centrul unui dosar penal pentru spălare de bani și delapidare.

EXCLUSIV. Telegondola din Sinaia a transportat turiști luni la rând cu un pilon deplasat peste limita de siguranță. Șantierul care a agravat situația fusese autorizat de primarul Vlad Oprea fără expertiză

Telegondola din Sinaia, care leagă cota 1.000 de 1.400, a funcționat timp de mai multe luni, în plin sezon estival, cu Pilonul 2 deplasat și cablul aferent acestuia deviat cu până la 59% peste limita de siguranță admisă de ISCIR, potrivit unei expertize tehnice intrate în posesia redacției.

Teatru-ziar, ambasadori antibullying și un colț de ascultare. De la problemele din școală la soluții concrete: cum au învățat mai mulți elevi din România să-și schimbe comunitatea în bine

Mon, 26 Oct 2026 08:24:48 +0000

Teatru-ziar, ambasadori antibullying și un colț de ascultare. De la problemele din școală la soluții concrete: cum au învățat mai mulți elevi din România să-și schimbe comunitatea în bine

Elevii din Sascut aveau nevoie să vorbească, dar nu știau mereu cui. Unii nu aveau curajul să facă primul pas. Asta a observat Luminița Graur, profesoară la Liceul Tehnologic „Jacques M. Elias”, o școală în care, spune ea, mulți copii vin din familii sau comunități care se confruntă cu dificultăți. De aici a pornit ideea elevilor de a amenaja în școală un „Colț de ascultare”: un loc în care oricine poate veni atunci când simte nevoia să vorbească. Acesta nu își propune să înlocuiască consilierea psihologică, ci să fie un prim spațiu de apropiere și de încredere.

„Colțul de ascultare” e unul dintre cele 20 de proiecte civice gândite și duse la capăt de elevi din România prin programul EUTEAM. Despre ele am vorbit cu elevi și profesoare din patru licee premiate, din Bistrița, Roman, Sascut și Măcin. Toate echipele au pornit de la probleme pe care le vedeau în jurul lor: bullying, anxietate, prejudecăți.

Elevii de la Liceul Tehnologic „Jacques M. Elias” din Sascut au ales să vorbească despre sănătate mintală

Proiectul EUTEAM a încurajat elevi din patru țări (România, Moldova, Armenia și Slovacia) să observe nevoile din comunitățile lor și să propună o schimbare pozitivă, cu ajutorul unui plan de acțiune concret. Peste 2.000 de tineri au participat la ateliere online dedicate implicării civice, educației media, diversității și incluziunii, din care au rezultat 77 de planuri de acțiune. În România, timp de doi ani, Centrul Român de Politici Europene (CRPE) a lucrat cu peste 30 de profesori și 500 de elevi, pe care i-a încurajat să-și transforme ideile în acțiuni care să răspundă unei nevoi concrete din școală, folosind instrumente civice formale și creative. Au rezultat 20 de inițiative civice concepute, coordonate și implementate de tineri, cu îndrumarea unui profesor, iar cele mai creative dintre ele au fost premiate.

Problemele identificate de elevii români au fost foarte diverse: de la incluziune și antidiscriminare la sănătate mintală, bullying sau felul în care poate fi transformată școala într-un spațiu în care elevii să se simtă bine. La fel de variate au fost și formele prin care și-au pus ideile în practică, de la dezbateri și campanii de conștientizare până la videoclipuri, teatru și spații de sprijin în școli.

„Democrația noastră are nevoie de mult mai multă implicare pentru a o îmbunătăți, iar acest lucru trebuie practicat de cât mai devreme. Sperăm ca aceste inițiative, care nouă ne-au plăcut mult și ne-au dat o stare de bine, să servească drept surse de inspirație și exemple pentru alți tineri, școli sau comunități. Elevii cu care am lucrat au fost în primul rând curioși, s-au întrebat cum pot îmbunătăți lucrurile în școala sau comunitatea lor, iar noi și profesorii am oferit numai cadrul în care ei s-au putut exprima și practica implicarea civică”, spune Alexandru Damian de la CRPE.

Mai multe detalii despre inițiativă puteți găsi aici.

Rapoartele finale ale participanților din licee pot fi răsfoite aici.

„Map of Wellbeing and Democracy”, Liceul de Muzică „Tudor Jarda”, Bistrița

Proiectul clasat pe locul I în România a presupus un concurs de benzi desenate, dezbateri școlare și activități de teatru-ziar. Activitățile de teatru-ziar au fost organizate în parteneriat cu alte școli, iar elevii au pregătit scenete prin care au abordat teme precum toleranța, drepturile democratice, incluziunea și diversitatea.

„Totul a pornit de la întrebarea «Cum putem transforma școala într-un spațiu în care elevii să se simtă mai bine?». Noi, elevii, ne petrecem o bună parte din timp la școală, așadar ne-am dorit să transformăm acest loc într-unul în care să ne simțim ascultați și liberi să ne exprimăm. Consider că starea de bine nu înseamnă doar să ne simțim confortabil, ci și să fim acceptați, respectați și încurajați să ne exprimăm opiniile fără a fi judecați”, spune Teodora Andreea Pop, fostă elevă a liceului, acum studentă în anul I la Comunicare.

„Map of Wellbeing and Democracy”, Liceul de Muzică „Tudor Jarda”, Bistrița

Teodora spune că ea și echipa au vrut să abordeze probleme precum bullyingul sau discriminarea și să le ofere elevilor ocazia de a reflecta asupra lor, dar și de a găsi împreună soluții. Au ales numele „Map of Wellbeing and Democracy” pentru că voiau să construiască pas cu pas o hartă a ideilor și inițiativelor prin care pot crea un mediu școlar mai incluziv, în care starea de bine și valorile democratice să se întâlnească.

Alina Tomi-Sătmar, profesoara care a coordonat proiectul, spune că echipa și-a dorit să dezvolte o inițiativă relevantă pentru tineri și să folosească arta ca instrument de exprimare și dialog. În opinia ei, arta îi poate ajuta pe elevi să-și gestioneze anxietățile și să devină mai empatici și mai deschiși față de ceilalți.

„Map of Wellbeing and Democracy”, Liceul de Muzică „Tudor Jarda”, Bistrița

„Trebuie să recunosc că, fără o simbioză între mine și cele patru eleve coordonatoare, ale căror dirigintă am fost, ar fi fost mai greu să desfășurăm un proiect de succes”, spune ea. Cele patru eleve aveau deja experiență în activități artistice, teatru și concursuri extrașcolare, iar proiectul le-a oferit ocazia să exploreze o formă nouă de expresie.

„Am vrut să existe un element de noutate și pentru ele, așa că am ales să abordăm activități de teatru-ziar. În mod firesc, a existat un atelier de inițiere în teatru-ziar la clasa lor, unde au învățat extrem de repede cum se desfășoară o astfel de activitate și cum să coordoneze chiar ele un astfel de atelier cu alți adolescenți”, adaugă ea.

„Map of Wellbeing and Democracy”, Liceul de Muzică „Tudor Jarda”, Bistrița

Cum ar putea ajunge produsele mai multor fermieri români în școli și spitale? Corn, lapte și licitații verzi

O româncă a studiat muzicoterapia în Belgia și Germania. Acum vrea să o aducă în spitalele din țară

Cum ar fi dacă muzica nu doar ne-ar bucura, ci ar fi folosită și pentru a ne îmbunătăți atât sănătatea fizică și psihică, cât și pe cea emoțională și cognitivă? Cristina Chiosea și-a construit cariera pornind de la întrebarea asta.

Elevii învață mai ușor atunci când sunt implicați activ

Pentru Teodora, elevii rețin mai mult când participă și își pot spune părerea, așa că echipa a vrut să abordeze subiecte importante într-un mod interactiv și creativ. Teatrul-ziar, spune ea, i-a ajutat pe elevi să privească situațiile din perspective diferite, benzile desenate le-au oferit libertatea de a se exprima creativ, iar dezbaterile au încurajat dialogul și respectarea opiniilor diferite. „Totodată, am vrut să arătăm că subiectele serioase nu trebuie abordate tot timpul într-un mod rigid sau plictisitor, ci pot fi discutate într-un mod atractiv, creativ și apropiat de elevi.”

Alina Tomi-Sătmar crede că proiectele civice îi ajută pe elevi să-și dezvolte competențele de care au nevoie în secolul XXI și că ar trebui să existe în orice școală. „Teatrul e o joacă, dar poate fi una serioasă, în care ni se arată o oglindă despre noi și lumea în care trăim. În teatru ești tu, dar în același timp joci și un personaj, iar acel personaj poate duce el însuși greutatea unor vorbe și acțiuni, fără ca tu să te simți vizat de feedback. Astfel, acest aspect îți conferă libertate de expresie, iar tinerii simt nevoia să li se ofere libertatea de a spune și de a face lucruri care să le schimbe lumea. În mai bine.”

Înainte să pună bazele inițiativei, Teodora vedea implicarea civică ca pe o formă de voluntariat și o ocazie de a-i ajuta pe ceilalți. „Experiența «Map of Wellbeing and Democracy» m-a făcut să înțeleg că putem contribui la schimbare și prin lucruri mici, pornind de la problemele pe care le observăm în jurul nostru. Am realizat că nu trebuie să așteptăm ca altcineva să ia inițiativa, ci putem chiar noi să venim cu idei și să încercăm să le punem în practică. Cred că asta a fost una dintre cele mai importante lecții pe care le-am învățat: că, indiferent de vârstă, putem avea un impact asupra comunității din care facem parte.”

„Schimbarea începe cu noi”, Colegiul Național „Roman-Vodă”, Roman

Pe locul II s-au clasat elevii de la colegiul din Roman, care au propus ateliere de formare pentru „Ambasadori Antibullying”. Ambasadorii au învățat să recunoască situațiile de bullying, să intervină și să-i sprijine pe colegii afectați. Apoi, alături de profesori, au ținut în fiecare clasă ateliere despre empatie, respect și comunicare.

„Schimbarea începe cu noi”, Colegiul Național „Roman-Vodă”, Roman

„Cred că era nevoie să vorbim despre bullying în școală, deoarece este o problemă care poate afecta profund starea emoțională, încrederea în sine și relațiile dintre elevi. Uneori, anumite comportamente sunt considerate simple glume, fără ca cei care le fac să-și dea seama că pot răni o persoană”, spune Alessia Anghel, una dintre elevele care s-au implicat în proiect.

După ce au început să lucreze la proiect, Alessia a întâlnit elevi care voiau să afle cum pot face diferența între o glumă și bullying, cum ar trebui să reacționeze atunci când sunt martorii unei astfel de situații și cui se pot adresa atunci când au nevoie de ajutor. „Este important ca aceste discuții să fie deschise și sincere, fără ca cineva să se simtă judecat, deoarece doar așa putem încuraja elevii să vorbească despre experiențele lor și să înțeleagă că nu trebuie să treacă singuri prin astfel de situații”, explică ea.

Mihaela Tanovici, profesoara care a coordonat proiectul, spune că inițiativa a pornit de la o problemă pe care elevii o observau în viața de zi cu zi. Rolul ei a fost să le ofere cadrul, să-i ajute să-și organizeze ideile și să transforme o preocupare într-un plan concret de acțiune. „Am încurajat colaborarea, asumarea responsabilităților și respectarea opiniilor diferite. Pentru mine, a fost important să fiu un facilitator și un colaborator al elevilor, nu persoana care stabilește fiecare pas. Atunci când tinerii simt că ideile lor contează cu adevărat, crește și dorința lor de a se implica”, spune ea.

„Schimbarea începe cu noi”, Colegiul Național „Roman-Vodă”, Roman

Alessia a realizat că informațiile pe care le transmiteau pot avea un impact real asupra modului în care colegii lor privesc anumite situații și aleg să reacționeze. „Mi se pare deosebit de important ca elevii să înțeleagă că nu este suficient să nu participe direct la un act de bullying, ci că pot contribui la oprirea lui prin atitudinea lor, prin susținerea persoanei afectate sau prin solicitarea ajutorului unui adult de încredere. Chiar dacă nu putem schimba totul printr-o singură activitate, putem determina pe cineva să privească lucrurile diferit, să fie mai atent la comportamentul său sau să aibă curajul să ceară ajutor. Pentru mine, acesta este unul dintre cele mai valoroase rezultate ale proiectului: faptul că informația nu rămâne doar teoretică, ci poate deveni un instrument pe care colegii îl folosesc în situații reale, de zi cu zi.”

„Schimbarea începe atunci când alegem să nu rămânem indiferenți”

Pentru Mihaela Tanovici, educația antibullying este o nevoie reală, deoarece bullyingul nu afectează doar relația dintre cel care agresează și cel care este agresat, ci climatul întregului colectiv, sentimentul de siguranță, încrederea în sine și disponibilitatea elevilor de a participa la viața școlii. „Înseamnă să îi ajutăm să dezvolte empatie, să recunoască emoțiile celorlalți, să comunice fără să rănească și să înțeleagă că a cere ajutor sau a interveni în siguranță atunci când cineva este nedreptățit reprezintă gesturi de curaj și responsabilitate.”

Profesoara a mai observat că elevii pot da dovadă de multă seriozitate și maturitate atunci când li se oferă un cadru bazat pe încredere și respect și că au înțeles că implicarea civică începe cu lucrurile pe care le observăm în jurul nostru și cu decizia de a nu rămâne indiferenți. „Parcurgând etapele proiectului, elevii au văzut că o idee nu se transformă automat în realitate, ci are nevoie de implicare și de disponibilitatea de a lucra împreună. Schimbările nu apar imediat, dar e important că elevii încep să se întrebe ce pot face ei înșiși pentru a le genera.”

Înainte de acest proiect, Alessia fusese implicată în programul EPAS – Școli-ambasador ale Parlamentului European, în clubul de dezbateri și în coordonarea unor proiecte, unde a avut ocazia să discute despre problemele societății, să-și exprime punctul de vedere, să analizeze perspective diferite și să lucreze alături de alți tineri pentru atingerea unor obiective comune. Totuși, proiectul despre bullying a ajutat-o să înțeleagă mai bine că implicarea civică nu presupune neapărat inițiative de amploare sau schimbări la nivelul întregii societăți.

„Am realizat că a fi implicat civic înseamnă nu doar să identifici problemele, ci și să îți asumi responsabilitatea de a contribui la găsirea unor soluții. Acest proiect mi-a confirmat că schimbarea începe atunci când alegem să nu rămânem indiferenți. Cred că implicarea civică înseamnă, înainte de toate, să înțelegi că faci parte dintr-o comunitate și că atitudinile și acțiunile tale pot influența în mod pozitiv viața celor din jur.”

„Sănătate mintală”, Liceul Tehnologic „Jacques M. Elias”, Sascut

Pe locul III s-a clasat proiectul elevilor din Sascut, județul Bacău, care au promovat starea de bine și sănătatea mintală prin ateliere susținute de psihologi și consilieri, care au abordat teme precum stresul, încrederea în sine și gestionarea emoțiilor. În cadrul școlii au amenajat un „Colț de ascultare”, un spațiu dedicat dialogului și sprijinului emoțional. „Am observat că mulți elevi se confruntă cu stres, anxietate și presiune, dar nu se simt întotdeauna confortabili să vorbească despre aceste probleme. Am înțeles cât de important este să se simtă ascultați și validați”, spune Andreea Bulboacă, una dintre elevele care s-au implicat în proiect.

Fotografie de la una din activitățile din proiectul „Sănătate mintală”, la Liceul Tehnologic „Jacques M. Elias”, Sascut

Luminița Graur, profesoara care a coordonat proiectul, spune că într-o clasă de liceu, mai ales acolo unde mulți copii provin din familii sau comunități care se confruntă cu dificultăți, problemele personale, emoționale sau relaționale le pot influența mult starea de bine și participarea la școală. „Am observat că, deși aveau nevoie să vorbească, nu întotdeauna știau cui să se adreseze sau nu aveau curajul să facă primul pas. De aici a pornit discuția cu elevii: dacă această nevoie există, ce putem face concret în școala noastră? Așa a apărut ideea unui spațiu simplu, accesibil și prietenos, în care un elev să poată veni atunci când simte nevoia să vorbească.”

Pentru Andreea, sănătatea mintală este un subiect important pentru generația ei. „Ne-am dorit să le arătăm că emoțiile lor contează și că nu trebuie să le înfrunte singuri.” Cel mai greu a fost să-i convingă pe colegi că pot vorbi deschis, fără teama de a fi judecați. De aceea au ales activități interactive și un chestionar anonim, în care elevii își puteau spune părerea.

„Sănătate mintală”, Liceul Tehnologic „Jacques M. Elias”, Sascut

Luminița Graur spune că nu și-au propus să înlocuiască consilierea psihologică sau intervenția specializată atunci când aceasta este necesară, ci să creeze un prim spațiu de apropiere și de încredere, în care elevul să poată spune că are o problemă, că nu se simte bine, că este îngrijorat sau pur și simplu că are nevoie să fie ascultat. „Pentru elevii noștri, faptul că acest loc există în școală le transmite că școala nu este doar despre note, materii și examene, ci și despre oameni, relații și starea lor de bine”, adaugă ea.

Andreea crede că, prin astfel de inițiative, elevii pot deveni mai empatici unii cu alții și pot învăța că a cere ajutor este un lucru firesc.

Prin acest proiect, spune Luminița Graur, elevii au învățat că implicarea civică începe de la problemele pe care le observi în propria comunitate. „În cazul nostru, elevii au identificat două probleme care îi privesc direct pe tineri: sănătatea mintală și hărțuirea online. Au învățat că nu trebuie să aștepți întotdeauna ca altcineva să rezolve o problemă. Poți să o identifici, să vorbești despre ea, să cauți informații, să propui o soluție și să încerci să o pui în practică împreună cu ceilalți.”

În opinia ei, școala este unul dintre primele locuri în care un tânăr poate experimenta concret ce înseamnă să facă parte dintr-o comunitate: să aibă o opinie, să fie ascultat, să respecte opiniile celorlalți, să identifice o problemă și să contribuie la rezolvarea ei. „Cu cât aceste experiențe apar mai devreme, cu atât mai natural devine comportamentul civic. Un copil care învață că vocea lui contează, că poate contribui și că schimbarea este posibilă va avea mai multe șanse să devină un adult implicat.”

Pentru Andreea, proiectul a schimbat felul în care vede implicarea civică: „Înainte, consideram că implicarea civică înseamnă să participi la activități pentru comunitate. Acum înțeleg că înseamnă și să identifici nevoile celor din jur și să iei inițiativă pentru a produce o schimbare pozitivă.”

„Stop Hate, Start Respect”, Liceul „G. M. Murgoci”, Măcin

Tot pe locul III s-a clasat proiectul elevilor din Măcin, județul Tulcea, care au organizat ateliere și dezbateri despre diversitate și incluziune etnică, vizite de documentare, vizite în gospodăriile unor colegi din comunități etnice diferite, expoziții și materiale video.

„Stop Hate, Start Respect”, Liceul „G. M. Murgoci”, Măcin

Ionela Albu, profesoara care a coordonat proiectul, spune că ideea a pornit de la specificul multietnic al Dobrogei și s-a conturat într-o sesiune de brainstorming cu elevii. „Întâlnirea directă cu o altă comunitate transformă diversitatea dintr-o noțiune abstractă, studiată din manual sau prezentată printr-o lecție frontală, într-o experiență vie, relațională și emoțională. În timp ce școala oferă cadrul teoretic, contactul direct aduce valori și perspective pe care nicio lecție clasică nu le poate reproduce complet.”

Daniela Comșa, una dintre elevele implicate în proiect, povestește că a descoperit cât de multe au oamenii în comun, chiar dacă au experiențe sau tradiții diferite. „Am înțeles că fiecare comunitate are propria identitate, propriile provocări și valori, iar diversitatea nu este un obstacol, ci o oportunitate de a învăța unii de la alții. Uneori, ne formăm opinii doar din ceea ce auzim sau vedem de la distanță, fără să cunoaștem realitatea. M-a surprins cât de mult pot influența stereotipurile felul în care privim o comunitate înainte de a-i cunoaște oamenii. Proiectul m-a ajutat să privesc diferențele cu mai multă deschidere și să înțeleg că, dincolo de ele, există povești și experiențe care ne apropie.”

„Stop Hate, Start Respect”, Liceul „G. M. Murgoci”, Măcin

Pentru Ionela Albu, practicarea civismului în școală, nu doar predarea lui teoretică, face diferența dintre a cunoaște regulile unei societăți și a ști cum să trăiești și să acționezi în ea. „Atunci când educația civică se reduce la memorarea instituțiilor statului sau a drepturilor din Constituție, ea rămâne o materie abstractă. În schimb, atunci când este exersată concret, școala devine un mic laborator al democrației.”

Daniela crede că, atunci c

Cronologia destrămării coaliției de guvernare: PSD, Bolojan și dosarele energetice dorite de Washington. ANALIZĂ GRAFICĂ

Mon, 26 Oct 2026 16:27:43 +0000

Ședința în plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului în care se dezbate și votează învestirea guvernului condus de Luca Niculescu, la Palatul Parlamentului din București, 20 octombrie 2026. Inquam Photos / Alex Nicodim

Cronologia destrămării coaliției de guvernare: PSD, Bolojan și dosarele energetice dorite de Washington. ANALIZĂ GRAFICĂ

PSD a început să-l atace pe premierul Ilie Bolojan și să amenințe cu ieșirea de la guvernare încă din toamna lui 2025, la câteva luni după investirea guvernului, însă aceste amenințări s-au precipitat din februarie 2026.

În spatele declarațiilor tot mai agresive ale PSD pe tema austerității, se ducea o dispută mai puțin vizibilă între premierul Ilie Bolojan și ministrul Energiei, Bogdan Ivan, pe două proiecte susținute de Washington: reactoarele nucleare americane de la Doicești și importul de gaz natural lichefiat din Statele Unite, pe care compania de stat Romgaz îl refuzase pentru că era prea scump.

Pe 31 martie, președintele PSD, Sorin Grindeanu, și ministrul Energiei, Bogdan Ivan, au luat cina la București cu ambasadoarea SUA în Grecia, Kimberly Guilfoyle. Cu doar 13 zile înainte, potrivit The Wall Street Journal, ambasadoarea ar fi spus la Atena că Washingtonul poate răsturna guverne, cu referire la criza politică aflată în derulare de luni bune la București.

După 35 de zile de după cina de la București cu ambasadoarea Guilfoyle, PSD a ieșit de la guvernare și-a încălcat angajamentul declarat de a nu colabora cu AUR și, alături de acesta, a dărâmat Guvernul Bolojan prin moțiune de cenzură.

Cât timp Bolojan a fost premier cu puteri depline, niciun lider PSD nu a invocat relația cu Statele Unite ca să-i ceară demisia. Însă declarațiile liderilor PSD din primăvara acestui an pot fi citite într-o altă lumină acum, după izbucnirea scandalului Guilfoyle în septembrie 2026: cartea parteneriatului strategic a fost un punct de inflexiune în discursul PSD și a grăbit demiterea lui Ilie Bolojan.

PressOne a analizat peste 70 de declarații politice lansate în spațiul public de lideri PSD îndreptate împotriva lui Ilie Bolojan, începând cu iulie 2025 până în mai 2026, și a pus cap la cap informațiile despre interesele americane în afacerile cu energie din România.

Pe 31 martie 2026, într-un separeu al restaurantului Isoletta din București, doi dintre cei mai puternici oameni din Partidul Social Democrat (PSD), președintele Sorin Grindeanu și ministrul Energiei Bogdan Ivan luau cina cu o apropiată a familiei președintelui american Donald Trump, Kimberly Guilfoyle, ambasadoarea Statelor Unite ale Americii (SUA) în Grecia.

Guilfoyle fusese partenera de viață a lui Donald Trump Jr. timp de șase ani, cu care și fusese logodită, iar postul de diplomat îl primise direct de la Donald Trump.

Cina avea loc într-un moment în care coaliția de guvernare de la București se clătina vizibil și a fost dezvăluită printr-o serie de imagini făcute publice de o echipă de paparazzi. Cu câteva zile înainte, Grindeanu declarase public că social-democrații nu mai vor să continue guvernarea „în această formă”, adică alături de premierul liberal Ilie Bolojan. Aceasta era doar ultima declarație dintr-un șir mai lung, prin care lideri social-democrat amenințau public cu ieșirea PSD de la guvernare. Cinci săptămâni mai târziu, PSD își retrăsese miniștrii din Executiv și, împreună cu AUR, dărâmase Guvernul Bolojan prin moțiune de cenzură votată în Parlament.

Cina de la Isoletta ar fi rămas, probabil, un detaliu monden dacă spre finalul lunii septembrie 2026 o serie de dezvăluiri făcute de prestigioasa publicație americană The Wall Street Journal nu ar fi adus-o în atenție.

România trecea atunci prin cea mai lungă criză politică de după 1990, cu guvernul Bolojan demis din 5 mai - dar rămas interimar - și cu Parlamentul pregătit să voteze învestirea Cabinetului Siegfried Mureșan.

Publicația americană The Wall Street Journal a dezvăluit atunci că, pe 18 martie 2026, deci cu 13 zile înainte de cina de la București, ambasadoarea Guilfoyle ar fi spus în timpul unei cine la Atena - pe care a luat-o alături de mai mulți oficiali eleni -, că Washingtonul poate răsturna guverne, cu referire la criza politică aflată deja în derulare la București.

Guilfoyle i-ar fi replicat atunci ministrului grec al Energiei, Stavros Papastavrou: „Putem face asta oricărei țări dorim”, lăsând să se înțeleagă o implicare americană în tulburările politice care afectau Bucureștiul la acea vreme și al căror deznodământ a fost debarcarea guvernului Bolojan circa o lună și jumătate mai târziu. Relatarea a fost confirmată ulterior de Financial Times, însă avocatul ambasadoarei a contestat felul în care a fost redat schimbul de replici, iar guvernul elen a negat că s-ar fi pus vreodată problema schimbării vreunui guvern.

La 13 zile după cina de la Atena, Kimberly Guilfoyle era la București, la aceeași masă cu președintele PSD și cu ministrul Energiei. Din imaginile surprinse de paparazzi, la acea masă se mai aflau consilierul prezidențial Florin Vlădică și omul de afaceri Adrian Thiess, un personaj care și-a construit în ultimii ani relații în zona MAGA din politica americană.

În martie 2019, Thiess organizase vizita în România a lui Brad Parscale, pe atunci șef al campaniei de realegere a lui Donald Trump, iar în iunie 2024 îi aranjase lui Donald Trump Jr., fostul logodnic al lui Guilfoyle, o întâlnire cu premierul ungar Viktor Orbán, la Budapesta. Un an mai târziu, înaintea primului tur al alegerilor prezidențiale din mai 2025, Trump Jr. a venit și la București adus de același Thiess.

Întrebat despre cină după apariția dezvăluirilor din The Wall Street Journal, Grindeanu a negat că la acea masă s-a discutat „despre guverne”. A explicat că a ajuns acolo „prin cunoscuţi comuni”, că s-a vorbit despre Coridorul Vertical de gaze și despre „rolul României în acest coridor, şi anume un rol de tranzit”, și a insistat că „nu s-a discutat o secundă despre guvernele din România”.

Ilie Bolojan și Sorin Grindeanu uitându-se peste umărul său. Imaginea a fost făcută în 16 aprilie 2026, la Congresul UDMR din Cluj. Foto: Inquam Photos / Simion Sebastian Tataru

Kimberly Guilfoyle se afla în România la acel moment pentru a participa la conferința Romania Government Roundtable, o conferință organizată de grupul The Economist între 30 martie - 1 aprilie„ sub titlul South-east Europe’s Next Leap Forward”. La eveniment au participat și ambasadorul SUA în România Darryl Nirenberg, dar și președintele Nicușor Dan, premierul Ilie Bolojan, vicepremierul Oana Gheorghiu, mai mulți miniștri, guvernatorul Mugur Isărescu și alți oficiali din România, Moldova și din Uniunea Europeană.

În ziua în care a avut loc cina de la Isoletta, pe 31 martie, unul dintre panelurile conferinței a fost dedicat unui subiect în care Washingtonul avea un interes declarat: vânzarea de gaz american în Europa prin Coridorul Vertical.

Din cele două paneluri succesive au făcut parte ambasadoarea SUA în Grecia, Kimberly Guilfoyle, ambasadorul SUA la București, Darryl Nirenberg, ministrul român al Energiei, Bogdan Ivan, dar și ministrul grec al Energiei, Stavros Papastavrou, cel căruia Guilfoyle îi spusese cu 13 zile mai devreme că Washingtonul ar putea schimba orice guvern își dorește.

Imediat după dezbaterea pe tema gazelor, potrivit unei relatări Hotnews din mai 2026, Bogdan Ivan s-a retras cu ambasadorii Nirenberg și Guilfoyle într-o sală a hotelului Marriott, unde se desfășura conferința, însă culisele acelei întâlniri nu sunt cunoscute. Ambasada SUA nu a comentat conținutul conversației dintre oficialii români și cei americani, potrivit Hotnews.

După dezvăluirile The Wall Street Journal despre implicarea SUA în demisia guvernului Bolojan, Bogdan Ivan a reacționat într-o postare de pe Facebook acuzând fabricarea unei teorii a conspirației. „Disperați că pierd puterea, halucinează! (...) Sunt disperați când văd că idolul lor Bolojan este din ce în ce mai «imperfect». Nu aveam nevoie să îmi zică americanii ca Ilie Bolojan a condus catastrofal România!”, scria Ivan.

Pe 13 octombrie 2026, când Kimberly Guilfoyle a fost forțată de Casa Albă să-și înainteze demisia sub presiunea dezvăluirilor - printre care și acuzația că i-ar fi cerut unui donator republican 100.000 de dolari în schimbul accesului la oficiali ai administrației Trump -, Sorin Grindeanu declara și el: „Dacă îmi spunea doamna ambasador «nu-l schimbați pe Bolojan», tot o făceam (...) Domnul Bolojan trebuia schimbat din toamnă, de când a luat-o razna”.

Ce s-a discutat la întâlnirea de la Marriott de pe 31 martie sau la cina din acea seară de la Isoletta rămâne necunoscut publicului larg. În schimb, din declarațiile publice ale liderilor PSD și din informațiile despre interesele directe ale Washingtonului în afaceri din domeniul energiei derulate în România am reconstituit ce a urmat în cele 35 de zile care s-au scurs până în ziua în care a avut loc moțiunea de cenzură.

PressOne a analizat peste 70 de declarații politice lansate în spațiul public de lideri PSD îndreptate împotriva lui Ilie Bolojan, începând cu iulie 2025 până în mai 2026, și am pus cap la cap informațiile despre interesele americane în afacerile cu energie din România.

Declarațiile arată că ruptura dintre PSD și premierul Ilie Bolojan s-a accelerat începând cu luna februarie 2026, premierul și ministrul PSD al Energiei fiind în dezacord pe proiectele susținute de Washington: reactoarele nucleare modulare de la Doicești și importul de gaz natural lichefiat american.

Pentru selectarea inițială a declarațiilor am folosit un instrument LLM, ulterior partea grafică a acestui material a fost realizată cu ajutorul unui asistent AI, care a ilustrat cronologia și momentele critice pe care le-am identificat în declarațiilor oficialilor români.

Ieșire de la guvernare sau demisia lui Bolojan

Ruptura PSD de guvernul din care făcea parte a fost o amenințare constantă încă din primele săptămâni de după formarea Cabinetului Ilie Bolojan, în iunie 2025. La mai puțin de o lună după ce Parlamentul a votat învestirea noului guvernului, primul care a ridicat direct problema ieșirii PSD de la Guvernare a fost Paul Stănescu, secretarul general al partidului. „Cred că se impune de urgență o ședință a coaliției (...) Iar noi trebuie să decidem urgent în partid dacă mai rămânem la guvernare”, spunea Stănescu pe 22 iulie 2025.

Într-un mesaj scris pe Facebook, Stănescu arăta că pentru PSD există o „linie roșie” și anume tăierea fără discernământ a finanțării de la buget a investițiilor locale. „PSD nu girează obtuzități contabile care pun lacăt pe dezvoltarea comunităților locale!”, l-a acompaniat Sorin Grindeanu.

Cei doi oficiali se refereau la una din primele măsuri de ajustare, cea a finanțărilor locale prin Programul Național „Anghel Saligny”, despre care Bolojan a declarat că va fi „prioritizată” finanțarea proiectelor care au un stadiu avansat.

În ciuda atitudinii aparent tranșante din vara anului trecut, declarațiile liderilor nu s-au aliniat imediat pe ideea ieșirii de la guvernare sau a demisiei lui Ilie Bolojan din fruntea Guvernului.

Pe 24 septembrie, Grindeanu considera că nu sunt motive pentru demiterea premierului Bolojan. „Nu sunt de acord cu ideea că Ilie Bolojan trebuie să plece”, declara liderul PSD într-o conferință de presă în care mai spunea că coaliția de guvernare ar trebui să rămână până la alegerile parlamentare din 2028.

Pe 22 octombrie 2025, Grindeanu afirma că Bolojan „Trebuie să plece acasă” dacă forțează reforma pensiilor magistraților fără consultări. Declarația era făcută în contextul în care Curtea Constituţională declarase neconstituțională legea privind pensiile magistraţilor, deoarece lipsea avizul Consiliului Superior al Magistraturii pe care Guvernul nu l-a mai așteptat. Două zile mai târziu, pe 24 octombrie, șeful PSD își relativiza propria declarație: „E prea puțin important dacă e Bolojan în funcție (...)”.

După alte câteva zile, pe 29 octombrie 2025, Grindeanu acuza Guvernul că a înregistrat „un regres în relația cu Partenerul Strategic”, în contextul anunțului retragerii trupelor americane din România și alte baze din Europa și îi cerea premierului Bolojan să explice acest lucru în Parlament. „Partenerii americani şi-au făcut treaba faţă de noi”, în timp ce lăsa să se înțeleagă că România nu s-a achitat de obligațiile asumate în parteneriatul strategic. „Partenerii americani au venit, au investit în România ani la rând. Partenerii americani sunt cei care au susţinut şi susţin NATO în proporţii covârşitoare”, a punctat șeful interimar al PSD.

Analiză de discurs · iulie 2025 – mai 2026

Analiza grafică a declarațiilor făcute de Sorin Grindeanu, liderul PSD

De la critici pe măsuri fiscale și „obtuzități contabile” la debarcarea Guvernului Bolojan (iulie 2025 – mai 2026).

10 declarații-cheie
3 etape
ales președinte PSD cu 2.787 voturi
moțiune trecută cu 281 de voturi

Atinge o treaptă

Toate declarațiile

Apasă pe o declarație pentru citatul complet și context.

În decembrie 2025, după ce PSD a votat cot la cot cu AUR moțiunea simplă din Senat împotriva ministrei mediului Diana Buzoianu, tensiunile din coaliție s-au acutizat. O lună mai târziu, pe 18 ianuarie 2026, Claudiu Manda - ales secretar general al partidului în noiembrie 2025 - cerea „Hai să schimbăm lăutarul, că nu mai merge (...)”. Sorin Grindeanu l-a secondat: „Am văzut declarațiile colegului și prietenului meu, Claudiu Manda. Dacă va fi nevoie, da. Am anunțat acest lucru de câteva luni bune”. Mihai Fifor, într-o ieșire publică din 25 ianuarie, scria că Ilie Bolojan este „un kamikaze, nu un erou pe cal alb”.

Dacă atacurile PSD au fost orientate luni de zile direct către Ilie Bolojan, în ianuarie 2026, primărița Craiovei, Lia Olguța Vasilescu, cere pentru prima dată retragerea PSD din Guvern pe fondul scandalului de la Electrocentrale Craiova, companie care devenise insolventă. Compania, controlată de Ministerul Energiei, operează o termocentrală pe bază de lignit și gaze naturale, care furnizează agent termic pentru jumătate dintre locuitorii orașului, dar și pentru instituții publice. Vasilescu a acuzat un sabotaj din partea Guvernului, care refuza să aloce fonduri pentru Electrocentrale.

Sorin Grindeanu propunea în februarie 2026 extinderea consultării în partid, anunțate încă din decembrie, pentru a decide rămânerea sau ieșirea de la guvernare. Anunțul consultărilor a fost făcut pe 25 februarie, cu o zi înainte ca ministrul Bogdan Ivan să semneze la Washington o declarație multilaterală pentru securitatea aprovizionării cu gaze în Europa Centrală și de Est cu partenerii americani de la Transatlantic Gas Security Summit.

În ciuda declarațiilor sale făcute cu o zi mai devreme, liderul PSD susținea public că el nu a spus că nu îl vrea ca premier pe Ilie Bolojan, că s-a înțeles greșit, și că doar a spus că va face o consultare internă în PSD despre ce va face partidul în continuare, potrivit Agerpres. „Nu am spus că nu-l mai vreau (pe Ilie Bolojan, n.red). M-aţi înţeles greşit” (26 februarie 2026).

Pe 15 martie 2026, Sorin Grindeanu semnează o scrisoare deschisă pe care i-o trimite premierului Bolojan. În document, îl informează că PSD va vota legea bugetului de stat pentru 2026, dar spune și că „PSD refuză să mai participe la falimentul României!”.

Trei zile mai târziu, pe 18 martie 2026, avea loc la Atena cina în care, potrivit relatării publicate în septembrie de The Wall Street Journal, ambasadoarea Kimberly Guilfoyle ar fi vorbit despre puterea Washingtonului de a schimba guverne, cu referire la criza de la București, unde deja se prefigura îndepărtarea lui Ilie Bolojan din funcția de premier.

Chiar a doua zi după cina de la Atena, la București avea loc ședința de plen a Parlamentului Românie în care bugetul a fost votat cu o întârziere foarte mare. De la tribuna Parlamentului, Sorin Grindeanu declara că „Lipsa de dialog, încăpăţânarea şi ameninţările cu demisia nu funcţionează. Direcţia trebuie schimbată, cu o nouă abordare”.

Sorin Grindeanu și Ilie Bolojan în timpul ședinței de asumare a răspunderii Guvernului pe pachetul 2 de măsuri fiscal-bugetare, Bucuresti, 1 septembrie 2025. Foto: Inquam Photos/Octav Ganea

După alte cinci zile, pe 23 martie 2026, Sorin Grindeanu prezenta variantele privind rămânerea sau nu la guvernare și anunță că PSD se va consulta cu cei 5.000 de membri în data de 20 aprilie, într-o reuniune a partidului.

Practic, în a doua parte a lui martie 2026, PSD a început să facă pașii concreți (scrisoare publică, calendar pentru votarea ieșirii de la guvernare) pentru a pune în practică ceea ce părea doar o amenințare la adresa lui Ilie Bolojan, lansată public imediat după instalarea guvernului. Pe 16 aprilie 2026, TVR Info relata că Sorin Grindeanu s-ar fi întâlnit la Cotroceni cu președintele Nicușor Dan, căruia i-ar fi transmis că PSD nu va accepta un nou guvern condus de Ilie Bolojan.

7 noiembrie 2025. Memorandumul de la Atena și Congresul extraordinar al PSD

În declarațiile publice ale liderilor PSD, Ilie Bolojan era descris ca „premierul austerității”: a majorat TVA-ul, a tăiat bugetele locale și a impus taxe care au „sărăcit” românii. Aproape nimic din ce spuneau social-democrații la televizor sau pe Facebook nu trimitea la energie.

Totuși, în paralel cu conflictul public deschis de PSD, premierul Ilie Bolojan și ministrul PSD al Energiei, Bogdan Ivan, erau în dezacord în chestiuni care vizau interesele declarate ale ameri

Juliette Lassman, OECD: „Criza apei este deja aici”. Cum se pregătește Europa pentru perioadele în care apa nu mai ajunge pentru toată lumea

Tue, 27 Oct 2026 15:10:40 +0000

Inquam Photos / George Calin

Juliette Lassman, OECD: „Criza apei este deja aici”. Cum se pregătește Europa pentru perioadele în care apa nu mai ajunge pentru toată lumea

Criza apei nu mai este doar un posibil scenariu despre cum va arăta lumea în următoarele decenii. În mai multe regiuni ale Europei, nivelurile scăzute ale râurilor afectează deja transportul, producția de energie și agricultura. Iar schimbările climatice nu sunt singurele responsabile: contează și felul în care țările își gestionează resursele de apă.

PressOne a discutat cu Juliette Lassman, analistă de politici în domeniul guvernanței apei și economiei circulare în cadrul Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), prezentă la Climate Change Summit 2026, la București.

Pornind de la situația Dunării, Lassman explică felul în care țările europene se pregătesc pentru perioadele în care apa devine insuficientă, iar unul dintre exemplele pe care le oferă este Ungaria, țară pentru care OCDE a elaborat recent recomandări privind gestionarea resurselor de apă. Aceasta vorbește și despre cine ar trebui să aibă prioritate în cazul unei crize, de ce unele state nu au încă reguli clare pentru asemenea situații și ce soluții există pentru folosirea mai eficientă a apei, inclusiv reutilizarea apelor uzate tratate.

Juliette Lassman, analistă de politici publice în domeniul guvernanței apei și economiei circulare în cadrul OCDE.
FOTO: Mihnea Ratte

PressOne: Secolul XXI pare să fie marcat de crize tot mai numeroase, de la conflicte armate la instabilitate economică. În acest context, apar tot mai multe îngrijorări și cu privire la disponibilitatea apei în viitor. Cât de aproape suntem de o criză globală a apei și în ce măsură ar putea deveni aceasta una dintre cele mai mari provocări ale omenirii în acest secol?

Juliette Lassman: Din punctul meu de vedere, multe regiuni din Europa se confruntă deja cu o criză gravă a apei. Un exemplu este bazinul Dunării, unde nivelul apei a atins minime istorice în această vară și continuă să fie foarte scăzut. Iar efectele se văd deja în economie, comerț, producția de energie și aprovizionarea cu alimente.

De exemplu, în România, centrala nucleară de la Cernavodă a fost oprită controlat, deși asigură o cincime din producția de electricitate a țării. Probleme au existat și în Ungaria, unde centrala nucleară Paks, care produce aproximativ jumătate din electricitatea țării, a fost nevoită să își limiteze producția din cauza nivelului Dunării.

În vara lui 2026, nivelul scăzut al Dunării a dus inclusiv la oprirea controlată a centralei nucleare de la Cernavodă, care asigură aproximativ o cincime din producția de electricitate a țării. FOTO: Ioana Epure

Dunărea este doar un exemplu, care îmi vine acum în minte pentru că mă aflu în această regiune. În Austria, de pildă, în perioada cea mai gravă a secetei, transportul de mărfuri pe Dunăre a scăzut cu 94%.

Nu este prima dată când se întâmplă așa ceva. Am mai avut perioade de secetă și lipsă de apă în ultimii zece ani, dar niciodată la o asemenea amploare. Cred că oamenii sunt tot mai îngrijorați, chiar dacă tind să uite de această problemă atunci când lucrurile revin la normal.

Sigur, există și alte crize care ne preocupă, dar pentru mine, criza apei este deja aici.

Europa a crezut multă vreme că apa este inepuizabilă. Acum trebuie să învețe să gestioneze lipsa ei

Această criză este pusă adesea pe seama schimbărilor climatice. Dar cât de mult contribuie la această problemă și felul în care oamenii au gestionat resursele de apă de-a lungul timpului?

Cred că trebuie să fim atenți atunci când vorbim despre rolul schimbărilor climatice în agravarea problemelor legate de apă. De multe ori, avem tendința să dăm vina pe schimbările climatice pentru tot ce se întâmplă. Și, desigur, nu există nicio îndoială că acestea fac ca fenomenele meteo extreme, precum inundațiile, secetele și furtunile, să fie mai frecvente și mai intense.

Dar există și probleme legate de felul în care gestionăm apa, unele de zeci de ani. Poate că anumite practici funcționau într-o perioadă în care aveam mai multă apă la dispoziție sau când ne preocupau mai degrabă inundațiile decât seceta.

Astăzi însă, trebuie să regândim felul în care administrăm resursele de apă, de la legislație și organizarea instituțiilor până la măsurile economice, astfel încât să ținem cont și de riscul tot mai mare ca apa să nu fie suficientă. Acest lucru este deosebit de important pentru țările din bazinul Dunării, cum este Ungaria.

Nivelul scăzut al Dunării a afectat inclusiv funcționarea centralei nucleare Paks din Ungaria, unde autoritățile sunt nevoite să se adapteze unui risc pe care multă vreme l-au luat prea puțin în calcul: lipsa apei. FOTO: EPA/DANIEL KISS

În urmă cu câteva luni, am publicat un raport despre Ungaria, după ce am lucrat cu autoritățile de acolo timp de peste 18 luni. Am făcut o serie de recomandări despre cum ar putea să schimbe modul în care gestionează apa, astfel încât să se pregătească nu doar pentru inundații, ci și pentru perioadele în care apa devine tot mai puțină. Asta presupune o schimbare de perspectivă, pentru că, până nu demult, lipsa apei nu era o problemă pe care autoritățile erau obișnuite să o ia în calcul.

Nimeni nu o poate demite pe șefa ANM. Cum a ajuns o instituție cheie să funcționeze luni de zile fără un Consiliu de Administrație valid

Într-un interviu pentru PressOne, ministra Mediului, Diana Buzoianu, vorbește despre cheltuielile descoperite la ANM, responsabilitatea conducerii instituției și blocajul administrativ care împiedică luarea unei decizii în privința Elenei Mateescu.

„Siguranță națională” fără nicio expertiză. Cum forțează statul finalizarea hidrocentralei comuniste de la Răstolița, deși a pierdut definitiv în instanță

De 37 de ani, statul român încearcă să termine la Răstolița, Mureș, o hidrocentrală aprobată de Nicolae Ceaușescu în 1989 și pentru care, până acum, s-au cheltuit peste 200 de milioane de euro.

Dar dacă ajungem într-o situație în care nu mai există suficientă apă pentru toată lumea, se pune problema priorității: cine ar trebui să aibă întâietate – populația, agricultura sau industria? Și cum ar trebui luate aceste decizii?

Tocmai de aceea este foarte important ca fiecare țară să stabilească prin lege cine are prioritate atunci când vine vorba de folosirea apei. Regulile trebuie să fie clare, astfel încât, atunci când apare o criză, autoritățile să știe exact ce au de făcut, fără să piardă timp întrebându-se cum să reacționeze. Pot introduce mai întâi restricții ușoare privind consumul de apă, iar dacă situația se agravează, pot trece la măsuri tot mai stricte.

În cazul Ungariei, există o ordine a priorităților stabilită prin lege. Din câte îmi amintesc, pe primul loc se află apa necesară pentru situații de urgență, cum ar fi funcționarea spitalelor sau stingerea incendiilor. Urmează apa potabilă pentru populație, apoi cea folosită pentru creșterea animalelor. Agricultura și industria sunt mai jos pe această listă, pentru că, în situații de criză, aceste activități economice au o prioritate mai mică.

Astfel de reguli ajută și la evitarea conflictelor. Dacă fermierii știu din timp că ar putea urma o perioadă cu mai puțină apă și că, de exemplu, ar putea fi nevoiți să își reducă la jumătate consumul, au un motiv în plus să se pregătească. Pe termen lung, asta poate însemna să cultive plante mai rezistente la secetă sau care au nevoie de mai puțină apă.

Același lucru este valabil și pentru energie și industrie. Dacă firmele știu că, în perioadele de criză, accesul la apă ar putea fi limitat, vor fi mai înclinate să investească în alte surse de aprovizionare sau în sisteme care permit refolosirea apei.

Așadar, nu este vorba doar despre fermieri. Toate sectoarele trebuie să se adapteze, inclusiv consumatorii casnici.

Ungaria are, așadar, reguli clare pentru situațiile în care apa devine insuficientă. Cât de pregătite sunt însă celelalte țări europene pentru un asemenea scenariu?

Nu toate țările au asemenea reguli. De exemplu, în prezent lucrăm cu Letonia, o țară din nordul Europei, care, chiar dacă are resurse bogate de apă, în anumite zone se confruntă și cu perioade în care ea nu este suficientă. Letonia nu are stabilită o ordine a priorităților în folosirea apei, pentru că, până acum, nu a avut nevoie de una.

Cred că exemplul Letoniei spune multe despre felul în care au privit lucrurile și alte țări europene. Multă vreme, atât autoritățile, cât și oamenii au considerat că apa este o resursă inepuizabilă, care va fi mereu la îndemână. Acum, multe țări europene abia încep să se obișnuiască cu ideea că apa poate deveni insuficientă și că trebuie să se pregătească pentru asemenea situații.

Apa poate fi refolosită. Dar cum ne pregătim pentru secete și inundații?

O posibilă soluție ar fi să folosim de mai multe ori aceeași apă, în loc să o aruncăm după prima utilizare. Cât de realistă este reutilizarea pe scară largă a apelor uzate tratate în anumite domenii?

Este o variantă foarte realistă. În Europa avem deja tehnologiile necesare și există reglementări care permit reutilizarea apelor uzate tratate pentru anumite activități, precum agricultura și industria.

Ceea ce ne lipsește acum sunt regulile și măsurile care să ajute la folosirea acestei tehnologii pe scară largă. Trebuie să creăm condițiile în care reutilizarea apei să fie încurajată și să devină o opțiune atractivă pentru cei care o folosesc. Avem nevoie și de implicarea companiilor și a celorlalți consumatori de apă, dar și de soluții de finanțare care să funcționeze în practică.

Pentru că, dacă este mai ieftin să iei apă din rețeaua publică sau din alte surse decât să folosești apă uzată tratată, nu prea ai de ce să alegi a doua variantă. Tratarea apei costă, iar acest lucru trebuie luat în calcul. De aceea, nu este suficient să avem tehnologia. Contează foarte mult și regulile pe care le stabilim, astfel încât reutilizarea apei să poată deveni o practică mult mai răspândită.

Schimbările climatice vin la pachet cu perioade tot mai lungi de secetă, dar și cu inundații tot mai puternice. Cum se poate pregăti o țară pentru două situații atât de diferite: prea puțină apă și, în același timp, prea multă?

Țările nu pornesc de la zero, iar exemplul Ungariei este din nou relevant. Ele se confruntă deja cu asemenea riscuri și au experiență în gestionarea lor. Ceea ce se schimbă acum este amploarea, intensitatea și frecvența acestor fenomene. Riscurile în sine nu sunt noi, dar devin tot mai greu de gestionat.

De aceea, guvernele trebuie să se uite la regulile și instituțiile pe care le au deja și să vadă dacă mai sunt potrivite pentru situația actuală. La fel de important este să analizeze dacă informațiile pe care le folosesc pentru a lua decizii țin pasul cu aceste schimbări. Raportul nostru despre Ungaria este un exemplu bun în acest sens. Am făcut recomandări despre cum ar putea țara să își schimbe modul în care gestionează resursele de apă, astfel încât să fie pregătită atât pentru inundații, cât și pentru perioadele în care apa devine insuficientă.

Interviul cu Juliette Lassman a fost realizat în limba engleză și tradus în română.

Editor: Ioana Epure

Ce păstrăm și ce schimbăm în rețetele vechi? Gărâna, între amintirea gulașului de la primele ediții ale festivalui de jazz și mâncărurile gătite astăzi

Tue, 27 Oct 2026 16:00:27 +0000

Florin Kiss, chef, ambasador RGB

Ce păstrăm și ce schimbăm în rețetele vechi? Gărâna, între amintirea gulașului de la primele ediții ale festivalui de jazz și mâncărurile gătite astăzi

La Gărâna, căutarea rețetei gulașului de la primele ediții ale festivalului de jazz deschide o discuție despre păstrarea gusturilor și a amintirilor locului.
Supa de lapte cu piure infuzat cu frunză de smochin și brânza friptă cu sirop de soc și faguri ilustrează felul în care ingredientele locale pot fi folosite în reinterpretarea preparatelor.
Poveștile și demonstrațiile culinare pot fi urmărite în cele două părți ale documentarului „Amintiri Gustoase” dedicate Gărânei, disponibile pe canalul de YouTube al platformei.

La Gărâna, amintirea gulașului servit la primele ediții ale festivalului de jazz a declanșat o căutare a rețetei originale. În conversațiile filmate de echipa Amintiri Gustoase, participanții povestesc despre eforturile din acest an de a regăsi preparatul și alte rețete vechi din zonă. Discuția pune în prim-plan o întrebare practică: cum păstrăm gusturile cunoscute, dar facem loc și obiceiurilor alimentare de astăzi?

Gastronomie la Gărâna Jazz Festival

Răspunsurile se conturează și în bucătărie. Supa de lapte este interpretată cu un piure infuzat cu frunză de smochin, iar brânza friptă este aromatizată cu cimbru și servită cu sirop de soc, faguri proaspeți și flori de trei-frați-pătați. Preparatele însoțesc o conversație despre rețete păstrate de-a lungul timpului, despre variantele lor și despre motivele pentru care merită să le gătim în continuare.

Aceste povești și demonstrații culinare pot fi urmărite în cele două părți ale documentarului „Amintiri Gustoase” dedicate Gărânei, pe canalul de YouTube al platformei. În prima parte, Alina Săftulescu povestește cum vizitele la festivalul de jazz au făcut-o să se stabilească la Gărâna.

În partea a doua, Simona Giura, Alina Săftulescu, Laura Laurențiu, Dana Burlacu Visternicu și chef Florin Kiss vorbesc despre produsele locale, despre ingredientele de sezon și despre rețetele vechi. Fiecare se raportează la propria experiență: la gusturile din copilărie, la mesele în familie sau la adaptările pe care le face în bucătărie.

Gustul cunoscut și libertatea de a schimba rețeta

În discuția despre păstrarea rețetelor apar două opțiuni: unele preparate merită gătite exact în forma cunoscută, în timp ce altele pot fi adaptate. Participanții vorbesc despre combinații mai ușoare și despre echilibrul dintre gustul copilăriei, experiența acumulată în bucătărie și preferințele publicului de astăzi.

În prima parte, mușchiulețul este pregătit alături de păstăi de fasole, frunze de țelină și flori de mărar. Explicațiile urmăresc aromele și echilibrul dintre dulceața ingredientelor și aciditatea lămâii. Supa de lapte deschide o altă posibilitate de reinterpretare, cu frunză de smochin pentru aromă, lobodă din grădină și flori de mazăre pentru decor.

Simona Giura, co-director Gărâna Jazz Festival

Rețete care circulă asemenea cântecelor

În partea a doua, una dintre observații compară rețetele vechi cu variantele cântecelor din folclor: fiecare comunitate le păstrează în memoria colectivă, iar fiecare persoană poate modifica un detaliu. Din această perspectivă, continuarea unei tradiții culinare presupune și folosirea ei la masa de zi cu zi.

Prepararea brânzei fripte arată cum ingredientele locale pot fi folosite în combinații noi. Brânza este rumenită pe ambele părți, cu grijă ca interiorul să rămână moale, apoi este completată cu cimbru din grădină, câțiva stropi de sirop de soc, faguri și flori. Tehnica și ingredientele sunt explicate pe parcursul preparării.

Dana Burlacu Visternicu, food blogger

O legătură cu Gărâna care continuă după concerte

Legătura cu locul are și o dimensiune personală. O mărturie descrie cum participarea la festivalul de jazz s-a transformat în decizia de a locui la Gărâna. Povestea continuă cu lucrul la un ghid gastronomic al județului Caraș-Severin, cu accent pe Banatul de Munte, și cu implicarea într-o asociație culturală. Apoi, amintirile despre mâncare se întâlnesc cu cele despre concerte, despre călătorii și despre cine în familie. Gulașul primelor ediții devine astfel un reper al experienței festivalului și un motiv pentru a căuta din nou gustul asociat acelui timp.

Studiu: 1 din 2 români nu mai are bani la finalul lunii. „Nu aștepta să apară mesajul de «fonduri insuficiente» ca să schimbi ceva”

Așa cum atunci când nu te simți bine mergi la medic, și când vrei să-ți câștigi sănătatea financiară poți să apelezi la specialiști. Viviana a reușit să aibă o relație mai echilibrată cu banii după ce a participat la Banometru, programul gratuit de educație financiară dezvoltat de Asociația Educație pentru Viața Reală (AEVR), în parteneriat cu ING Bank România.

„Acasă la Maya”, un nou episod Amintiri Gustoase. Ce se gătește în satul cu cel mai mare complex de mori de apă din sud-estul Europei

Seria de documentare video „Amintiri Gustoase” continuă cu episodul „Acasă la Maya”, dedicat bucătăriei și vieții de familie din comuna Eftimie Murgu, fosta Rudăria, din județul Caraș-Severin. Localitatea găzduiește cel mai mare complex de mori de apă din sud-estul Europei, un ansamblu de monumente istorice aflat de-a lungul pârâului Rudăria, afluent al Nerei.

Documentare și grai bănățean în proiectul Amintiri Gustoase

Seria video completează activitățile dedicate gastronomiei Banatului în 2026. În iulie, publicul de la Gărâna Jazz Festival a gătit alături de Laura Laurențiu și chef Florin Kiss. Din septembrie, regionalisme gastronomice bănățene pot fi ascultate în Audiodexa, iar zece rețete culese de Ștefania Bijan sunt povestite în grai bănățean la Radio România Cultural, în emisiunea „Orașul vorbește”.

Laura Laurențiu, food blogger, ambasador RGB

Proiectul „Banatul e fruntea în bucate! FR.ON.TEM. Monografie digitală, Hrană Cultură Comunități” este organizat de Cronicari Digitali, prin Asociația HUMART, cofinanțat de Administrația Fondului Cultural Național, în parteneriat cu Institutul Național al Patrimoniului, Direcția Județeană pentru Cultură Timiș, Muzeul Satului Bănățean Timișoara și Asociația AUDIODEXA.

Partener principal: Electrolux România

Parteneri: Aqua Carpatica, Domeniile Sâmburești

Parteneri media: Radio România Cultural, PressOne și G4Food.

„Poți să trăiești din banii de la Geta”. Adulți cu dizabilități, dați afară de pe-o zi pe alta din centrele statului, ca să dea bine în documente

Wed, 28 Oct 2026 16:36:20 +0000

După o viață trăită în centrele statului, acum Felicia reciclează sticle ca să poată supraviețui. Foto: arhivă personală

„Poți să trăiești din banii de la Geta”. Adulți cu dizabilități, dați afară de pe-o zi pe alta din centrele statului, ca să dea bine în documente

Dezinstituționalizarea adulților cu dizabilități, adică plecarea celor care trăiau în centrele statului spre o viață trăită independent, este un proces menit să le redea acestora demnitatea și libertatea. Ar fi trebuit început în urmă cu un deceniu și jumătate, dar s-a făcut în ultimii trei ani, pe repede-nainte, pentru a respecta o țintă din PNRR.

La aproape 51 de ani, după o viață trăită doar în centre, o femeie cu grad de handicap mediu a fost forțată de autorități să ia viața-n piept cu 400 și ceva de lei pe lună, așa că acum reciclează sticle ca să poată supraviețui.

Datele obținute de PressOne arată cum pentru aproximativ 4.000 de persoane adulte cu dizabilități incluse în procesul de dezinstituționalizare, autoritățile – în marea lor majoritate – au luat măsuri pe ultima sută de metri. Asta i-a lăsat pe mulți oameni într-o situație de și mai mare vulnerabilitate.

Independența ca o luptă pentru supraviețuire

În fiecare zi, Felicia, o femeie de 51 de ani, ia la pas străzile orașului Odobești din Vrancea, mereu cu o plasă de rafie după ea. Se oprește lângă fiecare pubelă și caută în ea sticle, pet-uri, doze de aluminiu. După ce umple câțiva saci, reciclează, iar cu banii câștigați își plătește facturile. Luna asta și-a cumpărat și o cutie de pastile de inimă, de celelalte medicamente de care are nevoie n-are bani. Așteaptă să-i intre indemnizația de handicap de 80 de lei și venitul minim de incluziune de 393 de lei pentru luna noiembrie.

„Din asta trăiește un om care a fost în grija statului român”, spune Mihaela Munteanu de la Federația Organizațiilor Neguvernamentale pentru Servicii Sociale (FONSS).

Felicia Bumberică. Foto: arhivă proprie

Felicia a fost abandonată la naștere, într-un leagăn comunist. Mai târziu, a fost mutată în orfelinate, iar de la 18 ani a stat în centre pentru adulți cu dizabilități. În ultimii aproape doi ani, până în martie 2026, a stat într-o locuință minim protejată din Odobești, adică o cameră doar a ei dintr-un centru cu mai multe astfel de locuințe din subordinea Direcției Generale pentru Asistență Socială și Protecția Copilului (DGAPSC) Vrancea.

Îi plăcea acolo, nu doar pentru că avea camera ei pentru prima dată, dar și pentru că făcea în continuare activități cu colegii din centru, de la împodobitul bradului de Crăciun la mesele luate împreună, iar costul vieții îi era plătit de stat, așa cum a fost toată viața.

La începutul lunii martie 2026, Felicia a fost chemată într-un birou al DGASPC Vrancea să i se comunice că trebuie să părăsească locuința protejată. I s-ar fi spus că există un „ordin de la șefa mare” și că ar avea două alegeri: ori merge „pe căsuțe”, adică într-o locuință incluzivă din Odobești, alături de alte trei femei, ori la mama ei. „Eu când am auzit am început să plâng și am zis: «Nu există așa ceva! Că eu n-am fost crescută de ea»”, spune femeia.

Gândul că ar putea să trăiască cu mama pe care n-o cunoaște, într-un apartament în care mai stau sora biologică și copiii ei, în alt oraș, a îngrozit-o. Ea voia să rămână acolo, în locuința protejată unde mâncarea, utilitățile, medicamentele și asistența medicală îi erau asigurate, dar i s-a spus că nu se mai poate.

S-a speriat că ar putea ajunge pe străzi și spune că a semnat ce i s-a băgat sub nas, fără să aibă timp să se dezmeticească din șoc: o cerere deja scrisă pentru a părăsi locuința protejată și pentru mutarea într-o locuință incluzivă – unde statul îi plătește chiria, dar trebuie să-și acopere singură facturile, mâncarea și tot ce mai vine la pachet cu viața independentă.

O lege respectată de ochii Europei

În septembrie 2026, Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Persoanelor cu Dizabilități (ANPDPD) anunța că, „după ani de muncă”, a fost atinsă ținta din PNRR privind dezinstituționalizarea persoanelor cu dizabilități – adică mutarea a aproape 4.000 de oameni din centre rezidențiale în diverse forme de locuire care le-ar asigura o viață independentă.

Acest proces trebuia să înceapă de un deceniu și jumătate, odată cu ratificarea Convenției ONU pentru persoanele cu dizabilități. Abia în 2023, motivate de banii din PNRR, autoritățile au dat o lege prin care toate DGASPC-urile din țară au fost obligate să sprijine, până pe 30 iunie 2026, 32% dintre adulții cu dizabilități care erau înregistrați în centre în 2020 să aibă o viață independentă.

Niciunde în lege, dar nici în alte proiecte și ghiduri care au urmat-o nu există criterii clare pe baza cărora instituțiile responsabile de protecția persoanelor cu dizabilități să decidă cine poate fi dezinstituționalizat și cine nu.

Cu toate acestea, în aprilie 2023, ANPDPD a emis un ordin în care precizează obiectivele și indicatorii-cheie de performanță privind procesul de dezinstituționalizare, adică numărul ideal de oameni care trebuiau să iasă din centre din fiecare județ. De exemplu, indicatorul de performanță pentru Cluj era de 118 persoane, în timp ce la Constanța era de 236.

Despre ce s-a vorbit la învestirea guvernului Niculescu și care au fost subiectele lăsate pe dinafară

În a 169-a zi de criză guvernamentală și la a patra propunere de premier făcută de președintele Nicușor Dan, Parlamentul a votat marți, 20 octombrie, învestirea Guvernului Luca Niculescu.

Deputatul AUR Dan Tanasă a fost trimis în judecată pentru incitare la ură. PressOne a arătat traseul prin care acesta a ajuns portavocea anti-imigrație din România

Într-un răspuns pentru PressOne, ANPDPD spune că nu a impus niciunui DGASPC câte persoane adulte cu dizabilități să iasă din centrele rezidențiale și din locuințele protejate din fiecare județ.

În practică, însă, cifrele comunicate în acel ordin au fost luate drept literă de lege.

„Eu până la termen trebuia să scot 128 de beneficiari”, a spus directoarea adjunctă a DGASPC Vrancea, Ionica Ghețu, când a fost întrebată de ce nu a așteptat măcar termenul de 30 iunie înainte ca Felicia să fie mutată. Aceeași cifră a fost publicată și-n anexa ordinului pentru județul Vrancea.

În ianuarie 2020, în centrele pentru persoane cu dizabilități din Vrancea erau 403 oameni, conform informațiilor oferite de DGASPC. Pe 30 iunie 2026, mai erau 153, adică cu aproape 38% mai puțini ca în 2020.

Tranziția la o viață independentă trebuia făcută „cu cea mai mare atenţie”

Felicia e încadrată în gradul mediu de handicap, adică nu poate face unele activități la fel ca cei care n-au nicio dizabilitate. Asta înseamnă că îi e mai greu să găsească de muncă, dar nu doar asta îi stă în cale. „Când aud că am 51 de ani și sunt de la cămin, pfua…” spune Felicia despre ultimele încercări eșuate de a-și găsi un loc de muncă.

Și mai e o mare piedică pe drumul spre o viață independentă: bagajul emoțional încărcat de traume. Femeia se numără printre cei peste 51% dintre românii cu dizabilități care au ajuns să trăiască în instituții după ce-au fost abandonați de familii.

În centre, Felicia a fost abuzată psihic și fizic. „Bătut, chinuit, băgat în duș, mi s-a luat mâncarea. Mă puneau la cerșit colegele, trebuia să le aduc, că dacă nu, luam bătaie”, povestește femeia care plânge de la începutul interviului. E diagnosticată, printre altele, cu tulburare depresivă majoră.

Un ghid pentru accelerarea procesului de dezinstituționalizare, publicat de Ministerul Muncii, spune că tranziția spre independență a oamenilor cu experiențe ca ale Feliciei nu înseamnă o simplă mutare fizică. Trebuie făcută „cu cea mai mare atenţie”.

Pentru persoanele cu dizabilități obișnuite cu viața în centre, „schimbarea de viață este una majoră și poate fi însoțită de anxietate cu privire la situația de a fi pe cont propriu, a lua decizii proprii, sau cu privire la consecințele care decurg din alegerile făcute”, se mai arată în ghid.

PressOne a întrebat toate Direcțiile Generale de Asistență Socială și Protecție a Copilului (DGASPC) din țară ce măsuri au luat pentru a se asigura că cei care ies din centre se duc pregătiți spre o viață independentă. Singura instituție care nu a răspuns este DGASPC Sector 4.

Analiza celor 46 de răspunsuri primite din toată țara arată că, în majoritatea cazurilor, procesele dezinstituționalizării și integrării în comunitate au fost începute în ultimii doi ani. 17 dintre DGASPC-urile din țară au început oficial demersurile cu câteva luni sau chiar zile înaintea termenului de 30 iunie. Mai mulți specialiști consultați de PressOne spun că autoritățile s-au lăsat pe o ureche pentru că sperau că, la fel ca în alte cazuri, legea poate fi ocolită.

„Tocmai din cauza faptului că de multe ori au fost termene amânate, a existat credința că și în privința asta termenele sunt negociabile și atunci cumva lucrurile au progresat lent”, a spus pentru PressOne fosta președintă a ANPDPD, Alexandra Zară.

În cazul Feliciei, mutarea s-a întâmplat în aceeași lună în care a aflat că i se schimbă soarta, asta chiar dacă legea spune că, „cu cel puțin 12 luni înainte de data estimată a dezinstituționalizării, persoana adultă cu dizabilități participă la un program de pregătire pentru viață independentă”.

Directoarea adjunctă a DGASPC Vrancea, Ionica Ghețu, a spus pentru PressOne că Felicia a trecut prin programul de pregătire pentru viață independentă, dar specialistele care s-au interesat de cazul femeii au descoperit mai multe nereguli.

Daniela Tontsch de la Consiliul Național al Dizabilității din România (CNDR) și Mihaela Munteanu (FONSS) au studiat dosarul Feliciei și au concluzionat că nu a fost pregătită pentru dezinstituționalizare, ceea ce o expune unui „risc major de marginalizare și agravare a stării de sănătate”, așa cum se arată într-un document trimis de CNDR către ANPDPD și consultat de PressOne.

„Un act de cruzime”

„Măi, trebuie să fiți ca într-o familie în primă fază, da? Până când vă stabilizați și vreți altceva. Până atunci sunteți o familie, vă gospodăriți împreună”, a spus pentru PressOne directoarea adjunctă a DGASPC Vrancea, Ionica Ghețu, că le-ar fi explicat Feliciei și celorlalte trei colege de apartament când s-au mutat în comunitate.

Întrebată de PressOne de ce Felicia a fost scoasă din centre înainte ca statul să se asigure că are din ce trăi și că știe cum să se descurce singură, Ghețu a mai spus: „Într-o lume ideală, aveți perfectă dreptate, dar dacă procedăm așa, adică la modul ăsta: <<băi, până nu-ți iei un salariu bine plătit, care să asigure un trai decent, nu te muți>> , nu s-ar muta. Nimeni n-ar avea curaj să facă pasul ăsta”.

Despre acest răspuns, Daniela Tontsch, președinta CNDR, a spus că „este un act de cruzime și o dovadă de iresponsabilitate profesională. Eu aș fi demisionat dacă mi s-ar fi cerut să <<dezinstituționalizez>> un astfel de caz”.

Autoritățile au forțat-o pe Felicia să facă pasul spre necunoscut, într-o lume departe de a fi ideală, chiar dacă nu fusese pregătită pentru asta. Pe lângă faptul că n-avea curaj, nu avea nici măcar cei 400 și ceva de lei pe lună din care trăiește acum – în martie, când s-a mutat în locuința incluzivă, avea doar 80 de lei din indemnizația de handicap.

Mai mulți bani avea prietena ei Geta, căreia îi spune mamă și cu care locuiește acum: 1.200 de lei. Despre acești bani, Felicia își amintește că reprezentanții DGASPC Vrancea i-ar fi spus: „Poți să trăiești din banii de la Geta”.

Beneficii de tranziție și locuire doar pe hârtie

Cadrul legal prin care statul a scos din centre și din locuințe protejate 32% dintre adulții cu dizabilități prevede ca unii dintre ei să primească anumite sume de bani. Acestea se împart în trei forme de susținere financiară pentru care trebuie să opteze singuri. Dacă au locuit în centre rezidențiale – nu într-o locuință protejată, cum e cazul Feliciei, ar putea primi standardul de cost, adică banii pe care îi cheltuia instituția cu ei, timp de doi ani; sau ar putea opta pentru un beneficiu de tranziție, care e echivalentul a maxim două salarii minime. Nu toți adulții cu dizabilități care au ieșit și vor mai ieși din sistem au aceste beneficii.

În cazul Feliciei s-ar putea acorda doar un beneficiu de locuire, care ar trebui să acopere cheltuielile cu chiria și utilitățile. Așa e făcută legea, după cum a confirmat și ANPDPD într-un răspuns pentru PressOne.

Felicia nu a primit nici beneficiul de locuire, din cauza felului în care s-au mișcat autoritățile. Este unul din motivele pentru care nu își poate asigura condițiile necesare traiului independent nici la șapte luni de când a ieșit din locuința protejată.

Hotărârea care prevede acordarea acestor bani a apărut abia pe 23 iulie 2026, adică la aproape o lună după termenul limită la care aproape 4.000 de oameni au ieșit din centre și la cinci luni de când Felicia a ieșit din locuința protejată. Această hotărâre a fost însă suspendată o săptămână mai târziu și a devenit aplicabilă prin Legea 178/2026, la sfârșitul lunii august 2026.

Cu toate că există legea, reprezentații ANPDPD au spus în octombrie pentru PressOne că „beneficiile de locuire și de tranziție nu sunt încă acordate, metodologia pe baza căreia se va realiza evaluarea nevoilor urmând să fie supusă dezbaterii publice în perioada următoare”.

De asemenea, instituția a specificat că acoperirea beneficiului de tranziție și pentru locuire are nevoie de alocări bugetare suplimentare.

Poate Felicia să beneficieze într-o zi de banii care i se cuvin prin lege? „Încercăm să identificăm un proiect european de genul ăsta, să putem să finanțăm acest beneficiu”, a spus Ionica Ghețu de la DGASPC Vrancea.

„Ea este victimă a acestui proces de dezinstituționalizare forțat”

Norocul Feliciei a fost că, la puțin timp după ce s-a trezit cu 80 de lei pe lună, într-o viață nouă, a văzut-o pe TikTok pe Daniela Tontsch, președinta Consiliului Național al Dizabilității din România.

„A început să-mi trimită documente medicale, documente care țin de starea ei, certificatul de handicap și, analizându-le, mi-am dat seama că ea este victimă a acestui proces de dezinstituționalizare forțat”, povestește Tontsch.

Președinta CNDR, împreună cu Mihaela Munteanu de la FONSS, au făcut mai multe demersuri administrative pentru a o sprijini pe Felicia.

Daniela Tontsch (CNDR) - stânga, Felicia Bumberică - la mijloc și Mihaela Munteanu (FONSS) - dreapta

Toate neregulile sesizate de cele două organizații au fost transmise Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Persoanelor cu Dizabilități (ANPDPD) pe 5 mai 2026, care nu a oferit un răspuns oficial nici până astăzi.

Alexandra Zară, fosta președintă a ANPDPD, a spus pentru PressOne că știe de cazul Feliciei și că a insistat „fie pentru transferul dumneaei într-un serviciu de locuire asistată în comunitate, fie pentru a găsi în cel mai scurt timp o variantă în care să și lucreze”.

În perioada în care Zară s-a interesat de cazul Feliciei, femeia a fost sprijinită să aplice pentru Venitul Minim de Incluziune (VMI), „o sumă infimă – și să i se facă dosarul pentru a verifica dacă este sau nu eligibilă pentru o pensie de invaliditate”, a spus Zară.

VMI a primit, dar dosarul pentru pensie i-a fost respins.

În ochii sistemului, Felicia poate, dar nu vrea „să-și ia zborul”

Depresia nu o lasă pe Felicia să vadă lumina de la capătul sistemului. Nu doar o dată a simțit că nu mai are pentru ce trăi, dar cei care s-au ocupat de soarta ei nu par să o creadă.

„Ea n-a suferit nicio secundă, mă refer că n-a stat în stradă, n-a făcut foamea, n-a existat să nu aibă sprijin”, a spus directoarea adjunctă a DGASPC Vrancea în interviul cu PressOne. Aceasta a mai spus și că toți cei care au fost mutați în locuințe incluzive din Vrancea „și-au luat zborul, mai puțin Felicia”.

În perspectiva lui Ghețu, provocarea cea mai mare în integrarea oamenilor care au trăit toată viața în centre este „dependența de sistem”. O dependență documentată chiar de statul român, pe care DGASPC Vrancea a încercat s-o vindece pe grabă, fără să-i ofere sprijinul de care are nevoie un om care a trăit toată viața în centre.

„Eu nu știu să lupt”

În ciuda traumelor și-a abuzurilor pe care le-a trăit în instituții, Felicia simte că viața este și mai grea acum, când adună sticle zi de zi ca să poată să supraviețuiască în societate. „Eu nu știu să lupt”, spune femeia.

În opinia Danielei Tontsch, autoritățile au transformat procesul de dezinistituționalizare al Feliciei, dar și al altor oameni cu dizabilități, „într-o relocare fizică și fără asigurarea efectivă a condițiilor pentru o viață independentă și demnă. S-au încălcat drepturi la demnitatea umană, la existență”.

Daniela Tontsch a mai spus că sunt nenumărate cazuri ca ale Feliciei, dar ea măcar a cerut ajutor.

„Dacă din disperarea ei și din instinctul său de supraviețuire nu ar fi ajuns la mine, n-ar fi știut nimeni de ea. Sunt mulți alții care trec prin abuzuri și care nu știu unde să se adreseze sau sunt șantajați să nu povestească ce se întâmplă acolo înăuntru, să nu ceară ajutor, pentru că se vor întoarce tot acolo sau vor rămâne tot acolo și vor primi sancțiuni”.

„Siguranță națională” fără nicio expertiză. Cum forțează statul finalizarea hidrocentralei comuniste de la Răstolița, deși a pierdut definitiv în instanță

Thu, 29 Oct 2026 17:30:56 +0000

Barajul hidrocentralei de la Răstolița este un proiect aprobat de Nicolae Ceaușescu în 1989 și început pe baza unei autorizații de construire emise în decembrie 1990. Foto: Bankwatch România

„Siguranță națională” fără nicio expertiză. Cum forțează statul finalizarea hidrocentralei comuniste de la Răstolița, deși a pierdut definitiv în instanță

De 37 de ani, statul român încearcă să termine la Răstolița, județul Mureș, o hidrocentrală aprobată de Nicolae Ceaușescu în 1989. Până acum s-au îngropat în acest șantier peste 200 de milioane de euro, iar pentru finalizare ar trebui rase peste 30 de hectare de pădure, o parte aflate în Parcul Național Călimani, și secate mai multe pâraie de munte
Foștii miniștri ai Energiei, Sebastian Burduja și Bogdan Ivan, alături de Guvernul României, justifică distrugerea ariei protejate spunând că barajul este vital pentru „siguranța națională”. În realitate, Hidroelectrica (companie deținută 80% de stat) recunoaște oficial, în scris, că nu are niciun studiu care să dovedească această urgență. La pornire, centrala ar produce sub 0,1% din curentul României – mai puțin decât produc deja cetățenii care și-au montat singuri panouri solare și baterii acasă.
În mai 2026, Înalta Curte a interzis definitiv tăierea pădurii. În loc să oprească șantierul, Hidroelectrica pretinde că decizia judecătorilor nu i se aplică. În tot acest timp, Garda de Mediu Mureș nu a dat nicio amendă în ultimii doi ani, motivând că „nu cunoaște” ce au decis judecătorii.
Dacă un cetățean pierde în instanță, se supune legii; când statul a pierdut în instanță, a modificat legea. Printr-o lege promulgată în septembrie 2026, Parlamentul obligă Ministerul Mediului să șteargă din pix granițele parcurilor naționale în 60 de zile, la cererea companiilor cu șantiere mai vechi de 2007, și mută deciziile de mediu în spatele ușilor închise, la CSAT.

În inima Munților Călimani, în județul Mureș, stă ridicat un zid de piatră și beton, înalt de peste 100 de metri – cât un bloc cu 30 de etaje. Este barajul hidrocentralei de la Răstolița, un proiect aprobat de regimul lui Nicolae Ceaușescu în 1989 și început pe baza unei autorizații de construire emise în decembrie 1990.

Barajul Vâja. Foto: Bankwatch România

După 37 de ani și peste 200 de milioane de euro cheltuiți, barajul nu produce încă niciun kilowatt de curent.

Ca să poată porni turbinele, Ministerul Energiei și compania de stat Hidroelectrica vor să devieze șase pâraie de munte și să strângă apa lor în spatele acestui zid. Însă, pentru a umple lacul de acumulare, statul trebuie mai întâi să defrișeze peste 30 de hectare de pădure care ar urma să fie înghițite de ape.

Însă, după intrarea României în Uniunea Europeană în 2007, pădurea respectivă a devenit arie protejată, parte din Parcul Național Călimani.

Pentru a trece peste interdicțiile de mediu, Guvernul prezintă astăzi șantierul drept o investiție de „siguranță națională”, finalizată în proporție de peste 90% și „vitală” pentru ca România să nu rămână fără curent. Sub acest pretext, autoritățile au emis în 2024 un nou acord de mediu, iar în 2025 o Hotărâre de Guvern nr. 327/2025 care permitea intrarea drujbelor în zona protejată.

Planul statului a fost însă oprit de judecători, după ce organizațiile Bankwatch și Declic au atacat actele în instanță.

Mai întâi, Curtea de Apel Cluj a suspendat acordul de mediu și toate lucrările de pe șantier, constatând că Hidroelectrica vrea să construiască astăzi într-un parc național în baza autorizației din decembrie 1990 – o hârtie veche de 36 de ani care și-a pierdut valabilitatea, întrucât zona a devenit arie protejată după 2007, iar statul nu a mai emis o nouă autorizație de construire.

Apoi, în mai 2026, Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a menținut definitiv suspendarea care dădea undă verde defrișărilor. Verdictele au rămas însă doar pe hârtie – pe teren, firme contractante precum Austro Someș au continuat să taie și să transporte arbori din situl Natura 2000, în timp ce Hidroelectrica susține oficial că decizia ÎCCJ „nu îi este opozabilă” și refuză să înghețe contractele de pe șantier.

Cazul de la Răstolița nu este doar o dispută despre arbori, ci despre cum reacționează statul român când legea îi stă în cale. Răspunsurile oficiale obținute de la instituții, dosarele din instanță și rapoartele financiare ale Hidroelectrica dezvăluie un mecanism prin care autoritățile ignoră sentințele definitive, ascund lipsa studiilor sub umbrela „siguranței naționale” și modifică legi în Parlament pentru a continua un proiect de sute de milioane de euro care ar livra sub 0,1% din curentul țării.

Cum vrea statul să mute munții din loc pentru o hidrocentrală cu un aport de sub 0,1% în sistemul național

Conform documentației tehnice, planul inițial presupunea o întreagă intervenție pentru captarea și devierea resurselor hidrice ale afluenților de dreapta ai râului Mureș, pe sectorul Lunca Mureșului – Răstolița – Bistra, cu autorizații de construire inițiale emise la data de 3 decembrie 1990 (autorizația nr. 304/1990).

La șase ani după emiterea documentului, conform informațiilor oficiale ale Guvernului și ale Agenției Naționale pentru Protecția Mediului, statul a reluat demersurile prin Hotărârea nr. 332/1996, declarând AHE Răstolița lucrare de utilitate publică de interes național.

În același an, prin HG nr. 489/1996, au fost actualizați indicatorii tehnico-economici ai investiției, ceea ce a dus la micșorarea proiectului pe hârtie, reducând cu 30% capacitatea hidrocentralei, dar păstrând rețeaua de captări și aducțiuni din bazinul montan.

Pâlnia de deversare împreună cu fața barajului de la Răstolița. Foto: Bankwatch România

Centrala urma să aibă 35 MW în loc de 50, iar în prima etapă lacul ar ține doar un sfert din apa gândită inițial. Asta înseamnă 46 GWh de curent pe an, de două ori și jumătate mai puțin decât în planul final.

Nimeni nu o poate demite pe șefa ANM. Cum a ajuns o instituție cheie să funcționeze luni de zile fără un Consiliu de Administrație valid

Juliette Lassman, OECD: „Criza apei este deja aici”. Cum se pregătește Europa pentru perioadele în care apa nu mai ajunge pentru toată lumea

Criza apei nu mai este doar un posibil scenariu despre cumva arăta lumea în următoarele decenii. În mai multe regiuni ale Europei, nivelurile scăzute ale râurilor afectează deja transportul, producția de energie și agricultura. Cum se pregătesc țările europene pentru perioadele în care apa devine insuficientă?

Chiar și la capacitate maximă, centrala ar produce în jur de 0,2% din curentul României. În prima etapă, sub 0,1%.

Deși a redus energia produsă, statul a păstrat intactă partea cea mai invazivă a proiectului: rețeaua subterană care adună apa de pe zeci de kilometri pătrați de munte. Astfel, dincolo de zidul barajului, muntele este străpuns de un tunel principal de aproape 9 kilometri – suficient de larg cât să treacă un camion prin el – și de încă 18 km de conducte secundare care deviază cursul natural a șase pâraie montane (Ilva Mare, Bradu, Vișa, Gălăoaia Mică, Gălăoaia Mare și Bistra), lăsând albiile din aval aproape uscate.

Ce spun foștii miniștrii online vs. ce recunoaște Hidroelectrica pe Bursă: turbine ieșite din garanție, constructor în insolvență și risc de demolare

Guvernele din ultimii ani au declarat proiectul de securitate națională, prin OUG 175/2022 și HG 327/2025. Foștii miniștri ai Energiei Bogdan Ivan și Sebastian Burduja spun că lucrările sunt gata în proporție de 90%, respectiv 98%.

Cornel Ilinca, șef de lucrări universitare și doctor inginer la Universitatea Tehnică de Construcții București, contrazice însă cifrele avansate de oficiali și explică faptul că procentul de 90-98% comunicat în spațiul public nu reflectă realitatea din teren, fiind utilizate mai degrabă drept argument pentru a justifica continuarea unui proiect hidroenergetic cu impact semnificativ asupra mediului. Potrivit inginerului, singurul mod prin care se poate vedea dacă hidrocentrala mai este rentabilă este o comparație la zi între banii cheltuiți deja și costurile reale ale lucrărilor care mai trebuie făcute.

De exemplu, datele din 2013 arătau că echipamentele centralei fuseseră cumpărate în proporție de 90%, dar fuseseră montate abia pe la 60%, menționează Cornel Ilina. Între timp, anii au trecut, iar cele două turbine ale centralei riscă să fie mult și bine ieșite din garanție.

Inginerul explică și faptul că, deși o turbină poate funcționa decenii dacă este ținută în condiții bune, marea problemă apare la pornire. Pentru că vechile contracte cu producătorii au expirat, statul va fi nevoit să plătească sume uriașe din buzunar pentru revizii speciale, probe tehnice obligatorii și costuri suplimentare de la furnizor, tocmai pentru că utilajele au stat pe bară atâta timp.

Până acum, statul estimează un cost de 150 de milioane de euro pentru finalizarea lucrărilor rămase. Inginerul susține însă că cifra nu e actualizată: „dacă analizăm doar creșterea costurilor din ultimul an, am putea avea parte de surprize majore. Mai mult, calculând costul specific pe MW instalat, este posibil să depășim cu mult 5 milioane de euro”.

De asemenea, Cornel Ilinca exclude complet posibilitatea ca un astfel de proiect să poată asigura tehnic echilibrarea rețelei sau independența energetică. Expertul arată că peste 120.000 de prosumatori dețin deja sisteme de stocare instalate ale căror puteri însumate depășesc cu mult această investiție, în condițiile în care ritmul de creștere al instalării de panouri fotovoltaice și baterii este exponențial, iar fondurile vehiculate pentru Răstolița ar putea fi utilizate de Hidroelectrica mult mai profitabil, pentru retehnologizări sau parcuri fotovoltaice cu stocare.

Contactat de PressOne, fostul ministru al Energiei, Sebastian Burduja, apără însă utilitatea barajului. El susține că ideea că lucrările sunt aproape finalizate provine din actele Hidroelectrica, nu dintr-o estimare personală, și că un lac de acumulare reprezintă că un lac de acumulare reprezintă o soluție vitală într-un sistem care se bazează încă prea puțin pe baterii.

Privire de ansamblu spre bazinul de liniștire și galeria de evacuare. Foto: Bankwatch România

Însăși Hidroelectrica demontează optimismul ministerial în documentele sale financiare oficiale. În Prospectul de listare la Bursa de Valori București aprobat de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF), compania recunoaște riscurile: contractorul principal al lucrărilor, Hidroconstrucția S.A., a intrat în insolvență și a solicitat o majorare cu aproximativ 90% a prețurilor pentru restul de executat, o situație care poate duce la rezilierea contractelor și la blocarea șantierului pentru cel puțin un an.

În același document oficial adresat investitorilor, compania admite că nu a reușit să finalizeze la termenul legal de la 5 noiembrie 2022 studiile hidrologice obligatorii pentru stabilirea debitului ecologic, după ce a eșuat în mai multe proceduri de achiziție și a fost nevoită să rezilieze contractele cu furnizorii.

În răspunsul transmis redacției, Sebastian Burduja recunoaște falimentul și insolvența din jurul proiectului, dar dă vina pe asociațiile de protecție a naturii:

Totodată, Hidroelectrica avertizează în prospect că o eventuală anulare definitivă în instanță a autorizațiilor de construire la proiectele sale istorice poate atrage obligația legală de demolare a construcțiilor deja executate, pe cheltuiala proprie a societății.

Întrebat despre acest risc, Burduja respinge ideea, afirmând că instanțele nu dispun automat demolarea. Fostul ministru consideră că blocajul actual este cea mai scumpă variantă: „Un obiectiv de 1,45 miliarde de lei nu poate rămâne la nesfârșit într-o zonă gri. Ori se finalizează, în condiții de legalitate deplină, ori se închide formal și cineva răspunde public pentru banii cheltuiți.”

În raportul anual și cel de sustenabilitate pentru anul fiscal 2025, Hidroelectrica – care a raportat un profit net de 3,37 miliarde de lei – menționează litigiile de mediu care blochează proiectul de la Răstolița și constrângerile aferente, fără a mai avansa o dată certă pentru finalizarea și punerea în funcțiune a hidrocentralei.

Eticheta de „siguranță națională” pusă fără nicio expertiză

Poziția autorităților se fundamentează pe o expunere financiară costisitoare, apelând la ceea ce economiștii numesc „capcana costurilor irecuperabile” (sunk cost fallacy) – adică continuarea unui proiect doar din simplul fapt că ai investit timp, bani și efort în acesta.

Bilanțurile și rapoartele oficiale indică investiții istorice și curente de peste 200 de milioane de euro, estimate în prezent la peste 1,45 miliarde de lei.

Deși compania este deținută în proporție de 80% de statul român prin Ministerul Energiei, reprezentanții Hidroelectrica susțin printr-un răspuns oficial că „proiectul AHE Răstolița nu este unul finanțat din fonduri publice”.

Imediat după ce instanțele au oprit șantierul în 2025, fostul ministru al Energiei, Sebastian Burduja, a acuzat organizațiile de mediu că ar fi provocat României o pagubă de 443 de milioane de euro între 2019 și 2024. Suma include banii pierduți de companie pentru că nu a produs curent, dar și costul importurilor de energie făcute de stat. Acuzația ministrului viza însă pachetul general de hidrocentrale blocate în instanță în toată țara, nu doar șantierul de la Răstolița.

Viviana Stoica, coordonatoarea campaniei de hidroenergie din cadrul Bankwatch România, arată însă că discursul naționalist folosit de politicieni în cazul Răstolița, prin care asmut opinia publică împotriva ONG-urilor, nu este o motivație reală de politică publică, ci doar un instrument utilizat pentru a atinge fricile oamenilor, a găsi un dușman convenabil.

Stoica mai explică faptul că oficialii guvernamentali nu au prezentat niciodată un raport cost-beneficiu real, ci s-au bazat exclusiv pe retorica creșterii producției de energie, ignorând alternativele mai ieftine și mai curate:

Mai mult, deși Ministerul Energiei a încadrat încă prin OUG nr. 175/2022 un pachet de hidrocentrale vechi blocate în justiție, inclusiv Răstolița, drept obiective de „securitate națională” și „interes public major” pentru a obține derogări de la Directiva Cadru Apă, răspunsul oficial transmis de Hidroelectrica în cadrul acestei documentări demonstrează că încadrarea nu s-a bazat pe nicio analiză tehnică sau științifică.

Compania de stat recunoaște oficial că nu deține niciun studiu care să justifice importanța strategică a barajului: „S.P.E.E.H. Hidroelectrica S.A. vă informează că nu a comandat expertize pentru fundamentarea declarării proiectului AHE Răstolița ca fiind de «siguranță națională» sau esențial pentru «independența energetică»”.

Sebastian Burduja recunoaște, într-un răspuns oferit PressOne, că „siguranța națională” a fost o etichetă pusă de politicieni: „Încadrarea ca obiectiv de securitate națională este altceva. Nu a fost o afirmație tehnică, ci o inițiativă legislativă pe care mi-am asumat-o ca deputat. Este o opțiune de politică publică. Poate fi criticată ca atare, dar nu confundată cu o evaluare inginerească.”

Salvare împotriva secetei doar pe hârtie: cum contrazice Hidroelectrica discursul oficial al ministerelor, în plină criză a apei pe Mureș

Lucrările amenajării hidroenergetice se suprapun direct peste patru arii naturale protejate de interes național și european – Parcul Național Călimani (inclusiv zone de protecție integrală), Parcul Natural Defileul Mureșului Superior și siturile Natura 2000 Călimani – Gurghiu și Munții Călimani –, iar pentru umplerea lacului la cota de 720 de metri, statul a avizat defrișarea a peste 30 de hectare de pădure matură, intervenție oprită – în teorie – prin deciziile instanțelor.

Hectarele de pădure care ar urma să fie defrișate. Foto: Bankwatch România

Într-un răspuns oficial, primarul comunei Răstolița, Marius Ioan Lirca, confirmă că în ultimii 5 ani primăria nu a primit nicio sesizare sau plângere de la localnici privind poluarea, dar recunoaște oficial două aspecte cheie: nu au fost organizate consultări publice pentru emiterea avizelor sau a certificatelor de urbanism și instituția nu a realizat nicio evaluare locală privind impactul șantierului asupra comunității.

În timp ce în vara acestui an bazinul Mureșului s-a confruntat cu o secetă severă – toți afluenții au secat, debitul râului a scăzut la o treime din media multianuală, peste 80.000 de hectare de culturi agricole au fost compromise, iar alimentarea cu apă a zeci de localități a fost pusă în pericol –, Hidroelectrica a răspuns că „o potențială secare a râului Mureș nu are, din punct de vedere hidrografic, vreo legătură cu AHE Răstolița”.

Răspunsul companiei contrazice însă retorică Ministerului Energiei și Ministerului Mediului din anii trecuți, în care barajul era prezentat drept o salvare împotriva secetei.

Mai mult, deși compania și reprezentanții guvernamentali au susținut ani la rând că barajul este vital pentru prevenirea inundațiilor și asigurarea apei potabile, chiar Raportul privind Impactul asupra Mediului asumat de dezvoltator confirmă la pagina 30 că, la cota de 720 de metri, varianta constructivă actuală „nu are niciun rol în atenuarea viiturilor sau alimentarea municipiului Târgu-Mureș cu apă potabilă”.

Debitul râului Bistrița în aprilie 2025. Foto: Bankwatch România

Cum explică Ministerul Mediului aceste contradicții? Prin faptul că documentația tehnică ia în calcul o „ipoteză” de asigurare a unui debit pentru Târgu Mureș, potrivit unui răspuns oferit PressOne, iar această valoare este strict teoretică.